Un frate oarecare avea scârba asupra altui frate. Iar acela, întelegând cum ca cutare frate are scârba asupra lui, a mers la dânsul, vrând sa se smereasca, sa-i ceara iertare si sa se împace cu dânsul. Batând la usa fratelui, acela n-a vrut sa-i deschida si sa-l primeasca. Acesta, daca a vazut ca nu-i deschide, s-a scârbit si el. Si mergând la un batrân i-a spus, jelindu-se, cum ca are scârba asupra unui frate si a mers la dânsul sa-si ceara iertare si sa se împace cu dânsul si nu l-a primit, nici nu i-a deschis usa.
Batrânul i-a zis “Cauta fiule, sa-ti ia seama, ca poate ai vreun gând în inima ta, cum ca tu nu esti cu nimic vinovat, nici nu i-ai facut lui nici un rau, ci el a facut rau si el este vinovat. Astfel pe tine însuti te îndreptezi, iar pe el îl învinovatesti. Pentru aceea nu-i da Dumnezeu lui îndemnare sa-ti deschida si sa te primeasca, pentru ca nu cu adevarata pocainta mergi la dânsul, ci cu fatarie. Mergi si pune în inima ta, cum ca tu ai gresit si tu esti vinovat, iar pe dânsul sa-l îndreptezi. Si asa Dumnezeu îi va da lui îndreptare si umilinta sa se smereasca si sa se împace cu tine.
Auzind fratele, s-a umilit cu inima lui si fagaduindu-se ca va face dupa cuvântul batrânului, s-a dus iarasi smerit la acel frate care avea scârba asupra lui, sa se roage sa-l ierte. Batând la usa chiliei, îndata a auzit acela si i-a deschis. Dar mai înainte sa se închine el si sa-si ceara iertare, acela s-a închinat lui cu smerenie zicând: Iarta-ma frate, ca te-am scârbit !
Asa cu dragoste si din tot sufletul îmbratisîndu-se unul pe altul s-a facut mare bucurie între dânsii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu