Acest articol se referă la sărbătoarea Paştelui în diferite religii şi rădăcinile sale precreştine. Pentru alte sensuri vedeţi Paşti.
Paştele (latină: pascha, ebraică: pessach, greacă: Πάσχα) este o sărbătoare religioasă anuală cu semnificaţii diferite, întâlnită în creştinism şi iudaism. Unele obiceiuri de Paşti se regăsesc, cu semnificaţie diferită, în antichitatea anterioară religiilor biblice.
Învierea Domnului - icoană ortodoxă. În calendarul creştin este considerată cea mai importantă sărbătoare. Potrivit Scripturii Creştine, la 3 zile dupa ce a murit crucificat, Isus a înviat. Creştinii sărbătorec Învierea Domnului în Ziua de Paşti sau Duminica Paştelui. Saptămâna dinaintea Paştelui se numeşte Săptămâna Mare.
Elemente cum ar fi sosirea iepuraşului de Paşti sau căutarea ouălor colorate sunt obiceiuri asociate acestei sărbători şi sunt sărbătorite chiar şi de oamenii necreştini.
Etimologie
Cuvântul Paşti (acceptat şi ca Paşte) provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântul de origine evreiasca Pesah (trecere), mostenit de evrei de la egipteni. Evreii numeau Paseha (Paşti) sau sărbatoarea azimilor sarbatoarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roşie şi a eliberării lor din robia Egiptului (Ieşire XII, 27), care se prăznuia la 14 Nisan şi coincidea cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.
Termenul ebraic de Paşti a trecut deci în vocabularul creştin pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate în sarbatoarea noastră, adică patimile, moartea şi Învierea Domnului au coincis cu Paştile evreilor din anul 33. Însă este de la sine înţeles că obiectul sau motivul Paştilor creştine este cu totul altul decit al Paştilor evreilor, între vechea sărbătoare iudaică şi cea creştină nefiind altă legatură decât una de nume şi de coincidenţa cronologică.
O altă interpretare, răspândită în secolele trecute la catolici, a fost aceea de pascha – passione, de la passione – suferinţă (în greacă: πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă).
Unele limbi germanice numesc această sărbătoare după zeiţa Eostre :
germană Ostern (das), germana superioară medievală: ōsteren din vechea germană superioară: ōstarun, ōstarūn (formă la plural)
engleză Easter, dialect northumbrian: Eostre (În engleza medievală: ester, estre din englza veche: ēaster, ēastre. Alte denumiri ale Zeiţei Mame a fertilităţii, reînvierii şi zorilor: Ostare, Ostara, Ostern, Eostra, Eostre, Eostur, Eastra, Eastur, Austron and Ausos). La greci, zeiţa era numită Eos iar la romani Aurora. Românii, imparţiali, au preluat ambele forme.
Ambele denumiri, germană şi engleză, provin din rădăcina indo-europeană aus- a străluci
Semnificaţie
Paştele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creştine, care comemorează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creştine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştelui marchează începutul anului ecleziastic creştin. Există unele culte creştine care nu sărbătoresc Paştele.
Modul de calcul pentru Sfintele Paşte
Calculul datei de Paşte
Data celebrarii Pastelui are la baza doua fenomene astronomice: echinoctiul de primavara si miscarea de rotatie a Lunii in jurul Pamantului. Astfel, Pastele se serbeaza in duminica imediat urmatoare primei luni pline dupa echinoctiul de primavara.
Durata
Paştele creştin are o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paşti) şi sărbătoarea Înălţarii Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Primele 3 din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare sărbătoare.
Obiceiuri de Paşti
De Paşti se vopsesc ouă în special roşii, unii oameni vopsesc şi alte culori, ca de exemplu: verzi, albastre, galbene, violet... Creştinii se duc în Săptămâna Mare (ultima săptămână înainte de Paşti) să se spovedească şi să se împărtăşască. În Vinerea Mare, seara, se obişnuieşte ca grupul de credincioşi să înconjoare Biserica împreună cu preotul şi, cu un buchet de flori în mână, să treacă pe sub masa din Biserică, aceasta simbolizând mormântul lui Iisus.
Gospodinele prepară pască, cozonac, drob şi alte mâncăruri tradiţionale.
Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbatorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus.
Culte creştine care nu sărbătoresc Paştele
Anumite culte creştine nu sărbătoresc paştele, acestea sunt: Martorii lui Iehova, Biserica Mormonă, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, Bisericile baptiste, ş.a.
Paştele evreiesc
Paştele evreiesc, facsimil al unei miniaturi dintr-o carte de rugăciuni din secolul al XV-lea, ornamentată cu picturi ale Şcolii lui Van EyckComparaţie între calendarul lunar ebraic
şi calendarul solar gregorian Luna ebraică Durata
Semnificaţie
Pesah (Paştele evreiesc) este o sărbătoare religioasă celebrată de evrei în amintirea eliberării din robia egipteană şi ieşirii lor din Egipt (Exodul), sub conducerea lui Moisesi pentru invierea lui Iisus.
Vechime istorică
[modifică] Data de început a Paştelui
Paştele evreiesc este o sărbătoare anuală fixă din calendarul iudaic, care începe în ziua de 14 Nisan. Spre deosebire de Paştele creştin, care începe obligatoriu într-o duminică, data de început a Paştelui evreiesc poate pica în orice zi a săptămânii. Nisan este a şaptea lună a calendarului civil evreiesc. Calendarul religios ebraic nu coincide însă cu cel civil. În calendarul religios, Nisan, care durează de la luna nouă din martie până la luna nouă din aprilie, după calendarul gregorian), este prima lună a anului ecleziastic ebraic, conform poruncii divine:
Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12,2).
Paştele iudaic - reproducere după Enciclopedia iudaicăConform tradiţiei ebraice, sărbătoarea Paştelui trebuie să cadă primavara. Calendarul ebraic este însă un calendar lunar, de aceea luna Nisan ar trebui să înceapă cu 11 zile mai devreme în fiecare an solar. Pentru ca Nisan şi Paştele să pice primavara, şi nu în alt anotimp, se adaugă câte o lună suplimentară (numita Adar II) în anumiţi ani. Dintr-un ciclu de nouăsprezece ani, anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 şi 19 au câte 13 luni lunare, în loc de 12 luni. Acest calendar stabil, folosit şi în prezent, a fost introdus în secolul al IV-lea, pentru a se asigura corelarea cu calendarul solar şi anotimpurile.
Durata
Pastele se celebrează timp de opt zile, în perioada 15-22 Nisan. Dintre acestea primele şi ultimele două zile impun respectarea strictă a regulilor religioase.
Cronologia Paştelui evreiesc
Intrarea evreilor în Pesah este marcată printr-o masă rituală, Seder.
Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina a anului, pentru prima data fiind sarbatorit in jurul anului 1400 inainte de Hristos. Sarbatoarea Pastelui poate fi asociata cu primavara. Retrezirea naturii la viata simbolizeaza noua viata pe care crestinii au castigat-o prin crucificarea si Invierea lui Iisus. Pastele crestin este similar cu doua traditii antice: una evreiasca si alta pagana. Ambele traditii sarbatoresc Invierea, trezirea la viata. Pastele crestin deriva din Pastele evreiesc, numit Pesach, cuvantul de origine al cuvantului Pasti. Pentru prima data, Pastele a fost sarbatorit in jurul anului 1400 inainte de Hristos. In aceasta data, evreii au parasit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura in cartea Exod (Iesirea) din Vechiul Testament ne ofera instructiunile date de Dumnezeu pentru sarbatorirea Pastilor in timpul lui Moise. Evreii din antichitate isi aminteau de faptul ca Dumnezeu i-a salvat din robia in care se aflau in Egipt. Cu ocazia iesirii din Egipt, cand au sarbatorit pentru prima data Pastele, toti evreii trebuiau sa ia un miel si sa il sacrifice. Apoi, cu sangele mielului erau unse ramele de lemn ale usilor de la casele in care locuiau acestia. In noaptea aceea, ingerul mortii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt si a omorat toti fiii intai nascuti ai egiptenilor in casele care nu aveau pe usa sangele mielului. In casele israelitilor nu a murit nimeni, pentru ca acestia ascultasera porunca lui Dumnezeu si au pus sangele mielului pe usile lor. Sangele mielului oferea o garantie, un semn vizibil prin care credinciosii dadeau de inteles ca au luat in serios avertismentul lui Dumnezeu.
- Un obicei care se practica numai in Bucovina in noaptea de Inviere este acela ca fetele sa se duca in clopotnita si sa spele limba clopotului cu apa neinceputa. Apa neinceputa inseamna ca persoana care a scos-o din fantana sa nu vorbeasca pana cand va fi folosita la spalatul clopotului. Cu aceasta apa se spala apoi fetele in zorii zilei de Paste ca sa fie frumoase tot anul si sa alerge feciorii la ele.
In trecut, feciorii isi alegeau un crai dintre cei mai harnici pentru a le judeca si pedepsi toate greselile facute de-a lungul anului. Cei gasiti vinovati erau purtati in jurul bisericii si la fiecare latura erau loviti cu vergele de lemn la talpi pentru a nu mai repeta greselile in anul viitor.
- In zona Campulung Moldovenesc, datina se deosebeste prin complexitatea simbolurilor, a credintei in puterea miraculoasa a rugaciunii de binecuvantare a bucatelor.
In zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se aseaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa binecuvanteze bucatele din cosul pascal. Fiecare gospodar pregateste un astfel de cos acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei, dupa oranduiala stramosilor. In cos sunt asezate, pe o farfurie: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina (pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aseaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie.
In partile Sibiului, exista obiceiul ca de Pasti sa fie impodobit un pom (un arbust) asemanator cu cel de Craciun. Singura deosebire consta in faptul ca, in locul globurilor, se agata oua vopsite (golite de continutul lor). Pomul poate fi asezat intr-o vaza frumoasa si farmecul sarbatorii sporeste cu o podoaba de acest fel.
- La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si cocosi albi. Cocosii vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci.
- In Maramures, zona Lapusului, dimineata in prima zi de Pasti, copiii (pana la varsta de 9 ani) merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc si ureaza gospodarilor “Sarbatori fericite”. La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.
- In Arges, printre dulciurile pregatite de Sfintele Pasti se numara covrigii cu ou (numiti asa pentru ca in compozitia lor se adauga multe oua, 10-15 oua la 1 kg de faina). Fiecare gospodar se straduieste sa pregateasca o astfel de delicatesa, care este si simbolul belsugului.
- In Banat, la micul dejun din prima zi de Pasti, se practica traditia tamaierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeste o lingurita de pasti (vin+paine sfintite). In meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, oua albe si mancaruri traditionale, dupa acestea se continua masa cu friptura de miel.
In dimineata zilei de Paste, copiii se spala pe fata cu apa proaspata de la fantana in care si-au pus un ou rosu si fire de iarba verde.
- In Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, acestia sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat “hotii”, cat si “pagubasii”. Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul.
-Pe valea Crisului Alb, la Almas, toata suflarea comunei se aduna in curtea bisericii. Femeile si fetele din localitate se gatesc in straie de sarbatoare si vin in curtea bisericii, unde vopsesc si “impistritesc” (incondeiaza) oua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu