Icoana cea frumoasă se strică
Dacă o icoană bine realizată de un pictor ar fi găsită de un nepriceput şi îndreptată după voia lui, oricine şi-ar râde de această lucrare nebunească şi mare ar fi necazul şi mâhnirea celui ce a pictat-o. Aşijderea se întâmplă şi cu acele femei care îşi sulimenesc şi îşi înfrumuseţează feţele lor cu farduri. Dumnezeul şi Ziditorul nostru, ca un înţelept Zugrav, aşa cum fiecărui om i-a întocmit o alcătuire a trupului şi a sufletului, tot aşa îi dăruieşte fiecăruia şi înfăţişarea chipului. Dar dacă oamenii îşi sulimenesc şi îşi înfrumuseţează chipurile lor, preschimbă şi strică lucrul sfintelor Sale mâini şi supun inimile tinere la sminteli; aşa cum lui Dumnezeu Însuşi, Ziditorului lor, Îi pricinuiesc mâhnire, tot astfel se vor supune batjocurii oamenilor cu bună judecată, sau mai degrabă vor fi socotiţi vrednici de plâns. Iată unde duce înfrumuseţarea chipurilor femeieşti! Lucrarea lui Dumnezeu, ca şi cum nu ar fi fost făcută bine – ceea ce este înfricoşător a cugeta şi a grăi -, este preschimbată de asemenea femei lipsite de bună cuviinţă. Iar în trupurile tinere şi aprinse, patima desfrânării se dezlănţuie încă şi mai mult. Iar aceasta o fac cele care Îl mărturisesc pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel răstignit şi dat morţii pentru păcatele noastre! O, înşelare! O, viclenie diavolească! O, cât s-a înmulţit vicleşugul duhului celui rău! Mare armă a diavolului este o asemenea înfrumuseţare a feţei. Prin ce ar putea prinde mai repede inima omului, decât prin această mreajă a lui? Prin nimic nu luptă Cuvânt către creştinii ortodocşi de la Sfântul Tihon de Zadonsk mai mult pe creştin decât prin această armă a desfrânării care aprinde trupul, mai cu seamă la cei tineri; dar iată că cele fără de ruşine mai pun şi singure lemne pe foc. Vai lor, că adaugă foc peste foc! Cum nu le este ruşine unor asemenea femei să se arate în lume! Spune, te rog, pentru ce ieşi în lume cu o asemenea înfăţişare? Ca să te arăţi? Cu adevărat ca să te arăţi pe tine însăţi şi să arăţi ce se ascunde în inima ta. Oamenii te văd, dar unii se feresc de tine ca de o sperietoare; alţii îşi întorc ochii spre tine, încep să tânjească şi nasc nelegiuirea: «Groapă a săpat şi a adâncit-o, şi va cădea în groapa pe care a făcut-o (Psalm 7:15). Asemenea femei îşi fac rău şi loruşi, iar aproapelui îi aduc o mare vătămare atunci când vin aşa la mese şi la alte întâlniri; dar mult mai rău şi mai mare vătămare îşi fac lor însele pentru că îndrăznesc să intre cu o asemenea necuviinţă şi în Sfintele Biserici, unde se propovăduieşte cuvântul lui Dumnezeu, unde se slavosloveşte numele cel Sfânt al Lui şi se înalţă rugăciunea cea obştească, unde credincioşii se împărtăşesc cu Sfintele şi Înfricoşătoarele Taine şi unde Însuşi Dumnezeu stă de faţă în chip nevăzut. Dacă cineva ar întreba-o: «De ce ai venit în acest Sfânt şi Sfinţit lăcaş?” şi i s-ar răspunde: «Să mă rog lui Dumnezeu”, atunci ar trebui să-i spună aceleia spre vădire:
«Cu astfel de podoabe vii la rugăciune? La rugăciune ne apropiem de Dumnezeu, stăm înaintea feţei Lui şi Îl chemăm, cerem milă de la El – ce nevoie este aici de asemenea farduri şi podoabe? Una o spui cu vorbele şi alta o dovedesc podoabele şi înfrumuseţarea ta. Tu ai venit să te rogi lui Dumnezeu, dar altceva înseamnă înfrumuseţarea ta. Adevărata frumuseţe a celui ce se roagă este tânguirea, lacrimile, plângerea, plecarea genunchilor, iar nu înfrumuseţarea trupului şi a feţei. Dacă vei plânge şi te vei tângui, portul tău te va vădi şi îţi va arăta făţărnicia, căci vii în astfel de podoabe ca să te arăţi pe tine, iar nu ca să te rogi. Ia aminte, pentru ce şi unde vii cu o aşa împodobire, ca să nu pleci cu mai multe păcate. «Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta este Cuvânt către creştinii ortodocşi de la Sfântul Tihon de Zadonsk poartă a cerului” (Facerea 28:17).
Teme-te să vii cu o inimă plină de necurăţie în locul cel sfânt şi înfricoşător şi, ispitindu-i şi pe alţii, să faci din Biserica lui Dumnezeu loc de necinste ca nu cumva să cunoşti judecata lui Dumnezeu asupra ta. Dacă te vei cerceta pe tine însăţi, atunci te vei căi mai pe urmă şi vei regreta că te-ai înfrumuseţat cu asemenea farduri şi că ai intrat aşa împodobită nu doar în Sfintele Biserici, ci în oricare alte locuri – ceea ce îţi doresc din inimă.
Iată ce spun Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel: «Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaţilor lor, precum Sara asculta de Avraam şi-l numea pe el domn” (1 Petru 3: 3-6).
«Asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu” (1 Timotei 2: 9-10).
(Din: Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, «Comoară duhovnicească din lume adunată”, Editura Egumeniţa, Traducere din limba rusă de Rasofora Domnica Talea, Mănăstirea Nera)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu