DESPRE POCĂINŢĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

               CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                                         DESPRE

                                     POCĂINŢĂ

                                                         

  
                                                                                             Preot Ioan

         Moto: Când un om pierde o oaie dintr-o sută, lasă pe cele 99

şi o caută pe cea rătăcită până o găseşte. «Şi dacă a găsit-o o pune

pe umerii săi cu bucurie şi, sosind acasă, cheamă pe prietenii şi

vecinii săi zicându-le: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, că am găsit

oaia cea pierdută. Zic vouă că aşa şi în cer va fi mai mare bucurie

pentru un păcătos care se pocăieşte decât pentru 99 de drepţi

cărora nu le trebuie pocăinţă“» (Luca 15: 4-7).

                 Pocăinţa - a se pocăi - înseamnă părere de rău, odată cu

făgăduinţa de îndreptare a greşelilor săvârşite. Pocăinţa, Spovedania

sau Mărturisirea păcatelor este una din cele 7 Sfinte Taine ale

Bisericii, care constă în mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic. A

fost o pocăinţă şi o mărturisire care la oamenii maturi neîncreştinaţi

până atunci preceda Sfântul Botez. Atât Sfântul Ioan Botezătorul

cât şi Domnul Iisus Hristos şi-au început activitatea chemând la

pocăinţă prin acelaşi îndemn: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia

cerurilor“ (Matei 3:2; Matei 4:17). Este şi o altă pocăinţă, după

Botez, pentru păcatele săvârşite în urmă şi ca o pregătire pentru

primirea Tainei Sfintei Împărtăşanii. Cei care, în vârstă fiind, veneau

să fie botezaţi de către Sfântul Ioan Botezătorul (Matei 3:6; Marcu

1:5) sau de către Apostoli (Faptele Apostolilor 19:18), îşi mărturiseau

păcatele făcute înainte, căindu-se de ele. Taina pocăinţei are harul şi

puterea iertării păcatelor ispăşite de către Hristos ca urmare a spălării

lor prin „sângele Lui“ care ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1:7).

Pocăinţa a început a se săvârşi ca Taină doar după Cincizecime. Cât

timp Mântuitorul Hristos, „Care are toată puterea în cer şi pe

pământ“ (Matei 28:18), a trăit în trup pe pământ, El însuşi ierta

păcatele celor în sufletul cărora observa căinţă şi lacrimi, sau pe care

le mărturiseau. Aşa, spre exemplu, Sfântul Apostol Petru s-a mărturisit

păcătos (Luca 5:8). Tâlharului de pe cruce care-şi recunoaşte faptele

nelegiuite şi se căieşte apoi, rugându-se de iertare şi de pomenire în

Împărăţia Sa, Domnul îi răspunde: „Astăzi, vei fi cu Mine în rai“

(Luca 23:41-43). După cuvântul Arhimandritului Macarie

„Pocăinţa este lupta cu păcatul“.

                 PĂRŢILE POCĂINŢEI (TAINEI SPOVEDANIEI)

            Păcatele omeneşti depăşesc 365 câte zile sunt într-un an.

            Aceste păcate sunt împărţite în:

        ► păcate împotriva Duhului Sfânt,

        ► păcate strigătoare la cer,

        ► păcate împotriva celor 10 porunci,

        ► cele 7 păcate de moarte,

        ► păcate străine,

        ► păcate împotriva milei sufleteşti,

        ► păcate împotriva milei trupeşti,

        ► păcate împotriva celor 4 virtuţi cardinale,

        ► păcate împotriva celor trei virtuţi teologice.

Taina Spovedaniei are patru părţi: Înfrângerea inimii,

mărturisirea păcatelor, canonul cuvenit şi dezlegarea păcatelor.

Mărturisirea păcatelor cu înfrângerea inimii sau durerea inimii este o

condiţie esenţială dar mai trebuie să mai aibă 10 însuşiri şi anume:

       1. Să fie simplă şi scurtă, să nu spui cuvinte deşarte, povestiri

şi basme.

       2. Să fie smerită, să recunoşti că eşti păcătos.

       3. Să fie adevărată, fără minciună şi încercarea de a justifica

păcatul, să nu spui mai puţine păcate decât ai făcut şi nici mai

multe, ci numai pe cele pentru care te mustră cugetul. Şi pururea

să te osândeşti numai pe tine.

       4. Mărturisirea să fie cât mai grabnică, adică cum ai păcătuit

să şi alergi la duhovnic.

       5. Să fie cu ruşine adică să te smereşti şi să te căieşti că ai

mâhnit pe Dumnezeu şi ai vătămat sufletul tău şi al aproapelui

tău. Pentru că ruşinea este o parte a pocăinţei.

        6. Mărturisirea să fie întreagă, adică să nu ascunzi nimic ca să

mai spui altui duhovnic.

        7. Să fie lămurită prin cuvinte înţelepte şi aşezate.

        8. Să fie tainică, să nu audă altcineva, căci cine destăinuieşte

taina altuia păcătuieşte greu.

        9. Mărturisirea să fie tânguitoare, cu lacrimi şi întristare în

inimă, cu ură împotriva păcatului, cu hotărâre să nu-l mai faci. Să

fugi de locul şi persoana cu care ai căzut în păcat. Iar de nu vei

face aşa, pocăinţa ta nu este adevărată şi nici primită de

Dumnezeu.

        10. Trebuie să fii gata de primirea canonului, şi să-l faci cât

mai grabnic. Iar dacă ai uitat să te spovedeşti pentru vreun

păcat de moarte din nepăsarea ta, nu eşti desăvârşit iertat.

În „Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur“, găsim scris

aşa: „Înainte de a merge la spovedanie, cercetează-ţi

conştiinţa ta mult şi vezi că sunt greşeli mici care de multe ori

pot deveni mai vătămătoare ca cele mari. Scrie clar tot ce ai

greşit, caută un preot duhovnic iscusit şi nu lesne iertător,

căci niciun duhovnic înţelept nu va nesocoti Canoanele

Sfinţilor Părinţi. Şi mărturisindu-te, cere singur canonul

cuvenit şi fă-l îndată, căci nu-ţi ştii ceasul morţii. Dacă îţi dă

voie să te împărtăşeşti, încă nu te grăbi, că foc este şi arde“.

                    SFINŢII PĂRINŢI DESPRE POCĂINŢĂ

           ● „Dacă n-ar fi pocăinţa n-ar fi nici cei ce se mântuiesc“

(Avva Isaia).

          ● „A nu-ţi recunoaşte păcatele înseamnă să ţi le înmulţeşti.

Cel ce păcătuieşte şi se laudă cu păcatul păcătuieşte de două ori.

Este de condamnat nu atât săvârşirea păcatului cât neruşinarea

de după păcat“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).

          ● „Dacă sufletul se va învinovăţi înaintea Domnului,

Domnul îl va iubi“ (Avva Pimen).

          ● „Cel ce este nemulţumit de sine însuşi se află pe calea cea

bună şi poate să aştepte iertarea păcatelor“ (Fericitul Augustin).

          ● „Cine se îndreptăţeşte se desparte de pocăinţă“ (Avva

Isaia).

           ● „Nimeni nu este atât de bun şi de milostiv ca Domnul; dar

pe cel ce nu se pocăieşte nici El nu-l iartă“ (Sfântul Marcu Ascetul).

           ● „Dumnezeu care e Sfânt, Unul, Fără de păcat, n-a cruţat

pentru tine pe Fiul său Unul născut, iar tu, un păcătos care nu te

pocăieşti, nu ai milă de tine însuţi?“ (Sfântul Efrem Sirul).

          ● „Vezi să nu-ţi pui pocăinţa în minte de abia atunci când nu

va mai fi vreme şi loc decât numai pentru deznădejde“ (Sfântul

Isidor Pelusiotul).

          ● „Socoteşte postul drept armă, rugăciunea - perete şi

lacrimile - baie“ (Sfântul Nil Sinaitul).

          ● „Dumnezeu de obicei se întoarce nu atât din faţa celor ce

păcătuiesc cât din faţa celor ce făcând păcatul nu se întristează“

(Sfântul Ioan Gură de Aur).

         ● „De va cădea cineva în vreo greşeală şi nu se va întrista pe

măsura ei atunci uşor va cădea în aceeaşi cursă“ (Sfântul Marcu

Ascetul).

         ● „Plânsul tău să corespundă cu păcatele tale. Dacă a ta

cădere nu este mare, îţi sunt de ajuns lacrimile. Dacă căderea ta

este mare, plânsul să-ţi fie un râu de lacrimi. Dar dacă eşti curat

împrumută-ţi lacrimile altuia şi plângi pentru fratele tău. Însă,

de-am plânge noi măcar şi numai pentru păcatele noastre“

(Sfântul Ioan Pustnicul).

         ● „Fericit este omul pe care îl vei certa, Doamne, şi prin

legea Ta îl vei învăţa pe el, ca să-l linişteşti pe el în zile rele...

(Psalm 93: 12-13).

          ♦ Sfântul Chiril al Ierusalimului afirmă datoria păcătoşilor de

a se pocăi şi sarcina preoţilor, succesori ai Sfinţilor Apostoli, de a-i

Despre pocăinţă

5

ierta sau excomunica. El spune că: „timpul de faţă este timpul

mărturisirii“.

          ♦ Sfântul Epifaniu admite o singură renaştere, o singură

Pocăinţă perfectă care e Botezul. Dacă totuşi cineva mai păcătuieşte

după Botez, uşa mântuirii nu este închisă pentru el, având putinţa

curăţirii prin Pocăinţă.

         ♦ Sfântul Ioan Scărarul, în cartea sa „Scara“, la a patra treaptă

a suirii spre cer scrie că: „Fără Spovedanie nu este iertare de

păcate“.

         ♦ Sfântul Atanasie Sinaitul, patriarhul Antiohiei, vorbind despre

pregătirea demnă pentru Cuminecare prin Spovedanie, spune:

„Mărturiseşte-ţi lui Dumnezeu, prin preot, păcatele tale“.

♦ Sfântul Ioan Damaschin scrie: „Pocăinţa este întoarcerea,

prin asceză şi osteneli, de la starea cea contra naturii la starea

naturală şi de la diavol la Dumnezeu“. După acelaşi Sfânt Părinte,

Pocăinţa are un caracter curăţitor ca şi Botezul. Primul botez a fost

prin potop, al doilea prin mare şi nor, al treilea cel prin Lege, al

patrulea a fost botezul pocăinţei Sfântului Ioan Botezătorul, al

cincilea Botezul Mântuitorului, al şaselea prin Pocăinţă şi lacrimi, al

şaptelea prin sânge şi mucenicie.

           ♦ Sfântul Ioan Gură de Aur, încă înainte de a se preoţi, spune

despre Pocăinţă, întemeiat pe texte şi pilde biblice: -

Nabucudonosor, Ahab, Manase, David, Onisim, fiul risipitor,

incestuosul, ninivitenii - şi cele mai mari păcate, spovedite cu

lacrimi urmate de îmbunătăţirea vieţii. Iată ce mare este virtutea

Pocăinţei“.

        ♦ Sfântul Grigorie de Nazianz numeşte Pocăinţa „Botezul

lacrimilor“.

        ♦ Sfântul Grigorie al Nyssei urmând învăţătura Sfinţilor Părinţi

despre Pocăinţă se adresează penitenţilor şi-i cheamă la tratament

duhovnicesc. El spune că preotul se întristează de păcatul fiului său

duhovnicesc, aşa cum s-a întristat Iacob la vederea hainei iubitului

său fiu Iosif. Trebuie să vă încredeţi în cel ce v-a născut în Dumnezeu

mai mult decât în cei ce v-au născut trupeşte. Descoperiţi-i cu

îndrăzneală secretele cele mari, descoperiţi-i tainele sufletului vostru,

precum se descoperă doctorului rănile cele mai secrete. El va purta

grijă de sănătatea voastră.