DESPRE OAMENI FERICITI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Oameni fericiţi

Istoria vorbeşte despre mulţi oameni care au râvnit, care au încercat să câştige toată lumea. Sărmanul Alexandru Macedon a mărşăluit continuu să cucerească regat după regat, cetăţi în şir, împărăţii după împărăţii. La urmă a murit sub ameţeala alcoolului. Carol cel Mare a râvnit şi el să aibă măcar Europa sub sceptrul său şi totul a fost o zbatere zadarnică. Napoleon, împăratul Franţei şi-a făcut şi el visuri de a cuceri întâi Europa şi după aceea restul lumii. A vrut să subjuge Anglia, dar a fost bătut la Waterloo. A vrut răsăritul şi l-a înfrânt vântul, zăpada şi îngheţul Rusiei. Câtă trudă, câtă pierdere de vieţi omeneşti! A cucerit cineva lumea? Nu! Chiar şi cei mai cutezători aspiranţi la stăpânirea lumii s-au prăbuşit în ruşine şi dezamăgire. Lumea nu a fost cucerită, dar sufletul şi l-au pierdut.

FericiŢi sunt ÎnsĂ cei ce cautĂ mÂntuirea lor!

Toate de aur

Pe vremuri trăia în Frigia (Asia Mică) un om care avea o mină de aur. Cu cât scotea mai mult aur din mină, cu atât iubirea sa faţă de acest metal preţios creştea şi ea tot mai mult. Soţia sa îşi pusese în gând să-l vindece pe soţul ei de această iubire de aur.

Într-o zi, pe când soţul ei a plecat de acasă, femeia a pregătit o masă pe care totul era de aur, chiar şi în mâncare îi pusese aur. Venind acasă, soţul a văzut masa încărcată cu aur şi aceasta i-a umplut inima de bucurie. Flămând cum era de pe drum, a cerut să i se aducă mâncare. Dar şi în mâncare era aur. Omul s-a uitat la mâncaare, a admirat-o de atâta strălucire, dar nu a putut-o mânca şi a cerut să i se aducă mâncare adevărată. Atunci soţia i-a spus: Dragul meu, acum poţi învăţa şi tu ce înseamnă această goană după aur. Dacă nu aduni altceva decât aur, poţi muri de foame. Tot aurul din lume nu este de folos ca să te sature. Ce adevăr spune Biblia: Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră şi ca focul va mistui trupurile voastre; aţi strâns comori vremea din urmă! (Iacov 5:3).

Să fii mereu în stare de veghe şi să te lupţi în permanenţă. Dar nu spera să obţii prea multe pentru mântuirea ta, nici prin fapte, nici prin valoarea sau calităţile tale. Numai mila lui Dumnezeu ne mântuieşte. Împărăţia cerurilor nu este salariul pentru lucrarea noastră, ci harul Domnului, Care a spus: când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem (Luca 17:10).

Raiul nu este un loc, ci este o Persoană: Iisus Hristos

Un creştin ortodox se mântuieşte numai dacă rămâne în legătură cu Iisus Hristos. Această legătură se împlineşte prin Sfânta Împărtăşanie, adică prin primirea Trupului şi Sângelui  Domnului nostru. Fără de Sfânta Împărtăşanie, nimeni nu se poate mântui. A te împărtăşi înseamnă a fi împreună cu Hristos, înseamnă a te asemăna tot mai mult cu El şi a primi însuşirile Lui, pe care noi le numim virtuţi. Iisus Hristos este viu, iar legătura creştinului cu El se realizează în timpul Sfintei Liturghii, mâncându-L şi bându-L, în cel mai intens şi real sens al acestor termeni. Nu avem un Dumnezeu distant, rece şi poruncitor, ci Unul pe Care Îl primim în noi, pentru ca El să ne primească în Sine. Nici El nu se pierde în noi, nici noi nu devenim ceea ce este El, ci realizăm o unitate infinit superioară celei dintre mamă şi pruncul din pântecele ei. Oare nu de aceea ne împărtăşim o viaţă întreagă, dar mai ales înainte de clipa morţii? Raiul nu este un loc, ci este o Persoană: Iisus Hristos. De aceea nu există spaţiu şi timp în Rai, nu vom fi undeva lângă Dumnezeu, ci cu El şi împreună cu El. Fără Împărtăşanie înseamnă fără Dumnezeu. Iar fără Dumnezeu înseamnă iad. Deşi în această viaţă, fără Împărtăşanie înseamnă moarte sufletească!

Mântuirea noastră trebuie să se săvârşească între frică şi nădejde. Nimeni nu trebuie să deznădăjduiască, însă nici nu trebuie să nădăjduiască peste măsură.

Existenţa sufletului

Sufletul are o existenţă proprie şi, din faptul că nu se vede în clipa morţii, nu se poate trage concluzia că a încetat să mai existe, căci nici vocea, nici mirosul, nici vântul nu se văd ci se simt cu alte simţuri. Şi după cum existenţa lui Dumnezeu o înţelegem din măreţia operei Sale, tot aşa şi existenţa sufletului o înţelegem din sentimentul religios, raţiune, înţelepciune, virtute, însuşiri care îl ridică pe om către Dumnezeu şi arată că sufletul este nemuritor şi va merge de unde a venit.

Dumnezeu nu poate fi nici văzut, nici pipăit ci simţit. De altfel şi lucrurile din natură, ca suflarea vântului nu este văzută şi cu toate acestea există. Dar dacă noi nu-L vedem pe Dumnezeu, Dumnezeu, Care este pretutindeni, vede toate.    

SURSA Parintele IOAN