CINE ZICE...ALA E

DOAMNE AJUTA!

Odată, pe înserate, un ţăran se aşeză pe pragul modestei sale case, bucurându-se de răcoarea serii. În apropiere, şerpuia un drumeag care ducea spre sat. Un călător, care trecea pe cale, îl văzu pe ţăranul nostru şi îşi zise în sinea lui: "Omu' ăsta e cu siguranţă un mare leneş, cred că stă de pomană toată ziua şi lâncezeşte pe pragul casei..." La puţină vreme, apăru un alt trecător. Acesta se gândi: "Omu' ăsta cred că e un donjuan. Şade aici ca să se uite după fetele care trec pe cale, ba poate le mai şi necăjeşte..." Nu după mult timp, trece pe lângă casa ţăranului un străin care se îndrepta spre sat. Acesta îşi zise în mintea lui: "Omu' ăsta cred că e de bună seamă un om harnic. A trudit toată ziua, iar acum se bucură de odihna bine meritată..." Care dintre cei trei avea dreptate? La drept vorbind, nu putem şti prea multe despre ţăranul aşezat pe pragul casei, însă putem spune mai multe despre cei trei oameni care se îndreptau spre sat, după felul lor de a gândi. Primul era, se pare, un leneş, care îi vedea pe toţi ca fiind leneşi, asemenea lui. Al doilea era un om obsedat de aventurile amoroase, căci mintea lui tot timpul era frământată de aşa ceva. Iar al treilea era un om muncitor, harnic, care îl înţelegea foarte bine pe cel de pe pragul casei.  Aici se cam potriveşte vorba ceea: "Cine zice, ăla e". Întotdeauna un om mândru îi vede pe ceilalţi mândri, răi şi păcătoşi. Un om smerit îi vede pe ceilalţi smeriţi, buni, blânzi. În multe cazuri, un om gelos este gelos, fiindcă îşi închipuie că şi tovarăşul lui de viaţă face păcatele lui. Unul care stă strâmb îi vede pe ceilalţi strâmbi. Nebunii şi turbaţii îi văd pe cei buni şi evlavioşi, ca fiind nebuni şi turbaţi. Şi aşa mai departe...(Preluare..popas duhovnicesc)