joi, 25 ianuarie 2024

CUVANT de INVATATURA despre U R S I T O R I

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                         

Bucuria mea, in Biblie se vorbeste numai de existenta ingerilor buni si a ingerilor rai (diavolii), ca fiinte nevazute. Atat! Si atunci, ce sunt ursitorile? Ursitorile sunt fiinte imaginare, care pot hotari soarta, ursita, menirea, zodia omului la nastere. Se spune ca ursitorile pot fi auzite cateodata, dar nu pot fi vazute. Dumnezeu l-a inzestrat pe om, inca de la creatie cu LIBERTATE si DEMNITATE si cu toate ca are prestiinta, adica, (pre)stie tot ce se va intampla mai dinainte in viata oricarui om, dar, nu predestineaza pe nimeni. Daca l-ar predestina, nu l-ar mai putea judeca. Spre exemplu: Daca Dumnezeu i-ar fi hotarat unui om sa faca o crima, la Infricosata Judecata ii va spune: “Doamne, am implinit ceea ce Tu mi-ai hotarat, mi-ai sortit. Vreau sa ma rasplatesti ca l-am omorat pe omul acela si astfel am facut voia Ta!” 

Altfel spus, daca viata noastra este predestinata si eu ajung sigur in iad, prin alegerile mele, orice as face, atunci, degeaba este tot: Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, Rastignirea, Patimile, Moartea, Invierea Lui și propaduirea la toata lumea. Degeaba este tot! Ursitorile si masa de ursitori sunt obiceiuri paganesti. Nu au nici-o legatura cu Credinta Crestin Ortodoxa, nu au girul Bisericii, iar preotii nu participa la asemenea ritualuri. De fapt ursitorile le putem numi: De la babeee citireee! Neintelepciuneee! Sa nu luati aminteee!

Parintii si nasii copilului, sunt foarte grijulii sa puna masa de ursitori, a treia zi de la nasterea copilului. Ar trebui sa se ingrijeasca, ca acest copil sa fie impartasit macar la 40 de zile pana la varsta de 7 ani. Dupa 7 ani sa fie dus la spovedanie si la impartasanie cel putin de 4 ori pe an, sa posteasca miercurea si vinerea, in fiecare duminica sa fie dus la Sfanta Liturghie, sa-l invete “Rugaciunile diminetii” si “Rugaciunile de seara”, cand se aseaza la masa sa spuna “Tatal nostru”, iar dupa masa, sa spuna “Rugaciunea de multumire”... 

Asadar, cine are minte sa ia aminte, cine nu, sa puna masa de ursitori inainte.
                                                                                                            Preot Ioan .


miercuri, 24 ianuarie 2024

MANTUIREA SUFLETULUI...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Spune Sfantul Siluan Athonitul: "Toata lupta noastra este spre a dobandi smerenia. Trebuie tot mereu sa ne amintim ca Domnul vede lupta noastra cu vrajmasul diavol si deci, sa nu ne infricosam, macar daca intregul iad s-ar napusti asupra noastra, ci sa avem BARBATIE DUHOVNICEASCA".
Iar Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata asa: "De nu poti fi un Sfant dintre cei mari, precum Sfantul Antonie cel Mare, nu ridica din umeri, spunand: "NU POT FACE NIMIC!", ci sporeste-ti ostenelile si inmulteste-ti talantul (talantii) care l-ai (i-ai) primit de la Dumnezeu.

 Ne spune Iisus Hristos: "IN CASA TATALUI MEU MULTE LACASURI SUNT" (Ioan 14:2). Asadar, de te vei invrednici sa te salasluiesti in cel de pe urma din aceste lacasuri, vei fi mai fericit, mai slavit si mai indestulat decat toti carmuitorii care au vietuit vreodata pe acest pamant. Fiecaruia i se da dupa talantul sau. Nu vei fi ca Sfantul Antonie cel Mare, dar nici Sfantul Antonie nu se va salaslui singur intru Imparatia lui Dumnezeu".

Asadar, CREDINTA (crestin ortodoxa), HARUL (primit in Sfintele Taine: Botez, Mirungere, Cununie Religioasa, Sfantul Maslu, Spovedanie si Impartasanie) si FAPTELE BUNE (milostenia in toate formele ei), iti pot aduce MANTUIREA SUFLETULUI TAU.


                                                                                              Amin si Aliluia!
                                                                                                   Preot Ioan.

luni, 22 ianuarie 2024

CRUCEA ESTE TEMELIA TEOLOGIEI AUTENTICE! SMERESTE-TE, PANA LA SFARSIT! ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE..... 

                                

🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Siluan Athonitul, ne sfatuieste asa: "Daca vrei sa cunosti pe Domnul Dumnezeu, smereste-te pana la sfarsit, fii ascultator si infranat in toate, iubeste adevarul si negresit, Domnul iti va da sa-L cunosti prin Duhul Sfant. Si atunci vei sti din experienta, ce este iubirea lui Dumnezeu si ce este iubirea de oameni." 

Asa graieste Sfantul Parinte, Iustin Popovici: "In Taina Sfantului Botez si in Taina Sfintei Mirungeri, omul primeste de la Duhul Sfant plamada sfinteniei cu care va trebui sa-si plamadeasca tot sufletul si trupul lui prin exercitarea virtutilor evanghelice." De aceea Sfantul Parinte, Ilie Cleopa, ne indeamna spre pocainta: "Constiinta este glasul lui Dumnezeu in inima noastra. Ea este glasul lui Dumnezeu care ne cheama la El si ne spune: "Omule, ai gresit!

 Eu te iert, dar sa nu mai faci! Vino la Mine, fiindca, la Mine este izvorul iertarii, al iubirii si al milostivirii. Pune inceput bun de azi inainte, sa nu mai pacatuiesti". Sfantul Parinte, Sofronie Saharov, ne invata ca Crucea este temelia teoligiei crestin ortodoxe autentice: "Crucea este scara de mantuire a lumii care ne urca la cer. Sa urcam la Dumnezeu pe scara Crucii. Să ne impacam si sa ne iubim prin jertfa Sfintei Cruci. Sa ne silim a ne duce fiecare crucea noastra cu smerenie, cu rabdare si cu nadejdea mantuirii." "Cine renunta la cruce, nu poate fi vrednic de Domnul și sa devină ucenicul Lui. Adancurile Fiintei Divine sunt dezvaluite crestinului atunci cand el se rastigneste pentru Mantuitorul nostru. Crucea este temelia teologiei autentice."

 Sfintitul Parinte, Nicodim Mandita, zice asa: "Cand trecem pe o punte, pe deasupra unor ape repezi, mari si adanci, pentru a nu ameti privind repeziciunea lor, privim inainte, ori catre cer. Asa trebuie sa facem noi si atunci cand ne inconjoara si ne invaluiesc, apele ispitelor. Sa nu ne tulburam, nici sa ne imputinam; ci obisnuindu-ne din vreme cu rugaciunea, sa ne intoarcem ochii si sufletul nostru la Dumnezeu, de unde ne vine ajutorul. Dumnezeu ne iubeste si vrea ca intotdeauna sa fim cat mai aproape de El, sa stam in legatura strans uniti cu El, sa vorbim intotdeauna cu El. Intra in tine insuti si priveste chipul gandurilor tale. Cerceteaza-ti inclinarile si dispozitiile: sunt ele, oare, aşa cum le cer de la tine Domnul si Sfanta Evanghelie?" 

                                                                                                              Amin si Aliluia!
                                                                                        Preot Ioan 🔔.


miercuri, 17 ianuarie 2024

F A M I L I A ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE.... 


   🙏 Bucuria mea, familia, ca si toate cele din Univers, isi are izvorul in Dumnezeu. Biblia ne spune ca Dumnezeu si-a revarsat binecuvantarea Sa, asupra primei perechi de oameni: "Si i-a binecuvantat Dumnezeu si le-a zis: Cresteti si inmultiti-va" (Facerea 1:28).

 Scriitorul rus Feodor Dostoievski spune ca trei stari duc la Dumnezeu: CALUGARIA, FAMILIA (casatoria) si MARTIRAJUL. Intr-o familie de crestini ortodocsi, sotul si sotia sunt precum mainile si ochii. 

Cand mainile dor, ochii plang, iar cand ochii plang, mainile sterg lacrimile. Oare in cate familii exista "maini" si "ochi"??? FAMILIA, este unitatea de baza a societatii si noi crestinii ortodocsi ii mai spunem si "Biserica cea mica". FAMILIA, poate fi comparata cu o TARA, in care TATAL este presedintele, MAMA este Ministrul de finante, dar in acelasi timp este si Ministrul sanatatii si Ministrul culturii si al situatiilor exceptionale. Iar copiii, sunt POPORUL care mereu cere ceva, se revolta si protesteaza. De aceea amintesc sotului si sotiei cuvintele proorocului David: "Fericiti toti cei ce se tem de Domnul, care umbla in caile Lui" (Psalm 127:1). 

Daca vorbim despre pacea familiei, putem spune ca inainte vreme, familiile erau foarte numeroase si incapeau toti intr-o casa. Acum, sunt 2-3 intr-o casa si nu mai au loc unul de altul, din cauza egoismului, a lipsei de respect, din cauza ca nu postesc cel putin miercurea si vinerea, nu merg in fiecare duminica la Sfanta Liturghie, nu se roaga dimineata, seara, cand se aseaza la masa, cand se ridica de la masa, nu fac sfestanie la casa lor macar odata pe an, nu se spovedesc, nu se impartasesc. 

Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul sfatuieste ca toti membrii familiei sa se spovedeasca la acelasi preot duhovnic. Asadar, pacea lipseste din familia lor fiindca: IISUS HRISTOS NU ESTE INTRE EI, CU EI SI IN EI. 
                     
                                                                             Preot Ioan 🔔

DOAMNE, LASA PESTE LUME ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...... 


   🙏 Bucuria mea, in lumea de astazi se aude numai zgomotul ce se da pentru o cat mai mare  bunastare materiala, pentru distractii si mai ales pentru mese alese ("Domnul Pantece"). Zgomotul razboiului sufletesc a incetat, pentru ca pe o mare parte din crestinii ortodocsi i-a biruit pacatul si fara sa stie, SUNT IN INSELARE, adica i-a coplesit DUHUL LUMII, in loc sa-i stapaneasca DUHUL LUI IISUS HRISTOS, fiindca nu stiu ca: NU CONTEAZA DECAT UNDE PUNE DUMNEZEU SUFLETELE NOASTRE DUPA CE MURIM! 

   🙏 Cat de minunat graieste Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul: "Doamne, Dumnezeul meu, nu stiu ce voi face, dar eu ma predau Tie cu totul, ca sa ma faci om." Sfantul Parinte, Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ne in indeamna asa: "Nimic nu cere Dumnezeu de la tanar, fara numai curatenie (trupeasca si sufleteasca) si smerenie!" Sfantul Parinte, Iosif Isihastul ne spune asa: "NU ESTE VREMEA PENTRU NEPASARE! Sa deveniti ca Heruvimii cei cu multi ochi, observand cursele demonilor, fiindca, de multe ori acestia se arata sub chipul Ingerilor, pentru a va împiedica si a va tari spre pierzare." Amin! 

   🙏 "Doamne, lasa peste lume, Ploaia Duhului Tau Sfant, Sa-nfloreasca-n pieptul nostru, Dorul dup-al Tau Cuvant... Lasa sa ne atinga Doamne, Harul Tau de Dumnezeu, Caci puterile ni-s slabe, Si e drumul tare greu... Dragostea ce altadata, Era rug aprins fierbinte, Azi abia mai licareste, Si ni-e dor de ea Parinte. Caci e-atata neputinta, Si e lipsa de avant... DOAMNE, LASA PESTE LUME, PLOAIA DUHULUI TAU SFANT". 

                                                                                                  Amin si Aliluia! 
                                                                                                  Preot Ioan 🔔

CUVANT de INVATATURA despre PACATUL FUMATULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Bucuria mea, am putea da urmatoarea definitie fumatului: DAI si BANI (ii arzi prin scrumul tigarii) SI IEI si BOALA. Fumatul, chiar nu este o necesitate organica. Daca Dumnezeu ar fi vrut sa fumeze oamenii, le-ar fi facut inca de la creatie, cate un cos in varful capului, ca sa iasa fumul pe acolo, sa nu mai ajunga fumul de tigara in plamani si sa se imbolnaveasca. Si atunci ar fi existat doua feluri de oameni: CU COS (fumatorii) si FARA COS (nefumatorii). Barbatii cu cos, s-ar fi casatorit cu femei cu cos, iar barbatii fara cos si-ar fi luat de sotii, femei fara cos. Fumatorii risca sa faca: infarct miocardic, cancer pulmonar, accident vascular, arterita... 

