Hristos a Înviat !: Minciuni, minciuni și iar minciuni ! (Împărăția M...

Hristos a Înviat !: Minciuni, minciuni și iar minciuni ! (Împărăția M...:urmeaza lincul..

minciuni, minciuni și iar minciuni ! (Împărăția Minciunii – mecanismele intime ale răului,Anti-Hristica)

Oamenii mint. E clar. Toți mint. Unii mint mai mult, alții mai puțin.
Sunt minciuni în care omul prezintă ceva (ex.: o situație economică, starea învățământului, un mod de terapie complementară) altfel decât este în realitate pentru că pur și simplu așa are el convingerea că stau lucrurile. Deosebim astfel între minciuna făcută cu „știință” și minciuna făcută din „neștiință”. În cel din urmă caz, ca și în cazul faptelor judecate delegea juridică, cu toate că vinovăția autorului poate fi pusă la îndoială, alături de intenția sa de a minți, totuși, consecințele minciunii se desfășoară pe măsura gravității: strategii economice documentate precar conduc la falimentarea unor instituții importante pentru viața omului, măsurile luate în învățământ fără o bază științifică duc la catastrofe (ex.: tineri inculți după 12 ani de școală; profesori de biologie care în secolul geneticii învață copii că „se trag” din maimuță), terapii complementare (ex.: urinoterapie, bioenergie, yoga) care conduc la dereglarea unor organe și uneori demonizarea fizică prin intrarea nepregătită pe unteren spiritual foarte complicat în manifestările sale fizice. La urma urmei, minciuna este minciună, indiferent dacă este înfăptuită intenționat sau nu, dacă este înfăptuită cu „știință” sau din „ne-știință”, minciuna își produce efectele.
Lucrurile devin mult mai complicate atunci când suntem confruntați cu un ghem încurcat de minciuni care au determinat apariția altor minciuni, și aceasta de-a lungul unei lungi perioade de timp, uneori secole. Suntem astfel puși în fața unei întregi istorii de minciuni pe care nu mai poți să o lămurești din varii motive (ex.: lipsa/distrugerea documentelor, mărturii contradictorii, trecerea timpului). Din minciună în minciună se ajunge la inventarea unei istorii mincinoase a unor întregi popoare și personalități ale istoriei, a unor religii mincinoase, a unor ramuri de „știință” mincinoasă. Tot ceea ce există poate fi prezentat în mod mincinos. Minciuna poate ajunge până într-acolo încât să nici nu mai aibă nevoie de ceva ce există sau a existat, pentru a fi fabricată și crezută. Strategiile unor societăți de interese puternice (ex.: masoneria, servicii de informații) permit chiar crearea unor planuri prin care să își atribuie fapte și puteri pe care nu le au sau nu le-au avut în realitate (ex.: își arogă membrii pe care nu i-au avut, evenimente istorice la care nu au participat, asasinate pe care nu le-au efectuat).
Minciuna este peste tot, în propria casă, la locul de muncă și în grupul de prieteni: „«Ca un arc îşi încordează limbile lor pentru minciună şi se întăresc pe pământ prin nedreptate, că trec de la rău la mai rău şi pe Mine nu Mă cunosc», zice Domnul. Păziţi-vă fiecare de prietenul vostru şi nu vă încredeţi în nici unul din fraţii voştri, că fiecare frate pune piedică celuilalt şi fiecare prieten împrăştie calomnie. Fiecare înşală pe prietenul său şi nu spune adevărul. Și-au deprins limba la minciună şi viclenesc până obosesc.” (Ieremia 9, 3-5)
Minciuna stă la temelia faptelor rele dar la fel de bine poate sta și temelia faptelor bune (vedeți articolul „Fapta bună cu scop rău”). Ca să-și atingă scopul minciuna trebuie să pară adevărată. Ceea ce este rău trebuie făcut să pară că este bine.
Lăcomia, iubirea banilor, mândria, părerea de sine, slava deșartă, curvia – toate păcatele și patimile au lucrătoare în ele minciuna. „Şase sunt lucrurile pe care le urăşte Domnul, ba chiar şapte de care se scârbeşte cugetul Său: ochii trufași, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care plănuieşte gânduri viclene, picioare grabnice să alerge spre rău, martorul mincinos şi cel care seamănă vrajbă între fraţi.” (Pilde 6, 16-20)
Întreaga rețea comercială a lumii moderne este întemeiată pe minciună și pe fapte rele ascunse: „adevărul se poticneşte în pieţe şi fapta cinstită nu mai are loc” (Isaia 59, 15)Minciuna este folosită pentru ascunderea faptelor rele. Politicile ideologice, juridice, culturale sau economice din țările lumii, sunt întemeiate, mai mult sau mai puțin pe minciuna. Publicitatea este o instituție (universal acceptată !) a minciunii. Strategiile de piață (marketingul), orientate pe profit, au nevoie de minciună. Mass-media modernă este o mare instituție a minciunii.
Mediile universitare trebuie să se adapteze la solicitările a tot felul de interese (clasa politică, finanțatori, strategii geopolitice, interese de grup) deci nu-și pot permite, cum susține teoria, să slujească „adevărului științific”. Adevărul „științific” este subordonat din nou acelorași interese ca și mediul universitar (nu poți spune deci, că un accelerator de particule de 10 miliarde de euro a descoperit doar un câmp magnetic în care e posibil să fie o particulă anume - nu !, jucăria aia scumpă a descoperit „particula Dumnezeu” !...)
Nu poți spune ce vrei fără bani în buzunar și protecție fizică personală... Deși trăim în secolul geneticii nu poți vorbi despre creație (implicând un Creator), despre design inteligent al naturii (implicând un Designer), când politicile internaționale solicită (agresiv) propovăduirea „evoluționismului” pe bani grei. Nu au nevoie „puternicii” lumii de găști bisericoase care să le spună lor „cum stă treaba”. Ei sunt elitele evoluate (anunnaki, cu un al treilea ochi „activat”, cu puteri mistice ascunse, eventual de pe alte planete), ei spun altora „cum stă treaba”. Nu poți vorbi de transparență când banii oamenilor stau în conturi bancare fără acoperire în aur, gata oricând de a fi manipulate la apăsarea unor butoane. Nu e potrivit să „faci gură” când programele moderne de calculator permit cam oricui să știe cam orice despre „guraliv”:conturi bancare, trafic pe internet, călătorii, întâlniri...
Minciuna e falsificarea realităţii, e un fel de scoatere a oamenilor din realitate. Atât de departe a ajuns omenirea înfundată în minciună, încât, mai nou, se vorbește relaxat despre „adevărul” fiecăruia. Toți deținătorii „adevărului” relativ având totuși o certitudine ne-relativă: siguranța absolută că nu există adevăr absolut...
Problema este ca omul să se trezească la vreme din această „nădejde” în binefacerile minciunii: „Aşa zice Domnul: «Oare cei ce cad nu se mai scoală, şi cei ce rătăcesc drumul nu se mai întorc ? De ce dar poporul acesta stăruie în rătăcire ? De ce ţine tare la minciună şi nu vrea să se întoarcă ? Privit-am şi am ascultat, şi iată-i, nu spun adevărul, nu se căiesc de necredinţa lor şi nimeni nu zice: Vai, ce am făcut ?»” (Ieremia 8, 4-7) Semne spre pocăință se dau fiecăruia, înțelepciunea populară arată că„minciuna are picioare scurte”. Revelația ne atenționează că „nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.” (Matei 10, 26) Nimic întemeiat pe minciună nu durează (state, popoare, companii, afaceri, războaie): „Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu pentru o mână de orz şi pentru o bucată de pâine, ucigând pe cei care nu-s pentru moarte și cruţând pe cei care nu trebuie să trăiască şi amăgind astfel pe poporul Meu care ascultă minciună.” (Iezechiel 13, 19)
Marii mincinoși și prea ades lideri ai lumii acesteia sunt - nu de puține ori - ancorați pe ascuns în religii păgâne (ex.: hinduism, budism) și forme de credință luciferică (ex.: mituri egiptene, babiloniene) iar în ochii lumii se afișează drept creștini.Ei gândesc: „Noi am făcut legământ cu moartea şi cu iadulînvoială; urgia va trece fără să ne atingă, căci ne-am făcut din minciună un adăpost şi din viclenie un liman !” (Isaia 28, 25) dar și Dumnezeu gândește... „«Legământul vostru cu moartea va fi stricat şi înţelegerea voastră cu iadul va fi desfăcută. Când urgia va trece, vă va zdrobi, ori de câte ori va trece, vă va apuca !» zice Domnul” (Isaia 28, 15). „Au arat semănând fărădelegea şi au secerat nenorocirea, şi acum trebuie să mănânce din roadele minciunii.” (Osea 10, 13) Orice „fericire” pe care o caută omul în păcat, rodește nefericirea. Cauți fericirea în bani – minciună. Cauți fericirea în patima curviei – minciună. Cauți fericirea în putere – minciună. Cauți fericirea în mândrie – minciună. Cauți fericirea în laudele oamenilor – minciună. Cauți fericirea făcându-i pe alții să sufere – minciună. Toate păcatele trupului și ale sufletului sunt o stare de minciună pentru că folosesc darurile Lui Dumnezeu, adică firea creată de Dumnezeu în mod mincinos. „Pentru aceasta zice Sfântul lui Israel: «Fiindcă voi aţi dispreţuit cuvântul acesta şi v-aţi încrezut în nedreptate şi minciună şi aţi nădăjduit numai în ele, iată cum va fi păcatul vostru: ca o spărtură într-un zid înalt, care dintr-o dată şi pe neaşteptate se prăbuşeşte, ca un vas de lut, care este aşa de spart şi zdrobit fără de milă, încât între cioburile lui nu se află măcar unul cu care să iei foc din vatră sau să scoţi apă din fântână.»" (Isaia 30, 12-14) „Vrejul său se va ofili mai înainte de vreme şi mlădiţa sa nu va da muguri verzi. Ca viţa mănată, va lăsa să cadă rodul său şi la fel ca măslinul va împrăştia florile sale.” (Iov. 15, 31-33)
Majoritatea minciunile se iartă prin Taina Pocăinței. Minciunile care nu se pot ierta, sunt minciunile care țin deRevelația Lui Dumnezeu. Aceste minciuni se numesc erezii: „Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fiînvăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire. Mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită. Şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi.” (II Petru 2, 1)Ereticii (ex.: catolicii, protestanții, neoprotestanții, martorii lui Iehova) nu se pot mântui pentru că prin păcatele lor înstrăinează pe om de izvorul lucrării harului Duhului Sfânt (Sfintele Taine, Biserica, învățătura mistică și ascetică despre cum se poate omul curăți, ilumina și desăvârși). Nimic nu este mai rău decât să spui minciuni despre Adevărul Însuși: „de eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.” (Tit 3, 10-11)Minciuna neagă realitatea, erezia neagă pe Dumnezeu, temelia realității.
Minciuna desăvârșită este anti-hristică: „venirea aceluia (antihristul) va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri, de semne şi de minuni mincinoase, de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască. Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.” (II Tes. 2, 9-12) Minciuna desăvârșită imită lucrarea Lui Dumnezeu în lume și convinge pe oameni să-i ofere închinare: „Şi i se vor închina ei (fiarei) toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.” (Apocalipsa 13, 5)
„Aşa zice Domnul: «Să nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea sa, să nu se laude cel puternic cu puterea sa, nici cel bogat să nu se laude cu bogăţia sa. De se laudă cineva, să se laudenumai cu aceea că pricepe şi Mă cunoaşte că Eu sunt Domnul, Cel ce fac milă şi judecată şi dreptate pe pământ, căci numai aceasta este plăcut înaintea Mea».” (Ieremia 9, 23-24)

articol preluat de aici...

parinteleiacob.info@gmail.com
www.facebook.com/parintele.iacob.ionescu
www.scribd.com/iacobionescu
www.hristosainviat.ro

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

MAICA DOMNULUI: ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII

MAICA DOMNULUI: ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII

ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII

Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertării păcatelor prin preotul duhovnic. Nicio instituţie pământescă nu-l poate absolvi pe creştin de păcate. Nu putem merge nicăieri să cumpărăm iertarea, nu putem încheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a păcatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorât din marea Sa milostivire, ca fiecare om să-şi pregătească încă din viaţa aceasta locul în Împărăţia lui Dumnezeu.

El ştie că suntem neputincioşi şi repede cădem în cursele diavolului, de aceea ne-a dat şi soluţia prin care putem sta împotriva celui rău: Spovedania sau Mărturisirea.

Pe cât de mare este darul primit prin Mărturisire, pe atât de greu ne este să ajungem la el, pentru că în fiecare clipă stăpânitorul întunericului ne ispiteşte şi luptă cu toată priceperea şi viclenia să ne disragă atenţia cu alte ispite, decât să alergăm pe calea pocăinţei şi a iertării păcatelor.

Când vine vorba de Spovedanie, diavolul îşi adună mai mult ca oricând puterile şi unelteşte împotriva noastră ca nu cumva să ieşim de sub stăpânirea lui şi să ne apropiem de Dumnezeu.

Iată numai câteva din cursele pe care el le întinde creştinului dornic de pocăinţă:

1.     În primul rând ne trimite gândul necredinţei, spunându-ne în chip ascuns că Taina Spovedaniei este o invenţie şi că nu e nevoie să apelăm la ea pentru că nu are efect. Aşa îi amăgeşte pe mulţi dintre fraţii noştri, iar aceştia ajung să moară fără să-şi fi îndreptat sufletul.

2.     Apoi ne şopteşte în minte că nu e nevoie să ne spovedim acum, să mai amânăm până ne simţim în stare, sau până ne mai pregătim. Dar toată amânarea aceasta nu e altceva decât un prilej de a ne depărta de intenţia bună de a ne mărturisi. Căzuţi în ispita amânării Spovedaniei cu greu ne mai venim în fire să mergem să primim iertare pentru că sufletul aflat departe de Dumnezeu rămâne în nesimţire şi nu mai conştientizează starea de păcătoşenie.

3.     Primul pas spre Spovedanie îl constituie conştientizarea stării de păcătoşenie, dar necuratul diavol are grijă să ne distragă atenţia şi de la aceasta, făcându-ne să credem că păcatele noastre sunt prea mici în comparaţie cu ale altora. Noi nu avem păcate grave, n-am omorât pe nimeni, nu avem ce spovedi. Are grijă necuratul să ne dea şi exemple potrivite, ne împinge în păcatul judecării aproapelui şi ne determină să ne comparăm cu semenii noştri care sunt deprate de credinţa în Dumnezeu. Tu creştine, dacă vrei să ajungi la vârsta duhovnicească a cuiva de pe lumea asta compară-te cu sfinţii şi vei vedea că gândurile diavoleşti sunt false. Tinde spre înălţimea duhovnicească a sfinţilor şi urcă pe calea pocăinţei mărturisindu-ţi păcatele!!

4.     Înainte de a merge efectiv la duhovnic şi e ne mărturisi, diavolul îşi continuă munca. Ba ne caută de treabă să nu mai avem timp de rugăciunile de dinainte de spovedanie, ba face să fim ocupaţi cu altceva încât să nu mai ajungem la biserică sau se întâmplă să mergem şi să nu găsim în ziua aceea pe duhovnicul nostru. Nu dezarma creştine, sunt ispite mărunte! Împărţia lui Dumnezeu se ia prin multă trudă!

5.     Nici în timpul spovedaniei nu suntem lipsiţi de ispite. Se întâmplă să uităm din păcate şi să plecăm de la doctor fără a spune tot ce ne doare. De aceea duhovnicii recomandă să scriem păcatele pe o hârtie, iar după ce ne spovedim să o ardem ca să nu râdă alţii de păcatele noastre

6.     Altădată se întâmplă să ne fie ruşine cu păcatele făcute şi să nu avem curajul să le mărturisim. Ruşinea asta este de la diavolul ca să nu primim iertare. Mai bine ar fi să avem altă ruşine: cea de a face păcatul. Să ne fie ruşine înaite să facem ceva rău, asta e ruşinea de la Dumnezeu.

7.     Mulţi dintre noi nu înţeleg cum de a rânduit Dumnezeu un om care să ne asculte mărturisirea, gândind că mai bine dacă ne-am retrage undeva şi am vorbi singuri cu Dumnezeu. Uită aceşti fraţi ai noştri că duhovnicul e rânduit de Domnul nostru Iisus Hristos, care a dat Sfinţilor Săi Apostoli şi urmaşilor acestora puterea harică de a lega şi dezlega păcatele. Preotul duhovnic e numai un martor, care odată ce rosteşte rugăciunea de dezlegare avem certitudinea că Dumnezeu cu harul Său S-a milostivit de noi şi ne-a iertat, născându-ne la o viaţă nouă.

8.     Ispitele apar şi asupra duhovnicului. De multe ori se întâmplă să spovedească în grabă, fără a cerceta cu de-amănuntul starea sufletească a creştinului. Graba şi aglomeraţia fac pe plac diavolului, care se bucură văzâdu-ne plecând de la spovedit fără a avea sufletul curăţit în întregime de păcate.

9.     Greşesc mult creştinii care aleargă de la duhovnic la duhovnic, căutând pe cel mai indulgent sau pe cel care aprobă păcatele fără impune un regim special de pocăinţă. Cel ce fuge de pocăinţă fuge, de fapt, de Împărăţia lui Dumnezeu spre care nu putem înainta fără a pune început bun prin pocăiţă.

10.                         Există situaţii când venim la spovedit şi plecăm nevindecaţi sau încărcaţi cu mai multe păcate. Aceasta se întâmplă când ascultăm mărturisirile altora, făcându-i să se jeneze să spună tot ce au pe suflet pentru că suntem noi foarte aproape şi putem auzi.

11.                        Alţii ascund cu bună ştiinţă din păcate şi le spun pe cele mai uşoare, să pară nevinovaţi înaintea preotului, sau pentru că le e ruşine. Aceştia ar trebui să ia seama la cuvintele molitvei dinainte de spovedanie: „De vei ascunde de mine vreun păcat, îndoit îl vei avea. Ia seama de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat!”

12.                         Înaintea scaunului de spovedanie ne îndeamnă diavolul să ne dezvinovăţim, spunând că nu noi suntem vinovaţi de ce am făcut, ci cei din apropierea noastră. Aşa au făcut în vechime Adam şi Eva şi nu au fost iertaţi de Dumnezeu din cauza neasumării vinei şi a faptului că nu au recunoscut păcatul. Din această cauză, spun Părinţii Bisericii că cei care dau vina pe alţii la spovedanie şi nu vor să-şi recunoască păcatul făcut pleacă de la scaunul de spovedanie fără a primi iertare de la Dumnezeu. Spovedania unui astfel de om nu are efect, ci îi adună mai multe păcate.

13.                         Un alt caz care face ca spovedania să nu-şi îndeplinească scopul îl reprezintă micşorarea dimensiunilor reale ale păcatului, sau susţinerea ideeii că nu suntem chiar aşa de vinovaţi. Orice păcat, oricât de neînsemnat ar părea, trebuie socotit de noi ca fiind foarte grav, numai aşa ne putem păzi de a nu avansa în răutate şi pocăindu-ne să scăpăm de el.

14.                         Are diavolul altă cale de a face spovedania noastră ineficientă: trimite peste noi duhul inhibării şi al jenei, făcându-ne să spunem şoptit sau neclar păcatul, ori prea repede, astfel ca preotul să nu înţeleagă ce am zis. În astfel de cazuri, Părinţii spun că nu primim iertare, ci numai dacă spunem totul clar şi cu părere de rău.

15.                         Dacă am fost tari şi am rezistat acestor ispite, ne vom lovi de altele, căci nici după spovedanie diavolul nu ne lasă în pace, ci mai rău porneşte război asupra noastră. Mai întâi se chinuie să nu păstrăm prea mult timp sufletul curat,trimiţind mult mai multe ispite. Apoi ne atrage atenţia spre alte lucruri lumeşti, încercând să ne facă să uităm de canonul pe care nu l-a dat duhovnicul. Nu în ultimul rând ne insuflă în gând ideea că spovedania făcută este suficientă şi ar trebui să mergem mai rar să ne spovedim. Nu rare sunt cazurile când ia diavolul chip de om sau intră în semeni de-ai noştri care batjocoresc Sfânta Spovedanie sau ne fac să ne jenăm că noi ne îngrijim de suflet în loc să facem altceva în concordanţă cu obiceiurile vremii.

Iată prin câte încercări trecem şi cât de greu este să punem început bun mântuirii noastre. Toată viaţa este o luptă şi trebuie să facem faţă multor încercări. De aceea, creştine, acum când ne aflăm în vreme de post aleargă cât mai repede la duhovnic şi curăţeşte-ţi sufletul ca să nu-şi facă diavolul cuib de răutate în inima ta şi să-ţi împietrească simţirea.

Mergi cu sufletul luminat de credinţă şi cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, spune-ţi păcatele cu umilinţă şi odată întors acasă nu te dezlipi de rugăciune ca Dumnezeu să-ţi ajute să învingi toate ispitele diavolului.

Sfaturi pentru o spovedanie curată

Iată ce spunea un bătrân îmbunătăţit despre o spovedanie curată:

1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.

2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe credincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.

3. Tu ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, adică îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.

4. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.

Sursa: Pelerinul rus

Dupa ce recunoastem un crestin adevarat ?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Omul care are credinţă în Dumnezeu, este acela care dovedeşte acest lucru prin faptele bune pe care le face. Faptele bune ale credinţei sunt multe, dar mai principale sunt acestea: mergerea la biserică în duminici şi sărbători, spovedania şi împărtăşania, păzirea posturilor, rugăciuni şi milostenii, participarea la masluri, să crezi şi să te foloseşti de cele 7 taine ale Bisericii, să spui şi altuia de Domnul Hristos, să te lupţi cu răbdare să ajuţi pe cei ce nu cunosc credinţa, aducându-i la calea adevărului, să cinsteşti sfinţii şi pe Maica Domnului cu prinoase, să cinsteşti sfintele icoane şi să le ai în casă, să ajuţi biserica cu tot ce are ea nevoie, să cinsteşti persoanele bisericeşti şi să-ţi faci semnul Sf. Cruci drept, pe faţă.

