BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Oameni fericiţi
Istoria vorbeşte
despre mulţi oameni care au râvnit, care au încercat să câştige toată lumea. Sărmanul Alexandru Macedon a mărşăluit
continuu să cucerească regat după regat, cetăţi în şir, împărăţii după împărăţii.
La urmă a murit sub ameţeala alcoolului. Carol
cel Mare a râvnit şi el să aibă măcar Europa sub sceptrul său şi
totul a fost o zbatere zadarnică. Napoleon,
împăratul Franţei şi-a făcut şi el visuri de a cuceri întâi Europa şi după
aceea restul lumii. A vrut să subjuge Anglia, dar a fost bătut la Waterloo. A
vrut răsăritul şi l-a înfrânt vântul, zăpada şi îngheţul Rusiei. Câtă trudă, câtă
pierdere de vieţi omeneşti! A cucerit cineva lumea? Nu! Chiar şi cei mai cutezători
aspiranţi la stăpânirea lumii s-au prăbuşit în ruşine şi dezamăgire. Lumea nu a
fost cucerită, dar sufletul şi l-au pierdut.
FericiŢi
sunt ÎnsĂ cei ce cautĂ mÂntuirea lor!
Toate
de aur
Pe vremuri trăia în
Frigia (Asia Mică) un om care avea o mină de aur. Cu cât scotea mai mult
aur din mină, cu atât iubirea sa faţă de acest metal preţios creştea şi ea tot
mai mult. Soţia sa îşi pusese în gând să-l vindece pe soţul ei de această
iubire de aur.
Într-o zi, pe când soţul
ei a plecat de acasă, femeia a pregătit o masă pe care totul era de aur, chiar şi
în mâncare îi pusese aur. Venind acasă, soţul a văzut masa încărcată cu aur şi
aceasta i-a umplut inima de bucurie. Flămând cum era de pe drum, a cerut să i
se aducă mâncare. Dar şi în mâncare era aur. Omul s-a uitat la mâncaare, a
admirat-o de atâta strălucire, dar nu a putut-o mânca şi a cerut să i se aducă
mâncare adevărată. Atunci soţia i-a spus: Dragul
meu, acum poţi învăţa şi tu ce înseamnă această goană după aur. Dacă nu aduni
altceva decât aur, poţi muri de foame. Tot aurul din lume nu este de folos ca să
te sature. Ce adevăr spune Biblia: Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o
dovadă împotriva voastră şi ca focul va mistui trupurile voastre; aţi strâns
comori vremea din urmă! (Iacov 5:3).
Să fii mereu în stare
de veghe şi să te lupţi în permanenţă. Dar nu spera să obţii prea multe pentru
mântuirea ta, nici prin fapte, nici prin valoarea sau calităţile tale. Numai
mila lui Dumnezeu ne mântuieşte. Împărăţia cerurilor nu este salariul pentru
lucrarea noastră, ci harul Domnului, Care a spus:
când veţi face toate cele poruncite
vouă, să ziceţi: suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram
datori să facem (Luca 17:10).
Raiul
nu este un loc, ci este o Persoană: Iisus Hristos
Un creştin ortodox se
mântuieşte numai dacă rămâne în legătură cu Iisus Hristos. Această legătură se împlineşte
prin Sfânta Împărtăşanie, adică prin primirea Trupului şi Sângelui Domnului nostru. Fără de Sfânta Împărtăşanie,
nimeni nu se poate mântui. A te împărtăşi înseamnă a fi împreună cu Hristos, înseamnă
a te asemăna tot mai mult cu El şi a primi însuşirile Lui, pe care noi le numim
virtuţi. Iisus Hristos este viu, iar legătura creştinului cu El se realizează în
timpul Sfintei Liturghii, mâncându-L şi bându-L, în cel mai intens şi real sens
al acestor termeni. Nu avem un Dumnezeu distant, rece şi poruncitor, ci Unul pe
Care Îl primim în noi, pentru ca El să ne primească în Sine. Nici El nu se
pierde în noi, nici noi nu devenim ceea ce este El, ci realizăm o unitate
infinit superioară celei dintre mamă şi pruncul din pântecele ei. Oare nu de
aceea ne împărtăşim o viaţă întreagă, dar mai ales înainte de clipa morţii?
Raiul nu este un loc, ci este o Persoană: Iisus Hristos. De aceea nu există spaţiu
şi timp în Rai, nu vom fi undeva lângă Dumnezeu, ci cu El şi împreună cu El. Fără
Împărtăşanie înseamnă fără Dumnezeu. Iar fără Dumnezeu înseamnă iad. Deşi în
această viaţă, fără Împărtăşanie înseamnă moarte sufletească!
Mântuirea noastră
trebuie să se săvârşească între frică şi nădejde. Nimeni nu trebuie să deznădăjduiască,
însă nici nu trebuie să nădăjduiască peste măsură.
Existenţa
sufletului
Sufletul are o existenţă
proprie şi, din faptul că nu se vede în clipa morţii, nu se poate trage
concluzia că a încetat să mai existe, căci nici vocea, nici mirosul, nici vântul
nu se văd ci se simt cu alte simţuri. Şi după cum existenţa lui Dumnezeu o înţelegem
din măreţia operei Sale, tot aşa şi existenţa sufletului o înţelegem din
sentimentul religios, raţiune, înţelepciune, virtute, însuşiri care îl ridică
pe om către Dumnezeu şi arată că sufletul este nemuritor şi va merge de unde a
venit.
Dumnezeu nu poate fi
nici văzut, nici pipăit ci simţit. De altfel şi lucrurile din natură, ca
suflarea vântului nu este văzută şi cu toate acestea există. Dar dacă noi nu-L
vedem pe Dumnezeu, Dumnezeu, Care este pretutindeni, vede toate.
SURSA Parintele IOAN
