BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Ce-ar fi ca astăzi să fim precum soarele? Să strălucim pentru oameni cu bunătate şi cu bucurie încălzind pe fiecare?
După orice experienţă de viaţă fiecare alege ce vrea să fie. Poate fi victimă sau poate fi un om puternic, fericit şi bun. Tu nu mai eşti cel ce ai fost ieri sau cel de alaltăieri, tu eşti cel ce eşti acum. Mâine nu vei mai fi ce ai fost astăzi. Dar nu uita, mereu alege să fi un om bun pentru că oamenii buni mereu vor străluci şi vor lumina. Cu câte raze de bunătate ai încălzit pământul? De câte ori ai luminat feţele triste cu bunătatea ta? Nu şti acum să răspunzi…dar undeva în adâncul inimii tale vei găsi răspunsul.
Când inima şi mintea învaţă limbajul bunătăţii, atunci bucuria şi frumuseţea îşi află locul. În inimă este pace, în lume este pace. În zilele noastre sunt multe arme care produc tristeţe şi care rănesc mult. Uneori vorbele dor cel mai tare şi lasă cicatrici adânci. Setea pentru putere o vezi la aproape la tot pasul. Ghimpele cel otrăvitor al invidiei te înţeapă de cele mai multe ori. Sârma ghimpată a urii te face uneori să te împiedici şi să te răneşti. Unii luptă în zadar din diferite cauze lipsite de adevăr şi rămân nefericiţi.
De ce atâta zbucium şi atâta suferinţă?
Degeaba murim dacă murim cu inima goală. Dacă oamenii nu se schimă în inimile lor şi nu caută bunătatea şi pacea, inimile lor se vor pustii iar un văl înnegurat ca noaptea le va acoperi chipul.
Există printre noi oameni care salvează oameni printr-un cuvânt, printr-o privire, printr-o strângere de mână sau printr-o îmbrăţişare. Solomon spunea cu înţelepciune în scrierile sale ”Bunătatea poartă veşnică cunună ,veşnic biruitoare, ieşind fără pată în lupte câştigate” Bunătatea faţă de oameni este calitatea celor care îl urmează pe Hristos. Ei sunt prietenii Domnului.
Bunătatea înfrumuseţează chipul omului dar şi viaţa. Ea împacă pe toţi şi pe toate, transformă neînţelegerile în înţelegeri. Ea limpezeşte apele şi dezleagă toate legăturile. Ea uşurează ceea ce este greu şi înveseleşte ceea ce este trist. Ea transformă inimile atacate de putregaiul amărăciunii şi al răutăţii în inimi curate şi împăciuitoare. Bunătatea este apa limpede care spală şi adapă sufletele murdarite şi însetate. Bunătatea îşi găseşte izvorul în inima curată şi rodeşte fericire şi binecuvântare
.
Cât este de superior cel care ştie să se folosească de acestă imensă putere. Acestă sabie îngerească dacă este mânuită cu pricepere şi cu inteligenţă poate transforma o lume întreagă. Cel care o poartă şi o foloseşte cu pricepere se aseamănă cu îngerii şi cu arhanghelii. Oferind bunătate te vei simţi ocrotit şi încălzit de aripi de îngeri care vin să-ţi şoptească tainic că de asta au fost trimişi de Dumnezeu pe pământ, ca să ofere şi ei bunătate oamenilor. Ea este limbajul înţeles de oameni şi de îngeri pentru că este elemental fundamental care stă la temelia lumii văzute şi nevăzute. Prin bunătate eşti mereu ocrotit de puterile cereşti şi simţi picurând în inimă şi minte picături de viaţă ale Harului Duhului Sfânt.
Oferind bunătate celui de lângă tine devii ca o oglindă în care acel suflet vede în ea o parte din Hristos. Atragi ca un magnet pe toţi şi pe toate…În jurul tău se formează un curcubeu iar în interiorul inimii tale se formează seva de iubire şi de fericire. Pe chip porţi cercuri de zâmbete curate iar ochii sclipesc cu multă prietenie. Eşti din ce în ce mai frumos şi multă lume te priveşte de cele mai multe ori fără să ţi-o spună cât eşti de frumos.
Omul cu sufletul bun este întotdeauna un om îmbunătăţit sufleteşte care purifică spaţiul pe unde trece. El este ca ploaia de vară care înviorează totul şi aduce viaţă fără să ştie. El luminează şi dezpovarează. În jurul omului bun timpul trece altfel , lumina devine mai puternică şi poposeşte mai mult. Omul bun este “oxigenul” cu care se hrănesc toate părţile bune ale bune ale sufletului .In jurul omului bun devii tu insuti mai bun.
Lumea aşteaptă să vadă şi să simtă în noi bunătatea , nu să audă vorbe goale că suntem buni. Bunătatea nu trebuie văzută pentru că ea se face simţită de cele mai fine simţiri ale sufletului. Cu toţii avem nevoie de un gând bun sau de un gest bun din partea cuiva măcar din când în când. Cu toţii avem nevoie de oameni buni în jurul nostru. Încă de când ne naştem , pe drumul vieţii apar fel de fel de persoane care ne rămân în suflet prin bunătatea pe care ne-o inspiră. Suntem datori să oferim mai departe bunătatea pentru că” nici un gest de bunătate indiferent de cât de mic , nu e în zadar”.
Omul superior sufleteşte nu a devenit aşa pentru că şi-a dorit să devină mai mare, iar ceilalţi din jur să devină mai mici pe lângă el. Omul superior sufleteşte îşi doreşte de cele mai multe ori mai puţin pentru el şi mai mult pentru ceilalţi. El mulţumeşte în fiecare zi Domnului că s-a născut pe acest pământ şi nu uită să ofere o părticică din bunătatea cu care într-o zi şi el a fost făcut.
Bunătatea oferită prin lucrurile sau gesturile mărunte vor sta mai târziu la temelia lucrurilor mari şi desăvârşite. Este singurul lucru care ca şi iubirea pot fi împărţite la infinit fără să se micşoreze niciodată. Ea îl îmbogăţeşte pe omul bun pentru că dăruieşte şi va primi înapoi la fel sau chiar mai mult. Bunătatea este apa cea limpede care curge din izvorul nesecat al inimii şi care curaţă tot ce găseşte în cale sau şlefuieşte în cursul ei tot ce apare împietrit. Cât de importantă este pâinea pentru trup tot aşa este de importantă şi bunătatea pentru suflet. Întrucât omul nu este al lui ci al lui Dumnezeu, întru atât are în sine şi bunătatea. Ea nu este dincolo de noi ci în fiinţă noastră. Omul poate cunoaşte această stare doar dacă merge pe căile curăţite ale adevărului. La temelia bunătăţii stă dragostea. Nu poate fi cineva bun fără dragoste, pentru că ea este piatra de temelie care stă la baza tuturor creaţiilor şi puterea întregii existenţe.
Adevărata bunătate ajunge la noi prin rodirea Duhului lui Dumnezeu în noi, prin lucrarea faptelor bune, prin urmarea poruncilor dătătoare de viaţă, prin comunicarea şi împărtăşirea caracterului lui Iisus Hristos în noi. Apostolul Petru spune “să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti”( A doua epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 1.4). Tot ce este bun nu ne este propriu ci este primit de sus. “Orice dar este primit de sus, coborât fiind de la Tatăl luminilor.”( Iacov 1.17). Pentru ca să ajungem părtaşi la firea dumnezeiască trebuie să ne folosim în primul rând de sârguinţă şi de credinţă. La credinţă să adăugăm fapta bună, la fapta bună cunoştinţă; la cunoştinţă înfrânarea; la înfrânare răbdarea; la răbdare evlavia; la evlavie iubirea frăţească; iar la iubirea frăţească dragostea. Căci dacă aceste lucruri sunt în noi, cu timpul sporesc şi aduc roade de sfinţenie şi ne ajută să-l cunoaştem pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Bunătatea nu depinde nici de timp nu depinde nici de loc. Ea se poate desfăşura oriunde este nevoie de ea. Când faptele bune se aştern una câte una pe colile albe ale conştiinţei, trebuie să ştim că bulgarile de bunătate creşte, se măreşte în taină în adâncurile din noi. O inimă caldă cu ferestrele deschise ştie mereu să deschidă alte inimi. Pe poteca dintre două inimi plouă cu picături ale Harului. Jos sub fereasta inimii, flori de gânduri zâmbesc şoptind parcă una câte una că ai mai făcut încă un bine…Viaţa este scurtă şi timpul trece repede lăsând în urmă paşii pe care tu i-ai ales să-i faci cândva. Timpul trece dar ştie să păstreze tot ce ai făcut la trecut. Vrem nu vrem ,viaţa merge înainte iar tu vei culege mai târziu roadele bunătăţii doar dacă ai investit cu bunătate. În toată acestă călătorie pe acest pământ trebuie să ne inventăm o lume a iubirii în care binele să învingă răul. De vrei să te ridici sau să zbori acum spre o lume mai bună nu ai cum.Nu ai aripi. Ca sa te ridici trebuie să te urci pe trepte , dar nu uită că scara stă ascunsă în interiorul tău. Mai intai coboară dupa ea şi apoi urcă treaptă cu treaptă să ajungi sus. De sus lucrurile ţi se vor părea mărunte. Doar puterea bunătăţii şi a iubirii ne ajută să ne ridicăm. Să ascultăm şi să aplicam cuvintele apostolului Pavel care ne povăţuieşte:”Ca nişte aleşi a lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de bunătate” (Coloseni 3.12)
Ce-ar fi ca astăzi să fim precum soarele? Să strălucim pentru oameni cu bunătate şi cu bucurie încălzind pe fiecare?
După orice experienţă de viaţă fiecare alege ce vrea să fie. Poate fi victimă sau poate fi un om puternic, fericit şi bun. Tu nu mai eşti cel ce ai fost ieri sau cel de alaltăieri, tu eşti cel ce eşti acum. Mâine nu vei mai fi ce ai fost astăzi. Dar nu uita, mereu alege să fi un om bun pentru că oamenii buni mereu vor străluci şi vor lumina. Cu câte raze de bunătate ai încălzit pământul? De câte ori ai luminat feţele triste cu bunătatea ta? Nu şti acum să răspunzi…dar undeva în adâncul inimii tale vei găsi răspunsul.
Când inima şi mintea învaţă limbajul bunătăţii, atunci bucuria şi frumuseţea îşi află locul. În inimă este pace, în lume este pace. În zilele noastre sunt multe arme care produc tristeţe şi care rănesc mult. Uneori vorbele dor cel mai tare şi lasă cicatrici adânci. Setea pentru putere o vezi la aproape la tot pasul. Ghimpele cel otrăvitor al invidiei te înţeapă de cele mai multe ori. Sârma ghimpată a urii te face uneori să te împiedici şi să te răneşti. Unii luptă în zadar din diferite cauze lipsite de adevăr şi rămân nefericiţi.
De ce atâta zbucium şi atâta suferinţă?
Degeaba murim dacă murim cu inima goală. Dacă oamenii nu se schimă în inimile lor şi nu caută bunătatea şi pacea, inimile lor se vor pustii iar un văl înnegurat ca noaptea le va acoperi chipul.
Există printre noi oameni care salvează oameni printr-un cuvânt, printr-o privire, printr-o strângere de mână sau printr-o îmbrăţişare. Solomon spunea cu înţelepciune în scrierile sale ”Bunătatea poartă veşnică cunună ,veşnic biruitoare, ieşind fără pată în lupte câştigate” Bunătatea faţă de oameni este calitatea celor care îl urmează pe Hristos. Ei sunt prietenii Domnului.
Bunătatea înfrumuseţează chipul omului dar şi viaţa. Ea împacă pe toţi şi pe toate, transformă neînţelegerile în înţelegeri. Ea limpezeşte apele şi dezleagă toate legăturile. Ea uşurează ceea ce este greu şi înveseleşte ceea ce este trist. Ea transformă inimile atacate de putregaiul amărăciunii şi al răutăţii în inimi curate şi împăciuitoare. Bunătatea este apa limpede care spală şi adapă sufletele murdarite şi însetate. Bunătatea îşi găseşte izvorul în inima curată şi rodeşte fericire şi binecuvântare
.
Cât este de superior cel care ştie să se folosească de acestă imensă putere. Acestă sabie îngerească dacă este mânuită cu pricepere şi cu inteligenţă poate transforma o lume întreagă. Cel care o poartă şi o foloseşte cu pricepere se aseamănă cu îngerii şi cu arhanghelii. Oferind bunătate te vei simţi ocrotit şi încălzit de aripi de îngeri care vin să-ţi şoptească tainic că de asta au fost trimişi de Dumnezeu pe pământ, ca să ofere şi ei bunătate oamenilor. Ea este limbajul înţeles de oameni şi de îngeri pentru că este elemental fundamental care stă la temelia lumii văzute şi nevăzute. Prin bunătate eşti mereu ocrotit de puterile cereşti şi simţi picurând în inimă şi minte picături de viaţă ale Harului Duhului Sfânt.
Oferind bunătate celui de lângă tine devii ca o oglindă în care acel suflet vede în ea o parte din Hristos. Atragi ca un magnet pe toţi şi pe toate…În jurul tău se formează un curcubeu iar în interiorul inimii tale se formează seva de iubire şi de fericire. Pe chip porţi cercuri de zâmbete curate iar ochii sclipesc cu multă prietenie. Eşti din ce în ce mai frumos şi multă lume te priveşte de cele mai multe ori fără să ţi-o spună cât eşti de frumos.
Omul cu sufletul bun este întotdeauna un om îmbunătăţit sufleteşte care purifică spaţiul pe unde trece. El este ca ploaia de vară care înviorează totul şi aduce viaţă fără să ştie. El luminează şi dezpovarează. În jurul omului bun timpul trece altfel , lumina devine mai puternică şi poposeşte mai mult. Omul bun este “oxigenul” cu care se hrănesc toate părţile bune ale bune ale sufletului .In jurul omului bun devii tu insuti mai bun.
Lumea aşteaptă să vadă şi să simtă în noi bunătatea , nu să audă vorbe goale că suntem buni. Bunătatea nu trebuie văzută pentru că ea se face simţită de cele mai fine simţiri ale sufletului. Cu toţii avem nevoie de un gând bun sau de un gest bun din partea cuiva măcar din când în când. Cu toţii avem nevoie de oameni buni în jurul nostru. Încă de când ne naştem , pe drumul vieţii apar fel de fel de persoane care ne rămân în suflet prin bunătatea pe care ne-o inspiră. Suntem datori să oferim mai departe bunătatea pentru că” nici un gest de bunătate indiferent de cât de mic , nu e în zadar”.
Omul superior sufleteşte nu a devenit aşa pentru că şi-a dorit să devină mai mare, iar ceilalţi din jur să devină mai mici pe lângă el. Omul superior sufleteşte îşi doreşte de cele mai multe ori mai puţin pentru el şi mai mult pentru ceilalţi. El mulţumeşte în fiecare zi Domnului că s-a născut pe acest pământ şi nu uită să ofere o părticică din bunătatea cu care într-o zi şi el a fost făcut.
Bunătatea oferită prin lucrurile sau gesturile mărunte vor sta mai târziu la temelia lucrurilor mari şi desăvârşite. Este singurul lucru care ca şi iubirea pot fi împărţite la infinit fără să se micşoreze niciodată. Ea îl îmbogăţeşte pe omul bun pentru că dăruieşte şi va primi înapoi la fel sau chiar mai mult. Bunătatea este apa cea limpede care curge din izvorul nesecat al inimii şi care curaţă tot ce găseşte în cale sau şlefuieşte în cursul ei tot ce apare împietrit. Cât de importantă este pâinea pentru trup tot aşa este de importantă şi bunătatea pentru suflet. Întrucât omul nu este al lui ci al lui Dumnezeu, întru atât are în sine şi bunătatea. Ea nu este dincolo de noi ci în fiinţă noastră. Omul poate cunoaşte această stare doar dacă merge pe căile curăţite ale adevărului. La temelia bunătăţii stă dragostea. Nu poate fi cineva bun fără dragoste, pentru că ea este piatra de temelie care stă la baza tuturor creaţiilor şi puterea întregii existenţe.
Adevărata bunătate ajunge la noi prin rodirea Duhului lui Dumnezeu în noi, prin lucrarea faptelor bune, prin urmarea poruncilor dătătoare de viaţă, prin comunicarea şi împărtăşirea caracterului lui Iisus Hristos în noi. Apostolul Petru spune “să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti”( A doua epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 1.4). Tot ce este bun nu ne este propriu ci este primit de sus. “Orice dar este primit de sus, coborât fiind de la Tatăl luminilor.”( Iacov 1.17). Pentru ca să ajungem părtaşi la firea dumnezeiască trebuie să ne folosim în primul rând de sârguinţă şi de credinţă. La credinţă să adăugăm fapta bună, la fapta bună cunoştinţă; la cunoştinţă înfrânarea; la înfrânare răbdarea; la răbdare evlavia; la evlavie iubirea frăţească; iar la iubirea frăţească dragostea. Căci dacă aceste lucruri sunt în noi, cu timpul sporesc şi aduc roade de sfinţenie şi ne ajută să-l cunoaştem pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Bunătatea nu depinde nici de timp nu depinde nici de loc. Ea se poate desfăşura oriunde este nevoie de ea. Când faptele bune se aştern una câte una pe colile albe ale conştiinţei, trebuie să ştim că bulgarile de bunătate creşte, se măreşte în taină în adâncurile din noi. O inimă caldă cu ferestrele deschise ştie mereu să deschidă alte inimi. Pe poteca dintre două inimi plouă cu picături ale Harului. Jos sub fereasta inimii, flori de gânduri zâmbesc şoptind parcă una câte una că ai mai făcut încă un bine…Viaţa este scurtă şi timpul trece repede lăsând în urmă paşii pe care tu i-ai ales să-i faci cândva. Timpul trece dar ştie să păstreze tot ce ai făcut la trecut. Vrem nu vrem ,viaţa merge înainte iar tu vei culege mai târziu roadele bunătăţii doar dacă ai investit cu bunătate. În toată acestă călătorie pe acest pământ trebuie să ne inventăm o lume a iubirii în care binele să învingă răul. De vrei să te ridici sau să zbori acum spre o lume mai bună nu ai cum.Nu ai aripi. Ca sa te ridici trebuie să te urci pe trepte , dar nu uită că scara stă ascunsă în interiorul tău. Mai intai coboară dupa ea şi apoi urcă treaptă cu treaptă să ajungi sus. De sus lucrurile ţi se vor părea mărunte. Doar puterea bunătăţii şi a iubirii ne ajută să ne ridicăm. Să ascultăm şi să aplicam cuvintele apostolului Pavel care ne povăţuieşte:”Ca nişte aleşi a lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de bunătate” (Coloseni 3.12)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu