URCUŞUL DUHOVNICESC


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Să ne cercetăm pe noi ânşine unde suntem, ca să ştim ce trebuie să facem pentru a fi unde trebuie să fim!

Se vorbeşte despre o carte a vieţii. Şi există o carte a vieţii, dar nu ân afară de noi, ci ân noi. Cineva poate citi de pe figura omului, de pe fizionomia lui, realizările lui interioare. Cineva care Îi slujeşte lui Dumnezeu nu se poate să nu aibă o prezentare care să aducă aminte de Dumnezeu, să aducă aminte de o viaţă superioară.

Fericitul Augustin zice că „tatăl omului mare este copilul” şi are dreptate. Are dreptate ân ânţelesul că omul mare moşteneşte pe copil. Nu poţi ajunge om mare ânainte de a fi mic. Şi dacă ajungi mare ânseamnă că ai fost mic şi acumulezi ân tine pe cel mic făcut mare. Şi apoi omul mare străbate prin viaţă şi acumulează multe lucruri din afară, acumulează multe lucruri pe care el ânsuşi şi le-a pregătit prin atitudini, prin felul de a fi, prin acumulările pe care le-a făcut şi le-a ânsumat ân sine.

Noi suntem ântr-un fel proprii noştri părinţi. Din punct de vedere al formării duhovniceşti noi suntem proprii noştri părinţi. Bineânţeles, aducem din străfunduri de existenţă, din moşi-strămoşi, aducem aşa cum aducem figura părinţilor noştri ântr-o altă ediţie, aşa cum aducem figura bunicilor noştri ântr-o altă existenţă, tot aşa aducem şi o realizare din ceea ce facem noi şi o proiectăm apoi mai departe, fiecare ân felul nostru. De aceea e nevoie şi de o ândrumare, de o atenţionare, de nişte jaloane pe care să le aibă ân vedere fiecare şi să ştie că de el depinde fericirea sau nefericirea lui ân viaţă, fericirea sau nefericirea lui la bătrâneţe. Sigur, sunt lucruri şi ân afară de noi, şi anume noi suntem o sinteză, o sinteză a celor dinaintea noastră.

Domnul Hristos vrea să ne âmpodobim cu virtuţile copilăriei la tinereţe şi la bătrâneţe, ân toată vremea, pentru că omul ân fiecare clipă este un rezumat al propriei sale existenţe.

Noi suntem aşa cum e lumina, lumina care e compusă. Cei care aţi studiat fizică ştiţi că lumina e compusă, nu e ceva simplu aşa cum se vede, simplu, e ceva simplu realizat din componente. Aşa e şi viaţa omului. Cum există un spectru al luminii, există şi un spectru vital, nişte antecedente care intră ân componenţa noastră şi de care nu putem face abstracţie. Şi apoi toate lucrurile acestea, ân sinteza care suntem noi la tinereţe şi la bătrâneţe, le ducem mai departe ân veşnicie ân noi şi le lăsăm lucrătoare pentru cei din jurul nostru. Aşa că e foarte mare lucru ca cineva să aibă această conştiinţă, să se gândească şi la responsabilitatea proprie, pentru el şi pentru alţii.

Într-o alcătuire din slujba de la ânainte-prăznuirea Schimbării la Faţă se spune aşa: „Munte ânalt având noi inima curăţită de patimi, să vedem Schimbarea la Faţă a lui Hristos care luminează mintea nostră”. Fiţi atenţi: „Munte ânalt având noi inima curăţită de patimi”. Asta ânseamnă că Domnul Hristos nu s-a schimbat o singură dată la faţă ân Muntele Taborului. Asta este Schimbarea la Faţă din istorie, dar transfigurarea Lui, schimbarea Lui la faţă se realizează ân orice suflet care are inima ca un „munte ânalt”, inima curăţită de patimi fiind ca un munte ânalt ân care apare Domnul Hristos altfel decât L-au văzut cei care n-au avut inima curăţită de patimi.

Omul trebuie să se angajeze la ceva, să nu aştepte rezultatele finale ânainte de a face ceea ce duce la rezultatele finale.

Iubiţi credincioşi, uităm, prea mult uităm. Uităm când vrem să cunoaştem mult.


Arhimandritul Teofil Paraian
 din cartea „Veniţi de luaţi bucurie”.
 


0