Despre Halloween sau amuzament

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

        CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                  DESPRE  HALLOWEEN sau  AMUZAMENT

                                                                                                           Preot Ioan

                            CAPCANĂ  A  IADULUI

                                        Iubiţi credincioşi,

         Pentru că mulţi dintre creştini nu ştiu ce să creadă în legătură cuaceastă tradiţie, haideţi mai întâi să lămurim aceste trei cuvinte:sărbătoare, halloween şi mască, privindu-le din punctul de vedere al„cotidianului“, dar mai ales din perspectiva creştină:

                           Ce înseamnă sărbătoare?   

    Cuvântul „a sărbători“ provine din limba latină şi înseamnă „aţine festivităţi în onoarea unui eveniment special“. Sărbătoareînseamnă „zi sfântă“, o zi în care oamenii Îi mulţumesc şi-L slăvescpe Dumnezeu. De sărbători (cruce roşie în calendar) oamenii n-artrebui să muncească. Sărbătorile pot fi de mai multe feluri: religioase,naţionale sau personale. Cu mii de ani în urmă oamenii au consideratziua de naştere ca o zi importantă. Cu mult timp în urmă, oameniicredeau că de ziua naşterii persoana respectivă poate fi ajutată despiritele bune, sau rănită de spiritele rele. Aşadar, când o persoană îşisărbătorea ziua de naştere, rudele şi prietenii apropiaţi se adunaupentru a-l proteja; astfel au început petrecerile cu ocazia zilei denaştere.

                             Ce înseamnă Halloween?

            Hall - înseamnă sfinţi, umbre, cei ce nu mai sunt, iar ween -înseamnă a învinge. Deci „Halloween“ înseamnă a învingefantomele (spiritele) celor ce nu mai sunt. Halloween este o vechesărbătoare păgână, originile ei găsindu-se cu mii de ani în urmă. Seserbează anual şi derivă dintr-un amestec de idei păgâne, folclor şireligie. Este o noapte dedicată fantomelor şi vrăjitoarelor. Mulţi copiise îmbracă în vrăjitori, fantome, monştri, piraţi, animale, cărând înmâini plase din hârtie şi merg din casă în casă, bătând la uşi şispunând: „Ne trataţi sau vă bântuim?“. Persoanele care răspund lauşi le pun în plase copiilor bomboane sau gumăde mestecat, încercând să afle cine este submască. Dacă nu primesc nimic, copiii le vor jucao farsă cum n-au mai văzut. Odinioară, înBeauce, avea loc un eveniment special. Grupuride băieţi se plimbau din loc în loc pe câmpuripurtând cu ei dovleci iluminaţi. Aceşti dovlecierau fixaţi la capătul unor lungi bastoane. Văzuţidin depărtare, în noapte, semănau cu un defileude suflete rătăcite. Dovlecii iluminaţi înăuntru sunt de asemeneasimbolul Halloween-ului.
                    Cum au apărut dovlecii iluminaţi?
               Originea lor se pare că ar fi „Lanterna lui Jack“, o povestecare vine din folclorul irlandez, şi care ne spune că un bărbat pe numeJack, cunoscut ca glumeţ şi beţivan, păcăleşte pe Satan să se urce întruncopac. Apoi face o înţelegere cu diavolul cum că, dacă-i promite sănu-l mai ispitească cu băutura, îl lasă să coboare din copac. Diavolul îipromite, dar Jack fiind glumeţ, repede sculptează o cruce pe trunchiulcopacului şi-l blochează acolo pe diavol. Potrivit povestirii folclorice,după ce Jack a murit nu a fost primit în Rai datorită păcatelor sale, darnici în Iad pentru că l-a păcălit pe Satan. A fost deci pedepsit sărătăcească pururea. Diavolul i-a dat de acolo din iad un tăciune să-şilumineze drumul prin întunericul îngheţat. Tăciunele era plasat într-unnap (un fel de sfeclă scobită). Irlandezii au folosit napii ca lanterneoriginare ale lui Jack. Dar, când au venit imigranţii în America, auaflat că dovlecii sunt chiar mai buni decât napii. Lanterna (lumina) luiJack în America a fost un dovleac călăuzitor de suflet luminat de olumânare. Dovlecii cu lumină înăuntru sunt de asemenea simbolulHalloween-ului şi chiar şi azi se mai folosesc dovlecii tăiaţi de copii.Care este de fapt originea Halloween-ului?Sărbătoarea pe care o cunoaştem sub numele de Halloween afost influenţată de numeroase culturi. În Imperiul Roman era ZiuaPomona, la celtici era Festivalul Samhain, iar la creştini eraSărbătoarea Tuturor Sfinţilor.      Cu sute de ani în urmă, actuala Marea Britanie şi NordulFranţei erau populate de celţi. Celţii venerau natura şi aveau numeroşizei, iar Zeul Soare era cel favorit. Ei sărbătoreau Anul Nou pe data de1 Noiembrie. Fiecare an nou era celebrat cu un festival, care marcasfârşitul „sezonului soarelui“ şi începutul „sezonului întunericului şifrigului“. În 31 octombrie, după ce toate câmpurile erau recoltate şidepozitate, toate focurile erau stinse, druizii,adică preoţii celţilor, se întâlneau pe o culmedin pădurea de stejari - fiindcă stejarii erauconsideraţi copaci sacri - şi aprindeau noilefocuri, făcând sacrificii de bucate şi animale.în timp ce druizii executau dansuri rituale înjurul noilor focuri, sezonul soarelui trecea,iar sezonul înunericului începea. Când sefăcea dimineaţă, druizii dăruiau câte o torţăaprinsă din noile focuri, fiecărei familii cucare urma să-şi aprindă focurile în gospodărie. Aceste focuri eraumenite să le încălzească casele şi să le ocrotească de spiriteleîntunericului. Festivalul din 1 Noiembrie era numit „Samhain“. Acestfestival este un fel de Halloween antic, dura 3 zile şi oameniiparticipau la el îmbrăcaţi în costume făcute din piei şi oase deanimale.       În primul secol după Hristos legiunile romane invadeazăBritania şi aduc cu ei numeroase festivaluri şi obiceiuri proprii. Unuldintre acestea a fost şi festivalul cunoscut sub numele de „ZiuaPomona“, numit aşa după zeiţa romană a fructelor şi grădinilor. Şiaceastă sărbătoare se celebra tot în jurul datei de 1 Noiembrie. Dupăzeci de ani de stăpânire romană, obiceiurile festivalului celtic Samhainşi tradiţiile romane de Ziua Pomona s-au amestecat, devenind osărbătoare unică care se celebrează toamna.Următoare influenţă a apărut odată cu răspândirea noii religiicreştine în Europa şi Britania. În anul 835, Biserica Romano-Catolicăa transformat ziua de 1 Noiembrie într-o sărbătoare creştină care eranumită „Ziua Tuturor Sfinţilor“ sau Hallowmas sau All Hallows.Decenii mai târziu, Biserica a stabilit o sărbătoare şi în 2 Noiembrie şiera destinată celebrării celor morţi. Dar răspândirea creştinismului nui-a făcut pe oameni să uite vechile lor tradiţii. În ajunul zilei deHallows, pe 31 octombrie, oamenii au continuat să celebrezefestivalurile de Samhain şi Pomona-Day. De-a lungul anilor, tradiţiiletuturor acestor sărbători s-au combinat. Astfel 31 octombrie a devenitcunoscută ca All Hallows Even, apoi All Hallow’s Eve, Hallowe’enşi, în cele din urmă, HALLOWEEN. Halloween-ul pe care americaniiîl sărbătoresc în zilele noastre include toate aceste influenţe: merele,nucile şi alte produse agricole specifice Zilei Pomona, pisicile negre,magia, spiritele rele şi moartea specifice festivalului Samhain şi, încele din urmă, stafiile, scheletele şi craniile specifice sărbătorilor AllSaint’s Day şi All Soul’s Day.
                       Dar despre măşti ce putem spune?
                     Măştile sunt acoperăminte faciale în strânsă legătură cumiturile, datinile şi riturile religioase primitive şi fiind purtate într-uncadru ceremonial de şamani, vrăjitori, războinici şi dansatori rituali.Măştile au apărut probabil în perioada animismului, funcţia şi stilul lorsimbolic fiind influenţate de credinţele totemiste (Totem) şi fetişiste(Fetiş). La popoarele primitive exista oadevărată „cultură a măştii“, masca fiindduhul strămoşului, animal totemic altribului. Dansurile cu măşti erau legate deriturile agrare, nupţiale, iniţiatice şi funerarela care participau cei vii şi cei morţi (oare???), divinităţile tribului, masca fiind înconcepţia lor o „imitaţie imputrescibilă astrămoşului“. Credeau că masca conţine o putere magică împotrivarăului, dar în realitate ea producea şi produce groază celor din jur,impunându-le voinţa purtătorului măştii. De asemenea credeau căpurtătorul măştii este pătruns de forţa ei (???). Spuneau că „măştile“fură, spun adevărul, pedepsesc, fără a fi pedepsite.O poveste spune că într-o anumită zi a anului, spiritele fără corpale tuturor celor care au murit în anul precedent s-ar întoarce încăutare de corpuri vii, pentru a le lua în stăpânire în noul an. Se credeacă ar fi singura lor speranţă după moarte. Celţii credeau că în aceastăzi a anului (31 octombrie) toate legile spaţiale şi temporale eraususpendate, permiţând spiritelor să revină la viaţă.Normal că cei încă vii NU VOIAU să fie posedaţi. De aceea înnoaptea de 31 octombrie oamenii sting focurile din case pentru a leface reci şi nelocuibile. Apoi se îmbracă tot felul de costume groteştişi fac zgomote „fiind pe cât se poate mai distrugători şi răi, pentruca spiritele în căutare de corpurile vii să nu-i poată poseda“. Oexplicaţie a stingerii focului ar fi NU aceea a descurajării posesieispiritelor, ci aceea că toate triburile celtice îşi luau focul de la o sursăcomună, Focul Druidic, care a fost păstrat arzând în mijlocul Irlandeila Usinach.
                 Sărbătoarea Halloween are şi o faţă ascunsă?
Da, are o faţă ascunsă, şi pentru a o afla prezentăm înrândurile de mai jos (preluată din cadrulemisiunii „Invazia păgână“ - TVRTimişoara), mărturisirea lui Glen Hobbs(ACUM DEVENIT CREŞTIN!!!), careo fost iniţiat în satanism încă dincopilărie de către bunicul său, şi acontinuat să participe la asemenearitualuri mulţi ani. Aşadar, iată cemărturiseşte el despre importanţa pe care o are Halloween-ul pentrusatanişti:Implicarea mea în ritualuri satanice este de domeniultrecutului. Eu eram ceea ce ei numesc SATANISTGENERAŢIONAL,adică familia mea practica satanismul ca şistrămoşii ei. Cele mai vechi amintiri despre Halloween şi câteceva din practicile oculte reprezintă o parte întunecată a copilărieimele; era ceva de care nu mă puteam bucura. Alături de mine maiera implicată o fetiţă: Becky. Ea era un alt tip de copil. Fuseseursită de ei să fie sacrificată, iar eu să ajung mare preot (???). Amparticipat la un ritual de căsătorie. Era o căsătorie în numelesatanei care ne-a unit (?). Cu această ocazie au avut loc o serie depăcate grele, strigătoare la cer şi s-a vărsat mult sânge peste noi.Ritualurile de care-mi amintesc cel mai clar au început cam pe lasfârşitul lunii septembrie. Eu şi fetiţa Becky, de care am amintit,am fost puşi sub supraveghere atentă. Am fost duşi în mai multeîncăperi în care ne-au fost scoase hainele, iar în următoareasăptămână am petrecut într-un fel de baracă, în care au avut loc oserie de ritualuri, unde au fost sacrificate animale. L-au chemat peLucifer (diavolul) şi spiritul lui să vină şi să mă ia în stăpânirepentru a fi capabil să preiau slujba de mare preot.ÎN NOAPTEA DE HALLOWEEN am fost luaţi din nouşi am călătorit un drum lung în spatele unui microbuz. Ne-audrogat din nou şi, în cele din urmă, s-au oprit. Au scos afară fata,iar pe mine m-au lăsat în maşină. Puteam auzi forfota de afară:oameni care gemeau, urlau,murmurau ca într-un fel deincantaţie.Mi-am dat seama că se desfăşoarăun ritual pentru că mai auzisemasta de multe ori. La asemeneaocazii, era un lucru obişnuit săvezi oameni căzuţi la pământ, înconvulsii, umpluţi de prezenţă demonică. În sfârşit, a venit ofemeie şi mi-a spus că este timpul să ies. M-a scos din maşină şiam văzut o mulţime de oameni împrejur. Unii erau îmbrăcaţi înrobe închise la culoare. M-au luat şi m-au dus la un altar de piatră,şi-mi amintesc că am văzut fetiţa aşezată pe altar. M-am întrebatce poate să fie aceasta pentru că altarul era întrebuinţat la maimulte lucruri. Ar fi putut sacrifica animale... în fine, m-au împinsspre altar şi am văzut că fetiţa era legată de mâini şi de picioare,de fiecare colţ al altarului cu ceva care semăna cu cârligele. Eraalbă ca varul. îmi amintesc cât era de palidă şi de albă. Amobservat că îi tăiaseră venele de la mâini şi de la picioare. Sângeleţâşnea din ele. Îşi umpleau cupele cu sângele ei şi-l dădeau celorce se împărtăşeau cu acesta. Apoi marele preot a luat ATAME,adică cuţitul pentru ritual. Mi l-a pus în mână şi apoi l-a împlântatîn pieptul fetiţei. Deci, înţelegeţi cred, că punctul culminant a fostîn noaptea în care am ucis această fetiţă.AŞA CEVA SE ÎNTÂMPLĂ LA FIECAREHALLOWEEN! NU ESTE DOAR UN CAZ IZOLAT!Se întâmplă în toată lumea cazuri în care copiii îşi pierd viaţa înnoaptea de Hallowenn. Şi totuşi noi, ca societate, sărbătorim, nemascăm, mergem din poartă-n poartă şi cerem bomboane (TRICKOR TREAT = NE DAŢI ORI VĂ BÂNTUIM!). Ironia soartei estecă, în timp ce un grup de oameni nu vede în Halloween decât un prilejde distracţie, alt grup sacrifică o viaţă umană.PARE A FI UN ZID PE CARE NIMENI NU-LSTRĂBATE PENTRU A VEDEA REALITATEA CARE SEAFLĂ DINCOLO DE EL!Atât animale, cât şi copii pot fi răpiţi de sărbătoareaHalooween. Vă mărturisesc că atuncicând se apropie sărbătoarea, mergândprin magazine văd costumele, vădmame care le cumpără copiilor lorcoifuri de vrăjitoare, măşti de diavol,bomboane şi dovleci de Halloween.Oamenii îşi decorează casele cuschelete şi simboluri ale morţii şi toateacestea îmi trezesc amintiri neplăcute.

DACĂ OAMENII AR ÎNŢELEGE CĂ ÎN NOAPTEA DEHALLOWEEN SUNT COPII CARE ÎŞI PIERD VIAŢA NU ARMAI SERBA ŞI NU S-AR MAI MASCA, CĂCI DISTRACŢIADESPRE CARE SE VORBEŞTE NU ESTE DECÂT „PRAF ÎNOCHI“ !

                HALLOWEEN-UL APARŢINE SATANISMULUI !!!

            Ce am putea spune despre profiturile obţinute cu                                   ocazia acestei sărbători drăceşti?

                        În timp ce unii sunt prea ocupaţi de originea sărbătorii Halloween şi de accentul pus pe sânge, moarte, groază şi ocult, pentrumilioane de adolescenţi aceasta este doar un prilej de distracţie cugusturi îndoielnice. Este o ocazie de a îmbrăca cele mai năstruşnicecostume, de a-ţi imagina că eşti vampir, fantomă, diavol sau...colindător... Alţii vizionează proiecte maraton cu filme de groază şicase cu fantome. Cei mai îndrăzneţi merg în cimitir noaptea, se joacăcu mesele de spiritism şi ţin şedinţe de ocultism pentru a lua legăturacu spiritele morţilor. În şcolile publice este acceptat Halloween-ul. Înunele locuri se depun eforturi mai mari de a sărbători Halloween-uldecât pentru sfintele sărbători ale Paştelui şi ale Crăciunului. Se depunaceste eforturi pentru că de mulţi ani această sărbătoare înseamnăafaceri grozave. Un eveniment de asemenea proporţii aduce profituride milioane de dolari. Pe lângă costumele obişnuite, un număr tot maimare de reţele comerciale lansează creaţii cât mai macabre. Suntmagazine care obţin cu această ocazie un profit chiar de o jumătate demiliard de dolari. Fermierii văd şi ei în Halloween o sursă de profit.Dovlecii (bostanii) sunt accesorii tradiţionale folosite de copii cadecoruri. Halloween-ul este o sursă importantă de afaceri şi pentruproducătorii de filme de groază. Genurile artistice preferate sunt celepornografice şi cele de groază. Ironia este că, în timp ce producătoriietichetează aceste filme ca distractive şi fabulaţii, mulţi dintre eiangajează vrăjitori sau satanişti drept consilieri tehnici pentru areproduce autentic jertfele, ritualurile, blestemele...

                       Halloween-ul văzut de creştini  

                                Iubiţi credincioşi,
         Am înţeles cu toţii că Halloween-ul este o sărbătoare păgână, aîmpărăţiei întunericului, oricât de inofensivă ar părea la prima vedere,oricât de multă bucurie ar aduce copiilor (fapt pentru care mulţipărinţi sunt confuzi!!!). Mulţi spun: „De ce să nu-mi împodobesccasa cât mai sinistru cu putinţă pentru a face o bucurie copiluluimeu?“ sau „De ce să nu-l las să se deghizeze, să se mascheze,fiindcă nu face nimic rău, doar se distrează puţin împreună cuprietenii lui?“. Numai că dânşii nu ştiu ce spun Sfântul MaximMărturisitorul: NEŞTIINŢA, IGNORANŢA ŞI UITAREA SUNTTREI URIAŞI CARE NE DUC LA IAD.„Diavolul este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44), şi neademeneşte de multe ori prin practici care par inofensive: ghicirea încărţi, în zaţ de cafea, în bobi, consultarea horoscopului, mers lavrăjitorie, celebrarea tradiţiei Halloween etc.Halloween-ul este o sărbătoare naţională, o fi şi internaţională,dar nu este a naţiunii noastre şi ce este deosebit de important, NU ESTE BISERICEASCĂ!

