BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...

Vă trimit o reţetă duhovnicească şi vă sfătuiesc să folosiţi doctoria propusă de câteva ori pe zi, mai ales în clipele de mare suferinţă, atât a sufletului, cât şi a trupului. Nu vor întârzia să se arate puterea şi vindecarea ascunse în doctorie, care la arătare e cât se poate de smerită.
Însingurându-vă, rostiţi fără grabă, în aşa fel încât să vă auziţi glasul, închizându-vă mintea în cuvinte (aşa sfătuieşte Sfântul Ioan Scărarul), următoarele:
“Slavă Ţie, Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele mele primesc: pomeneşte-mă întru Împărăţia Ta !”
Rugăciunea trebuie rostită cât se poate de rar. După ce aţi spus-o o dată, odihniţi-vă puţin. Apoi spuneţi-o din nou şi iarăşi odihniţi-vă. Continuaţi să vă rugaţi cinci sau zece minute, până ce vă veţi simţi sufletul liniştit şi mângâiat. Pricina liniştirii şi mângâierii e limpede: harul şi puterea lui Dumnezeu se cuprind în slavoslovirea lui Dumnezeu, nu în grăirea împodobită şi multă. Iar slavoslovirea şi mulţumirea sunt lucrări predanisite nouă de Însuşi Dumnezeu, nicidecum născocire omenească. Apostolul porunceşte din partea lui Dumnezeu să facem această lucrare (v. 1 Tes. 5, 18)”.

Calatoria spre ceruri!
Călătorule, lasă-le pe toate, pe timpul nopţii, în puterea luminii gândului, şi gustă din această cupă dimineaţa şi seara şi fii sigur că vei gusta viată veşnică şi sănătate din belşug . Ca să treci de vamă şi să păşeşti în casa lui Dumnezeu, trebuie să pui înăuntrul rucsacului cu care călătoreşti smerenia, apoi, deasupra, ascultarea şi, peste ele, rugăciunea. Apoi, să umpli golul cu biruinţa patimilor şi după ce vei primii vesta de ploaie a iubirii, mergi direct spre Casa lui Dumnezeu. Apropie-te de scaunul Spovedaniei şi acolo arată biletul, pentru că trebuie să plăteşti cu frică tot ce ţi se va cere. Apoi, compostează-l prin Iisus Hristos în Sfânta Împărtăşanie, primind Cinstitul Trup şi Sânge al Acestuia şi mergi mai departe în călătoria ta. Te salut şi eu şi sper, prin mila lui Dumnezeu şi a rugăciunilor tale, să ne întâlnim în ceruri. Amin.
Însemnări
Ca să putem să ne ferim de boli şi epidemii pe toată durata călătoriei, călătorul trebuie să aibă o rădăcină de credinţă, frunze umede ale speranţei, flori mirositoare ale iubirii, crini ai curăţeniei, abstinenţă şi lemnul Crucii. Toate acestea trebuie ca pasagerul să le lege cu fibrele îngăduinţei şi să le aşeze în vasul rugăciuni, fierbând în focul iubirii, udându-le mai apoi cu vin de bucurie sfântă . Şi, împreună cu umezeala modestiei, să le acopere cu capacul tăcerii.
Reţeta vindecării sufletului
Mergi să primeşti rădăcina sărăciei duhovniceşti, frunzele răbdării şi încingătoarea de aur a smereniei cu binecuvântarea bolnavilor şi ascultarea, trecându-le prin ciurul gândurilor curate, punându-le pe toate în vasul curat al persoanei tale. Apoi, apa iubirii, iar dedesubtul vasului aprinde flacăra râvnei dumnezeieşti. Şi, după ce le fierbi pe cât cu putinţă, varsă-le cu pricepere duhovnicească şi gustă din acestea cu cochilia pioşeniei, şi nu te întoarce înapoi în zilele vieţii tale.
Aceasta este cea care vindecă mulţimea de păcate.
Ieromonahul Hariton,
în volumul „Buchet de flori din Grădina Maicii Domnului
IGNATIE BRIANCIANOV

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu