🙏 Bucuria mea, Sfințitul Părinte, Sofronie de la Essex, zice așa: „În goana după confortul material, oamenii și-au pierdut confortul duhovnicesc, iar dinamismul materialist din zilele noastre își asumă din ce în ce mai mult un caracter demonic".
Sfântul Părinte, Paisie Aghioritul zice așa:"Nu folosește la nimic să-și tocească cineva genunchii cu nenumărate metanii, dacă nu-și freacă în același timp și „fața” cu smerenia, adică cu pocăința lăuntrică.
Cel care cere smerenie de la Dumnezeu, dar nu primește omul pe care Dumnezeu i-l trimite ca să-l smerească, nu știe ce cere. Pentru că virtuțile nu se cumpără ca de la băcănie, după câte „kilograme” vrem; ci Dumnezeu ne trimite oameni prin care suntem încercați, ne nevoim, lucrăm și astfel dobândim smerenia și ne învrednicim de cunună".
✒️ Așadar, să ne pocăim cu sinceritate și cu căință (Matei 3:2) Să adunăm roadele faptelor bune, în sufletele noastre (Matei 3:8). Să ne ferim nepăsare duhovnicească, fiindcă, nepăsarea este "un uriaș" care duce în iad (Matei 3:10). Să facem cât mai multă milostenie, din tot sufletul, cu mâinile larg deschise și cu fețele vesele (Luca 3:11). Să păstrăm măsura în tot ce facem, fiindcă, mare lucru este să avem, DREAPTĂ SOCOTEALĂ! (Luca 3:13). Să fim drepți, mulțumitori și recunoscători (Luca 3:14)
🙏 "Iisuse Hristoase, Fiul Cel iubit al Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul și mult întunecatul la minte!"
🙏 "Doamne, în marea Ta milostivire și în nemărginita Ta iubire, primește-mi rugăciunea și miluiește-mă pe mine, păcătosul.

Sfântul Părinte, Ilie Cleopa, ne-a lăsat acest cuvânt de învățătură: "Măi fraților, mare lucru este smerenia! Unde este smerenie, acolo nu mai încape diavolul. Diavolul fuge de omul smerit, ca ars de foc. Dar unde este mândrie, acolo este toată pierzarea. De aceea vă spun: nu judecați, nu osândiți, nu vorbiți de rău, că judecata este a lui Dumnezeu, nu a noastră. Tu vezi păcatul fratelui, dar nu vezi lupta lui, nu vezi lacrimile lui, nu vezi cât se roagă noaptea. ȚINE-ȚI MINTEA TA ÎN IAD și NU DEZNĂDĂJDUI, spunea Sfântul Siluan, adică, să te socotești pe tine cel mai păcătos și pe toți mai buni decât tine. RUGĂCIUNEA, RĂBDAREA și ASCULTAREA SUNT CELE TREI ARIPI CU CARE SUFLETUL ZBOARĂ LA CER. Fără ele, omul rămâne legat de pământ, oricât s-ar ruga cu gura. Rugați-vă, măi, rugați-vă neîncetat, că rugăciunea este respirația sufletului și lumina minții".
✒️ Așadar, să ne pocăim cu sinceritate și cu căință (Matei 3:2) Să adunăm roadele faptelor bune, în sufletele noastre (Matei 3:8). Să ne ferim nepăsare duhovnicească, fiindcă, nepăsarea este "un uriaș" care duce în iad (Matei 3:10). Să facem cât mai multă milostenie, din tot sufletul, cu mâinile larg deschise și cu fețele vesele (Luca 3:11). Să păstrăm măsura în tot ce facem, fiindcă, mare lucru este să avem, DREAPTĂ SOCOTEALĂ! (Luca 3:13). Să fim drepți, mulțumitori și recunoscători (Luca 3:14)
🙏 "Iisuse Hristoase, Fiul Cel iubit al Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul și mult întunecatul la minte!"
🙏 "Doamne, în marea Ta milostivire și în nemărginita Ta iubire, primește-mi rugăciunea și miluiește-mă pe mine, păcătosul.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.
Preot Ioan 🛎️.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu