Posteşti? Arată-mi prin fapte!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...

– Posteşti? Atunci dovedeşte-mi asta prin fapte!
– Ce fel de fapte? – mă întrebi.
– Dacă vezi un sărac, ai milă de el; dacă vezi un duşman, împacă-te cu el; dacă vezi un prieten lăudat, nu-l pizmui; dacă vezi o femeie frumoasă, n-o pofti în inima ta.

Adevăratul post stă în a te îndepărta de păcat. Sfarmă lanţurile răutăţii (Isaia 58, 6), iartă semenului tău tot răul ce ţi-a făcut. Cel care posteşte, dar nu se lasă de păcate e ca acela care cu o mână zideşte, iar cu cealaltă dărâmă; e ca omul care acum se roagă lui Dumnezeu, apoi îl înjură şi îl blestemă pe aproapele.

Un vechi propovăduitor al Evangheliei zicea: Nici un folos nu este a pune ziduri şi şanţuri lângă cetate şi a nu păzi poarta prin care intră potrivnicul. Ce folos este a schimba mâncă­rurile şi a nu schimba năravurile rele? Ce folos este a se înfrâna de la bucate şi a nu se conteni de la pofte şi păcate, care totdeauna sunt urâte! Atunci trupul de bucate va fi gol, iar sufletul de păcate va fi plin; oamenii ne vor judeca de bine, dar Dumnezeu ne va socoti ca pe nişte osândiţi şi păcătoşi.

Sfântul Efrem Sirul spune că cel care se înfrânează de la mâncare, dar de la păcat nu se conteneşte, e ca omul care scoate apă din fântână şi o toarnă într-un vas găurit, iar Sfântul Grigore spune că cel ce astfel posteşte e asemenea diavolului, care nu mănâncă niciodată. Aşadar, să nu postească numai gura, ci şi ochiul, şi auzul, şi mâna, să postească toate mădularele trupului nostru. Să postească mâinile, rămânând neprihănite de jaf şi hrăpire. Să postească picioarele, împiedicându-şi paşii de-a alerga la privelişti neîngăduite şi la păcat. Să postească şi gura, ferindu-se de cuvinte ruşinoase şi de ocări. Căci ce folos ar fi să postim de pasăre şi peşte şi să-i muşcăm şi să-i mân­căm pe fraţii noştri? Cel care bârfeşte mănâncă din carne frăţească, muşcă trupul aproapelui, de care ne-a înfricat şi Sfântul Pavel, zicând: „Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi“ (Gal. 5, 15).

N-ai înfipt dinţii în carne, dar ai înfipt defăimarea în suflet, ai rănit bunul nume şi ţi-ai făcut un rău nespus şi ţie, şi multor altora. Un astfel de post este rău şi demn de osândit.

…Şi auzul Cel ce posteşte cu gura – nemâncând – acela să postească şi cu auzul, nelăsând să intre în el săgeţile defăimării care omoară sufletul. Căci dacă sufletul – acest rege războinic al mădularelor – nu îşi apără în luptă, prin pavăza postului, decât gura şi îşi lasă neacoperite urechile, trebuie să cadă învins. Săgeata celui rău este foarte bună şi poate răzbate chiar şi printre genele ochilor duşmanului. Cu cât mai uşor nu va putea ea intra prin uşa deschisă a urechii? Prin ureche a intrat odinioară moartea şi l-a omorât pe cel dintâi om. Păziţi-vă deci auzul, ca să nu ascultaţi prin el defăimarea.

…Şi ochii Gura să se oprească de la mâncare, dar şi ochii să fie opriţi. Gura să nu soarbă vin, nici ochii necurăţenie. Dacă gura ta posteşte, dar ochii tăi hoinăresc în pofte, atunci genele tale se prefac în laţuri pentru tine, aşa că nu poţi duce lupta biruitor. După cum ochii, care se revarsă în lacrimi de pocăinţă, şterg zapisul datoriei şi curăţă trupul întreg, tot aşa întunecă ei şi înşală mădularele la păcat, dacă se uită cu poftă necurată la feţe străine. Să postească ochii, învăţându-se să nu se plece niciodată privind la mândriile (lumii acesteia). Căci privirea e hrana ochilor.

Căci ar fi un lucru foarte nesăbuit ca, în timpul mâncării, să te fereşti, din pricina postului, chiar de hrana îngăduită, iar când te slujeşti de ochi, să atingă chiar lucrurile oprite. Nu mănânci carne? Atunci să nu sorbi nici desfrâul din ochi, să nu asculţi ponegririle şi bârfirile… „Să nu iei aminte la zvon deşert“ (Ieşirea 23, 1).

Gura de la mâncare şi inima de la păcat Gura noastră să se oprească de la mâncare, dar şi inima noastră de la păcat, pentru ca astfel postul gurii noastre să fie bine primit, deodată cu starea de curăţenie a inimii. Căci nu ajunge să opreşti numai gura de la mâncare, ci toate mădularele trebuie păzite de ceea ce-i stricăcios. Uitaţi-vă la un vizitiu îndemânatic cum supraveghează el caii înhămaţi şi cum o dată sloboade, iar altă dată întinde frâiele, ca să-i aducă în felul acesta la o alergare potrivită. Căci dacă unul dintre cai ar smulge un singur frâu, s-ar încurca, iar prin căderea acestuia ajung în neorânduială şi celelalte frâie şi împiedică fuga.

Tot aşa ne învaţă şi legea care porunceşte cu privire la lepră, ca omul întreg să fie declarat necurat, chiar şi atunci când un singur mădular ar fi lepros. În războiul împotriva Ierihonu­lui, numai Acan a furat, şi totuşi poporul întreg a fost pedepsit pentru furtul celui care a fost omorât cu pietre.

Această pildă să o aplicăm şi trupului şi mădularelor noastre. Dacă alunecă un mădular, păcătuieşte trupul întreg. Uitaţi-vă la Maria, sora lui Moise, care a fost leproasă. Numai cu limba a greşit – prin vorbire – şi, cu toate acestea, trupul ei întreg a fost învăluit în haina grozavă a leprei. (Iacob al Antiohiei)

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)