Să ne cercetăm pe noi
ânşine unde suntem, ca să ştim ce trebuie să facem pentru a fi unde trebuie să
fim!
Se vorbeşte despre o carte
a vieţii. Şi există o carte a vieţii, dar nu ân afară de noi, ci ân noi. Cineva
poate citi de pe figura omului, de pe fizionomia lui, realizările lui
interioare. Cineva care Îi slujeşte lui Dumnezeu nu se poate să nu aibă o
prezentare care să aducă aminte de Dumnezeu, să aducă aminte de o viaţă
superioară.
Fericitul Augustin zice că „tatăl omului mare
este copilul” şi are dreptate. Are dreptate ân ânţelesul că omul mare
moşteneşte pe copil. Nu poţi ajunge om mare ânainte de a fi mic. Şi dacă ajungi
mare ânseamnă că ai fost mic şi acumulezi ân tine pe cel mic făcut mare. Şi
apoi omul mare străbate prin viaţă şi acumulează multe lucruri din afară,
acumulează multe lucruri pe care el ânsuşi şi le-a pregătit prin atitudini,
prin felul de a fi, prin acumulările pe care le-a făcut şi le-a ânsumat ân
sine.
Noi suntem ântr-un fel proprii noştri
părinţi. Din punct de vedere al formării duhovniceşti noi suntem proprii noştri
părinţi. Bineânţeles, aducem din străfunduri de existenţă, din moşi-strămoşi,
aducem aşa cum aducem figura părinţilor noştri ântr-o altă ediţie, aşa cum aducem
figura bunicilor noştri ântr-o altă existenţă, tot aşa aducem şi o realizare
din ceea ce facem noi şi o proiectăm apoi mai departe, fiecare ân felul nostru.
De aceea e nevoie şi de o ândrumare, de o atenţionare, de nişte jaloane pe care
să le aibă ân vedere fiecare şi să ştie că de el depinde fericirea sau
nefericirea lui ân viaţă, fericirea sau nefericirea lui la bătrâneţe. Sigur,
sunt lucruri şi ân afară de noi, şi anume noi suntem o sinteză, o sinteză a
celor dinaintea noastră.
Domnul Hristos vrea să ne âmpodobim cu
virtuţile copilăriei la tinereţe şi la bătrâneţe, ân toată vremea, pentru că
omul ân fiecare clipă este un rezumat al propriei sale existenţe.
Noi suntem aşa cum e lumina, lumina care e
compusă. Cei care aţi studiat fizică ştiţi că lumina e compusă, nu e ceva
simplu aşa cum se vede, simplu, e ceva simplu realizat din componente. Aşa e şi
viaţa omului. Cum există un spectru al luminii, există şi un spectru vital,
nişte antecedente care intră ân componenţa noastră şi de care nu putem face abstracţie.
Şi apoi toate lucrurile acestea, ân sinteza care suntem noi la tinereţe şi la
bătrâneţe, le ducem mai departe ân veşnicie ân noi şi le lăsăm lucrătoare
pentru cei din jurul nostru. Aşa că e foarte mare lucru ca cineva să aibă
această conştiinţă, să se gândească şi la responsabilitatea proprie, pentru el
şi pentru alţii.
Într-o alcătuire din slujba de la
ânainte-prăznuirea Schimbării la Faţă se spune aşa: „Munte ânalt având noi
inima curăţită de patimi, să vedem Schimbarea
la Faţă a lui Hristos care luminează mintea nostră”. Fiţi atenţi: „Munte ânalt
având noi inima curăţită de patimi”. Asta ânseamnă că Domnul Hristos nu s-a
schimbat o singură dată la faţă ân Muntele Taborului. Asta este Schimbarea la Faţă
din istorie, dar transfigurarea Lui, schimbarea Lui la faţă
se realizează ân orice suflet care are inima ca un „munte ânalt”, inima curăţită
de patimi fiind ca un munte ânalt ân care apare Domnul Hristos altfel decât
L-au văzut cei care n-au avut inima curăţită de patimi.
Omul trebuie să se angajeze la ceva, să nu
aştepte rezultatele finale ânainte de a face ceea ce duce la rezultatele
finale.
Iubiţi credincioşi, uităm,
prea mult uităm. Uităm când vrem să cunoaştem mult.
Arhimandritul Teofil Paraian
din cartea „Veniţi de luaţi bucurie”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu