vineri, 29 noiembrie 2024

CU NOI ESTE DUMNEZEU

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



   🙏🏽 Bucuria mea, tuturor ne place cântarea: “Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu!” Dacă Dumnezeu este cu noi, nu contează câti sunt împotriva noastră. Iisus Hristos, este bucuria sufletelor noastre, El este viața noastră, este cea mai mare bucurie a sufletelor noastre și această bucurie o avem, atunci când ne așezăm la rugăciune, când vorbim cu Iisus Hristos. 

       Trebuie să ne rugăm cu smerenie, cu inima înfrântă și zdrobită. Și iată, în Patericul Athonit, o pildă de adevărată smerenie: “De-a pururea pomenitul și veșnic trăitorul bătrân Varlaam de la Sfânta Mănăstire Xenofont, nu-și făcea niciodată foc în chilie pe timpul iernii. În fiecare zi făcea 800 de metanii. Drept pat avea o simplă rogojină. Niciodată nu și-a privit chipul în oglindă. Odată, după ce a fost fotografiat cu toiagul în mână, văzându-și fotografia, a întrebat: "Cine este cel care mi-a luat toiagul?”.

   🙏🏽 Dă-mi Doamne, Dumnezeul meu, înțelepciune și putere să fac ceea ce voiești Tu, nu ceea ce voiesc eu să fac, iar dacă sunt pe o cale greșită, îndreaptă-mă Tu pe cea bună. Amin!

   🙏🏽 Iisuse, Iisuse, iartă-mă, Iisuse!

   🙏🏽 Miluiește-mă, Maica Luminii!

   🙏🏽 Sfinte Ingere, păzitorul vieții mele, acoperă-mă sub aripile tale, de toate uneltirile diavolești. Amin!
   🙏 Dumnezeu și Maica Domnului să te binecuvânteze în toată ziua de astăzi și în tot lucrul tău! 

                                                                                         Amin și Aliluia!
                                                                                         Preot Ioan 🛎

joi, 28 noiembrie 2024

CALEA LUI HRISTOS ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE......



Bucuria mea, stiind ca scopul vietii noastre crestinesti este mantuirea sufletului (cf. Luca 17:14), trebuie sa mergem pe “CALEA LUI HRISTOS”. Despre aceasta ne spune Sfantul Parinte, Isaac Sirul: "Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a suit vreodată la cer prin comoditate.”

 Iar Sfantul Parinte, Antonie cel Mare spune asa: "In aceasta lume este o inselare sa crezi ca se poate sluji la doi stapani, a incerca sa slujesti in paralel lui Dumnezeu si mamonei (diavolului, inchinarii la idoli), ce duce la sfasieri launtrice, la ruperea sufletului de catre draci." Sfantul Parinte, Serafim de Sarov ne invata asa: "Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul." Si daca mereu pacatuiesti, sa nu deznadajduiesti, ci sa intiparesti in suflet cuvintele Sfantului Parinte, Gheron Isihastrul: "Ori de cate ori cazi, ridica-te si indata cere iertare si spune: „AM PACATUIT, DOAMNE DUMNEZEULE, IARTA-MA! Sunt om slab, ce să fac?” Apoi, sa-l alergi la parintele tau duhovnic sa te spovedesti cu cainta si cu sinceritate si Iisus Hristos iti va ierta pacatele prin Preot duhovnic, in Duhul Sfant.

Binecuvantarea Domnului sa fie peste tine, cu al Sau Har si cu a Sa iubire de oameni, in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau. Har si pace sufletului tau.

                                                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                                                    Preot Ioan .

miercuri, 27 noiembrie 2024

SMERITA CUGETARE ....

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



   🙏🏽 Bucuria mea, smerita cugetare, este o altă cale de pocăinţă, este cea care, în Pilda "Vameșul și Fariseul", l-a îndreptăţit atât de uşor pe vameş şi i-a dăruit Împărăţia cerurilor. Știm din Sfânta Evanghelie că vameşul a rostit doar adevărul, pentru că era păcătos. Smerită cugetare este atunci când cineva se smereşte pe sine, deşi este mare în virtute. Să ne gândim la Sfântul Apostol Pavel, vasul ales al lui Dumnezeu, care a cutreierat lumea ca să-L propovăduiască pe Hristos, el care a fost întemniţat, rănit, biciuit, a uimit lumea prin epistolele sale, a fost chemat la lucrarea lui prin glas ceresc..., se smerea şi spunea:

 „Eu sunt cel mai mic dintre apostoli; nici nu sunt vrednic să mă numesc apostol” (1 Corinteni 15:9). Auziți ce spunea: "NICI NU SUNT VREDNIC SĂ MĂ NUMESC APOSTOL".

 Aceasta este adevărata smerită cugetare, să se smerească cineva în toate şi să se considere pe el ultimul, dintre toţi. Sfântul Părinte, Serafim de Sarov, ne-a lăsat acest minunat cuvânt de învațătură: ”Când Dumnezeu vrea ca omului să i se întâmple o mare încercare, după cum scrie Sfântul Părinte, Isaac Sirul, îngăduie să cadă în mâinile împuţinării sufleteşti. Împuţinarea sufletească îi provoacă tristeţe intensă, iar tristeţea îi provoacă o stare de întunecare sufletească, care este o pregustare a gheenei. 

Urmează duhul patimii, care naşte o mulţime de ispite: tulburare, mânie, mustrări, reproşuri, cugete murdare, mutări dintr-un loc în altul şi altele asemenea.

 Dacă vrei să afli cauza, îţi voi răspunde că este TRÂNDĂVIA TA, pentru că nu te interesezi să cauţi un leac pentru vindecare. Leacul care îţi va asigura degrabă mângâiere sufletească este unul singur – SMERITA CUGETARE. Cu nimic altceva nu va putea omul să spargă zidul acestei răutăţi." De mare folos ne este smerenia, sau, cum se mai spune, SMERITA SMERENIE.

Minunat ar fi să rostim în fiecare zi, cu trăire Rugăciunea Sfântului Părinte, Efrem Sirul:

   "Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert depărtează-l de la mine.

   Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii tale.
   Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!

   Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!
   Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul!
   Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă!
   Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă!"

                                                                                                                  Preot Ioan 🛎.

LACRIMI DE POCAINTA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

               

https://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Un credincios crestin ortodox, dupa ce si-a marturisit pacatele, l-a intrebat pe parintele lui duhovnic: Sfintite parinte, avand in vedere pacatele marturisite, asa este ca sunt “adancul pacatului”, adica, cel mai mare pacatos din lume? Iar duhovnicul i-a raspuns: Avand in vedere ca ai primit iertarea celor marturisite, sufletul tau straluceste de lumina Harului Duhului Sfant. Nu imi amintesc cine ai fost, de vreme ce Dumnezeu, tine seama doar de ceea ce esti, cu alte cuvinte: INAINTEA LUI DUMNEZEU, NU CONTEAZA CINE AI FOST PANA IERI (pana cand te-ai spovedit), CONTEAZA CINE ESTI DE ASTAZI INAINTE! 

Spune-mi: Ai icoane in casa ta? Da, parinte am multe Sfinte icoane! 

Te indemn ca de astazi inainte, sa-ti fie sufletul “icoana”, adica, sa porti in suflet pe Dumnezeu si pe Maica Domnului, permanent, sa te caiesti, sa te pocaiesti, sa faci cat mai multe fapte bune si daca ai lacrimi sa plangi pentru pacatele tale. 

Zice Sfantul Simeon Noul Teolog

: "Asa cum fara apa, este cu neputinta sa fie spalata haina murdarita, tot asa si fara lacrimi, este si mai cu neputinta, ca sufletul sa se spele si sa se curateasca de pete si de intinaciuni”. SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! 

                                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                                         Preot Ioan .


marți, 26 noiembrie 2024

.. CORABIA MANTUIRII ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE....

Bucuria mea, hai sa privim cu ochii mintii o corabie care pluteste pe mare. Aceasta corabie preinchipuie Sfanta Biserica Crestin Ortodoxa. Ea se mai numeste UNA, SFANTA, SOBORNICEASCA si APOSTOLEASCA BISERICA. Cei care calatoresc pe ea sunt CRESTINII ORTODOCSI, care vor sa ajunga la LIMANUL MANTUIRII, pe TARMUL VIETII VESNICE. Corabia pluteste pe MAREA VIETII cea involburata. 

Valurile si talazurile ei sunt ISPITELE si INCERCARILE care nu mai contenesc, lovind Biserica din toate partile. Uneori se pornesc furtuni violente, groaznice, dar, calatorii trebuie sa priveasca nu numai in stanga si in dreapta, ci si in sus, si vor vedea ca vantul mana aceasta corabie sufland in trei panze mari: pe una scrie CREDINTA, pe cea din mijloc scrie NADEJDE, iar pe cea de a treia scrie IUBIRE. Suflarea cea lina si zefirul sunt suflarile si HARUL DUHULUI SFANT. Vanturile care sufla cu putere producand talazuri si furtuni sunt ISPITELE.

Grinzile care alcatuiesc scheletul corabiei sunt in numar de 7, adica, sunt DOGMELE credintei crestine hotarate in cele 7 SINOADE ECUMENICE. Puntea este acoperita cu blani, care sunt CELE 9 PORUNCI BISERICESTI si CELE 9 FERICIRI. 

Aceste blani sunt prinse cu piroane groase de grinzi. Cuiele sunt de 3 feluri: POST, RUGACIUNE si ASCULTARE. Harta de navigatie are bine intiparita pe ea coordonatele, acestea fiind CELE 10 PORUNCI dumnezeiesti. Catargul principal al corabiei este SFANTA CRUCE. Odgoanele, funiile sunt CELE 7 SFINTE TAINE. Carmaciul acestei corabii este Insusi Domnul nostru, IISUS HRISTOS. Ofiterii de la bordul ei sunt SFINTII APOSTOLI, EPISCOPII si PREOTII. Aceasta corabie are ca ancora SFANTA TRADITIE. Iar busola dupa care navigheaza corabia este SFANTA si DUMNEZEIASCA EVANGHELIE..
.
                                                                           Amin si Aliluia!
                                                                             Preot Ioan .

SMERITA CUGETARE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



🙏🏽 Bucuria mea, smerita cugetare, este o altă cale de pocăinţă, este cea care, în Pilda "Vameșul și Fariseul", l-a îndreptăţit atât de uşor pe vameş şi i-a dăruit Împărăţia cerurilor. Știm din Sfânta Evanghelie că vameşul a rostit doar adevărul, pentru că era păcătos. Smerită cugetare este atunci când cineva se smereşte pe sine, deşi este mare în virtute. 

Să ne gândim la Sfântul Apostol Pavel, vasul ales al lui Dumnezeu, care a cutreierat lumea ca să-L propovăduiască pe Hristos, el care a fost întemniţat, rănit, biciuit, a uimit lumea prin epistolele sale, a fost chemat la lucrarea lui prin glas ceresc..., se smerea şi spunea: „Eu sunt cel mai mic dintre apostoli; nici nu sunt vrednic să mă numesc apostol” (1 Corinteni 15:9). 

Auziți ce spunea: "NICI NU SUNT VREDNIC SĂ MĂ NUMESC APOSTOL". Aceasta este adevărata smerită cugetare, să se smerească cineva în toate şi să se considere pe el ultimul, dintre toţi. Sfântul Părinte, Serafim de Sarov, ne-a lăsat acest minunat cuvânt de învațătură: ”Când Dumnezeu vrea ca omului să i se întâmple o mare încercare, după cum scrie Sfântul Părinte, Isaac Sirul, îngăduie să cadă în mâinile împuţinării sufleteşti. Împuţinarea sufletească îi provoacă tristeţe intensă, iar tristeţea îi provoacă o stare de întunecare sufletească, care este o pregustare a gheenei. Urmează duhul patimii, care naşte o mulţime de ispite: tulburare, mânie, mustrări, reproşuri, cugete murdare, mutări dintr-un loc în altul şi altele asemenea. 

Dacă vrei să afli cauza, îţi voi răspunde că este TRÂNDĂVIA TA, pentru că nu te interesezi să cauţi un leac pentru vindecare. Leacul care îţi va asigura degrabă mângâiere sufletească este unul singur – SMERITA CUGETARE. Cu nimic altceva nu va putea omul să spargă zidul acestei răutăţi." De mare folos ne este smerenia, sau, cum se mai spune, SMERITA SMERENIE. Minunat ar fi să rostim în fiecare zi, cu trăire Rugăciunea Sfântului Părinte, Efrem Sirul:

"Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert depărtează-l de la mine.

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii tale.
Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!


Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!
Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul!
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă!
Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă!"



                                                                                                                                         Preot Ioan 🛎.

sâmbătă, 23 noiembrie 2024

DUMNEZEU ESTE IUBIRE ..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Bucuria mea, Dumnezeu L-a creat pe om din iubire si asta inseamna ca noi suntem pe lume pentru a iubi. Si atunci, ma rog asa: Doamne Dumnezeule, pentru ca Tu ai zis: “Cereti si ti se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide” (Matei 7:7), eu bat prin rugaciune in “poarta milostivirii Tale”, cautand mantuirea sufletului meu si iti cer sa-mi umpli sufletul cu iubire: IUBIRE pentru Tine, IUBIRE pentru aproapele si mai ales IUBIRE pentru vrajmasii mei, fiindca, pe aceasta din urma nici nu am gustat-o si fara ea, nu ma pot mantui. Iti cer atat de multa iubire incat sa copleseasca sufletul meu si sa nu mai ramana loc pentru nimic altceva. Fiindca Tu esti iubire (1 Ioan 4:8), inseamna ca nimic ce nu este iubire si din iubire, nu este de la Tine! Ne spune Sfantul Ioan Evanghelistul: “Cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el (1 Ioan 4:16). Cine nu respira, nu traieste! Cine nu se roaga, nu primeste Harul Duhului Sfant! Cine nu iubeste, traieste doar trupeste, sufleteste este mort! “Fiecare suflet este un diamant nepretuit. Iubirea cheama iubire. Iubeste, fiindca, iubirea te va invata sa iubesti curat. Iubirea te transforma in ceea ce iubesti. Iubirea naste ingeri. Iubirea ne face frumosi. Iubirea ne face sanatosi. Iubirea este o arta a inimii, este viata, este rabdare si vesnicie. Iubirea iti taie respiratia, nu are logica si este foarte puternica. Vocatia fiintelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul sa fie iubit. Daca oamenii si-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme sa se planga pentru nimicurile vietii. Nu pot cuprinde iubirea in aceste smerite randuri si nici nu-mi doresc asta, fiindca, i-as stirbi din valoare. Iubirea se simte, se gusta, se traieste clipa de clipa". IUBIREA ESTE UN CURCUBEU, DEASUPRA SUFLETULUI TAU! 

                                                                                                         Amin si Aliluia!
                                                                                                            Preot Ioan .

vineri, 22 noiembrie 2024

. CAND ESTI TRIST ....

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE......



(Preot Cristian Alexandru)

“Cand esti trist si apasat,
De ispite-nconjurat,
O, crestine de ce stai,
Si nu iei, calea catre Rai?

Spera, roaga-te mereu,
Sa te-ajute Dumnezeu,
Ca prin mila Sa, in dar,
Sa vii la duhovnic iar!

El te-asculta rabdator
, Si se roaga Sfintilor,
La icoana ne-ncetat,
Plange pentru-al tau pacat!

El te-ndeamna sa te rogi,
Si cand simti ca nu mai poti,
Lui Iisus, Blandul Pastor,
Da-i povara grijilor!

Mare plata vei avea,
De asculti povata sa,
Caci prin Sfanta mana Lui,
Lua-vei Harul Domnului!

Toti acum sa ne rugam,
De Hristos sa ascultam!
Ca da Har dumnezeiesc,
Celor ce se spovedesc!”

🙏 Bucuria mea, sa te pazesti de duhul tristetii, fiindca, de la el incep toate relele. Homer spune asa: “Cine a ratacit si a patimit mult in lume, isi gaseste bucurii chiar si in durere”. Iar Marc Aureliu zice: “Sa te superi pe lume ar fi o prostie; ei nu-i pasa de asta”. Sfantul Parinte, Varsanufie spune ca: “Exista doua feluri de tristete.

Prima este FIREASCA si provine din slabiciune, iar cealalta PROVINE DE LA DIAVOLI. Tu insa nevoieste-te prin rugaciune si vezi-ti de lucrarea ta, cu rabdare. Atunci, vrajmasul diavol vazand ca te rogi indeosebi pentru asta, se departeaza, fiindca, nu vrea sa-ti dea pricina de rugaciune”. Noi suntem nonculori si doar prin ceilalti devenim culori! Viata noastra capata culoare si profunzime doar prin prisma aproapelui. ZAMBESTE! ALUNGA TRISTETEA! ZAMBESTE! Chipul tau sa straluceasca, De bucurie duhovniceasca!

Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.

joi, 21 noiembrie 2024

PUTEREA RUGĂCIUNII ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE.....


   🙏🏽 Bucuria mea, pe un creștin ortodox, care fumează, care are patima beției, patima jocurilor de noroc, a desfrânării..., ÎL POATE SCHIMBA DOAR DUMNEZEU, ca urmare a rugăciunilor noastre. De aceea, Sfântul Părinte, Porfirie Kafsokalivitul, ne sfătuiește așa: "Nu vă străduiţi cu mijloace omeneşti să îndreptaţi lucrurile rele! 

Nu va fi nici-o roadă. NUMAI PRIN RUGĂCIUNE VEŢI ADUCE ROADE! Să chemaţi Harul dumnezeiesc, să pătrundă în sufletele lor şi să-i preschimbe! Asta înseamnă a fi creştin ortodox". Sfântul Părinte, Efrem din Arizona, zice așa: "Fiecare om trebuie să suporte slăbiciunile altor oameni. Cine este perfect? 

Iubiți, suferiți, treceți cu vederea, nu vă enervați, nu vă iritați, iertați-vă unii pe alții, ca să puteți imita pe Hristosul nostru și să meritați să fiți aproape de El în Împărăția Sa. Copii mei, evitați să judecați, pentru că este un păcat foarte mare. Dumnezeu este foarte întristat când judecăm și disprețuim pe alții. Să ne îngrijorăm doar de propriile greșeli, din cauza lor ar trebui să simțim durere. Să ne condamnăm pe noi înșine și vom găsi milă și har la Dumnezeu." Amin!

   🙏🏽 Dumnezeu și Maica Domnului să te binecuvânteze, în toată ziua de astăzi și în tot lucrul tău.

                                                                                                        Amin și Aliluia!
                                                                                                        Preot Ioan 🛎.

duminică, 17 noiembrie 2024

PRAVILA de RUGĂCIUNE .

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE.... 




 🙏🏽 Bucuria mea, Sfântul Părinte, Ioan de Kronstadt, zice așa:

  "Când îl avem pe Hristos în inima noastră, în toate aflăm mulțumire: AMARUL, ni se pare dulce, SĂRĂCIA, ne este bogăție, FOAMEA, o simțim ca pe o îndestulare, ÎNTRISTAREA, se transformă-n bucurie! Când nu îl avem, omul este pururea nemulțumit, nimic nu îl mai face fericit: nici sănătatea, nici mâncărurile și băuturile cele mai alese, nici desfătările. Pentru ca Hristos să se sălășluiască în noi trebuie să ne ostenim să dormim mai puțin, să întâmpinăm toate cu pace, răbdare și fără duh de răutate

. Căci diavolul stă neîncetat la pândă, căznindu-se să ne lege cât mai adânc sufletul cu vre-un păcat ori vre-o patimă și, astfel, să ne răcească față de Dumnezeu. 

Ce minunat, grăiește Sfântul Părinte, Porfirie Kafsokalivitul:

"Nu vă străduiţi cu mijloace omeneşti să îndreptaţi lucrurile rele! Nu va fi nici-o roadă. Numai prin rugăciune veţi aduce roade. Să chemaţi Harul dumnezeiesc pentru toţi! Să pătrundă harul dumnezeiesc în sufletul lor şi să-i preschimbe! Asta înseamnă creştin ortodox". 

Mi-a plăcut tare mult cuvântul de învățătură al Sfințitului Părinte, Epifanie Teodoropoulos: 

"Când NU NE FACEM PRAVILA DE RUGĂCIUNE, diavolul e întotdeauna biruitor. Atunci când NE-O FACEM FĂRĂ RÂVNĂ și ATENȚIE, jumătate de biruință e a diavolului, iar cealaltă jumătate este a noastră. Însă, atunci când NE FACEM RUGĂCIUNEA CU ATENȚIE, RÂVNĂ și DRAGOSTE, biruința e cu totul a noastră."

🙏🏽 O, Doamne Dumnezeule, Preabunule, ceartă vânturile păcatelor, potolește furtuna necuratelor și netrebnicelor noastre patimi, ajută-ne să făptuim binele și prin bine să biruim în numele Tău Cel Preasfânt.


                                                                                     Amin și Aliluia!
                                                                                       Preot Ioan 🛎️.

sâmbătă, 16 noiembrie 2024

..IERTARE, cu UITARE, cu ZAMBET și IUBIRE!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE.


🙏🏽 Bucuria mea, în timpul Sfântului împărat Constantin cel Mare, s-a iscat o răzvrătire în Constantinopol. Câțiva oameni furioși au spart nasul și urechile unei statui a împăratului, aflată în cetate. Câțiva lingușitori, au venit degrabă la împărat și i-au povestit cum au spart răsculații nasul și urechile statuii sale, cerându-i să-i pedepsească pe nelegiuiți cu cele mai grele pedepse. Marele împărat și-a pipăit nasul și urechile și le-a spus lingușitorilor: "Văd că nasul și urechile mele sunt întregi și nevătămate!" Atunci, lingușitorii s-au rușinat și au plecat. Tot cu astfel, cu împărătească îngăduință, trebuie să rabdăm și noi ocările altora. Se cuvine să zicem: Primesc ceea ce merit Doamne, așa-mi trebuie pentru păcatele mele! Ba, meritam chiar mai grele ocări, decât acelea care mi s-au adus!

🙏🏽Omule, al lui Dumnezeu:

Tu, răspunde la provocare, CU IERTARE,
La insultă, CU UN ZÂMBET MARE,
La duşmănie, CU O PORȚIE DE IUBIRE.
Când un frate îți greșește,
Răscolind sufletul tău,
Ia-l în brațe și-i zâmbește,
Iartă-l, că nu este greu!

🙏🏽 Se spune că scriitorul Lev Tolstoi s-ar fi prezentat la o editură într-o anumită ținută mai sărăcăcioasă, ascetă, iar acolo, a fost tratat astfel:
- Ce-i, ţărănoiule, vrei să devii scriitor?
- Dacă se poate!
- Serios, și ai mai scris câte ceva?
- Da, "Anna Karenina", "Război şi pace", "Învierea"...
- Cum te cheamă?
- Lev Tolstoi.
Lev Tolstoi nota în "Jurnalul" său: "Falsa părere a oamenilor despre mine, mă obligă să rămân în acestă stare. Oricât ar fi de greu, încep să înțeleg ce binefacere e pentru suflet". Același scriitor continua printr-o altă însemnare:

"Cea mai rafinată desfătare spirituală pentru suflet, asemenea delicateselor culinare pentru stomac, e atitudinea IUBITOARE, BLÂNDĂ̆, NEPREFĂCUTĂ faţă de cel care te-a jignit. Și cel mai minunat și placut înainte lui Dumnezeu este dacă reușești să-i faci bine fără ca el să știe"
 
🙏🏽 O, Preamilostive Doamne, cu adevărat, afară de Tine nu avem pe nimeni și nimic în care să credem. Tu ești Cel Care ne izbăvești pe noi de întuneric, de păcat și de moarte. 

                                                                                                  Amin și Aliluia!
                                                                                                 Preot Ioan 🛎️.

miercuri, 13 noiembrie 2024

ORI E FOC, ORI E NIMIC! ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE......


"Bunica punea broboada pe cap, statea in genunchi si se ruga si plangea in basma si se stergea cu capatul broboadei. Ea nu stia decat "Tatăl nostru" si vreo doua rugaciuni, dar rugaciunea ei oare o am eu? Părintele Dimitrie Bejan şi Părintele Cleopa au vazut o taranca cu opinci in picioare care se ruga si avea o flacara mare de foc deasupra capului.

 La aceasta rugaciune trebuie sa ajungem noi. ORI E FOC, ORI E NIMIC! Si atunci nu mai trebuie sa facem cereri la parlamente sa ne dea cutare. Apelam la Dumnezeul luminii si la focul rugaciunii. Rugati-va mai mult, sa vedeti cum reusiti. Rugati-va mai mult si sa vedeti cum Dumnezeu le rezolva prin ingerii Lui. Ca daca le-am face toate numai noi, unde mai sunt Ingerii lui Dumnezeu? 

