Hristos a Înviat! Bucurați-vă! Mironosițele sunt primele marturisitoare ale Învierii. Ca martori ai Învierii Mântuitorului Hristos, noi, credin¬cioșii de acum, ne unim cu toți cei ce au mărturisit și au trăit în credința că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, S-a răstignit… a pătimit, S-a îngropat și a înviat a treia zi. Dintre acești martori și mărturisitori, cei dintâi au fost cei despre care istorisesc sfinții evangheliști”. Conform sinaxarului din ziua de Paşti, prima persoană care L-a văzut pe Domnul Înviat este Sfânta Fecioară Maria: „Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăieşte Evanghelia de la Matei, şedea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Spre a nu se arunca îndoială asupra învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliştii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena”. Aratarile Domnului Hristos, dupa cei patru evanghelisti au fost urmatoarele in ordine cronologica: Aratarea Domnului catre Maria Magdalena (In 20,11-18; Mc 16,9;10,13) Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt, Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.Ș i aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule) Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.(In 20;11-18) Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut. (Mc.16; 9-11)Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea. (Mt.28 9-10) Iar ele erau: Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. Şi cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le-au crezut. (Lc. 24, 10-11)
Mironosițele merg la mormânt, merg nu numai pentru ca trebuiau sa indeplineasca un ritual, ci pentru ca Il pierdusera pe Cel ce fusese Viata lor, Lumina lor, Dragostea Lor. Pe Singurul care a dat gust vietii, Singurul fara de care se simteau pierdute, fara rost, osandite si in aceasta viata si in cea viitoare. Se stransesera in jurul Lui, ca puii care cauta aripa calduroasa si protectoare a clostii, impreuna cu ucenicii, ca o ceata de pripas, alcatuita inclusiv din foste desfranate, din vamesi si din simpli pescari. Care nu intelesesera ei prea multe din profetii, nici din sensurile tainice ale cuvintelor Lui, dar care simteau din adancul inimii, dincolo si peste indoielile pe care le aveau, mai puternic decat incoltirile din launtru si din afara, ca El este Hristosul, Fiul Tatalui ceresc. “Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice” (Ioan 6, 68)… Licarul de dor si dragoste din inimile lor, care fusese uitat si nestiut pana atunci, oglindise dintr-o data Chipul lui Hristos si se odihneau numai intru El. Erau atrasi catre Acesta, nemaivoind sa se intoarca la viata lor dinainte, la orbecaiala chinuitoare, la invalmaseala aiuritoare, la desertaciunea desertaciunilor. La viata lumii, care moarte este. Si s-au simtit ca si El, straini si calatori pe pamant (Evrei 11, 13). Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale (Ps.118,19)
Da-mi pe Acel Strain, Care nu are unde sa-Si plece Capul. Iar acum omorasera Dragostea lor, omorasera Viata lor. Isi batusera joc de Nadejdea si de Lumina lor, scuipand-o, calcand-o in picioare, zdrentuind-o si punand-o pe Cruce. Unde ne vom duce Iisuse, acum? Ce vom face fara Tine? Viata noastra nu mai are niciun sens, Tu lipsind. Viata noastra nu mai e viata fara Tine, ci pedeapsa, chinuire si intunecare, asa cum a gustat Iov de pe gunoi inainte sa vii si sa potolesti focul launtrului sau. Amar, amar, amar! Si, neputand suferi acest amar, mironositele, indemnate de zdrobirea inimii lor, au fugit la mormant, ca sa fie inca odata aproape de El. Apropie-Te Doamne, apropie-Te, Cel ce esti pretutindenea. (Slava la Ceasul al treilea) Sa Il mai vada macar inca o data. Sa stea langa El, sa Ii sarute mainile si picioarele, sa Il inveleasca in giulgiu, sa Ii mangaie fruntea gaurita de spini. Macar inca putin sa mai stea langa El, ca Marta altadata, la picioarele Lui, si sa se tanguiasca catre El, cerandu-I sa le mai vorbeasca, sa Il mai auda inca odata pe El. Si nu L-au gasit.Unde L-au ascuns? Nu a ajuns ca ni L-au omorat, acum L-au si furat? Macar aceasta mangaiere să avem, sa mai stam cu El la mormant, si pe aceasta ne-au luat-o ?
„În Sfânta Scriptură numărul şapte e folosit atât în relaţie cu virtutea, cât şi cu răutatea. Mân¬tuitorul a ales-o pe drept după ce a scos din ea şapte demoni ca prin aceasta să-l alunge din fi¬rea omenească pe stăpânul răutăţii; căci istori¬ile despre Maria Magdalena ne spun că a dus o viaţă în feciorie încununată de martiriu; şi că pentru fecioria şi curăţia ei la măsura cea mai înaltă celor ce au supus-o chi¬nurilor li s-a părut asemenea cristalului; căci, aşa cum se spune, ducându-se după Adormi¬rea Maicii Domnului în Efes, la ucenicul cel iu¬bit, această Miroforă Maria şi-a încheiat acolo călătoria apostolică prin martiriu, nevo¬ind a se despărţi până la sfârşit nici de Fecioa¬ra, nici de Evanghelistul Ioan; aşa cum Pe¬tru, începătura Apostolilor, a fost numit pen¬tru credinţa sa neclintită în Hristos piatră, la fel şi aceasta, care s-a făcut mai marea ucenicelor, pentru curăţia şi dragostea ei faţă de El, a fost numită Maria, numele pe care l-a purtat şi Maica Mântuitorului; şi, aşa cum pe Hristos îl urma ceata ucenicilor, la fel şi Maicii Domnului îi urma ceata fe¬meilor ucenice; căci atunci se minunaseră, zice, ucenicii că Domnul vorbise cu o femeie (samarineanca), iar vestirea Evangheliei era dusă la împlini¬re și de Maica Domnului în acelaşi timp cu Fiul, iar aceste Mirofore urmându-i ei, slujeau în cele trebuincioase Invatătorului şi ucenicilor”
Mantuitorul a iesit din giulgiu fara a-l sfasia sau a-l desface si apoi si din groapa, prin piatra neridicata, fara a o sparge, asa cum a iesit din pantecele Maicii Sale fara ca ea sa aiba durerile nasterii si fara a-i strica cheile fecioriei. Toate acestea sunt legate de ideea teologica ca acolo unde Dumnezeu atinge, toate lucrurile devin vii, ies din ordinea lor naturala si intra intr-o alta ordine, divina, superioara, neinteligibila pentur noi. Cu siguranta, Iisus a inviat inainte ca femeile mironosite sa fi ajuns la mormant, iar piatra mormantului a fost rasturnata de inger dupa Invierea Sa, asa cum se vede din relatarea sfantului Evanghelist Matei, care spune ca femeile, venind dis-de-dimineata, au vazut ingerul ca un fulger oprindu-se la mormant, apoi a rasturnat piatra si a sezut pe ea. Intr-adevar, Mantuitorul S-a salasluit in pantecele Sfintei Fecioare si S-a nascut fara a strica cheile fecioriei; dupa pogorarea de pe Cruce, Iisus a fost pus intr-un mormant nou, in care nimeni niciodata nu mai fusese pus (In 19,41), simbol al nasterii din Fecioara. Si asa cum a iesit din pantecele Sfintei Sale Maici, tot asa a iesit din mormant fara a sfarama piatra de la intrare.
Ingerul a pravalit piatra pentru ca femeile mironosite sa vada ca mormantul era gol si, de asemenea, ca Petru si Ioan, care vor veni la mormant dupa vestirea Invierii de catre femeile mironosite, sa poata vedea mormantul gol, si giulgiul nedesfacut. In Ardeal exista icoane care Il arata pe Iisus triumfator, iesit din mormant si stand pe piatra nerasturnata a mormantului, insemnand ca a iesit prin piatra inainte de rasturnarea ei. Simbolistica aceasta mi se pare foarte importanta si tin sa o subliniez si in momentele urmatoare. Aşa dar, femeile mironosiţe au venit la mormânt foarte de dimineaţă, când abia începea să se lumineze de ziuă. Înainte de a ajunge la mormânt, s-a făcut cutremur şi ele au văzut îngerul Domnului ca un fulger străbătând văzduhul, pogorîndu-se la mormânt, răsturnând piatra mormântului şi şezând pe ea.
Femeile ajung peste puţină vreme la mormânt, găsesc îngerul aşezat pe piatră şi ostaşii care păzeau mormântul zăcând ca morţi. Autorul nu ne redă discuţia dintre femei şi înger, ci numai «răspunsul» îngerului: «Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit căutaţi: nu este aici, căci S-a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus; şi mergând degrabă spuneţi ucenicilor Săi că S-a sculat din morţi. Şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea. Acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v-am spus.» (Mt 28 : 5-7). Relatarea Învierii la Marcu este foarte asemănătoare cu cea de la Matei cu mici deosebiri: el numeşte trei femeile mironosiţe: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob şi Salomeea care veniseră să ungă trupul Domnului cu miresme. Pe drum se întrebau între ele cine le va prăvăli piatra de la uşa mormântului, care era foarte grea. Când s-au apropiat de mormânt şi şi-au ridicat privirile, au văzut piatra răsturnată. Probabil că s-au mirat în sinea lor, dar poate au socotit că grădinarul a făcut acest lucru. Intrând în mormânt, s-au spăimântat la vederea îngerului înveşmântat în alb şi care le-a spus exact aceleaşi cuvinte referitor la Iisus Cel răstignit pe care ele Îl căutau. Îngerul le îndeamnă să spună ucenicilor despre Înviere şi despre întâlnirea din Galileea. La Sfântul Luca găsim o relatare asemănătoare cu câteva deosebiri mici faţă de primii doi Evanghelişti: Femeile mironosiţe merg la mormânt cu miresme, găsesc piatra răsturnată, ceea ce le miră, intră în mormânt şi constată că trupul Domnului nu era acolo, apar însă doi bărbaţi în haine strălucitoare – doi îngeri – care le spun : «De ce pe Cel viu Îl căutaţi între cei morţi?» Apoi le vestesc Învierea şi le dau îndemnul de a spune ucenicilor despre Înviere şi să le amintească de întâlnirea din Galileea pe care Iisus le-o dăduse înainte de arestare. Deşi nu avem decât un singur text anterior Învierii Domnului care să ne vorbească despre întâlnirea pe care a fixat-o Iisus cu ucenicii Săi înainte de arestare ( Luca), faptul că toţi trei Evangheliştii vorbesc despre ea cu fermitate, înseamnă că a existat această convenţie, chiar dacă numai un evanghelist a pomenit-o. Luca numeşte şi el trei femei mironosiţe, dar în loc de Salomeea o pune pe Ioana, ceea ce înseamnă că au fost mai multe femei.
După aceste relatări succesive ale Învierii Domnului la cei trei Evanghelişti sinoptici, ne putem forma o părere privind cum s-a petrecut minunea. Cu siguranţă, Iisus a înviat înainte ca femeile mironosiţe să fi ajuns la mormânt, iar piatra mormântului a fost răsturnată de înger după Învierea Sa, aşa cum se vede din relatarea Sfântului Evanghelist Matei, care spune că femeile, venind dis-de-dimineaţă, au văzut îngerul ca un fulger oprindu-se la mormânt, apoi a răsturnat piatra şi a şezut pe ea.
Prima arătare a Mântuitorului a fost către femeile mironosiţe. La Matei ni se spune că, după ce îngerul le vesteşte femeilor Învierea şi le arată, ca dovadă, mormântul gol, trimiţându-le să vestească ucenicilor Învierea şi să le spună să meargă în Galileea, acestea au plecat în grabă. Înainte de a ieşi din grădină, Iisus li se arată, le spune «Bucuraţi-vă». Femeile I s-au închinat căzând la picioarele Lui. Iisus le trimite să vestească ucenicilor Săi Învierea şi să le reamintească întâlnirea din Galileea. Am subliniat căderea la picioarele Lui pentru un argument ulterior. După toate aparenţele, următoarea arătare a lui Iisus a fost către Maria Magdalena, care venise cu femeile mironosiţe, dar nu plecase cu ele. Neîncrezătoare în ceea ce văzuse s-a întors la mormânt căutând dovezi pentru veracitatea Învierii. Avea o stare de pustiire care îi cuprinsese inima şi ea plângea la mormânt. Atunci a văzut doi îngeri înăuntru, unul la cap şi altul la picioarele locului unde zăcuse Iisus, care au întrebat-o de ce plânge. Ea le-a răspuns: Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus (In 20: 13). Fără îndoială că a auzit un zgomot, nu a mai aşteptat răspunsul îngerilor, s-a întors şi L-a văzut pe Iisus aproape, dar nu L-a recunoscut. Ca şi îngerii, Mântuitorul a întrebat-o de ce plânge, pe cine caută. Maria a crezut că este grădinarul şi L-a întrebat dacă el a luat trupul lui Iisus, rugându-l să-i spună unde L-a pus ca ea să se ducă să-L ia. Atunci Iisus a chemat-o pe nume: Marie! Și poate și asta îi copleșea pe apostoli, care știau toate cuvintele Mântuitorului, dar nu puteau să înțeleagă ce se întâmplă. Femeile mironosițe au acționat cu inima lor. Nu înțelegeau ce se întâmplă, dar nu aveau cum să nu se ducă. Nu aveau cum să nu-L slujească pe Acest Om care atât de mult le-a mângâiat în viață. Putem vedea din relatările evangheliștilor starea mironosițelor. Maria Magdalena a venit de dimineață, a văzut cutremurul, piatra dându-se la o parte, după aceea s-a mai dus și a mai revenit de câteva ori. Într-un târziu Mântuitorul i se descoperă. Starea ei ne arată starea femeilor mironosițe. Erau copleșite de durere
Erau copleșite de durere. În popor am spune „nebun(e) de durere”. Inima lor era tot o rană și, cu miresmele pe care le-au pregătit încă de vineri seara, au venit la prima oră, de îndată ce au putut. Nu aveau nimic de câștigat, dimpotrivă. Dar, din dragoste, în libertate, au făcut aceasta și L-au văzut pe Mântuitorul înviat. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.” Aici îngerul le-a arătat mironosițelor mormântul gol. Sf. Grigorie Palama tâlcuiește că arătarea îngerului a fost cu deosebire pentru Maica Domnului. Ea era cea care aștepta Învierea, știa că Mântuitorul va învia și a putut să primească, prima, această veste. Avem aceasta în cântarea Bisericii: “Îngerul a strigat către cea plină de har: Curată Fecioara, bucură-te! Și iarăși zic, bucură-te! Că Fiul tău a înviat”. Biserica noastră cântă exact acest fapt: că Maica Domnului a fost prima care a primit vestea Învierii așa cum se și cuvenea. Ea fiind cu totul duhovnicească, a trăit totul la maximum, dar nu a fost copleșită întru totul de această durere, ca femeile mironosițe. Aștepta Învierea și a primit vestea de la înger.
Femeile mironosițe se aflau în această stare copleșite, zdrobite de durere. Și în această stare, neținând cont de nimic, de noapte, de piatra mormântului, nu s-au gândit nici că nu pot da la o parte ele piatra, din inima lor îndurerată, dar plină de dor. Aceasta este starea lor, pline de durere, dar și pline de dor, pentru a-L sluji pe Cel care le mângâiase in inima lor. Ele cu inima au mers, nu cu mintea. Ce se întâmplase nu putea fi înțeles cu mintea, care nu poate să cuprindă aceasta, cum Dumnezeu se lasă așa batjocorit.
Măsura dragostei Lui pentru noi pentru noi creşte atunci când luăm în considerare nevrednicia noastră . „Căci cu greu ar muri cineva pentru un om drept; dar pentru un om bun, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi ,în faptul că ,pe când eram noi încă păcătoşi , Hristos a murit pentru noi .”(Rom. 5:7,8) Am fi meritat pedepsirea Divină, nu sacrificiul Divin. Există doar o singură explicaţie pentru sacrificiul Lui Dumnezeu pentru noi: că ”bogăţiile harului Său” (Ef1:7) sunt toate fără de plată. Nu este un răspuns la ceea ce merităm noi. Este revărsarea meritului valorii Sale infinite. De fapt aceasta este ceea ce este dragostea Divină în cele din urmă: o pasiune de a fermeca, cuceri păcătoşi fără de merit , cu un preţ mare , pasiune cu care ne va face fericiţi în mod suprem , pe veşnicie,pe.numele ei –frumuseţea Lui infinită. Hristos a suferit şi a murit …pentru ca să îşi arate propria dragoste pentru noi „Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe sine pentru noi , ca dar şi ca jertfă de bun miros Lui Dumnezeu .”(Ef.5:2). ”Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine Însuşi pentru ea ”(Ef.5:25) ”Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine ”.(Gal.2:20 ) Moartea lui Hristos nu este numai o demonstraţie a dragostei Lui Dumnezeu (In 3:16) dar de asemenea este exprimarea supremei dragoste a lui Iisus pentru cei ce o vor primi ca pe comoara lor .Cei ce îl mărturiseau pe Hristos în primul secol şi care au suferit cel mai mult pentru că au fost creştini erau fascinați de acest fapt: „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine”. Ei au luat actul sacrificiului de bună voie al Lui Hristos Iisus foarte personal şi îşi spuneau: „m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine”
Cu siguranţă acesta este felul în care ar trebui să înţelegem patimile, suferinţele şi moartea Lui – ele au legătură cu mine. Sunt în legătură cu dragostea Lui Hristos pentru mine personal, păcatul meu mă desparte pe mine de Dumnezeu, nu păcatul în general. Este împietrirea inimii mele şi înţepenirea mea spirituală care înjosesc meritul Lui Hristos Iisus . Sunt pierdut şi muritor, iar atunci când este vorba despre mântuire, mi-am pierdut dreptul tuturor cererilor mele puțin justificate. Tot ceea ce pot să fac este să pledez pentru milă. Apoi îl văd pe Hristos suferind şi murind .Pentru cine? Spune Scriptura: Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine Însuşi pentru ea (Ef. 5:25). Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta; cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi (In 15:13). Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească ci să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (Mt. 20 :28) Şi mă întreb: sunt eu printre cei „mulţi ”? Pot eu să fiu unul dintre prietenii Lui ? Îmi este permis să aparţin Bisericii Lui? Şi aud răspunsul: Crede în Iisus Hristos şi vei fi mântuit ”(Fa 16:31) Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit (Rom 10:13) Oricine crede în El primeşte, prin numele Lui iertarea păcatelor (Fa 10:43). Dar tuturor ce l-au primit, adică celor ce cred în El, le-a dat dreptul să devină copii ai Lui Dumnezeu (In 1:14) Oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică (In 3:16)
Crezând, inima îmi este mişcată şi îmbrăţişez frumuseţea şi icoana lui Hristos ca şi pe o comoara mea. Şi de acolo se revarsă aceaastă măreaţă realitate – dragostea lui Hristos pentru mine .Aşa că spun şi eu împreună cu acei martori ai lui Hristos din primul secol : „m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine”
Şi ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că a plătit cel mai mare preţ posibil ca să-mi dea cel mai mare cadou cu putinţă.Şi ce este aceasta ? Este darul pentru care s-a rugat la sfârşitul vieţii sale: Tată , vreau ca acolo unde sunt Eu ,să fie împreună cu Mine şi acei pe care Mi i-ai dat Tu, ca ei să vadă slava Mea (In 17:24) in suferinţa şi moartea Lui şi noi am privit slava Lui, o întocmai ca slava singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (In1.14) Dar cele mai bune vor veni de acum înainte şi El a murit să asigure acestea pentru noi. Hristos a murit, a biruit moartea, a Înviat, ca și noi să înviem și să Îl urmam în Împaratia Cerurilor. Aceasta este dragostea Lui Hristos. Adevarat a Înviat! Amin
„În Sfânta Scriptură numărul şapte e folosit atât în relaţie cu virtutea, cât şi cu răutatea. Mân¬tuitorul a ales-o pe drept după ce a scos din ea şapte demoni ca prin aceasta să-l alunge din fi¬rea omenească pe stăpânul răutăţii; căci istori¬ile despre Maria Magdalena ne spun că a dus o viaţă în feciorie încununată de martiriu; şi că pentru fecioria şi curăţia ei la măsura cea mai înaltă celor ce au supus-o chi¬nurilor li s-a părut asemenea cristalului; căci, aşa cum se spune, ducându-se după Adormi¬rea Maicii Domnului în Efes, la ucenicul cel iu¬bit, această Miroforă Maria şi-a încheiat acolo călătoria apostolică prin martiriu, nevo¬ind a se despărţi până la sfârşit nici de Fecioa¬ra, nici de Evanghelistul Ioan; aşa cum Pe¬tru, începătura Apostolilor, a fost numit pen¬tru credinţa sa neclintită în Hristos piatră, la fel şi aceasta, care s-a făcut mai marea ucenicelor, pentru curăţia şi dragostea ei faţă de El, a fost numită Maria, numele pe care l-a purtat şi Maica Mântuitorului; şi, aşa cum pe Hristos îl urma ceata ucenicilor, la fel şi Maicii Domnului îi urma ceata fe¬meilor ucenice; căci atunci se minunaseră, zice, ucenicii că Domnul vorbise cu o femeie (samarineanca), iar vestirea Evangheliei era dusă la împlini¬re și de Maica Domnului în acelaşi timp cu Fiul, iar aceste Mirofore urmându-i ei, slujeau în cele trebuincioase Invatătorului şi ucenicilor”
Mantuitorul a iesit din giulgiu fara a-l sfasia sau a-l desface si apoi si din groapa, prin piatra neridicata, fara a o sparge, asa cum a iesit din pantecele Maicii Sale fara ca ea sa aiba durerile nasterii si fara a-i strica cheile fecioriei. Toate acestea sunt legate de ideea teologica ca acolo unde Dumnezeu atinge, toate lucrurile devin vii, ies din ordinea lor naturala si intra intr-o alta ordine, divina, superioara, neinteligibila pentur noi. Cu siguranta, Iisus a inviat inainte ca femeile mironosite sa fi ajuns la mormant, iar piatra mormantului a fost rasturnata de inger dupa Invierea Sa, asa cum se vede din relatarea sfantului Evanghelist Matei, care spune ca femeile, venind dis-de-dimineata, au vazut ingerul ca un fulger oprindu-se la mormant, apoi a rasturnat piatra si a sezut pe ea. Intr-adevar, Mantuitorul S-a salasluit in pantecele Sfintei Fecioare si S-a nascut fara a strica cheile fecioriei; dupa pogorarea de pe Cruce, Iisus a fost pus intr-un mormant nou, in care nimeni niciodata nu mai fusese pus (In 19,41), simbol al nasterii din Fecioara. Si asa cum a iesit din pantecele Sfintei Sale Maici, tot asa a iesit din mormant fara a sfarama piatra de la intrare.
Ingerul a pravalit piatra pentru ca femeile mironosite sa vada ca mormantul era gol si, de asemenea, ca Petru si Ioan, care vor veni la mormant dupa vestirea Invierii de catre femeile mironosite, sa poata vedea mormantul gol, si giulgiul nedesfacut. In Ardeal exista icoane care Il arata pe Iisus triumfator, iesit din mormant si stand pe piatra nerasturnata a mormantului, insemnand ca a iesit prin piatra inainte de rasturnarea ei. Simbolistica aceasta mi se pare foarte importanta si tin sa o subliniez si in momentele urmatoare. Aşa dar, femeile mironosiţe au venit la mormânt foarte de dimineaţă, când abia începea să se lumineze de ziuă. Înainte de a ajunge la mormânt, s-a făcut cutremur şi ele au văzut îngerul Domnului ca un fulger străbătând văzduhul, pogorîndu-se la mormânt, răsturnând piatra mormântului şi şezând pe ea.
Femeile ajung peste puţină vreme la mormânt, găsesc îngerul aşezat pe piatră şi ostaşii care păzeau mormântul zăcând ca morţi. Autorul nu ne redă discuţia dintre femei şi înger, ci numai «răspunsul» îngerului: «Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit căutaţi: nu este aici, căci S-a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus; şi mergând degrabă spuneţi ucenicilor Săi că S-a sculat din morţi. Şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea. Acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v-am spus.» (Mt 28 : 5-7). Relatarea Învierii la Marcu este foarte asemănătoare cu cea de la Matei cu mici deosebiri: el numeşte trei femeile mironosiţe: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob şi Salomeea care veniseră să ungă trupul Domnului cu miresme. Pe drum se întrebau între ele cine le va prăvăli piatra de la uşa mormântului, care era foarte grea. Când s-au apropiat de mormânt şi şi-au ridicat privirile, au văzut piatra răsturnată. Probabil că s-au mirat în sinea lor, dar poate au socotit că grădinarul a făcut acest lucru. Intrând în mormânt, s-au spăimântat la vederea îngerului înveşmântat în alb şi care le-a spus exact aceleaşi cuvinte referitor la Iisus Cel răstignit pe care ele Îl căutau. Îngerul le îndeamnă să spună ucenicilor despre Înviere şi despre întâlnirea din Galileea. La Sfântul Luca găsim o relatare asemănătoare cu câteva deosebiri mici faţă de primii doi Evanghelişti: Femeile mironosiţe merg la mormânt cu miresme, găsesc piatra răsturnată, ceea ce le miră, intră în mormânt şi constată că trupul Domnului nu era acolo, apar însă doi bărbaţi în haine strălucitoare – doi îngeri – care le spun : «De ce pe Cel viu Îl căutaţi între cei morţi?» Apoi le vestesc Învierea şi le dau îndemnul de a spune ucenicilor despre Înviere şi să le amintească de întâlnirea din Galileea pe care Iisus le-o dăduse înainte de arestare. Deşi nu avem decât un singur text anterior Învierii Domnului care să ne vorbească despre întâlnirea pe care a fixat-o Iisus cu ucenicii Săi înainte de arestare ( Luca), faptul că toţi trei Evangheliştii vorbesc despre ea cu fermitate, înseamnă că a existat această convenţie, chiar dacă numai un evanghelist a pomenit-o. Luca numeşte şi el trei femei mironosiţe, dar în loc de Salomeea o pune pe Ioana, ceea ce înseamnă că au fost mai multe femei.
După aceste relatări succesive ale Învierii Domnului la cei trei Evanghelişti sinoptici, ne putem forma o părere privind cum s-a petrecut minunea. Cu siguranţă, Iisus a înviat înainte ca femeile mironosiţe să fi ajuns la mormânt, iar piatra mormântului a fost răsturnată de înger după Învierea Sa, aşa cum se vede din relatarea Sfântului Evanghelist Matei, care spune că femeile, venind dis-de-dimineaţă, au văzut îngerul ca un fulger oprindu-se la mormânt, apoi a răsturnat piatra şi a şezut pe ea.
Prima arătare a Mântuitorului a fost către femeile mironosiţe. La Matei ni se spune că, după ce îngerul le vesteşte femeilor Învierea şi le arată, ca dovadă, mormântul gol, trimiţându-le să vestească ucenicilor Învierea şi să le spună să meargă în Galileea, acestea au plecat în grabă. Înainte de a ieşi din grădină, Iisus li se arată, le spune «Bucuraţi-vă». Femeile I s-au închinat căzând la picioarele Lui. Iisus le trimite să vestească ucenicilor Săi Învierea şi să le reamintească întâlnirea din Galileea. Am subliniat căderea la picioarele Lui pentru un argument ulterior. După toate aparenţele, următoarea arătare a lui Iisus a fost către Maria Magdalena, care venise cu femeile mironosiţe, dar nu plecase cu ele. Neîncrezătoare în ceea ce văzuse s-a întors la mormânt căutând dovezi pentru veracitatea Învierii. Avea o stare de pustiire care îi cuprinsese inima şi ea plângea la mormânt. Atunci a văzut doi îngeri înăuntru, unul la cap şi altul la picioarele locului unde zăcuse Iisus, care au întrebat-o de ce plânge. Ea le-a răspuns: Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus (In 20: 13). Fără îndoială că a auzit un zgomot, nu a mai aşteptat răspunsul îngerilor, s-a întors şi L-a văzut pe Iisus aproape, dar nu L-a recunoscut. Ca şi îngerii, Mântuitorul a întrebat-o de ce plânge, pe cine caută. Maria a crezut că este grădinarul şi L-a întrebat dacă el a luat trupul lui Iisus, rugându-l să-i spună unde L-a pus ca ea să se ducă să-L ia. Atunci Iisus a chemat-o pe nume: Marie! Și poate și asta îi copleșea pe apostoli, care știau toate cuvintele Mântuitorului, dar nu puteau să înțeleagă ce se întâmplă. Femeile mironosițe au acționat cu inima lor. Nu înțelegeau ce se întâmplă, dar nu aveau cum să nu se ducă. Nu aveau cum să nu-L slujească pe Acest Om care atât de mult le-a mângâiat în viață. Putem vedea din relatările evangheliștilor starea mironosițelor. Maria Magdalena a venit de dimineață, a văzut cutremurul, piatra dându-se la o parte, după aceea s-a mai dus și a mai revenit de câteva ori. Într-un târziu Mântuitorul i se descoperă. Starea ei ne arată starea femeilor mironosițe. Erau copleșite de durere
Erau copleșite de durere. În popor am spune „nebun(e) de durere”. Inima lor era tot o rană și, cu miresmele pe care le-au pregătit încă de vineri seara, au venit la prima oră, de îndată ce au putut. Nu aveau nimic de câștigat, dimpotrivă. Dar, din dragoste, în libertate, au făcut aceasta și L-au văzut pe Mântuitorul înviat. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.” Aici îngerul le-a arătat mironosițelor mormântul gol. Sf. Grigorie Palama tâlcuiește că arătarea îngerului a fost cu deosebire pentru Maica Domnului. Ea era cea care aștepta Învierea, știa că Mântuitorul va învia și a putut să primească, prima, această veste. Avem aceasta în cântarea Bisericii: “Îngerul a strigat către cea plină de har: Curată Fecioara, bucură-te! Și iarăși zic, bucură-te! Că Fiul tău a înviat”. Biserica noastră cântă exact acest fapt: că Maica Domnului a fost prima care a primit vestea Învierii așa cum se și cuvenea. Ea fiind cu totul duhovnicească, a trăit totul la maximum, dar nu a fost copleșită întru totul de această durere, ca femeile mironosițe. Aștepta Învierea și a primit vestea de la înger.
Femeile mironosițe se aflau în această stare copleșite, zdrobite de durere. Și în această stare, neținând cont de nimic, de noapte, de piatra mormântului, nu s-au gândit nici că nu pot da la o parte ele piatra, din inima lor îndurerată, dar plină de dor. Aceasta este starea lor, pline de durere, dar și pline de dor, pentru a-L sluji pe Cel care le mângâiase in inima lor. Ele cu inima au mers, nu cu mintea. Ce se întâmplase nu putea fi înțeles cu mintea, care nu poate să cuprindă aceasta, cum Dumnezeu se lasă așa batjocorit.
Măsura dragostei Lui pentru noi pentru noi creşte atunci când luăm în considerare nevrednicia noastră . „Căci cu greu ar muri cineva pentru un om drept; dar pentru un om bun, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi ,în faptul că ,pe când eram noi încă păcătoşi , Hristos a murit pentru noi .”(Rom. 5:7,8) Am fi meritat pedepsirea Divină, nu sacrificiul Divin. Există doar o singură explicaţie pentru sacrificiul Lui Dumnezeu pentru noi: că ”bogăţiile harului Său” (Ef1:7) sunt toate fără de plată. Nu este un răspuns la ceea ce merităm noi. Este revărsarea meritului valorii Sale infinite. De fapt aceasta este ceea ce este dragostea Divină în cele din urmă: o pasiune de a fermeca, cuceri păcătoşi fără de merit , cu un preţ mare , pasiune cu care ne va face fericiţi în mod suprem , pe veşnicie,pe.numele ei –frumuseţea Lui infinită. Hristos a suferit şi a murit …pentru ca să îşi arate propria dragoste pentru noi „Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe sine pentru noi , ca dar şi ca jertfă de bun miros Lui Dumnezeu .”(Ef.5:2). ”Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine Însuşi pentru ea ”(Ef.5:25) ”Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine ”.(Gal.2:20 ) Moartea lui Hristos nu este numai o demonstraţie a dragostei Lui Dumnezeu (In 3:16) dar de asemenea este exprimarea supremei dragoste a lui Iisus pentru cei ce o vor primi ca pe comoara lor .Cei ce îl mărturiseau pe Hristos în primul secol şi care au suferit cel mai mult pentru că au fost creştini erau fascinați de acest fapt: „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine”. Ei au luat actul sacrificiului de bună voie al Lui Hristos Iisus foarte personal şi îşi spuneau: „m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine”
Cu siguranţă acesta este felul în care ar trebui să înţelegem patimile, suferinţele şi moartea Lui – ele au legătură cu mine. Sunt în legătură cu dragostea Lui Hristos pentru mine personal, păcatul meu mă desparte pe mine de Dumnezeu, nu păcatul în general. Este împietrirea inimii mele şi înţepenirea mea spirituală care înjosesc meritul Lui Hristos Iisus . Sunt pierdut şi muritor, iar atunci când este vorba despre mântuire, mi-am pierdut dreptul tuturor cererilor mele puțin justificate. Tot ceea ce pot să fac este să pledez pentru milă. Apoi îl văd pe Hristos suferind şi murind .Pentru cine? Spune Scriptura: Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine Însuşi pentru ea (Ef. 5:25). Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta; cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi (In 15:13). Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească ci să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (Mt. 20 :28) Şi mă întreb: sunt eu printre cei „mulţi ”? Pot eu să fiu unul dintre prietenii Lui ? Îmi este permis să aparţin Bisericii Lui? Şi aud răspunsul: Crede în Iisus Hristos şi vei fi mântuit ”(Fa 16:31) Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit (Rom 10:13) Oricine crede în El primeşte, prin numele Lui iertarea păcatelor (Fa 10:43). Dar tuturor ce l-au primit, adică celor ce cred în El, le-a dat dreptul să devină copii ai Lui Dumnezeu (In 1:14) Oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică (In 3:16)
Crezând, inima îmi este mişcată şi îmbrăţişez frumuseţea şi icoana lui Hristos ca şi pe o comoara mea. Şi de acolo se revarsă aceaastă măreaţă realitate – dragostea lui Hristos pentru mine .Aşa că spun şi eu împreună cu acei martori ai lui Hristos din primul secol : „m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine”
Şi ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că a plătit cel mai mare preţ posibil ca să-mi dea cel mai mare cadou cu putinţă.Şi ce este aceasta ? Este darul pentru care s-a rugat la sfârşitul vieţii sale: Tată , vreau ca acolo unde sunt Eu ,să fie împreună cu Mine şi acei pe care Mi i-ai dat Tu, ca ei să vadă slava Mea (In 17:24) in suferinţa şi moartea Lui şi noi am privit slava Lui, o întocmai ca slava singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (In1.14) Dar cele mai bune vor veni de acum înainte şi El a murit să asigure acestea pentru noi. Hristos a murit, a biruit moartea, a Înviat, ca și noi să înviem și să Îl urmam în Împaratia Cerurilor. Aceasta este dragostea Lui Hristos. Adevarat a Înviat! Amin
(postat pe fb de ioan monahul)