             Halloween-ul este incompatibil cu creştinismul

           Halloween-ul nu este un amuzament, o simplă distracţie, unsimplu carnaval, câtă vreme are o tentă religioasă. Subtilitatea estefoarte mare pentru că este una din multiplele metode de amăgirefolosite de diavol, şi este cea mai potrivită pentru inimile curate darneinstruite sau a căror vigilenţă spirituală este scăzută. Când copiiinoştri se deghizează şi se maschează, acest lucru nu este o aplecarespre frumos ci spre hidos, spre chipul diavolului.Pe copil să-l ţii în frâne, Nu-l lăsa după plăcere,De vrei om la toţi să placă. Unde vrea el să se ducă.Nu-l lăsa orice să spună, Din acelaşi lemn se scoate,Nu-l lăsa orice să facă. Şi icoană şi măciucă!În timp ce în Vechiul Testament vrăjitoarele erau omorâte cupietre: „Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască“ (Ieşirea 22:18), noile sărbătorim, ba chiar se editează reviste cu vrăjitoare („MagiaVrăjitoarelor“). Mulţi oameni cumpără şi citesc această revistă, darBiblia sau Vieţile Sfinţilor nu le citesc. Dacă ne deghizăm şi nemascăm, practic îl mâniem pe Dumnezeu pentru că schimbăm chipulpe care ni l-a dat cu un alt chip: „Femeia să nu poarte veşmintebărbăteşti (pantaloni) nici bărbatul să nu îmbrace veşmintefemeieşti, că tot cel ce face aceasta, urâciune este înainteaDomnului Dumnezeului Său“ (Deuteronom 22:5). Copiii careurmăresc desene animate despre monştrii, balauri etc., devin mult maivulnerabili la boli psihice, devin depresivi, au stări de frică, suntdezechilibraţi, dezorientaţi şi chiar agresivi - devininfluenţaţi de cel rău. Deci această sărbătoare estepericuloasă pentru că ne duce cu gândul la întunericnu la lumină, la moarte nu la viaţă, la Satan nu laDumnezeu. Nu pot locui împreună lumina şiîntunericul! Să ieşim din lume! Să ne îndrumămcopiii pe care ni i-a dat Dumnezeu în dreaptacredinţă ortodoxă, şi să le descoperim că primejdiabate la uşa inimii noastre şi prin această sărbătoare diabolică:HALLOWEEN!
                    Halloween capcană sau amuzament?                                                (Text preluat din emisiunea Invazia păgână)
               Halloween este un festival de amuzament care conţine ovarietate de imagini cu fantome, schelete, pisici negre, vrăjitoarepe cozi de mătură, cu care cei mici îi sperie pe vecinii lor.Există persoane al căror interes sunt practicile originare aleacestei sărbători, şi anume, vărsarea de sânge, oroarea şiocultismul, în timp ce milioane de tineri consideră Halloween-ulun timp de amuzament prin speriat. Este ocazia de a te deghiza încostume de fantome, de a lua parte la fantezia de a fi vrăjitoare,sau vampir, o fantomă sau un diavol.Cei care se distrează în aceste fel merg din uşă în uşă dupădulciuri, sâmburi de nuci în cinstea petrecerii Halloween.Alţii privesc maratoane de filme de groază, iar cei maicurajoşi merg în cimitire la miezul nopţii, practicând diferiteforme de spiritism, pentru a intra în contact cu spiritele morţilor.Unul din cei mai mari promotori ai acestei sărbători este sistemulşcolar public. Pedagogii oficiali admit că se depun eforturi maripentru această sărbătoare mai mult decât pentru oricare altachiar mai mult decât pentru Crăciun şi pentru sărbătoareaPaştelui.           Hallowen este doar o stimulare a spiritului distractiv şitemător al copilului sau este ceva mai mult? Pentru mulţiorganizatori este o mare afacere, un eveniment major pentru aaduce miliarde de dolari beneficiu. Obişnuitelor extreme alepersonajelor desenului animat folosite de copii pentruamuzament, le se adaugă un numar tot mai mare de accesoriimacabre.Sărbătoarea Hallowen este manipulată de promotorii groazeişi video-ului ca sursă importantă de câştig. În timp ce filmele degroază erau considerate în trecut ca filme de categoria a doua şiaducătoare de venituri mici, astăzi ele aduc aproximativ 20% dinîntregul venit şi producătorilor şi distribuitorilor de filme.Succesul revoluţiei tehnice în domeniul efectelor speciale, aatras directori de filme la realizarea de producţii horror de înaltăţinută.O recentă vizită la expoziţia de film de la Las Vegas a demonstratcă cele mai mare vânzări le deţin genurile porno şi groază.Hollywood-ul continuă să satisfacă dorinţa societăţii pentru genulocult şi demonic. Ironia o constituie faptul că în timp ceproducătorii etichetează aceste filme ca fiind distractive şicredibile, mulţi dintre ei angajează vrăjitoare şi satanişti pentrusfaturi tehnice care le asigură o autentică reproducere aritualurilor, sacrificiilor, farmecelor şi blestemelor.
BIBLIOGRAFIE www. google.com / halloween; Charles Panati - Extraordinaryorigines of Everyday Things (Originile extraordinare ale lucrurilor obişnuite) 1987; Dj.Joseph Gahan - University of Wisconsin - Personal letter, 1997 (scrisoare personală); AlainVezina - L’ecritoire de P.I.L.O.E. (Programme/Integre/Lecture/Oral/Ecrite); MacmillanTeacher’s Diary - Editura Macmillan; Vasile Militaru - „Poezii creştine“; Ziarul Naţional,joi, 3 mai 2001, pagina 10; Adina Sas Simoniak - Hallowen; Kernbach, Victor - Dicţionar demitologie generală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1989; Lazovan Eugen -Dacia Sacra, Edit. Seculum, Buc. 1999.

Textul şi imaginea de mai jos sunt copiate de pe saitul scris aici:

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/10/31/halloween-osarbatoare-

demonica-sau-cum-sunt-initiati-copiii-nostri-in-practicioculte-

inclusiv-in-gradinite-si-scoli-si-video/

      Halloween – o sărbătoare păgână de iniţiere a copiilor

                                        în practici oculte

      După ce a cucerit Apusul, Halloween-ul îşi continuă marşultriumfal şi către ţările ortodoxe ale Răsăritului creştin, având caprincipal aliat statul. Da, statul laic, care se problematizează totmai mult în a interzice cu totul manifestările creştine în spaţiulpublic, care deja interzice în multe state afirmarea credinţei înHristos în perimetrul şcolilor, este cel ce promovează astăzi prinmass-media şi prin mai toate sistemele de învăţământ sărbătoareapăgână Halloween. Să înţelegem de aici că denumirea de stat laiceste doar o formulă cosmetizată a noţiunii de stăpânire păgână?Anul acesta, mai mult decât în toţi anii anteriori, Halloween a devenitun fel de sărbătoare oficială a celor mai multe dintre grădiniţele,şcolile şi liceele din România. Ne-a sosit la redacţie ştirea că şi însate uitate de lume, în care oamenii abia au cu ce se îmbrăca, copiilorli s-a cerut de la şcoală să se prezinte pe data de 31 spre 1noiembrie cu echipamentul adecvat sărbătorii Halloween, adicăcu costumele de spiriduşi, fantome sau chiar diavoli. Unii părinţis-au problematizat şi au refuzat să dea curs, dar alţii poate maifamiliarizaţi cu duhurile televiziunii s-au supus cu docilitate. Dacă aşae la modă acum, şi o mai cere şi şcoala! Dar oare câţi dintreguvernanţii, profesorii sau părinţii care au urmat directiva venităprobabil de foarte de sus ştiu sau conştientizează ce este Halloweenul?Unii susţin că este vorba doar de o mare afacere, căci în seara deHalloween în S.U.A. se cheltuiesc anual în jur de 7 miliarde de dolari,fiind cea mai bine „vândută” sărbătoare după Crăciun. Nu negămimportanţa câştigului material, dar, dacă stăm să ne gândim puţin, întot ce înseamnă industrie a pornografiei, prostituţiei şi a drogurilorcâştigurile sunt imense. Mai important ni se pare însă aspectulduhovnicesc al chestiunii.Halloween este noaptea în care aparent totul este îngăduit: invocarea
morţilor şi a duhurilor rele, vrăjitoria, necromanţia, divinaţia –
vechea şi mai noua practică a prezicerii viitorului plecând de la
anumite semne –, magia, sacrificiul ritualic şi multe alte practici
pe care creştinii le-au denumit rezumativ păgâne şi pe care nu şiau
îngăduit să le imite nici măcar în joacă, fiind extrem de
conştienţi de simbolismul lor, în fond, de potenţialul demonic al
acestora, „locuri” şi „prilejuri” – de invocare a unor prezenţe
demonice şi de intrare în comuniune cu ele.Să vedem însă care sunt implicaţiile acestei sărbători denumită, pebună dreptate, a fricii, a întunericului şi a morţii! Halloween-ul este osărbătoare păgână în care celţii celebrau trecerea în noul an. Celţiicredeau că la originea vieţii se află moartea, motiv pentru care lamare cinste se afla zeul Samhain, zeul şi stăpânul morţii. Şi cumpentru celţi nu existau decât două anotimpuri, vara şi iarna, începutulîntunericului, al morţii şi decadenţei coincidea cu începutul sezonuluifriguros, mai exact cu data de 1 noiembrie. Astfel, în seara de 31octombrie spre 1 noiembrie, celţii sărbătoreau Noul An, osărbătoare închinată de fapt Zeului Morţii, Samhain. Cu acestprilej, druizii – preoţii cultului celtic – îi instruiau pe oameni să-şistingă focurile care le alimentau vetrele, focuri care pentru antici îngeneral aveau o funcţie nu numai practică, dar şi profund simbolică.În acelaşi timp, însă, era aprins pe un deal un mare foc caretrebuia să primească ofrandele aduse zeului morţii – nu numairoade ale pământului, dar şi sacrificii de animale şi chiar oameni.Celţii credeau că, mulţumit de ofrande, zeul permitea morţilor să seîntoarcă la căminele lor – credinţă care stă de fapt la baza escapadelornocturne în costume care imită fantomele, vrăjitoarele, spiriduşiisau demonii, pentru că prin acest act de imitare a spiritelor cei viiîncercau să intre în contact şi comuniune cu cei morţi.Halloween-ul are astfel la bază practicile oculte de încercare de a intraîn comuniune cu sufletele morţilor şi cu demonii, în urma unui ritualîn care erau sacrificaţi oameni în cinstea zeului morţii. Şi, în ciudaunei aparenţe de farsă, joacă şi distracţie cu care se îmbracăHalloween-ul în modernitate, există mărturii care atestă faptul căpractica sacrificiului uman este încă folosită în vremurile noastre,chiar dacă bine ascunsă de indiscreţiile publicităţii.Chiar şi aparent inocentul joc de-a „ne daţi ori nu ne daţi”, atât defamiliar în cultura americană, în care copii întreabă gazda „Farsăsau dulciuri?”, îşi are originea în ritualul celţilor care credeau căsufletele morţilor astfel eliberate de Samhain ar fi suferit de omare foame şi ar umbla cerşind pe la casele lor. Astfel, gazdelecare ar refuza să potolească foamea celor ce-i imitau pe morţi cerşindmâncare ar trezi furia zeului morţii, care i-ar supune unor farse saublesteme. În acest fel, părinţii, dar mai ales copiii zilelor noastre suntangrenaţi într-un scenariu simbolic tulburător, întrucât în credinţacelţilor cei ce se costumau deveneau slujitori ai zeului morţii, astfelîncât o insultă adusă lor reprezenta o insultă adusă zeului.Oare cum ar putea un creştin conştient de credinţa lui şi, deci, deceea ce se întâmplă în lume, să rămână indiferent faţă de osărbătoare precum Halloween-ul, care nu numai că-i învaţă pecopii că vrăjitoria, magia şi alte practici oculte sunt cel puţinneutre, sugerându-se astfel că practicarea lor ar fi lipsită deconsecinţe, dar, mai mult decât atât, îi integrează într-un scenariusimbolic în care cei mici devin slujitori ai diavolului? Oare nutocmai în momentul în care astfel de lucruri ne sunt prezentate de oîntreagă industrie mass-media – care în ultimele zeci de ani a împânzitimaginarul oamenilor cu simboluri oculte şi macabre îmbrăcate înhaina divertismentului – ar trebui să sporim atenţia, întrebându-nedacă nu cumva tocmai acest spirit de glumă reprezintă o farsă sub acărei mască se ascund lucruri foarte serioase?De altfel, o trăsătură fundamentală a epocii noastre este tocmaiîncercarea de a seduce şi a pune stăpânire pe sufletele copiilor, deale jupui inocenţa şi a le batjocori, în cele din urmă, trupurile.Pentru a-i transforma pe copii în agenţi ai consumului, s-au dezvoltatcele mai sofisticate strategii de marketing şi publicitate:- pentru a le întina mintea, în şcoli au fost introduse cursuriobligatorii de educaţie sexuală care invită la desfrâu şi legitimeazăhomosexualitatea;- pentru a le poseda sufletele, copiii devin, iată!, principalii actoriîntr-o scenetă macabră repetată la nesfârşit şi sub diferite formede o întreagă industrie a publicităţii şi filmului.          

 Oare vom începe să sărbătorim şi Halloween-ul cu aceeaşiinconştienţă cu care am sărbătorit – şi încă o facem – ziua de 1 mai,declarată şi impusă de ideologia comunistă ca zi internaţională amuncitorilor? Deşi îmbrăcată cu haina ideologiei comuniste, 1 maimuncitoresc are în chip simbolic aceeaşi origine. Pentru că dacăHalloween-ul nu reprezintă altceva decât o sărbătoare păgână careurmăreşte în principal coruperea copiilor noştri şi iniţierea în misterelevrăjitoriei, Ziua Internaţională a Muncii era – şi oare câţi ştiuaceasta? – o prelungire a Nopţii Valpurgiei (noaptea de 30 apriliespre 1 mai), marele sabat demonic anual în care participanţii,păgâni de odinioară, intrau în comuniune cu diavolul. Care altaputea fi sărbătoarea comunismului antihristic decât celebrareabiruinţei diavolului? Diferenţa dintre cele două sărbători sauregimuri este aceea că 1 mai s-a impus cu ameninţarea, cuteroarea şi cu arma, iar Halloween se impune astăzi ca mijloc dedivertisment. Una defineşte strategiile poliţieneşti ale dictaturii, iarcealaltă mijloacele de corupere a statului magic. Amândouă însă îlcelebrează şi preamăresc pe stăpânitorul lumii acesteia, la care seînchină ideologiile atee ale modernităţii.Noi, românii, vrând să o ducem mai bine, am tot făcutcompromisul de a ne alinia directivelor europene şi duhului lumii,care ne propune bunăstarea şi fericirea. Am liberalizat avortul,pornografia, desfrânarea, homosexualitatea şi multe altele. Rezultatul îl vedem… Acum ni se cere să ne educăm copii într-un duh păgân.Vom face şi acest pas? Credem cumva că de la stăpânitorulîntunericului ne va veni lumina? De la cel ce dezbină – dragostea? Dela cel cunoscut dintru început ca ucigător de oameni – vom primifericirea şi viaţa? Frica, depresiile şi bolile psihice pun tot mai multstăpânire pe omul occidental şi se răspândesc cu o viteză tot mai mareşi în spaţiul societăţii noastre. Să fie acestea urmarea firească a

supunerii oamenilor duhului desfrânării şi al vrăjitoriilor, al
puterii şi a banilor?Pe de altă parte, cei ce călătoresc pe calea cea strâmtă către împărăţialui Dumnezeu, deşi nu le lipsesc durerea şi necazurile, se împărtăşescdin belşug de bucuria şi fericirea împărtăşirii din duhul Dumnezeuluicel adevărat. Aceştia au înţeles că comoara cea mai mare pe care nuni-o poate lua nimeni e însăşi dreapta credinţă prin care putem să neîmpărtăşim cu Hristos, piatra cea din capul unghiului. Deşi nu mulţi,pe aceştia se sprijină lumea în care trăim. Ce bine ar fi dacă amînţelege tot mai mulţi acest lucru! Căci, precum în poveste, după cerătăcim în întreaga lume pentru a găsi adevărul şi fericirea,întorcându-ne osteniţi, îl aflăm în satul nostru cel parcă uitat de lume,în ograda noastră, în inima noastră, în Hristos…

(Revista Familia ortodoxă, nr. 10/2010, Gheorghe Fecioru).

Pentru cei ce nu pot avea copii

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfântul Zaharia a fost tatăl Sfântului Ioan Botezătorul și fiul lui Varahia, din neamul lui Abia, unul din fiii lui Aaron. El slujea ca arhiereu în Templul din Ierusalim, numărându-se în a opta ceată preoțească din seminția lui Aaron.

Sfânta Elisabeta, femeia sa, era fiica Sofiei și sora Sfintei Ana, maica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În vremea împăratului Irod, ucigașul de prunci, într-una din zile, sfântul Zaharia era la rând să slujească la Templul de la Ierusalim.
Sfantul Arhanghel Gavriil i-a vestit lui Zaharia, in timp ce slujea la templu, ca sotia sa Elisabeta, inaintata in varsta, va naste un fiu care se va numi Ioan. Nasterea lui Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus.
Sfântul Ioan nu are nevoie de laude omeneşti. L-a lăudat Însuşi Hristos când a spus că, între mulţimile oamenilor care s-au născut până atunci, el este mai presus de toţi (vezi, Matei 11, 11). Este mai presus de Noe, de Avraam, de Iacov, de patriarhi, mai presus de toţi marii bărbaţi.

Atunci i se arătă îngerul Domnului și frică mare căzu peste el. Iar îngerul spuse către dânsul:

- Nu te teme, Zaharia! și îi vesti că sfânta Elisabeta va naște un fiu, căci Dumnezeu S-a plecat către rugăciunea lor.

Însă inima sfântului Zaharia fiind cuprinsă de îndoială căci ei erau înaintați în vârstă, iar nașterea de prunc i se părea cu neputință, spuse îngerului:

- După ce voi cunoaşte aceasta? Pentru că eu sunt bătrân şi femeia mea trecută în zilele ei.

Atunci îngerul îi zise:

- Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, şi sunt trimis să grăiesc către tine şi să-ţi vestesc ţie aceasta. Şi, iată, vei fi mut şi nu vei putea grăi până la ziua în care se vor plini acestea, fiindcă nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.

Zăbovind Zaharia în altar, oamenii cei ce aşteptau în biserică se minunau. Ieşind, Zaharia le făcu semn că era mut, iar poporul cunoscu faptul că preotul văzu vedenie în biserică.
Apoi, săvârşindu-şi slujba, sfântul Zaharia se întoarse la casa lui.



1. Sf Zaharia si Elisabeta, parintii Sf Ioan Botezatorul

El nu mai putu grăi până ce nu se născu fiul său, iar dânsul scrise pe o tăbliță: „Ioan va fi numele lui” (Luca 1, 63).

La 6 luni după zămislirea Elisabetei, arhanghelul Gavriil fu trimis de Dumnezeu în cetatea Nazaretului în casa lui Iosif pentru a aduce Fecioarei Maria minunata vestire a Nașterii Mântuitorului notru Iisus Hristos. După puțină vreme, Maica Domnului merse în casa sfântului Zaharia, căci se grăbea să se întâlnească cu sfânta Elisabeta, aflând de la înger de zămislirea ei.



1. Sf Zaharia si Elisabeta, parintii Sf Ioan Botezatorul

Atunci sfânta Elisabeta se umplu de Duhul Sfânt și strigă cu glas mare zicând:

- Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău! Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Caci iată, cum veni la mine glasul închinării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Și fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul. (Luca 1, 42-45)

Atunci Maica Domnului zise:

- Mărește suflete al meu pe Domnul și s-a bucurat Duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui și mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. (Luca 1, 46-50)



Și rămase Maica Domnului împreună cu sfânta Elisabeta vreme de 3 luni, apoi se înapoie la casa ei.

Apoi sfânta Elisabeta născu prunc pe care îl numiră Ioan. Mare le fu bucuria bătrânilor părinți care mulțumeau lui Dumnezeu pentru mila coborâtă către dânșii.



1. Sf Zaharia si Elisabeta, parintii Sf Ioan Botezatorul

După o vreme, când Domnul Iisus Se născuse, iar Irod împăratul începu a ucide pruncii din Betleem, el trimise oameni să-l caute și să-l ucidă și pe fiul sfântului Zaharia, căci auzise toate câte se făcuseră cu Zaharia și în ce chip se născuse Ioan.

Văzându-i pe ostași venind, sfânta Elisabeta luă în brațele sale pe Ioan care la vremea aceea avea un an și jumătate și, fugind cu dânsul din casă, se duse într-un loc stâncos și pustiu.

Când văzu că ostașii sunt pe urmele ei, sfânta Elisabeta strigă muntelui:

- Munte a lui Dumnezeu, primește o maică cu pruncul ei!, iar stânca se despică, ascunzând înlăuntrul ei pe maică și pe prunc.



Atunci Irod, mâniindu-se că pruncul Ioan nu fusese ucis, porunci ca în locul lui să fie ucis sfântul Zaharia dinaintea altarului.

Sângele sfântului Zaharia se vărsă pe pardoseala de marmură și se făcu vârtos ca o piatră, spre a da mărturie de fapta cea rea a lui Irod.



În locul în care se ascunse sfânta Elisabeta cu Ioan se făcu o peșteră din care țășni apă și crescu un finic roditor, toate acestea prin puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu.



După 40 de zile de la moartea sfântului Zaharia, se săvârși și fericita Elisabeta, iar pruncul Ioan rămase în pustie, hrănit de un înger și păzit de purtarea de grijă cea dumnezeiască până în ziua cănd se arătă la Iordan.



S-a născut prin minune, din părinţi bătrâni, Zaharia şi Elisabeta, care era stearpă. Pe cât e cu putinţă ca dintr-o piatră să răsară o floare, tot aşa era cu putinţă ca din cele dinlăuntru ale Elisabetei să se nască prunc. Embrion încă, el a săltat în pântecele maicii lui, când ea a primit-o pe cea asemenea însărcinată, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De atunci era sfinţit. Precum unii sunt Iude, copii ai blestemului, din pântecele maicii lor, aşa alţii sunt binecuvântaţi din scutecele lor.
Prin ingerii Lui, Dumnezeu a vestit nasterea lui Isaac varstnicei Sara, nasterea lui Samson femeii sterpe a lui Manoe si a lui loan, parintilor varstnici Zaharia si Elisabeta. Sfantul Nicolae Velimirovici spune ”Daca dorim sa stim cum se pot naste copii din parinti sterpi si varstnici, sa nu mergem sa-i intrebam pe oameni, caci nu vor avea ce sa ne spuna. Faptele despre care se intreaba sunt mai presus de stiinta naturala. Mai curand sa mergem sa privim la puterea lui Dumnezeu care le-a facut pe toate din nimic, care nu a avut nevoie de parinti tineri sau varstnici ca sa-l faca pe Adam. Decat sa fim curiosi, mai bine sa dam slava lui Dumnezeu care ne-a descoperit puterea Sa noua pacatosilor.



Biserica i-a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui - 23 septembrie; nasterea - 24 iunie; soborul lui - 7 ianuarie; taierea capului - 29 august; prima si a doua aflare a capului - 24 februarie; a treia aflare a capului sau - 25 mai.

sursa Artă si Religie , Marian Pios

De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Preot Ciprian Stanca

RĂSPUNS:


Toţi cei care credem în Domnul nostru Iisus Hristos, ne numim creştini. Însă uneori vă puneţi întrebarea de ce sunt mai multe culte (credinţe, confesiuni) creştine? Şi ortodocşi, si catolici, şi protestanţi, şi baptişti, şi adventişti, şi penticostali, şi alte culte. Unde este adevărul, căci toţi aceştia susţin că la ei este adevărul, la ei este credinţa cea adevărată.
În Sfânta Carte scrie că Hristos este capul Bisericii (nu al bisericilor). Deci Biserica este una, căci Hristos are un singur cap. Care să fie Biserica adevărată ?
Haideţi să coborâm în timp spre începuturile creştinismului, la origini.
La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii adventişti ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. Creştinii s-au ghidat mai întâi după învăţătura primită de la Apostoli, care s-a transmis prin tradiţie. Mai târziu o parte din această tradiţie a fost scrisă în Sfintele Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistole, în scrierile Sfinţilor Părinţi. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea. Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin.
A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani.
La anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), datorită pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez).
În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri.
După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor.
Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu.
Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume:

1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă.
Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar stau împietriţi în mândria lor şi nu vin la adevărata credinţă.

2. Ştim cu toţii că Agheasma Mare pe care o săvârşeşte preotul ortodox la Bobotează nu se strică. Eu am băut de la o bătrână din Constanţa agheasmă de 40 de ani, şi era aşa de plăcută la gust ca şi cum ar fi fost sfinţită în acea zi ! Unii spun că agheasma noastă nu se strică fiindcă preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint. Nu este adevărat ! Agheasma se sfinţeşte şi cu cruce de lemn, şi tot la fel este. Unii oameni au încercat să prepare şi ei agheasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „agheasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată.

3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare. De exemplu Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, român de neam. Sau mai recent, după cum ştiţi din presă, Părintele Ilarion Argatu de la Mânăstirea Cernica, la care, când era în viaţă, alergau mulţi creştini pentru rezolvarea necazurilor lor, a fost găsit după şapte ani neputrezit.

4. Cunoaşteţi destule cazuri de părinţi duhovniceşti ortodocşi plăcuţi lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când aţi alergat la dânşii deja vă cunoşteau necazurile şi ştiau şi cum vă cheamă.

5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei.
Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate.

Sfinti Mari făcători de minuni

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

s

Zis-a Sfântul Grigorie Dialogul: "Mai mare minune decât rugăciunea este propovăduirea cuvântului, adică a ajuta prin cuvântul învăţăturii, că, a întoarce pe păcătoşi la pocăinţă, mai mult este, decât a învia un mort. Că întru înviere se scoală trupul şi iarăşi moare, iar întru pocăinţă se scoală sufletul, care vieţuieşte în veci. Dar, încă şi din Evanghelie poţi cunoaşte cu adevărat grăirea aceasta. Că, iată, a înviat Dumnezeu pe Lazăr trupeşte, dar Scriptura nu ne spune ce a făcut trupul înviat al lui Lazăr. Însă, a înviat Dumnezeu sufletul lui Pavel şi câte n-a făcut sufletul lui Pavel! A făcut minuni multe cu învăţăturile sale."

Aşadar, “a întoarce pe păcătoşi la pocăinţă, mai mult este, decât a învia un mort”. Care dintre noi poate învia un mort? Şi chiar dacă am putea s-o facem, mai mare faptă este să aduci un suflet la Dumnezeu.
Citim în Vieţile Sfinţilor şi în acatiste despre  făcători de minuni, care au înviat morţi, au vindecat boli incurabile prin rugăciune sau numai cu umbra; Sfântul Spiridon a transformat şarpele în aur, alt sfânt a făcut din apa sărată a mării, apă bună de băut; Sfântul Ioan Rusul a trimis prin îngerul Domnului o farfurie de mâncare din Procopie, din Asia Mica, la Mecca, in Arabia; şi multe alte minuni. Şi totuşi minunea cea mai mare e să înviezi un suflet (mort în păcate). Când auzim de cineva că a înviat suflete şi le-a povăţuit pe calea mântuirii, să-l avem la evlavie ca pe un făcător de minuni, ca pe un mare sfânt. Din fericire, cunoaştem şi în zilele noastre părinţi duhovniceşti, care au adus la lumina cunoştinţei de Dumnezeu mii şi chiar zeci de mii de suflete. Să-i cinstim ca pe nişte Sfinţi mari făcători de minuni!

Icoana Schimbarea la Fata a Domnului Nostru Iisus Hristos

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Icoana ortodoxa a Schimbarii la Fata respecta intru totul stilul bizantin. Ea este icoana Imparatiei lui Dumnezeu, icoana a Luminii si a Transfigurarii.
Semnificatia tainica a oricarei icoane este vederea lui Dumnezeu si transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se indumnezei inca din viata aceasta. In icoana Schimbarea la Fata a Domnului Nostru Iisus Hristos, participarea omului la slava lui Dumnezeu este exprimata in modul cel mai limpede.
Icoana Schimbarea la Fata a Domnului Nostru Iisus Hristos

Schimbarea la Fata a Domnului Nostru Iisus Hristos - semnificatii
Daca denumirea in limba greaca a sarbatorii Schimbarii la Fata a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea), iar in limba slavona Preobrajenie, Sfantul Antim Ivireanul o numeste sugestiv Dumnezeiasca Infrumusetare a lui Hristos. Afla mai multe despre aceasta sarbatoare religioasa.
Sensurile minunii sunt adancuri teologice inepuizabile: teofania Sfintei Treimi, indumnezeirea firii umane in Hristos, aratarea slavei lui Hristos ca energie divina necreata, prefigurarea Invierii Sale din morti, pregustarea indumnezeirii oamenilor si anticiparea Imparatiei lui Dumnezeu.

Reprezentarea iconografica a Schimbarii la Fata
Conform traditiei ortodoxe, realizarea icoanei Schimbarii la Fata a Domnului reprezinta pentru fiecare pictor-iconar debutul si, totodata, masura desavarsirii sale duhovnicesti si artistice. Variantele de icoane pentru Schimbarea la Fata sunt numeroase, insa pastreaza caracteristicile. Vezi mai multe icoane ...
Formula iconografica obisnuita a Schimbarii la Fata este cea a unei teofanii (aratari dumnezeiesti), avandu-L pe Mantuitorul Iisus Hristos in centru, luminand cu stralucirea slavei Lui pe cei cinci martori, vazatori ai slavei Lui.

Icoana Schimbarea la Fata a Domnului - persoane, simboluri, sensuri, semnificatii
§ Mantuitorul Iisus Hristos, in icoana Schimbarii la Fata, apare chiar in centru, in partea superioara, fiind inconjurat de o mandorla alcatuita din cercuri concentrice in nuante de albastru, iar fata Sa straluceste ca soarele. Albastrul capata aici intelesul simbolic al lumii ceresti, dar si al intunericului supraluminos ce-L inconjoara. Lumina care izvoraste din Hristos este insusi harul dumnezeiesc cel necreat, prezent in intreaga Sa fiinta. Hristos este imbracat in vesminte albe, stralucitoare, ca semn al curatiei Lui depline si al indumnezeirii trupului Sau - „Cel ce te imbraci cu lumina ca si cu o haina” (Psalmul 103, 2).
Domnul Iisus Hristos se infatiseaza Apostolilor ca una din Persoanele Sfintei Treimi, stand de vorba cu Moise si cu Ilie despre viitoarea Sa Patima.
Din trupul transfigurat al lui Hristos pornesc raze care ii lumineaza atat pe Moise si pe Ilie, cat si pe cei trei Apostoli. Aceste raze sunt un semn al slavei Domnului si indica, in acelasi timp, prezenta Duhului Sfant.
§ Muntele Tabor, in icoana Schimbarii la Fata, apare avand trei culmi: o culme este pentru Hristos, iar celelalte doua sunt pentru Moise si Ilie. Muntele apare in multe icoane, fiind un element esential al peisajului biblic. Muntele semnifica apropierea de Dumnezeu si indepartarea de lume, fiind considerat ca locul privilegiat al rugaciunii si al revelatiei dumnezeiesti.
§ Sfintii Prooroci Moise si Ilie, in icoana Schimbarii la Fata, se afla de o parte si de alta a Mantuitorului: Ilie sta in partea stanga (la dreapta lui Hristos), iar Moise sta in partea dreapta (la stanga lui Hristos).
Fiecare sta pe cate un pisc (simbol al inaltimilor duhovnicesti), in picioare, intr-o atitudine plina de cucernicie, inclinati catre domnul Iisus Hristos. Impreuna cu Hristos poarta aureolele sfinteniei.
- Moise este reprezentat tanar, sugerand ca omul cu viata in Dumnezeu este mereu tanar, dar si ca Legea divina nu imbatraneste, tinand in maini Tablele Legii.
- Ilie este reprezentat sub chipul unui batran cu parul lung, semnificand intelepciunea vesnica a lui Dumnezeu.
§ Apostolii Petru, Iacov si Ioan, in icoana Schimbarii la Fata, sunt reprezentati cazuti la pamant, ferindu-si sau acoperindu-si privirea la vederea slavei dumnezeiesti. Atitudinea lor exprima deopotriva teama, uimire si bucurie la vederea lui Hristos, stralucind si la auzul glasului Tatalui ceresc. Deoarece ei nu sunt inca desprinsi de cele omenesti, starea lor exprima in acelasi timp si contemplasie si tulburare.
Iacov se afla in stanga icoanei, Ioan se afla la mijloc, iar Petru se afla in dreapta icoanei, ridicandu-si o mana spre Hristos si graind catre El sa ridice trei colibe …
Prezenta lor in numar de trei era ceruta si de Legea lui Moise pentru adeverirea publica a unei marturii. Daca Moise si Ilie reprezinta Taramul Mortii si Cerul, ucenicii ii reprezinta pe cei vii de pe pamant, cu totii aflati sub ocarmuirea lui Dumnezeu.

https://www.facebook.com/groups/artasireligie/permalink/798304726952052/

Crucea - semnul iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

    Crucea este, în înţeles material, lemnul pe care S-a răstignit Mântuitorul Hristos. În sens spiritual, crucea presupune un mod de existenţă, din a cărui înţelegere derivă foarte multe adevăruri mântuitoare. Înţelegerea acestor adevăruri şi proiectarea realităţii în perspectiva Crucii îl pot ajuta pe creştinul de astăzi să-şi reorienteze cursul vieţii pământeşti spre viaţa veşnică şi să trăiască bucuria Învierii încă din această lume. Despre sensurile Sfintei Cruci în spiritualitatea ortodoxă şi folosul cinstirii ei ne-a vorbit părintele Gheorghe Holbea, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti.

    Părinte profesor, însemnarea cu semnul Sfintei Cruci este un act foarte frecvent atât în cadrul cultului, cât şi în diferitele momente din viaţa creştinului de zi cu zi. Umanismul secular acuză acest gest ca fiind un simplu automatism specific creştinismului, iar unele curente esoterice îl văd ca pe un semn magic. Care sunt semnificaţiile acestui gest în spiritualitatea ortodoxă?
    Gestul însemnării cu Sfânta Cruce îl arată pe creştin ca pe un om a cărui mântuire vine numai din moartea pe Cruce a Mântuitorului Hristos, la care el a fost chemat în mod tainic prin Sfântul Botez. "A purta semnul înseamnă a purta moartea încă de pe când eşti în viaţă, lepădându-te de toate, pentru că nu este deopotrivă dragostea celui ce a însămânţat trupul cu dragostea celui ce a creat sufletul spre cunoştinţă", spune Clement Alexandrinul, în "Stromata".
    Pecetea Crucii sau semnul Crucii poartă întipărirea în care Cel sfânt, nevăzut, se dăruieşte cu o smerenie invers proporţională cu strălucirea nemijlocită a slavei sale. Pecetea lui Dumnezeu Cel nevăzut în lumea văzută ia chipul Crucii. Prin această pecete, sfinţenia nevăzută coboară, armonizându-se cu ceea ce îi oferă lumea văzută. Crucea este o pecete, şi nu un simplu obiect de spectacol. Unde unii văd doar o spânzurătoare pe care se află un cadavru, creştinii văd crucea care din spectacol devine icoană a Învierii. Credincioşii îl recunosc pe Domnul lor prin Sfânta Cruce, singura cale spre viaţa veşnică în lumina Învierii Lui Hristos.
    De aceea, semnul Sfintei Cruci pe care îl facem asupra noastră sau asupra altora este, în mod statornic, o mărturisire a biruinţei pe care Hristos a câştigat-o pe Cruce asupra puterilor vrăjmaşe. Sfinţii Părinţi se slujeau de acest semn statornic atunci când se ştiau confruntaţi cu aceste puteri vrăjmaşe. Sfântul Antonie cel Mare îi învăţa pe ucenicii săi că demonii şi nălucirile lor nu sunt în realitate nimic şi pier repede, mai ales atunci când ne înarmăm cu credinţă şi cu semnul Crucii. Sfântul Atanasie cel Mare spune în scrierea "Viaţa Sfântului Antonie" că, "dacă îţi pecetluieşti deseori fruntea şi inima ta cu semnul Crucii, demonii vor fugi de tine tremurând, fiindcă se îngrozesc cumplit de acest fericit semn". Însemnul Sfintei Cruci, făcut mai întâi în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar mai apoi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, este o mare putere. De aceea, nu este îngăduit să se facă din slavă deşartă şi nu trebuie făcut niciodată fără a ne gândi la sensul şi puterea sa.

                                  Ce simbolizează semnul Crucii săvârşit de fiecare dintre noi?

           Sfinţii Părinţi ne-au învăţat ca prin acest semn sfânt să stăm împotriva necredincioşilor şi ereticilor pentru că cele două degete şi o singură mână arată pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit, cunoscut în două firi şi într-un singur ipostas, iar mâna dreaptă aminteşte de puterea Lui nemărginită şi de şederea de-a dreapta Tatălui. Mâna coboară de sus, arătându-ne pogorârea Lui din cer până la noi şi, trecând de la dreapta spre stânga, izgoneşte pe vrăjmaşi şi arată că prin puterea Sa nebiruită a biruit Domnul pe diavol, care stă la stânga, lipsit de tărie şi întunecat, după cum ne învaţă Petru Damaschinul. După stingerea disputelor hristologice, semnul Crucii şi-a dezvăluit întreaga plinătate a simbolismului său şi şi-a găsit forma definitivă: "Semnul Crucii trebuie făcut cu primele trei degete ale mâinii drepte, fiindcă el este imprimat cu invocarea Treimii despre care profetul spune "Cine ţine pământul cu trei degete?" (Isaia 40, 12), şi anume coborându-le de sus în jos şi de la dreapta la stânga, fiindcă Hristos a coborât din cer pe pământ şi a trecut de la iudei la păgâni".

                                             Semnul iubirii, imprimat în întreaga creaţie

    Părintele Dumitru Stăniloae vorbeşte despre crucea pusă peste lume ca dar al lui Dumnezeu pentru om. În accepţiunea umană, primirea unui dar stă sub semnul bucuriei. De ce darurile de la Dumnezeu stau sub semnul Crucii, care presupune sacrificiu şi suferinţă?
    Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că "toate cele văzute se cer după Cruce… şi toate cele gândite au nevoie de mormânt". În lumina învăţăturii Sfântului Maxim, întruparea lui Dumnezeu este sensul şi scopul lumii, iar moartea şi Învierea lui Hristos sunt forma concretă a legii lumii în general, întrucât fiinţa creată ca atare este creată în acest ritm al morţii pentru sine şi al învierii pentru Dumnezeu. Lumea este destinată prin natura ei să fie jertfită lui Dumnezeu. De aceea, mântuirea lui Hristos are forma morţii ca jertfă. Părintele Stăniloae ne învaţă că tot ce este natural moare ca să apară singur Hristos, dar nu în sensul dispariţiei creaturii, ci ca totul în noi şi în afară de noi să devină Hristos. Hristos le circumscrie în Sine pe toate. Nu le desfiinţează, ci le ridică în planul relaţiei cu El prin har, adică le mântuieşte prin iubirea lui, nu prin puterile lui naturale.
    La Înviere se ajunge nu prin viaţă, ci prin moarte, nu prin afirmarea de sine, ci prin tăgăduirea de sine a celui ce primeşte în sine Crucea şi mormântul, răstignirea şi îngroparea sa ascetică faţă de lume şi a lumii faţă de el, pentru ca în el să învieze mistic însuşi Hristos, Logosul divin, distinct de toate creaturile sale. Potrivit părintelui Stăniloae, creatura ori se mistuie duhovniceşte pentru Dumnezeu, dacă vrea să trăiască prin El, ori e omorâtă de păcat şi pedeapsă. Ea trebuie să aleagă o moarte: moartea spre viaţă sau moartea spre moarte. Părintele Dumitru Stăniloae arată că semnul Crucii trebuie făcut asupra tuturor actelor vieţii sau a întregului cosmos, pentru a arăta iubirea faţă de Hristos cel răstignit şi domnia Acestuia asupra tuturor lucrurilor.

                                                       Stindardul Învierii din inima postului

    Una din cântările Triodului, din Duminica a treia a postului, spune că Sfânta Cruce "revarsă razele cele luminoase ale Învierii lui Hristos". Care este relaţia dintre Cruce şi Înviere şi cum trebuie să înţelegem această relaţie, astfel încât să facem din crucea personală drum spre învierea noastră?
    Sărbătoarea Cinstitului Lemn pe care a fost răstignit Hristos, Împăratul veacurilor, este aşezată în inima postului, în a treia duminică a Postului Mare, pentru a arăta că această perioadă de înfrânare este o răstignire interioară a Bisericii, pentru a primi slava şi lumina Învierii. Sărbătoarea Crucii este un praznic ceresc în care îngerii împreună cu oamenii înconjoară duhovniceşte Lemnul cel sfânt pe care s-a răstignit Hristos. Crucea este ţinta şi lumina postirii Bisericii, frumuseţea jertfelnică a lui Dumnezeu şi slava tainică a Învierii.
    Biserica lui Hristos este Crucea iubirii sale răstignite, extinsă peste spaţiu şi peste veacuri în aşteptarea Învierii universale. Ea este numită "Raiul cel frumos al Bisericii", "pomul nestricăciunii, care ne-a înflorit desfătarea slavei celei veşnice, uşa Raiului". Sângele cel vărsat de Mântuitorul Hristos pe Cruce este asemuit cu vopseaua sau cerneala cu care Dumnezeu a semnat şi a pecetluit nemurirea omului. Ea este pana cu care Hristos a semnat actul eliberării noastre.
    Dimensiunea pascală a Duminicii şi prăznuirea Crucii se întregesc astfel într-o iconomie teologică unică, în care suferinţa neamului omenesc se uneşte cu nădejdea sigură a Învierii lui Hristos, "Începătura Învierii celor adormiţi" (I Corinteni 15, 20). După cum reiese din Sinaxar, această Duminică a Crucii este şi o lumină profetică a Pătimirilor Domnului, care se apropie. În ea, Biserica a aşezat simetric pedagogia sa teologică, înfigând în inima postului Crucea jertfei şi a biruinţei.
    Venerarea Crucii în mijlocul Postului Mare, ducerea ei în procesiune, apare în Biserică ca o adevărată teofanie. Această parusie a Crucii şi marea solemnitate a ritului venerării ei evidenţiază limpede că, pentru teologia ortodoxă a Crucii, icoanele, moaştele sunt adevărate sfinte taine, mijloace eficace de comuniune în taină cu prezenţa lui Hristos. Ritualul intrării Crucii şi troparul arată că nu există limită foarte strictă între icoană şi euharistie, astfel că venerarea Crucii este în fond o comuniune anticipată cu patima lui Hristos şi Învierea Sa nedespărţită de ea. Cei ce sărută cu evlavie Sfânta Cruce sunt încredinţaţi că primesc Duhul Sfânt şi găsesc o adevărată sfinţire în razele duhovniceşti pe care le iradiază Crucea.

    Care este legătura dintre Cruce şi post şi care este folosul duhovnicesc al cinstirii ei în această perioadă de pocăinţă?

    Harul pe care îl primim prin Sfânta Cruce este atât de mare, încât nu ne putem apropia de Cruce decât după ce ne-am curăţit în timpul celor trei săptămâni de post, premergătoare Duminicii Sfintei Cruci: "Cu mulţimea milei Tale, Preaîndurate Doamne, curăţeşte mulţimea păcatelor mele şi mă învredniceşte a vedea cu suflet curat Crucea ta şi a o săruta întru această săptămână a postului", se spune în Stihira a II-a de la Vecernia din Duminica Crucii. Numai postul poate lumina îndeajuns pe om pentru a-l face în stare să vadă, fără să orbească strălucirea Crucii, care este "mai scânteietoare decât soarele". De Cruce ne putem apropia, nu numai prin post, ci prin toate virtuţile Postului Mare, a căror făptuire a devenit cu putinţă prin patimă: "Doamne, Cel ce Ţi-ai întins mâinile pe Cruce de bunăvoie, învredniceşte-ne pe noi să ne închinăm Ei, întru străpungerea inimii, luminându-ne bine cu postirile şi cu rugăciunile, cu înfrânarea şi cu facerea de bine ca un bun şi de oameni iubitor", spune o altă stihiră.
    Sădită în mijlocul Postului Mare, Crucea înfăţişează celor ce s-au curăţit în timpul celor trei săptămâni primele binefaceri duhovniceşti pe care le aduc virtuţile lor. Crucea apare ca un pom al vieţii, din mijlocul Raiului. Ea defineşte şi caracterizează tot timpul celor 40 de zile şi conduce la Sfânta Înviere. Astfel, vremea postului este un timp răstignit care duce la Învierea lui Hristos.
    "Crucea cuprinde esenţa teologică a persoanei umane în unirea ei cu Dumnezeu"
    Până ca Mântuitorul să se răstignească pe cinstitul ei lemn, Sfânta Cruce a fost un obiect de tortură. Chiar şi după Răstignire şi Înviere, cu toate semnificaţiile pe care le-a dobândit ulterior în creştinism, Sfânta Cruce rămâne şi un obiect material. De ce, atât în rugăciunile, cât şi în toate cântările închinate Sfintei Cruci, Biserica i se adresează ca unei persoane?
    Biserica Ortodoxă nu desparte pe Mântuitorul Hristos de Crucea Sa, devenită prin Înviere altar de jertfă veşnică, şi nici nu desparte raţionalist Crucea de Hristos cel răstignit pe ea. În lumina Învierii, slava Crucii pătrunde umanitatea şi cosmosul. De aceea, Biserica i se adresează ei ca unei persoane. Nu este vorba aici despre un antropomorfism ori personalizarea unui obiect, ci Biserica se roagă, ştiind că, pentru veşnicie, Crucea este Hristos cel răstignit. Acesta este şi temeiul expresiilor de genul: "Bucură-te Cruce, păzitoarea creştinilor!", din Acatistul Sfintei Cruci. Crucea cuprinde într-adevăr esenţa teologică a persoanei umane în unirea ei cu Dumnezeu. Ea este verticalitate smerită, orizontalitate extinsă, spaţiu cruciform răstignit pe temporalitatea creată, centru al lumii prin jertfa pe ea a Cuvântului lui Dumnezeu. Ea este locul întâlnirii dintre moarte şi viaţă, dintre timp şi veşnicie, durere mântuitoare, slavă tainică purtătoare de viaţă. Prin Cruce, postul se cinsteşte, înfrânarea străluceşte, rugăciunea se săvârşeşte.

                                                         Răstignirea deschide căile Învierii

    Cum ajută înţelegerea semnificaţiilor Sfintei Cruci în ieşirea oamenilor din angoasa cotidiană, din suferinţă şi din toate încercările vieţii?
    Un teolog contemporan observa că vremurile noastre răsună mai mult de strigătul lui Iov. Majoritatea celor care suferă îl acuză pe Dumnezeu de excesele răului, de absurditatea ororilor din această lume. Dumnezeu "pare că tace atunci când mor inocenţii, iar tăcerea lui Dumnezeu se umple de strigătele celor torturaţi". Pentru toţi inocenţii care suferă, au suferit şi vor suferi în timpul vieţii lor pământeşti, răspunsul nu este unul verbal, ci este unul scris cu sânge. Este Crucea lui Hristos.
    Oamenii trebuie să-şi aducă aminte că Cel care este răstignit şi moare pe Crucea Golgotei este Unul din Sfânta Treime, Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu, prin Hristos, se uneşte cu omul în mod integral. Se uneşte cu el până la moarte, se coboară până la iad, pentru a-l ridica din această stare. Dumnezeu nu ne părăseşte. El ne însoţeşte în întuneric, întrupându-se şi acceptând moartea pe cruce. El este Atotputernic, dar nu în genul dictatorilor şi al călăilor, nu în genul puterii pe care păcătosul o poate exercita prin ură. Atotputernicia Sa este aceea a iubirii, iar iubirea înseamnă respectul nesfârşit faţă de celălalt.
    Mântuitorul Hristos nu coboară de pe Crucea Sa. El va învia în taină. Îl vedem pe Crucea Golgotei ca pe unul care "nu avea chip, om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, dispreţuit şi nebăgat în seamă" (Isaia 53, 3), asemenea unui om supus torturii, al cărui chip este acoperit de ura celorlalţi, de sete, de murdărie şi de sânge. Prin Cruce, El s-a identificat cu toţi inocenţii fără de chip, cu toţi nevinovaţii asasinaţi, cu toţi cei care mor fără a înţelege pentru ce anume, cu toţi cei care strigă spre cer: "De ce?".

    Crucea face să irumpă în inima creatului, în inima existenţei noastre o forţă dumnezeiască, o viaţă mai puternică decât moartea. Dumnezeu se răstigneşte pe tot răul lumii pentru a ne deschide căile Învierii. El sfărâmă porţile morţii şi ale iadului, sfărâmă veşmântul răutăţii acestei lumi, dăruindu-ne prin Jertfă şi Înviere lumina şi bucuria vieţii celei veşnice. Crucea este, potrivit lui Nichifor Calist, îndulcirea amărăciunii şi a plictiselii care ne încearcă în mijlocul luptelor.
    "Crucea este înscrisă în inima lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu se dăruieşte până la a suferi moartea în trup. Dumnezeu devine asemenea lui Iov. Prin cruce, Dumnezeu suferă în toţi umiliţii, ofensaţii, alungaţii şi chinuiţii istoriei. El este împreună cu ei umilit, ofensat, alungat şi torturat. Dar Dumnezeu nu se înmormântează în suferinţa omenească, ci El rămâne Dumnezeu, întrucât în Hristos nimic nu poate despărţi omenescul şi dumnezeiescul. De aceea, la Paşti cântăm: "Cu moartea pre moarte călcând". Dumnezeu - Omul răstignit este Acelaşi cu Dumnezeu - Omul înviat."

DESPRE V E Ş N I C I E

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                   CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                                                     DESPRE

                                                V E Ş N I C I E

Motto: „Dumnezeu aşa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul

Născut L-a dat, ca oricine va crede în El să nu piară, ci să aibă

VIAŢĂ VEŞNICǍ“ (Ioan 3:16). Adu-ţi aminte: veşnicia există,

iar viaţa aceasta este o călătorie spre veşnicie.

                                                                                          Preot Ioan

                                     Iubiţi credincioşi,

         Aici pe pământ sunt mulţi care duc o viaţă plină de păcate, dar

trăiesc înconjuraţi de toate bunătăţile şi se bucură de toate plăcerile

lumeşti. Sunt şi oameni buni şi drepţi care trăiesc in necazuri şi

amărăciuni. Faptul acesta i-a condus chiar şi pe păgâni, pe cei cu mintea

sănătoasă, la cunoaşterea adevărului că există Dumnezeu. Ceea ce

cunoşteau păgânii numai din lumina minţii lor, noi creştinii o ştim prin

credinţă, căci iată ce ne spune Sfânta Scriptură: „... nu avem aici cetate

stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie“ (Evrei 13:14). Aşadar,

casa în care locuieşti tu, iubite credincios, nu-i casa ta pe vecie, ci este

vremelnică. Din ea în curând va trebui să te muţi şi acest lucru se va

întâmpla când nici nu te gândeşti. Mormântul va fi casă trupului tău până

în ziua Înfricoşatei Judecăţi, iar sufletul tău va merge pentru veşnicie, ori

în rai, ori în iad.

Ar fi nebun un călător, care şi-ar vinde toată moştenirea, ca să-şi

cumpere o casă în ţara prin care doar trece şi o părăseşte peste puţin

timp, pentru totdeauna. Zice Fericitul Augustin: „Cugetă că eşti călător

în lumea acesta; nu te lăsa amăgit de ceea ce vezi, ci priveşte şi mergi

mai departe şi caută de-ţi agoniseşte locuinţă acolo unde vei rămâne

pentru totdeauna -în veşnicie“. Unde se va duce sufletul tău după

moarte, acolo va rămâne pentru totdeauna. Cale de mijloc nu este: sau în

cer, în fericire, sau în iad, în chinuri. Încotro cade arborele când se taie?

Cade într-acolo unde se înclină. Oare spre ce înclinăm? Ce fel de viaţă

trăim? Viaţa noastră este pe placul lui Dumnezeu sau pe placul

diavolului? Să avem grijă ca mereu să înclinăm spre Harul şi Voia lui

Dumnezeu, să fugim de păcate, de pricina lor şi astfel vom fi fericiţi.

Pentru a ne feri de păcate trebuie să avem „gândul cel mare“: „Adu-ţi

aminte că vei muri şi nu vei mai păcătui“ cum spune Sfântul Antonie

cel Mare. O femeie care trăia în păcate a fost trezită la realitate şi

convertită de cuvintele: totdeauna şi niciodată, iar un episcop a dus o

viaţă de sfânt, pentru că totdeauna îşi repeta în sinea lui cuvintele: „În

acest moment stau la poarta veşniciei!“. Mulţi s-au ferit de rele şi

păcate gândindu-se cât mai des la „VEŞNICIE“.

                                  Ce înţelegem prin Veşnicie