Totul este s-L slavim pe Dumnezeu. Nu-i nevoie sa-I ceri lui Dumnezeu ce-ti trebuie. Slaveste-L pe Dumnezeu si El iti da si ce-ti trebuie tie. Nici nu te astepti, si gasesti blidul cu mancare pe masa. Rugati-va mai mult. Cand un popor se roaga, fie si numai unu la suta, Dumnezeu cruta tara". ("Mi-e dor de Cer" - Viata Sfantului Parinte Ioanichie Balan).

Asa cum cineva spunea: "Invatati! , Invatati! , Invatati!, eu zic: Rugati-va, Rugati-va! Rugati-va!, insa cel mai minunat zice Sfantul Apostol Pavel: "Rugati-va, neincetat!" (1 Tesaloniceni 5:17). 

Așadar, RUGACIUNEA: ORI E FOC, ORI E NIMIC!, dupa cum si CREDINTA crestin ortodoxa: ORI E FIERBINTE, ORI E NIMIC! Din Tesalonic, va binecuvanteze și va urez: Kalinihta! (adica, 

Noapte buna!).
Preot Ioan .


BINECUVÂNTARE ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE......



🙏🏽 Bucuria mea, iată ce ne îndeamnă Sfântul Părinte, Iosif Isihastul: "În fiecare dimineață, când răsare soarele spune: „Doamne Iisuse Hristoase, învrednicește-mă să trăiesc o zi fără păcat!” Și să urmăm și sfatul Sfântului Părinte, Ioan Gură de Aur:

"ÎȚI MERGE BINE?Binecuvântează pe Dumnezeu şi BINELE RĂMÂNE!
ÎŢI MERGE RĂU? Binecuvântează pe Dumnezeu şi RĂUL SE DUCE!”

Și nu uita: "Înfățișează Domnului lucrările tale și toate gândurile tale vor izbuti." (Pildele lui Solomon 16:3). Vor izbuti lucrările tale, dacă spui, cu smerenie: Doamne, Dumnezeul meu, precum vrei și precum știi miluiește! Facă-se voia Ta precum în Cer așa și pe pământ! Și toate să le făcu "fără de cârteală și fără de îndoială" (Filipeni 2:14).

🙏🏽 O, Doamne miluiește! O, Doamne, sporește! O, Doamne, întărește în credință! O Doamne luminează și mântuiește pe cei care vor primi această binecuvântare. Amin!

🙏🏽 Iisuse, Iisuse, iartă-mă, Iisuse!
🙏🏽 Miluiește-mă, Maica Luminii!

                                                                                                        Amin și Aliluia!
                                                                                                         Preot Ioan 🛎️.

CUVÂNT DE ÎNVAȚĂTURĂ despre ȘOVĂIALA LUI PILAT

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


   🙏🏽 Bucuria mea, iată ce scrie în Biblie: "De atunci Pilat căuta să-L slobozească; (apoi) L-a dat lor ca să fie răstignit" (Ioan 19:12,16). Vedem două porniri potrivnice. De unde au izvorât ele? Păi, câtă vreme stătea înaintea chipului luminos al lui Hristos, Pilat voia din toată inima să-L slobozească pe Omul, Cel Drept. Dar, când l-a copleșit întunericul evreilor, el a încuviințat lucrarea diavolului. Ne amintim că Domnul Iisus Hristos i-a grăit lui Pilat: "N-ai avea nici-o putere asupra Mea, de nu ți-ar fi fost dată ție de sus' (Ioan 19:11). Atunci, Pilat s-a simțit covârșit de frica lui Dumnezeu. 

Dar când evreii i-au strigat: "Dacă îl slobozești pe El, nu ești prieten al Cezarului" (Ioan 19:12 ), atunci, Pilat a fost copleșit de FRICA ÎMPĂRATULUI PĂMÂNTESC, adică, frica pentru trupul său a covârșit FRICA PENTRU SUFLETUL SĂU, așa cum se întâmplă adesea și astăzi. Pilat, era ucenic al înțelepciunii lumești. Înțelepciunea lumii nu insuflă frica pentru suflet, ci frica pentru trup. Asemenea firii slabe și sufletului șovăelnic al lui Pilat, sunt păgânii, dar și unii creștini ortodocși. 

Toți cei care au FRICĂ, nu au CREDINȚĂ. Cei care nu nu credință, nu au NĂDEJDE în Dumnezeu. Cei care nu au nădejde, nu au IUBIRE. Așadar, acești creștini ortodocși, au nimic.

   🙏🏽 Unora le este frică de propria umbră, altora de umbra celorlalți, iar celor mai ciudați le este frică de viruși și bacterii. 

Însă cuvântul lui Dumnezeu acesta este: "Iar PARTEA CELOR FRICOȘI şi NECREDINCIOȘI şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi ESTE ÎN IEZERUL CARE ARDE, CU FOC şi CU PUCIOASĂ, care este moartea a doua" (Apocalipsa 21:8).

   🙏🏽 O, Doamne, Îndelung Răbdătorul, nu-ți întoarce nici-o clipă de la noi, strălucirea Chipului Tău, ca nu cumva să ne biruiască pe noi, frica, necredința și deznădejdea, ci ajută-ne nouă să rămânem până la sfârșit, fii ai luminii. 

                                                                                                                          Amin și Aliluia!
                                                                                                                            Preot Ioan 🛎️.

marți, 12 noiembrie 2024

. SĂ AVEM IUBIRE ÎN SUFLET, PENTRU TOȚI OAMENII ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



   🙏🏽 Bucuria mea, Sfântul închisorilor, feciorelnicul Valeriu Gafencu, ne-a lăsat despre rugăciune, acest minunat cuvânt de învațătură: „Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te poţi ruga cu adevărat, cu adevărat ai realizat pacea, fericirea”. Sfântul Părinte, Siluan Athonitul, zice așa: 


"Când Dumnezeu vrea să miluiască pe cineva, atunci insuflă altora dorinţa de a se ruga pentru acesta şi-i ajută în rugăciunea aceasta. De aceea, trebuie ştiut că atunci când se iveşte dorinţa de a te ruga pentru cineva, e semn că Domnul însuşi vrea să miluiască acest suflet şi ascultă cu milostivire rugăciunile tale". 

Sfântul Părinte, Simeon Noul Teolog, ne îndeamnă la îndelungă răbdare: "Prin răbdarea încercărilor și prin iubirea față de dușmani, fiindcă, aceasta e iubirea de oameni: să ai față de toți, buni și răi, iubire din suflet, pentru toți să-ți pui sufletul tău în fiecare zi -, acestea te vor face, copile, imitator al Stăpânului și te vor arăta chip adevărat al Ziditorului, imitator în toate ale desăvârșirii dumnezeiești. Iar Ziditorul atunci - ia aminte ce-ți spun: îți va trimite Duhul Său și te va insufla și va locui și se va sălășlui ființial și te va lumina și te vei umple de strălucire și te va turna din nou întreg. 

Faţă de Dumnezeu trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa curată, ca toate câte le ştii că nu slujesc Lui, să nu le faci; faţă de părintele tău, ca să faci tot ce îţi spune potrivit scopului pe care îl urmăreşte, neadăugând şi netăind nimic; faţă de oameni trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa, ca cele ce tu le urăşti, altuia să nu le faci; iar faţă de lucruri trebuie să te fereşti de trecerea măsurii în tot ce faci: în mâncare, în băutură şi în îmbrăcăminte. Simplu grăind, toate câte le faci ca în faţa lui Dumnezeu, ca să nu fii mustrat în vreo privinţă de conştiinţă."

 Sfântul Părinte, Arsenie Boca, zice așa: "Ferice de omul care se socotește mai rău decât toți și nu cade în deznădejde. Fericiți sunt aceia care neîncetat își văd păcatele lor. Cine își aduce aminte de păcatele sale, repede dobândește smerenia." 

🙏🏽 Așadar: Să avem în suflet iubire pentru toți oamenii și "În frică (de Dumnezeu) să petreceți vremea pribegiei voastre" (1 Petru 1:17).

                                                                                                          Amin și Aliluia!
                                                                                                          Preot Ioan 🛎️.

luni, 11 noiembrie 2024

. PAZESTE-ȚI INIMA, CRESTINE! ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE.....


Bucuria mea, asa graiau in trecut duhovnicii cei mari si incercati in ispite: "PAZESTE-TI INIMA, CRESTINE!" "Tronul iubirii", este inima omului. Nimeni nu-l are pe Hristos daca-l are doar pe buzele sale. Nimeni nu-l are pe Hristos care il are doar pe hartie (in certificatul de botez). Nimeni nu-l are pe Hristos, daca-l are doar pe perete (doar in icoane). Nimeni nu-l are pe Hristos daca-l are doar in sufletul sau (isi aminteste de El, "trage de sfoara", doar la nevoie). 

Cu adevarat il are pe Hristos, acel om care il are în inima lui, fiindca, Hristos este iubire, iar tronul iubirii este INIMA OMULUI. Asadar, daca inima in inima ta se afla Hristos, atunci cu adevarat El iti este tie Domn, DOMNUL VIETII TALE. Dar, daca el se afla doar pe buzele tale sau pe hartie sau pe perete sau doar in sufletul tau, atunci chiar daca tu il numesti Dumnezeu, esti un crestin ortodox de suprafata, doar cu numele, inseamna ca mimezi credinta.

 Nimeni nu se poate juca cu Dumnezeu, fara sa ramana nepedepsit. 

Cat de frumos este indemnul Sfantului Parinte, Teofan Zavoratul: "Mainile la munca, mintea si inima la Dumnezeu!" Acestea toate stiind, sa ridicam ochii catre cer si sa zicem din adancul inimii: O, Stapane Doamne, Iisuse Hristoase, Carele ai inviat a treia zi din mormant, curateste inimile noastre de toti diavolii prefacuti si ucigasi, care s-au salasluit intru ele si vino Insuti si locuieste in ele, ca totdeauna sa te slavim si sa traim intru Tine. Ca Tie se cuvine toata slava cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de inceput al tsu Parinte si cu Preasfantul si bunul de viata Facatorul tau Duh acum si pururea si in vecii vecilor amin!

                                                                                                           Preot Ioan .

MÂNDRIA este ESENȚA IADULUI ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE......


🙏🏽 Bucuria mea, acum noi știm de ce trăim și mântuirea sufletului, mai mult ca orice ne-o dorim, însă, desfătarea Raiului se dă numai celui care-L caută pe Dumnezeu din tot sufletul lui! CINE FUGE DE SUFERINȚĂ, FUGE DE DUMNEZEU. Prin suferința aceasta trecătoare, scăpăm de veșnica suferință. CINE-L CUNOAȘTE PE DUMNEZEU, RABDĂ TOTUL! 

Sfântul Părinte, Siluan Athonitul, ne spune clar: "SUFERIM PENTRU CĂ NU AVEM SMERENIE." 

Reversul smereniei este mândria, iar despre aceasta, Sfântul Părinte, Sofronie Saharov, zice:

"Mândria, este începătura răului, rădăcina a toată tragedia, în ea se află esenţa iadului". Mândria este acel ,,întuneric cel mai din afară”, în care petrecând, omul se smulge de la Dumnezeul iubirii." Sfântul Părinte, Arsenie Boca, ne învață cum se dobândește smerenia: "Ferice de omul care se socotește mai rău decât toți și nu cade în deznădejde. Fericiți sunt aceia care neîncetat își văd păcatele lor. Cine își aduce aminte de păcatele sale, repede dobândește smerenia". 

Iar Sfântul Părinte, Porfirie Kavsokalitul, ne-a lăsat acest cuvânt de învațătură minunat: 

"Viața fără Hristos nu este viață. Dacă nu vezi pe Hristos în toate lucrările și gândurile tale, înseamnă că ești fără de Hristos. El este tot ce e mai bun și mai frumos, e totul. Ne strigă mereu: „Sunteți prietenii Mei, oameni buni, de ce nu pricepeți? Suntem frați! Eu nu vă ameninț cu iadul, ci vă iubesc! Vreau să vă bucurați împreună cu Mine de viață!” 

Avva Dorotei, spune că: "Cea dintâi mândrie este când cineva disprețuiește pe fratele său, când îl socotește că fiind un nimic. Dacă nu se va strădui să scape de această mândrie, ajunge cu încetul, la a doua mândrie prin care se mândrește și împotriva lui Dumnezeu, și-și pune pe seama lui isprăvile săvârșite, nu pe seama lui Dumnezeu. Dacă patima mândriei rămâne netratată și devine cronică, am putea spune că, la fel ca în cazul cancerului, ea face metastaze. 

Astfel, ajunge până la MÂNDRIA LUCEFERICĂ. Aceasta este "mândria cea mai deplină". Mândria lumească se arată când când cineva se mândrește împotriva aproapelui, ca fiind mai bogat, mai frumos, mai bine îmbrăcat sau de neam mai bun".

🙏🏽 Doamne, Dumnezeul nostru, dă-ne SMERENIE, BLÂNDEȚE, RĂBDARE și DREAPTĂ SOCOTEALĂ în toate.

                                                                                                             Amin și Aliluia!
                                                                                                             Preot Ioan 🛎️.

vineri, 8 noiembrie 2024

MĂRGĂRITARUL CEL ADEVĂRAT ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE......


🙏🏽 Bucuria mea, Sfântul Părinte, Pafnutie, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descoperă cui se aseamănă el. Atunci, a auzit glasul lui Dumnezeu care i-a zis: "Asemenea ești unui neguțator ce caută mărgăritare, ridică-te dar și nu te lenevi!" De ce l-a asemuit Dumnezeu pe Sfântul Pafnutie cu un neguțător de mărgăritare? Pentru că Sfântul Pafnutie, a lepădat toate câte le avea în lume, ostenindu-se toată vremea vieții pentru a afla o singură boabă de mărgăritar. Mărgaritarul cel adevărat este INIMA curățită de toate patimile, de toate cugetele cele rele și încălzită de focul dragostei către Dumnezeu. Îndemnul: Ridică-te și tu omule, și nu te lenevi, ni se potrivește fiecăruia dintre noi, fiindcă, ziua neguțătoriei noastre se apropie de asfințit!

Mii de scoici, pescarii cară,
Ca să afle-un mărgărit,
Dar o piatră și mai rară,
E un credincios smerit.

🙏🏽Sfântul Ioan Evanghelistul cel feciorelnic, râvnitorul întru sfințenie, nu a putut sta, în picioare când L-a văzut pe Învățătorul său întru slava și puterea Sa cea cerească, ci: "a căzut la picioarele Lui ca un mort" (Apocalipsa 1:17).Drept aceea, întrebam: Cum vor putea sta înaintea Domnului și a ochilor Săi ca para focului, cei care păcătuiesc împotriva Lui, care îi stau împotrivă, care își bat joc de numele Său, care nesocotesc dragostea și jertfa Sa, batjocoresc Crucea Sa, calcă în picioare poruncile Sale, prigonesc Sfânta Biserică Creștin Ortodoxă, îi necinstesc preoții și îi ucid pe credincioșii Săi? Ce se va întâmpla cu ei când vor sta înaintea Domnului, de vreme ce Sfântul Ioan a căzut ca un mort, văzându-L pe Dânsul. Ce se va întâmpla cu oamenii învățați care îi smintesc pe alții? Ce se va întâmpla cu profesorii care stârpesc credința din sufletele elevilor? Ce se va întâmpla cu ateii și sectanții care otrăvesc mințile oamenilor? Ce se va întâmpla cu hoții, cu tâlharii și cu desfrânații? 

Ce se va întâmpla cu vrăjmașii lui Hristos, dacă prietenul lui Iisus a căzut ca un mort dinaintea slavei Sale celei negrăite și pline de strălucire?

🙏🏽 O, Atotslavite și Atotputernice Doamne, ajută-ne să dobândim mărgaritarul cel adevărat, luminează pe noi și ne înviază cu puterea și cu slava Ta. 

                                                                                          Amin si Aliluia!
                                                                                            Preot Ioan 🛎️.


joi, 7 noiembrie 2024

TIE DOAMNE ..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...... 



🙏 Bucuria mea, iata inca un cuvant de invatatura minunat, al Sfantului Parinte, Nicolae Velimirovici: “La sfarsitul fiecarei ectenii, preotul cheama poporul sa se dea in chip deplin Domnului Hristos, zicand: „Pe noi insine, si unii pe altii, si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu, sa o dam!” La care poporul raspunde: „TIE, DOAMNE!” Acestea sunt cuvinte foarte importante si pot fi aplicate in multe imprejurari din viata omeneasca. Cand ai sanatate si spor la treaba, inalta-ti inima si zi: „TIE, DOAMNE!”
Cand oamenii te cinstesc si te lauda, spune-ti in sinea ta: „Nu eu merit asta, asta nu se cuvine mie, ci – TIE DOAMNE!”
Cand iti trimiti copiii la munca, la scoala, ori in armata, din pragul casei tale binecuvanteaza-i si zi: „Ii dau in grija – TIE, DOAMNE!”
Cand te lovesc invidia omeneasca si necredinta prietenilor, sa nu cazi cu sufletul si sa nu tii amaraciune in inima ta, ci sa zici: „Toate acestea le dau spre judecata si dreptate – TIE, DOAMNE!”
Cand mergi in urma sicriului ce poarta tot ce ai mai drag, paseste cu vitejie ca atunci cand duci un dar celui mai mare Prieten, si zi: „Acest suflet drag ti-l aduc in dar – TIE, DOAMNE!”
Cand se vor aduna asupra ta chipurile intunecate ale ispitelor dracesti, si suferintelor, si bolilor, sa nu deznadajduiesti, ci sa spui: „Ajutor si mila cer – TIE, DOAMNE!”
Cand ingerul mortii va veni la patul tau, sa nu te sperii – prieten este -, ci iarta-te cu aceasta lume si sa spui: „Sufletul meu pocait il dau in maini – TIE, DOAMNE!”

🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze bucuria mea, in toata ziua de astazi, in toate zilele vietii tale si in tot lucrul tau. 

                                                                                                           Amin si Aliluia!
                                                                                                            Preot Ioan 🔔.

miercuri, 6 noiembrie 2024

MÂNDRIA și PĂREREA DE SINE ...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...... 

                               

🙏🏽 Bucuria mea, diavolul este mai vechi decât lumea. Poate oare omul, a cărui viață se măsoară în ceasuri, să-l biruiască pe cel ce vreme de mii de ani, a învățat să-l lupte pe om? Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate, prin post, rugăciune, spovedanie și împărtășanie deasă și prin smerenie. Păzește-ți inima de mândrie și de părere de sine, fiindcă, Sfântul Cuvios, Ambrozie de la Optina, zice așa: “MÂNDRIA și PĂREREA DE SINE, sunt mai rele decât CURVIA și UCIDEREA. Acestea din urmă, respectiv, curvia și uciderea, l-au dus pe Proorocul David la SMERENIE și la POCĂINȚĂ, iar MÂNDRIA și PĂREREA DE SINE, l-au condus spre cădere, precum el însuși mărturisește: „Eu am zis, nu mă voi clătina în veac” (Psalm 29:6). După cădere, însă, spunea cu totul altceva: „Iar eu sunt vierme și nu om, ocara oamenilor și defăimarea poporului” (Psalm 21:7).

 Dar, tu caută smerenia și să primești toate fără de cârteală și fără de îndoială, fiindcă, zice Sfântul Siluan Athonitul: "Dacă omul începe să murmure și spune: Aceasta n-ar trebui să fie așa, aceasta nu e bine, nu va avea niciodată pace în suflet.” 

      Sfântul Părinte Arsenie Boca, ne îndeamnă așa: “Tu roagă-te fierbinte și nu te teme de nimic, nu te înfricoșa de necazuri, nu te înspăimânta de năpaste, fiindcă, rugăciunile le vor înlătura”. Roagă-te așa:
 
🙏 Doamne Dumnezeule, te rog să-mi dai puterea ca OCHII MEI, să vadă numai partea bună din oameni, INIMA MEA, să ierte chiar și cele mai mari păcate și să-i iubească pe vrăjmași, iar SUFLETUL MEU, să nu-și piardă niciodată credința creștin ortodoxă! SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

                                                                                                    Amin și Aliluia!
                                                                                                      Preot Ioan 🛎.


marți, 5 noiembrie 2024

CUVÂNT DE ÎNVAȚĂTURĂ DESPRE MÂNDRIE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


🙏🏽 Bucuria mea, iată un cuvânt de învațătură minunat, ușor de memorat, fiindcă, nu trebuie uitat: EU MÂNDRIE, TU MÂNDRIE, IUBIRE, CUM SĂ MAI FIE? EU ȘEFIE, TU ȘEFIE, LA MUNCĂ, CINE SĂ MAI FIE? 

Strâmtă este poarta Raiului, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află”. Dacă nu ai smerenie, nu te mântuieşti. S-a terminat! Vezi? Faci canon, te duci la Biserică, faci mătănii, te baţi cu capul de pământ… dacă ești mândru și n-ai smerenie, nici un folos nu este. Dacă ai smerenie, ferice de tine că trăieşti pe faţa pământului. Omul mândru, nu-și vede, de obi­cei, păcatul. Într-o istorioară se spune că un oarecare, părinte bătrân, iscusit, îl povățuia pe un frate, să nu se mândrească, însă acela, orbit de mintea sa, i-a răspuns: „IARTĂ-MĂ, PĂRINTE, ÎN MINE NU SE AFLĂ MÂNDRIE!”.

 Înțeleptul bătrân i-a răspuns: „CU CE PUTEAI, FIULE, SĂ-ȚI DOVEDEȘTI MÂNDRIA, MAI BINE, DECÂT CU ACEST RĂSPUNS?”. În orice caz, dacă omului îi este greu să-și ceară ­iertare, dacă este supărăcios și bănuitor, dacă pomenește răul și îi osândește pe alții, toate aces­tea sunt fără îndoială semne ale mândriei".

Ar fi minunat să ne amintim zilnic, învățătura Sfântă a Domnului nostru Iisus Hristos: "FIȚI BLÂNZI ȘI SMERIȚI CU INIMA și veți afla odihna sufletelor voastre" (Matei 11:21). 

Cu inima înfrântă și smerită să te rogi mereu așa:
 
Iisuse, mult îndurate,
Dă-mi iertare de păcate,
Ispășirea pe pământ,
Până nu plec în mormânt!

🙏🏽 Dumnezeu și Maica Domnului să te binecuvânteze în toată ziua și in tot lucrul tău, să te lumineze şi să te învrednicească părţii celor mântuiţi!''

                                                                               Amin și Aliluia!
                                                                                Preot Ioan 🛎️.


luni, 4 noiembrie 2024

I.N.R.C, adica, IISUS NAZARINEANUL, IMPARATUL CRESTINILOR!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Doamne Iisuse Hristoase, cand ma gandesc la patimile Tale, la durerile Tale, la rabdarea Ta, pe de o parte plang amar ca si Sfantul Apostol Petru. Mi se sfasie inima de durere, la fel cum cum s-au despicat pietrele la moartea Ta.

         Dar, pe de alta parte, sunt plin de bucurie, sunt plin de veselie, sunt plin de mangaiere si slavesc pogorarea Ta cea covarsitoare, pentru ca sunt convins ca Acela in care cred, este cu adevarat Dumnezeu. Si marturisesc impreuna cu sutasul: “Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27:54). Sa te vad pironit pe Sfanta Cruce si sa Te cred Fiu al lui Dumnezeu celui viu, este cea mai mare dovada ca credinta mea este cu totul adevarata, este cu totul dumnezeiasca. Ranit, plin de sange, defaimat,

 Tu esti Dumnezeul meu. Defaimarea Ta m-a slavit, sangele Tau m-a rascumpărat, ranile Tale m-au vindecat, cununa de spini pe care o porti, este pentru mine o cununa de slava in Rai. Crucea care te tine, este lemn de osanda si de necinste pentru aceia care nu se inchina ei. Pentru mine este catedra adevarului, este trofeu contra dusmanilor mei, este scara ca sa urc la Cer. Intr-adevar in urma celor suferite nu aveai nici frumusete si erai de nerecunoscut.

 Dar tocmai din pricina aceasta mai ales te recunosc ca Dumnezeul meu! Nu! Eu nu plang, ci ma inchin Sfintelor Tale patimi! Nu ma rusinez, ci sarut Sfanta Crucea Ta! Si intr-adevar cand Te vad pironit pe Cruce, ca un osandit, mi Te inchipui sezand pe tronul maririi ca Imparat al slavei! Si il rog pe Pilat sa schimbe acea inscriptie pe care a pus-o: I.N.R.I, adica, Iisus Nazarineanul, Imparatul iudeilor (Ioan 19:19) si sa puna o alta, adica pe aceasta: I.N.R.C, adica, Iisus Nazarineanul, Imparatul crestinilor! 


                                                                                     Amin si Aliluia!
                                                                                      Preot Ioan .

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină

927,066