Bucuria mea, cuvantul a ajuns vorba, vorba a ajuns vorbe, vorbele au ajuns cleveteala (barfa), iar cleveteala este o patima. Stiind ca, prima vama unde este oprit si cercetat sufletul, in drumul catre Dumnezeu, este cea a Clevetelii si “Iadul este pardosit cu limbile barfitorilor”, SA VORBESTI DOAR ATUNCI CAND CUVINTELE TALE SUNT MAI FRUMOASE DECAT TACEREA!
De ce asa? Pentru ca se spune in popor: “VORBA MULTA SARACIA OMULUI!”. Si apoi, cine vorbeste mult, ajunge sa nu mai aiba credibilitate, autoritate, in cuvantul lui si atunci auzi pe cineva spunand: “NU DAU DOI BANI PE CUVINTELE LUI!”
Cuvantul AUTORITATE, vine de la AUTOR, si atunci, autoritate are doar omul de cuvant, care: “TACE si FACE”, adica, vorbeste putin, dar, implineste cu faptele ceea ce zice. Si Lui Dumnezeu ii place daca ii invatam pe altii cele Sfinte, dar mai intai sa implinim noi cele ce propovaduim. Citim in Patericul egiptean, ca un frate i-a zis avvei Pimen: "Daca vad vreun lucru rau, vrei sa-l spun?".
Batranul i-a zis: "Este scris: “Sa raspunzi inainte de a asculta, produci smintire si este nerusinare. Daca esti intrebat, VORBESTE, daca nu, TACI!"
Amin si Aliluia!
Preot Ioan 
.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu