Această fotografie fost realizată în timpul Sfintei Liturghii, la o Biserică Creştin Ortodoxă din America. Atât preoţii, cât şi cel care a făcut fotografia nu au văzut nimic deosebit. Abia când filmul a fost developat, a fost vizibilă Lumina Dumnezeiască din Sfântul Potir. Prin pogorârea Sfântului Duh, pâinea se transformă în Trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar vinul se transformă în Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Harul Sfintei Treimi este, de fapt, Lumina necreată sau energiile divine prin care Hristos se împărtăşeşte Bisericii şi credincioşilor. De aceea, Trupul şi Sângele Dumnezeiesc răspândesc şi împărtăşesc Lumina Dumnezeiască. În timpul Sfintei Liturghii cântăm:
„Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, Nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne“.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
„Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, Nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne“.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu