BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Sfântul Apostol Pavel dedică un imn fără seamăn dragostei, cum citim la II Corinteni, capitolul 13, care „nu cade niciodată”, pentru că „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”. Două sunt marile puteri care există în viaţă: iubirea dezinteresată şi smerenia paşnică.
Iubirea dezinteresată este proiectată de soarele dătător de viaţă, care se jertfeşte încontinuu pentru a oferi căldura şi lumina lui tuturor, fără excepţii, fără să spere şi să aştepte nimic. Cu smerenie paşnică funcţionează pământul nostru, care, deşi toţi îl călcăm şi aruncăm gunoaiele pe el, rămâne statornic şi ne oferă roadele lui curate şi bogăţiile sale preţioase. Dacă aceste două puteri ar dispărea, atunci omul ar pieri de pe faţa pământului. Omul care a dobândit aceste două virtuţi a devenit universal, sobornicesc, mondial, mare binefăcător, sfânt.
Poruncile Domnului sunt un drum, o scară care ne urcă pe toţi la cer, care ne conduce la Dumnezeu. Multe sunt căile şi mijloacele care îl duc pe creştinul ortodox în împărăţia lui Dumnezeu, dar în realitate este una singură, care se împarte în mai multe, potrivit cu posibilităţile şi înţelegerea fiecăruia dintre noi, care suntem chemaţi să le aplicăm în viaţă de bună voie, şi nu din silă.
Spunând căi sau mijloace, mă refer la virtuţi creştine, îndeosebi dragostea şi smerenia, însuşirile caracteristice ale trăirii ortodoxe, şi în mod cu totul deosebit la cea mai mare şi mai înaltă dintre ele: dragostea. Fericit este cel ce a îmbrăţişat sau şi a însuşit dragostea dumnezeiască, zice Sfântul Simeon Noul Teolog, căci nu se va ocupa de cele trecătoare şi de lucruri fără rost, ci pe primul plan va pune cele de folos şi plăcute lui Dumnezeu.
Ce exemplu mai minunat pentru noi decât Domnul Iisus Hristos – Soarele nostru.
Sfântul Apostol Pavel dedică un imn fără seamăn dragostei, cum citim la II Corinteni, capitolul 13, care „nu cade niciodată”, pentru că „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”. Două sunt marile puteri care există în viaţă: iubirea dezinteresată şi smerenia paşnică.
Iubirea dezinteresată este proiectată de soarele dătător de viaţă, care se jertfeşte încontinuu pentru a oferi căldura şi lumina lui tuturor, fără excepţii, fără să spere şi să aştepte nimic. Cu smerenie paşnică funcţionează pământul nostru, care, deşi toţi îl călcăm şi aruncăm gunoaiele pe el, rămâne statornic şi ne oferă roadele lui curate şi bogăţiile sale preţioase. Dacă aceste două puteri ar dispărea, atunci omul ar pieri de pe faţa pământului. Omul care a dobândit aceste două virtuţi a devenit universal, sobornicesc, mondial, mare binefăcător, sfânt.
Poruncile Domnului sunt un drum, o scară care ne urcă pe toţi la cer, care ne conduce la Dumnezeu. Multe sunt căile şi mijloacele care îl duc pe creştinul ortodox în împărăţia lui Dumnezeu, dar în realitate este una singură, care se împarte în mai multe, potrivit cu posibilităţile şi înţelegerea fiecăruia dintre noi, care suntem chemaţi să le aplicăm în viaţă de bună voie, şi nu din silă.
Spunând căi sau mijloace, mă refer la virtuţi creştine, îndeosebi dragostea şi smerenia, însuşirile caracteristice ale trăirii ortodoxe, şi în mod cu totul deosebit la cea mai mare şi mai înaltă dintre ele: dragostea. Fericit este cel ce a îmbrăţişat sau şi a însuşit dragostea dumnezeiască, zice Sfântul Simeon Noul Teolog, căci nu se va ocupa de cele trecătoare şi de lucruri fără rost, ci pe primul plan va pune cele de folos şi plăcute lui Dumnezeu.
