SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK .

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
                            CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII                                                                     ORTODOCŞI

                                              DESPRE

                         SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK

                                                        

Motto: „Părinţi, din copiii noştri, să facem copii ai lui Dumnezeu.
Să-i creştem în credinţa creştin ortodoxă a strămoşilor noştri, căci
altfel mare socoteală vom da pentru ei în faţa lui Dumnezeu la
Înfricoşata Judecată!“

                                                                                               Preot Ioan

                            Iubiţi credincioşi,

         Pentru a înţelege mai bine mărturia lui Andrei - un tânăr grec, care a

fost solist de muzică rock (vezi caseta video cu filmul intitulat „Sirenele“),

în primul rând ar trebui să ştim ce înseamnă şi de unde vine numele de

satana. Satana este nume ebraic, însemnând „potrivnic“ sau „vrăjmaş“,

redat în greceşte prin diavol (diabolos). Deci, satana este acea fiinţă

spirituală care este începătoarea păcatului, în cer şi în lume. Satana este un

„mare înşelător“ care, după ce-i amăgeşte pe

oameni, îi pârăşte lui Dumnezeu „ziua şi

noaptea“ (Apocalipsa 12:10). Ca să înşele, el se

preface în „înger de lumină“ şi are slujitorii săi

care iau chip de „slujitori ai dreptăţii“

(2 Corinteni 11:15). Pornind de la ideea că tot ce

este rău pe lumea aceasta aparţine diavolului,

„adepţii lui Satan“ sunt recrutaţi de obicei din rândul tinerilor cu un

comportament violent, neintegraţi socio-profesional sau chiar recidivişti.

Sataniştii păstrează cu străşnicie secretul asupra cultului lor, însă nu se

sfiesc să pângărească locuri publice sau să profaneze morminte din

Motto: „Părinţi, din copiii noştri, să facem copii ai lui Dumnezeu.

Să-i creştem în credinţa creştin ortodoxă a strămoşilor noştri, căci

altfel mare socoteală vom da pentru ei în faţa lui Dumnezeu la

Înfricoşata Judecată!“

cimitire unde, de fapt, îşi practică ritualurile de sacrificare a unor animale.

În miez de noapte scriu pe ziduri tot felul de blasfemii şi însemne ale lui

Satan. Printre animalele ucise în timpul ritualurilor sunt cel mai adesea

câinii vagabonzi cărora li se jupoaie blana şi li se scot ochii. Apoi încep

bâlciul: pietrele funerare sunt vopsite, scuipate, sau chiar se urinează pe

ele, se devastează candelele, florile şi crucile. Pe cavouri sataniştii fac

focuri de lumânări şi dacă sunt norocoşi să prindă un câine vagabond, îl

sacrifică şi-l ard. Pot fi uşor de recunoscut doar privind îmbrăcămintea şi

podoabele pe care le poartă: tricouri negre cu sigle macabre, pentagrame,

zvastici, crucea întoarsă, berbecul negru, schelete sau cranii umane. În

ceea ce-l priveşte pe Andrei, „cântecul sirenelor“ l-a reprezentat muzica

rock. Şi acum să-i citim mărturia:

Poate vi se pare de necrezut, dar cel pe care-l

vedeţi în imaginea din dreapta sunt eu, iar în

imaginea din dreapta jos sunt tot eu. Bună ziua, 

ma cheamă Andrei şi, ceea ce vreau să fac este să 

vă   împărtăşesc câteva din experienţele mele

anterioare despre formaţii, despre muzică şi despre

motivele care m-au făcut să mă hotărăsc să le

părăsesc pe toate şi să încep o viaţă nouă. Scopul

acestui film este cercetarea puterii tainice a muzicii

şi mai ales a rock-ului. Mai întâi vreau să-l vedeţi

în întregime cu atenţie, deoarece conţine lucruri

care mai mult sau mai puţin ne interesează pe toţi.

Muzica rock a fost cea mai mare experienţă a

vieţii mele, mă atrăgea gloria starurilor rock şi

viaţa lor fermecătoare. Cu cât trecea timpul, toate acestea mă uimeau. Am

început să dau mai puţină atenţie învăţăturii şi mai multă atenţie la ce îmi

spuneau starurile muzicii rock, pe care îi vedeam ca pe nişte dumnezei.

Ţelul meu era să ajung şi eu la nivelul lor. Am început să gândesc, să imit,

să trăiesc cele spuse de ei şi filozofiile lor, fară să-mi pese de ce-mi

spuneau părinţii mei, rudele şi prietenii mei.

În această perioadă, chiar dacă eram născut din părinţi ortodocşi, eu

nu eram credincios. Mai mergeam din când în când la biserică, şi asta rar,

doar aşa, din obişnuinţă. Concepţia mea despre Dumnezeu îmi fusese

formată sub influenţa filmelor S.F. (ştiinţifico-fantastice), cu desene

animate şi cu OZN-uri. Toate acestea contribuiseră la formarea unei

imagini desfigurate despre cine şi ce este Dumnezeu. Îl socoteam o putere

superioară, cum face şi cea mai mare parte a lumii. Şi dacă cineva mi-ar fi

vorbit despre tradiţii, le-aş fi socotit ca înapoiate şi conservatoare. Astfel,

nu înţelegeam că mintea mea era otrăvită de toate aceste idei moderne.

După un şir de întâmplări însă, câţiva prieteni ai mei au fost interesaţi

de creştinism, şi prin ei am văzut o casetă video despre muzica rock, care

mi-a descoperit fapte cărora nu le dădusem nici o importantă până atunci şi

pe care o să vi le arăt în continuare. Am început să citesc despre Hristos şi

creştinism şi încet, încet, am văzut Adevărul.

Naşterea lui Iisus Hristos separă în două întreaga umanitate. Dacă nu

credeţi, priviţi puţin la data de pe ziarul dumneavoastră. Dacă privim la o

scară a istoriei vedem că se împarte în înainte de Hristos şi după Hristos;

remarcaţi că în mijloc se găseşte Hristos şi nu altcineva ca Buda,

Alexandru cel Mare sau altă persoană importantă.

Dacă Hristos nu este decât un simplu om bun, aşa cum crede marea

majoritate a oamenilor, atunci de ce separă întreaga umanitate în două?

Dar este cu totul clar că este mai mult decât un om bun, este Dumnezeu.

Crăciunul este sărbătoarea Naşterii lui Iisus Hristos. Paştele este

sărbătoarea Învierii Lui. Învierea este un eveniment istoric real, care Îl

deosebeşte de orice altă personalitate care a trăit vreodată. Cine cercetează

cu obiectivitate învierea Sa vede aceasta foarte clar.

Iisus Hristos este Însuşi Dumnezeu întrupat. Chiar dacă toate acestea

le avem totdeauna înaintea ochilor noştri, oare câţi dintre noi ne gândim la

ele? Crăciunul a ajuns să însemne Moş Crăciun, daruri şi vacanţe, după

cum şi Sfintele Paşti au ajuns să însemne mâncare, băutură şi petreceri. Au

devenit atât de obişnuite, încât şi-au pierdut semnificaţia lor originală şi

importanţa lor reală.

          De vreme ce există cu adevărat Dumnezeu-Omul Iisus, există şi

potrivnicul Său, Satana, ceea ce eu nu crezusem vreodată. Este ciudat

faptul că e uşor să fii rău şi este foarte greu să fii bun. Este uşor să bei, să

fumezi, să te droghezi şi să te înstrăinezi, dar este dificil să te înfrânezi, să

te reţii. Un alt exemplu: pentru a pierde o viaţă de om, trebuie doar o

secundă, dar pentru a o crea, sunt necesare nouă luni. Aceasta este o lege

naturală: pentru a face bine, trebuie multă osteneală, dar este foarte uşor

să-ţi faci rău.

Dumnezeu este DUH (Ioan 4:24), iar omul ca o creaţie desăvârşită a

lui Dumnezeu, are o esenţă spirituală.

Sfânta Scriptură ne spune: „Atunci luând Domnul Dumnezeu

ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă

şi s-a făcut omul fiinţă vie (Facere 2:7)“. Mai este scris, de asemenea, că

scopul principal al îngerilor este de a cânta şi de a-L slăvi continuu pe

Dumnezeu. Înainte de căderea lui, din cauza mândriei, satana ca arhanghel

al lui Dumnezeu, a avut mare rol în această slujire şi cunoaşte foarte bine

influenţa pe care muzica o are asupra sufletului. Chiar şi cuvântul

„MUZICĂ“ indică o dimensiune spirituală şi provine din cuvântul

„MUZĂ“ care înseamnă „spirit artistic“. Cum am văzut mai înainte,

omul nu este alcătuit numai din trup, ci şi din suflet. Muzica ne poate

influenţa sufleteşte spre bine, dar şi spre rău. V-aţi gândit vreodată de ce,

atunci când ascultăm muzică, ne mişcăm piciorul sau mâna, involuntar, în

ritmul muzicii? Aceste mişcări se fac automat, fără vreun efort din partea

noastră. Puterea muzicii a fost binecunoscută de strămoşii noştri. Vechii

spartani, în timpul bătăliilor erau însoţiţi de cântăreţi. Cu muzica pe care o

ascultau îşi întăreau spiritul şi luptau cu mai multă putere. La fel făceau şi

egiptenii. Vechiul Testament relatează că împăratul iudeilor, Saul, atunci

când era cuprins de melancolie, îl chema pe David să-i cânte psalmi din

lira lui şi în acest fel Saul se liniştea sufleteşte. Un alt fapt important este

acela că psalmii lui David îi alungau pe demoni.

Filozoful antic Platon credea că fiecare schimbare a tonurilor

muzicale are influenţă directă asupra spiritului şi a moralei.

Aristotel credea atât de mult în puterea muzicii, încât era de

părere că toată muzica tinerilor trebuie controlată de legile statului.

Lenin, conducătorul revoluţiei comuniste a spus că un mod rapid

de a distruge o societate este prin intermediul muzicii ei.

Toate acestea satana le cunoaşte foarte bine. Din momentul căderii lui,

el este încredinţat că sfârşitul lui se apropie, iar aceasta îl face să se

neliniştească. Satan este însă foarte viclean şi a păstrat ultima şi cea mai

bună armă pentru a se război cu oamenii, şi arma aceasta este muzica rock.

Având în faţa ochilor toate acestea, să cercetăm puţin rădăcinile rockului.

Puţini sunt cei ce ştiu că originile acestei muzici trebuie căutate în

adâncurile junglei africane. Când vânzătorii de sclavi au adus în 1619

primii sclavi în America, nu au adus numai trupuri omeneşti pentru

vânzare, cum au crezut ei, ci şi obiceiurile, datinile şi mai ales muzica lor,

o muzică ceremonială a vechilor religii africane, a cărei putere îşi afla

izvorul în ritmul hipnotic care te duce în stare de transă. În aceste religii,

pe care sclavii le-au practicat şi în America, magii şi popii păgâni ai

idolilor şi ai cultului Voodoo, chemau, folosind jertfe de animale, duhurile

necurate (adică pe demoni), care veneau imediat la ceremoniile lor

satanice.

          Aşa că nu este întâmplător că într-un interviu al său, John Lennon,

conducătorul formaţiei Beatles, declara că „cel mai bun rock-n-roll este

cel primitiv (originar). Sunetul lui a venit din junglă“.

Cunoscutul cântăreţ Jimmy Hendrix a avut un

toboşar originar din Uganda - Africa, al cărui tată se ocupa cu voodoo si magie . Acest baterist era uimit de ritmul şi mişcările Voodoo folosite de Hendrix,

(vezi imaginea din dreapta) care semănau cu cele

folosite de tatăl său, de Mike, solist al formaţiei

Fleetwood Mac, ca şi alte staruri ale rock-ului.

Jimmy Hendrix a călătorit în adâncurile junglei

africane, pentru a învăţa ritmurile Voodoo şi a-şi

îmbogăţi sunetul muzicii sale.de ritmul şi mişcările 
Voodoo folosite de Hendrix,

(vezi imaginea din dreapta) care semănau cu cele

folosite de tatăl său, de Mike, solist al formaţiei

Fleetwood Mac, ca şi alte staruri ale rock-ului.

Jimmy Hendrix a călătorit în adâncurile junglei

africane, pentru a învăţa ritmurile Voodoo şi a-şi

îmbogăţi sunetul muzicii sale.
Muzica rock păstrează in continuare multe

elemente din ceremoniile de magie africane.

Până şi ţinuta lor arată că sunt influenţati de

acelaşi duh, care a influenţat şi mişcările africane

originare. Dar vă rog să nu mă judecaţi greşit, nu sunt

rasist. Vreau doar să înţelegeţi şi să admiteţi că există

numeroase asemănări între ele, acelaşi gen de muzică,

acelaşi ritm, aceeaşi ţinută, aceleaşi mişcări maniace

şi spasmodice, aceleaşi strigăte, ş.a.. Aşa cum vechii

greci au părăsit şi au renegat falşii lor dumnezei

atunci când au îmbrăţişat adevărata credinţă în

Hristos, tot aşa şi membrii vechilor triburi africane

când cred şi se botează în numele lui Hristos,

condamnă ei înşişi moravurile şi obiceiurile lor

idolatrice şi satanice. În 1955, când a apărut pentru

prima dată stilul rock, a creat o mare tulburare în

societate şi aceasta deoarece la începuturile lui, rock-ul s-a zidit pe

temeliile revoluţiei şi răzvrătirii.

Când primul star rock, Elvis Presley, a apărut la

televiziune, mişcările lui au scandalizat lumea. I s-a

îngăduit să apară numai de la mijloc în sus. Cu

mentalitatea noastră actuală, acestea ni se par cu totul

ridicole. Imaginaţi-vă că părinţii tinerilor de astăzi

găsesc mişcările lui Elvis scandaloase. Este întradevăr

ridicol, dar aceasta a fost părerea oamenilor de

atunci.

La fel şi cu Beatles. Când au apărut prima dată,

lungimea părului lor a fost considerată ca o mare

jignire, în timp ce pentru noi, astăzi, par nişte îngeraşi.

Astfel vedem cum, treptat, lumea începe să accepte

lucruri care în trecut i se păreau scandaloase. Şi acesta

este un stil de a acţiona al satanei, treptat, treptat,

pentru ca noi să nu ne putem da seama despre ce se

întâmplă în realitate. Astăzi am ajuns la un asemenea

grad de toleranţă, încât nu mai suntem scandalizaţi nici măcar de formaţiile

care-l slăvesc făţis pe satana.

O formatie britanică cântă: „Lumânări se aprind, jertfelnicul

arde, e nevoie de moartea fecioarei, jertfiţi lui Lucifer, stăpânul meu.

Aduceţi potirul, înălţaţi cuţitul, bine aţi venit la jertfa mea, înfigeţi

cuţitul în pieptul ei, insist, jertfiţi! Demonii se bucură. Repet: Demonii

se bucură. Jertfiţi!“.

Formaţia australiană INXS cântă: „Diavolul e în noi!“. În prezent

este evident faptul că formaţiile de muzică rock

afişează multe simboluri şi imagini satanice. Să

examinăm câteva dintre ele: Steaua cu cinci colţuri, un

simbol al magiei negre, folosit în ceremoniile şi

invocările demonice, atunci cănd este întoarsă

formează un cap de ţap care l-a simbolizat

dintotdeauna pe satana. Folosirea acestui semn 

este foarte frecventă în sfera muzicii rock.

Pan a fost unul dintre zeii vechilor greci. Avea o

înfăţişare de om-ţap (vezi imaginea din dreapta) şi

era  cunoscut pentru muzica fermecătoare pe care 

o canta din flaut. Pe un disc al lui Rolling Stones este desenat

un picior de ţap purtând un pantof de damă. 

Pe coperta   unui alt disc al lor vedem un cap de ţap cufundat într-o

oală cu sânge. Titlul albumului este „Supă de cap de tap.

Led Zeppelin au un cântec care este socotit ca cel

mai popular din muzica rock: „Scară către cer“

(Stairway to heaven). Un vers al lor aminteşte de zeul

Pan, cu numele de Pipper (flautist - care cântă din

flaut) şi sună astfel: „Mintea ta fredonează fără

încetare şi fără să ştii , flautistul te cheamă să-l

urmezi“. Din nefericire, tinerii din ziua de astăzi ascultă sfatul celor de la

Led Zeppelin şi, prin muzica rock păşesc pe drumul spre iad, urmându-l pe

Pan, care după cum am văzut îl simbolizează pe satana.

În imaginea (în partea dreapta, cea din stânga

liniei verticale) vedem semnul binecuvântării în

numele Sfintei Treimi. Cu acelaşi gest preoţii dau

binecuvântarea celor din biserică.

În aceeaşi imagine (cea din dreapta liniei

verticale şi cea de pe timbru de mai jos, deci semn

satanist) forma mâinii lui care simbolizează

coarnele satanei. Ca şi steaua cu cinci colţuri, acest

simbol este prezent aproape peste tot în muzica

rock.

Oare ştie rockerul grec Nicolas Caravellas ce simbolizează degetele

mâinii lui? După titlul albumului său “O Diavolos“ (= diavolul) se pare că

ştie foarte bine ce reprezintă. Acest

simbol al satanei are o foarte mare

răspândire între fanii rockului. Nu

există însă nici o îndoială, că doar

puţini din cei care fac acest semn cu

mâna lor cunosc şi semnificaţia lui.

Ce păcat! Acest simbol al fulgerului

(în partea de jos) face parte din simbolurile mistice şi

reprezintă pe zeul Thor (=satana). În Evanghelie

Hristos spune: „Am văzut pe satana ca un fulger

căzând din cer (Luca 10:18)“.

Multe formaţii ca AC/DC, Black Sabbath, Kiss

folosesc acest simbol al fulgerului, iar Michael Jackson

ajunge să-l facă cu trupul lui în timp ce dansează .

semn al fulgerului? Crucea este o armă a

Ortodoxiei. Diavolul urăşte crucea pentru că prin 

ea Hristos, prin jertfa Sa răscumpărătoare, a arătat

iubirea Lui deplină faţă de umanitate şi a biruit

desăvârşit puterea satanei. Despre Sfânta Cruce,

Sfânta Scriptură spune: „Căci cuvântul crucii,

pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi

cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu (Corinteni 1:18)“. Pent

cei ce merg pe drumul păcatului, puterea Sfintei Cruci li se pare o prostie,

dar pentru noi, care înaintăm pe drumul mântuirii, Crucea este puterea lui

Dumnezeu, care mântuieşte.

             Astăzi crucea este cea mai obişnuită podoabă pentru cântăreţii de

rock. Nu le pasă că afişează un simbol sfânt al creştinismului şi în acelaşi

timp săvârşesc tot felul de păcate şi fărădelegi de neînchipuit. Astfel

Satana micşorează însemnătatea Crucii şi întunecă valoarea ei în ochii

tineretului. Un alt mod prin care satana atacă Sfânta Cruce este

batjocorirea şi dispreţuirea ei, după cum vedem aici pe diferite coperţi şi

videoclipuri ale unor formaţii rock.

Se pune întrebarea: de ce lovesc mereu şi batjocoresc Sfânta Cruce,

de ce dispreţuiesc şi luptă împotriva a ceva în care nu cred şi care nu

are nici o valoare pentru ei? De ce? De fapt, Sfânta Cruce îi arde, îi

deranjează, îi necăjeşte. Dar ei nu-şi dau seama că prin însuşi acest

fapt, luptă împotriva lui Dumnezeu şi a simbolurilor Sale, şi dau,

vrând, nevrând mărturie despre existenţa şi puterea Lui.

O cântăreaţă desfrânată care blasfemiază, pe care o adoră mii de tineri,

Madonna (al cărei nume înseamnă fecioară) a spus într-un periodic:

„Crucea este sexy, pentru că are pe ea un bărbat

gol!“. Răsturnarea Sfintei Cruci (vezi imaginea din

dreapta) a fost dintotdeauna un element esenţial 

 al ceremoniilor satanice, acest fapt petrecându-se adesea şi

în cadrul muzicii rock .

Acest tricou care arborează Crucea lui Hristos

întoarsă invers cu inscripţia: „Distruge-o!“, este purtat de cântăreţul

formaţiei SEX PISTOLS.

Însă cea mai mare batjocorire a Crucii se găseşte în acest simbol aşa

zis pacifist. Cei mai mulţi dintre noi îl consideră ca fiind emblema păcii,

dar dacă studiem cu atenţie provenienţa lui, vom descoperi ceva cu totul

opus. Să vedem acum cum se obţine acest semn:

am spus, răsturnarea Crucii este totuna cu necinstirea ei, iar atunci când îi

rupi cele două braţe şi o înconjuri cu un cerc magic (cunoscut în lumea

magiei), atunci crucea este cu totul batjocorită, formând aşa numita

emblemă a păcii.

           Sfânta Scriptură numeşte însă pe Hristos „Domnul păcii“

(2 Tesaloniceni 3:16), dar diavolul, dintotdeauna hulitor al adevărului, a

reuşit astăzi într-o mare măsură să înlocuiască adevărul lui Hristos cu

simbolurile lui corupte, propovăduindu-le cu puterea întunericului şi

folosindu-se de instrumente, cum ar fi cântăreţii de muzică rock cu un

mare impact asupra majorităţii tinerilor. În prezent, luarea în râs a Sfintei

Cruci a ajuns a fi o modă. Potrivit Sfintei Scripturi, o altă manifestare

specifică oamenilor demonizaţi sunt strigătele puternice. Iată o relatare a

întâlnirii unui demonizat cu Iisus Hristos: „şi văzând pe Iisus, strigând, a

căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui

Dumnezeu Celui Preaînalt?“ ( Luca 8:28). În alt loc este scris: „şi era în

sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare“ (Marcu 1:23). Să

comparăm acum strigătele demonizaţilor cu strigătele cântăreţilor rock.

Am ascultat formaţia Anvil cu cântecul lor, 666. Apocalipsa Sfântului

Ioan Teologul ne spune că acest număr reprezintă fiara sau antihristul, care

va veni după instalarea stăpânirii mondiale pregătită de înainte-mergătorii

lui şi care va face semne şi minuni mari cu puterea diavolului amăgind

lumea. Va veni şi Hristos, care la a doua Lui venire, va birui pe antihrist

şi-l va osândi la chinuri veşnice împreună cu toţi cei care

l-au urmat.

Foarte mulţi cântăreţi au devenit ei înşişi, cu voie

sau fără voie, înainte-mergători ai lui antihrist, prin

afişarea numărului lui, pregătind astfel tineretul pentru

primirea lui.

Black Sabbath prezintă numărul 666 pe coperta

unui disc. La fel fac şi formaţiile americane

APHRODITE’S CHILD şi MATADORGROUP.

Cel mai important membru al formaţiei Nickkysixx

(vezi imaginea din dreapta sus) poartă numărul 666

pe tricoul lui, împreună cu cuvintele „PIERZÂND

CREDINŢA“. Formaţia IRON MAIDEN (vezi

imaginea din dreapta jos) a scos un album cu titlul

„Numărul fiarei“.

Muzica rock este împărţită în mai multe ramuri.

Până acum am vorbit numai de cele cu caracter satanic făţis. Unii cred că

prin evitarea acestui gen de rock şi limitarea numai la genurile mai liniştite

sau mai sigure, nu sunt influenţaţi în rău. Îmi daţi voie însă să vă spun

ceva? Ceea ce noi socotim ca sigur, de multe ori este mai periculos decât

ceea ce am văzut mai înainte, deoarece are o influenţă mult mai subtilă. Nu

se vorbeşte pe faţă despre diavol, care se ascunde astfel sub felurite măşti

şi deghizări. Diavolul nu se arată numai cu această înfăţişare urâtă,

cunoscută de toţi, ci se poate preschimba în multe feluri la care noi nici nu

ne-am gândit vreodată; Sfânta Scriptură ne spune: „Nu este de mirare

deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii“ (2 Corinteni

11:14).

Un alt mesaj al muzicii rock este libertinajul sexual. Copiii ajunşi la

vârsta adolescenţei sunt asaltaţi înfricoşător de acest gen de muzică care le

întinează mintea şi le inoculează o concepţie desfigurată despre adevăratul

înţeles al sentimentului de dragoste. Conducătorul grupului Rolling Stones

declară în paginile ziarului Times: „Rock-ul este sex şi trebuie să-i lovim

pe tineri peste faţă cu el“.

George Michael ne cântă: „Vreau dragostea ta (I want your sex)“.

Acest cântec a avut un mare succes şi a fost ascultat de milioane de tineri

din întreaga lume. În continuare, el spune: „Ţi-am spus: nu am să te

păcălesc, minciuni nu-ţi voi spune, nu avem nevoie de BIBLIE, ci doar

priveşte-mă în ochi (Won’t tell you no lies,don’t need no Bible, just look

in my eyes)“. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu şi, neprimind

Scriptura, George Michael nu Îl primeşte pe Dumnezeu. Acest fapt este

mai satanic decât ceea ce am auzit mai înainte, deoarece se ascunde sub

masca dragostei păcătoase.

Sfânta Scriptură ne spune: „NU VĂ AMĂGIŢI, nici desfrânaţii,

nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,

nici furii, nici lacomii, nici beţivii, NICI BATJOCORITORIII, nici

răpitorii NU VOR MOŞTENI ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU“

(1 Corinteni 6:9-10).

Pentru societatea de astăzi, ideea păstrării relaţiei sexuale în cadrul

familiei pare o glumă, pare ceva ridicol. Motivul pentru care Dumnezeu a

îngrădit relaţia sexuală în Sfânta Scriptură şi a binecuvântat-o în Taina

Cununiei este importanţa şi cinstea ei. Scopul familiei este naşterea de

prunci, iar satisfacerea plăcerilor trupeşti în afara căsătoriei are mari

urmări distructive. Nu avem decât să privim la înfricoşătoarele boli

venerice şi mai ales la SIDA, care astăzi se răspândesc tot mai mult în

întreaga lume. De aceea Dumnezeu a hotărât cu stricteţe că această relaţie

de mult preţ să fie păstrată în cadrul căsătoriei. Aceste boli sunt urmările

relaţiilor sexuale libere. Astăzi, această relaţie a ajuns a fi ceva ieftin şi

trecător, fiind afişată cu violenţă peste tot, dar mai ales în cadrul muzicii

rock. Aproape toate formaţiile şi cântăreţii de muzică rock au ca subiect

preferat sexul. De altfel, chiar cuvântul rock’n’roll, în dialectul negrilor

africani, de unde provine, înseamnă chiar act sexual.

Să facem aici o mică paranteză. Vă amintiţi că am vorbit de zeul Pan,

care-l simbolizează pe satana şi are o mare legătură cu muzica. Acest zeu

nu este legat numai de muzică, ci numele său este asociat şi cu dragostea

trupească. Nu numai cântecele rock, ci şi muzica populară (grecească)

divinizează această dragoste trupească.

Dar cea mai mare minciună şi cea mai mare amăgire o reprezintă

muzica rock care se autodeclară creştină. Artiştii care amestecă

creştinismul cu rock-ul şi castitatea cu dragostea trupească, se prezintă

drept exemple demne de urmat pentru discipolii lor. După ei poţi crede în

Dumnezeu şi în acelaşi timp poţi pierde vremea cu această muzică. Iată ce

ne sfătuieşte Alice Cooper: „Dimineaţa în biserică, iar seara

rock’n’roll“. Dar Iisus Hristos ne spune: „Nimeni nu poate să

slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi,

sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi sluji lui

Dumnezeu şi lui Mamona“ (Matei 6:24). Un proverb spune de asemenea:

Nu încap două picioare în aceeaşi cizmă. Îmi pun adesea o întrebare despre

rock-ul creştin: cum poate fi slăvit Hristos prin muzica rock?

Rock-ul este un gen de muzică violent, care produce tulburare în

sufletul omenesc, care nu-l mai poate slăvi pe Dumnezeu în această stare.

În afara textului cu conţinut creştin nu mai există nici o altă deosebire faţă

de celelalte formaţii de muzică rock. Este ca şi cum am admite că există

desfrânare creştină, sau magie creştină, dar aşa ceva nu este cu putinţă! Să

nu uităm că şi satana s-a folosit de cuvintele Sfintei Scripturi atunci când

L-a ispitit pe Iisus Hristos în pustie. Rock-ul creştin este o altă mască şi

cursă a satanei.

Nu cu multă vreme în urmă, în domeniul rock-ului a apărut un nou

gen muzical care provine, de asemenea, de la negrii africani şi cunoaşte o

mai mare răspândire: rap house. Această nouă muzică nu este decât o

înfătişare modernă a Voodoo-ului, bazat pe puternice ritmuri

hipnotice de transă, ce produc în suflet dorinţe trupeşti. Foarte des

textul ei cuprinde un vocabular murdar, injurios. În ultima vreme,

discotecile şi centrele de distracţie nocturnă atrag din ce în ce mai

mulţi tineri, care se adună aici ca muştele la mizerie.

Reclamele din afişele pentru discoteci spun: „Dacă tot nu veţi merge

în rai, atunci mergeţi în iad“. Mai jos scrie „Este duşmănos, este

sălbatic, este arzător, este iad“. Discoteca se numeste CHECKPOINT

(Vamă) şi-i cheamă pe tineri din nou în ziua de duminică. Un alt afiş îşi

începe reclama cu cuvântul „blasfemie“, iar mai jos „ziua judecăţii“.

Aici citim „în casa iadului, sunetele păcătoase ale diavolului“ şi „stilul

satanic“.

În final, o înfricoşătoare reclamă care conţine simbolul satanic steaua

cu cinci colţuri, având în centru numărul 666. Ea a fost afişată în ajunul

Crăciunului din anul 1989 de către o discotecă din Melbourne.

De unde vine, oare, această permanentă preocupare pentru simbolurile

creştine şi cele demonice? Dacă toate acestea nu sunt decât simple

superstiţii, atunci de ce pământenii moderni de astăzi, din era ştiinţei şi

tehnologiei, continuă să se mai intereseze de ele? În mod normal ar fi

trebuit să le uite. Dar nu putem face aceasta , deoarece au o existenţă reală

sădită în conştiinţa noastră.

Cea mai mare biruinţă pe care a obţinut-o diavolul în lupta lui

contra oamenilor este convingerea multora că el nu există. Aceasta îi

îngăduie să se strecoare neobservat şi să-şi îndeplinească mai lesne

lucrarea. Dorinţa lui satan este să fie adorat ca şi Dumnezeu, iar în prezent

este cu siguranţă foarte satisfăcut de marile succese obţinute. În societatea

de astăzi muzica a devenit un limbaj internaţional, influenţând

îmbrăcămintea, coafura şi purtarea tinerilor.

Un mare prooroc al Ortodoxiei, Sfântul Cosma al Etoliei, care a trăit

în urmă cu 200 de ani a profeţit lucruri de necrezut, care se împlinesc, însă,

în zilele noastre: „CÂND BĂRBAŢII VOR ARĂTA CA FEMEILE,

IAR FEMEILE CA BĂRBAŢII, ATUNCI SFÂRŞITUL LUMII VA

FI APROAPE!“

Muzica rock a devenit o limbă internaţională. Dar care este mesajul pe

care ni-l transmite? Cântecele de azi ne spun: „Dacă-ţi place, fă!“; dar

Dumnezeu ne spune să facem numai ce este bun. Această filosofie a rockului

„fă ce vrei şi nu asculta de nimeni“ este cea mai înaltă poruncă a

satanismului. Mulţi oameni cred că satanismul înseamnă numai jertfe de

oameni, orgii, ceremonii, etc., dar satanismul înseamnă de asemenea şi a

face ce vrei, fără a recunoaşte vreo autoritate a cuiva, fie El şi Dumnezeu.

Aceasta ne-o adevereşte şi cel mai mare satanist al secolului 20, englezul

Alice Crowley, care a murit pe la sfârşitul anilor ’40 şi care s-a

autointitulat „marea fiară - 666“.Într-una din cărţile sale menţionează că

principala poruncă a satanismului este să-ţi faci voia ta. Această filosofie

este urmată de multe staruri ale rock-ului şi aplicată în cântecele lor.

Chitaristul de la Led Zeppelin, Jimmy Page, locuieşte în vechea casă a lui

Crowley. David Bowie îl pomeneşte într-unul din cântecele sale, Beatles îl

prezintă pe coperta unui album, Ozzy Osbourne are un cântec cu titlul

„Domnule Crowley“.

Un cântec al unei formaţii australiene spune: „Fă ceea ce vrei să faci

şi fii ceea ce vrei să fii“. Un alt cântăreţ ne spune: „Sunt liber să fac ce

vreau, să fiu ce vreau, la ce oră vreau şi să aleg ce vreau“. Cu cât

ascultăm mai mult această muzică, cu atât hrănim mintea noastră cu

gânduri care sunt împotriva voinţei lui Dumnezeu. Fără îndoială că în lume

există astăzi o mare toleranţă a acestor concepţii, care se generalizează tot

mai mult şi care ne vor duce în cele din urmă la pieire.

Tinerii se scoală cu muzică, conduc cu muzică, fac sport cu muzică,

citesc cu muzică, şi dorm cu muzică. Cu alte cuvinte, muzica devine a

doua lor suflare. Dar trebuie să înţelegem că muzica este ceva de natură

spirituală, care trece prin minte şi vorbeşte direct sufletului. Cunoscutul

chitarist Jimmy Hendrix a zis: „esenţa muzicii este spirituală. Cu ea

poţi hipnotiza pe oameni, iar atunci când le găseşti punctul lor slab, le

poţi sugera direct în subconştient ceea ce vrei să le spui“. Hendrix a

cunoscut puterea ascunsă ce se găsea în spatele muzicii lui. Plecând de la

experienţa mea personală şi privind în urmă, pot afirma că, fără îndoială,

conştiinţa a milioane de oameni este cu desăvârşire subjugată prin muzica

rock. Gândindu-mă la trecutul meu, îmi amintesc că eram atât de împătimit

de muzică, încât nu trecea nici măcar o zi fără să ascult discurile mele.

Diferite experienţe ştiinţifice au arătat că muzica influenţează nu numai

sufletul, ci şi materia. La plante s-a observat că un fundal sonor liniştit

(muzică clasică de pildă) grăbeşte dezvoltarea acestora, iar unul cu muzica

rock poate duce chiar la ofilirea lor. Dacă asupra plantelor muzica rock are

o influenţă atât de puternică, atunci ea acţionează nociv şi asupra

oamenilor. Muzica rock a devenit în prezent o nouă religie, fapt mărturisit

chiar de starurile rock. Chitaristul Rolly Galleher a spus „am văzut

rock-ul ca o cauză de viaţă, ca o religie“. Să ascultăm acum un jurnalist

al rock-ului, care afirmă că: „Dacă Elvis ar fi fost Dumnezeu, Beatles

ar fi fost Hristos“. Starurile rock sunt numite „preoţi şi preotese“.

Într-o revistă, Madonna era numită „preoteasă a rock-ului“, la fel

Tina Turner şi Cher. Chiar şi înfăţişarea lor seamănă cu ale unor zeiţe

antice. Cântăreţul Ozzy Osbourne se intitulează „arhiereu“. Alte

staruri au dorit să fie socotite drept „sfinţi“ în ochii fanilor lor. Acest

articol pretinde „Faceţi-l pe Elvis sfânt!“.

Cu multă viclenie şi meşteşug satana a înlocuit pe adevăraţii sfinţi ai

lui Dumnezeu cu sfinţi falşi. Nu numai că apar desenaţi ca sfinţi dar se şi

numesc aşa: aici cântăreţul Bob Geldof se numeşte „sfânt”. Cum am mai

spus, unii solişti au imitat adevărul lui Dumnezeu. Camerele copiilor au

ajuns temple ale rock-ului. Aşa cum bisericile sunt împodobite cu icoane,

tot aşa şi camerele copiilor sunt pline cu imagini ale starurilor pe care îi

adoră. Sfântul jertfelnic este înlocuit cu

aparatura la care tinerii pierd ore în şir,

ascultând muzică rock. Când eram adolescent,

am avut şi eu ca idol pe Jim

Simmons de la formaţia KISS (vezi foto

dreapta). Într-adevăr îl socoteam ca pe un

dumnezeu. Alături mă vedeţi pe mine

imitându-l. Ce făcea el, căutam să fac şi

eu. Ajunsesem chiar să scot flăcări din

gură, ca şi el; nu-mi păsa că riscam ca focul să mă ardă şi să mă

desfigureze pentru totdeauna. KISS = KINGS IN SATAN SERVICE =

REGI ÎN SLUJBA LUI SATAN! Sfânta Scriptură îi atenţionează pe

tineri: „Fiilor, păziţi-vă de idoli!“ (1 Ioan 5:21).

Din nefericire, adevăraţii sfinţi, care s-au luptat ani de-a rândul

împotriva satanei şi chiar şi-au dat viaţa pentru Hristos, nu sunt cunoscuţi

de tineret. Sfinţii care prin harul lui Dumnezeu au făcut minuni în viaţa lor,

continuă încă şi după moarte să facă minuni. Aceştia sunt adevăraţii eroi,

din nefericire dispreţuiţi de tânăra generaţie, care preferă să se închine la

idolii rock-ului. De asemenea, Sfânta Scriptură ne avertizează: „După

roadele lor îi veţi cunoaşte“ (Matei 7:16). Care sunt roadele starurilor

rock? Revolta, drogurile, moartea, alcoolismul, violenţa, homosexualitatea

şi libertinajul sexual. La începutul anilor ’80 a apărut în muzica rock un

fenomen care nu a putut fi explicat pe deplin nici până astăzi. Acest

fenomen se numeşte „acoperire (redare) inversă“: La redarea inversă a

unor melodii rock, se constată apariţia unor mesaje care au, de cele mai

multe ori, un pronunţat caracter satanist. Se aud, mai ales, blasfemii la

adresa lui Hristos, cuvinte de laudă pentru satana sau îndemnuri imorale.

Acest fenomen a fost semnalat de mai mulţi cercetători şi nu poate fi

negat. Realizarea intenţionată a acestor mesaje este aproape imposibilă din

punct de vedere tehnic. Cum se poate ca cineva să cânte un vers oarecare

sau o propoziţie, iar la redarea inversă să aibă un alt înţeles, cu conţinut

satanist? Aşa ceva am păţit şi eu cu câteva din cântecele noastre, fără ca

noi să întreprindem ceva în acest sens. Singura explicaţie pe care o putem

Despre satanism în muzica rock

15

da în acest caz este că acest fenomen are loc numai prin lucrarea tainică a

duhurilor necurate. Avem dovezi că unele formaţii sau unii cântăreţi, după

înregistrările din studio şi înainte de multiplicarea matriţei, oficiază asupra

acesteia un soi de ceremonie de “binecuvântare”, în care îl invocă pe satan

pentru a le înlesni succesul discului. Aşa cum preoţii binecuvintează şi

sfinţesc pâinile în slujba Litiei, tot aşa şi slujitorii magiei negre au

ceremoniile lor de chemare a diavolului. Primul exemplu pe care îl vom

asculta este de la formaţia Queen. Cântecul se numeste „Another one

bites the dust” (Încă unul moare). Refrenul - “Another one bites the

dust”- la redarea inversă se aude - „Start to smoke marijuana!“ („Începe

să fumezi marihuana!“).

De ce vrea diavolul să începem să fumăm marijuana? Ca să devenim

narcomani şi apoi să murim, după cum sună şi titlul. Unul din cele mai

uimitoare exemple se găseşte în cântecul “Stairway to Heaven“ (Scară

către cer) al formaţiei Led Zeppelin. Versurile spun “da, există două căi pe

care le poţi urma, dar mai este vreme să schimbaţi drumul pe cere mergeţi

acum. (Yes , there are two paths you can go by, but in the long run, there’s

still time to change the way you’re on)”. Chiar şi la ascultarea normală a

cântecului există destulă otravă care să întineze sufletele a milioane de

tineri şi să-i trimită în iad. Există într-adevăr numai două drumuri, de care

ne-a vorbit Însuşi Hristos: unul este larg şi uşor, cu distracţii şi plăceri, pe

care-l urmează cei mai mulţi, dar care duce la pierzare şi la iad; iar celălalt

e strâmt, pe care merg puţini. Cale de mijloc nu există. Intenţia lui de a ne

face să credem că mai există destul timp pentru a ne schimba drumul este

foarte vicleană: „nu te îngrijora, petrece-ţi viaţa, tinereţea, păcătuieşte

în voie şi te vei întoarce la Dumnezeu mai târziu“. Dar cine ne poate

asigura că vom mai ajunge acest „mai târziu“? Avem noi oare vreun

contract încheiat cu Dumnezeu şi ştim exact când vom muri? Fiindcă

nimeni nu-şi ştie ceasul morţii sau dacă va mai apuca ziua de mâine,

trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu acum cât mai avem timp, înainte de a

fi prea târziu.

Să ascultăm acum acelaşi vers al cântecului, redat invers: „- My sweet

satan, no other made a path, for it makes me sad, whose power is

satan“ (Dulcele meu satan, nimeni altul nu a mai croit un drum ca al

tău, iar stăpânirea este a lui satan - traducerea autorului). Nu suntem

siguri de motivele existenţei acestor mesaje, s-ar părea că au o influenţă

asupra subconştientului uman. Ştim, însă, foarte bine că dacă cineva

trăieşte viaţa tainelor Bisericii, este apărat de harul lui Dumnezeu şi păzit

nu numai de aceste mesaje ascunse, ci şi de orice influenţă a magiei în

care, din nefericire, oamenii se încred mai mult decât în Biserica lui

Hristos. Satana nu este deloc dulce. La început prezintă păcatul ca fiind

dulce, ca să ne atragă, dar apoi ne adapă cu amărăciune şi otravă, pentru a

ne deznădăjdui. Scopul lui este să fure, să distrugă, să omoare sufletul

nostru. Prin muzica rock mai ales, a reuşit să distrugă tineretul, alungând

din sufletul lui orice aspiraţie către bun, frumos şi moral; aducând în locul

lor numai ură şi dispreţ pentru credinţa strămoşească. Duhul antihristic al

muzicii rock este elocvent exprimat în următorul fragment dintr-un cântec

al rock-erului grec Vasilis Papaconstantinos: „Lasă-mă să-ţi umplu

golurile cu muzica rock care-mi place, lasă-mă să greşesc, nu te face că

eşti Dumnezeu, nu-mi plac mântuitorii, nu vreau să mă mântuiesc“.

Muzica rock a fost centrul vieţii mele vreme de şapte ani, am făcut tot

ce se putea pentru a ajunge cineva şi pot spune că am reuşit. Când însă, am

simţit că Dumnezeu există cu adevărat, am înţeles că trebuie să merg pe

drumul Lui şi nu pe cel pe care-l alesesem eu. Dar eram atât de legat de

formaţia mea, încât îmi părea imposibil s-o părăsesc. Când însă am început

să mă rog cu multă căldură şi sinceritate, am văzut că încet-încet viaţa mea

se schimba pe zi ce trecea. Am deschis uşa sufletului meu lui Hristos, Care

bătea în ea şi am înţeles că prin viaţa mea de până atunci îl slăvisem pe

satan şi nu pe Dumnezeu. Într-adevăr, numai alături de Dumnezeu

simte cineva adevărata fericire şi îşi împlineşte viaţa. La mine,

schimbarea nu s-a făcut deodată; când am aflat ce se ascunde în spatele

rock-ului şi mi-am dat seama că viaţa mea se afla în totală contradicţie cu

voinţa lui Dumnezeu, am avut mustrări de conştiinţă. Eram foarte rătăcit,

dar am luat hotărârea să urmez întru toate lui Dumnezeu. Aici este o mare

taină: hotărârea de a ne schimba ne aparţine, dar puterea pentru a face

aceasta vine de la Dumnezeu. Noi putem primi acest ajutor de la

Dumnezeu prin rugăciune. De aceea trebuie să cerem din adâncul inimii:

„Dumnezeul meu, ajută-mă să scap din mâinile diavolului, pentru că

am înţeles acum că nu este joacă, după cum am crezut la început.

Întoarce-mă la adevărata viaţă cu Tine“.

În schimbarea mea treptată m-au ajutat prietenii mei creştini, citirea

Sfintei Scripturi, spovedania deasă şi Sfânta Împărtăşanie şi, în general,

viaţa în Tainele Bisericii. De aceea vă sfătuiesc să căutaţi un preot

duhovnic bun, care să vă arate cum să duceţi o viaţă creştină normală.

Vă atrag atenţia asupra faptului că în tot ceea ce aţi văzut mai

înainte despre muzica rock, nu a fost blasfemiată nici o altă persoană

(din domeniul religios) cum ar fi Budda sau Mahomed sau un altul, ci

întotdeauna Hristos. Există o preocupare şi o luptă continuă împotriva

Lui. De ce oare îi îndeamnă satana pe oameni să-L blasfemieze pe Hristos?

Pentru că Hristos este Adevărul.

Satana nu vrea ca oamenii să se apropie şi să găsească adevărul, ca nu

cumva să se mântuiască. De aceea îi amăgeşte, fie cu muzica, fie cu

patimile, fie făcându-i să creadă că au găsit adevărul atunci când aparţin

altor credinţe din afara ortodoxiei. Înainte de a veni la Ortodoxie, am trecut

şi pe la alte culte religioase: evanghelişti, penticostali, baptişti, despre care

pot spune că sunt rătăciţi; nu numai că răstălmăcesc Sfânta Scriptură, dar

nu au nici o legătură istorică cu aceasta. Toţi suntem liberi să-I urmăm lui

Hristos, sau să-L negăm, aceasta depinde doar de noi, iar dacă noi folosim

această libertate pentru a-L nega, nu El ne pedepseşte, ci noi înşine, pentru

că acest drum duce la veşnica pierzare.

Sper că v-aţi folosit de cele pe care le-aţi aflat. De asemenea vă rog să

fiţi atenţi la felul de muzică pe care îl ascultaţi şi să nu mă întelegeţi greşit,

nu condamn toată muzica în general, există şi muzică bună, dar trebuie să

ştii s-o cauţi în societatea de astăzi. Eu personal ascult acum mai mult

muzică clasică şi psaltică (bisericească). Ca reper vă sfătuiesc să aveţi

grijă de două lucruri: sunetul muzicii şi textul cântecelor pe care le

ascultaţi.

Sfântul Ioan de Kronstadt a zis: „Să nu vă lăsaţi atraşi de sunetul

plăcut al unui instrument sau al unei voci, ci fiţi atenţi ce urmări au

acestea asupra sufletului vostru. Dacă sunetele aduc linişte în suflet şi

sentimente curate, dumnezeieşti, atunci vă puteţi hrăni sufletele

ascultându-le. Dacă însă sunetele nasc dorinţi trupeşti, îndepărtaţi-le

cu totul şi să nu mai ascultaţi o asemenea muzică“.

Adevărul este că cea mai sigură „corabie“

pe valurile vieţii este Biserica Creştin

Ortodoxă (vezi imaginea din dreapta), care

este condusă de Însuşi Iisus Hristos şi de Sfinţi

Apostoli. Vă mulţumesc că m-aţi ascultat, vă

doresc bună nevoinţă şi raiul.

                                   Iubiţi credincioşi,

              În discoteci îşi desfăşoară activitatea dealer-ii de droguri şi pe

fundalul muzicii rock îşi racolează victimele. Deosebit de periculos este,

spre exemplu, G.H.B. - numit şi „drogul violului“. Numai o picătură de

G.H.B. pusă într-un pahar cu apă şi persoana trece în inconştienţă (nu se

opune violului), şi totul se sfârşeşte cu amnezie, adică nu-şi mai

aminteşte nimic din ceea ce a făcut.Toţi adoratorii muzicii rock nu ştiu, nau

aflat, că noi venim de la Hristos şi ne vom întoarce la sfârşitul vieţii

noastre tot la Hristos - Dreptul Judecător. De aceea, în loc să meargă la

discotecă, „gura iadului“, cum îi spuneau Sfinţii Părinţi, mai bine ar

merge la Sfânta Biserică Ortodoxă, unde îi aşteaptă cu braţele deschise

Mâtuitorul lumii - Iisus Hristos. Şi rockerii nu ştiu de fapt că noi trăim

spre a ne mântui, pentru care ne trebuie: post, rugăciune, spovedanie şi

împărtăşanie cel puţin în cele patru posturi mari ale anului (Sfintele Paşti,

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sfânta Maria şi Crăciun).

Amin!

(www.sfaturiortodoxe.ro/tainelemuzicii.htm)

Alice Cooper satanist.

Doi din membrii formatiei Anvil