BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Apare atunci când înţelegerea raţională coboară în inima noastră şi lucrează spre slava lui Dumnezeu şi Hristos, cel care vine în viaţa teologului, este într-adevăr o plenitudine, o împlinire. Mă gândesc acum la ispita pe care o poate avea orice teolog, de orice statut ar fi el, în momentul în care rugăciunea rămâne pe un plan secund. Sfântul Evraghie spune: "Dacă eşti teolog, te rogi şi dacă te rogi, eşti teolog", aceasta este cunoaşterea lui Dumnezeu profundă.
Noi ştim foarte bine, din ceea ce citim şi din ce ne-au prezentat Sfinţii Părinţi, legat de ispitirile celui rău, că diavolul l-a ispitit şi pe Mântuitorul Hristos, în pustie. Imediat ce ai luat o hotărâre de a te ruga, de a posti, de a fi mai aproape de Dumnezeu, cel rău se apropie de tine imediat şi te ispiteşte acolo unde încerci să fii mai puternic.
Sunt câteva lucruri pe care noi le putem vedea oarecum în lucrarea noastră de cunoaştere şi de înţelegere a lui Dumnezeu pentru a nu cădea în păcatul mândriei. Aici este scopul urmărit de diavol în ispitirea teologului, de a ajunge să cadă în păcatul mândriei, să creadă că inteligenţa este a lui, că înţelepciunea este a lui, că nu sunt darurile lui Dumnezeu şi este dincolo de Dumnezeu. Deci, trebuie să fim foarte atenţi, încercând acea lucrare deosebită, de aprofundare a cunoaşterii raţionale, teoretice cu această cunoaştere afectivă care se manifestă prin rugăciune. Aici intervine cealaltă dimensiune a sufletului omenesc, voinţa, care pune în mişcare şi raţiunea, şi starea afectivă, totul lucrând în cele din urmă spre înţelegerea personală a celui care a pornit pe drumul acesta de a se forma el ca om al lui Dumnezeu, răspunzând preceptelor lui Dumnezeu şi neanulându-i Dumnezeu libertatea. Dumnezeu, fiind primit în sufletul nostru, ne scapă dându-ne adevărata libertate, să ajungem la cuvântul Sfântului Apostol Pavel: "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine".
Apare atunci când înţelegerea raţională coboară în inima noastră şi lucrează spre slava lui Dumnezeu şi Hristos, cel care vine în viaţa teologului, este într-adevăr o plenitudine, o împlinire. Mă gândesc acum la ispita pe care o poate avea orice teolog, de orice statut ar fi el, în momentul în care rugăciunea rămâne pe un plan secund. Sfântul Evraghie spune: "Dacă eşti teolog, te rogi şi dacă te rogi, eşti teolog", aceasta este cunoaşterea lui Dumnezeu profundă.
Noi ştim foarte bine, din ceea ce citim şi din ce ne-au prezentat Sfinţii Părinţi, legat de ispitirile celui rău, că diavolul l-a ispitit şi pe Mântuitorul Hristos, în pustie. Imediat ce ai luat o hotărâre de a te ruga, de a posti, de a fi mai aproape de Dumnezeu, cel rău se apropie de tine imediat şi te ispiteşte acolo unde încerci să fii mai puternic.
Sunt câteva lucruri pe care noi le putem vedea oarecum în lucrarea noastră de cunoaştere şi de înţelegere a lui Dumnezeu pentru a nu cădea în păcatul mândriei. Aici este scopul urmărit de diavol în ispitirea teologului, de a ajunge să cadă în păcatul mândriei, să creadă că inteligenţa este a lui, că înţelepciunea este a lui, că nu sunt darurile lui Dumnezeu şi este dincolo de Dumnezeu. Deci, trebuie să fim foarte atenţi, încercând acea lucrare deosebită, de aprofundare a cunoaşterii raţionale, teoretice cu această cunoaştere afectivă care se manifestă prin rugăciune. Aici intervine cealaltă dimensiune a sufletului omenesc, voinţa, care pune în mişcare şi raţiunea, şi starea afectivă, totul lucrând în cele din urmă spre înţelegerea personală a celui care a pornit pe drumul acesta de a se forma el ca om al lui Dumnezeu, răspunzând preceptelor lui Dumnezeu şi neanulându-i Dumnezeu libertatea. Dumnezeu, fiind primit în sufletul nostru, ne scapă dându-ne adevărata libertate, să ajungem la cuvântul Sfântului Apostol Pavel: "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu