Singur Dumnezeu, nu Se schimbă niciodată și rămâne veșnic Unul și Același: PREABUN. PREASFÂNT, VEȘNIC, PREAÎNȚELEPT, PREAFRUMOS, PREAFERICIT. ATOTPUTERNIC – precum și sufletul cel omenesc, cel zidit după asemănarea Lui, dacă a ajuns la Sfințenie".
Sfântul Părinte, Porfirie Kavsocalivitul, ne umple sufletul de nădejde, când, așa ne grăiește: Pe toate să le abordați cu DRAGOSTE, BUNĂTATE, BLÂNDEȚE, RĂBDARE și SMERENIE! SĂ FIȚI STÂNCI! Toate să se spargă de voi și, asemenea valurilor, să se întoarcă în larg. Voi să fiți calmi.
Dar veți zice: Ei, este posibil acest lucru?
Da, cu Harul lui Dumnezeu, este întotdeauna posibil.
Dacă le privim doar omenește, nu este posibil". Sfântul Părinte, Ioan de la Rila, ne sfătuiește așa: „Nu căutaţi să ocupaţi locurile cele dintâi, nici să fiţi cei dintâi, ci, amintiţi-vă de Acela Care a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor tuturor!”
În Patericul egiptean, găsim acest sfat minunat al avvei Pamvo: "Trebuie să ţii capul plecat, pentru că, în felul acesta, în suflet coboară smerenia şi evlavia. Astfel învăţăm să-i respectăm pe ceilalţi, să-i cinstim, să-i iubim, ca mai buni decât noi, ca pe prietenii noştri, ca pe icoane ale lui Dumnezeu". Deși, știm bine, îndemnul spre Răbdare, al Sfântului Părinte, Ilie Cleopa, să ni-l amintim: "Răbdare, Răbdare, Răbdare și iar Răbdare, Răbdare, Răbdare, nu până la prășit ci până la sfârșit!"
Sfântul Părinte, Paisie Aghioritul, ne îndeamnă așa: „Rabdă mulţumind şi vei fi miluit degrabă de Dumnezeu, fiindcă, El a legat mântuirea oamenilor de răbdare. Cel care va răbda până la sfârșit, acela se va mântui, spune Evanghelia (Matei 10:22).
De aceea Dumnezeu îngăduie greutăți şi diferite încercări pentru ca oamenii să exerseze în răbdare". Și încheiem acest mesaj duhovnicesc, cu un minunat cuvânt al Sfântului Părinte, Atanasie cel Mare: "Sufletul curat, dacă va privi în el însuşi, Îl va vedea, ca într-o oglindă, pe Dumnezeu". Amin!
🙏 O, Fiule al lui Dumnezeu, Cel împreună veșnic cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, luminează-ne și ne mântuiește pe noi. Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.
🙏 O, Fiule al lui Dumnezeu, Cel împreună veșnic cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, luminează-ne și ne mântuiește pe noi. Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.