HRANA PENTRU SUFLET: Hristos a Înviat !: Pomul Vieții

luni, 25 februarie 2013

Hristos a Înviat !: Pomul Vieții

Chiar dacă unii oameni trăiesc ca să mănânce, putem spune fără să greșim că majoritatea oamenilor mănâncă pentru a trăi.
Știința modernă a dezvoltat chiar tehnica cu ajutorul căreia să poată evalua fiecare fel de mâncare: ce substanțe conține, ce calități nutritive are, efectele terapeutice și chiar valoarea energetică. Aflăm astfel că dincolo de aspectul lor material, vizibil, care poate fi evaluat prin cele cinci simțuri, felurile de mâncare mai au și o sumedenie de calități care se descoperă mai greu, sau chiar deloc.
Susținută de industria alimentară, de industria petro-chimică și uneori de cercetări din industrii de război, tot știința modernă a dezvoltat o varietate impresionantă de modalități profitabile prin care oamenii sunt păcăliți să dea banii pe chesti care par comestibile (ca aspect, gust, miros) dar nu este recomadabil să fie și mâncate, dimpotrivă. Cu alte cuvinte, se afirmă din ce în ce mai des și mai răspicat (mai ales datorită expansiunii libertății de comunicare pe internet) că industria alimentară a ajuns o industrie care comercializează (cu succes !) boala și moartea. Industria modernă a publicității și relațiilor publice - în fapt o industrie universal acceptată a minciunii și manipulării, a reușit să creeze o imagine impresionant de sănătoasă și benefică unor companii care efectiv au dereglat în scopul profitului, prin mijloace de inginerie genetică și chimică, toate modurile firești de existență și circulație a hranei noastre celei de toate zilele. Ceea ce pare bun, este mortal. Omul s-a crezut mai deștept decât Dumnezeu iar cancerele, desigur, înmuguresc și înfloresc mai „productiv” decât orice virus mortal transmisibil pe calea aerului: „Cei ce vor să se îmbogăţească cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri.” (I Tim. 6, 9-10)
Hipocrate recomanda ca „mâncarea să ne fie medicament iar medicamentul mâncare”. Un filozof materialist german, la 2100 de ani după medicul antichității, s-a grăbit chiar să afirme că „omul este ceea ce mănâncă”.
Omul nu se hrănește numai cu hrană fizică. Mai sunt multe feluri de hrană care-l ajută pe om să trăiască. Vorba bună este de asemenea hrănitoare și tămăduitoare. Energia cuvântului bun este adeseori mai plină de viață decât cea mai bună mâncare, la fel cum vorbele rele pot fi mai distrugătoare decât cea mai alterată mâncare. Ne hrănim deci, din tot ce este în jurul nostru, în egală măsură, din mâncare, din cuvinte și din tot ceea ce este frumos. În toate acestea se ascund energiile susținătoare de existență ale Lui Dumnezeu.
Tot în chipul unor simboluri văzute, Sfânta Scriptură ne arată că realitatea de astăzi, este aceeași cu realitatea protopărinților noștrii, Adam și Eva, în Eden, după gustarea morții prin neascultarea de Dumnezeu: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, sigur vei muri !”(Facerea 2, 16-17) Mâncând din Pomul Vieții care esteDumnezeu Cuvântul, în Eden, omul ar fi descoperit, la momentul potrivit și cele ale „binelui și răului” dar de mână cu Dumnezeu, ca un copil sub povățuirea părinților săi. „Dacă eşti curios şi ai vrea să ştii pentru ce pomul acesta a fost numit Pomul Vieţii, află că omul, cu raţiunea lui, nu poate urmări, nici nu poate privi cu de-amănuntul toate operele lui Dumnezeu.” spune Sfântul Ioan Hrisostom. Nefiind însă copil, dar jucându-se de-a creația fără Creator - „socotind că rodul pomului [cunoștinței] este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă” (Facerea 3, 5-6) –, la sfatul duhurilor căzute, omul a mâncat și a ajuns să știe că este gol. (cf. Facerea 3). Gol de cunoaștere, gol de iubire, gol de viață și gol de putere. Oferindu-li-se șansa pocăinței dar alegând să arunce vina și responsabilitatea ici colo (Adam pe Eva iar Eva pe șarpe - cf. Facerea 3), părinții neamului omenesc devin prea plini de moarte pentru a se mai putea apropia de Pomul Vieții. Au fost alungați pentru că au dat dovadă de mare neînfrânare. Au fost alungați pentru ca răul să nu fie veșnic, pentru ca ei să nu trăiscă pururea în păcat și să ajungă din în mai răi: „acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci !..” (Facerea 3, 22) Cu toate că au plâns 100 de ani la intrarea Raiului, alegerea lor a îmbolnăvit de moarte întreaga fire a neamului omenesc, boală pe care abia Întruparea Lui Dumnezeu urma să o tămăduiască „căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.” (I Cor. 15, 22)
Părintele Dumitru Stăniloae explică: „Adam și Eva au dezvoltat această considerare a lumii, ca lume de obiecte a cărei raţionalitate superficială poate fi cunoscută şi folosită, în tot felul de combinaţii ale energiilor ei materiale descoperite de ei, în folosul lor pur trupesc. În această dezvoltare a închipuirii puterii lor asupra naturii ca depinzând exclusiv de ei sau de nişte zei una cu ei în fond, ca forţe ale naturii de o fiinţă cu forţele lor, au înaintat în producerea de opere gigantice, ca semne amăgitoare ale puterii lor, neştiind de spiritul lor cu care pot rămâne real nemuritori. Aşa au înălţat Turnul Babel şi piramidele. Orgoliul manifestat în înălţarea turnului Babel i-a dus până la gradul de a nu mai avea aceeaşi limbă, sau de a nu mai avea cuvintele ca mijloc de unitate. Construirea piramidelor a fost o practică prin care cei cu mai mare putere socială chinuie pe cei mai mici, robindu-i muncii de construire a acestor monumente „păstrătoare" ale trupurilor lor.” (Chipul nemuritor al Lui Dumnezeu)
Pentru că toate religiile sunt legate de revelația primordială și de fii lui Noe (Sem, Ham și Iafet), în majoritatea civilizațiilor lumii se vorbește despre un pom al vieții. Iudaismul, prin lepădarea de Hristos, a pierdut însă toate sensurile mântuitoare ale învățăturii dumnezeiești. Zoharul și Cabala(invenții evreiești) sunt niște combinații filozofice de elemente menite să le confere o importanță pe care chiar nu o au în realitate mai mult decât oricare altă școală trufașă de cunoaștere superficială. Partea demoniacă a misticii iudaice, dezvoltată mai ales după sec. al XII-lea d.H., este că preia elemente din creștinism și încearcă să le confere un alt sens decât cel real. Încă din primul secol creștin, chiar Sfântul Apostol Pavel, iudeu el însuși, avertiza: „să nu dea ascultare basmelor iudaiceşti şi poruncilor unor oameni, care se întorc de la adevăr.” (Tit 1, 14)
Acum aproximativ 7000 de ani, la Potop, când Noe avea vârsta de 600 de ani, Edenul a fost ridicat de pe pământ și odată cu el și Pomul Vieții. Răscumpărarea omului prin Întruparea Lui Dumnezeu, este o mare taină, cu anevoie de înţeles în toată profunzimea ei şi cu neputinţă de explicat în cuvinte omeneşti. Prin Patima, Moartea și Învierea Domnului, Edenul revine, în chipul Bisericii, pe pământul supus morții, iar Hristos – Pomul Vieții se oferă la fiecare Sfântă Liturghie tuturor celor ce se împărtășesc cu el din Sfântul Altar – mijlocul Raiului. Sfântul Potir, asemenea unui pom cu rădăcini solide, un trunchi și o coroană, ascunde acum, ca și atunci, pe Dumnezeu Cuvântul.
De la acest singur mare eveniment nou sub soare,Întruparea Lui Dumnezeu, întreaga creație s-a sfințit într-un mod supranatural. Moartea este dizolvată în cei care se împărtășesc dinPomul Vieții. Pe măsura apropierii vrednice a credinciosului de acest Pom al Vieții, tot ceea ce înainte avea puterea de a ucide, în fel și chip, acum ajunge lipsit de putere: „iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma.” (Luca 10, 19) Încă în trup aparent stricăcios până la Învierea Morților, cei ce se hrănesc dinPomul Vieții, se miră: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta ? Unde îţi este, moarte, boldul tău ? (...) să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos !” (I Cor. 15, 56-57)
Heruvimii cu sabie de flacără vâlvâitoare (mișcătoare de jur împrejurul a ceva, învârtitor) care păzeau accesul la Pomul Vieții (cf. Facerea 3, 24), au fost acum dați la o parte. Totuși,liberul arbitru, libera voință lucrează tot într-un mod înfricoșător, teribil, anume apropierea cu nevrednicie de gustarea din acest Pom, fără ascultarea de cerințele Sfintei Evanghelii – glasul Lui Dumnezeu în Edenul Biserică, îl supune pe omul supus de bună voie păcatului, la un har care-l omoară: „Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi.” (I Cor. 11, 29-31) Chemarea către îndumnezeire prin har este ridicată înfricoșător mai mult încât ni se dă puterea și înțelegerea dumnezeiască pentru ca prin pocăință să ne judecăm pe noi înșine mai înainte de Judecata Lui Hristos. În întreaga creație, în toată lumea, oamenii au primit puterea de a găsi, dacă vor, drumul spre Pomul Vieții, „ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără.” (Romani 2, 15) „Omul este liber ca şi atunci, şi este pus la încercare. Acum, ca şi atunci, îi sunt încercate ascultarea şi voinţa. Fără ispitire nu este nici libertate, şi fără libertate nu sunt nici oameni, ci doar un alt fel de pietre: pietre mişcătoare printre celelalte pietre, nemişcătoare.” atrage atenția Sfântul Nicolae Velimirovici.
În toată lumea este Biserica Lui Hristos – Edenul tainiccare este dragostea lui Dumnezeu, în care se cuprinde desfătareaşi toate fericirile. Fericitul Pavel a fost hrănit cu o hrană mai presus de fire și după ce a gustat din Pomul Vieţii, a strigat zicînd: „Cele ce ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.” (I Cor. 2, 9). „Această răpire în dragostea şi cunoaşterea dulceţii nesfîrşite a lui Dumnezeu, Care, fiind Izvorul Iubirii, este chiar prin aceasta Izvorul Vieţii, face să pălească toate atracţiile lucrurilor şi a plăcerilor ce le pot oferi ele, uneori în chip pătimaș. Pomul vieţii este dragostea Lui Dumnezeu, de la care a căzut Adam şi nu s-a mai întîlnit cu bucuria.” (Filocalia X)
În Edenul vizibil pentru tot ochiul trupesc al acestei lumi, în Biserică – poarta Edenului duhovnicesc, se cântă: „Rai de taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, întru care lemnul Crucii, cel de viaţă purtător, pe pământ s-a sădit.” (Cântarea a IX-a a Canonului la Înălţarea Crucii). Ceea ce este pomul vieţii în mijlocul raiului desfătării, aceea estePomul Crucii în mijlocul pământului, a văii plângerii şi a morţii. Toată împărăția Lui Dumnezeu stă ascunsă omului încă păcătos în simboluri vizibile sterpe. Pomul Vieții se descoperă în Hristos prinpurtarea Crucii plinirii poruncilor. Hristos se ascunde laSfântul Botez în adâncul tainic al inimii omului și se descoperă Viu pe măsura lucrării poruncilor în omul care, astfel, „va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.” (Ioan 7, 16-17) Cel mai respingător Lemn, Crucea, se descoperă Purtător și Făcător de Viață în Iisus Hristos. Dumnezeu a semănat Pomul Vieţii în tărâmurile sălbatice şi pustii ale morţii. „Așadar”, spune Sfântul Ambrozie al Milanului (340 - 397), „Raiul este în centrul sufletului nostru, împădurit cu plantaţiile celor mai multe şi mai felurite păreri, între care creşte în primul rînd Pomul Vieţii. Dumnezeu, rădăcina evlaviei, este fiinţa vieţii noastre, dacă ne încredinţăm cu toată inima Domnului şi Dumnezeului nostru. Raiul este şi răsadniţa în care se cultivă ştiinţa binelui şi a răului. Căci omul, singur între celelalte vieţuitoare de pe pămînt, are ştiinţa binelui şi răului. Mai sînt acolo şi alte felurite plante, ale căror roade sînt virtuţile.”(Scrisoarea a XLV, Ambrozie către Sabin)
Până ce ajungem la dragostea Lui Dumnezeu (vedeți articolul Spiritualitatea Ortodoxă), noi muncim în pământ spinos, în mijlocul spinilor semănăm şi secerăm, oricât ar fi sămânţa noastră sămânţa dreptăţii, spinii ne înţeapă, şi oricât de drepţi am fi, trăim totuşi în sudoarea feţii (cf. Fac. 3, 24). După ce am ajuns la dragoste, ne hrănim cu Pâine Cerească, întărindu-ne fără de muncă şi fără de osteneală: „Eu sunt pâinea vieţii. (...) Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.” (Ioan 6, 49-51)
„Adam şi Eva au căzut de la vederea Lui Dumnezeu într-o lume devenită netransparentă şi printr-o retragere a Lui Dumnezeu de la vederea lor. Dumnezeu nu Se comportă pasiv în fața căderii lor: ei sunt scoşi de la Pomul Vieţii şi printr-o retragere a acestui pom de la posibilitatea lor de vedere. Lumea devine netransparentă şi producătoare de moarte şi de corupţie nu numai prin fapta oamenilor, ci şi prin actul lui Dumnezeu, Care-Şi retrage unele energii ale Lui din ea.” (Părintele Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă) Cu alte cuvinte, universul întreg devine o carte care nu se mai deschide să-și spună povestea.
Iisus Hristos este „ca un stâlp de foc în istoria universului, de la care sufletele moarte îşi primesc lumina şi căldura, mişcarea şi puterea. El este Pomul Vieţii la a cărui atingere trupurile moarte înviază. Este balsamul curat şi înmiresmat care dă ochilor orbi vedere, surzilor auzire, înlemniţilor mişcare, muţilor vorbire, nebunilor minte, leproşilor curăţire şi tuturor bolilor vindecare.”(Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici)
„Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate ! Afară perverșii sexuali şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna !” (Apocalipsa 22, 14-15)