O echipă de arheologi a descoperit mormântul Sfântului Filip, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos, în Pamukkale, vechiul oraş Hierapolis, din vestul Turciei, notează agenţia de presă Anatolia, citată de AFP. Coordonatorul echipei, italianul Francesco d'Andria, a declarat că această descoperire, pe care o consideră de o importanţă majoră pentru arheologie şi pentru lumea creştină, a venit după mai mulţi ani de căutări. „L-am găsit în sfârşit sub dărâmăturile unei biserici (din zonă), pe care le-am scos la lumina zilei în urmă cu o lună", a explicat arheologul italian. Specialistul a precizat că echipa sa a păstrat mormântul intact, însă „într-o zi, el va fi deschis, fără îndoială".
Filip, pescar originar din Galileea, o provincie aflată în prezent pe teritoriul Israelului, a fost unul dintre discipolii lui Iisus. Apostolul a pornit într-o campanie de evanghelizare a unor ţinuturi din Asia Mică şi a fost omorât cu pietre la vârsta de 87 de ani, iar apoi a fost crucificat de romani, în anul 80 d.H., în oraşul Hierapolis din străvechea regiune istorică Frigia.
Pamukkale, nume care înseamnă „castelul de bumbac", este în prezent unul dintre oraşele turistice cele mai renumite din Turcia. Zona este cunoscută mai ales pentru apele termale şi rocile sedimentare, travertin alb, de la care îi şi vine numele.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu