BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Putem să mergem la mare sau la ştrand ca să facem plajă ?
A face baie în mare sau în râu nu este păcat, dacă suntem singuri sau în compania unor persoane de acelaşi sex, dar cu discernământ. În nici un caz nu este permis să facă baie bărbaţii la un loc cu femeile. Iată ce spune Canonul 77 de la Sinodul al VI-lea: “Nu se cuvine ca persoanele sfinţite, sau clericii, sau asceţii să se scalde în baie cu femeile, şi nici vreun creştin laic, deoarece această prihănire este cea dintâi la păgâni. Iar de se va dovedi cineva în aceasta, de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi laic să se afurisească”.
La fel spune şi Canonul 30 de la Sinodul din Laodiceea din anul 343: “Nu se cuvine a se scălda în baie cu femei cei ieraticeşti, sau clericii, sau asceţii şi nici orice creştin, sau laic. Pentru că aceasta este cea dintâi învinuire la neamuri”.
Sfinţii Părinţi au rânduit aşa pentru că nu face nimeni baie îmbrăcat, ci cu trupul gol sau sumar îmbrăcat, ori lucrul acesta nu este cuviincios mai ales când sunt la un loc bărbaţi şi femei, deoarece se ajunge uşor la păcatul desfrânării cel puţin cu gândul, care e tot desfrânare. Iar dacă cineva ar spune că el nu se sminteşte când merge la mare, deoarece e întărit în credinţă şi stăpân pe el, trebuie să se gândească la faptul că el poate fi pricină de sminteală pentru alţii mai neputincioşi, şi e acelaşi păcat.
Canoanele Sfinţilor Părinţi fac vreo referire la imaginile imorale ?
Da. Canonul 100 al Sinodului al VI-lea spune aşa: “Ochii tăi să vadă drepte şi cu toată paza fereşte-ţi inima, porunceşte înţelepciunea” (Proverbe 4, 23-25), căci simţirile trupului lesne introduc în suflet pe ale lor. Deci poruncim ca de acum înainte, în nici un chip să nu se mai zugrăvească picturi care amăgesc vederea şi strică mintea şi aprinderile îndulcirilor ruşinoase, nici pe tablouri şi nici în alt chip; iar dacă cineva s-ar apuca să facă aceasta, să se afurisească”.
Este destul de clar că şi aceia care privesc imagini imorale fie prin reviste, fie prin ziare, fie la televizor sau în altă parte au acelaşi păcat.
152. Femeile pot purta pantaloni, pălărie sau îmbrăcăminte bărbătească ?
În legătură cu travestirea în bărbat, răspunsul Sfinţilor Părinţi dat la Sinodul din Cangra, în canonul 13, este destul de clar: “Dacă cineva dintr-o aparentă nevoinţă schimbă îmbrăcămintea, şi în loc de obişnuita îmbrăcăminte femeiască ar îmbrăca bărbătească, să fie anatema”.
153. Femeia poate să-şi tundă părul ?
Despre tunderea părului la femei, Canonul 17 al sinodului din Cangra spune aşa: “Dacă vreuna din femei din cauza unei aparente nevoinţe şi-ar tunde părul, pe care l-a lăsat Dumnezeu pentru amintirea supunerii, să fie anatema ca una ce calcă această poruncă”.
154. Ce spun Sfinţii Părinţi referitor la relaţiile dintre părinţi şi copii ?
Referitor la părăsirea copiilor, Canonul 15 al Sinodului din Cangra spune aşa: “Dacă cineva şi-ar părăsi fiii şi nu i-ar hrăni, nici nu i-ar creşte în cuviincioasa cinstire de Dumnezeu, ci ar motiva (în vreun fel) nepurtarea lui de grijă, să fie anatema”, iar despre necinstirea părinţilor, Canonul 16 al aceluiaşi Sinod, spune aşa: “Dacă cineva din fiii părinţilor mai cu seamă de credincioşi s-ar depărta şi n-ar da cuvenitul respect părinţilor săi, motivând cu cinstirea de Dumnezeu şi relevând mai mult aceasta, să fie anatema”.
De aici putem trage concluzia că nimeni nu trebuie să-şi neglijeze părinţii, justificând aceasta cu participarea la acţiuni duhovniceşti, iar cine vrea să trăiască zile multe şi fericite să nu uite Porunca a V-a din Decalog.
155. Dacă o anumită persoană ne aduce gânduri de patimă, ce trebuie să facem ?
Sfântul Ioan Scărarul spune: “Numele care ne aduc gânduri de patimă nu le mai pomenim”. Evitaţi să vă întâlniţi cu acea persoană şi nici la rugăciune să nu o pomeniţi.
156. Ce animale şi păsări sunt spurcate şi nu avem voie să le mâncăm ? Dar blănurile lor le putem îmbrăca ?
Noi creştinii români e bine să mâncăm cărnurile pe care le-am moştenit din neam în neam şi le cunoaştem, pentru că noi avem mâncărurile noastre tradiţionale. Un creştin nu se poate împăca în sufletul său cu ideea că poate să mănânce şoarece, câine, pisică şi nici blănurile lor să nu le folosească la ceva, după legea bunei-cuviinţe creştineşti. Aşa că, se cade să le evităm.
157. Dacă înainte de a cunoaşte credinţa am furat ceva şi persoana trăieşte sau a murit, cum procedăm ?
Dacă păgubaşul trăieşte, să i se dea lui sub o formă oarecare, pe măsura valorii lucrului furat; dacă nu trăieşte, să i se dea familiei; dacă nu are cui să-l mai dea, să facă milostenie.
158. Dacă un om plin de păcate, nespovedit, nepregătit, moare în ziua de Paşti, merge în Rai ? Dar dacă un creştin pregătit de moarte moare în Săptămâna Patimilor, merge în iad ?
Acestea sunt vorbe lumeşti care nu trebuie crezute.
159. Dacă e bine să credem în vise şi cum să le deosebim ?
Oricât ar fi ele de bune, de întăritoare sau de rele visele, nu trebuie să ţină nimeni prea mult seama de ele. Cele care vi se par deosebite sau care se repetă trebuie povestite părintelui duhovnicesc care are darul de a le tâlcui.
160. În cazuri de nedreptăţire, putem apela la tribunal, la judecată?
E bine să se evite lucrurile acestea, pentru că se ajunge la cheltuială şi la mai multe păcate, dar dacă sunt cazuri mai grave, trebuie descurcate de autorităţi.
161. Dacă un sectar ne oferă o biblie sau alte cărţi de-ale lor, le primim ?
Nu le primim.
162. Ne putem mântui mai uşor în mânăstire decât în lume ?
Cine are credinţă dreaptă în Iisus Hristos, fapte bune şi smerenie, se mântuieşte oriunde. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu şi se dă celor care cred în Răscumpărătorul nostru - Iisus Hristos şi au faptele credinţei.
163. Ce sunt virtuţile şi care sunt acestea ?
Virtutea este stăruinţa în săvârşirea faptelor bune şi plăcute Lui Dumnezeu.
Virtuţile sunt de două feluri: teologice şi morale. Virtuţile teologice sunt: credinţa, nădejdea şi dragostea, iar cele morale (de căpetenie) sunt: înţelepciunea, dreptatea, bărbăţia şi cumpătarea.
Înţelepciunea este chibzuinţa de a ne purta astfel în viaţă încât să nu supărăm pe Dumnezeu sau pe aproapele prin vreo faptă sau vreo vorbă de-a noastră.
Dreptatea este voinţa hotărâtă de a da fiecăruia ceea ce este al său.
Bărbăţia este însuşirea sufletului de a împlini datoriile cu statornicie şi a înfrunta cu mult curaj greutăţile şi primejdiile vieţii.
Cumpătarea este virtutea prin care ne stăpânim pe noi înşine pentru a pune frâu poftelor şi patimilor rele.
Celor şapte păcate de moarte li se opun şapte virtuţi: smerenia - împotriva mândriei, dărnicia - împotriva iubirii de argint, de avuţii, curăţia - împotriva desfrânării, cumpătarea - împotriva lăcomiei, blândeţea - împotriva mâniei şi sârguinţa - împotriva zavistiei.
