CEI TREI PRIETENI

Se povesteste ca un om a fost acuzat ,odata,de o fapta ce nu o facuse.Pentru a scapa de pedeapsa ,cineva trebuia sa depuna marturie ca omul acesta este nevinovat.S-a dus el la cei trei prieteni pe care ii avea si i-a rugat ca,a doua zi,sa mearga cu el la judecator si sa-l scape astfel de pedeapsa.A doua zi ,s-a scuzat ca nu mai poate veni.Al doilea l-a urmat pana la usa tribunalului ,insa acolo s-a razgandit si a facut cale intoarsa.Cel de-al treilea prieten,pe care omul contase cel mai putin,a intrat,a depus marturie pentru el si l-a salvat,redandu-i astfel libertatea.La fel se intampla cu fiecare din noi.Cei trei prieteni pe care ii avem in viata si care ar putea vorbi pentru noi ,asa cum suntem adevarat,sunt averea noastra,rudele noastre si toate faptele bune pe care le-am facut,insa,cand murim,realizarile noastre ,fie ele cat de mari,raman aici,fara sa ne ajute cu ceva.Rudele ne urmeaza pana la groapa,dar raman si ele tot aici,in lumea aceasta.Doar faptele noastre bune ,cel de-al treilea prieten,,sunt cele ce ne urmeaza si dincolo de moarte,aratandu-i lui Dumnezeu adevarul despre sufletul nostru.De aceea ,valoarea unui om este data de faptele bune pe care le-a facut

Era odata un rege

Era odata un rege care avea 4 neveste.Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie,pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe.Ii dadea tot ce era mai bun...De asemenea o iubea si pe cea de-a treia sotie.Cu ea se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine...Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie.Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta si rabdatoare cu el...Prima sotie era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului.Era mereu alaturi de el.Totusi,regele nu o iubea pe prima sotie.Desi ea il iubea cu adevarat,el de abia o observa.

Intr-o zi ,regele simti ca sfarsitul e aproape.Se gandi la viata lui plina si isi spuse:"Acum am patru sotii cu mine,dar cand voi muri voi fi singur."O intreba pe cea de-a patra nevasta:"Te-am iubit cel mai mult,ti-am daruit cele mai frumoase haine si ti-am aratat cea mai mare grija...Acum ,eu am sa mor,vrei sa vii cu mine si sa imi tii companie?"..."Nici vorba!"replica cea de-a patra sotie si pleca fara un cuvant.Raspunsul ei ii strapunse inima regelui ca un cutit..

Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie:"Te-am iubit toata viata mea.Acum ca mor ,vrei sa vii cu mine sa imi tii companie?"..."Nu!"veni raspunsul celei de-a treia sotii."Viata e prea buna!Cand vei muri ,ma voi recasatori"...Inima regelui se stranse de durere.

Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie:"Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor.Cand voi muri ,vei dori sa vii cu mine?''..."Imi pare rau ,nu te pot ajuta de data aceasta.Te pot doar inmormanta si voi veni la mormantul tau,"...Regele fu devastat si de acest raspuns.

Apoi se auzi o voce:"Eu te voi urma oriunde vei merge!Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rosti aceste cuvinte era prima sotie.Era atat de slaba ,pentru ca suferise mult din cauza neglijentei sale.Adanc indurerat ,regele spuse:"Trebuia sa fi avut mai multa grija de tine cand am avut ocazia."

In realitate ,noi toti avem 4 sotii in viata noastra.Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru.Indiferent cat timp si efort investim in el,ne va lasa cand murim...Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra.Cand murim merge la altii...Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII.Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii,ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem...Prima sotie este SUFLETUL nostru.Adesea este neglijat in goana dupa averi ,bunastare si putere sau goana dupa iluzii desarte ,uitand ca iubirea curata si sincera iti face viata frumoasa si spiritul sa traiasca si dupa.Si totusi ,SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge...

CINA CEA DE TAINA

La cina cea de Paşte, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul... fără vină...
Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o cămilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le ştearga talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
— Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân...
— Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
— Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
— Dar tu ce ţii doar punga? — Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns...
— Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
— Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială...
— Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-anfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum — a câta oară? — Se-aşează iar Iisus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?...
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care aşteaptă-un salvator semnal.
Se cere osteneală şi jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
cât cratiţa, toporul şi roata la fântână.
ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
... Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
— Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Chiar eu?... Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân...
— Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
— Chiar eu? — Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina,
încet — a câta oară? — Se-apleacă iar Iisus
şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.
Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus iar Se-njugă,
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Iisus vă spală iarăşi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!...
*
Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

*SFANTA TREIME

*********SFANTA TREIME *********


Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:
- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă ?
- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
***


Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi întelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Însă, oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie, însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
*****


“Nădejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ţie!”
Sfântul Ioanichie

Rugaciunea ne salveaza din orice "naufragiu"

In apele oceanului s-a scufundat odata un vapor. A scapat cu viata un singur calator. Folosind o barca de salvare s-a lasat in voia valurilor, in voia lui Dumnezeu. Nu putea sti daca vaslind, se apropie sau se departeaza de o posibila insula, pe care nu o vedea nicaieri. Intr-un tarziu barca a ajuns la un tarm. Era noapte. A tras barca la mal si a pornit cu grija spre interior. Nu stia ce era: o insula, un continent! Cu locuitori? Fara? Cu animale salbatice? Fara viata? Avea in buzunar o cutie de chibrituri. A facut un foc de vreascuri si ierburi, l-a intretinut mereu pana dimineata cand, la lumina zilei, a constatat ca era pe o insula nelocuita. Parea a fi populata totusi de animale salbatice. Si-a construit o coliba si grija lui cea mai mare a fost sa nu lase focul sa i se stinga nici ziua, nici noaptea.

A locuit acolo ani in sir. Se ruga lui Dumnezeu sa-l descopere vreo corabie care ar trece pe acolo, dar se vedea ca zona nu era navigabila. intr-o noapte, dupa ce alergase sa prinda ceva vanat, obosit, a adormit un somn greu. S-a starnit un vant puternic si focul lui mic, alcatuit din jar acoperit cu stiinta dobandita de-a lungul anilor, rascolit, i-a aprins coliba, transformand-o intr-o valvataie. A sarit ca ars, a incercat sa stinga flacarile, dar coliba a ars toata ridicand spre inaltimi o lumina mare. Spera sa-si opreasca la urma atata foc din toata lemnaria ce ardea, cat sa-l ajute sa-si aiba macar focul mai departe, pentru ca chibrituri nu mai avea de mult.

Se ruga lui Dumnezeu sa-l ajute sa-si salveze macar atata. Dar spre nenorocirea lui, vantul fu urmat de o ploaie torentiala extraordinara care ii stinsese pana la ultimul carbune aprins lasandu-l in intuneric si disperare. Nu mai stia ce i se va intampla. Nu mai avea nimic. Totul era pierdut. Rugaciunile nu-i fusesera ascultate. Dupa ce statu ploaia, adormi pe un pat de vreascuri, cu ochii in lacrimi.

Dimineata se petrecu insa un fapt cu totul neasteptat. Il trezira din somn voci de oameni care strigau: „"E cineva pe aici?" Se ridica si raspunse strigand cat il tinea vocea: "Da. Aici!" Se intalnira. Erau niste marinari. "Am vazut focul pe care l-ai aprins asta-noapte. Ne-am imaginat ca e un apei. Am lasat vaporul in apele navigabile si am venit cu o salupa. Esti desigur un naufragiat. Stiam ca insula e nelocuita".

Omul izbucni in lacrimi. El crezuse ca focul fusese ultima nenorocire pe care i-o trimisese Dumnezeu, si iata ca Dumnezeu ii aprinsese focul ca sa poata fi vazut si sa fie salvat!

Invierea sotiei soldatului

Cand a sosit mobilizarea pentru razboiul din 1916, un barbat a avut intr-o noapte un vis in care a venit la el un tanar (inger) care i-a spus: ,,T u ai sa mergi pe front si nu ai sa te mai intorci acasa. Spune-i sotiei tale sa nu se mai casatoreasca si sa-ti faca cele trebuincioase pentru sufletul tau si al ei.’’
      Apoi tanarul a plecat, iar el desteptandu-se din somn, i-a spus sotiei sale ce vazuse. Si chiar asa s-a intamplat pentru ca a fost luat pe front iar nu dupa mult timp, s-a intors un soldat de acolo care i-a adus sotiei inelul si ceasul, spunandu-i ca chiar el l-a ingropat. Ea cand a auzit si a vazut si inelul lui, a lesinat deodata ca tinea foarte mult la el. A stat vreo doua zile tulburata caci de durere nu stia ce ar putea face. Dupa aceea s-a recules si a inceput sa faca milostenie, gandind ca sufletul lui sa fie la bine pentru ca ei erau oameni tineri si abia traisera impreuna vreo patru ani, avand impreuna doi copilasi. Si a inceput a vinde din lucrurile pe care le avea. A vandut masina de treierat, trasura cu cai si mai multe lucruri mari, de valoare pe care le avea pe langa casa, caci ei fusesera oameni instariti si gospodari. Iar cu banii cumpara cu carul zilnic paine si haine pe care le impartea la saraci. Ii ajuta pe bolnavi, cumpara icoane foarte multe si de valoare si le dadea de pomana mai ales acolo unde nu aveau, iar sarindarele si parastasele mergeau continuu. Viata ei s-a schimbat cu totul. Se imbraca numai in negru si petrecea numai in post si rugaciune, mergand des la biserica si umbland din sat in sat, ii invata pe oameni despre credinta in Dumnezeu. A umblat asa un an de zile, venind din cand in cand acasa unde statea cateva zile cu copii si cu socrul ei care era batran, iar in aceste zile petrecea mai mult in camera ei pe care si-o umpluse cu icoane, intre care avea si o icoana cu chipul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil carora se ruga cu lacrimi adeseori ca sa-i arate unde se afla sotul ei si unde sunt milosteniile pe care le facea. Intr-o zi, a venit acasa dupa mai mult timp in care fusese plecata departe. Cum a ajuns acasa, s-a dus in camera ei si punanadu-se in genuchi in fata icoanei Sfintilor Arhangheli, zicea in gand: ,,Doamne, aici in lume cand este frig, ne ducem la caldura, cand este cald, ne ducem la umbra, bem, mancam si facem ce vrem ca suntem liberi, dar ce vom face cand se va desparti sufletul de trup ca nu mai este vointa noastra?’’ Si a inceput a plange si a se ruga. Si tanguindu-se ea, deodata ii apare Sfantul Arhanghel Mihail in mare lumina, cu sabie de foc in mana, zicandu-i: ,,Haide sa-ti arat ce doresti!’’ Si invartind sabia de foc din care sarea scantei pe la gura ei, s-a dezlipit sufletul de trup si a cazut moarta. Unul din copilasi care avea vreo patru ani cand a vazut-o pe moarta, s-a dus si a chemat pe bunicul lui: ,,Haide ca mama doarme si nu vrea sa se scoale.’’ Acesta vazand ca intradevar e moarta, a chemat vecinii. Femeile au scaldat-o, au imbracat-o cu haine de inmormantare si au pus-o in cosciug. S-a tras clopotele la trei biserici, unde a facut ea milostenie. Lumea a priveghiat trei zile si trei nopti si toti se mirau cum a murit asa de repede. A treia zi, cand preotii slujeau si neamurile ridicau coliva sa-i cante ,,vesnica pomenire’’, ea s-a ridicat si a sarit din cosciug in mijlocul casei, s-a asezat pe marginea patului, uitandu-se in toate partile.
Cand au vazut asta, preotii si lumea au fugit cum au putut, ingramadindu-se la usa, iar de frica au cautat prin curte ciomege sau topoare si stateau uitandu-se speriati la cine se repede moarta ca sa-l omoare, toti crezand ca s-a prefacut in strigoi, cum zice lumea, si trebuie sa faca la cineva rau. Dar vazand ca nu se intampla nimic, s-au apropiat cativa barbati de fereastra, sa vada ce face. Cand s-au uitat pe fereastra, au vazut-o ca se lupta sa scoata sicriul afara, dar nu putea deoarece era foarte slabita si obosita ca de la drum lung. Atunci oamenii au intrebat-o: ,,Ce faci, Stanico’’, ca acesta ii era numele. Ea le-a raspuns cu glas stins: ,,Nu stiu ce-au facut aici. Cred ca a murit sotul meu ca vad un cosiug. Eu acum am venit de departe si sunt tare obosita. Dar oamenii i-au zis
: -Acela e sicriul tau, Stanico, si ai fost tu in el.
 -Eu nu stiu ca am fost in el, dar daca ziceti voi, asa sa fie. Eu de trei zile umblu prin locuri necunoscute si nemaivazute de ochii omului pamantean si multe am sa va spun din cele ce am vazut, dar nu pot, dupa cum vedeti, ca sunt tare slabita si nu mai pot vorbi.
Veniti maine la ora 9 dimineata si va voi spune ce-am vazut si mi s-o poruncit sa va spun. A doua zi dimineata a inceput lumea sa vine la casa ei, in urma zvonului adunanadu-se o multime de popor. Au venit preotii, jandarmii, primarul satului si din toate treptele conducerii de acolo si asteptau cu nerabdare si curiozitate sa auda ce are de spus Stanica din ce a vazut pe lumea cealalta.
 Pe la 9 dimineata, dupa cum spusese, a iesit din casa palida si slabita ca o moarta, imbracata in negru. S-a suit pe o masa ca sa o poata vedea toata lumea, s-a facut liniste, si-a facut semnul Sfintei Cruci si a inceput a vorbi cu glas tare neputincios zicand:
 -Oameni buni, venind din drumurile mele, dupa cum stiti, am intrat in camera mea de rugaciune si m-am rugat in genuchi Sfantului Arhanghel Mihail sa-mi arate unde este sotul meu si milosteniile la ce-au folosit. Si rugandu-ma, mi-a aparut Sfantul Mihail intrupat viu si luminat, iar pe el era o panza subtire si in mana tinea o sabie de foc pe care invartind-o pe la gura mea, mi-a scos sufletul din trup si mi-a zis:
-Vino sa-ti arat ce mi-ai cerut! Si m-a luat Sfantul Mihail si am zburat prin sat, trecand in drum pe la primarie pana am iesit in camp, si am zburat in sus spre rasarit. Si tot mergand in sus, am dat de o casa mica pe care scria sus cu litere de pacura:
Vama I. Iar eu am inceput a tremura de frica atunci cand am vazut ca m-au inconjurat o multime de harapi negri care atat de urati erau inacat de ar fi fost cu putinta sa mai mor odata, muream de frica. Erau unii cu cate o limba de trei coti care le atarnau de pamant ca la cainii turbati si-mi promiteau fel de fel de chinuri ingrozitoare si au inceput a trage de mine zicandu-mi: -Femeie, unde mergi si unde-ti sunt actele tale? Iar eu tremurand am zis Sfantului Mihail:
 -Sfinte Mihaile, de ce nu mi-ai spus, ca am trecut pe la primarie si sa fi scos si eu actele? Iar Sfantul Mihail a scos sabia si le-a zis:
 -Aceasta femeie nu are nevoie de acte pentru ca va trece inapoi. Si asa am plecat zburand inainte si intalnind alte 23 de casute de acelea unde aveau scris la fiecare deasupra pana la vama a 24-a. Si la fel ma inconjurau diavolii si ma intrebau de faptele mele si noi tot mergem inainte. Si atatia ieseau din casutele acelea de credeam ca izvorasc si eu l-am intrebat pe Sfantul Mihail de unde au iesit atat de multi deoarece casa era mica. Iar Sfantul Mihail mi-a zis:
 -Nu te mira, ca dedesupt este iadul si prin aceste casute care sunt ca niste rasuflatori, ies ei. Mergand mai departe cu Sfantul Mihail pe aceasta cale trista pe care era numai pacura si smoala, mi-a zis Sfantul Mihail sa calc pe urmele lui ca nu cumva sa cad in locurile acelea de unde alunec in iad. Am mers cu mare grija pana am scapat de acolo si am ajuns intr-un camp mare cat vezi cu ochii. Pe el erau niste uriasi imbracati cu par negru ca pacura si stateau cu fata in sus si cu mainile intinse, iar in loc de degete aveau gheare ca de vultur. Iar stomacul lor era in forma de ceaun mare si intr-insul erau tot felul de spurcaciuni: caini si pisici putrezi, viermi mari si multe necuratii din care mancau multi oameni si femei, avand toti cate o lingura si tipand, mancau acolo. Unii mancau intruna, altii mai rar, altii gustau din cand in cand si toti tipau de ti-era mai mare mila sa-i auzi. Aici ne-am oprit si mi-a zis Sfantul Mihail sa mananc si eu dandu-mi si o lingura. Iar eu am inceput a ma ruga de el zicandu-i:
 -Sfinte Mihaile, iti dau toata averea mea ce mi-a mai ramas, numai sa nu mananc de aici si sa ma inac cu viermii acestia si sa mor. Dar el mi-a zis:
 -Nu te teme, ca nu mori. Pentru ca aici nu mai este moarte. Te ineci si te dezneci si nu mai mori in veci.
-Da, asa este, dar ma spurc Sfinte Mihaile, am zis eu.
 -Dar cand mancai in posturi, miercurea si vinerea, nu te spurcai, mi-a zis el? Si cu mare greutate m-a lasat de nu am mancat si mi-a zis:
 -Ia aminte, si vezi tot ce-i aici ca tu vei merge inapoi in lume si sa spui ca cei ce nu tin posturile si zilele de post din saptamana, aici se vor munci (chinui).
Apoi am plecat mai departe si m-a dus Sfantul Mihail ca sa-mi arate muncile iadului si mi-a aratat unde era soacra-mea. O stiam femeie rea. Aici statea intr-o casa de fier pe un scaun, iar in fata ei era o masa plina cu tot felul de bucate. Ea plangea ca ii era foame iar niste muste mari cat vrabiile atat o intepau ca toata era insangerata. Cand m-a vazut m-a intrebat:
 -Cum Stanica, si tu ai venit aici? Daca poti sa te intorci acasa, ajuta-ma ca nu mai pot de foame si mustele astea rau ma chinuie si sunt pline de necuratii si murdarie si de le spal mai rau se umple. Soacra-mea avea obiceiul urat ca de cate ori da milostenie, il certa pe sarac si-i zicea vorbe necuviincioase. A plans si m-a rugat s-o scap din locul acela. Mergand mai departe, am dat peste niste inchisori de fier. In ele o multime de oameni cu trupurile goale, iar de sus curgea un foc de smoala si rasina clocotita si-i ardea grozav. Ei fugeau din colt in colt ca sa scape dar in zadar.Si atat se vaitau de tare, ca zbirau ca dobitoacele. Am plans de mila lor si am intrebat pe Sfantul Mihail:
 -Acestia, de ce se chinuie asa?
 -Acestia sunt crestinii botezati care au luat in ras pe cei care le propovaduiau credinta si care au injurat de lucruri sfinte si au ras de cei care se pocaiesc adica de cei care sunt pe calea credintei si a Bisericii. Asa se chinuiesc in veci si nu are cine sa-i miluiasca la voi pe pamant cu sarindare. Mergand de acolo, am ajuns la un loc intunecat si trist, plin de fum si putoare. O multime de diavoli negri si urati stateau toti cu tigarile in gura, gata sa arunce sufletele care veneau in niste gropi ce erau pline de scuipat si viermi foarte mari unde erau o multime de suflete care se vaitau grozav. Si mi-a zis Sfantul Mihail:
 -Acestia sunt cei care au fumat tutun si asa se vor chinui in veci. Mergand mai departe, am ajuns intr-o vale plina de flacari si tipete. Din loc in loc apareau niste ziduri prin focul acela si pe ele erau spanzurate femei nenumarate carora le sfartecau sanii niste serpi infricosati de ma lua groaza numai de frica. Pe unele erau cate doi, iar pe altele erau mai multi. Si intreband pe Sfantul Mihail, mi-a zis:
 -Acestea sunt cele ce au mancat carne de om, adica acelea care au facut avorturi. Cati copii au avortat, atatia serpi sunt pe ele si asa se vor munci in veci. Mergand mai departe, s-a facut un zid de stanca, dar era asa de inalt ca nu vedeam unde este sfarsitul. Sfantul Mihail ca pe o minge m-a pus pe palma si m-a aruncat pe zid, iar el a zburat. Acolo, ce sa-mi vada ochii, atata frumusete era ca nu se mai saturau ochii privind si urechile auzind. Dar eu eram goala si ma rusinam asa de mult ca nu mai stiam ce sa fac.
Atunci Sfantul mi-a zis: Ti-ai dat tu vreo haina de pomana?
 Dar eu nu mi-aduceam aminte sa-mi fi dat ceva pentru mine, nu-mi purtam de grija cat am fost in viata ci numai de sotul meu aveam grija. Si mi-a aratat o multime de haine fiecare cu numele ei zicandu-mi:
 -Du-te si cauta si tu o imbracaminte acolo! Si mergand, am gasit o rochie pe care o aruncasem la o saraca ca pe un lucru de nimic. Am luat rochia si m-am imbracat cu ea si mult imi parea bine de dansa. Erau acolo pomi de tot felul cu flori frumoase si pasarile cantau in alte voci, iarba era moale si ca de aur, mese intinse printre flori, canite cu apa, vin, lapte, farfurii frumoase care aveau numele scris pe ele ale celor ce le dadusera si cu lumanari aprinse. La unele mese, in dreptul vaselor erau oameni care mancau si se veseleau. Unele erau singure si fara oameni si mi-a zis Sfantul Mihail:
 -Acestea sunt ale celor ce si-au dat in viata si au murit si s-au mantuit si se veselesc de ele, iar la cele singure nu au murit cei care le-au dat, ci sunt inca in viata si ele au venit aici inainte si-i asteapta. Si sa stii ca numai cei ce si-au dat de pomana sau pentru cine au dat de pomana, se indulcesc cu ele, altul nu poate. M-a dus apoi pe o pajiste de o frumusete rara. Acolo erau o multime de soldati imbracati in alb care asteptau pe iarba si se veseleau si canta o muzica dulce de nu te mai puteai satura. Pana sa ajung acolo, vad o livada de pomi de tot felul cu niste roade de o frumusete tare placuta; cirese frumoase mai mari ca la noi,iar pe o poarta scria numele socrului meu. Fiindu-mi sete, mult m-am bucurat ca voi manca si eu din pomii aceia. Dar cand sa ma duc, Sfantul ma opreste si-mi zice:
 -Nu te apropia ca nu e al tau. Iar eu i-am zis: -E a socrului meu.
 -Da, dar stii cand il certai si-i ziceai sa inchida gradina, sa nu o mai lase asa deschisa. Socrul meu lasa pe oricine sa-si ia cate fructe vrea. Si nu m-a lasat Sfantul Mihail sa iau nici o fructa si mi-a zis sa dau si eu de pomana ca sa am cand ma voi intoarce aici pe veci. Apoi mi-a zis:
 -Hai sa vezi pe sotul tau. Si m-a dus la soldatii aceia pe care ii vazusem de departe in multa veselie si apropiindu-ne noi, se scoala unul de pe iarba unde sedeau si cantau si vine spre noi, iar cand s-a apropiat, eu l-am cunoscut. Era sotul meu dorit. De bucurie, am alergat spre el sa-l imbratisez, dar el mi-a zis:
 -Nu te apropia, si in acel moment s-a facut un zid mare intre noi ca un gard de sarma, asa ca nu am putut sa ma apropii. Bucuroasa eu i-am zis:
 -Mult mi-a fost dor de tine si am facut asa cum m-ai rugat si nu m-am casatorit. Iar el mi-a zis:
 -Stiu toate si le vad. Stiu milosteniile si viata ta pana acum si ma bucur ca m-ai ascultat. Iata, acesti soldati, camarazii mei care sunt in acest loc fericit dar sunt tristi ca sotiile lor s-au casatorit. Eu nu i-am zis ca copii s-au facut marisori, dar el a zis ca si cum mi-ar fi stiut gandul:
 -Stiu si chiar ii vad in acest moment cum se joaca. M-am uitat si eu, dar n-am vazut nimic. Apoi mi-a spus ca vede tot ce fcem noi pe pamant.
 -Mult as vrea sa raman aici, sa nu-ti mai duc dorul pe pamant, dar el mi-a zis:
 -Nu poti sa ramai acum; te duci inapoi in lume si sa faci asa cum ai inceput pana la sfarsit ca mai ai inca de trait pe pamant. Atunci au sunat trambitele si ne-am despartit. El s-a dus unde era mai inainte, iar pe mine m-a luat Sfantul Mihail si m-a dus la un munte de zahar si eu ma gandeam de unde sa fie atat de mult zahar. Dar Sfantul Mihail mi-a spus:
 - Adevarat este cuvantul Domnului care zice:,, Orice va da omul, insutit va primi si viata vesnica va mosteni.’’ Tu ai dat una, si in cer s-a facut o suta. Si intradevar, eu aveam obiceiul de a da zahar la copii in loc de bomboane
Apoi Sfantul Mihail imi zice:
 -Hai sa te duc la ai tai, sa mergi iarasi si sa faci asa cum ti-am spus. De acum incolo picioarele sa nu-ti mai stea, gura sa nu-ti mai taca. Sa te duci din sat in sat, din oras in oras, din casa in casa si sa ai grija de sufletul tau. Stai aici! Apoi Sfantul ma puse pe o polita care era tinuta in lanturi, zicandu-mi:
 -Vezi ca eu te las in jos, iar tu cand vei vedea ca e la un metru de pamant, sa sari jos ca eu o trag la mine si ma duc sa ma inchin Dreptului Judecator. Asa ca eu stiu ca din aceasta polita am sarit, nu din cosciug. Aceasta s-a intamplat toamna iar in iarna aceea am stat acasa si le spuneam la toti cei ce veneau la mine cate am vazut pe lumea cealalta. Iar noptile le petrec in rugaciune si plangand merg la biserica si ma rog pentru cei din iad. Ea mai spunea ca il vedea pe Sfantul Mihail mereu la dreapta ei. Amin si slava lui Dumnezeu pentru toate!

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Noi minuni ale Sfântului Ioan Rusul

Noi minuni ale Sfântului Ioan Rusul
Un naufragiu

Un vapor comercial se găsea în largul Mării Nordului, navigând către unul dintre porturile Ţărilor de Jos; brusc, a început o furtună înfricoşătoare, cu valuri enorme, care, dintr-o clipă în alta, ar fi putut să-l afunde în adâncurile mării înfuriate.
Zeci de marinari greci îşi trăiau în zbucium ultimele clipe ale vieţii. Nu mai funcţiona nici radarul, nici sistemul de pilotaj; vaporul nu mai putea fi controlat. în mijlocul acestui prăpăd se aude glasul căpitanului. Nu dă ordine însă, pentru că nu mai este nevoie de ele. Marinar experimentat, spune adevărul echipajului: „Ne înecăm. Rugati-vă lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră”. El însuşi merge acolo unde aveau amenajat un mic loc de închinăciune şi unde se afla şi icoana Sfântului Ioan Rusul. Căpitanul, care călătorise mult şi care acum îşi vedea pieirea, îngenunchează şi spune: „Sfinte al meu Ioane, nu te rog pentru mine, nici pentru acest vapor care costă o avere, ci te rog pentru aceşti bieţi marinari săraci care şi-au părăsit ţara şi mănâncă pâinea străinătăţii, frământată cu apa sărată a mării, pentru a putea trăi familiile lor, şi care pier în această seară. Sfinte Ioane, vreau să-i salvezi" Toată noaptea, printre mugetele vântului îngheţat de nord, căpitanul s-a rugat cu stăruinţă Sfântului Ioan. înfricoşătoarea furtună a trecut. Se luminează de ziuă. Dar ce le văd ochii? Vaporul lor se găseşte acostat şi asigurat în portul Rotterdam, în Olanda. Cine a fost cel ce a condus vaporul, l-a trecut peste prăpăd şi l-a adus aici?
A fost Sfântul Ioan Rusul. Nimeni nu-l poate contrazice pe căpitanul Dimitrie Baruţica, ai cărui ochi au văzut multe, în largul mărilor şi al oceanelor.
Zguduit profund de această minune, a telefonat So­cietăţii navale „Eteria" că lasă vaporul în port pentru re­paraţii, iar el se întoarce în Grecia. Aici, împreună cu soţia sa, s-a îndreptat către un magazin de obiecte bisericeşti, vrând să adreseze în felul său un «mulţumesc» din inimă către Sfântul. A cumpărat pentru biserica Sfântului o Evanghelie, un chivot, un sfânt potir, o cruce pentru binecuvântare, toate din aur, argint şi smalţ. Odoare de mare preţ pentru Sfânta Masă, daruri pentru Sfântul Ioan, care amintesc minunea credinţei şi a rugăciunii, a izbăvirii marinarilor chinuiţi şi îndureraţi.
23 ianuarie 1978

Minune întâmplata unui om de ştiinţă
Povesteşte dl doctor Matzuros din oraşul Limni (de pe aceeaşi insulă pe care se află şi biserica cu Sfintele moaşte ale Sfântului Ioan) către Î.P.S. Hrisostom, mitropolitul Halkidei:
„Prea Sfinţite, nu sunt un habotnic, un neştiutor de carte; sunt medic, iar mai înainte, eram ateu. M-am îmbolnăvit. Analize, examinări, iese diagnos­ticul: cancer la intestinul gros. Confraţi doctori îmi spun adevărul: am cancer în formă avansată (metastază), într-un loc care aproape sigur conduce la moarte.
Mă găseam în clădirea fundaţiei «Pantocrator» din Atena, unde sunt îngrijiţi bolnavii de cancer. După în­ştiinţarea pe care am primit-o despre boala mea, pe când mă găseam singur, întins în pat, mi-am venit în sine şi mi-am întors mintea şi inima către Dumnezeu, în care nu credeam. M-am ridicat pe marginea patului, cu picioarele pe podea; vorbeam singur, mă rugam lui Dumnezeu, îi ceream să ia aminte la mine:
«Dumnezeul meu, am spus, nu credeam în Tine, spuneam că totul e un basm. Omul şi ştiinţa îmi spuneam că sunt totul. Primeşte pocăinţa mea şi, dacă mă consideri vrednic, vindecă-mi boala prin Sfântul al cărui trup întreg îl avem aici, aproape de noi».
Cineva bate la uşă. îl poftesc să intre. Uşa se deschide şi apare un medic tânăr, frumos, binevoitor.
-Ce faci, doctore, cum îţi merge? m-a întrebat.
-Ce să fac, frate, să spun adevărul - mor.
-Nu, doctore, nu mori. O să iau eu tot ce ai rău înăuntru.
-Cine eşti, tinere? Mi-a albit părul în această ştiinţă şi cunosc ce am.
-Sunt acela pe care l-ai cerut mai înainte.
Am ieşit imediat pe hol şi am întrebat dacă l-a văzut cineva pe acel medic tânăr. Ceilalţi doctori mi-au spus: «Confrate, dragă, din necazul pe care îl ai, într-o clipă ai văzut acel vis». Însă eu eram sigur că după rugăciune îl văzusem pe Sfântul. Văzând că nu glumesc şi că insist, mi s-au făcut iarăşi analize şi examinări"
La următoarele analize, cancerul dispăruse. Câţi şi câţi n-au văzut apoi cele două plicuri cu analize: cu cancer şi, după întâmplarea istorisită mai sus, fără cancer!
„Preasfinţite, nu sunt habotnic... Am văzut pe Sfântul... M-am vindecat..."
10 aprilie 1964

Se vindeca doi frăţiori
Într-o casă simplă din Lemeso (Cipru), o familie îşi trăieşte suferinţa - cei doi copii, în vârstă de 6 şi 8 ani, au leucemie. Părinţii şi oamenii de ştiinţă dau o luptă aspră pentru viaţă. Cu cât privesc feţişoarele palide şi ofilite ale copiilor cărora le-a pierit orice dorinţă de viaţă şi de jucării, cu atât inimile părinţilor se zdrobesc mai tare. Cineva le vorbeşte despre Sfântul Ioan din Grecia, că este viu şi face minuni, că i se păstrează trupul întreg.
Îngenunchează în faţa icoanelor din casă mama îndurerată, îngenunchează şi tatăl. Este seară, iar flăcăruia candelei face şi mai palide chipurile copiilor care dorm alături.
„Sfinte Ioane, se roagă mama, fă-mi copilaşii bine. Nu pot să rabd atâta suferinţă. Sfinte Ioane, vino şi în casa noastră, intră aici în această seară şi caută măcar puţin la durerea noastră."
Plângând pe tăcute, tatăl se ridică. După un timp se ridică şi mama. Se duc la culcare. Când se luminează de ziuă, mama priveşte către copii - şi ce-i văd ochii? Vorbeşte soţului să privească şi el: obrăjorii copiilor nu mai sunt uscaţi, palizi, ci trandafirii şi moi. Îi trezesc şi îi pregătesc în grabă. Unde merg? La profesorul universitar care se ocupa de ei.
„Dar, le spune acesta, de ce să mai facem iarăşi analiza sângelui? Obosim copiii; alaltăieri i-am examinat." Mama insistă, îl roagă şi tatăl. Se face reexaminarea şi la analize numărul globulelor roşii era cel normal. Copiii se vindecaseră! Minunea se săvârşise!
Părinţii au făcut din ceară două statuete de mărimea copiilor, apoi au luat avionul până la Atena, iar de aici până în Insula Evvia, la racla cu moaştele Sfântului Ioan, în faţa căreia îngenunchează împreună cu copiii. Acesta este singurul mulţumesc pe care îl puteau spune în acel ceas.
În urma lor, în biserică, au rămas cele două statuete de ceară, pentru a mărturisi tuturor minunile dragostei lui Dumnezeu şi a Sfântului Său.
30 iunie 1980

Acromegalia
Doctorii sunt categorici: „Copilul dumneavoastră s-a născut cu această boală foarte rară şi chiar în forma ei cea mai gravă. Are nevoie de două operaţii foarte complicate la glanda hipofiză, însă este foarte slăbit şi s-ar putea să nu reziste".
Mama însă nu-i mai aude. Îşi convinge soţul să vândă tot şi pleacă la Paris. Medicii francezi le spun acelaşi lucru şi că nu trebuie să se mai ostenească cu atâtea cheltuieli, însă mama vrea să înţeleagă altceva. Ea, care a fost ză­mislită de Dumnezeu ca să zămislească viaţă, asemeni unui ajutor al Lui, ea care suferă cu adevărat, se zdrobeşte, se sfărâmă pentru copilul care este trup din trupul ei.
Vorbeşte singură şi spune doar „salvaţi-mi copilul". O febră cumplită îl arde pe copil. Nemaiputând suporta chi­nurile micuţului, mama îl răpeşte pe copil. Simţind că îl pier­de din viaţă, aleargă spre ieşirea spitalului. Toţi o privesc ciudat.
Găseşte un taxi şi pleacă la o mănăstire rusească, închinată Maicii Domnului, pe care o cunoştea de pe timpul când îşi făcea studiile în Franţa. Intră în mănăstire şi se îndreaptă către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
„Stăpâna mea, nu mai am nici o putere. Dacă copilul meu trebuie să moară, să mor şi eu în faţa icoanei tale. Te rog, Maică Sfântă, care ai văzut pre Fiul tău iubit spânzurat pe cruce şi sângele curgându-i şiroaie, şi care ai rezistat... Eu nu mai rezist... vezi-l pe cel pe care l-am adus pe lume..."
În mijlocul bisericii se găsea dl Serghios Ivanovici, un rus care cunoştea puţin greceşte. Auzind cele spuse de mama îndurerată, s-a apropiat de ea şi i-a spus:
- În Grecia, aveţi un sfânt rus. Sfântul Ioan. Este mare făcător de minuni. Eu de mult timp port la mine o iconiţă de-a lui. O să fac semnul Sfintei Cruci cu iconiţa Sfântului pe fruntea copilului.
În momentul în care iconiţa a atins fruntea micuţului, acesta a început să se zvârcolească. O sudoare rece i-a apărut pe faţă şi pe păr. Mama se apleacă să-l sărute pe frunte, şi ca să vadă dacă mai are febră mare. Nici urmă de febră! Temperatura era cea normală. La mănăstire n-a dormit nimeni în acea noapte. Au făcut priveghere şi s-au rugat. Dimineaţa, mama şi copilul s-au întors la spital.
După trei luni, fără nici o operaţie, analizele arătau că oasele copilului se dezvoltă armonios, iar deformaţiile de la mâini şi de la picioare se îndreptaseră.
„Extraordinar eveniment ştiinţific", spuneau medicii francezi.
„Minunată întâmplare datorită credinţei şi sfinţilor", spune mama, care îşi priveşte mândră copilul care acum merge la şcoală.
12 noiembrie 1974

Călătorie de 100 kilometri
În oraşul Istiea, în nordul Insulei Evvia, s-a născut un copil cu picioarele răsucite şi lipite de coaste. Trei ani şi jumătate s-au zbătut doctorii şi părinţii să poată face ceva pentru copil. După un şir lung de operaţii, medicii au reuşit să dezlipească picioarele şi să le aducă în poziţia obişnuită.
„Tot ceea ce a ţinut de noi am făcut. Copilul însă nu va merge niciodată, pentru că nu are deloc nervi la picioare. Mergeţi... şi cum va fi voia lui Dumnezeu" au spus medicii.
„Sfinte Ioane, cum voi putea să privesc toată viaţa pe acest sărman copil al meu culcat în pat tot timpul? Cum voi putea duce această povară? I-ai făcut pe atâţia şi atâţia bine în toată lumea, fă-l şi pe săracul meu copil să pă­şească. O să vin desculţ la biserica ta, nu mi-a mai rămas nimic. Mai am în grădină un mieluşel, să ţi-l aduc pe în dar", spunea tatăl.
Şi au plecat desculţi, el şi soţia, unul ducând copilul, celălalt mielul. Au mers până în Procopie, unde este bi­serica cu Sfintele Moaşte, două zile şi jumătate, singuri pe drumul care traversează păduri şi prăpăstii în nordul Insulei Evvia, cu nădejdea încuibată în suflete că Sfântul va vedea durerile lor şi le va împlini dorinţa.
Ajunşi la biserică, se face o slujbă la racla cu Sfintele Moaşte. În timp ce preotul cântă Paraclisul Sfântului Ioan, tatăl şi mama plâng lângă copilaşul întins pe spate lângă racla Sfântului. Rugăciunea tuturor se înalţă din adâncul sufletelor îndurerate; suferinţele uneori fără de măsură ale aproapelui, de multe ori, nu le luăm în seamă.
Seara, părinţii nu au vrut să doarmă în clădirile ridicate pentru cei ce vin aici. Au întins o saltea în faţa uşii încuiate a bisericii şi s-au culcat acolo. Către miezul nopţii, tatăl îl trezeşte pe copilul paralitic. Se deşteaptă şi mama şi întreabă: „Anastase, cât e ora? De ce trezeşti copilul?".
„Trezeşte-te, Sfântul a săvârşit minunea! Ridică-te, copilul meu, dă-mi o cană de apă să beau."
(La capătul saltelei aveau o cană cu apă.)
Nu de apă însetează tatăl; însetează să vadă minunea: copilul se ridică şi face primii paşi ai vieţii lui!
În miez de noapte părinţii încep să strige. Se trezeşte satul întreg, se trezesc ceilalţi creştini veniţi să se închine la Moaştele Sfântului. Se bucură împreună de minunata în­tâmplare, de puterea dată de Dumnezeu Sfântului său!
De atunci, în fiecare primăvară, un flăcăiandru zvelt vine la biserica Sfântului cu un mieluşel în braţe, pe care îl oferă prinos de recunoştinţă pentru marele dar primit: acela de a putea merge pe picioarele lui. Îmbrăţişează Sfintele Moaşte, le sărută de multe ori, apoi se întoarce la lupta cu viaţa.
19 septembrie 1976

Puterea smereniei

Erau doi fraţi călugări, care, de multă vreme, vieţuiau cu dragoste împreună, amândoi la un loc. Iar vrăjmaşul diavol, pizmuind traiul lor cel bun, a vrut să-i despartă pe ei, unul de altul. Deci, a făcut între ei o pricină ca aceasta: fratele cel mic a aprins lumânarea şi a pus-o pe ea la locul ei, iar diavolul, făcând pacoste, a prăvălit lumânarea jos şi s-a stins. Iar fratele cel mai mare, mâniindu-se foarte din aceasta, a lovit cu patimă pe fratele său cu palma peste obraz, însă acesta, cu smerenie, s-a închinat lui până la pământ, zicând: „Iartă-mă frate, că te-am supărat; te rog aşteaptă puţintel şi o voi aprinde iarăşi". Dar puterea lui Dumnezeu a pedepsit pe acel diavol până ce s-a făcut ziuă. Iar dacă s-a făcut ziuă, a mers acel diavol în capiştea idolească şi se jeluia mai marelui său, spunându-i lui toată întâmplarea ce a vrut să facă şi ce a făcut acelor călugări şi cum s-a smerit călugărul cel mai mic, celui mai mare şi cum, pentru smerenia aceluia, puterea lui Dumnezeu l-a pedepsit pe el, până la ziuă. Acestea spunându-le, diavolul se jeluia stăpânului său în capiştea idolească, iar slujitorul cel idolesc, întâmplându-se atunci acolo în capişte, a auzit cele ce se jeluia acel drac şi se mira de neputinţa lor. Deci, smerindu-se în inima lui, s-a dus la o mănăstire şi s-a făcut călugăr iscusit şi smerit şi spunea fraţilor, zicând: „Smerenia risipeşte puterea vrăjmaşului, că eu am auzit dracii grăind şi vorbind între dânşii şi zicând: De vom face tulburare şi vrajbă între călugări şi de se va întoarce unul dintr-înşii şi, smerindu-se, se va închina fratelui său, atunci acela toată puterea noastră risipeşte".
Aceasta auzind noi, fraţilor, să ne silim să câştigăm smerenia, care risipeşte puterea diavolului, şi aşa, Dumnezeul păcii va fi cu noi şi ne va feri pe noi de tot laţul vrăjmaşului....

           SURSA POPAS DUHOVNICESC           

BINECUVÂNTATĂ MAICA

Binecuvântată Maica
Celui Care-L adorăm,
pentru-a ta chemare sfântă,
noi te binecuvântăm.

Preacinstită fii tu, Maica
Celui Ce ne-a mântuit,
nimeni pe pământ, ca tine,
pe Iisus n-a mai iubit.

Mulţi au mai crezut în Fiul
după ce L-au cunoscut,
dar tu ai crezut nainte,
până nici nu L-ai născut.

Mulţi L-au mai slăvit pe Domnul,
marile-I minuni văzând,
dar tu L-ai slăvit când încă
El era copil plăpând.

Mulţi L-au mai slujit în urmă,
când El, ca Stăpân, cerea,
dar tu L-ai slujit când încă
El neputincios părea.

Mulţi şi-au mai jertfit o parte
din viaţă pentru El,
dar tu ţi-ai jertfit-o toată,
într-un sfânt şi unic fel.

Mulţi vor fi pe veci în Slavă
lângă El, ce-L adorăm,
însă nimenea ca tine.
...Noi te binecuvântăm.

Discutie intre doi embrioni

am primit acest frumos mesaj...si m-am gandit sa vi-l trimit si voua...

- Si tu crezi in viata de dupa nastere?
- Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.

- Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit aici.
- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, in intuneric.
- Eu nu stiu exact, cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista.
- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru.
Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Acatistul Sfantului Ioan Rusu

 

Ioan Rusu - Sfant Cuvios !

Nou facator de minuni !
(27 mai)

                                                      Troparul Sfantului Ioan Rusu

Cel ce te-a chemat pe tine de pe pamant la lumea cea cereasca, tine si dupa moarte, neschimbat, trupul tau, Sfinte. Caci tu in Asia ai fost dus prizonier si acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roaga-l sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacul 1

Veniti, credinciosilor, sa-l laudam pe cel care, rob fiind, a stapanit peste patimi! Veniti sa-l laudam pe cel in care s-a oglindit Rasaritul Rasariturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca sa imparta lumii intregi bincuvantarile lui Dumnezeu, sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Icosul 1

Hranitu-te-ai din tinerete cu lumina adevarului, o, prea minunatule Ioane, sorbind dulceata invataturilor dumnezeiesti. Ai urmat cuvantul Celui Ce a zis: "Cine crede in Mine, sa-si ia cruce si sa-Mi urmeze Mie", si pentru aceasta noi te laudam:

Bucura-te, podoaba a Bisericii sobornicesti, Mireasa lui Hristos;
Bucura-te, masa duhovniceasca a celor doritori de curatenie;
Bucura-te, odrasla sfanta a pamantului rusesc trimisa la tainic apostolat;
Bucura-te, mostenitor al infranarii Cuviosilor Antonie si Teodosie de la Pecerska;
Bucura-te, ca ai crescut intr-o familie binecredincioasa;
Bucura-te, ca ai luptat impotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;
Bucura-te, ca nu te-ai biruit de deznadejde cand ai primit crucea robiei;
Bucura-te, ca intarit fiind de Dumnezeu ai rabdat batai nenumarate;
Bucura-te, ca scuiparile nu au intinat frumusetea ta launtrica;
Bucura-te, piatra de care s-au sfaramat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;
Bucura-te, ca desi ti-au ars parul si pielea capului, nu te-ai plecat lor;
Bucura-te, ca ai fost vrednic urmas al cetelor de mucenici si mucenite;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 2:

"Cine poate sa ma desparta de dragostea Hristosului meu? Ca rob ascult poruncile tale, dar in credinta mea in Domnul Hristos nu imi esti tu stapan. Imi amintesc patimirile Sale si sunt bucuros sa primesc si eu cele mai cumplite chinuri, dar de al meu Iisus Hristos nu ma lepad", i-ai spus stapanului turc, cantand in inima ta: Aliluia!

Icosul 2:

Au parasit dreapta credinta cei care s-au temut de suferinta si cei iubitori de desfatari, primind invataturile ratacite ale lui Mahomed, dar tu te-ai aratat ca un nou Ilie, neplecandu-ti genunchii la dumnezeu strain. Rugandu-te sa pazesti turma lui Hristos de orice inselare, te cinstim ca pe un parinte al nostru:

Bucura-te, ca nu ai cartit impotriva lui Dumnezeu pentru patimirile tale;
Bucura-te, ca ai primit rastignirea voii tale prin loviturile celor ce te prigoneau;
Bucura-te, cel ce unindu-te cu Hristos te-ai asemanat lui;
Bucura-te, ca desi ai fost pus sa traiesti intre animale, ai vietuit ingereste;
Bucura-te, ca prin nevointele tale grajdul se umplea de buna-mireasma;
Bucura-te, ca sfintindu-l prin rugaciune, nu ai primit sa te muti din el;
Bucura-te, ca te impartasesti in fiecare saptamana cu Sfintele Taine;
Bucura-te, ca ai purtat cu sfiala si smerenie numele Botezatorului;
Bucura-te, ca ai purtat in minte si in inima pilda sa jertfelnica;
Bucura-te, ca fara tulburare din furtuna incercarilor ai iesit;
Bucura-te, ca prin statornicia in credinta esti pilda tuturor;
Bucura-te, candela care ai ars cu undelemnul rabdarii;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 3:

Nu numai credinciosii au priceput sfintenia vietuirii tale, ci si inchinatorii lui Allah, caci prin rugaciune ai trimis stapanului tau o farfurie cu mancare, din Procopie pana la Mecca, pe care lucru neputand sa-l inteleaga, toti au strigat: Aliluia!

Icosul 3:

Nimic nu este cu neputinta celor ce cred cu tarie ca Facatorul cerului si al pamantului degraba plineste rugaciunile lor. Chiar de nu am vazut cu ochii trupesti, dar cu inima credem ca ai facut si ceea ce parea cu neputinta, numai pentru a arata stapanului tau si celor dimpreuna cu el puterea Domnului tau. Pentru care iti cantam:

Bucura-te, ca nu te-ai indoit in credinta ta, avand nadejde neclintita in Dumnezeu;
Bucura-te, ca de la Procopie la Mecca ai trimis o farfurie cu mancare;
Bucura-te, ca desi turcii au ras de tine, ai simtit binecuvantarea cereasca;
Bucura-te, ca sapanul tau intorcandu-se acasa a inceput sa te cinsteasca;
Bucura-te, ca pana si cei intunecati la minte au priceput sfintenia ta;
Bucura-te, ca la inmormantarea ta au venit chiar si musulmani si armeni;
Bucura-te, din randuiala cereasca farfuria aceea este si astazi semn al minunii savarsite de tine;
Bucura-te, ca dupa multe veacuri aratandu-te femeii la care se afla farfuria i-ai cerut sa o aduca la biserica;
Bucura-te, ca cei care cereau semne si minuni au primit cu prisosinta;
Bucura-te, ca te-ai asemanat proorocilor din legea cea veche;
Bucura-te, stavila care opresti ratacirile si izgonesti lupii de la turma cea cuvantatoare;
Bucura-te, ca pe toti i-ai coplesit prin virtutile si minunile tale;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 4:

Nu a tinut Dumnezeu lumina ascunsa sub obroc, ci a randuit ca moastele tale intregi si bine mirositoare sa fie primite de credinciosi ca o pecete a binecuvantarii tale. Pentru care si noi, bucurindu-ne cu cei care s-au atins de ele, Ii cantam celui care da adevarata viata celor care cred in El: Aliluia!

Icosul 4:

Degeaba a incercat vrajmasui mintuirii, diavolul, sa nimiceasca prin foc moastele tale, caci trupul tau s-a miscat in mijlocul flacarilor ca si cum nu s-ar fi cunoscut moartea. Turcii care au vazut aceasta s-au infricosat si au fugit, lasand in urma odoarele bisericii pe care vroiau sa le fure, iar crestinii s-au umplut de mirare, cantandu-ti:

Bucura-te, nou Ilie prin ravna catre cele ceresti;
Bucura-te, ca la fel ca acela te-ai lasat mistuit de dragostea Sfanta;
Bucura-te, ca nu imbracamintea, ci trupul tau ne-ai lasat noua ca acoperamant;
Bucura-te, ca deasupra mormantului tau a stralucit o lumina cereasca;
Bucura-te, ca gasind moastele tale, credinciosii au tresaltat cu duhul;
Bucura-te, ca toti cei ce le saruta, iau binecuvantare;
Bucura-te, ca inchinandu-se lor, gasesc scapare din framantarile lor;
Bucura-te, ca ele sunt marturie ca Domnul pe care L-ai slujit este adevaratul Dumnezeu;
Bucura-te, ca El a dat viata mostelor tale cand au fost aruncate in foc;
Bucura-te, ca trupul tau s-a miscat in mijlocul flacarilor;
Bucura-te, ca a ramas nevatamat, aratand sfintenia ta;
Bucura-te, ca a fost adus in Grecia, pentru a fi martor al minunilor tale;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 5:

Cine stie multimea minunilor tale? Cine cunoaste cata multime de oameni ai ajutat spre slava Dumnezeului parintilor nostri? Doar o mica parte din lucrarile tale afland noi, Ii multumim Celui Ce te-a proslavit intre cei iubiti ai Sai, si Ii cantam: Aliluia!

Icosul 5:

Nou Doctor fara-de-arginti fiind, urmand Doctorului sufletelor si al trupurilor, nu ai pregetat sa sari in ajutorul bolnavilor care te-au chemat cu credinta, ci le-ai adus grabnica tamaduire. Iar noi, auzind acestea, te laudam asa:

Bucura-te, impreuna cu Cosma si Damian, cu Chi si Ioan;
Bucura-te, cu toti doctorii fara-de-plata;
Bucura-te, ca nu de la tine, ci de la Domnul ai adus izbavire din dureri;
Bucura-te, vistierie nesfarsita de tamaduiri;
Bucura-te, ca celui paralitic de zece ani i-ai vindecat picioarele;
Bucura-te, ca el nu a sovait a merge la biserica ta sa iti multumeasca;
Bucura-te, ca prin mir ai dat sanatate unei femei bolnave;
Bucura-te, de laudele celor cinci copii ai ei;
Bucura-te, ca asculti rugaciunile copiilor pentru parintii lor;
Bucura-te, ca Atanasia a adus barbatului ei aghiasma si ulei din candela ta;
Bucura-te, ca ungandu-se cu credinta, acestuia i s-a tamaduit pieptul;
Bucura-te, alinatorul durerilor celor in suferinta;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 6:

Un bolnav din Atena a refuzat sa primeasca ajutorul doctorului, temandu-se ca isi va pierde viata, dar tu te-ai aratat in vis nepoatei sale, indemnand-o sa-l trimita la acela pentru tamaduire. Auzind ca nu i se va intampla nimic rau si ca vei tine chiar tu mana celui care il va opera, el a primit cu incredere sfatul tau si a aflat tamaduirea, pentru care a cantat Domnului cu multumire: Aliluia!

Icosul 6:

Vindecand prin harul lui Dumnezeu boli de nevindecat, desi nu ai invatat de la oameni mestesugul doctoricesc, te-ai aratat mai iscusit decat cei ce si l-au insusit pe acesta prin stiinta lumeasca. Iar cei ce cunosc puterea ajutorului tau iti canta:

Bucura-te, vas de mir neimputinat si de sanatate izvorator;
Bucura-te, venind in sprijinul celor neputinciosi pe care ii bantuiesc deznadejdea;
Bucura-te, cel ce prin suferintele tale ai primit darul de a alina suferintele celor aflati in nevoi;
Bucura-te, ca ai indepartat chiagurile de sange din capul Vasulei;
Bucura-te, ca unui copil i-ai tamaduit picioarele paralizate;
Bucura-te, ca mama caruia i-ai vindecat copiii a venit sa iti multumeasca;
Bucura-te, cel ce vindeci copiii incercati de boala;
Bucura-te, ca parintii lor alearga la tine cu nadejde;
Bucura-te, ca unei batrane garbove i-ai indreptat spatele;
Bucura-te, ca in chip de doctor te-ai aratat unui medic necredincios;
Bucura-te, ca vindecandu-se de cancer, aceasta a crezut in Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai izbavit de o veche suferinta pe preotul care slujea in biserica ta;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 7:

"Sfinte Ioane, ma urasti?" - a intrebat cuprinsa de deznadejde Arhondula, parandu-i-se ca rugaciunile ei pentru a avea urmasi nu au avut nici un folos. Tu insa i-ai aparut nu dupa multa vreme si i-ai spus ca sfintii nu urasc pe nimeni, si ca voia Domnului era ca sa se bucure de copii abia dupa doi ani. Iar ea, dupa ce a vazut implinirea cuvintelor tale, i-a cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7:

De multe ori am crezut ca rugaciunile noastre sunt zadarnice, ca pentru pacatele noastre fata Domnului s-a intors de la noi si ne asteapta pierzania, dar la vremea cuvenita El a plinit toate cererile noastre cele bune: Sfinte Ioane, ajuta-ne sa simtim in toate zilele vietii noastre ocrotirea cereasca, ca sa iti putem canta:

Bucura-te, reazem al celor impovarati de greutatile vietii;
Bucura-te, ca auzi suspinurile si stergi lacrimile oamenilor;
Bucura-te, cel ce nu te-ai maniat pe Arhondula care a cartit impotriva ta;
Bucura-te, cel ce i-ai spus ca sfintii nu urasc pe nimeni;
Bucura-te, ca deznadejdea care o bantuia i-ai schimbat-o in nadejde;
Bucura-te, ca la vremea randuita de Domnul, ea s-a invrednicit sa aiba copii;
Bucura-te, ca pentru rabdarea ei a fost rasplatita nu doar cu un copil, ci cu mai multi;
Bucura-te, ca ne-ai intarit evlavia fata de cei proslaviti de Dumnezeu;
Bucura-te, podoaba cereasca care nu cruti osteneala pentru a-i sprijini pe oameni;
Bucura-te, folositorul cel prea cald al credinciosilor care cred minunilor tale;
Bucura-te, ca familia ta este Biserica Mantuitorului;
Bucura-te, ca celor ce nu fug de greutatile vietii le dai curajul sa iasa intariti din ele;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 8:

Ca o fiara urla Caterina, cand era chinuita de diavol, inspaimantandu-i pe cei care o vedeau, dar a alergat fara sa se indoiasca la ajutorul tau, si aparandu-i in vis i-ai vestit izbavirea. Si noi cadem, sfinte, inaintea ta rugandu-te sa ii eliberezi pe toti cei care sunt robiti de ingerii cazuti, ca sa cante impreuna cu noi Celui Ce a infrant puterile intunericului: Aliluia!

Icosul 8:

Cazi inaintea tronului Dumnezeirii, Sfinte Ioane, si mijloceste pentru toti cei care suntem ispititi de vrajmasul diavol ca sa primim ajutor in lupta duhovniceasca si sa dobandim tarie in credinta noi, cei ce te laudam:

Bucura-te, ca ai gonit pe diavolul care o chinuia pe Caterina;
Bucura-te, ca dupa aceasta, multi demonizati au fost adusi la racla ta;
Bucura-te, purtatorule de Duh Sfant care ai mijlocit tamaduirea lor;
Bucura-te, ca prin lacrimi si nevointe i-ai infricosat pe diavoli;
Bucura-te, caderea nelegiuitilor vrajmasi si ridicarea celor ce lupta cu acestia;
Bucura-te, lant care fereci pe faptuitorul celor rele;
Bucura-te, ca pe cei care sufera de tulburarile mintii ii izbavesti;
Bucura-te, cel ce avand harisma deosebirii vezi lucrarea diavolului;
Bucura-te, ca ne povatuiesti cum sa scapam din cursele lui viclene;
Bucura-te, ca si in vremurile de pe urma vei fi calauza pentru credinciosi;
Bucura-te, ca impreuna cu tot soborul sfintilor vei veghea asupra lor;
Bucura-te, cel ce prin suportarea prigonirii ai ajuns pavaza pentru crestinii prigoniti;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 9:

Precum s-a intors fiul cel risipitor la tatal sau, asa si tanarul Tanasia care dupa multe rautati a ajuns sa isi loveasca mama, prin tainica ta mijlocire s-a intors cuprins de pocainta inapoi la dragostea cea fireasca. La fel i-ai cantat Dumnezeului indurarilor: Aliluia!

Icosul 9:

Multi sunt cei care apuca pe drumuri gresite, iar rudele lor sunt cuprinse de jale. Vino si intoarce-i la slujirea lui Hristos pe cei care au cazut in pacat, fiind prinsi in cursele vrajmasilor si biruiti de patimile ucigatoare de suflet, ca sa iti cante alaturi de noi:

Bucura-te, ruda duhovniceasca a Sfantului Stelian;
Bucura-te, cel ce ocrotitor al tinerilor fiind, te intristezi de caderile lor;
Bucura-te, mangaiere prea-dulce pentru parintii fiilor risipitori;
Bucura-te, ca mama lui Tanasis si-a vazut dorinta implinita;
Bucura-te, ca vazandu-si fiul acasa s-a bucurat impreuna cu cetele ingeresti;
Bucura-te, ca te ingrijesti ca cei ce s-au pocait sa nu se intoarca la cele rele;
Bucura-te, ca ii linistesti pe cei care sufera amar pentru caderile celor apropiati lor;
Bucura-te, ca dai nadejde in mila Celui Ce a venit pentru cei pacatosi;
Bucura-te, ca nici o cadere nu poate stavili randuiala lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce ne inveti sa uram pacatul, fara a-i judeca pe cei care cad in el;
Bucura-te, cel ce ne ajuti sa ne vindecam de slabiciunile noastre ascunse;
Bucura-te, ca ne indemni sa ne rugam unii pentru altii;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 10:

Desi vaduva care fusese lipita de casa nu ti-a cerut niciodata ajutorul, plangerea a ajuns si la urechile tale, si tu nu ai sovait sa o linistesti, incurajand-o sa se duca la judecata pentru a dobandi ce i se cuvenea. Stiind ca mijlocirea ta este mai tare decat cerbicia judecatorilor iubitori de arginti, te chemam si noi in ajutorul celor nedreptatiti, al celor ce Ii canta Dreptului Judecator: Aliluia!

Icosul 10:

Arzatoare fiind dragostea ta pentru oameni, nu numai pe cei care au auzit de numele tau ii ajuti, ci si pe multi din cei greu incercati de nevoi. Sa nu ramana departe de mila ta cei pe care ii poti ajuta, ca vazand puterea ta sa iti cante impreuna cu noi:

Bucura-te, ca ai ajutat-o pe vaduva pe care rudele vroiau sa o insele;
Bucura-te, ca ai asezat-o in casa care i-a ramas mostenire;
Bucura-te, ca s-au rusinat cei care cugetau viclesuguri cu nerusinare;
Bucura-te, ca ai sarit in ajutorul celei ramase fara ajutor de la oameni;
Bucura-te, ca pe multi altii i-ai izbavit din cursele vrajmasilor;
Bucura-te, ca traiesti fericirea celor insetati de dreptate;
Bucura-te, prigonitorule al celor ce prigonesc;
Bucura-te, luptator destoinic impotriva inselatoriei, furtisagului si nedreptatii;
Bucura-te, cel care rastorni urzelile judecatorilor nevrednici;
Bucura-te, ca esti iscusit judecator si nu te pot insela cei ce ti se roaga cu fatarnicie;
Bucura-te, balanta a Dreptului Judecator spre care alergam in necazuri;
Bucura-te, cel care ii imbraci pe cei saraci si ii hranesti pe cei flamanzi;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 11:

De multe ori uitam sa ii praznuim pe cei de care lumea nu a fost vrednica, pe sfintii care au stralucit printr-o vietuire aleasa luminand pamantul. Tu, dar, Sfinte Ioane, te bucuri impreuna cu ei cand cinstim pomenirea voastra si pentru ca v-a randuit ca aparatori ai nostri Ii multumim Domnului prin cantarea: Aliluia!

Icosul 11:

"Asa sunt uitati prietenii?", l-ai intrebat pe batranul Nicolae care nu si-a adus aminte ca este praznicul tau, iar el auzind blanda ta mustrare a lasat toate ca sa vina si sa se inchine tie, si sa-ti cante impreuna cu cei care te iubesc ca pe un ocrotitor al lor:

Bucura-te, ca prin pomenirea ta poti ajuta credinciosilor;
Bucura-te, ca prin tine ni s-a aratat ca sfintii nu trec cu vederea praznuirea lor;
Bucura-te, ca prin aceasta am fost indemnati sa-i cinstim cu si mai multa evlavie;
Bucura-te, ca nu te-ai sfiit sa-l mustri fara de rautate pe batranul Nicolae;
Bucura-te, ca auzindu-te el a venit grabnic la moastele tale;
Bucura-te, ca s-au inaltat catre tine rugaciunile sale smerite;
Bucura-te, cel ce astepti sa avem si noi credinta curata ca a sa;
Bucura-te, ca nu te indepartezi nici de cei care nu stiu sa se roage tie;
Bucura-te, prietenule al celor ce vor sa fii aproape;
Bucura-te, cel ce nevazut calatoresti alaturi de ei pe marea vietii;
Bucura-te, ca ne chemi sa cinstim si noi cum se cuvine pomenirea ta;
Bucura-te, ca le dai credinciosilor cele de trebuinta pentru a veni la biserica ta;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 12:

Nu te vom uita, Sfinte. Nu vom uita multimea minunilor tale prin care a stralucit puterea adevaratului tau Stapan. Ajuta-ne ca pana la sfarsitul vietii noastre sa ramanem fii credinciosi ai Sfintei Biserici, ca sa nu incetam lauda: Aliluia!

Icosul 12:

Slava lui Dumnezeu pentru toate! Slava lui Dumnezeu pentru multimea de Sfinti care au crescut in Biserica Sa, unde a inflorit si Sfantul Ioan Rusul! Nespusa este tresaltarea inimilor noastre cand iti aducem cantari de lauda, Sfinte Ioane, facatorule de minuni:

Bucura-te, icoana zugravita de Imparatul Ceresc spre intarirea credinciosilor;
Bucura-te, temei de impacare al celor biruiti de manie si rautate;
Bucura-te, bucurie a celor ce afla de minunile tale;
Bucura-te, dar dumnezeiesc in vietile noastre greu incercate de felurite necazuri;
Bucura-te, cel ce cu negraita dulceata ii indreptezi pe cei nepriceputi;
Bucura-te, dascalul si indrumatorul nostru pe calea virtutii;
Bucura-te, indreptatorul celor fara de socoteala;
Bucura-te, totdeauna izbavitor al celor care te cheama in primejdii;
Bucura-te, cel ce nu ai crutat osteneala pentru a face bunatate;
Bucura-te, ca ne dai ajutor cu imbelsugare in toata vremea;
Bucura-te, ca ne arati noua milele lui Dumnezeu;
Bucura-te, si pregateste-ne sa ne bucuram impreuna cu tine in Rai;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos!

Condacul 13:

O, Sfinte, Ioane, vlastar al Rusiei si faclie a Bisericii lui Hristos, primeste acum putina noastra rugaciune si nu ne lasa fara raspuns. Desi nu avem credinta celor ce au cerut ajutorul tau si l-au primit cu indestulare, credem ca ne poti ajuta si pe noi, ca sa slavim cu multumire Numele lui Dumnezeu prin laude si cantari: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

                                            Rugaciune catre Sfantul Ioan Rusu 

O, Sfinte Ioane, intru tot laudate si de minuni facatorule, primeste aceasta umila rugaciune de la noi, nevrednicii tai robi, caci catre tine ca la un grabnic folositor alergam noi, chemandu-te cu evlavie: vino, Sfinte, si vezi ranile si durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, ca stim, Sfinte al lui Dumnezeu, ca desi ai patimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin vietuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta la viata cea vesnica a nazuit la ajutorul tau si ti s-a rugat cu credinta, nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat si tu l-ai trebut cu vederea? Sau cine s-a rugat tie si nu l-ai auzit?

Minunile si ajutorul tau, Sfinte, ne-au facut si pe noi, pacatosii, sa alergam la ajutorul tau. Am auzit de minunea pe care ai facut-o trimitand prin rugaciune o farfurie de mancare din Procopie pana la Mecca. Am aflat de vindecarile tale minunate, de multimea de bolnavi care au aflat izbavire din suferintele lor. Credem ca Dumnezeu te-a proslavit prin minuni fara de numar. Oare pe noi ne vei lasa fara ajutor? Sa nu fim noi lepadati de la dragostea ta, Sfinte, chiar daca vietile noastre sunt pline de faradelegi.

Aducandu-ne aminte de mijlocirile tale binecuvantate, credem ca tu acelasi esti, Sfinte, astazi ca si atunci, si ca nimeni din cei ce se roaga tie nu ramane fara ajutor. Pentru aceea si noi, fiind scarbiti si in pagube, alergam la tine cu credinta si lacrimi, ingenunchind, si ne rugam tie, Sfinte Ioane, sa te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea jertfelnica, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri, Roaga-L sa departeze de la noi dreapta Sa manie, sa apere orasele, satele si toata tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni napraznice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de navalirea asupra noastra a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi.

Mijloceste, Sfinte Ioane, pastoritilor nostri ravna fierbinte catre Dumnezeu, purtare de grija pentru mantuirea sufleteasca a pastoritilor, intelepciune in purtare si invatatura, cucernicie si tarie in ispite; tuturor carmuitorilor purtare de grija fata de supusi, iar supusilor indeplinirea cu sarguinta a tuturor indatoririlor lor, ca astfel, in pace si cu cucernicie, sa petrecem veacul acesta. Sa ne invrednicim de impartasirea bunatatilor celor vesnice in Imparatia Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si inchinaciune, impreuna cu Tatal cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

                                            Rugaciune care se citeste la vreme de boala !

Bucurandu-ma de dumnezeiasca marire la care te-ai inaltat, o, Sfinte Ioane, indraznesc sa alerg la ajutorul tau pentru tamaduire. Stiu, Parinte, ca incercarile vin din randuiala lui Dumnezeu. Stiu ca prin boala trupului, sufletul se curateste, si ca rabdarea este rasplatita de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznadejdii imi tulbura mintea si ma departeaza de rugaciune.

De aceea dar, o, Sfinte, gasesc alinare in cugetarea la vindecarile tale minunate. Tu ai tamaduit multimea de copii spre bucuria parintilor lor. Tu ai indreptat spatele batranei garbove, tu ai dat sanatate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe batranul Atanasiei care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai indepartat cheagurile de sange din capul Vasulei si l-ai tamaduit pe doctorul necredincios.

Stiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viata mea in mainile tale si mijloceste precum stii mintuirea mea. Daca voia Domnului este sa duc cu rabdare crucea bolii, da-mi putere si ajuta-ma sa nu cartesc din cauza neputintelor. Dar daca Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugaciunile tale, atunci sa ma tamaduiesti fara sovaiala, noule doctor fara-de-arginti, ca vazand aceasta sa-ti multumesc tie si sa-l laud in vecii vecilor pe Doctorul sufletelor si al trupurilor, prin cantarea: Aliluia

LA POARTA INGERILOR

La poarta ingerilor

Demult, a trait un print tare-tare bogat, care era, insa, si foarte zgarcit. Nu ar fi dat niciodata nimic. Doar ca, intr-o noapte, a visat ca murise si ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfantul Petru i-a spus:
- Vino cu mine sa iti arat unde vei sta de acum incolo.
Si au mers ei ce-au mers prin gradinile acelea minunate, pana cand, la un moment dat, au ajuns langa un palat mare si frumos.
- A, a strigat tanarul print, aici voi sta ?
- Nu, in nici un caz.
- Dar, cine va sta aici?
- Aici va locui, dupa ce va muri, gradinarul tau.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sarac lipit pamantului, cum sa merite el ase ceva ?
- E, nu are gradinarul tau avere pe pamant, fiindca tot ce castiga imparte mereu cu cei mai sarmani decat el. Pe pamant nu strange nimic, fiindca daruieste, dar aici, uite cate a strans! Tot ce vezi aici este rodul bunatatii lui.
- Bine, si atunci eu unde o sa stau ? -a mai intrebat nemultumit printul.
- Uite acolo, in cocioaba aceea!
- Cum, in sandramaua aia ?! Pai acolo sunt doar niste scanduri prapadite care stau gata-gata sa cada ... cum sa locuiesc in mizeria aia ? E drept asa ceva ?

- Sigur ca este drept - i-a raspuns Sfantul Petru! Ia gandeste-te, ce ai daruit tu ? Nimic. Ce ai fi vrut sa apara aici!? Daca ai fi fost bun si darnic cum este gradinarul tau, atunci ai fi avut si tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar asa ... Tot ce vezi acolo este rodul zgarceniei tale ...
In clipa aceea, tanarul print s-a trezit speriat din visul sau. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pamant, ci in cer. Nu a mai strans bogatii peste bogatii, fiindca la ce i-ar fi folosit mai tarziu ?
Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sarmani si, in acest fel, a strans o avere mult mai de pret: recunostinta celor ajutati de el si binele facut. Aceasta era averea pe care nimeni nu i-ar fi putut sa i-o fure!
Intelept ar fi ca si noi toti sa procedam aidoma printului din poveste, pentru ca adevarata este vorba care spune ca "Nu ramanem decat ce ceea ce daruim".

"Pe calea binelui mai repede obosesti odihnindu-te, decat ostenindu-te."

Este foarte bine

http://popasduhovnicesc.ro/

Se spune despre un rege african că avea un prieten foarte bun din copilărie. Acest prieten era creştin şi avea obiceiul ca, indiferent de situaţia în care se afla, bună sau rea, să spună cu seninătate şi fără să se mânie: "Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!" Într-o zi, amândoi se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege.

Dintr-o greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui buricul degetului mare. Prietenul regelui, nefiind deloc mişcat de întâmplare, a zis ca de obicei: "Este foarte bine!

 Aşa e voia Lui Dumnezeu!" Enervat, regele a răspuns: "Nu, nu e bine deloc!" şi a poruncit ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare. Peste un an, regele, vânând într-un teritoriu străin, a fost capturat de canibali şi dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l "prepare".

Pregătindu-se să aprindă focul, unul dintre canibali a observat că regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţioşi, aveau ca regulă să nu mănânce pe nimeni care nu era întreg.

 Prin urmare, l-au eliberat pe rege. La întoarcerea acasă, regele şi-a amintit de întâmplarea de la vânătoare când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, ordonă să fie eliberat prietenul lui.
- Ai avut dreptate, i-a spus prietenului proaspăt eliberat. A fost foarte bine că mi-ai retezat buricul degetului. Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii. - Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât din partea mea să fac acest lucru.
 - Nu, a replicat prietenul, este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!
- Ce vrei să spui cu asta: Este foarte bine?!?
 Cum poate fi bine să-ţi trimiţi prietenul la puşcărie un an?
- Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine şi, eu neavând niciun cusur trupesc, mă mâncau sigur canibalii, aşa că... este foarte bine!
 Aşa a fost voia Lui Dumnezeu! In momentele fericite iubeste-l pe Dumnezeu! In momentele dificile cauta-l pe Dumnezeu! In momentele de liniste adora-l pe Dumnezeu! In momentele dureroase AI incredere in Dumnezeu! In toate momentele multumeste-I lui Dumnezeu!
 Cand Iisus a murit pe cruce, El se gandea si la tine!

Moartea ne arata valoarea lucrurilor

Doi oameni, unul credincios si altul necredincios, au mers in padure, spre a taia lemne.

Doborand un copac, omul cel necredincios a zis:

- Vezi, frate, asa este si cu viata noastra. Cand vine moartea ne doboara jos si s-a terminat cu noi.

Auzind acest gand, omul cel credincios a zis:

- O, fratele meu, nu-i adevarat ca viata noastra se termina cand vom muri. Vezi tu arborele acesta? L-am doborat, dar abia acum, dupa ce l-am taiat, se va vedea de ce este bun. Abia acum vom vedea daca este sanatos si bun, ori daca este doar bun de foc.

RUGACIUNE DE MARTI

Doamne, Dumnezeul meu, osandit stau inaintea fetei Tale celei sfinte, si-mi marturisesc nevrednicia, neputinta si saracia mea cea mare. Pentru aceasta ma rog Tie:
O, izvor dulce si noianul indurarii, deschide stavilele cerului si ploua asupra mea bunatatile indurarii Tale, pentru ca sa pot scoate lacrimi, sa plang, sa spal si sa curatesc sufletul meu de intinaciunea pacatelor, cu cainta tare si adevarata. Si ca sa-mi dai acest dar, Stapane, pun mijlocitor pe Inaintemergatorul Ioan, catre care zic: O, invatatorule al pocaintei si marite Proorocule, care esti mai mare decat toti proorocii, precum insusi Fiul lui Dumnezeu te-a numit in Sfanta Evanghelie, tu care ai aratat poporului pe Stapanul Hristos, tu care L-ai botezat in Iordan si ai vazut cerurile deschizandu-se, tu care ai auzit glasul Parintelui ceresc si ai vazut pe Duhul Sfant ca un porumbel pogorandu-se peste El. Rogu-te, ajuta-mi cu mijlocirea ta, tu care stai in cer inaintea Judecatorului vesnic, si fa-L sa se indure de mine, caci ai multa indrazneala la iubirea Lui.

Intinde mana aceea cu care L-ai botezat si strica cugetele mele cele rele si ma intareste sa-mi petrec viata pe calea cea buna a lui Dumnezeu. O, Proorocule, lumineaza-mi mintea cu poruncile Domnului, ca sa le tin minte si sa le pazesc pana la sfarsitul vietii mele. Si sa stai langa mine in ora mortii mele, sa ma duci pocait inaintea Stapanului meu, Dumnezeu. Roaga-te inca si pentru toata lumea, ca Dumnezeu sa dea ajutor crestinilor, si celor vii si celor adormiti, sa-i odihneasca in necazurile cele multe, sa le dea toate cele de trebuinta si sa-i invredniceasca Imparatiei Sale. Amin

Păstorul cel credincios

Povestea spune că: orice lucru are mai multe înţelesuri,
un gest frumos nu trebuie demolat de dragul adevărului,
fiecare om are adevărul lui,
iluzia protejează când adevărul ar putea zdrobi,
interpretăm realitatea pe măsura sufletului nostru.

Călătorind prin ţară, Moise întâlneşte un păstor şi rămâne cu el câteva zile, ajutându-l să-şi pască turma. La sfârşitul fiecărei zile, păstorul lua într-un blid, cel mai bun lapte, pe care îl aşeza, departe de locul de înnoptat, pe o piatră.

–Pentru ce pui laptele acolo? a întrebat Moise.
–Este lapte pentru Dumnezeu! a răspuns cu veneraţie păstorul.

Mirat Moise cere lămuriri:
–Cum aşa?
–În fiecare seară iau laptele cel mai bun şi-l dau ofrandă lui Dumnezeu!

Văzând simplitatea omului, Moise a zâmbit şi l-a întrebat foarte serios :
–Şi Dumnezeu îl bea?
–Da! a exclamat sigur de sine păstorul. Dumnezeu bea laptele, pe care i-L ofer!

Moise se hotărăşte să lumineze pe sărmanul naiv:
–Dumnezeu este Spirit Pur, El nu cunoaşte setea şi foamea şi nu are nevoie deloc nevoie de laptele tău.
–Eu găsesc dimineaţa, blidul gol şi cu siguranţă, Dumnezeu îşi potoleşte setea cu acest lapte...
–Nu Dumnezeu bea laptele tău! La noapte să veghem vasul, să vedem cine bea laptele.

Convins că Dumnezeu bea laptele şi curios să vadă aceasta, cu proprii ochi, păstorul se aşează împreună cu omul străin la pândă. În toiul nopţii, la lumina lunii, păstorul vede cum un animal micuţ se apropie de blid şi bea laptele lăsat pentru Dumnezeu.

Dimineaţa, foarte trist, cu faţa întunecată şi inima strânsă, păstorul îi dă dreptate lui Moise..
–Ai avut dreptate, o vulpe bea laptele meu!

În noaptea următoare, Dumnezeu, i se arată lui Moise şi-i spune:

,,Moise, este adevărat că sunt Spirit Pur, dar am primit cu bucurie ofranda de iubire a păstorului şi neavând trebuinţă de acel lapte, îndreptam într-acolo micul animal înfometat, care avea atâta nevoie. Tu ai lăsat animalul fără hrană, pe om fără bucuria şi liniştea că Eu îi primesc curata şi smerita ofrandă, iar pe Mine, fără iubirea cuprinsă în gestul omului...

Spunem povestea: aceluia care de dragul adevărului răneşte oamenii,
cuiva care crede că e singurul care ştie adevărul,
,,realistului" care ucide iluziile oamenilor.

Taina Adevărului

Povestea ne arată: deosebirea dintre înţelepciune şi inteligenţă, complexitatea alcătuirii lumii, limitele şi subiectivismul cunoaşterii noastre.

Aflat pe cale, prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un tufiş, nu departe de o fântână. Un alt drumeţ s-a oprit să se răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga cu bani, de la cingătoare şi fără să bage de seamă că a pierdut punga, omul a plecat din nou la drum.

La scurt timp, după aceea a sosit un al doilea călător. El a văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit în toate părţile şi pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă şi a plecat mai departe.

Puţin mai târziu un al treilea om s-a oprit la fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit şi apoi s-a tras la umbră, lângă fântână şi a adormit, căci era foarte ostenit.

După o vreme, primul călător a descoperit, că-i lipsea punga şi dându-şi seama că numai la fântână o putea pierde, s-a întors degrabă. Furios l-a trezit pe cel, care dormea şi i-a cerut punga cu bani. Cum acela nu ştia nimic despre punga cu bani, s-au luat la ceartă, iar cel ce pierduse banii, l-a omorât pe cel de al treilea călător. Apoi a plecat la drum supărat.

Martor nevăzut la toate acestea Moise, foarte nedumerit i-a strigat lui Dumnezeu:

–Vezi, de aceea nu cred oamenii în tine! Este prea mult rău şi nedreptate în lume! De ce a trebuit ca primul călător să piardă banii şi apoi să devină ucigaş? De ce a trebuit ca al doilea să găsească punga şi crezând-o un dar ceresc, să plece cu ea? Al treilea era cu totul nevinovat, de ce a trebuit să moară?

Iar Dumnezeu i-a răspuns:

–Îţi mai explic o singură dată, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui de al doilea călător, care găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaş, care îşi ascunsese aşa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi care astfel şi-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens şi justeţe în tot ceeace se întîmplă, chiar şi atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înţelegi.

Credinţa în adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu este taina pătrunderii Adevarului din jurul nostru...

Spunem povestea: melencolicului, pesimistului,
celui ce a renunţat la speranţă,
cuiva care vede numai răul din jur,
acelui ce nu înţelege sensul răului,
când vrem să explicăm înţelepciunea organizării lumii,
omului aflat în necaz.

Smerenia

Povestea vorbeşte despre smerenie, strădanie, credinţă.

Un călugăr tânăr îl tot iscodea pe un frate mai bătrân despre toate cele:
–Spune părinte, rogu-te, ce este smerenia?
–Smerenia, fiule, este cununa de pietre scumpe a călugărului.
–Şi ce se face pentru câştigarea smereniei?

–Smerenia se câştigă, când te-ai deprins propriile păcate să le vezi, să le cunoşti, să te războieşti cu ele, să scapi de ele. Iar de păcatele altora să nu iei în seamă...

Spunem povestea: cui caută smerenia, credinţa, sporirea duhovnicească, autoperfecţionarea.