De niciunde altundeva nu vine stricarea copiilor, decât de la goana pentru cele pământeşti

DIN... ortodoxiesaumoarte

Societatea nu suferă din lipsă de afacerişti abili, nu suferă din lipsă de oameni învăţaţi sau cultivaţi, ci suferă din lipsă de oameni virtuoşi. Suferă pentru că a fost năpădită de oameni necinstiţi, care pentru a-şi înmulţi bogăţiile şi pentru a-şi asigura bunul trai nu se dau înapoi de la nimic. Suferă pentru căcei însetaţi de putere, în încercarea lor de a urca pe scara socială, răvăşesc totul în cale. Suferă pentru că dobândirea de case luxoase şi de confort a devenit unicul ţel în viaţă. De aici vine nenorocirea societăţii, aceştia sunt cei ce distrug convieţuirea paşnică în societate, iar nu cei ce trăiesc în virtute şi sfinţenie.

Între cei mai mari pedagogi ai tuturor veacurilor se află Sf. Ioan Gură de Aur, fiul şi rodul cetăţii Antiohiei, cel prin care s-a slăvit tronul patriarhal al capitalei Bizanţului. Acest lucru este adeverit nu doar de recunoaşterea sa ca pedagog de către cercetătorii specialişti în viaţa şi opera lui, ci şi de faptul că, în spaţiul Ortodoxiei, numele lui este legat de cel al educaţiei. El este unul dintre cei Trei Ierarhi, pe care la 30 ianuarie îi sărbătorim în şcolile noastre ca ocrotitori ai învăţământului, ca modele de pedagogi şi de învăţători, ca purtători şi exponenţi ai aşa-numitului ideal creştin de educaţie.

Creşterea copiilor atunci şi acum. Cele trei iubiri

Ca să ne încredinţăm însă de actualitatea învăţăturilor pedagogice ale acestei opere hrisostomice, trebuie să ne oprim puţin asupra atmosferei duhovniceşti din acea perioadă, asupra atmosferei duhovniceşti din Antiohia, despre care vorbeşte Sf. Ioan Gură de Aur. Adică, să vedem cu ce idealuri îşi înzestra în acea vreme Antiohia tinerii. Dacă această înzestrare este asemănătoare cu cea pe care noi o dăm astăzi tinerilor, atunci judecata făcută de Sfântul Părinte se aplică şi vremii noastre, se aplică şi lucrării noastre pedagogice ca învăţători sau părinţi. Elementele necesare pentru cunoaşterea acestei atmosfere le vom lua atât din opera pe care o prezentăm, cât şi din alte opere ale sfântului.

Nepăsarea faţă de formarea duhovnicească a tinerilor, faţă de desăvârşirea lor morală, era cea dintâi caracteristică a atitudinii părinţilor. Planurile lor pentru viitorul copiilor se mărgineau doar la a reuşi în viaţă din punct de vedere profesional, la a trăi în bunăstare. Ţelurile lor erau unele practice, materialiste şi individualiste. Pentru a le atinge, părinţii se îngrijeau să asigure copiilor toate înlesnirile materiale; nu precupeţeau nici o cheltuială, nici un efort sau jertfă pentru a găsi şcolile potrivite şi cei mai buni profesori, astfel încât copiii să dobândească toate mijloacele care să-i ajute în viaţa lumească şi în cariera lor. Obsesia dobândirii bunurilor materiale era cel mai puternic stimul în îngrijirea copiilor. Tinerii erau trataţi în mod unilateral, de parcă ar fost doar nişte fiinţe trupeşti, de parcă nu ar fi avut un suflet care să aibă şi el nevoie de îngrijire. În această atmosferă, aşadar, de goană pentru bogăţie şi pentru slava lumească, creşteau şi se dezvoltau copiii.

Când auzi pe părinţi că-şi sfătuiesc copiii să înveţe carte, spune Sf. Ioan Gură de Aur, argumentaţia lor este următoarea: Cutare, deşi se trăgea dintr-o familie săracă şi neînsemnată, cu şcoala pe care a făcut-o a reuşit să ajungă mare şi faimos, să ocupe funcţii importante, să devină bogat, să se însoare cu o femeie bogată, să zidească o casă frumoasă. Altul, iarăşi, cu limbile pe care le-a învăţat, a ocupat o funcţie înaltă la palat şi el e cel care rânduieşte toate treburile. Cei mai mulţi îi dau ca pildă pe oamenii realizaţi în viaţă, „pe cei străluciţi şi renumiţi pe pământ”. Astfel, părinţii înşişi introduc în sufletele uşor modelabile şi receptive ale tinerilor două mari rele, două iubiri tiranice: iubirea banilor, a bogăţiei, şi iubirea slavei lumeşti, a „ascensiunii sociale”, cum am numi-o astăzi. Însă în felul acesta tinerii sunt stricaţi, devenindmaterialişti şi plini de slavă deşartă. Stricarea tinerilor, arată marele pedagog, se datorează exclusiv goanei după bunurile pământeşti:

 „De niciunde altundeva nu vine stricarea copiilor, decât de la goana pentru cele pământeşti.”

Toţi părinţii se îngrijeau, spune sfântul, să asigure copiilor bogăţie, îmbrăcăminte, slujitori, pământuri. Singurul lucru pentru care nu se îngrijeau era cultivarea lor sufletească, anume ca tinerii să devină virtuoşi şi evlavioşi. Ba chiar dimpotrivă, virtuţile le socoteau defecte şi slăbiciuni. Domnea o desăvârşită inversare a valorilor. Viciile erau numite virtuţi, iar virtuţile – vicii. Iubirea de slavă se numea mărinimie sufletească, îmbogăţirea – libertate; obrăznicia se numea curaj, nedreptatea – bărbăţie. Dimpotrivă, întreaga-înţelepciune era socotită bădărănie, îngăduinţa – laşitate, dreptatea – lipsă de bărbăţie, răbdarea – slăbiciune şi smerenia – slugărnicie.

Nu mai exista nimic limpede şi statornic în această confuzie duhovnicească. Nu puteau să îndrepte [situaţia] nici tribunalele, nici legile, nici şcolile. Pe judecători îi cumpărau cei bogaţi, iar învăţătorii erau interesaţi doar de salarii.

 „Nu sunt de nici un folos tribunalele, nici legile, nici pedagogii, nici părinţii, nici însoţitorii şi nici dascălii copiilor: cei dintâi sunt corupţi prin bani, iar ceilalţi se gândesc doar la cum să-şi primească leafa”

Cei ce se nelinişteau pentru această situaţie, fie erau amăgiţi cu cuvinte liniştitoare, fie nu vorbeau pentru că se temeau de puterea celor vicioşi.

Decăderea morală şi tulburările sociale se datorează, după Sf. Ioan Gură de Aur, îngrijirii greşite a copiilor şi neglijării cultivării lor sufleteşti:

 „De aici vine dărâmarea întregii lumi, de la faptul că nu ne îngrijim de copiii noştri: de averile lor ne îngrijim, dar sufletul lor îl trecem cu vederea.”.

De aceea, sfântul nu şovăie să numească ucigaşă această nepăsare a părinţilor faţă de cultivarea virtuţilor şi a sufletului copiilor: sunt ucigaşi de prunci, îşi omoară proprii copii cei ce îi deprind cu patimi tiranice, cu vicii care omoară şi chinuiesc zilnic sufletul lor.

Societatea nu suferă din lipsă de afacerişti abili, nu suferă din lipsă de oameni învăţaţi sau cultivaţi, ci suferă din lipsă de oameni virtuoşi. Suferă pentru că a fost năpădită de oameni necinstiţi, care pentru a-şi înmulţi bogăţiile şi pentru a-şi asigura bunul trai nu se dau înapoi de la nimic. Suferă pentru că cei însetaţi de putere, în încercarea lor de a urca pe scara socială, răvăşesc totul în cale. Suferă pentru că dobândirea de case luxoase şi de confort a devenit unicul ţel în viaţă. De aici vine nenorocirea societăţii, aceştia sunt cei ce distrug convieţuirea paşnică în societate, iar nu cei ce trăiesc în virtute şi sfinţenie.

 „Aceasta e ceea ce strică totul, anume că lucrul cel cu adevărat de trebuinţă, cel care menţine viaţa noastră, este socotit de prisos şi secundar.”

Iar lucrul de care societatea are cu adevărat trebuinţă şi care o menţine în armonie este tocmai virtutea, cultivarea sufletească.

În legătură cu aceste două patimi, o alta – tot la fel de chinuitoare şi primejdioasă, sau poate chiar mai primejdioasă pentru înflăcărata tinereţe – domina atmosfera în care creşteau tinerii. Libertinajul sexual, cum am spune astăzi, adică stârnirea şi satisfacerea poftei trupeşti, iubirea trupului. Sfântul Părinte şovăie să vorbească despre această temă, despre acest domeniu sacru al legăturilor dintre oameni, care ajunsese însă cel mai murdar; atât de murdar, încât erau la modă şi nu stârneau împotriviri nici măcar legăturile trupeşti dintre persoanele de acelaşi sex. Îşi depăşeşte însă şovăielile şi ruşinea, pentru a mustra şi a înfiera nepăsarea tuturor celor răspunzători cu educaţia faţă de această răsturnare nu numai a legilor morale, ci şi a celor fireşti. Şi este uimit el însuşi – exprimând de asemenea uimirea multora – cum de rabdă Dumnezeu atât de mult şi îngăduie această îndobitocire a omului, cum de nu trimite foc ca să ardă cetatea Antiohiei, după cum făcuse altădată cu Sodoma şi Gomora.

O mare răspundere pentru destrăbălarea morală sfântul o atribuie teatrului, ale cărui piese aveau mai ales subiecte obscene, curvii şi adultere:

  „Acolo iau naştere adulterele, acolo se pune la cale stricarea căsniciilor, acolo sunt femei ce-şi vând trupul, bărbaţi care se prostituează, tineri destrăbălându-se; toate sunt pline de fărădelege, toate pline de măscări, toate pline de ruşine”, remarcă el, cuvânt cu cuvânt.

Aceste trei iubiri, aşadar, a banilor, a slavei şi a trupului, domneau în atmosfera duhovnicească a vremii Sf. Ioan Gură de Aur şi ele determinau şi principiile după care se orienta educarea tinerilor. Aceste aspecte le ia în considerare Sfântul Părinte în scrierea sa, „Despre slava deşartă şi creşterea copiilor”, în care dă şi îndrumări pentru un mers corect al educaţiei.

Mediul social. Slava deşartă

În prima parte a lucrării, cea despre slava deşartă, sfântul arată că educaţia tinerilor este influenţată în mod hotărâtor de concepţia de viaţă predominantă, de felul de a trăi şi a gândi al membrilor grupului în care se dezvoltă tânărul. În acest mediu al vieţii de grup tânărul respiră şi se dezvoltă şi, în chip inevitabil, acest mediu îi determină calitatea morală şi personalitatea duhovnicească. Şi faptul că acest mediu este nesănătos, spune Sf. Ioan Gură de Aur, se datoreşte slavei deşarte, înţelegerii greşite a demnităţii şi, legat de aceasta, înclinaţiei de a face paradă cu bogăţia, cu îmbrăcămintea, cu casele, cu mobila…

Se referă mai întâi la obiceiul care se răspândise printre cei bogaţi, de a face paradă cu posibilităţile lor economice prin finanţarea de spectacole de teatru şi prin organizarea de întreceri la hipodrom. Ceea ce îi îndemna la aceasta erau aplauzele, ovaţiile poporului şi slava. Această concurenţă de a îşi etala puterea economică ajunsese la un aşa grad, încât unii, numai şi numai pentru a nu-şi pierde faima, ajungeau la sărăcie şi mizerie, împrăştiindu-şi cu nesăbuinţă banii în astfel de manifestări, în timp ce exista mulţime de oameni care mureau de foame.

Însă această înclinaţie de a face paradă nu era doar o trăsătură a câtorva bogaţi: ea cuprinsese toate păturile societăţii. Până şi cei săraci se îngrijeau să cumpere cele mai bune haine, cele mai bune mobile şi unelte, pentru a ieşi în evidenţă. Angajau până şi slujitori în casă, deoarece socoteau că faptul de a se sluji singuri le micşora statutul social.

Mulţi, deşi mureau de foame, nu se îngrijeau de întreţinerea lor, ci doar de demnitatea socială şi de a arăta că sunt cineva, că sunt înstăriţi. Tipul omului ideal, realizat în viaţă şi vrednic de uimire, nu era omul virtuos şi cumpătat, ci cel bogat şi aranjat economic.

Sf. Ioan Gură de Aur este indignat de această situaţie: toate acestea, spune el, sunt lucruri exterioare şi nu au nici o legătură cu omul lăuntric, nu-l definesc pe om. Omul ideal se măsoară după virtutea sa. Virtutea dă demnitate, cinste şi slavă:

  „aceasta este adevărata vază, aceasta este adevărata slavă, aceasta este adevărata cinste.”

Şi în acest punct, făcând astfel legătură între slava deşartă şi creşterea copiilor, sfântul arată că pricina tuturor relelor este faptul că tinerii cresc în această atmosferă nesănătoasă şi sunt înrâuriţi de ea.

De îndată ce se naşte copilul, părinţii fac totul nu pentru a găsi modul corespunzător de a-l educa, ci pentru a-l împodobi, pentru a-l îmbrăca şi pentru a-i cumpăra tot felul de bijuterii de aur. Nu se îngrijesc să scoată din sufletul copilului această patimă, ci ei înşişi introduc de la bun început dragostea de bani şi grija pentru lucruri fără rost. Iar vârsta copilăriei, vârsta cea dintâi, este anume timpul cel mai potrivit pentru a se sădi fie virtutea, fie viciul. De aceea, răspunderea părinţilor este uriaşă dacă nu se îngrijesc de educarea corectă şi la timp a copiilor lor.