SĂRĂCIA

-Saracia este lipsa de cele trebuincioase vietii, indestularea din rai a dus pe om la abuzul pacatului, iar pacatul l-a dus la cealalta extrema a saraciei. Decretul muncii obliga pe om sa cladeasca ceea ce a stricat si sa-si agoniseasca cele ce-i lipsesc, si totodata i se rapeste si timpul de a pacatui. Saracia este o extrema, dar si bogatia este alta extrema. Cel ce are pofta de imbogatire isi lipeste inima de lucrurile lumii acesteia si face nedreptate (Ps. 71, 12-14; Prov..17, 5;28, 3-6;Iacob 2, 26-6). Cel istovit de saracie din cauza lenevirii, se osandeste singur de legea naturala si dumnezeiasca (Prov. 7,9; 20,13; 29,33).

-Saracia evanghelica invata ca omul trebuie sa-si foloseasca bine darurile personale si cele gospodaresti, muncind din indemnul constiintei, iar realizarea castigului sa o lase in seama providentei Tatalui Ceresc (Iov 38, 41; Matei 6, 27-35; Luca 21, 18; Filip. 4, 6; I Petru 5, 7), fiindca inima este nespus de inselatoare (Ier. 7,19). Adevaratul crestin se roaga: “Doamne nu-mi da nici saracie, nici bogatie; da-mi painea care imi trebuie”(Prov. 30,7-9). Saracia fericita este aceea, care face pe om sa nu-si lipeasca inima de avere (Matei 5,2-3; Ps. 36, 25). “Daca avem ce sa mancam si cu ce sa ne imbracam sa ne simtim indestulati” (l Tim. 6,7-10; V. Monahism).