Putem să mergem la mare sau la ştrand ca să facem plajă ?
A face baie în mare sau în râu nu este păcat, dacă suntem singuri sau în compania unor persoane de acelaşi sex, dar cu discernământ. În nici un caz nu este permis să facă baie bărbaţii la un loc cu femeile. Iată ce spune Canonul 77 de la Sinodul al VI-lea: “Nu se cuvine ca persoanele sfinţite, sau clericii, sau asceţii să se scalde în baie cu femeile, şi nici vreun creştin laic, deoarece această prihănire este cea dintâi la păgâni. Iar de se va dovedi cineva în aceasta, de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi laic să se afurisească”.
La fel spune şi Canonul 30 de la Sinodul din Laodiceea din anul 343: “Nu se cuvine a se scălda în baie cu femei cei ieraticeşti, sau clericii, sau asceţii şi nici orice creştin, sau laic. Pentru că aceasta este cea dintâi învinuire la neamuri”.
Sfinţii Părinţi au rânduit aşa pentru că nu face nimeni baie îmbrăcat, ci cu trupul gol sau sumar îmbrăcat, ori lucrul acesta nu este cuviincios mai ales când sunt la un loc bărbaţi şi femei, deoarece se ajunge uşor la păcatul desfrânării cel puţin cu gândul, care e tot desfrânare. Iar dacă cineva ar spune că el nu se sminteşte când merge la mare, deoarece e întărit în credinţă şi stăpân pe el, trebuie să se gândească la faptul că el poate fi pricină de sminteală pentru alţii mai neputincioşi, şi e acelaşi păcat.
Canoanele Sfinţilor Părinţi fac vreo referire la imaginile imorale ?
Da. Canonul 100 al Sinodului al VI-lea spune aşa: “Ochii tăi să vadă drepte şi cu toată paza fereşte-ţi inima, porunceşte înţelepciunea” (Proverbe 4, 23-25), căci simţirile trupului lesne introduc în suflet pe ale lor. Deci poruncim ca de acum înainte, în nici un chip să nu se mai zugrăvească picturi care amăgesc vederea şi strică mintea şi aprinderile îndulcirilor ruşinoase, nici pe tablouri şi nici în alt chip; iar dacă cineva s-ar apuca să facă aceasta, să se afurisească”.
Este destul de clar că şi aceia care privesc imagini imorale fie prin reviste, fie prin ziare, fie la televizor sau în altă parte au acelaşi păcat.
152. Femeile pot purta pantaloni, pălărie sau îmbrăcăminte bărbătească ?
În legătură cu travestirea în bărbat, răspunsul Sfinţilor Părinţi dat la Sinodul din Cangra, în canonul 13, este destul de clar: “Dacă cineva dintr-o aparentă nevoinţă schimbă îmbrăcămintea, şi în loc de obişnuita îmbrăcăminte femeiască ar îmbrăca bărbătească, să fie anatema”.
153. Femeia poate să-şi tundă părul ?
Despre tunderea părului la femei, Canonul 17 al sinodului din Cangra spune aşa: “Dacă vreuna din femei din cauza unei aparente nevoinţe şi-ar tunde părul, pe care l-a lăsat Dumnezeu pentru amintirea supunerii, să fie anatema ca una ce calcă această poruncă”.
154. Ce spun Sfinţii Părinţi referitor la relaţiile dintre părinţi şi copii ?
Referitor la părăsirea copiilor, Canonul 15 al Sinodului din Cangra spune aşa: “Dacă cineva şi-ar părăsi fiii şi nu i-ar hrăni, nici nu i-ar creşte în cuviincioasa cinstire de Dumnezeu, ci ar motiva (în vreun fel) nepurtarea lui de grijă, să fie anatema”, iar despre necinstirea părinţilor, Canonul 16 al aceluiaşi Sinod, spune aşa: “Dacă cineva din fiii părinţilor mai cu seamă de credincioşi s-ar depărta şi n-ar da cuvenitul respect părinţilor săi, motivând cu cinstirea de Dumnezeu şi relevând mai mult aceasta, să fie anatema”.
De aici putem trage concluzia că nimeni nu trebuie să-şi neglijeze părinţii, justificând aceasta cu participarea la acţiuni duhovniceşti, iar cine vrea să trăiască zile multe şi fericite să nu uite Porunca a V-a din Decalog.
155. Dacă o anumită persoană ne aduce gânduri de patimă, ce trebuie să facem ?
Sfântul Ioan Scărarul spune: “Numele care ne aduc gânduri de patimă nu le mai pomenim”. Evitaţi să vă întâlniţi cu acea persoană şi nici la rugăciune să nu o pomeniţi.
156. Ce animale şi păsări sunt spurcate şi nu avem voie să le mâncăm ? Dar blănurile lor le putem îmbrăca ?
Noi creştinii români e bine să mâncăm cărnurile pe care le-am moştenit din neam în neam şi le cunoaştem, pentru că noi avem mâncărurile noastre tradiţionale. Un creştin nu se poate împăca în sufletul său cu ideea că poate să mănânce şoarece, câine, pisică şi nici blănurile lor să nu le folosească la ceva, după legea bunei-cuviinţe creştineşti. Aşa că, se cade să le evităm.
157. Dacă înainte de a cunoaşte credinţa am furat ceva şi persoana trăieşte sau a murit, cum procedăm ?
Dacă păgubaşul trăieşte, să i se dea lui sub o formă oarecare, pe măsura valorii lucrului furat; dacă nu trăieşte, să i se dea familiei; dacă nu are cui să-l mai dea, să facă milostenie.
158. Dacă un om plin de păcate, nespovedit, nepregătit, moare în ziua de Paşti, merge în Rai ? Dar dacă un creştin pregătit de moarte moare în Săptămâna Patimilor, merge în iad ?
Acestea sunt vorbe lumeşti care nu trebuie crezute.
159. Dacă e bine să credem în vise şi cum să le deosebim ?
Oricât ar fi ele de bune, de întăritoare sau de rele visele, nu trebuie să ţină nimeni prea mult seama de ele. Cele care vi se par deosebite sau care se repetă trebuie povestite părintelui duhovnicesc care are darul de a le tâlcui.
160. În cazuri de nedreptăţire, putem apela la tribunal, la judecată?
E bine să se evite lucrurile acestea, pentru că se ajunge la cheltuială şi la mai multe păcate, dar dacă sunt cazuri mai grave, trebuie descurcate de autorităţi.
161. Dacă un sectar ne oferă o biblie sau alte cărţi de-ale lor, le primim ?
Nu le primim.
162. Ne putem mântui mai uşor în mânăstire decât în lume ?
Cine are credinţă dreaptă în Iisus Hristos, fapte bune şi smerenie, se mântuieşte oriunde. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu şi se dă celor care cred în Răscumpărătorul nostru - Iisus Hristos şi au faptele credinţei.
163. Ce sunt virtuţile şi care sunt acestea ?
Virtutea este stăruinţa în săvârşirea faptelor bune şi plăcute Lui Dumnezeu.
Virtuţile sunt de două feluri: teologice şi morale. Virtuţile teologice sunt: credinţa, nădejdea şi dragostea, iar cele morale (de căpetenie) sunt: înţelepciunea, dreptatea, bărbăţia şi cumpătarea.
Înţelepciunea este chibzuinţa de a ne purta astfel în viaţă încât să nu supărăm pe Dumnezeu sau pe aproapele prin vreo faptă sau vreo vorbă de-a noastră.
Dreptatea este voinţa hotărâtă de a da fiecăruia ceea ce este al său.
Bărbăţia este însuşirea sufletului de a împlini datoriile cu statornicie şi a înfrunta cu mult curaj greutăţile şi primejdiile vieţii.
Cumpătarea este virtutea prin care ne stăpânim pe noi înşine pentru a pune frâu poftelor şi patimilor rele.
Celor şapte păcate de moarte li se opun şapte virtuţi: smerenia - împotriva mândriei, dărnicia - împotriva iubirii de argint, de avuţii, curăţia - împotriva desfrânării, cumpătarea - împotriva lăcomiei, blândeţea - împotriva mâniei şi sârguinţa - împotriva zavistiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu