Cea dintâi armă duhovnicească cu care putem surpa slava deşartă este să urmărim ca în toate să avem un scop bun, adică să facem orice faptă bună spre slava lui Dumnezeu, precum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel:
„Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 10:31).
Iată ce spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în această privinţă:
„Meşteşugul prin care gonim slava deşartă este acesta: Să sporim cantitatea de rugăciune şi să facem fapte bune în ascuns“ (Filocalia 2).
Iar meşteşugul prin care gonim mândria este: „să punem pe seama lui Dumnezeu toate faptele noastre cele bune“ (Filocalia 2).