Se spune in popor asa: “CINE DE TIGARI SE LASA, I-A VENIT MINTEA ACASA!" Iar in Biblie (Isaia 55:2) scrie: "DE CE CHELTUITI BANII VOSTRI, PE CEVA (adica pe tigari) CARE NU VA SATURA SI NICI NU VA ADAPA?"

 Sfantul parinte Arsenie Boca spune foarte clar: "Fumatul ataca nu numai sangele si organismul, ci si mintea si credinta omului, care de fapt in multe momente ARE IMPRESIA ca se linisteste nu cu rugaciunea, ci cu tigara. 

Cum se roaga crestinii ortodocsi daca fumeaza? Pai, ori fumeaza si nu se mai roaga, ori se roaga si numai fumeaza! Crestinii care fumeaza, nici nu au voie sa se impartaseasca pana nu se lasa de fumat. Cei care mor si nu s-au lasat de acest pacat, vor auzi cum striga dracii fumatului la Dumnezeu: “Doamne, Dumnezeule, da-ne noua sufletul acesta, fiindca, pe noi ne-a tamaiat cu tutun. Daca aprindea smirna si tamaie, ar fi fost al tau!” 

Pentru sanatatea trupeasca si mantuirea sufletului tau, te rog: SA NU MAI FUMEZI!!! 

                                                      Amin si Aliluia!
                                                            Preot Ioan .


duminică, 14 ianuarie 2024

CUVANT de INVATATURA despre Pomelnic

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...








Bucuria mea, vrei sa-ti spun cum se scrie un pomelnic? 
In partea stanga a pomelnicului se scriu cei vii (mentionand deasupra grupului: Vii), iar in partea dreapta, cei morti (mentionand deasupra grupului: MORTI), si NU INVERS, ca nu cumva, din neatentie, sa fie pomeniti Vii la Morti si Mortii la Vii. Te sfatuiesc ca la rubrica “Vii”, sa-l treci intodeauna primul si intotdeauna, pe parintele tau duhovnic, fiindca, prin el ti se iarta mereu pacatele, si tot prin el, ti se da Sfanta Impartasanie (viata ta cea vesnica). 
Apoi, sa-i scrii pe toti cei dragi ai tai, iar tu, sa te treci ultimul, dupa cuvantul Sfintilor Parinti: "ROAGA-TE, TU PENTRU TOTI, CA DE TINE ARE GRIJA DUMNEZEU!. Sa scrii numele de botez intregi. Nu se scriu porecle sau nume prescurtate: Bobo, Mimi, Nae, Gigi, Tica, Rica, Geo, Lori, Bebe, Pusa, Ica, Lie..." Pe pomelnic la vii, se trec doar numele celor pentru care ne rugam, fara alte mentiuni (sporul casei, s-o ia seful in ochi de bine, izbavire de patima betiei, sa traga gazele in curte, sa castige la 6 din 46...). In dreptul numelor celor morti nu se mai scriu alte precizari: erou, sau N.N. F. L. (adica, Nespovedit, Neimpartasit, Fara Lumanare). 
Nu este corect sa se scrie la rubrica celor “Morti”: Copii din lume fara nume” (adica avortati). Din moment ce n-au fost botezati nu pot fi pomeniti. Si ar mai fi ceva de spus: Cand te rogi pentru un om, s-o faci IN TAINA (l-ai pus pe pomelnicul tau si-l pomenești si in rugaciunile tale personale), dar, sa nu i-o spui, fiindcă, aceasta inseamna MANDRIE, diavolul te aude si va ridica razboi impotriva ta si vei pierde plata de la Dumnezeu. Sa zici ca si talharul cel de-a dreapta, rastignit deodata cu Iisus Hristos: “Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta" (Luca 23:42).
                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                  Preot Ioan .

joi, 11 ianuarie 2024

PORUNCA DE FOC ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... 


      🙏 Bucuria mea, prima predică a Sfantului Ioan Botezatorul a fost: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor” (Matei 3:2). Exact aceleasi cuvinte, le-a rostit si Domnul Iisus Hristos in prima Lui predica: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor” (Matei 4:7).

Aceasta nu este o rugaminte, ci o “PORUNCA DE FOC”, fara de care nimeni nu se poate mantui. A doua invatatura şi porunca a Sfantului Ioan, a fost: “Faceți, dar, roade vrednice de pocainta." (Luca 3:8). Dupa ce am aflat care este" Porunca de foc", sa ascultam si cuvantul de invatatura al Sfantului Parinte, Gheron Iosif: "Deschideti ochii sufletelor voastre si vedeti ce exista dincolo de aceasta lume. Oamenii lumii iubesc lumea, pentru ca nu au cunoscut inca amaraciunea acesteia. Sunt inca orbi la suflet si nu vad ce se ascunde in aceasta bucurie trecatoare.


Nu au ajuns la lumina cea intelegatoare, nu au ajuns la ziua mantuirii lor. Voi insa, care ati vazut si ati auzit atatea lucruri, trebuie sa intelegeti ca desfatarile cele trecatoare se duc ca umbra si timpul vietii noastre fuge, trece repede si nu cunoaste intoarcere.


Timpul vietii acesteia este timp de seceris si cules. Fiecare isi agoniseste hrana – cat se poate mai curata – pentru viata cealalta. Sfantul Parinte, Nectarie din Eghina, ne spune clar: "Nu este om care sa vrea sa urmeze pana la capat lui Hristos si care sa nu sufere bataie si lupta. Sa-i urmam asadar lui Hristos, cu toata bucuria inimii noastre, rastignindu-ne impreuna cu El".


Sa luam aminte la sfatul duhovnicesc al Sfantului Parinte, Dionisie Ignat de la Colciu: "RABDAREA, este cea mai mare forta, iar RABDATORUL este cel mai puternic om.” Sfantul Parinte, Ilie Cleopa, zice: "Cand te scoli, mai inainte de orice lucru, alearga la nevinovata rugaciune!"

Sfantul Parinte, Ioanichie Balan ne da nadejde cand zice: "De cate ori cazi, scoala-te, marturiseste-ti pacatele, caieste-te, fa-ti canonul si du-ti Crucea mai departe cu ochii la Hristos, pana ajungi sus, la Golgota. Numai mila Bunului Dumnezeu şi a Maicii Domnului sa ne ajute sa ajungem si noi la usa Raiului, si acolo sa strigam tare: "Doamne, deschide-ne, noua usa milostivirii Tale!”.


Si sa chemam in ajutor pe Marea noastra mijlocitoare: MAICA DOMNULUI MEU! Sfantul Ierarh, Serafim Sobolev, Facatorul de minuni din Sofia, zice: "MAICA DOMNULUI, este acolo unde curg lacrimi fierbinti din cauza necazurilor. MAICA LUMINII, este acolo unde ei i se aduc calde rugaciuni in grele suferinte si situatii fara iesire. MAICA INDURARILOR, este acolo unde oamenii se afla chiar pe marginea prapastiei primejdioase."


Sfantul Parinte, Serafim de Sarov, ne indeamna asa:" Toti Sfintii si calugarii care s-au lepadat de lume pentru imparatia lui Dumnezeu, au plans in toata viata lor, intru asteptarea vesnicei mangaieri, dupa fagaduinta Mantuitorului: "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia" (Matei 5). Tot asa trebuie sa plangem si noi pentru iertarea pacatelor noastre".
                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                  Preot Ioan 🔔

miercuri, 10 ianuarie 2024

HARUL LUI DUMNEZEU

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                   

🙏 Bucuria mea, sa stii ca Domnul Iisus Hristos nici pe Sfintii sai Apostoli nu i-a crutat de ispite. Ia sa vedem ce zice Sfantul Apostol Pavel: "Si pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca sa-l indeparteze de la mine; Si mi-a zis: Iti este de ajuns harul Meu, fiindca, puterea Mea se desavarseste in slabiciune. De aceea ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari pentru Hristos, fiindca, cand sunt slab, atunci sunt tare." (2 Corinteni 7-10). Am citit in cartile Sfintior Parinti ca acest" ghimpe al satanei" ar fi fost ulcer la stomac. Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a raspuns asa: Daca vrei sa stai impotriva Satanei, iti este de ajuns Harul Meu! Daca trebuie sa lupti impotriva Satanei, iti este de ajuns Harul Meu! Daca voiesti sa-l birui pe Satana, iti este de ajuns Harul meu!
 
🙏 Harul este nebiruit si biruitor. Harul este arma ce cuprinde intru sine toate armele. Harul este mai mare decat orice impotrivire, decat orice navala, decat toate puterile intunericului.

🙏 O, cat de prisositor s-a aratat bogatia Harului lui Dumnezeu in nenumaratele suflete care mai intai au fost pacatoase, iar mai pe urma au ajuns Sfinte. O, cat de imbelsugat s-a aratat bogatia Harului lui Dumnezeu, de-a lungul veacurilor intru cei simpli si neinvatati, care au ajuns barbati cu adevarat intelepti si povatuitori duhovnicesti ai ostilor celor credincioase ale lui Hristos!
 
🙏 Dragii mei, nu putem cere de la Dumnezeu o bunatate mai mare ca Harul lui Dumnezeu. De aceea trebuie sa ne rugam Domnului sa ne dea Harul Sau cel Atotputernic. Harul il aduce pe Dumnezeu inlauntrul nostru. Harul aduce Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul nostru.
 
🙏 O, Preabogate Doamne, Izvorul cel nesecat al Atotputernicului Har, roureaza cu Harul Tau, inimile noastre cele impietrite, ca sa putem plange inaintea bunatatii Tale celei nemasurate, cumplita noastra nepasare, noi nemultumitorii!

                                                                                                           Amin si Aliluia!
                                                                                                            Preot Ioan 🔔


duminică, 7 ianuarie 2024

PACEA INTRU HRISTOS DOMNUL!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



                                           

🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Serafim de Sarov, ne pune urmatoarea intrebare: "Poti sa nu te bucuri, vazand soarele cu ochii trupesti? Dar, cata bucurie vei simti cand mintea ta va vedea cu ochii launtrici pe IISUS HRISTOS, Soarele Dreptatii?" 

Sfantul Parinte, Ioan Gura de Aur, completeaza invatatura Sfantului Serafim, tot cu o intrebare: “Care pastor hraneste oile sale cu madularele lui? Nu ne da Hristos apa de izvor, ci sange viu, care nu-i simbol al mortii, ci pricina a vietii.

Sa bem toti dintr-un singur potir...

       Sa devenim un singur trup cu Hristos prin Impartasire." Tocmai de aceea, Sfantul Parinte, Siluan Athonitul, ne indeamna asa: "Daca te obisnuiesti sa te rogi neincetat, sa iubesti pe aproapele si sa plangi in rugaciune pentru intreaga lume, atunci sufletul va fi atras spre rugaciune, lacrimi si iubire." Rugati-va neincetat! Renuntati la grijile lumesti; ingrijiti-va doar de suflet. Timpul este aproape: curatiti-va prin pocainta, pregatiti-va de plecare, ingrijiti-va de vesnicie! Oricat ati trai aici, totul este doar o singura clipa, doar un vis. Sfantul Parinte, Arsenie Boca, zice: ''Daca sufletele parasesc ravna, atunci si Duhul Lui Dumnezeu care le-a fost dat se departeaza." Iar Sfantul Parinte, Serafim de Sarov, zice: “Faptele bune si rugaciunea ne aduc Harul Duhului Sfant! Si mai ales, cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu, traiau mult. Asadar, lucrati pentru mantuirea voastra; vegheati! Cununile va sunt pregatite!" Cautand smerenia, fara de care nu ne putem mantui, sa luam aminte la cuvantul de invatatura al Sfantului Parinte, Calciu de la Dionisiu: "Care este adevarata smerenie? Nu sa fugi, ci sa ramai, cu rabdare si curaj, sa treaca ispitele peste tine. Aceasta este adevarata smerenie, care nu poate fi cu lasitate, ci cu barbatie duhovniceasca. Sa spui: „Asa merit! Asa-mi trebuie pentru pacatele mele. Ceilalti sunt Sfinti, eu sunt rau!” Asta sa o spui in orice situatie ai fi." Minunat graieste si Adrian Paunesc:" Ne ploua Iisus cu iubire,
Iar fugim de-aceste ploi,

Murim uscati de neimplinire, Satui in trup si-n suflet goi!" 

                                                                              Amin si Aliluia!
                                                                              Preot Ioan 🔔




PACATUL NEVINOVAT ..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...




https://babylenutadetoatepentrutoti.blogspot.ro/

Bucuria mea, sunt unii oamenii care, spun ca nu au pacate mari, ci, doar pacate mici, nevinovate, care nu trebuie socotite pacate. Iar altii, cu mult mai grav ca acestia, spun ca ei nu au absolut nici-un pacat! Grozav lucru! Acestia din urma, nestiind ce este pacatul se declara “dumnezei”, fiindca, doar Dumnezeu este fara de nici-un pacat. Iata ce spune Sfantul Parinte Nicolae Velimirovici: “A vorbi despre un pacat nevinovat este ca si cum ai vorbi despre un pui de lup (care atunci cand se naste este mic si orb). A vorbi despre un pacat mic este ca si cum ai vorbi despre samanta cea mică a neghinei. Insa si pacatul nevinovat, si pacatul mic, au un viitor, de mare pacat. Oricat ar fi de neinsemnat trecutul unui pacat, oricat de neprimejdios prezentul, viitorul fiecarui pacat, este nemasurat de mare. Un sobolan ciumat, tulbura multe cetati, pricinuieste carantine aspre si aduna impotriva sa, ostiri intregi. Dar, iata asemenea, cel mai nevinovat si mai mic pacat, este purtatorul si vestitorul unui rau mai grozav decat un sobolan ciumat! Scoala-te, rasculand si tu intreaga cetate a sufletului tau, impotriva groaznicului vestitor al raului. Ridica o “carantina de otel” in jurul lui (prin Post, Rugaciune, Spovedanie si Impartasanie deasa) si aduna toate puterile bune din tine (cu ajutorul lui Dumnezeu)”.

Nimeni nu se poate intoarce in timp pentru a pune inceput bun vietii duhovnicesti. Este timp pentru toate sub soare, zice in Biblie Inteleptul Solomon, adica, FIECARE LUCRU TREBUIE FACUT LA VREMEA LUI! Si doar POCAINTA TREBUIE SA FIE NEINCETATA IN SUFLETELE NOASTRE! 

                                                                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                                                                           Preot Ioan 🛎.


SFANTUL IOAN BOTEZATORUL

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Bucuria mea, mare este Sfantul Ioan Botezatorul! Insusi Iisus Hristos, il numeste “Faclie”. Sa ne amintim minunile in legatura cu nasterea sa: un inger l-a vestit, o femeie stearpa l-a nascut, tatal sau a proorocit, iar pruncul s-a umplut de Duhul Sfant inainte de a veni pe lume. Un inger a spus: “Va fi mare inaintea Domnului” (Luca 1:15). A fi mare inaintea oamenilor nu-i un merit, dar a fi mare inaintea lui Dumnezeu este o cinste din cele mai inalte. Iar Iisus Hristos a spus: “Amin va spun, ca nici unul din cei nascuti din femeie, nu s-a ridicat mai mare ca Ioan Botezatorul” (Matei 11:11). Aceasta este culmea maririi. Sfantul Ioan Botezatorul, s-a nascut, a trait, a vorbit, a lucrat si a murit numai cu un singur scop: sa dovedeasca lumii din vremea aceea ca Iisus Hristos este cu adevarat Mesia. Doua piedici se opuneau ca Domnul sa fie recunoscut ca Mantuitorul neamului omenesc: Iisus era un necunoscut, Dumnezeu acoperit sub haina unui dulgher. Sfantul Ioan, inca din copilarie s-a retras din lume ca sa vesteasca dinainte ca Imparatia mesianica avea sa fie o biruinta a sufletului asupra materiei si nu a savarsit nici-o minune, pentru ca lumea sa nu-l ia drept Mesia: “Eu sunt doar glasul celui ce striga in pustie” (Ioan 1:23).

🙏 Sfinte Ioan Botezatorul, ca unul care ai mare indrazneala, roaga-te lui Dumnezeu si pentru noi pacatosii, acum in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin.

🙏 LA MULTI ANI, tuturor celor care poarta numele Ioan, Ioana, Ionica, Ioanica.
Preot Ioan 🛎.

joi, 4 ianuarie 2024

BINE FACI, BINE GASESTI! ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...... 


      🙏 Bucuria mea, te indemn din tot sufletul, ca o pecete sa intiparesti in sufletul tau aceste versuri: “Inima te face om, hainele te fac doar domn, Tu ia-ti inima la tine, Si incearca sa faci bine, Toata viata cat traiesti, Bine faci, bine gasesti!” Cauta BLANDETEA si SMERENIA, si iubeste din tot sufletul tau pe Domnul Dumnezeul tau, pe aproapele tau si pe vrajmasii tai, fiindca, zice Sfantul Ioan Gura de Aur ca: “Iubirea indulceste sufletul amarat, pe cel zdrobit il tamaduieste, iar pe cel umilit il face sa infloreasca”. Ma rog Domnului Dumnezeului nostru, Iisus Hristos, sa-ti dea BLANDETEA lui David, SMERENIA Maicii Domnului si IUBIREA Sfantului Ioan Evanghelistul. Si iata o poezie minunata scrisa de Oana Adriana Alexandrescu:
“Cand un frate iti greseste, Rascolind sufletul tau, Ia-l in brate si-i zambeste, IARTA-L, CA NU ESTE GREU!
Cand parintele te cearta, Nu gandi ca-i cel mai rau, Crede-i vorba inteleapta, IARTA-I GESTUL, CA NU-I GREU!
Cand un seaman oarecare, Rau iti face tot mereu, Tu nu-l judeca prea tare, IARTA-I FIREA, CA NU-I GREU!
Cand dusmanul rau iti face, Maniind pe Dumnezeu, Pune-ti sufletul in pace, IARTA-I FAPTA, CA NU-I GREU!
Caci iertarea, de-i curata, Iti aduce fericire, Dumnezeu pe toti ne iarta, Si ne-nvaluie-n iubire!” Si iata o istorioara moralizatoare de neuitat: Se spune ca un om a ajuns in iad, insa, odata ajuns acolo, acesta si-a dorit sa existe in acel loc si o Biserica Crestin Ortodoxa; cu toate ca era un om pacatos, fusese osandit, totusi, il iubea pe Dumnezeu si voia sa se roage. A inceput asadar, sa masoare locul pentru a pune temelia. Un diavol vazandu-l, l-a intrebat ce vrea sa faca, iar omul i-a raspuns: «Uite, vreau sa zidesc o Biserica Crestin Ortodoxa in care sa ma rog». Cand a auzit, diavolul s-a nelinistit - cum sa zidesti Biserica in iad?! A incercat el sa-l impiedice in fel si chip, dar n-a reusit. Atunci a chemat si pe alti diavoli, dar nici aceia n-au fost in stare de nimic. Infricosati au dat de stire lui Lucifer, mai marele lor, cel cu o stea cu 5 colturi in frunte. Acesta i-a adunat atunci pe toti diavolii si l-au aruncat pe om din iad afara, ca nu cumva sa zideasca Biserica.
 
🙏 Asa si noi, zidim Sfinte Biserici Crestin Ortodoxe, pentru a preschimba iadul (de pe pamant) in Rai. Iar de nu vom izbuti sa preschimbam iadul in Rai, totusi ceva tot vom izbuti: SA NE ARUNCE DIAVOLII DIN IAD AFARA!”

🙏 Bucuria mea, cei care cu o vreme in urma repetau, ca niste papagali sloganul: “Nu vrem Biserici, ci spitale”, nu stiu nici macar de traiesc. Noi traim sa ne mantuim. Dar, Sfintii Parinti spun ca: “In afara Sfintei Biserici Ortodoxe nu exista mantuire”. Iar Sfantul Ciprian al Cartaginei zice asa: “Cine nu are Biserica Ortodoxa de “mama”, nu poate avea pe Dumnezeu de “Tata”. Amin si Aliluia!

🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua si in tot lucrul tau.

🙏 HAR si PACE sufletului tau! 

                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                           Preot Ioan 🛎


PACEA INIMII ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE......


   🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Serafim de Sarov ne indeamna asa: "Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce PACEA INIMII si o poate face lacas al lui Dumnezeu Insusi." Si te rog sa tii minte ca nu vei fi niciodata barfit de oameni mai buni ca tine, ci de cei care ar vrea sa fie ca tine dar nu pot. In mintea ingustă incape multa barfa! Sfantul Parinte, Ambrozie de la Optina zice asa: “A ști să taci este o virtute mai mare decât a stii sa vorbești”. Iar, Sfantul Parinte, Iustin Parvu ne spune asa: “Daca nu ne vom așeza genunchii la pocainta, dragii mei, nu vom reusi nimic. Daca ne vom ruga, insa, cu ravna, daca ne vom osteni in rugaciune, Dumnezeu va face ca totul sa fie posibil”. In Patericul egiptean scrie asa: “Se spunea despre avva Arsenie ca toata vremea vietii lui, cand sedea sa lucreze, avea o carpa pe piept din pricina lacrimilor care-i curgeau din ochi. Auzind avva Pimen ca s-a savarsit, a zis cu lacrimi: ferice de tine, avva Arsenie, ca te-ai plans pe tine in lumea aceasta. Fiindca, cel care nu se plange pe sine aici, se va plange veşnic acolo. Ori de voie aici, ori in chinuri acolo, e cu neputinta să nu plangi”. Cine are minte sa ia aminte la aceste Sfinte cuvinte, cine nu, sa mearga spre iad, inainte! 

                                                                                     Amin si Aliluia!
                                                                                        Preot Ioan 🛎

luni, 1 ianuarie 2024

CUVANT de INVATATURA despre TAIEREA IMPREJUR

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



   🙏 Bucuria mea, in a opta zi dupa Nasterea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos a fost taiat imprejur, in conformitate cu Legea Vechiului Testament: ,,Cel de parte barbateasca netaiat imprejur, care nu se va taia imprejur in ziua a opta, sufletul acela se va starpi din poporul sau, fiindca, a calcat legamantul Meu" (Facerea 17:14). Sfintii Parinti, explica circumciderea Domnului, pentru ca peste veacuri, nimeni sa nu se indoiasca de faptul ca El si-a asumat cu adevarat trup omenesc si ca intruparea Lui nu a fost doar o iluzie asa cum invatau unii eretici. Taierea imprejur din ziua a opta, arata trecerea de la o stare carnala, la una spirituala si cu aceasta ocazie se punea si numele copilului. Ne intrebam: De ce a poruncit Dumnezeu sa fie taiat imprejur copilul, NEAPARAT in ziua a opta? Nu se putea oare, cu o zi mai inainte, sau cu o zi mai tarziu? Dumnezeu a hotarat sa fie taiat imprejur, copilul de parte barbateasca,  NEAPARAT in a 8-a zi de la nasterea oricarui copil, fiindca doar El stia ca un Creator si Atotstiutor ca atunci, in ziua a 8-a, viteza de coagulare a sangelui este cea mai mare din toata viata lui, deci, vindecarea este aproape instantanee, lucru descoperit de stiinta medicala tocmai acum, in zilele noastre. Si era nevoie de o vindecare rapida dupa taierea preputului copilului, fiindca, in Tara Sfanta, din cauza caldurilor mari, este pericol sa se infecteze rana. Iata deci, ca Biblia este in concordanta cu stiinta, si nu cum sustin unii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu, nici Biblia n-au citit-o si nici preot duhovnic nu au. Preotul duhovnic este calauza duhovniceasca a fiecarui suflet crestin ortodox, in drumul sau catre Hristos. Amin si Aliluia!
                                                                                                             Preot Ioan 🛎.

miercuri, 27 decembrie 2023

APA CEA VIE ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


🙏 Bucuria mea, asa spune proorocul David, cel iubit de Dumnezeu, care era plin de bogatii, cu minte geniala, foarte bland, cu vointa tare: “Cum doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe tine, Dumnezeule. Insetat-a sufletul meu de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu” (Psalm 41:1-2). Indestulat cu toate cele dupa care tanjeste inrobitul suflet omenesc, regele David a simtit ca setea sufletului sau nu s-a stins cu acestea, ci dimpotriva, a crescut intr-atat incat nici toata lumea nu i-o poate alina. In lumea aceasta el se simtea: “In pamant pustiu si neumblat si fara apa” (Psalm 62:3). Asta inseamna ca hrana trupeasca nu satura sufletul, nici bautura trupeasca nu-i stinge setea. Trupul este din pamant si din pamant primeste hrana. Sufletul insa este viu, si este insetat de Viata, dar Viata aceasta se afla doar la Dumnezeul cel viu: “Eu sunt Calea, Adevarul si VIATA” (Ioan 14:6). A spus Domnul Iisus Hristos: “Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea” (Ioan 7:37) si ne cheama in Sfanta Biserica Crestin Ortodoxa, fiindca, doar acolo si numai acolo, putem primi APA CEA VIE, prin Sfintele Taine: BOTEZ, MIRUNGERE, CUNUNIE RELIGIOASA, SFANTUL MASLU, SPOVEDANIE si IMPARTASANIE!

  Sfantul Parinte, Ilie Cleopa, ne indeamna asa: "Pentru mantuire sunt necesare trei lucruri. Primul: RABDARE; al doilea: RABDARE; al treilea: RABDARE, dar iti mai trebuie ceva: MILOSTENIE. Nu trebuie sa dai vaca! Nu ti-a cerut Dumnezeu vaca, niciodata! Doamne, fereste! Nici vitelul! Dar, sticla de lapte trebuie s-o dai! Si inca un lucru, mai trebuie: RUGACIUNEA. Pasul si Dumnezeu! Fara rabdare, fara milostenie si fara rugaciune nu se poate mantui omul!" Sfantul Parinte, Iosif Isihastul ne sfatuieste asa: "Faptul ca ai cazut nu inseamna ca te-a parasit Dumnezeu. Ci, pentru ca ai multa mandrie lumeasca, multa slava desarta, te lasa Mantuitorul Hristos sa gresesti si sa cazi. Sa inveti din toate slabiciunile tale, sa le simti pe propria-ti piele, si sa ai apoi ingaduinta si rabdare cu cei care cad." Fericitul Ieronim, care a trait mai mult de 30 de ani in pestera din Betleem, dimineata, inainte de a-si incepe lucrul de zi cu zi, statea de vorba cu Iisus Hristos, Cel nascut in Betleem si-i spunea: ,,Pruncule, pruncusor iubit, cum suferi tu pe paie? Vreau sa-ti daruiesc ceva". Si incepea sa-i enumere: vreau sa-ti dau si asta, si asta, dar pruncul ii raspundea: "Ieronim, toate ale tale, ale lumii le am". Si atunci el spunea: ,,Doamne, atunci ce sa-Ti dau?" Iar Mantuitorul i-a raspuns: ,,Ieronim, da-mi pacatele tale! (adica, spovedeste-te cu cainta si sinceritate). Eu, pentru asta am venit, sa ridic pacatele lumii, sa daruiesc libertate, sa daruiesc viata din belsug oamenilor".

🙏 Bucuria mea, lasand la o parte duhul lumii, adevaratul motiv al sarbatorilor de iarna, este Iisus Hristos, Nasterea Lui. Cel mai mare dar pe care il putem primi de Craciun, nu se afla nici in brad, nici sub brad, ci in Sfantul Potir (Sfanta Impartasanie). "Cu ce voi rasplati Domnului pentru toate cate mi-a dat mie? Paharul mantuirii voi lua si numele Domnului voi chema" (Psalm 115:3-4) . De aceea, am sa-ti adresez cea mai frumoasa declaratie de iubire: "Sa te pomeneasca Dumnezeu, cand va veni intru Imparatia Sa." Hristos s-a nascut! Adevarat s-a nascut! 

                                                                                              Amin si Aliluia!
                                                                                              Preot Ioan 🛎

NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE......



🙏 Bucuria mea, cand regele Irod a poruncit uciderea pruncilor, Dumnezeu, a trimis ingerul sau si i-a spus lui Sfantului Iosif prin vis, sa o ia pe Fecioara Maria cu Pruncul sau si sa fuga in Egipt. Pe drum s-au intalnit cu niste talhari care au vrut sa-i jefuiasca, dar un talhar curios s-a uitat in bratele Prea Sfintei Fecioare si cand a vazut pe Pruncul Hristos i s-a parut atat de frumos, incat a zis: ,,Daca Dumnezeu Insusi, ar lua trup omenesc, nu ar fi mai frumos decat Pruncul acesta!", si le-a spus celorlalti talhari sa nu le faca niciun rau. Atunci Preasfanta Fecioara i-a zis talharului: ,,Sa tii minte ca Pruncul Acesta iti va darui buna rasplata pentru binele pe care i I-ai facut astazi". Trecand 33 de ani, acest talhar al carui nume era Dismas, se afla rastignit pe cruce de-a dreapta lui Hristos si aparandu-L in fata celuilalt rastignit, marturisea asa: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, ca esti in aceeasi osanda? Si noi pe drept, caci noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre; Acesta insa n-a facut niciun rau" (Luca 23 40:41)
 iar Domnul i-a zis: ,,Adevarat graiesc tie: Astazi vei fi cu mine in rai"(Luca 23:43). Sa nu uitam ca nu intamplator Iisus Hristos s-a nascut in Betleem care se talcuieste ,,Casa Painii". De aceea in rugaciune spunem: ,,Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua...". Inca odata se dovedeste ca nimic nu este intamplator. 

                                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                                      Preot Ioan 🔔


joi, 21 decembrie 2023

DREAPTA SOCOTEALA, IMPARATEASA VIRTUTILOR

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Bucuria mea, Sfantul Parinte Ambrozie, zice ca: “Viata aceasta nu ni s-a dat spre odihna, ci spre osteneala”. Trebuie sa ne ostenim sa scapam de patimi si pacate si sa dobandim virtutile. Cat de frumos spune Sfantul Parinte Grigorie de Nyssa: “Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieti. Sufletul este ca o PANZA, virtutile sunt CULORILE, iar Iisus Hristos este MODELUL pe care trebuie sa-l pictam." Sa ne ostenim a dobandi virtutile, fiindca, asa zice Sfantul Parinte Ignatie Teoforul: “Hristos este VIATA crestinilor ortodocsi si MOARTE este viata fara Hristos. Virtutlle sunt hrana sufletului. Omul devine asemenea cu Dumnezeu prin virtute”.

Sfantul Parinte Ioan Damaschin ne spune asa: “Nu se poate ajunge la masura nici unei virtuti daca nu se osteneste cineva toata viata. Mai mare decat toate virtutile este DREAPTA SOCOTEALA, care este imparateasa virtutilor”. Sfantul Parinte Ioan Pustnicul spune: “Toată partea lucratoare a vietii noastre duhovnicesti este cuprinsa in doua virtuti: in POST si in ASCULTARE. Daca nu poti fi SOARE, fii macar STEA, numai sa te ridici sus, lasand pamantul. Este mai bine sa sporesti cate de putin in virtute, decat deloc”.

Sfantul Parinte Ioan Scararul zice: "Virtutile se castiga cu timpul si prin credinta. Toate cele bune sunt legate si sprijinite de trei virtuti crestine: Credinta, Nadejde si Dragoste”.

Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.

marți, 19 decembrie 2023

ATENTIA LA SLUJBELE DIN BISERICA ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...... 


🙏 Bucuria mea, Sfintitul Parinte, Arhimandritul Ippolit Kalin, zice tare frumos: "Un inger are doua aripi, Serafimii au sase aripi, iar omul, are atat de multe aripi cata dragoste are". Inima crestinului ortodox, trebuie sa fie atat de larga incat sa incapa in ea Dumnezeu cel infinit, toata lumea, inclusiv vrajmasii lui, sau, dupa cum se spune in popor, inima lui sa fie maaare cat roata carului! Dintre cei care vin duminica la Sfanta Biserica, tocmai aici, pe unii dintre ei, mai ales pe doamnele in varsta, le apuca taina. Stiut fiind ca: Cine vede pacatul si nu ia atitudine, il tradeaza pe Hristos!, se cuvine sa-i intrebam asa: IN BISERICA, INGERII TAC, IAR DUMNEAVOASTRA VORBITI??? 

Mari pacate isi fac, fiindca, VORBITUL IN BISERICA este ca RASUL IN MORMANT. Rade cineva in morminte? Nuuu! "Tot asa ar trebui, ca nimeni sa nu vorbeasca in Biserica Crestin Ortodoxa, in timpul Sfintelor slujbe. Si-apoi Sfantul Apostol Pavel a zis: "Femeile voastre sa taca in Biserica, caci lor nu le este ingaduit sa vorbeasca, ci sa se supuna, caci este rusinos ca femeile sa vorbeasca in Biserica."
(1 Corinteni 14:34-35). Este cat se poate de clar ca cei care vorbesc in Biserica, nici nu sunt adanciti in rugaciune.

🙏 Iata o minunata istorioara din care putem invata despre atentia pe care trebuie s-o avem in timpul slujbelor. "Un crestin ortodox, s-a hotarat sa-si imparta averea saracilor si sa se calugareasca, dar nu in orice manastire, ci, doar acolo unde va gasi rugaciunea adevarata, cu atentie, cu traire. Bunul Dumnezeu, vazandu-i dragostea si dorinta de a-i sluji, i-a luminat cugetul sa-si cumpere un toiag, caruia i-a fixat niste clopotei in partea de sus. A intrat intr-o Biserica, a deschis usa, care a scartait din toate incheieturile, iar aproape toti cei ce se aflau la rugaciune si-au intors privirile catre el... Dezamagit s-a intors a iesit, plecand mai departe ! A ajuns la o Biserica Crestin Ortodoxa, unde preotul slujea, iar crestinii se rugau si cantau. S-a strecurat printre credinciosi si a lovit de cateva ori cu toiagul in pamant. La sunetul clopoteilor, inchinatorii au uitat de slujba si si-au intors capetele si atentia spre el. In oricare Biserica intra, a observat cu durere ca toti crestinii isi aruncau privirile curioase spre el, uitand de slujba si de Dumnezeu. A ajuns apoi, in Biserica unei Manastiri. A sunat din clopotei, o data, de doua ori, de noua ori, dar nimeni nu s-a intors spre el: ERAU ADANCITI IN RUGACIUNE. A mers la parintele staret si cu binecuvantarea lui a ramas acolo pana la sfarsitul vietii".

🙏 Bucuria mea, daca vrei si tu sa fii "adancit in rugaciune", atunci cand esti in Biserica, minunat ar fi daca ai putea sa spui in gand, tot timpul slujbei: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! cu atentie distributiva, adica, cu o parte a atentiei sa asculti slujba si cu cealalta parte sa spui rugaciunea mintii in forma prescurtata, avand ochii spre icoana imparateasca a Mantuitorului si spre a Maicii Domnului dupa mersul slujbei. 

                                                                                                                                   Amin si Aliluia!
                                                                                                                                   Preot Ioan 🔔

duminică, 17 decembrie 2023

BALTAGUL RUGACIUNII ..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Bucuria mea, un calugar, pe cand mergea sa se inchine la moastele Sfantului Gherasim Kefalonitul, a intalnit pe drum o demonizata si demonul din ea, i-a grait asa: “Daca ai sti ce tii in mana, cat ma arde aceasta metanie a ta, iar tu o tii din obisnuinta, asa de forma!” De la Dumnezeu a fost sa vorbeasca acel diavol. Calugarul a spus in sinea sa: “Ia te uita cat de nepriceput sunt! Tin in mana mea o arma puternica si eu, nu numai ca nu lovesc nici-un diavol, dar ma si duce in robie, acolo unde vrea el. Am pacatuit Dumnezeul meu!”. De atunci, a spus neincetat: “Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse”. Mainile noastre trebuie sa lucreze, iar mintea sa se roage si atunci vom primi un Har dublu, cel al rugaciunii si cel al ascultarii. Lucrul mainilor care are ca insotitor rugaciunea, are un Har deosebit. Asadar, trebuie sa ne silim spre rugaciune pentru a avea sufletul plin de folos. Ne lupta gandurile? Dulceata pacatului trage mintea la rau? Sa luam “baltagul rugaciuni” si sa lovim. De aceea diavolul ne impiedica sa ne rugam, ne aduce nepasare si griji desarte, pentru a ne robi usor. Diavolii insisi au marturisit prin gura oamenilor ca sunt arsi de numele Lui Hristos cand oamenii se roaga. Rugaciunea lui Iisus are puterea de a ridica sufletul cazut, sufletul care a pacatuit.
 
Multi crestini ortodocsi tin la mana mataniile pentru ca “chipurile” ar fi sfintite. Nuuu, nu sunt sfintite! Sfanta este Rugaciunea lui Iisus, rostita la fiecare biluta de lemn sau de bumbac. Cu nimic nu le ajuta matania daca nu se roaga! 

                                                                    Amin si Aliluia!
                                                                    Preot Ioan .
Toate reacţiil
1
1 distribuire
Distribuie

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină