Chipul lui Dumnezeu se păstrează chiar şi în ei, însă la un nivel poate prea profund, de care ei înşişi nu sunt conştienţi. E normal ca vrăjmaşul să vrea să pângărească acest chip şi să-l acopere cu murdării. Nu e deloc uşor să vezi chipul lui Dumnezeu în cei care te ocărăsc şi care se manifestă ca niște fiare. Dar cu atât mai mult trebuie compătimiţi, fiindcă, sufletul lor e desfigurat, poate fără a mai putea fi refăcut vreodată, sfârşind în chinuri veşnice. CÂT DE GREU ESTE ACEST LUCRU: ȘĂ-ȘI IUBEASCĂ CINEVA VRĂJMAȘII!”
Iată un exemplu de împlinitor al poruncii iubirii: Când un securist l-a bătut pe Sfântul Părinte, Nil Dorobanțu, cu bastonul de cauciuc, care avea ca inserție metalică o sârmă prin mijlocul lui, el i-a luat mâna cu care îl lovea și i-a sărutat-o. Securistul a considerat gestul lui ca o batjocură și a început să-l lovească mai tare.
Iar Sfântul Părinte, Ioan de Kronstadt, ne sfătuiește așa: "Ajutaţi-vă unul pe celălalt, păziţi-vă unul pe celălalt, fiţi îngăduitori unul cu celălalt, acoperindu-vă unul celuilalt, cu dragoste, neputinţele.'' Așadar, pe vrăjmași să-i iubim și de păcate să ne ferim, fiindcă, după cum ne îndeamnă și
Sfântul Părinte, Ioan Damaschin: "Păcatele să le ocolim cu toată puterea, fugind de ele, fiindcă, fericit cu adevărat este cel ce caută virtutea și se îndeletnicește cu ea și cercetează cu grijă tot ce este virtute, apropiindu-se prin ea de Dumnezeu și unindu-se cu El în minte."
🙏🏽 O, Doamne Dumnezeule, Văzătorule a toate, Stăpânul și Păzitorul drepților, înmulțește faptele noastre cele bune, prin Duhul Tău Cel Sfânt, fără de care nu putem face nici-un bine. Adu-ne aminte în toată vremea și în tot locul de Scump Sângele Tău, care L-ai vărsat pentru noi, ca nu cumva uitând de el, să cădem în osânda cea veșnică.

Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.
Preot Ioan 🛎️.