Creştinul adevărat se poartă cuviincios în tot locul, are o vorbire sănătoasă şi folositoare, are dragoste şi milă de aproapele, sare în ajutorul celui lipsit şi necăjit, nu suferă păcatul, se roagă pentru vrăjmaşii lui şi nu ţine duşmănie pe nimeni.

Aşa trebuie să facă cel care vrea să fie plăcut lui Dumnezeu şi să nu piară ci să aibă viaţă veşnică, căci numai aceştia vor avea viaţă veşnică. Nu se poate deci fără fapte bune, dar nu se poate nici numai cu ele şi fără credinţă, pentru că fapte bune fac şi păgânii şi necredincioşii, dar fără credinţa în Dumnezeu aceste fapte nu sunt primite. Pot face cât de multe fapte, dacă nu sunt facute în numele Sfintei Treimi, al lui Dumnezeu şi al credinţei noastre ortodoxe, nu sunt primite. Luaţi seama, să ştiţi toate acestea, ca să nu se ostenească cineva în zadar.

Să nu mai pierdem timpul fraţi creştini, că poate puţin ne-a mai rămas. Să facem fapte bune şi să ne ferim de cele rele, urâte şi murdare. Să ne apropiem cu credinţă şi să arătăm şi noi dragostea noastră prin trăirea noastră, prin faptele noastre, acum până nu se închid uşile milei cereşti, până nu vine noaptea cu întunericul ei cel groaznic şi purtător de moarte, acum cât sufletul mai este în trup.

Ierod. Visarion Iugulescu

.Cand se ingenuncheaza in biserica?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA-NE AJUTE..

Nu de putine ori ne-a fost dat sa vedem ca in cadrul slujbelor din biserica sunt momente cand persoanele ingenuncheaza si altele in care stau in pozitie verticala, in picioare. Alteori, in anumite perioade din cursul unui an bisericesc, observam ca nu se mai ingenuncheaza nici in momentele pe care le cunosteam a fi insotite de acest gest.

Pentru a intelege cand trebuie sa ingenunchem, se cuvine sa facem cateva precizari. Ingenuncherea este o pozitie de rugaciune. Credinciosul prin plecarea trupului infatiseaza starea cazuta a omului care a pierdut din cauza pacatului functia de mijlocitor intre cer si pamant (simbolizata de starea dreapta, in picioare). Ingenuncherea este semn al pocaintei si al supunerii depline. Omul ingenuncheat isi asuma starea nefireasca in care a ajuns din cauza pacatului, isi plange aceasta stare, ca sa redobandeasca starea de dinainte de pacat. In vechime, ingenuncherea in pridvorul bisericii era una din cele patru trepte de canonisire pentru pacatele grave.

Starea dreapta, verticala este si chipul bucuriei. In textul de la Faptele Apostolilor VII, 56 se spune ca Sfantul Arhidiacon Stefan inainte de a fi omorat cu pietre a zis: "Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu". (Fapte, VII, 56) Facem mentiunea ca "a sedea” nu este acelasi lucru cu "a sta”. "A sedea” inseamna a te afla asezat pe ceva, in vreme ce "a sta”, se traduce prin a se tine in picioare, vertical. Din nefericire, sunt persoane care folosesc gresit cele doua verbe, si ajung sa spuna pleonastic sezi jos sau stai in picioare.

Textul de la Fapte, 55-56, ne descopera cum il primeste Hristos pe Stefan: stand de-a dreapta Tatalui, semn al bucuriei. Dar aceasta pozitie a lui Hristos exprima si faptul ca firea omeneasca pe care El a asumat-o a fost restaurata, este o pozitie a chipului veacului ce va sa vina.

Aceasta pozitie este adoptata si de noi in perioada dintre praznuirea Sfintelor Pasti si Cincizecime ca perioada pascala. Este perioada cand, datorita bucuriei ca Hristos a inviat, nu se mai ingenuncheaza.

Avand in vedere ca Duminica este ziua Invierii, noi nu trebuie sa ingenunchem in aceasta zi.

Canonul al 5-lea de la Sinodul local de la Neocezareea (319) exclude ingenuncherea in momentele legate de Invierea Domnului, iar Canonul 90 al Sinodului Trulan precizeaza: "Am primit in mod canonic, de la de Dumnezeu purtatorii Parintii nostri, sa nu plecam genunchii in dumineci, cinstind Invierea lui Hristos..."

Sfantul Vasile cel Mare ne spune: "Este necesar ca Biserica sa predea tuturor celor care se gasesc in sanul ei sa-si faca rugaciunile stand in picioare, pentru ca prin amintirea neincetata a vietii vesnice sa nu nesocotim mijloacele prin care putem atinge acest tel” (Canonul 91).

Desi avem aceste canoane, Duminica, dupa invocarea Sfantului Duh, preotul si diaconul ingenuncheaza in timpul Liturghiei. Potrivit randuielilor din Liturghier, exista o singura data cand preotul si diaconul ingenuncheaza in timpul Liturghiei. Liturghierul precizeaza ca dupa invocarea Duhului Sfant si inceperea rugaciunii de mijlocire si inainte de pomenirea Maicii Domnului: "Preotul si diaconul cad in genunchi, cautand spre dumnezeiescul Trup si Sange al Domnului“ (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom) si: "Pana la terminarea imnului Pe Tine Te Laudam... preotul si diaconul se aseaza in genunchi in fata Sfintei Mese“ (Liturghia Sfantului Vasile cel Mare) (Liturghier, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2000, p. 165 si 234).

Arhimandritul Grigorios D. Papathomas, profesor de Drept Canonic la Institutul de Teologie Saint Serge din Paris, a afirmat ca:

Perioadele de "ne-ingenunchere canonica" in biserica sunt:

- Toate duminicile (52) anului liturgic (de la vecernia de sambata dupa-amiaza la vecernia de duminica dupa-amiaza);
- De la Paste la Cincizecime (de la Dumnezeiasca Liturghie pascala pana la Vecernia din Duminica Cincizecimii);
- In cele 12 zile de la Craciun la Boboteaza;
- In timpul unei hirotonii de diacon, preot sau episcop (in afara de candidatul la hirotonie, si aceasta numai incepand cu secolul al XVII-lea);
- In timpul tuturor Sfintelor Liturghii zilnice, fie ca se savarseste Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare, a Sfantului Ioan Gura de Aur, sau a Sfintilor Iacob si Marcu.

Iar perioadele de "ingenunchere canonica" in biserica sunt:

- Ingenuncherea este poruncita de Biserica atunci cand episcopul, preotul sau diaconul ne invita sa ingenunchem: "Plecand genunchii nostri, Domnului sa ne rugam!”.
- In timpul Dumnezeiestii Liturghii a Darurilor mai-inainte-sfintite;
- In timpul slujbelor din Postul Mare (in afara de sambata si duminica);
- In timpul slujbei Paraclisului Nascatoarei de Dumnezeu din luna august (in afara de sambata si duminica);
- In timpul tainei sfintei spovedanii (in afara de sambata si duminica);
- Incepand cu Vecernia Cincizecimii (duminica dupa-amiaza);
- Acasa, se ingenuncheaza in acelasi fel ca si in biserica (in afara de sambata si duminica).

Asadar, tinuta noastra in biserica exprima cat de bine cunoastem viata din ea.

Adrian Cocosila

Ţăranul şi marinarul

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un ţăran îl întreba mereu pe un marinar creştin cum de nu îi este frică să urce pe vas şi să se supună la atâtea pericole.
- Dar chiar nu ţi-e frică, ai aşa mare nădejde în Dumnezeu că nu vei muri?
- Am! răspunse marinarul.
- Dar tatăl tău şi bunicul tău cum au murit? întrebă ţăranul.
- Păi cum să moară, pe vas! spuse marinarul.
- Păi şi după toate astea mai ai curajul să te urci pe vas.
- Da! răspunse marinarul, apoi întrebă şi el pe ţăran:
- Dar părinţii tăi, tatăl şi bunicul tău, unde au murit?
- În patul lor! răspunse ţăranul.
- Păi şi după toate astea, zise marinarul, mai ai curajul să te urci în pat?




Rodul păcatului

Era odată o femeie care obişnuia să descurajeze pe tineri zicându-le să nu mai meargă la biserică să cânte, că acolo trebuie să cânte numai babele. Această femeie întorsese multe suflete din calea aceasta bună. Venind însă timpul să se căsătorească şi să aibă copii, a născut nouă copii muţi şi tare se întrista şi plângea că nici unul măcar nu-i spunea “MAMĂ”.
Copii s-au făcu mari şi de la nici unul nu a putut auzi cuvântul mamă şi tată. Ea însă uitase păcatul făcut în tinereţe şi nemărturisit şi se întreba mereu de ce-o fi pedepsit-o Dumnezeu aşa de rău cu toţi copii muţi?
Într-o noapte a avut un vis; un tânăr frumos îmbrăcat i-a spus: “Să ştii, femeie, că tu nouă suflete ai întors cu vorbele tale rele din calea bisericii unde mergeau să slăvească pe Dumnezeu. Le-ai întors la calea cea rea a demonilor şi s-au pierdut. Pocăieşte-te de păcatul acesta şi mai spune şi altora ca să nu-ţi pierzi şi fericirea raiului.
                                                               (Părintele Visarion Iugulescu - Pilda talanţilor)

Puterea credinţei

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un prieten al unui paralitic trebuia să facă un drum la Ierusalim. Aflând aceasta, omul paralizat l-a rugat aşa:
- Dacă mergi acolo, te rog insistent să-mi aduci şi mie o bucată din Sfânta Cruce, că am auzit că prin acesta s-au făcut mii şi mii de minunate vindecări…
- Sigur prietene, voi căuta să-ţi aduc, i-a spus tânărul, după care a plecat la drum.
Numai că, fiind prins cu negustoria şi cu alte probleme, a uitat cu totul de prietenul său paralizat. Având drum lung până  acasă şi având timp să se gândească la una şi la alta, tânărul îşi aduse aminte şi de paralitic. Dar ce să mai facă? Ierusalimul era hăt, departe, astfel că se opri undeva pe drum, rupse o bucată de lemn dintr-un gard şi pe aceea mai târziu i-a dat-o prietenului său.
Paraliticul, văzând bucata de lemn, a strâns-o la piept şi era nedespărţit de ea. Şi rugându-se fierbinte şi cu lacrimi a început încet-încet să-şi revină din boala sa, iar peste o vreme s-a ridicat din patul său spre slava lui Dumnezeu, sănătos făcându-se.
Iar prietenul său nici până în ziua de azi nu i-a spus că aceea nu era bucată din Sfânta Cruce, bucurându-se în taină de cât de mare este puterea credinţei în Bunul Dumnezeu.

Terapia miraculoasă a unchiului Mihai

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

de Gavriil Stiharul

Părintele Neamţu! Unchiul Mihai, aşa cum îi spunea toată lumea! Minunat om, Dumnezeu să-l odihnească! Un călugăr evlavios greco-catolic din satul Prilog din Ardeal, hărazit de bunul Dumnezeu să aibă puteri tămăduitoare şi să aline suferinţele oamenilor. Şi nu numai atât. Unii l-au numit: "Sfântul de la Prilog". Era şi înainte văzător cu duhul. Nu a prevazut sfinţia sa căderea năpraznica a lui Ceauşescu? "Ăsta nu va muri bine", a spus odată, la cineva. Şi câte alte lucruri minunate nu se povesteşte despre el. Dar ceaiurile lui de viaţă lungă? Pentru ele, omul venea de la capătul pământului. Şi cu folos. Niciodată nu a primit bani de la bolnavi. Aşa se face că la trecerea lui la cele veşnice, pe data de 23 iunie 2000, mii de pelerini au venit din toată lumea să-l conducă pe ultimul drum. Oamenii pe care i-a vindecat cu ceaiuri, meditaţie si rugăciuni. Încă din timpul vieţii, oamenii au pus mână de la mână şi-au ridicat în gradina casei sale din Prilog o bisericuţă. A fost târnosită în anul 1997. Loc de pelerinaj şi de reculegere. Mai ales pentru bolnavi.
I s-a dedicat şi o pagina pe internet. Dar nicio pagină nu poate să cuprindă toate minunile pe care le-a făcut unchiul Mihai de-a lungul vieţii. Numai conştiinta oamenilor pe care i-a vindecat.

Rugăciunile unchiului Mihai

Pentru unchiul Mihai, rugăciunea era esenţială. Terapia fără rugăciune este nedesăvârşită. Rugăciunea este un dar divin, este cel mai bun tratament. Unchiul Mihai a fost greco-catolic. Aşadar, rugăciunile lui sunt cele obişnuite ale acestei Bisericii: Tatăl nostru, Slavă, Bucura-te, Marie etc. Iubea în mod deosebit rugăciunea sfintei Caterina Labouré, gravata pe Medalia Miraculoasa: "O Marie, concepută fără de păcatul strămoşesc, roagă-te pentru noi care alergăm la tine" (concepţia Feciorei Maria fără de păcatul strămoşesc sau "Neprihănita Zămislire a Fecioarei Maria" este o dogma catolica, care nu este recunoscută de Ortodoxie, n.n). După cum se vede, aceste mici diferenţe interconfesionale nu au împiedicat harul tămăduitor a lui Dumnezeu sa lucreze spre folosul oamenilor prin neobositul călugăr.
El însuşi a compus numeroase şi frumoase rugăciuni. Unele in versuri. A compus şi rugăciuni pentru Rozariu. În lumea apuseană exista forme diferite de rozarii si de rugăciuni. Bunăoară, pe lângă Rozariul obişnuit, cu cele patru mistere ale lui, de bucurie, lumina, durere si slava, mai exista si "Rozariul Sfântului Anton", folosit mai ales în Irlanda, unde se meditează asupra virtuţilor Sfântului Anton, "Rozariul Divinei Îndurări", conceput de Sfânta Faustina. Mai putem aminti şi "Rozariul miraculos" sau "Şiragul de perle al Arhanghelui Mihail", care este un rozariu special realizat după viziunile particulare ale călugariţei Antónia d'Astónaco. Vedem, aşadar o mare libertate de creaţie personală, unde fiecare poate să-şi personalizeze Rozariul cu rugăciuni proprii. Nici numărul si configuraţia boabelor Rozariului su sunt fixe. Dacă boabele Rozariului obişnuit sunt grupate în câte cinci decade, bunăoară, în cazul "Rozariului Sfântului Anton", sunt treisprezece grupe, fiecare grupă conţinând trei boabe, iar "Şiragul de perle al Arhanghelui Mihail" conţine nouă grupe.

Celebra listă a celor douăzeci şi patru de cuvinte oprite

Cei care l-au cunoscut îşi amintesc cum unchiul Mihai avea o listă celebra de cuvinte care nu trebuie pronunţate niciodată. Acestea cuvinte erau următoarele:
1) Sudalma 2) Blestemul 3) Dracul 4) Răul 5) De ce ai făcut? 6) Nu a trebuit să faci! 7) Nu ai făcut bine! 8) Nu ştiu 9) Nu pot 10) Nu reuşesc 11) Baiul 12) Greul 13) Necazul 14) Nu merg 15) Nu fac 16) Nu vreau 17) Nu vad 18) Nu aud 19) Nu găsesc 20) Nu înţeleg 21) Am uitat 22) Am pierdut 23) Am spart 24) Am stricat.
Monahul de la Prilog avea răbdare sa le explice fiecăruia. Sudalma era oprită în toate împrejurările. Era de fapt porunca dumnezeiască: "Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în desert". Blestemul poate face mult rau. Sa-l inlocuim cu binecuvântrea. Îngerul Gavriil s-a adresat Fecioarei cu cuvintele: "Binecuvântata esti tu intre femei şi binecuvântat este rodul trupului tău". Cuvântul "drac" cu toate sinonimele lui "demon", "satana" nu trebuie pronunţat, căci pronunţarea lui este de fapt o invocare, iar cine il invoca va avea parte de el. În rugăciunea "Tatăl nostru" este înlocuit cu eufemismele "cel rău" sau "cel viclean".În rugăciuni , prin faptul ca ne adresam lui Dumnezeu "şi ne izbăveşte de cel viclean" îi stăvilim influenţa malefica ce o are asupra noastră, ceea ce arata ca este cu totul altceva decât atunci când îi pronunţăm numele în afara rugăciunii. Aceeaşi remarca si pentru cuvântul "rău". Mustrarea prin expresia "de ce ai făcut?" este de rău augur. Judecarea aproapelui pentru greşala făcuta nu este numai inutilă, dar sporeşte răul făcut prin greşala însăşi. De multe ori are urmări mai devastatoare decât greşala săvârşită. "De ce ai facut" este o expresie neproductivă, care nu a îndreptat niciodată pe nimeni. Sa o înlocuim cu binefăcătoarele cuvinte: "ce se poate face acum?" La fel, expresiile "nu a trebuit să faci" si "nu ai facut bine" să le înlocuim cu "de acum încolo nu trebuie sa mai faci" si " poti sa faci mult mai bine". Nu numai învinuirea altora, dar şi autoînvinuirea este neproductivă. Dacă ai recunoscut ca ai greşit, te-ai pocăit, ai cerut iertare lui Dumnezeu şi acesta te-a iertat nu faci un păcat mai mare prin faptul ca nu ai încredere in mila şi Cuvântul Sau?
Cel care la spovedanie şi-a mărturisit sincer un păcat, o greşala, o vina, şi-a îndeplinit canonul de pocăinţa prescris de duhovnic şi i s-a dat dezlegare nu păcătuieşte prin păcatul neîncrederii atunci când continuă să tot repete obsesiv vina la următoarele spovedanii? De aceea duhovnicul opreşte pe credincios să repete marturisirea aceloraşi greşeli la următoarele ispovezi.
"Nu pot", "Nu ştiu", "Nu reuşesc" sunt cuvinte care nu au nicio justificare pentru cel ce cunoaste Evanghelia. "Nu pot" să fie înlocuit cu: “Pot totul în Hristos Care mă întăreşte “, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel la Filipeni 4, 13.
"Baiul", "Greul", "Necazul" trebuie sa fie scoase din vocabullar, caci zice psalmistul: "Când strigã cei fãrã prihanã, Domnul aude, si-i scapã din toate necazurile lor" (Psalmi 34,17) sau in Cartea lui Iov : "De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul" (Iov 5,19)...Aşa îşi amintesc oamenii că le spunea adesea.

Ingredientul miraculos

Cercetând cu de-amănuntul "ceaiurile de viaţă lungă" ale unchiului Mihai, vedem că sunt reteţe de ceaiuri obişnuite, la îndemâna oricui. În limba română, găsim sute de cărti de fitoterapie. Nu există ziar sau revistă care să nu tipărească formule. Unchiul Mihai a prescris si reţete de ceaiuri personale, dar nu a folosit plante medicinale noi. Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Rugăciunile sale? Se pot găsi cu uşurinţă în cărţi de rugăciuni cumpărate de la biserică sau de la librării cu specific bisericesc. Unchiul Mihai a oferit si o serie de rugăciuni personale, diferite in forma, dar nu in fond. Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Sfaturiel sale? În orice revistă de terapie alternativă. Oare nu ştim şi de la medicii alopaţi că trebuie sa fim calmi, optimişti, pozitivi? A dat şi sfaturi care au avut ca sursă experienţa sa, dar care urmează aceeaşi linie cu cele existente.
Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Există un ingredient miraculos ce are proprietatea sa unifice şi să catalizeze totul: ceaiuri, rugăciuni, meditaţii, gânduri înalte. Acest ingredient unic este iubirea unchiului Mihai pentru semeni, o inima arzând şi consumându-se asemenea unei candele aprinse pentru fiecare destin. Este iubirea Sfântului Apostol Pavel pe care unchiul Mihai a trait-o în fiecare clipa la cea mai înaltă intensitate:
Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţă, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.

Unchiul Mihai vindecă şi astăzi

Că smeritul călugăr de la Prilog vindecă şi astăzi, ne-o mărturisesc oamenii. Vindecările sale nu s-au oprit odată cu încetarea vieţii lui pământeşti. Reţetele sale de ceaiuri, rugăciunile şi meditaţiile continuă să-şi facă efectul la toţi aceia care au credinţă. Acest lucru dovedeşte încă o dată că, mai presus decât toate formulele sale de ceaiuri, există o formula unică, care este dragostea sa faţă de oameni, tot atât de arzătoare acolo, în cer, cum a fost şi pe pământ.

Bibliografie
1. Anton Horia Chetianu, Învăţături ale călugarului Mihai Neamţu, Editura Dacia, Cluj, 2001;
2. Sfânta Liturghie, Arhiepiscopia Romano-Catolică, Bucureşti 1981;
Legături externe
1. Învăţături ale călugarului Mihai Neamţu
2. Arhangheluil Mihail

*Aviz amatorilor de plagiat copy-paste-işti! În textul de faţă a fost inserat un minitext încifrat, prin care se poare identifica autorul real a lui, precum şi un scurt blestem împotriva profanatorilor de texte, aşa cum se obişnuia în Evul Mediu. Orice eventuală preluare trebuie să-l indice neapărat pe autorul real, Gavriil Stiharul, precum şi sursa, în acest caz: blog-ul "Leac din Rai".

Publicat de Gavriil STIHARUL

http://leacdinraigavriilstiharul.blogspot.ro/2010/02/parintele-neamtu-unchiul-mihai-asa-cum.html

DESPRE RUGACIUNE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Rugăciunea este respiraţia şi hrana sufletului fără de care omul, creat de Dumnezeu şi spre comuniunea cu El, nu poate trăi. Necesitatea rugăciunii este simţită mai ales în momentele grele ale vieţii, şi Dumnezeu răspunde nevoilor noastre, dacă cerem cu credinţă şi nădejde. Ar fi însă mai corect ca fiecare creştin să se roage permanent – şi la bine şi la rău – mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru toate.

Rugăciunea creştinului nu trebuie să fie niciodată formală sau grăbită, ci fiecare cuvânt trebuie rostit rar şi pătrunzător, ca mintea şi inima să reuşească să intre în acest dialog tainic cu Dumnezeu. O condiţie importantă pentru rugăciune este ca omul să fie împăcat cu toţi şi să-şi recunoască starea de păcătoşenie în faţa lui Dumnezeu, pentru care să ceară iertare şi milă de la El.

Rugăciunea poate decurge mai bine şi mai cu folos dacă şi condiţiile exterioare sunt favorabile. Este important ca fiecare creştin să aibă un ungheraş cu icoane (preferabil orientat spre răsărit) şi acolo să-şi facă rugăciunile de dimineaţă şi de seară; în caz de nevoie însă, ne putem ruga oriunde şi oricum, chiar şi fără icoane. De asemenea este bine ca în faţa icoanelor să aprindem o lumânare sau o candelă, iar sunetele şi gălăgia exterioară, atât cât ne stă în putinţă, să le înlăturăm sau să nu le băgăm în seamă, pentru a ne putea aduna mintea şi a o concentra doar la rugăciune.

Un alt aspect la care trebuie să ne oprim se referă la înseşi cuvintele rugăciunii. În principiu, lui Dumnezeu ne putem ruga cu orice cuvinte şi în orice limbă, numai că în rugăciunile improvizate ale creştinilor (mai ales ale celor mai „îndepărtaţi de Biserică”) se pot strecura multe greşeli care pot face rugăciunea greşită şi „ineficientă”. De aceea Biserica recomandă anumite rugăciuni concrete: fie de inspiraţie biblică – cum sunt Psalmii sau „Tatăl nostru…”, fie rugăciuni scrise de anumiţi Sfinţi, care prin viaţa lor au bine-plăcut lui Dumnezeu, devenind pentru noi modele duhovniceşti demne de urmat. Iată de ce Biserica reeditează la nesfârşit diferite cărţi de rugăciuni, pentru ca creştinii să se roage „corect” şi „suficient”, urmând exemplu Sfinţilor. Astfel de cărţi cu rugăciuni trebuie să existe în fiecare casă, dar ele trebuie şi folosite în fiecare zi de membrii familiei şi nu pur şi simplu „ţinute la icoane”. Nu ne este de nici un folos dacă avem una sau mai multe cărţi de rugăciuni în casă, dar nu ne rugăm din ele; ba chiar ne osândim, căci avem toate posibilităţile şi mijloacele de a ne ruga, dar nu vrem să o facem. Iar Dumnezeu ne va judeca nu doar după fapte, ci şi după gânduri, intenţii şi mai ales după posibilităţile noastre de a face o faptă sau alta.

(Ierom. Petru Pruteanu)

SARINDARUL si FOLOSUL LUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Ce este un sărindar?

Sărindarul este rânduiala de pomenire a mortilor sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii în şir. În lb. greacă „sărindar” inseamnă patruzeci.

· Preotul pomeneşte sărindarele la 40 de Proscomidii săvarşite duminica, in sărbatori si in alte zile, scoţând pe Sfantul Disc miride (părticele din prescurile aduse la altar) pentru vii - respectiv pentru morţi - dupa cum este intocmit pomelnicul.

· Sărindarul este de doua feluri: sărindarul de obşte si sărindarul individual.


Sărindarul de obste se săvarşeste de către preot timp de 40 de Liturghii neintrerupt in cinstea unui eveniment cum ar fi: sfinţirea bisericii, hirotonie etc. La acest sărindar se pomenesc pomelnice sarindar cu rubrici pt vii si pt morti (in special aceia care au contribuit la renovarea, constructia bisericii etc……. ctitorii din vechime s.a.m.d.


Sărindarul individual este pomenirea celor vii sau morţi la 40 de Sfinte Liturghii consecutive pentru a cere de la Dumnezeu iertare şi dezlegare de păcate.

La mânăstiri unde se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie, se poate da un pomelnic sărindar în orice perioadă.

În special însă creştinii aduc sărindare la biserică la începutul posturilor mari ( postul Naşterii Domnului sau postul Paştilor) însoţite de prinoase ( grâu, untdelemn, vin, zahăr, făină, mirodenii şi alte daruri ) necesare pregătirii colivelor.

Sărindarele pentru cei adormiţi sunt pomenite în posturi la Sfânta Litrghie şi la slujba litiei pentru cei adormiţi - zilnic.

În toate sâmbetele Postului Mare Biserica face pomenire specială pentru cei adormiţi săvârşind slujba Liturghiei şi a Parastasului .

· Dezlegarea sărindarelor - este ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, şi se celebrează prin slujirea celei de-a 40-a Litrughii şi a Parastasului.

- Credincioşii care duc un sărindar la sfânta biserică trebuie să se roage individual în această perioadă la rugăciunile particulare, dar trebuie să participe la biserică în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea morţilor şi mai ales în ziua delegării parastaselor, când pregătesc colivă şi alte daruri spre a fi împărţite ca milostenie.

- În Postul Mare dezlegarea sărindarelor se face în Sâmbăta Floriilor.

Cuvânt al Sfantului Grigorie Dialogul, despre sarindare.
Ne spunea noua Sf. Grigorie episcopul Romei: “A fost un calugar, intr-o oarecare manastire, care imi slujea mie, iar, mai pe urma, incepand a se imbolnavi, s-a apropiat de moarte. Deci, ii slujea lui ca un frate al lui dupa trup, un frate cu numele de Copiosie, care si acum este viu. Iar cel mai sus-zis frate, vazandu-se aproape de moarte, a spus fratelui sau: “Am, a zis el, ascunsi trei galbeni.” Dar acest lucru nu s-a putut tainui fata de fratii din manastire. Pentru ca, cercetand cineva, din intamplare, mainile fratelui, a aflat acei trei galbeni.

Si cum am auzit aceasta despre fratele ce petrecea impreuna cu noi in manastire, n-am trecut-o cu vederea. Ca asezamantul manastirii astfel este, ca, adica, toti fratii de obste vietuiesc si nimeni nu are la sine nimic. Deci, foarte m-am intrebat cum si ce sa fac, spre curatirea acestui frate si spre pilda si invatatura tuturor fratilor. Deci, chemand pe iconom, i-am zis lui: “Mergi si sa nu lasi pe nimeni din frati ca sa vie la fratele cel ce moare, nici cuvinte de mangaiere sa auda din gurile lor. Ci, cand va fi aproape de moarte si va incepe sa cheme pe frati la sine, sa-i zica lui trupescul frate: Pentru cei trei galbeni pe care i-ai ascuns, la toti fratii esti o uraciune; ca macar cu acest amar cuvant sa poata a se curati de acel greu pacat. Iar, dupa ce va muri, sa nu-l ingropati pe el unde se ingroapa fratii, ci in gunoi facand o groapa, acolo sa-l acoperiti si cei trei galbeni impreuna peste dansul sa-i aruncati, zicandu-i: Argintul tau intru piezare impreuna cu tine sa fie, si, aceasta zicand sa-l acoperiti pe el.”

Cu aceasta, doua foloase am voit sa fac, si aceluia si fratilor: ca pe acela, adica, grija si mahnirea cea de moarte sa-l curete de pacat, iar pe ceilaiti, mai vartos frica celui osandit sa-i mantuiasca de la un pacat ca acela, ceea ce s-a si facut. Deci, fratele acela, apropiindu-se de moarte, se ruga ca sa vina la dansul fratii. Si, intristandu-se el, i-a spus lui cel de un sange cu el frate: Pentru acesti trei galbeni, toti fratii au scarba de tine. Iar el, pentru pacatul sau, foarte mult suspina si, in suspinele acelea, a iesit din trupul sau. Dupa aceea, l-au ingropat, asa cum poruncisem. Si, intrind fratii in grija pentru osandirea aceluia, indata au inceput a-si aduce inaintea mea lucrurile lor cele netrebnice si proaste, pe care randuiala manastirii le da lor voie sa le aiba. Inca, foarte m-am temut, ca nu cumva sa ma fac si eu vinovat intru ceva.

Iar dupa treizeci de zile de la moartea lui, a inceput a dori sufletul meu dupa fratele ce murise si cu frica ma gandeam la muncile lui si cautam o cale pentru izbavirea lui. Deci, chemand pe iconomul la mine, cu mare grija i-am zis lui: Este destul cat s-a muncit in foc fratele nostru cel mort. Si datori suntem sa-i ajutam lui, dupa puterea noastra, ca doar se va izbavi din acele munci. Mergi, dar, si pana la treizeci de zile Jerfa Mantuitorului sa se aduca pentru dansul. Deci, ducandu-se, s-a facut asa. Inca si noi am facut la fel pentru sufletul aceluia, pana ce fratele cel mort s-a aratat lui Copiosie, cel de un sange cu el frate, zicandu-i: “Pana acum, frate, foarte rau m-am muncit, iar acum sunt bine si intru lumina, pentru ca astazi Sfanta Impartasire am primit.” Deci, acestea vazand si auzind fratele lui, s-a dus la manastire, spunandu-le tuturor fratilor. Iar ei, numarand zilele, au aflat ca aceea era ziua intru care, cea de a treizecea jerfa, se adusese pentru dansul. Si acel frate al lui nu stia ca, pentru fratele sau fac rugaciune cei din manastire, iar acestia nu stiau ce vazuse despre dansul fratele lui, cel de acelasi sange. Si, asa, intru aceeasi zi, s-au instiintat impreuna de cele ce se faceau. Dintru care, un lucru aevea se arata: Ca, pentru mantuitoarele Jertfe, s-a izbavit fratele acela din munci.” Deci, a sluji la cei morti, sarindare, cu adevarat, un lucru prea de folos este. Amin.

BIBLIA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

"Fiţi înţelepţi ca şerpii... "

Un soldat credincios, îşi puse în gând să facă cunoscut camarazilor săi pe Domnul Hristos. Cum ei nu erau în stare a primi deodată lumina adevărului, soldatul se rugă lui Dumnezeu să-i arate calea ce avea de urmat. Şi primi luminată poruncă.
Luă aşadar o carte de poveşti şi, seara, după ce toate se sfârşeau în cazarmă, el începea să cetească celorlalţi, din această carte. Toţi ascultau cu mare plăcere.
Pe nesimţite, după o bucată de vreme, soldatul începu să le cetească nişte cărţi cu povestiri religioase, în care se vorbea despre Domnul Hristos, ca despre cel mai bun prieten al oamenilor necăjiţi. Soldaţii, fără să-şi dea seama, fură prinşi de dulceaţa povestirilor şi ascultau fermecaţi. Şi mai trecu o vreme, după care soldatul cel credincios aduse o Biblie, din care începu să cetească povestirea cea minunată si dumnezeiască.
Soldaţii nu numai că nu se împotriviră, dar cerură camaradului lor să le cetească din ce în ce mai mult din această carte.
Pe urmă, acei soldaţi deveniră cei mai buni din întregul regiment, iar când comandantul întrebă pe căpitan cui se datoreşte aceasta, acesta îi arătă o Biblie şi-i spuse: - "Această carte i-a făcut aşa ... "

BISERICA

"Aşază-te în calea lui ... "

Într-o zi, un om păcătos se jăluia unui credincios:
- "Dragă prietene, sunt un om pierdut..."
Cel credincios îi spuse atunci:
- "Bucură-te că eşti pierdut, dragul meu ... "
- "Cum aşa, să mă bucur?" - îi răspunse mirat păcătosul.
- "Da, fiindcă este scris în Evanghelie: "Iisus a venit să găsească pe cel pierdut ... "
- "Şi ce trebuie să fac pentru aceasta?"
- “Foarte lesne: să te aşezi în calea lui Iisus ca să te găsească".
- "Şi care-i calea lui Iisus?"
- "Este calea pe care ne-o arată Evanghelia şi Biserica lui."

Ţinta alergării

Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau - şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră,
Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

Rugaciune puternica

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Vă rog citiţi cu atenţie această întreagă rugăciune care deschide cerurile prin puterea sa:

Doamne, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Ţie Doamne ne plecăm genunchii sufletului şi ai trupului nostru, Ţie, singurul bun şi fără de păcat, Ţie Adevăratului Dumnezeu, Care ai făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele, toate cele văzute şi nevăzute. Ţie, Dumnezeule, în trei Feţe proslăvit, ne închinăm, Te lăudăm, Îţi mulţumim şi Te rugăm: caută cu milostivire spre smerita noastră rugăciune şi primeşte mulţumirile, laudele şi cererile noastre. Mai întâi Te lăudăm că ne-ai păzit până acum să nu cădem în ghearele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi; Te lăudăm şi-Ţi mulţumim pentru toate darurile sufleteşti şi trupeşti pe care ni le-ai dat nouă până în clipa de faţă. Îţi mulţumim pentru învăţăturile pe care ni le-ai dat. Îţi mulţumim pentru sănătate şi pentru toate bunătăţile sufleteşti şi trupeşti pe care ni le-ai dat nouă. Îţi mulţumim şi Te slăvim pentru toate bucuriile şi întristările pe care le-am avut în anul acesta şi în toţi anii vieţii noastre, până în clipa de faţă. Îţi mulţumim pentru tot ajutorul pe care ni l-ai dat, căci ne-ai păzit cu sfinţii Tăi îngeri pe drumul vieţii atât de alunecos şi primejdios, căci cine ne-ar fi păzit pe noi în acele clipe grele, dacă nu erai Tu, Păstorul nostru cel Bun, cu sfinţii Tăi îngeri?

Acum, mai întâi Te rugăm, Dumnezeul nostru Cel mare şi minunat, Cel închinat în Sfânta Treime: Tatăl - Creatorul, Fiul - Mântuitorul şi Sfântul Duh - Sfinţitorul, caută cu milostivire şi fă să fie primite la Tine cele ce am făcut şi noi, nevrednicii, în numele Tău, în anii trecuţi, până în clipa de faţă: rugăciunile noastre, cântările, milosteniile, predicile şi toate ostenelile noastre, căci ştim că nu avem nimic, ci am luat dintru ale Tale, ca nişte robi netrebnici, ca să Ţi le aducem Ţie. Învredniceşte-ne de darul primirii la Tine, căci după dreptatea noastră nu suntem decât ca o cârpă lepădată şi murdară înaintea feţei Tale.

Iartă-ne, Doamne, toate păcatele pe care le-am făcut până acum şi nu ne lăsa să mai cădem în ispite şi să mai păcătuim înaintea Ta. Dă-ne har şi putere ca să ne putem lepăda de toate poftele rele şi pierzătoare de suflet. Te rugăm, Doamne, în clipa aceasta, să-Ţi aduci aminte de fraţii noştri creştini care sunt la închisoare, de toţi cei asupriţi şi prigoniţi, de toţi cei bolnavi şi din spitale, de văduve şi orfani, de cei săraci şi lipsiţi. Adu-Ţi aminte, Doamne, şi de vrăjmaşii noştri care ne asupresc şi ne prigonesc pe noi, îmblânzeşte-i cum ştii Tu şi smereşte-i ca să cunoască că Tu eşti Dumnezeul nostru, căci vrăjmaşii noştri sunt mai întâi vrăjmaşii Tăi, Dumnezeule, şi se laudă că Tu ne-ai părăsit, dar nădejdea noastră la Tine este ca să primeşti rugăciunile Împărătesei noastre, Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi să ne ierţi păcatele, depărtând de la noi pedeapsa aceasta.

Sfarmă, Doamne, toate lojile francmasonice, risipeşte toată vrăjitoria şi magia din ţara noastră, ceartă duhurile care vor să se instaleze în lăcaşul Tău cel sfânt. Vino în ajutorul robilor Tăi care se luptă pentru Împărăţia Ta. Adu-Ţi aminte, Doamne, de toţi preoţii cei bine credincioşi şi păzeşte-i şi le ajută; depărtează, Doamne, pe toţi lupii cei îmbrăcaţi în piei de oaie de la turma Ta, pe toţi popii cei idoleşti care rup turma cu lăcomie, cu vicleşugurile şi cu toate smintelile lor. Adu-Ţi aminte de toată Biserica Ortodoxă şi o scapă de la pierzare. Te rugăm, Dumnezeule, să ne dai răbdare, înţelepciune, dragoste desăvârşită, nădejde nezdruncinată şi toate virtuţile care ne trebuie ca să ne mântuim.

Apără-ne de oameni gâlcevitori, de rătăciri, de patimi şi păcate. Ajută-ne ca să nu ne lepădăm de Tine în niciun fel. Păzeşte-ne de ceasul încercărilor de la Apocalipsă. Scrie numele noastre în Cartea Vieţii Tale. Deschide urechile sufletelor noastre ca să audă glasul trâmbiţei celei de mântuire şi să înviem pentru viaţa cea veşnică. Trimite tuturor creştinilor din toată lumea har şi putere ca să îl biruiască pe satana şi vino în ajutor la tot creştinul cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de ajutorul Tău. Doamne, noi, oile Tale, nu avem nicio apărare, căci noi în Tine ne încredem şi numai Tu eşti apărătorul nostru; nu ne lepăda de la faţa Ta, ajută-ne!

Adu-Ţi aminte, Doamne, şi de cei adormiţi din neamurile noastre, de toţi cei ce s-au pomenit la Liturghii şi la sărindare, pomeneşte-i întru Împărăţia Ta! Auzi-ne pe noi, Doamne, Dumnezeul nostru, cum ai auzit pe ucenicii Tăi, pe prooroci, pe mucenici, pe ierarhi, cum ai auzit pe Sfinţii Părinţii noştri şi nu ne lepăda pe noi de la faţa Ta, că zidirea Ta suntem şi alt Dumnezeu nu ştim; că Tu eşti Dumnezeul nostru în Care ne încredem şi Căruia ne închinăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin !

Ierod. Visarion Iugulescu

Puterea rugaciunii pentru altul

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

In Filocalie am gasit urmatoarele: 'Rugaciunea in izolare nu are efect deplin; daca ma rog singur pentru mine si nu vreau sa cer si rugaciunea altora pentru mine dau dovada de mandrie si ''Dumnezeu celor mandri le sta impotriva''. Daca nu ma rog pentru altii dau iarasi dovada de egoism, iar daca rugaciunea pentru altul nu este insotita si de rugaciunea aceluia iarasi ramane fara rezultat. Aceasta in cazul cand acela mi-a cerut sa ma rog pentru el, dar el nu insoteste rugaciunea mea cu a lui. Cand insa eu ma rog pentru altul care este inca in valurile necredintei, poate sa aiba efect asupra lui, dar cumva el trebuie sa afle ca ma rog pentru el si sa fie cat de cat transpus intr-o sensibilitate de dragostea mea pentru el. Numai insotita de iubirea a doi sau a mai multor insi, rugaciunea are efect. Rugaciunea are si un rost de unificare a persoanelor, un rost de extensiune si de sustinere a Bisericii ca o comuniune de dragoste in Dumnezeu.

Cine crede in Dumnezeu, Il are pe Dumnezeu langa el. Credinta si rugaciunea sunt semnul lucrarii lui Dumnezeu in om. Cand te gandesti la cineva esti in comunicare cu el, cu atat mai mult esti in comunicare cu Dumnezeu cand te gandesti la Dumnezeu cu incredere in El si cand ii adresezi cererile tale de ajutor.

Cine se roaga pentru altul castiga el insusi caci savarseste un act de iubire si sporeste in ea ridicandu-se la o stare superioara. Apoi se roaga si pentru sine caci prin insasi faptul ca se roaga, se pune in legatura cu Dumnezeu de la Care vine bunatate si putere. Deci rugandu-te pentru altul continuu, te rogi si pentru tine continuu si cati pot sa faca aceasta? Apoi cine poate sa-i aiba mereu in minte pe toti in mod continuu? Dar cel desavarsit ii poate avea virtual pe toti in gand. In orice caz rugaciunea cuiva pentru altul il uneste cu acela in cugetul lui. Astfel rugaciunea este un mijloc de unire intre oameni pentru ca este un mijloc de unire intre ei.'

Cat de puternica poate fi rugaciunea pentru altul? De ce anume este influentata? Cunoaste-ti exemple?

Celor care se roagă li se poate întâmpla uneori ca să simtă o dorinţă irezistibilă de a se ruga pentru cineva. M-am întrebat adeseori de ce şi iată care este răspunsul pe care cu ajutorul lui Dumnezeu l-am aflat: pentru că Dumnezeu vrea să miluiască acel suflet!


"De la aproapele vine si viata, si moartea. Caci, daca aducem folos duhovnicesc aproapelui, pe Dumnezeu dobandim si daca gresim aproapelui, lui Hristos gresim." (Sf. Antonie cel Mare)

"Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună." (Sfantul Apostol Pavel, II Corinteni)

 Grijile vieţii l-au absorbit pentru multe zile şi, când şi-a adus aminte de floarea sa, aceasta murise din cauza neîngrijirii.

Omul şi-a zis în sine lui: floarea a murit din cauza neglijenţei mele! Şi omul s-a ruşinat şi i-a părut rău. Dar prea târziu, căci floarea era deja moartă.

Aşa se întâmplă şi cu fiecare dintre noi. Dumnezeu, Marele Grădinar al Vieţii ne-a dăruit minunata floare a sufletului nostru. Cândva vom fi întrebaţi de El:

- Ce aţi făcut cu minunata floare a sufletului pe care Eu v-am dat-o?

Are rost sa intrebe cel care nu implineste ?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand:

- Parinte, umblu la batrani si imi spun de mantuirea sufletului meu si nimic nu pricep din cuvintele lor ! Ce sa fac? Oare sa nu merg sa mai intreb, de vreme ce nu fac nimic si sunt cu totui in necuratie ?

Si avea batranul doua vase goale si i-a zis:

- Mergi de adu un vas din acelea si toarna untdelemn si, clatinindu-l, varsa-l si pune-l la loc !

Daca a facut asa, de doua ori, i-a zis:

- Adu-le pe amandoua acum, si vezi, care este mai curat !

I-a raspuns fratele:

- Mai curat este cel in care am turnat untdelemn.

I-a zis batranul:

- Asa este si sufletul ! Chiar de nu va tine minte nimic din cele ce intreaba, tot mai mult se curateste decat cel ce nu intreaba nimic.

PAROHIA ERSIG CARAS - SEVERIN: Despre moarte si pomenirea mortilor

: Despre moarte, misterul mortii, despre comuniunea cu cei raposati, precum si invatatura ortodoxa despre slujba inmormantarii si a...
urmeaza lincul...PAROHIA ERSIG CARAS - SEVERIN: Despre moarte si pomenirea mortilor

Lazăr

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Povestea vorbeşte de: sărăcia materială şi cea spirituală, iubirea frăţească, generozitate şi zgârcenie.

Trăiau cândva doi fraţi, unul bogat şi altul sărac. Săracul, pe lângă sărăcie era şi bolnav rău, încât tot corpul său era acoperit de bube. Nevastă-sa, din cauza bubelor urât mirositoare, nu-l mai putea răbda, nici fratele său. Îl alungau de la unul la altul, iar Lazăr sta mai mult pe drum, la mila vecinilor.

Într-o bună zi, fratele cel bogat se însoară şi nu-l cheamă la nuntă, ruşinându-se cu fratele său bolnav. Necăjit din cauza aceasta, Lazăr merge totuşi la casa fratelui, bucurându-se de bucuria fratelui şi se aşează pe o grămadă de gunoi, mai la o parte. Oamenii se făceau că nu-l văd, ca să nu supere pe gazdă, dar câinii îi aduc resturi de la masă şi-i ling rănile.

Bogatul supărat că fratele se arată la nunta lui şi nevrând să împartă cu fratele său nici măcar dragostea cîinilor, leagă câinii.

La sfîrşitul petrecerii, lăutarii înduioşaţi de singutătatea şi necazul lui Lazăr, vin să-i cânte. Lazăr era sărac lipit, şi neavând nimic cu care să-i plătească pe lăutari le dăruieşte, spre uimirea şi scârba tuturora, cojile bubelor sale, singura lui avere.

Pe jumătate amuzaţi şi pe jumătate scârbiţi, lăutarii pleacă spre casă, unde constată că acele coji se prefăcuseră în bani de aur. Bucuroşi foarte de aşa plată bogată, lăutarii merg să-i cânte din nou şi povestesc tuturor minunea. Recunoscători ei merg şi acasă la nevasta lui Lazăr.

Aceasta aflând că bubosul Lazăr prefăcea cojile bubelor în aur, se hotărăşte deodată să-l ierte pe Lazăr. Se îmbracă frumos şi merge la grămada de gunoi, pentru a-şi pofti bărbatul, acasă. Dar din puţine vorbe, ei se ceartă din nou. Furioasă, femeia îi strigă, că îl părăseşte, pentru că are un iubit, cu care va pleca în lume. Lazăr se uită cu atenţie la dânsa şi-i dă un sfat:

–Când vei ieşi din ogradă cu noul mire, să-ţi faci semnul crucii, în cele patru vânturi.

Nevasta uită sfatul. De cum ies mirii din curte, caii de la trăsură încep o goană nebună, nepământească...Femeia îşi aminteşte atunci de vorbele lui Lazăr şi îşi face cruce.

Deodată se pomeneşte singură pe câmp şi înţelege două lucruri: mirele fusese însuşi diavolul, iar bubosul Lazăr era un sfânt. Femeia se întoarce ruşinată la bărbatul ei...

Spunem povestea cuiva care: îşi duşmăneşte fratele din gelozie ori prostie,
se ceartă cu rudele, prietenii, colaboratorii,
nu ştie să dăruiască,
este egoist, individualist.

SFATURI DUHOVNICESTI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

- In ce perioada nu se fac metanii ?

- Cand ai intrat in biserica, intai faci trei inchinaciuni in mijlocul bisericii; la iconostas faci doua metanii, saruti icoana de pe iconostas si mai faci o metanie. Tot asa faci si la Maica Domnului din mijlocul bisericii. Acestea nu-s oprite niciodata. Nici in ziua de Pasti.

Dupa tipic, nu se fac metanii de vineri seara de la Vecernie, pana Duminica seara la Vecernie, in cinstea Invierii Domnului. Nu se fac metanii in cele 12 praznice imparatesti si de la Pasti, pana la Duminica Mare. Insa in locul lor se fac inchinaciuni. Inchinaciunile nu-s oprite tot anul. Se fac doua inchinaciuni pentru o metanie.

Cine are canon de la duhovnic, sa-si faca metaniile acasa, oricand, ca-i sub canon.

avva Cleopa


"Dacă te molipseşti de vreo boală, nu te deznădăjdui şi nu te împuţina cu duhul; ci mulţumeşte-I lui Dumnezeu, că El Se îngrijeşte ca prin această boală să-ţi facă un bine."

(Avva Isaia Pustnicul)

O ISTORIOARA ADEVARATA

Un preot, mergând pe strada, întâlneste un copilas, ca de cinci-sase ani, cu picioarele crapate de glod, parul încâlcit în cap, zoios, nespalat, cu mâinile crapate, si-l întreaba:
- Mai copile, de unde vii tu?
- Din iad vin!
Preotul s-a minunat de copilul acesta.
- Cum îl cheama pe tatal tau?
- Satana!
- Dar pe mama ta?
- Aripa satanei!
- Dar frati si surori ai?
- Da.
- Cum îi cheama?
- Diavoli.
Si atunci preotul a spus:
- Unde stai, copile?
- Hai, ca eu stiu unde!

Si a mers cu preotul. Si în marginea satului îi arata o casuta stricata, veche si o ograda cu gardurile rupte. Preotul ia copilasul de mâna si intra acolo. Aude sfadindu-se în casa tatal cu mama sa.
Barbatul o înjura pe femeie groaznic, iar femeia îi spunea: "Du-te de-aici, satano!" Barbatul zicea: "Tu esti aripa satanei!" Au trecut niste copii pe acolo: "Treci, drace, de-aici!" Dar femeia striga pe urma: "Vai de mine, casa asta este iad!"

Preotul a auzit de afara. Si atunci si-a dat seama de ce spune copilul ca vine din iad. El nu stia cum sa spuna. A auzit pe mama-sa ca este iad în casa ei; ca pe tatal sau îl cheama satana si pe mama-sa, aripa satanei, si pe fratii lui îi cheama diavoli. Asa auzea graind în casa.

Dar stiti voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugaciune de dimineata si de seara, unde nu-i viata curata, unde nu merg oamenii la biserica, unde se apuca si beau de dimineata, fumeaza si înjura, casa aceea se face cu adevarat iad. Si diavolul vine acolo si apoi, vai de zilele care le mai traieste omul pe pamânt!

Toata ziua înjuraturi, toata ziua batai, toata ziua suferinta. A intrat diavolul! Diavolul aduce ura, sfada, mânie, iutime, ocara, blestem, înjuraturi, batai, morti, betii, desfrâuri. Asa! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad!

Iar unde oamenii se scoala dimineata si se închina lui Dumnezeu si merg la lucru cu rugaciunea în minte si postesc sfintele posturi de peste an, si fac milostenie si citesc sfintele carti, si rabda scârbele si necazurile cu bucurie, acolo este si binecuvântarea lui Dumnezeu si toate se rânduiesc dupa iconomia Lui pentru folosul sufletului si pentru mântuirea noastra.

avva Cleopa

O ICOANA FRUMOASA...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Aceasta icoana este singura care il are alaturi de Fecioara Maria si pruncul Iisus pe Iosif, tatal pamantesc al lui Iisus si cel care i-a fost alaturi Mariei prin incercarile vietii sale. Acesta nu apare in icoanele din foarte multe tari cu credinta ortodoxa, fapt care face icoana cu atat mai speciala si rara.
Icoana aceasta este destinata rugaciunilor adresate pentru intreaga familie, de la nucleul mama-tata-copil pana la familia intregita: bunici, surori, frati, nepoti, cumnati.
Locul icoanei este in mijlocul familiei, acolo unde primesti in casa musafirii din familia ta.
La aceasta icoana se fac rugaciuni pentru intarirea familiei, pentru cate un membru al familiei care trece printr-o cumpana, pentru intelegere si armonie si evitarea certurilor dintre parinti si copii, dintre frati si surori, indiferent de varsta.

sursa
https://www.facebook.com/cirlea.ioan.7

PILDA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un credincios si un ateu se intalnesc pe strada si incep sa discute. Credinciosul vorbeste despre binefacerile pe care Dumnezeu i le face zilnic, iar ateul despre realitatea palpabila pe care el se bazeaza si ca vede totul numai prin prisma ochilor. La un moment dat ateul il intreaba pe credincios:

A: -esti atat de convins de existenta lui Dumnezeu, dar ai reusit sa-L vezi in realitate vreo data?

C:  -il vad zilnic prin binefacerile pe care El mi le face.

A: -da, am inteles acest lucru, dar sa-L vezi in realitate, sa-L atingi, ai reusit? Vreau sa-l vad si eu pe Dumnezeu si atunci cred!

C:  -uita-te putin in directia aceea!

A:  -unde?

C:  -acolo!

A: -spre soare?

C: -da, spre soare!

A: -dar nu pot, ma dor ochii!

C: -pai… daca tu nu te poti uita la soare, crezi ca-l poti vedea cu ochii acestia pe cel care la creat? Pe Dumnezeu il putem vedea doar cu ochii mintii, iar acestia incep sa vada doar dupa ce traim in pace, iubire, postire si rugaciune.

Ateul ramane inmarmurit si pleaca mai departe cu capul in jos fara a mai rosti vreun cuvant.

Cum se poate scăpa de farmece şi deochi?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

De obicei, în cazurile în care s-au făcut vrăji, se speculează de către cei în măsură să rezolve corect aceste
 probleme şi se atinge cu succes o dublă coardă sensibilă a maselor de oameni, după observaţia psihologică
 a Parintelui Nicolae Steinhardt: nevoia de senzaţional ("Sperie-mă!") şi rigurozitatea numerică (tip reţetă)
 ca un răspuns la problemele fiecăruia.
Nevoia de senzaţional (" Sperie-mă! "), ceea ce îl determină pe "taumaturg" (care insinuează că ar avea darul
 profeţiei) să dea următoarele răspunsuri ce pregătesc într-un fel "anestezia"credulilor  ai avea cununiile legate...
, "Cineva ţi-a făcut farmece", "Ai argintul viu", "Aici e un blestem de până la al nouălea neam" etc.
Rigurozitatea numerica (care este in contradictie cu duhul Patericului: "Cel care se roaga numai atunci cand
 se roaga nu se roaga deloc"), care implica recomandarea tehnicilor sau a retetelor: "participi la 12 masluri",
, "participi la citirea molitfelor Sfantului Vasile cel Mare de 40 de ori consecutiv",
 "dai 7 acatiste la 7 manastiri", "aprinzi atatea (numar fix) lumanari", "rostesti de "n"ori Tatal nostru" si lista
 ar putea continua si chiar tu, cel care o citesti, ai putea sa o completezi, caci este posibil sa fi primit aceste
 "blagoslovenii" de la astfel de "oameni competenti"!
Asa cum s-a mai spus, pentru rezolvarea acestui gen de probleme se va avea mai intai in atentie cauza pentru
care  a ingaduit Dumnezeu ispita. Este necesar ca omul respectiv sa se spovedeasca si, daca duhovnicul
 ii da dezlegare pentru Sfanta Impartasanie, sa se cuminece cu pregatirea cuvenita.

. Iata ce ne marturiseste Sfantul Ioan de Kronstadt:

"Ma minunez de maretia si insusirile datatoare de viata ale Sfintelor Taine. O femeie batrana care scuipa
sange, care nu mai avea putere, incapabila sa se hraneasca, atunci cand i-am dat sfanta impartasanie a
 inceput, din aceiasi zi chiar, sa se insanatoseasca....
O tanara fata pe moarte, dupa ce a fost impartasita cu Sfintele Taine, in aceeasi zi a inceput sa se simta mai
 bine; a inceput sa manance, sa bea, ea, care era pana atunci aproape inconstienta , foarte agitata si nu
 putea nici sa bea, nici sa manance...Slava Tainelor Tale datatoare de viata si infricosatoare, Doamne!"

In cazul in care impartasania este primita fara spovedanie si pregatirea necesara, ea duce la. neputinta ,la
 boala si la moarte. O spune Sfantul Apostol Pavel: "Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din
 Paine si sa bea din Potir; caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, isi mananca si bea osanda,
 nesocotind Trupul Domnului. Pentru aceea sunt intre voi multi neputinciosi si bolnavi si multi au murit."

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul precizeaza: 

"Boala si neputinta precum si moartea celor ce se fac vinovati de  trupul si sangele Domnului nu sant obijnuite
 ca la toti oamenii. De obicei la acestia bolile si neputintele sunt mai mult sufletesti, dar se rasfrang si asupra
  trupului. La ei vine boala pe neasteptate si fara sa aiba vreo pricina fireasca. ii ajunge de multe ori paralizia
   sau  boala grea la creier...
 Mai toti au mereu fiori de frica, neastampar si sunt cu ideea ca-i urmareste cineva si-i persecuta. intocmai
 cum spune in Sfanta Scriptura despre Cain".
Pentru cei interesati de randuiala rugaciunilor din Biserica Ortodoxa, reamintim aici de Taina Sfantului Maslu
care cuprinde rugaciuni speciale pentru sanatate sufleteasca si trupeasca...
Parintele Dumitru Staniloae analizeaza rugaciunile din Taina Maslului, aratand ca in ele se cer deodata
 tamaduirea trupului, iertarea de pacate si tamaduirea de patimi, eliberarea simturilor de influentale rele si
 alungarea vrajmasului toate acestea se cer pentru ca bolnavul, devenit sanatos trupeste si sufleteste , sa
 poata trai o viata curata, inchinata slujirii lui Dumnezeu.
Aceasta arata ca Taina Maslului nu e pentru moarte ca in Catolicism, ci pentru o viata intru sanatae si curatie
 De asemenea, accentueaza Parintele Staniloae, savarsirea acestei Taine de catre mai multi preoti* de sapte
  sau macar de doi) manifesta vointa Bisericii de a pune mai multe forte ale ei in miscare, prin  comuniunea in
 rugaciune si in dragoste, pornirea mai multora  de a scapa un membru al ei de situatia de neputinta si de
  durere in care se afla. Uneori harul lui Dumnezeu lucreaza mai mult sau mai putin direct asupra trupului ,
vindecandu-l, desi, chiar si in acest caz, se produce si intarirea sufleteasca si iertarea pacatelor celui bolnav .
 Alteori ,vindecarea se produce mai mult prin intarirea puterilor sufletesti; iar alteori, prin iertarea pacatelor
 nemarturisite, intrucat aceasta intareste sufletul si, prin suflet, si trupul.

Dar prin harul acestei Taine a Maslului se da in mod principal vindecarea trupului. Numai cand este randuit
 ca bolnavul sa moara, nu se produce acest efect principal, ci numai celelalte.
Taina aceasta poate fi socotita, prin excelenta, Taina a trupului, sau Taina randuita pentru insanatosirea
 trupului. Prin ea se pune in relief valoarea pozitiva acordata de Dumnezeu trupului omenesc , ca unul care
 insusi a luat trup si il tine in veci, ne mantuieste prin el, impartasindu-ne viata dumnezeiasca.
De asemenea este de mare folos ca persoana in cauza sa fie pomenita la proscomidie prin intermediul pomel-
inicului nominal care se da la biserica pentru Sfanta Liturghie.

Particelele care sunt luate de pe sfantul disc si se dau credinciosilor n-au nici o valoare. Anafora este  mai
importanta decat aceste particele (miride). Daca sunt lasate pe sfantul disc, se pot apoi varsa in sfantul potir
 la momentul potrivit dupa epicleza. Numai astfel sufletele pomenite intra in comuniune cu Mantuitorul
. Preotul care le "deturneaza" ii lipseste de sfintire pe acei credinciosi carora li se procura eronat aceste particele.
Apoi se pot face slujbe de sfintire a caselor de catre preot cu prilejul carora se pot citi mai multe rugaciuni
 molitfe (ale Sfantului Vasile cel Mare sau ale Sfantului Ioan Gura de Aur) daca e cazul .
Rezolvarea problemelor nu consta in aplicarea cu exactitate a numarului fix de rugaciuni, ci in sinceritatea
 crestinului care va tine cont de sfaturile esentiale din aceasta carte si le va traduce in viata lui . Duhul face viu.
 Duhul da sensul. Litera singura, reteta sau numarul fix sunt fara  sens. Degenereaza in magie, iar magia duce
 la dezagregare morala si la oprirea in loc a inteligentei .Robia aceasta litera e simtom caracteristic magiei.
Rostesti formula absolut , si declansezi fenomenul pe care il doresti, de pilda, vindecarea de boala.
daca ai gresit exact  o iota din formula, cheia nu se mai potriveste si vindecarea bolii sau iertarea lui
Dumnezeu nu se mai produce.

 Cat e de straina duhului ortodox aceasta inchinare la litera (la forma) sau la reteta astfel motivata, nici nu mai
e nevoie s-o spunem, accentueaza Mitropolitul Antonie Plamadeala.
Cu nimic nu e lupta mai grea decat cu "traditiile" intrate in constiinta poporului, chiar si cand acestea  ajung sa
 fie absurde si sa-si piarda sensurile originare. Numai prin jertfe, vechiul poate fi biruit din nou , irationalul de
 rational.Vom reda in continuare parerea Parintelui Arsenie Papacioc: "Daca esti stapanit de un pacat si iti
pare rau si te asezi pe pozitia buna impotriva pacatului, atunci iti ajuta harul. Daca nu te asezi pe pozitia de
 lupta si te simti bine in cloaca aceea, atunci harul nu te ajuta. Si farmecele se prind la anumite persoane, se
constata. Uite, eu sunt de cincizeci de ani in manastire si n-am prea vazut in manastire farmece reusite.
 Dar, in schimb, vine lumea fermecata! Sunt aici in  Dobrogea de treizeci de ani, si spunem si altora n-am
  vazut ca aici atata lucrare de duhuri rele de farmece .Vin stapaniti de farmece care impiedica casatoria lor
sau ii leaga ca potenta barbateasca, insa se si vindeca pe rupte cu ajutorul rugaciunilor. Vin si se plang:
"Doamne, iarta-ma! Scapa-ma!". Scapa pe o bucata de vreme. Dar, daca nu se astampara...Ca spune
Mantuitorul in Evanghelie: "Iesi din el si sa nu mai intri!". Sa nu mai intri in el. Pentru ca duhurile rele se
 tanguiesc si unde se duc, sunt intristate si se gandesc ca: "Ce bine era!". Daca gaseste casa maturata , cum 

 zice Mantuitorul, adica, daca i-a scos pe astia de acolo, este limpezit, si atunci intra , si va fi caderea cea de
 pe urma mai mare ca cea dintai. Pentru ca iar incepi sa cedezi, nu te-ai complacut pe pozitie de dezinfectare
 cu ingerii lui Dumnezeu, ci te-ai lasat la voia intamplarii. Satana nu este o putere,ci un tolerat de Dumnezeu.
 Puterea e la noi, crestinii, ca suntem botezati, avem inger pazitor, ne rugam la Dumnezeu. Dracul se atinge
de tine daca te are la mana cu ceva (greseli, pacate). Sa nu te aiba cu nimic la mana. Domnul Iisus Hristos
ne vrea intregi, numai Satana ne vrea vicleneste, numai varf de deget, ca stie el, vicleanul, ca asa ne poate
 stapani toata fiinta"
Aflam din viata si invataturile Sfantului Ierarh Nifon de ce nu mai are putere asupra crestinilor diavolul, care
 se angajase intr-un dialog cu acest mare sfant: "De cand am facut prostia si am inpins pe evrei sa rastig-
neasca pe Nazarinean, mi-au zdrobit ciolanele. Nu mai am puterea de mai inainte . Daca as avea-o , in clipa
de fata te-as trage jos si te-as face bucati."
Se vede limpede raportul de forte ce exista intre noi crestinii si vrajmasul, insa trebuie indeplinite conditiile
indeplinite conditiile care au fost enumerate mai sus de Parintii duhovnicesti Sofronie, Paisie,Efrem si
Arsenie P. pentru a putea beneficia deplin de harurile lui Dumnezeu. Tot aici este necesar a aminti despre
 deochi, care este definit de Cuviosul Paisie in felul urmator: "Invidia, atunci cand are si rautate , poate
 pricinui rele. Acesta este deochiul. E o lucrare diavoleasca".
Pentru aceasta problema, care se intalneste mai des la prunci (au neliniste, somn agitat, plang  fara intreru-pe
pere) se va solicita preotului sa citeasca din Molitfelnic rugaciunea pentru dureri de cap(deochi), iar parintii
copilului vor citi cu atentie aceasta carte spre luare aminte si spre eliminarea cauzelor care au facut loc acestui
 duh necurat sa se atinga de copil.
L-am intrebat odata pe Parintele Arsenie Papacioc cum se explica anumite pasaje din "rugaciunea pentru cei
 ce sunt bolnavi de najit" ("...din ochi, din inima, din ficat...") si mi-a raspuns: "Dumnezeu ingaduie uneori
  satanei sa se foloseasca (sa se ataseze) de firea  omeneasca, doar, doar s-ar smeri respectivul!"