Ca albina sau ca musca?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


                                                              (aranjament Preot Ioan)
              „Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri
strâmbe în Biserică. Iar eu le-am spus: Dacă vei întreba o muscă:
«Sunt flori în locul acesta?», ea îţi va spune: «Nu ştiu. Ci ştiu
numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie,
necurăţii...», şi îşi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar
dacă vei întreba o albină: «Ai văzut vreo necurăţie în locul
acesta?», ea îţi va spune: «Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri.
Aici locul este plin de flori bine mirositoare...», şi îşi va enumera
o grămadă de flori de grădină şi sălbatice.
                Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, în timp ce
albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă“.
După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina,
iar alţii cu musca. Cei care seamănă cu musca în orice situaţie
caută să afle ce rău există şi se preocupă de el; nu văd nicăieri nici
un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există.
Omul stricat gândeşte, pe toate le interpretează de-a stânga şi le
vede anapoda. În timp ce acela care are gânduri
bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, îşi va
pune în minte gândul cel bun.
             Odată un copil de clasa a şasea a venit la
Colibă şi a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam
de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să
văd ce vrea. „Ce este, voinice?“ , îl întreb.
„Aceasta este Coliba Părintelui Paisie?“ mă
întreabă. „Vreau să-l văd pe Părintele Paisie“. „Aceasta este,
dar el nu este aici; s-a dus să cumpere ţigări“, îi spun. „Se vede
că s-a dus ca să cumpere pentru cineva“, îmi spune el cu gând
bun. „Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au
terminat şi făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur şi
nici măcar nu ştiu când se va întoarce. Dacă văd că întârzie, o
să plec de aici“. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi şi
iarăşi a spus cu gând bun: „Îl obosim pe Părintele“. „Dar ce vrei
cu el?“, l-am întrebat din nou. „Vreau să iau numai
binecuvântarea lui“, mi-a răspuns. „Ce binecuvântare să iei,
copile! Acesta este un înşelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl ştiu
bine. Nu aştepta degeaba, pentru că atunci când se va întoarce
va fi nervos, poate chiar şi beat, căci mai şi bea“. Dar acel copil
punea mereu gândul cel bun. „În sfârşit, îi spun, eu voi mai
aştepta puţin, ce vrei să-i spun?“. „Am să-i dau o scrisoare, îmi
spune, dar voi aştepta să iau şi binecuvântarea lui“. Aţi văzut?
        Orice îi spuneam, el o primea cu gândul cel bun. I-am spus:
„Făcea ca un nebun pentru că nu avea ţigări“, iar sărmanul a
suspinat şi a lăcrimat. „Cine ştie, poate s-a dus să cumpere
pentru cineva“. Alţii citesc atâtea, iar acela, un copilaş de clasa a
şasea, să aibă gânduri atât de bune! Să-i strici gândul şi el să şi-l
facă şi mai bun şi să tragă o concluzie mai bună. M-am minunat de
aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!“

(Cuviosul Paisie Aghioritul).
0