La un Preasfinţit Episcop
au venit
din
eparhie
Plângeri contra unui preot cu năravul la beţie.
*
Şi precum aceste plângeri
stăruiau necontenit,
S-a găsit de cuviinţă
să-l oprească de slujit.
*
S-a alcătuit scrisoare spre a lui canonisire,
Ca prin asta parohia
şi cei mari să aibă ştire.
*
Dar
când
dă să iscălească
Preasfinţitul la sfârşit, S-a făcut un vuiet mare,
mii de glasuri s-au pornit:
*
„Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!”
auzit-a din văzduh,
Şi scăpând din mână pana
tulburatu-s-a în
duh.
*
Cugetând puţin bătrânul s-a gândit
că-i o părere, Căci îi ţiuie urechea
uneori de priveghere.
Deci, apucă iar condeiul
ca să facă iscălire,
Dar
în clipa-aceea iarăşi se
aude
glăsuire!
*
„Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!”
se
aude
lămurit,
Şi de frică Arhiereul
a lăsat de iscălit.
*
Dar
venindu-şi iar
în fire, vrea să termine de scris, Socotind
acele glasuri
nălucire ca de
vis.
*
Dar
a treia oară, mâna
a-nceput a-i tremura,
Căci potopul cel de glasuri
mai năvalnic răsuna.
*
Aruncând din mână pana a lăsat
neiscălit
Şi chemând pe cel cu
vina, cu blândeţe i-a grăit:
*
„Preacucernice
Părinte!
iată, am aceste ştiri, Adevăr ne
scrie lumea,
Ori sunt goale uneltiri?”
*
„Toate sunt adevărate, Preasfinţitul meu
stăpân, Mă înşel cu
băutura
şi de rău cu drept
mă ţin!
*
De la alte
patimi rele Dumnezeu m-a izbăvit, Dar
năravul băuturii deseori m-a biruit.”
*
„Dar, (îi zice lui Vlădica) slujba cum ţi-o împlineşti? Căci de-acuma ai pedeapsă şapte ani să nu slujeşti!”
*
„Preasfinţite, eu din
ziua
întru care m-ai sfinţit,
N-a rămas în parohie nici un
om
nepomenit.
*
Mai cu seamă eu, smeritul
foarte
mult
mă sârguiesc Ca pe cei trecuţi din viaţă pururea să-i pomenesc.”
*
Auzind Vlădica asta a-nţeles cine striga,
şi rupând scrisoarea, zice:
„Mergi la parohia ta!
*
Eu asemenea persoane
nu le pot canonisi,
căci atunci pe
mii de duhuri
aş putea nedreptăţi!
*
Cei din viaţă cer pedeapsă
după faptul arătat, iară cei din altă lume
solitor te-au
câştigat!
*
Am aicea zeci de
plângeri scrise doar
ca
să te cert,
dar din ceruri, mii de
glasuri
strigă astăzi să te iert!
*
Mergi la slujba ta în pace,
dar să nu mai faci sminteli.
Şi să nu mă uiţi
pe mine
la a slujbei rânduieli!”
*
(Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul,
Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină,
Bucureşti 2000, p. 140-142)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu