BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Într-un sat, o femeie avea un urs pe care îl domesticise şi îl ţinea legat, aşa cum ţineam noi câinii, legaţi în curţi la ţară. Într-o zi a vrut să plece într-un sat vecin, situat peste o pădure. S-a dus la urs şi i-a spus: "Să stai liniştit aici, să nu încerci să te dezlegi!"
Ursul era puternic şi mai încercase să se elibereze şi adesea reuşise. I-a dat a înţelege că a priceput. Femeia a plecat. Trecând prin pădure, la un moment dat a auzit tropote puternice în urma ei. S-a răsucit pe loc în cărare. În urma ei venea ursul. Venea alergând. L-a aşteptat.
Şi-a pus mâinile în şolduri şi a început să-l mustre, să-l acuze de neascultare: "Nu ţi-am spus să stai acasă? Eşti obraznic! Eşti neascultător!"
Ursul o asculta supus, înmărmurit. L-a lovit peste obraz şi i-a poruncit: "Du-te înapoi acasă!"
Ursul a făcut stânga împrejur şi s-a întors pe aceeaşi cărare pe care venise. Femeia s-a dus în satul vecin, şi-a făcut treburile şi seara s-a întors şi ea acasă. Spre marea ei mirare, ursul era legat aşa cum îl lăsase!
Ce se întâmplase? Ursul din pădure fusese un alt urs. Un urs sălbatic, care venise după dânsa cu gând agresiv, s-o atace. Dar femeia i-a vorbit şi i-a poruncit cu atâta siguranţă, cu atâta credinţă că e ursul ei, despre care ştia că o asculta, încât acest urs sălbatic a ascultat-o ca şi ursul ei domestic, de acasă.
De ce? Fiindcă ea a acţionat asupra lui cu puterea convingerii, cu forţa credinţei că este ursul ei, acela care o asculta.
Într-un sat, o femeie avea un urs pe care îl domesticise şi îl ţinea legat, aşa cum ţineam noi câinii, legaţi în curţi la ţară. Într-o zi a vrut să plece într-un sat vecin, situat peste o pădure. S-a dus la urs şi i-a spus: "Să stai liniştit aici, să nu încerci să te dezlegi!"
Ursul era puternic şi mai încercase să se elibereze şi adesea reuşise. I-a dat a înţelege că a priceput. Femeia a plecat. Trecând prin pădure, la un moment dat a auzit tropote puternice în urma ei. S-a răsucit pe loc în cărare. În urma ei venea ursul. Venea alergând. L-a aşteptat.
Şi-a pus mâinile în şolduri şi a început să-l mustre, să-l acuze de neascultare: "Nu ţi-am spus să stai acasă? Eşti obraznic! Eşti neascultător!"
Ursul o asculta supus, înmărmurit. L-a lovit peste obraz şi i-a poruncit: "Du-te înapoi acasă!"
Ursul a făcut stânga împrejur şi s-a întors pe aceeaşi cărare pe care venise. Femeia s-a dus în satul vecin, şi-a făcut treburile şi seara s-a întors şi ea acasă. Spre marea ei mirare, ursul era legat aşa cum îl lăsase!
Ce se întâmplase? Ursul din pădure fusese un alt urs. Un urs sălbatic, care venise după dânsa cu gând agresiv, s-o atace. Dar femeia i-a vorbit şi i-a poruncit cu atâta siguranţă, cu atâta credinţă că e ursul ei, despre care ştia că o asculta, încât acest urs sălbatic a ascultat-o ca şi ursul ei domestic, de acasă.
De ce? Fiindcă ea a acţionat asupra lui cu puterea convingerii, cu forţa credinţei că este ursul ei, acela care o asculta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu