🙏🏽 Bucuria mea, sufletele multor creștini ortodocși din vremea de astăzi, sunt stăpânite de mândrie, egoism și voia proprie, și nu se ostenesc deloc, sau prea puțin pentru mântuirea sufletelor lor. Sfântul Părinte, Arsenie Boca, spune așa: "Nu există foc mai mare ca arderea lăuntrică a sufletului de către conștiința, care-l chinuie și-l roade mereu ca un cariu încă din această viață. Iar în cealaltă, adică în cea veșnică, îl va roade și mai mult VIERMELE CEL NEADORMIT, dacă omul nu se va pocăi în această viață și nu va cauta să îndrepte nedreptățile făcute semenilor lui, chiar și cu bună intenție, în cazul că nu poate în alt fel.
" Pentru aceasta trebuie să meargă cat poate de des la Spovedanie, fiindcă, ÎNAINTE DE UȘA RAIULUI SE AFLĂ UȘA DE INTRARE LA PĂRINTELE DUHOVNIC. Cea mai grea luptă în viața aceasta, nu este alta decât BIRUIREA DE SINE. Fiindcă, biruirea de sine, duce la propășirea binelui. De la cârma minții atârnă totul.
Dacă nu ai ordine în minte nu poți avea ordine în viață. Dacă pe unii îi urăști, pe alții nici nu-i iubești, nici nu-i urăști, pe alții iarăși îi iubești dar potrivit, și în sfârșit pe alții îi iubești foarte tare, din aceasta neegalitate se cunoaște că ești departe de dragostea desăvârșite, care cere să iubești pe tot omul la fel, deopotrivă ”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu