
🙏 Bucuria mea,
Dacă în lume nu ar fi păcatul și atâta rău,
Am trăi ca Îngerii, în "sânul" lui Dumnezeu!
✍️ Sfântul Părinte, Iosif Vatopedinul ne îndeamnă la trezvie: "Trebuie să fim atenți, pentru că diavolul, care este stăpânitorul lumii acesteia, nu încetează să ne ispitească. Diavolul are stăpânire doar să ne provoace. Dacă nu îl ascultăm, nu poate face nimic". Sfântul Părinte, Maxim Mărturisitorul, ne-a lăsat și acest cuvânt de învățătură: "OMUL NU ESTE RĂPUS, ATUNCI CÂND ÎNFRUNTĂ DUHOVNICEȘTE ORICE SITUAȚIE".
Și pentru că Sfântul Părinte, Adrian Făgețeanu, spunea că acum în lume este o vreme a haosului, să vedem ce spune și Sfântul Părinte, Porfirie Kavsokalivitul: „Nu vă concentrați asupra răului, nu vă cufundați în vești sumbre și previziuni despre războaie și catastrofe. CEL CARE PRIVEȘTE NEÎNCETAT ÎNTUNERICUL, DEVINE EL ÎNSUȘI, ÎNTUNECAT. Priviți-L pe Hristos, umpleți-vă sufletul cu Lumina Sa, și atunci tot HAOSUL EXTERIOR VI SE VA PĂREA DOAR UN FUM UȘOR, care va dispărea în curând”.
Sfântul Părinte, Arsenie Papacioc, zice așa: "O să ne întrebe pe noi Dumnezeu: „Eu v-am făcut şi v-am înzestrat cu atâtea haruri, cu pază mare, Îngeri păzitori.
Cerurile erau în mâna voastră. Dumnezei după har puteaţi să fiţi, de ce nu vă gândeaţi şi la Mine? De ce vă împrăştiaţi? De ce la lucrurile lumii vă gândeaţi şi la Mine nu?”.
Sfântul Părinte, Siluan Athonitul, zice așa: "Omul, înainte de a fi atins de Har, trăiește gândind că totul e bine și în bună rânduială în sufletul lui; dar când Harul îl cercetează și locuiește în el, atunci se vede pe sine cu totul altfel, iar când Harul îl părăsește din nou, numai atunci își dă seama în ce mare nenorocire se găsește.
Cine nu cunoaște Harul, acela nici nu-l caută. Și așa, lumea s-a alipit de pământ și oamenii nu știu că NIMIC DE PE PĂMÂNT NU POATE ÎNLOCUI DULCEAȚA DUHULUI SFÂNT. Sufletul, când este părăsit de harul pe care l-a cunoscut, nu mai estec mângâiat de nimic și nu-și găsește odihna".
Pe nimic risipim anii,
Și nu știm cum să trăim,
Iubim doar ura și banii,
Ne trezim că-mbătrânim!
Și oricât ai regreta,
Timpul nu se mai întoarce,
Chiar de-ți plânge inima,
Viața merge către moarte!
Vrei acum, la bătrânețe,
Tinerețea s-o trăiești,
Timpul spune cu tristețe,
În zadar, n-o mai găsești!
🤔 Așadar, ATÂTA TIMP CÂT MAI AI TIMP, pregătește-te să te întâlnești cu Dumnezeu!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu