Ca albina sau ca musca?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                              (aranjament Preot Ioan)

              „Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri

strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus: Dacă vei întreba o muscă:

«Sunt flori în locul acesta?», ea îţi va spune: «Nu ştiu. Ci ştiu

numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie,

necurăţii...», şi îşi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar

dacă vei întreba o albină: «Ai văzut vreo necurăţie în locul

acesta?», ea îţi va spune: «Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri.

Aici locul este plin de flori bine mirositoare...», şi îşi va enumera

o grămadă de flori de grădină şi sălbatice.

                Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, în timp ce

albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă“.

După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina,

iar alţii cu musca. Cei care seamănă cu musca în orice situaţie

caută să afle ce rău există şi se preocupă de el; nu văd nicăieri nici

un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există.

Omul stricat gândeşte, pe toate le interpretează de-a stânga şi le

vede anapoda. În timp ce acela care are gânduri

bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, îşi va

pune în minte gândul cel bun.

             Odată un copil de clasa a şasea a venit la

Colibă şi a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam

de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să

văd ce vrea. „Ce este, voinice?“ , îl întreb.

„Aceasta este Coliba Părintelui Paisie?“ mă

întreabă. „Vreau să-l văd pe Părintele Paisie“. „Aceasta este,

dar el nu este aici; s-a dus să cumpere ţigări“, îi spun. „Se vede

că s-a dus ca să cumpere pentru cineva“, îmi spune el cu gând

bun. „Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au

terminat şi făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur şi

nici măcar nu ştiu când se va întoarce. Dacă văd că întârzie, o

să plec de aici“. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi şi

iarăşi a spus cu gând bun: „Îl obosim pe Părintele“. „Dar ce vrei

cu el?“, l-am întrebat din nou. „Vreau să iau numai

binecuvântarea lui“, mi-a răspuns. „Ce binecuvântare să iei,

copile! Acesta este un înşelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl ştiu

bine. Nu aştepta degeaba, pentru că atunci când se va întoarce

va fi nervos, poate chiar şi beat, căci mai şi bea“. Dar acel copil

punea mereu gândul cel bun. „În sfârşit, îi spun, eu voi mai

aştepta puţin, ce vrei să-i spun?“. „Am să-i dau o scrisoare, îmi

spune, dar voi aştepta să iau şi binecuvântarea lui“. Aţi văzut?

        Orice îi spuneam, el o primea cu gândul cel bun. I-am spus:

„Făcea ca un nebun pentru că nu avea ţigări“, iar sărmanul a

suspinat şi a lăcrimat. „Cine ştie, poate s-a dus să cumpere

pentru cineva“. Alţii citesc atâtea, iar acela, un copilaş de clasa a

şasea, să aibă gânduri atât de bune! Să-i strici gândul şi el să şi-l

facă şi mai bun şi să tragă o concluzie mai bună. M-am minunat de

aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!“

(Cuviosul Paisie Aghioritul).