MAICA DOMNULUI: ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII

MAICA DOMNULUI: ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII

ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII

Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertării păcatelor prin preotul duhovnic. Nicio instituţie pământescă nu-l poate absolvi pe creştin de păcate. Nu putem merge nicăieri să cumpărăm iertarea, nu putem încheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a păcatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorât din marea Sa milostivire, ca fiecare om să-şi pregătească încă din viaţa aceasta locul în Împărăţia lui Dumnezeu.

El ştie că suntem neputincioşi şi repede cădem în cursele diavolului, de aceea ne-a dat şi soluţia prin care putem sta împotriva celui rău: Spovedania sau Mărturisirea.

Pe cât de mare este darul primit prin Mărturisire, pe atât de greu ne este să ajungem la el, pentru că în fiecare clipă stăpânitorul întunericului ne ispiteşte şi luptă cu toată priceperea şi viclenia să ne disragă atenţia cu alte ispite, decât să alergăm pe calea pocăinţei şi a iertării păcatelor.

Când vine vorba de Spovedanie, diavolul îşi adună mai mult ca oricând puterile şi unelteşte împotriva noastră ca nu cumva să ieşim de sub stăpânirea lui şi să ne apropiem de Dumnezeu.

Iată numai câteva din cursele pe care el le întinde creştinului dornic de pocăinţă:

1.     În primul rând ne trimite gândul necredinţei, spunându-ne în chip ascuns că Taina Spovedaniei este o invenţie şi că nu e nevoie să apelăm la ea pentru că nu are efect. Aşa îi amăgeşte pe mulţi dintre fraţii noştri, iar aceştia ajung să moară fără să-şi fi îndreptat sufletul.

2.     Apoi ne şopteşte în minte că nu e nevoie să ne spovedim acum, să mai amânăm până ne simţim în stare, sau până ne mai pregătim. Dar toată amânarea aceasta nu e altceva decât un prilej de a ne depărta de intenţia bună de a ne mărturisi. Căzuţi în ispita amânării Spovedaniei cu greu ne mai venim în fire să mergem să primim iertare pentru că sufletul aflat departe de Dumnezeu rămâne în nesimţire şi nu mai conştientizează starea de păcătoşenie.

3.     Primul pas spre Spovedanie îl constituie conştientizarea stării de păcătoşenie, dar necuratul diavol are grijă să ne distragă atenţia şi de la aceasta, făcându-ne să credem că păcatele noastre sunt prea mici în comparaţie cu ale altora. Noi nu avem păcate grave, n-am omorât pe nimeni, nu avem ce spovedi. Are grijă necuratul să ne dea şi exemple potrivite, ne împinge în păcatul judecării aproapelui şi ne determină să ne comparăm cu semenii noştri care sunt deprate de credinţa în Dumnezeu. Tu creştine, dacă vrei să ajungi la vârsta duhovnicească a cuiva de pe lumea asta compară-te cu sfinţii şi vei vedea că gândurile diavoleşti sunt false. Tinde spre înălţimea duhovnicească a sfinţilor şi urcă pe calea pocăinţei mărturisindu-ţi păcatele!!

4.     Înainte de a merge efectiv la duhovnic şi e ne mărturisi, diavolul îşi continuă munca. Ba ne caută de treabă să nu mai avem timp de rugăciunile de dinainte de spovedanie, ba face să fim ocupaţi cu altceva încât să nu mai ajungem la biserică sau se întâmplă să mergem şi să nu găsim în ziua aceea pe duhovnicul nostru. Nu dezarma creştine, sunt ispite mărunte! Împărţia lui Dumnezeu se ia prin multă trudă!

5.     Nici în timpul spovedaniei nu suntem lipsiţi de ispite. Se întâmplă să uităm din păcate şi să plecăm de la doctor fără a spune tot ce ne doare. De aceea duhovnicii recomandă să scriem păcatele pe o hârtie, iar după ce ne spovedim să o ardem ca să nu râdă alţii de păcatele noastre

6.     Altădată se întâmplă să ne fie ruşine cu păcatele făcute şi să nu avem curajul să le mărturisim. Ruşinea asta este de la diavolul ca să nu primim iertare. Mai bine ar fi să avem altă ruşine: cea de a face păcatul. Să ne fie ruşine înaite să facem ceva rău, asta e ruşinea de la Dumnezeu.

7.     Mulţi dintre noi nu înţeleg cum de a rânduit Dumnezeu un om care să ne asculte mărturisirea, gândind că mai bine dacă ne-am retrage undeva şi am vorbi singuri cu Dumnezeu. Uită aceşti fraţi ai noştri că duhovnicul e rânduit de Domnul nostru Iisus Hristos, care a dat Sfinţilor Săi Apostoli şi urmaşilor acestora puterea harică de a lega şi dezlega păcatele. Preotul duhovnic e numai un martor, care odată ce rosteşte rugăciunea de dezlegare avem certitudinea că Dumnezeu cu harul Său S-a milostivit de noi şi ne-a iertat, născându-ne la o viaţă nouă.

8.     Ispitele apar şi asupra duhovnicului. De multe ori se întâmplă să spovedească în grabă, fără a cerceta cu de-amănuntul starea sufletească a creştinului. Graba şi aglomeraţia fac pe plac diavolului, care se bucură văzâdu-ne plecând de la spovedit fără a avea sufletul curăţit în întregime de păcate.

9.     Greşesc mult creştinii care aleargă de la duhovnic la duhovnic, căutând pe cel mai indulgent sau pe cel care aprobă păcatele fără impune un regim special de pocăinţă. Cel ce fuge de pocăinţă fuge, de fapt, de Împărăţia lui Dumnezeu spre care nu putem înainta fără a pune început bun prin pocăiţă.

10.                         Există situaţii când venim la spovedit şi plecăm nevindecaţi sau încărcaţi cu mai multe păcate. Aceasta se întâmplă când ascultăm mărturisirile altora, făcându-i să se jeneze să spună tot ce au pe suflet pentru că suntem noi foarte aproape şi putem auzi.

11.                        Alţii ascund cu bună ştiinţă din păcate şi le spun pe cele mai uşoare, să pară nevinovaţi înaintea preotului, sau pentru că le e ruşine. Aceştia ar trebui să ia seama la cuvintele molitvei dinainte de spovedanie: „De vei ascunde de mine vreun păcat, îndoit îl vei avea. Ia seama de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat!”

12.                         Înaintea scaunului de spovedanie ne îndeamnă diavolul să ne dezvinovăţim, spunând că nu noi suntem vinovaţi de ce am făcut, ci cei din apropierea noastră. Aşa au făcut în vechime Adam şi Eva şi nu au fost iertaţi de Dumnezeu din cauza neasumării vinei şi a faptului că nu au recunoscut păcatul. Din această cauză, spun Părinţii Bisericii că cei care dau vina pe alţii la spovedanie şi nu vor să-şi recunoască păcatul făcut pleacă de la scaunul de spovedanie fără a primi iertare de la Dumnezeu. Spovedania unui astfel de om nu are efect, ci îi adună mai multe păcate.

13.                         Un alt caz care face ca spovedania să nu-şi îndeplinească scopul îl reprezintă micşorarea dimensiunilor reale ale păcatului, sau susţinerea ideeii că nu suntem chiar aşa de vinovaţi. Orice păcat, oricât de neînsemnat ar părea, trebuie socotit de noi ca fiind foarte grav, numai aşa ne putem păzi de a nu avansa în răutate şi pocăindu-ne să scăpăm de el.

14.                         Are diavolul altă cale de a face spovedania noastră ineficientă: trimite peste noi duhul inhibării şi al jenei, făcându-ne să spunem şoptit sau neclar păcatul, ori prea repede, astfel ca preotul să nu înţeleagă ce am zis. În astfel de cazuri, Părinţii spun că nu primim iertare, ci numai dacă spunem totul clar şi cu părere de rău.

15.                         Dacă am fost tari şi am rezistat acestor ispite, ne vom lovi de altele, căci nici după spovedanie diavolul nu ne lasă în pace, ci mai rău porneşte război asupra noastră. Mai întâi se chinuie să nu păstrăm prea mult timp sufletul curat,trimiţind mult mai multe ispite. Apoi ne atrage atenţia spre alte lucruri lumeşti, încercând să ne facă să uităm de canonul pe care nu l-a dat duhovnicul. Nu în ultimul rând ne insuflă în gând ideea că spovedania făcută este suficientă şi ar trebui să mergem mai rar să ne spovedim. Nu rare sunt cazurile când ia diavolul chip de om sau intră în semeni de-ai noştri care batjocoresc Sfânta Spovedanie sau ne fac să ne jenăm că noi ne îngrijim de suflet în loc să facem altceva în concordanţă cu obiceiurile vremii.

Iată prin câte încercări trecem şi cât de greu este să punem început bun mântuirii noastre. Toată viaţa este o luptă şi trebuie să facem faţă multor încercări. De aceea, creştine, acum când ne aflăm în vreme de post aleargă cât mai repede la duhovnic şi curăţeşte-ţi sufletul ca să nu-şi facă diavolul cuib de răutate în inima ta şi să-ţi împietrească simţirea.

Mergi cu sufletul luminat de credinţă şi cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, spune-ţi păcatele cu umilinţă şi odată întors acasă nu te dezlipi de rugăciune ca Dumnezeu să-ţi ajute să învingi toate ispitele diavolului.

Sfaturi pentru o spovedanie curată

Iată ce spunea un bătrân îmbunătăţit despre o spovedanie curată:

1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.

2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe credincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.

3. Tu ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, adică îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.

4. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.

Sursa: Pelerinul rus

Despre spovedanie

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...



PENTRU O TEOLOGIE GÂNDITĂ ŞI TRĂITĂ
Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi
cu dragoste, apropiaţi‑vă![1]
Ce îndemn călduros! Ce invitaţie
insistentă! Păcat însă că noi, creştinii,
următori ai lui Hristos şi oamenii aşa‑zişi
„de biserică” (în comparaţie cu majoritatea
secularizată a celor care doar se
numesc creştini), rămânem surzi acestei
invitaţii de a ne împărtăşi din „masa
Stăpânului”, din „darul nemuririi” şi din
„antidotul morţii”. La fiecare Liturghie,
Hristos, prin gura preotului, Se oferă
zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este
Trupul Meu…” şi: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu…” şi, văzând ce se întâmplă,
mă întreb care mai este rostul acestor cuvinte din moment ce la majoritatea Liturghiilor de peste an
nimeni nu „ia” şi nimeni nu „bea”?! Pentru ce mai săvârşim atunci Liturghia în fiecare duminică sau
chiar în fiecare zi?! Şi acum o ultimă întrebare: ceea ce facem este normal sau greşit? Dacă este
normal, atunci care este scopul principal al Sfintei Liturghii, iar dacă este greşit, care este soluţia şi
ce învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi în legătură cu aceasta?
În Evanghelia după Ioan, cap. VI, găsim cea mai profundă şi mai directă învăţătură biblică
referitoare la rostul împărtăşirii cu Hristos. Iată ce spune Mântuitorul: „Adevărat, adevărat zic vouă,
dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în
voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea
de apoi. Trupul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu adevărata băutură. Cel ce mănâncă
Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru mine şi Eu întru el” (Ioan 6:53‑56). Vedem deci
clar îndoitul scop al împărtăşirii, şi anume: intrarea în relaţie de comuniune cu Hristos, Mântuitorul
nostru, precum şi dobândirea „învierii spre viaţă”(Ioan 5:29), adică a vieţii veşnice.
Dacă ne referim şi la contextul în care au fost rostite aceste cuvinte, care „sunt duh şi sunt
viaţă”(Ioan 6:63), vedem că Mântuitorul Şi‑a început cuvântul prin amintirea hrănirii cu mană în
pustie a poporului evreu (Ioan 6:31‑32), iar aceasta, pentru a arăta atât trecerea de la Vechiul la
Noul Legământ (de la curăţirea prin sângele ţapilor la curăţirea prin sângele Noului Legământ), cât
şi imposibilitatea pentru om de a trăi chiar şi o singură zi fără mană – „pâinea care se pogoară din
cer” (Ioan 6:51)[2].

UNII SOCOTESC CA SPOVEDANIA TREBUIE SA O FACEM LA BATRANETE

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

O mare ispita diavoleasca ii paste pe unii oameni care, in necunostinta de cauza, comenteaza zicand ca Spovedania trebuie sa o faca la batranete. Este atata viclesug al diavolului in aceasta amanare care ne tine departe de harul iertarii, incat raspunsul trebuie dat fara intarziere:
I. In primul rand, nu putem sti daca fiecare dintre noi oamenii ajungem la o varsta inaintata. Cate morti premature nu se intampla?!

II. Chiar daca ajungem la batranete, nu putem stii daca vom reusi sa ne si spovedim. Pe de o parte din cauza mandriei, pe de alt a parte, datorit a obisnuintei rele, nu se stie daca omul ajuns la o varsta inaintata se poate roti la asemenea grade mari, asa incat sa faca o spovedanie curata, avand in vedere ca nu a mai facut-o niciodata. Cam ce semana m la tinerete, aceea culegem la batranete! In cele mai multe cazuri oamenii ajunsi in asemenea situatii sunt iremediabili. Foarte greu este sa indrepti un batran care a trait toata viat a lui departe de Dumnezeu si de poruncile Lui, departe de Biserica si de tot ceea ce este sfant. Numai mila lui Dumnezeu mai poate face minuni!
III. Cei casatoriti, cu familii, cu copii si nepoti, trebuie sa se gandeasca foarte serios la transmiterea pacatelor lor peste urma si. De ce sa sufere un copil pentru pacatele parintilor? Nu
poti sa stii cat traiesti, daca mai ai timp de Spovedanie si canon pentru pacate.
IV. A te spovedi inseamna a te curati de pacate si a te apropia de Dumnezeu. Ori, daca stai toata viata nespovedit si necuratit de pacate, de unde mai poti avea garantia curatirii de pacate, a iertarii si a apropierii de Dumnezeu? Cunoastem cum foarte multi sfinti din tinerete au trait aproape de Dumnezeu si, ajunsi la batranete, le era frica sa nu piarda pe Dumnezeu si mantuirea lor.
V. Pacatele le facem continuu. Chiar daca ne spovedim la tinerete, nu inseamna ca nu mai facem pacate. Dar ce sa mai vorbim de cei ce nu s-au spovedit niciodata in viata?! Este greu sa intretii o haina curata permanent, sa o speli de fiecare data de cea mai mica murdarie. Dar, ce sa mai spunem daca nu ti-ai spalat haina toata viata?! Se mai poate spala? Sau, daca reusesti s-o speli, se mai poate garanta portul ei pe mai departe? Se risca o degradare totala. Ideal este curatarea ei periodica, fapt care-i garanteaza viata lunga. Asa este si cu Spovedania periodica, adica curatarea periodica a sufletului; acest lucru it i poate garanta titlul de cetatean al raiului, casnic al lui Dumnezeu si prieten al sfintilor.
VI. Atunci cand un parinte intr-o familie nu se spovedeste, nu merge la biserica, nu are habar de Tainele bisericii, cum poate da el o educatie sanatoasa copilului sau? Ce exemplu poate lua copilul de la el, decat numai rau. Nu trebuie sa ne miram de apucaturile rele ale copiilor ce nu au primit o educatie religioasa in casa.
VII. Pentru a avea o casnicie cat mai sanatoasa, cei doi tineri care se casatoresc, daca nu se vor spovedi continuu, nu vor avea decat de pierdut. Fidelitatea conjugala se pastreaza, cel mai bine si sigur in viata, atunci cand ambii sot i se spovedesc periodic. Ignorarea Spovedaniei in casnicie aduce certuri, betii, desfranari, batai, despartiri, crime, avorturi etc.
VIII. Tot timpul in viata, indiferent de varsta, tanar sau batran, atunci cand se spovedeste, pe langa iertarea de pacate, prime ste noi forte de la Duhul Sfant pentru infruntarea raului.
IX. Indiferent de varst a, atunci cand ne spovedim trebuie sa cerem sfaturi pentru viata: „intelepciunea sta intru sfat mult” spune Sfanta Scriptura sau „Cine vrea sa se mantuiasca, cu intrebarea sa calatoreasca" spun Sfintii Parinti in Paternic. Tot timpul in viata sa nu facem nimic fara sfatul duhovnicului. Daca intrebam intru smerenie avem protectia Duhului Sfant. Cu alte cuvinte, a te spovedi tot timpul in viata inseamna smerenie, inseamna constientizarea nimicnicieinoastre omenesti, inseamna crestere in virtuti, inseamna apropiere de Dumnezeu, inseamna mantuirea sufletului.

 VA ROG SA URMARITI ACEST BLOG...UNDE VETI GASI INVATATURI INTERESANTE...
http://desprespovedanie.blogspot.com/

10 lucruri de ştiut la prima spovedanie

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

Spovedania este esenţială pentru orice creştin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeşte un veşmânt de lumină necreată, un înger păzitor şi un loc în rai, şi mai ales este înfiat de Dumnezeu, devine cetăţean al cerului şi casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu după har.

Pe măsură ce omul înaintează în viaţă, această haină luminoasă a vieţii se întunecă din cauza păcatelor, se pătează de fărădelegi şi trebuie spălată mereu, în mod ritmic şi conştient, prin Botezul lacrimilor, adică prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Ea este indispensabilă pentru creşterea noastră în Hristos, aşa cum este necesară curăţenia casei, spălarea trupului sau igiena. Spovedania este aşadar curăţirea sufletului de păcate în faţa lui Dumnezeu care iartă păcatele şi în prezenţa preotului duhovnic care dă prin Duhul Sfânt sfaturile şi tratamentul duhovnicesc care trebuie urmat în fiecare caz în parte.

Mii de oameni care se declară creştini, nu înţeleg de ce viaţa lor este plină de suferinţă, de întuneric şi de moarte. Însă de cele mai multe ori este din vina păcatelor care sufocă viaţa noastră şi instaurează dependenţa de rău şi de înstrăinare de Dumnezeu. Lipsa de spovedanie echivalează cu rarefierea aerului spiritual, cu asfixierea noastră duhovnicească, ca sămânţa între spini, şi cu moartea spirituală.

De cele mai multe ori, oamenii care nu s-au spovedit niciodată, sau doar în copilărie, la porunca părinţilor, au o frică şi o ruşine de spovedanie şi caută tot felul de justificări pentru a evita curăţenia generală din sufletul şi viaţa lor. Ruşinea de preot nu trebuie însă să fie mai mare decât ruşinea pe care o vom avea în faţa întregii umanităţi şi în faţa îngerilor, când se vor da pe faţă păcatele noastre şi vom fi aruncaţi în focul cel veşnic. Preotul este şi el un om cu siguranţă păcătos, şi are şi el nevoie de duhovnic, şi oricum a auzit de multe ori tot felul de păcate, şi poate discerne gravitatea, stăruinţa lor, obişnuinţa de a păcătui, păcatul cronic sau ocazional, însoţit de pocăinţă sau de indiferenţă etc.

Nimeni nu simte plăcere să spună tainele întunecate ale sufletului său lui Dumnezeu. Dar El oricum le cunoaşte şi ne-a văzut când le-am săvârşit, aşa că ruşinea de Dumnezeu trebuia să lucreze atunci când am făcut păcatul, nu când ne spălăm definitiv de el. Pocăinţa trebuie însoţită de lacrimi de regret, de hotărârea de a nu mai păcătui, de refuzul păcatului, de conştiinţa friabilităţii şi slăbiciunilor noastre. Este un moment de ardere interioară a spinilor păcatelor noastre, de cauterizare a răului din noi. Spovedania este o operaţie dureroasă, dacă e onestă şi totală, prin care se extirpează din noi izvoarele răului, ocaziile, prejudecăţile, complexele şi catalizatorii păcatului. În acest moment de chirurgie duhovnicească, Dumnezeu transformă în nefiinţă păcatele noastre, le şterge din memoria Sa infinită, prin iubire şi ne dăruieşte puterea Duhului Sfânt de a nu le mai repeta. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre spovedanie: “Dacă nou ne amintim de păcatele noastre, Dumnezeu le va uita, iar dacă noi le vom uita, Dumnezeu şi le va aminti”.

Iată câteva dintre sfaturile pe care este bine să le urmăm atunci când mergem la spovedanie, mai ales dacă este Prima Spovedanie, sau una după multă vreme.

1. Vorbeşte cu Părintele duhovnic. O discuţie în prealabil, înainte de Spovedanie, este în măsură să alunge temerile, prejudecăţile şi părerile despre o asemenea Sfântă Taină. O discuţie liberă şi degajată înseamnă şi o pregătire mentală pentru mărturisirea păcatelor. Duhovnicul îţi poate spune ce rugăciuni să spui înainte de Spovedanie, unde găseşti un ghid de spovedanie etc.

2. Citeşte rugăciunile pentru Spovedanie. Mărturisirea este un exerciţiu spiritual complex, care merge la rădăcinile căderilor noastre spirituale. Ce altă cale mai bună pentru reconcilierea noastră cu Dumnezeu poate fi decât rugăciunea? Ea aduce şi o sensibilitate şi o atenţie sporită pentru momentul mărturisirii, o simţire a efectelor răului în viaţa noastră, un dor de Dumnezeu şi de curăţie şi o plângere interioară în care păcatele sunt respinse din suflet şi apare hotărârea de a nu mai păcătui. Dumnezeu poate ierta orice păcat dacă ne spovedim sincer şi dacă urmăm tratamentul prescris de Doctor.

3. Meditează asupra păcatelor tale. O perioadă de bilanţ interior, de gândire retrospectivă şi anticipativă asupra vieţii noastre, amintirea vieţii de păcat şi hotărârea de a abandona vechea viaţă, un clasament interior al căderilor noastre, de la păcatele mici până la cele omorâtoare de suflet, sunt necesare înainte de vorbirea cu Dumnezeu. Inima uşurată de rugăciune, simte mai acut nevoia de pocăinţă. La acest stadiu se află surogatul de spovedanie din confesiunile potestante, în care vorbirea cu Dumnezeu este anulată şi rămâne doar o introspecţie mentală, inutilă din punct de vedere haric. Unii oameni se ghidează cu Decalogul, alţii cer ca duhovnicul să le pună întrebări. Cel mai indicat este însă un Ghid de spovedanie, unde putem găsi toate păcatele posibile.

4. Să ai o inimă plină de regret. Apropierea de scaunul Spovedaniei înseamnă un pas spre Dumnezeu. Lepădarea de păcate şi de patimi trebuie făcută însă cu străpungerea inimii, cu regret pentru răul pe care l-ai săvârşit, cu dorinţa de a vindeca rănile din sufletul tău, care-L întristează pe Hristos. Modelul de pocăinţă este vameşul din parabola Mântuitorului. Aşadar, smerenia, pocăinţa, privirea înspre pământ, realismul pentru neputinţa sufletului tău, conştiinţa păcătuirii, dar şi speranţa iertării, dorul după virtute, făgăduinţa de a păstra lumina în suflet, toate acestea sunt necesare pentru o spovedanie sinceră. Vindecarea de păcat înseamnă lepădarea lui dar şi o perpetuă atenţie pentru a nu cădea din nou în acelaşi întuneric. Părintele duhovnic trebuie să audă ce este putred şi rău, nu ceea ce este bun. Spovedania nu este povestea vieţii noastre, ci examenul de extirpare a păcatului şi a răului din sufletul nostru.

5. Fii concis. În timpul spovedaniei, toate păcatele trebuie descrise pe scurt, fără a apela la circumstanţe şi amintiri colaterale, sau în amănunte particulare. Părintele duhovnic poate pune întrebări pentru a vedea gravitatea păcatului. Totuşi mărturisirea nu trebuie să fii prea general, pentru a permite duhovnicului să vadă amplitudinea şi înrădăcinarea omului în păcat, sau dimpotrivă.

6. Fii clar. Nu încerca să eufemizezi sau să spui unui păcat altfel decât se numeşte el. Expresii de genul “am fost ispitit”, “am căzut” etc., nu înseamnă nimic în iconomia examenului şi a iertării.

7. Spovedeşte-te complet. Este important să spui toate păcatele, fără a ascunde ceva. Scopul spovedaniei nu este de a arăta bine la chestionar, ci de a scăpa de păcate şi de a afla adevărul despre noi. Este inutil să mergi la doctor fără să-i spui şi să-i arăţi ce te doare, ci altceva. A ascunde adevăratele simptome este echivalent cu perpetuarea bolii şi cu agravarea ei. A omite un păcat înseamnă că spovedania este incompletă.

8. Primeşte canonul cu credincioşie şi împlineşte-l. Epitimia sau canonul nu este nicidecum o pedeapsă pentru păcat, ci un medicament care alinează durerea şi vindecă rănile interioare ale sufletului. De obicei canonul trebuie să fie proporţional cu păcatul: rugăciuni, milostenie, metanii, post etc. Canonul poate fi şi oprirea temporară de la Sfânta Împărtăşanie, dacă gravitatea păcatelor o cere. Canonul este o realitate flexibilă, care depinde de la caz la caz, şi este destinat accentuării atenţiei penitentului la adevărata viaţă duhovnicească.

9. Spovedania este un nou început. Păcatele mărturisite sunt iertate de Dumnezeu, dar rănile pe care le-au cauzat sufletului rămân în suflet. Ele trebuie vindecate prin rugăciune şi canon, dar şi printr-o prezenţă ritmică şi atentă la scaunul de spovedanie, pentru a eradica rădăcinile şi prilejurile de păcatuire. A trata păcatul fără a lua în considerare izvorul lui, este echivalent cu a trata efectele, fără a înlătura cauza bolii. Spovedania nu este un sfârşit, ci un început de viaţă nouă. Pocăinţa (“metanoia”) înseamnă “schimbarea minţii”, a modului de viaţă şi al felului de a simţi, în colaborare strânsă cu harul lui Dumnezeu.

10. Spovedania este o realitate care trebuie repetată frecvent. Pentru a curăţa sistematic sufletul şi pentru a creşte spiritual, omul are nevoie de Spovedanie, cum are nevoie de spălarea trupului. Odată cu abandonarea vechilor păcate, omul devine mai atent şi la nuanţele întunecate ale vieţii, spovedeşte nu numai faptele rele, ci gândurile, intenţiile, ideile, care ar putea aduce întuneric în viaţa sa. Aşa că un om cu o viaţă spirituală avansată, odată cu smerenia, întăreşte şi aprofundează spovedania, ca întâlnire cu Dumnezeu şi ca bilanţ interior al sufletului până la judecata lui Dumnezeu.

(Sursa: www.doxologia.ro www.ortodoxiatinerilor.ro

Duhovnicul vindecă rănile sufletului

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

de Laura Zmaranda

Uneori, povara păcatelor apasă atât de greu pe sufletele credincioşilor, încât numai iertarea providenţială le poate dezrobi din lanţul nevăzut ce le subjugă. Aşa cum ne arată şi cartea de căpătâi a omenirii, Biblia, Dumnezeu le-a dat unor oameni aleşi puterea de a izbăvi de întinăciunea păcatelor pe oricine caută să se mântuiască.

Ce spun scripturile
Primele dovezi privind puterile cu care au fost înzestraţi unii oamenii apar încă din ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, când s-a arătat ucenicilor săi. Atunci, Mântuitorul le-a dat apostolilor puterea legării şi dezlegării păcatelor, spunându-le: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute”.
O altă mărturie din Sfânta Evanghelie prin care Iisus dă puterea iertării păcatelor a fost cea către Sfântul Apostol Petru, căruia îi spune: „Şi-ţi voi da cheile Împărăţiei Cerurilor, şi oricâte vei lega pe pământ vor fi legate şi în Cer şi oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în Cer”. Aşadar, aceste prime mărturii descrise în Biblie sunt semne că printre noi se află oameni în al căror destin se regăseşte misiunea aparte de a aduce iertarea divină asupra credincioşilor.

Harul spovedaniei se dă printr-o rânduire aparte
Prezenţa duhovnicului în viaţa noastră este la fel de importantă ca a profesorilor sau ca a doctorilor, chiar dacă intervenţia lui în existenţa zilnică este mai puţin evidentă. Preotul duhovnic este omul care are darul de a ne linişti conştiinţa atunci când nimeni altcineva nu o mai poate face şi este, dincolo de toate, un mijlocitor în relaţia noastră cu Dumnezeu.
Acest har al spovedaniei nu este însă destinat oricărui preot. Potrivit canoanelor bisericeşti, duhovnicia este un dar care nu se primeşte o dată cu hirotonia, ci se dă printr-o rânduială numită hirotesia de duhovnic. Prin această slujbă, preotul primeşte puterea iertării păcatelor şi calitatea de ascultător de mărturisiri. În trecut, preoţii primeau acest har al duhovniciei doar după o îndelungată experienţă pastorală, liturgică şi de viaţă.

Să-L căutăm pe Dumnezeu, nu omul
O întrebare care încolţeşte în mintea multora dintre noi este cum să ne alegem duhovnicul, cum ar trebui să arate acesta sau cum ar trebui să ne vorbească. Este însă o întrebare care se poate transforma în ispită dacă insistăm asupra ei. Asta pentru că atunci când ne prezentăm la sfânta spovedanie venim în faţa lui Dumnezeu, şi nu a omului care ne ascultă. Duhovnicul este doar cel care aşterne puntea dintre noi şi divinitate, aşadar nu trebuie să-l căutăm sau să-l alegem după un criteriu anume. Important este să ne spovedim indiferent de cine este omul care ne ascultă păcatele. Chiar dacă cel în faţa căruia ne mărturisim păcatele nu este aşa cum ne-am dori, trebuie să-l privim ca pe o călăuză care ne îndreaptă spre drumul faptelor bune.

Confesiunea trebuie făcută din toată inima
Într-o lume tot mai cerebrală, precum cea în care trăim noi, acţiunile noastre au un caracter oarecum robotic. Oamenii sunt setaţi să facă lucrurile pe care le-au învăţat, uneori doar pentru a respecta nişte norme impuse de societate, de religia pe care o avem sau poate doar din teamă.
Nu de puţine ori vedem că oamenii din jurul nostru privesc credinţa şi ritualurile specifice ca pe o regulă care trebuie împlinită fără vreo implicare sufletească sau fără a se gândi măcar o clipă cu toată fiinţa lor la Dumnezeu. Spovedania este acel pas făcut de bunăvoie, care ne apropie de Împărăţia Cerurilor şi ar trebui să fie nu doar o mărturisire a păcatelor, ci un regret profund pentru starea de decadenţă în care ne aflăm.
Pentru a dobândi iertarea păcatelor noastre, mărturisirea noastră trebuie să fie completă şi să nu se ascundă nimic din cele făptuite. O parte din procesul de mântuire presupune ca acela care vine în faţa duhovnicului să înţeleagă că doar datorită voinţei lui Dumnezeu fiinţa sa a fost plăsmuită, iar inima sa să fie smerită.
Preoţii ne îndeamnă ca prin spovedanie să ne acceptăm greşelile şi să nu învinovăţim pe altcineva decât pe sinele nostru pentru înfăptuirea lor. În urma spovedaniei, duhovnicul dă dezlegare la împărtăşanie, Taina prin care creştinii se unesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, sub chipul pâinii şi al vinului, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci.

„Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi“ (Ioan; 8-10)

„Cel ce ia asupra sa sarcina cea grea a duhovnicului dator este să se facă chip şi pilda tuturor cu înfrânarea, cu smerenia, cu lucrarea a tot felul de fapte bune, rugându-se în tot ceasul lui Dumnezeu ca să i se dea lui cuvântul înţelegerii şi al cunoştinţei, ca să poată îndrepta pe cei ce năzuiesc către dânsul” (cuvinte din Evhologiu care ar trebui să fie literă de lege pentru orice preot duhovnic)

http://www.taifasuri.ro/taifasuri/religie/5832...

ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertării păcatelor prin preotul duhovnic. Nicio instituţie pământescă nu-l poate absolvi pe creştin de păcate. Nu putem merge nicăieri să cumpărăm iertarea, nu putem încheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a păcatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorât din marea Sa milostivire, ca fiecare om să-şi pregătească încă din viaţa aceasta locul în Împărăţia lui Dumnezeu.

El ştie că suntem neputincioşi şi repede cădem în cursele diavolului, de aceea ne-a dat şi soluţia prin care putem sta împotriva celui rău: Spovedania sau Mărturisirea.

Pe cât de mare este darul primit prin Mărturisire, pe atât de greu ne este să ajungem la el, pentru că în fiecare clipă stăpânitorul întunericului ne ispiteşte şi luptă cu toată priceperea şi viclenia să ne disragă atenţia cu alte ispite, decât să alergăm pe calea pocăinţei şi a iertării păcatelor.

Când vine vorba de Spovedanie, diavolul îşi adună mai mult ca oricând puterile şi unelteşte împotriva noastră ca nu cumva să ieşim de sub stăpânirea lui şi să ne apropiem de Dumnezeu.

Iată numai câteva din cursele pe care el le întinde creştinului dornic de pocăinţă:

1.     În primul rând ne trimite gândul necredinţei, spunându-ne în chip ascuns că Taina Spovedaniei este o invenţie şi că nu e nevoie să apelăm la ea pentru că nu are efect. Aşa îi amăgeşte pe mulţi dintre fraţii noştri, iar aceştia ajung să moară fără să-şi fi îndreptat sufletul.

2.     Apoi ne şopteşte în minte că nu e nevoie să ne spovedim acum, să mai amânăm până ne simţim în stare, sau până ne mai pregătim. Dar toată amânarea aceasta nu e altceva decât un prilej de a ne depărta de intenţia bună de a ne mărturisi. Căzuţi în ispita amânării Spovedaniei cu greu ne mai venim în fire să mergem să primim iertare pentru că sufletul aflat departe de Dumnezeu rămâne în nesimţire şi nu mai conştientizează starea de păcătoşenie.

3.     Primul pas spre Spovedanie îl constituie conştientizarea stării de păcătoşenie, dar necuratul diavol are grijă să ne distragă atenţia şi de la aceasta, făcându-ne să credem că păcatele noastre sunt prea mici în comparaţie cu ale altora. Noi nu avem păcate grave, n-am omorât pe nimeni, nu avem ce spovedi. Are grijă necuratul să ne dea şi exemple potrivite, ne împinge în păcatul judecării aproapelui şi ne determină să ne comparăm cu semenii noştri care sunt deprate de credinţa în Dumnezeu. Tu creştine, dacă vrei să ajungi la vârsta duhovnicească a cuiva de pe lumea asta compară-te cu sfinţii şi vei vedea că gândurile diavoleşti sunt false. Tinde spre înălţimea duhovnicească a sfinţilor şi urcă pe calea pocăinţei mărturisindu-ţi păcatele!!

4.     Înainte de a merge efectiv la duhovnic şi e ne mărturisi, diavolul îşi continuă munca. Ba ne caută de treabă să nu mai avem timp de rugăciunile de dinainte de spovedanie, ba face să fim ocupaţi cu altceva încât să nu mai ajungem la biserică sau se întâmplă să mergem şi să nu găsim în ziua aceea pe duhovnicul nostru. Nu dezarma creştine, sunt ispite mărunte! Împărţia lui Dumnezeu se ia prin multă trudă!

5.     Nici în timpul spovedaniei nu suntem lipsiţi de ispite. Se întâmplă să uităm din păcate şi să plecăm de la doctor fără a spune tot ce ne doare. De aceea duhovnicii recomandă să scriem păcatele pe o hârtie, iar după ce ne spovedim să o ardem ca să nu râdă alţii de păcatele noastre

6.     Altădată se întâmplă să ne fie ruşine cu păcatele făcute şi să nu avem curajul să le mărturisim. Ruşinea asta este de la diavolul ca să nu primim iertare. Mai bine ar fi să avem altă ruşine: cea de a face păcatul. Să ne fie ruşine înaite să facem ceva rău, asta e ruşinea de la Dumnezeu.

7.     Mulţi dintre noi nu înţeleg cum de a rânduit Dumnezeu un om care să ne asculte mărturisirea, gândind că mai bine dacă ne-am retrage undeva şi am vorbi singuri cu Dumnezeu. Uită aceşti fraţi ai noştri că duhovnicul e rânduit de Domnul nostru Iisus Hristos, care a dat Sfinţilor Săi Apostoli şi urmaşilor acestora puterea harică de a lega şi dezlega păcatele. Preotul duhovnic e numai un martor, care odată ce rosteşte rugăciunea de dezlegare avem certitudinea că Dumnezeu cu harul Său S-a milostivit de noi şi ne-a iertat, născându-ne la o viaţă nouă.

8.     Ispitele apar şi asupra duhovnicului. De multe ori se întâmplă să spovedească în grabă, fără a cerceta cu de-amănuntul starea sufletească a creştinului. Graba şi aglomeraţia fac pe plac diavolului, care se bucură văzâdu-ne plecând de la spovedit fără a avea sufletul curăţit în întregime de păcate.

9.     Greşesc mult creştinii care aleargă de la duhovnic la duhovnic, căutând pe cel mai indulgent sau pe cel care aprobă păcatele fără impune un regim special de pocăinţă. Cel ce fuge de pocăinţă fuge, de fapt, de Împărăţia lui Dumnezeu spre care nu putem înainta fără a pune început bun prin pocăiţă.

10.                         Există situaţii când venim la spovedit şi plecăm nevindecaţi sau încărcaţi cu mai multe păcate. Aceasta se întâmplă când ascultăm mărturisirile altora, făcându-i să se jeneze să spună tot ce au pe suflet pentru că suntem noi foarte aproape şi putem auzi.

11.                        Alţii ascund cu bună ştiinţă din păcate şi le spun pe cele mai uşoare, să pară nevinovaţi înaintea preotului, sau pentru că le e ruşine. Aceştia ar trebui să ia seama la cuvintele molitvei dinainte de spovedanie: „De vei ascunde de mine vreun păcat, îndoit îl vei avea. Ia seama de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat!”

12.                         Înaintea scaunului de spovedanie ne îndeamnă diavolul să ne dezvinovăţim, spunând că nu noi suntem vinovaţi de ce am făcut, ci cei din apropierea noastră. Aşa au făcut în vechime Adam şi Eva şi nu au fost iertaţi de Dumnezeu din cauza neasumării vinei şi a faptului că nu au recunoscut păcatul. Din această cauză, spun Părinţii Bisericii că cei care dau vina pe alţii la spovedanie şi nu vor să-şi recunoască păcatul făcut pleacă de la scaunul de spovedanie fără a primi iertare de la Dumnezeu. Spovedania unui astfel de om nu are efect, ci îi adună mai multe păcate.

13.                         Un alt caz care face ca spovedania să nu-şi îndeplinească scopul îl reprezintă micşorarea dimensiunilor reale ale păcatului, sau susţinerea ideeii că nu suntem chiar aşa de vinovaţi. Orice păcat, oricât de neînsemnat ar părea, trebuie socotit de noi ca fiind foarte grav, numai aşa ne putem păzi de a nu avansa în răutate şi pocăindu-ne să scăpăm de el.

14.                         Are diavolul altă cale de a face spovedania noastră ineficientă: trimite peste noi duhul inhibării şi al jenei, făcându-ne să spunem şoptit sau neclar păcatul, ori prea repede, astfel ca preotul să nu înţeleagă ce am zis. În astfel de cazuri, Părinţii spun că nu primim iertare, ci numai dacă spunem totul clar şi cu părere de rău.

15.                         Dacă am fost tari şi am rezistat acestor ispite, ne vom lovi de altele, căci nici după spovedanie diavolul nu ne lasă în pace, ci mai rău porneşte război asupra noastră. Mai întâi se chinuie să nu păstrăm prea mult timp sufletul curat,trimiţind mult mai multe ispite. Apoi ne atrage atenţia spre alte lucruri lumeşti, încercând să ne facă să uităm de canonul pe care nu l-a dat duhovnicul. Nu în ultimul rând ne insuflă în gând ideea că spovedania făcută este suficientă şi ar trebui să mergem mai rar să ne spovedim. Nu rare sunt cazurile când ia diavolul chip de om sau intră în semeni de-ai noştri care batjocoresc Sfânta Spovedanie sau ne fac să ne jenăm că noi ne îngrijim de suflet în loc să facem altceva în concordanţă cu obiceiurile vremii.

Iată prin câte încercări trecem şi cât de greu este să punem început bun mântuirii noastre. Toată viaţa este o luptă şi trebuie să facem faţă multor încercări. De aceea, creştine, acum când ne aflăm în vreme de post aleargă cât mai repede la duhovnic şi curăţeşte-ţi sufletul ca să nu-şi facă diavolul cuib de răutate în inima ta şi să-ţi împietrească simţirea.

Mergi cu sufletul luminat de credinţă şi cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, spune-ţi păcatele cu umilinţă şi odată întors acasă nu te dezlipi de rugăciune ca Dumnezeu să-ţi ajute să învingi toate ispitele diavolului.

Sfaturi pentru o spovedanie curată

Iată ce spunea un bătrân îmbunătăţit despre o spovedanie curată:

1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.

2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe credincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.

3. Tu ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, adică îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.

4. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.

Sursa: Pelerinul rus

GHID DE SPOVEDANIE

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

GHID DE SPOVEDANIE
(SAU ÎNDREPTAR PENTRU MARTURISIREA PACATELOR)
TAINA POCAINTEI

Oamenii nu se pot mântui, nu pot intra în Paradis daca nu se spovedesc si nu se împartasesc. Dumnezeu, când a fost pe pamânt, Iisus Hristos a dat aceste porunci. Despre Marturisire e scris e scris în Sfânta Scriptura: “Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept ca sa ne ierte” (I Ioan 1, 9). Despre Sfânta Împartasire Mântuitorul zice: “Daca nu veti mânca trupul Fiului Omului si nu veti bea sângele Lui, nu veti avea viata în voi” (Ioan 6, 53).
Daca nu ne-am spovedit si împartasit de Pasti putem sa o facem si acum postind câteva zile si marturisindu-ne pacatele. Dupa Învierea lui Iisus diavolul nu mai are nici o putere asupra celor care cred în Mântuitorul. Diavolul are putere asupra omului prin pacate. Daca marturisim pacatele scapam de ele si diavolul nu mai are nici o putere asupra noastra.
Importanta pocaintei este atât de mare încât orice îndemnuri spre o Pocainta mai serioasa nu pot fi decât binevenite. Redam mai jos un mic îndreptar pentru marturisirea pacatelor. Ne vom stradui sa raspundem la 3 întrebari:
Care este folosul Pocaintei?
Ce cuprinde adevarata Pocainta?
Cum ne spovedim?
1. CARE ESTE FOLOSUL POCAINTEI?
Pocainta însemneaza îndreptare, adica parerea de rau pentru pacatele facute, marturisirea si parasirea lor. Roadele Pocaintei sunt mari: iertarea, mângâierea, salvarea din pacat si din moarte, recucerirea Paradisului.
Dupa cum este adevarat ca nu este om fara de pacat, tot asa este de adevarat ca nu este om care sa se mântuiasca daca nu se pocaieste, daca nu-si marturiseste pacatele si nu se îndreapta.
Care au fost primele cuvinte rostite de Iisus pe pamânt, când a început propovaduirea Evangheliei? “Pocaiti-va si credeti în Evanghelie” (Marcu 1, 15). Cu aceleasi cuvinte începe si Sf. Ioan Botezatorul predica sa: “Pocaiti-va ca s-a apropiat împaratia cerurilor” (Matei 3, 2).
La fel Apostolii si-au început învatatura dupa Rusalii, dupa ce au primit Duhul Sfânt. Apostolul Petru spune: “Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos” (Fapte 2, 38).
Înca din Vechiul Testament Dumnezeu spune prin gura proorocului Iezechil: “EU NU VOIESC MOARTEA PACATOSULUI, CI CA PACATOSUL SA SE ÎNTOARCA SI SA FIE VIU” (Iezechil 33, 11). Din aceste cuvinte reiese clar ca omul se poate salva prin Pocainta. Si fara Taina Pocaintei nu ne putem mântui.
2. CE CUPRINDE ADEVARATA POCAINTA ?
Patru lucruri sunt absolut necesare :
1. REGRETUL , parerea de rau ca ai pacatuit, ca l-ai suparat pe Dumnezeu care ti-a dat viata si toate bunatatile. Regretul ca ai calcat Poruncile Sale, poruncile vietii care te duc în Rai si te feresc de suferinta, de moarte, de iad, de diavolul.
Sunt nenumarate exemple în Sf. Scriptura despre acest regret, aceasta pocainta a oamenilor.
Psalmul 50 de pocainta, scris de DAVID când a pacatuit cu nevasta lui Urie, e un exemplu graitor: “Miluieste-ma Dumezeule dupa mare mila Ta si dupa multimea îndurarilor Tale sterge faradelegea Mea... Ca pacatul meu înaintea mea este pururea...” (Psalmul 50, 1-4).
În Noul Testament ne amintim   de minunata pilda data de Iisus cu fiul risipitor. El si-a revenit în sine, spune Scriptura, a venit acasa si a spus tatalui sau: “Tata, am gresit la cer si înaintea ta. Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Primeste-ma ca pe unul din argatii tai” (Luca 15, 18-19).
2. PARASIREA PACATELOR. Nu-i suficient sa-ti para rau ca ai pacatuit. Trebuie sa parasesti imediat pacatele, tovarasiile rele si ocaziile care te duc la pacat. În aceasta privinta Iisus spune femeii prinse în adulter: “Vezi, sa nu mai pacatuiesti” (Ioan 8, 11). Slabanogului vindecat dupa o boala de 38 de ani îi spune: “Vezi sa nu mai pacatuiesti ca sa nu ti se întâmple tie ceva si mai rau” (Ioan 5, 15).
Nu-i suficient pentru o adevarata pocainta nici parerea de rau pentru pacatele facute, nici parasirea lor ci este de neaparata trebuinta si MARTURISIREA PACATELOR.
3. MARTURISIREA PACATELOR SI DEZLEGAREA LOR. Marturisirea pacatelor se face în fata lui Dumnezeu. Lui ai gresit si Lui trebuie sa-i marturisesti pacatele. Dar aceasta marturisire se face sub rânduiala lui Dumnezeu, adica la biserica, sub patrafirul preotului, având ca martor preotul.
Iisus a dat dezlegare de pacate tuturor pacatosilor care au mers la el. Si tâlharul care în ultimul moment, pe cruce si-a cerut iertare, a fost mântuit. Dar Iisus dupa Înviere si Înaltare a lasat aceasta putere de a dezlega pacatele Apostolilor si urmasilor lor, Episcopilor si preotilor. El a spus aceste cuvinte: “Cum M-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimit si Eu pe voi... Luati Duh Sfânt: CARORA LE VETI IERTA PACATELE LE VOR FI IERTATE SI CARORA LE VETI TINE VOR FI TINUTE” (Ioan 20, 21-23).
Crestinul trebuie sa aiba constiinta ca se marturiseste în fata lui Dumnezeu, dar având ca martor preotul prin care primeste dezlegare de pacate. Sunt multi crestini care nu se marturisesc spunând ca si preotul e om pacatos. E adevarat ca si preotul e om pacatos pentru ca “nu este om care sa fie viu si sa nu greseasca”, dar asa a binevoit Dumnezeu sa ne dea dezlegare nu prin îngeri, ci prin preotii sfintiti care au acest har special al Preotiei.
Apostolul Ioan spune: “DACA marturisim pacatele noastre , El este credincios si drept ca sa ne ierte” (I Ioan 1, 9). Apostolul Iacob spune: “Marturisiti-va unii altora pacatele” (Iacob 5, 16). Unii crestini pornind de la aceste cuvinte cred ca te poti marturisi oricui, nu numai preotului. Nu este asa pentru ca Iisus a dat putere doar Apostolilor sa dezlege pacatele.
Iisus a zis: “Cine nu asculta de Biserica sa-ti fie tie ca un pagân si ca un vames” (Matei 18, 17). Deci trebuie sa ascultam de Biserica, de Canoanele Apostolilor, ale Sfintilor Parinti. Iisus a spus catre Apostoli: “Cel care va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta si cel ce se leapada de voi, se leapada de Mine” (Luca 10, 16).
Apostolul Pavel spune: “Sa luam seama unul altuia, ca sa ne îndemnam la dragoste si la fapte bune, FARA SA PARASIM BISERICA NOASTRA, precum le este obiceiul unora, ci îndemnatori facându-ne, cu atât mai mult cu cât vedeti ca se apropie Ziua aceea caci daca pacatuim de voia noastra, dupa ce am luat cunostinta de adevar, nu mai ramâne pentru pacate nici o jertfa, ci o înfricosatoare asteptare a judecatii si iutimea focului care va mistui pe cei potrivnici. Cine a calcat legea lui Moise este ucis fara de mila, pe cuvântul a doi sau trei martori; gânditi-va, cu cât mai aspra va fi pedeapsa cuvenita celui care a calcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu si i-a necinstit sângele Testamentului cu care s-a sfintit si a facut de ocara Duhul harului” (Evrei 10, 24-29).
Din aceste cuvinte se întelege ca nu trebuie sa parasim Biserica noastra. Si în acelasi timp ce grave sunt pacatele noastre, ale crestinilor. De aceea Sfintii Parinti dau Canoane de 5-10, 15-20 de ani de pocainta pentru pacate.
Iisus spune: “Orice pacat si orice hula se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel ce va sa fie” (Matei 12, 31-32).
Iata, deci, ca unii confrati de-ai nostri care vor sa fie “pocaiti” si îsi zic “pocaiti” se lasa de unele pacate mai mici si cad în cele fara de iertare, pentru ca hulind Biserica lasata de Iisus, hulesc Duhul Sfânt; hulind pe Maica Domnului, hulesc Duhul Sfânt, pentru ca Sfânta Marie era plina de Duh Sfânt si Duhul Sfânt a umbrit-o ca sa-L nasca pe Iisus (Luca 1); hulind Sfintele Taine hulesc Duhul Sfânt. Toate Tainele: PREOTIA, BOTEZUL, MIRUL, CUNUNIA, SPOVEDANIA, ÎMPARTASANIA, MASLUL se savârsesc de catre DUHUL SFÂNT, prin preoti, prin credinciosi, prin Biserica. Si iata cum satana îi baga pe “pocaiti” într-o capcana din care nu mai pot iesi. Adevarata pocainta au stiut-o toti crestinii de 2000 de ani. Ea însemneaza sa te lasi de rele, nu sa parasesti Biserica si sa hulesti Sfintele Taine si sa asculti pe proorocii mincinosi.
Chiar daca regreti greselile si daca le parasesti si daca le marturisesti, totusi nu este suficient pentru o adevarata Pocainta. Ce mai trebuie? E necesara PRACTICAREA PORUNCILOR LUI DUMNEZEU.
4. PRACTICAREA PORUNCILOR SI CANONUL. Adica: n-ai fost la Biserica ? De acum încolo, mergi. Ai suduit si nu L-ai laudat pe Dumnezeu? De acum cânta si lauda pe Dumnezeu. Ai citit tot felul de carti si Sfânta Scriptura n-ai citit-o? De acum citeste-o, studiaz-o. Ai furat, ai dorit câstig fara munca? De acum lucreaza cinstit si nu face nici o nedreptate. Ai desfrânat? De acum traieste în post, castitate, înfrânare. Ai fost trufas? De acum fii modest s.a.m.d.
Trebuie sa observam ca toti câti au mers la Iisus si-au schimbat viata. Niciunul n-a mai stat în mocirla pacatelor. La fel si azi, cel ce vine la Iisus prin preot, prin Biserica, trebuie sa-si schimbe viata si sa practice zilnic poruncile vietii, poruncile lui Iisus. Iisus ne cere sa-l urmam: “Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Sf. Ioan Botezatorul spune: “Faceti roade vrednice de pocainta... Orice pom care nu face roada buna, se taie si se arunca în foc” (Luca 3, 8-9).     Apostolul Pavel zice: “Iesiti din mijlocul lor si va osebiti, zice Domnul, si de ce este necurat nu va atingeti si Eu va voi primi pe voi” (II Cor. 6, 17).
Iisus a zis: “Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvântul Meu si Tatal Meu îl va iubi si vom veni la El si vom face locas la el” (Ioan 14, 23).      VAMESUL ZAHEU, CÂND S-A ÎNTORS LA DUMNEZEU A ZIS: “Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracilor si daca am napastuit pe cineva cu ceva, întorc împatrit” (Luca 19, 8). Si-a luat singur canon.
Evanghelistul Luca spune: “Si au sosit în acel timp unii care-L vesteau despre galileenii al caror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Si El, raspunzând le-a zis: credeti, oare, ca acesti galileeni au fost ei mai pacatosi decât toti ceilalti galileeni, ca au patimit acestea? Va spun: nu! Ci, daca nu va veti pocai, toti veti pieri la fel” (Luca 13, 1-3).
3. CUM NE MARTURISIM PACATELE ?
Ca sa ne marturisim pacatele cum se cuvine, cu credinta, cu nadejde, cu durere, trebuie sa meditam la pedepsele cumplite pe care le aduce pacatul cu sine dupa cum e scris: “Si pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savârsit aduce moarte” (Iacob 1, 15).
Sa ne gândim ca Dumnezeu nu a crutat pe îngerii neascultatori si au ajuns diavoli, care se chinuiesc în veci. Sa ne amintim ce grele suferinte au venit asupra oamenilor prin pacatul lui Adam si Eva. Apoi pierirea oamenilor prin potop. Nimicirea Sodomei si Gomorei cu foc din cer, razboaiele, epidemiile, revolutiile si alte mari dezastre sunt urmarea pacatelor. Si ce este mai important - chinurile vesnice în iad, chinuri mult mai grozave decât orice suferinta pe pamânt.
Cei ce nu si-au marturisit pacatele si nu s-au îndreptat vor auzi la judecata de apoi condamnarea: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, care este gatit diavolilor si îngerilor lui” (Matei 24, 45).
CE ESTE PACATUL ? Pacatul este calcarea poruncii lui Dumnezeu cu stiinta si cu voie libera.
FELURILE PACATELOR.
Pacatele sunt de trei feluri: Pacate capitale, Pacate strigatoare la cer si Pacate împotriva Duhului Sfânt.
PACATELE CAPITALE sunt: TRUFIA, IUBIREA DE ARGINT, DESFRÂNAREA, PIZMA, LACOMIA, MÂNIA si LENEA.
PACATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT sunt pacatele împotriva CREDINTEI, NADEJDII si IUBIRII. Aceste virtuti crestine sunt lucrari ale Duhului Sfânt în om. De aceea pacatele împotriva lor se numesc PACATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT. Pacate împotriva CREDINTEI sunt: NECREDINTA (ATEISMUL) si CREDINTA GRESITA (EREZIA SI IDOLATRIA). Pacate împotriva NADEJDII sunt: DEZNADEJDEA CA DUMNEZEU TE IARTA SI TE AJUTA SI NADEJDEA GRESITA CA DUMNEZEU IARTA ORICUM, SI FARA SA PARASESTI PACATUL. Pacate împotriva IUBIRII sunt: URA SI PIZMA împotriva aproapelui pentru sporul lui în fapte bune.
PACATE STRIGATOARE LA CER sunt:
UCIDEREA, AVORTUL ;
SODOMIA (DESFRÂUL ÎMPOTRIVA FIRII);
ASUPRIREA VADUVELOR, ORFANILOR SI SARACILOR ;
OPRIREA PLATII LUCRATORILOR;
BATJOCORIREA PARINTILOR.
Aceste pacate cer pedeapsa înca din lumea aceasta. Ele tind sa nimiceasca viata, firea omului.
Iisus a spus: “De vrei sa intri în viata, tine poruncile” (Matei 19, 17). Iata, deci, ca daca vrem sa dobândim raiul, trebuie sa tinem CELE 10 PORUNCI.
Cele 10 Porunci le aflam în Sfânta Scriptura în cartea Iesirii cap. 20 si Deuteronom cap.5.
Primele 4 Porunci se refera la Dumnezeu, iar celelalte se refera la aproapele nostru.
DECALOGUL (CELE 10 PORUNCI)
         EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TAU, SA NU AI ALTI DUMNEZEI AFARA DE MINE!
         SA NU-TI FACI TIE CHIP CIOPLIT, NICI VREO ASEMANARE A VREUNUI LUCRU DIN CER SAU DE PE PAMÂNT SI SA NU TE ÎNCHINI LUI!
         SA NU IEI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TAU ÎN DESERT!
         ADU-TI AMINTE DE ZIUA DOMNULUI SI O SFINTESTE PE EA!
         CINSTESTE PE TATAL TAU SI PE MAMA TA CA SA-TI FIE BINE SI SA TRAIESTI MULTI ANI PE PAMÂNT!
         SA NU UCIZI!
         SA NU FI DESFRÂNAT!
         SA NU FURI!
         SA NU MINTI!
       SA NU POFTESTI CE ESTE AL ALTUIA!

Toate cele 10 Porunci se cuprind în porunca iubirii: sa iubim pe Dumnezeu si pe oameni.
Pentru o marturisire mai usoara putem sa ne gândim în primul rând la PORUNCA IUBIRII si la toate CELE 10 PORUNCI. Pacatele capitale, pacatele strigatoare la cer si pacatele împotriva Duhului Sfânt le putem introduce tot la cele 10 Porunci, astfel:
PACATELE CAPITALE:
TRUFIA la porunca iubirii si la Porunca 6: Sa nu ucizi;
AVARITIA la Porunca 8: Sa nu furi;
DESFRÂNAREA la Porunca 7; Sa nu fii desfrânat;
PIZMA la Porunca iubirii;
LACOMIA la Porunca 8: Sa nu furi;
MÂNIA la Porunca 6: Sa nu ucizi;
LENEA la Porunca 8: Sa nu furi!
PACATELE STRIGATOARE LA CER:
UCIDEREA la Porunca 6: Sa nu ucizi;
SODOMIA la Porunca 7: Sa nu fii desfrânat;
ASUPRIREA SARACILOR SI NEPLATA LUCRATORILOR la Porunca 8: Sa nu furi;
BATJOCORIREA PARINTILOR la Porunca 5: Cinsteste-ti parintii! PACATELE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT intra la PORUNCA IUBIRII DE DUMNEZEU SI DE OAMENI.
Pacatele dupa gravitate se pot împarti în doua :
1. Pacate de moarte, pedepsite în Legea Veche prin moarte.
2. Pacate usoare ce se iarta fara canon. Prin ele nu pierdem legatura de har cu Dumnezeu.
Exista si pacat prin complicitate. COMPLICITATEA LA PACATUL ALTUIA este când ai influentat pe cineva sa pacatuiasca prin exemplul tau, prin cuvinte sau ai fost de acord cu el sau ai putut sa-l opresti si nu l-ai oprit. Despre aceasta e scris: “Cine stie sa faca binele si nu-l face pacat are” (Iacob 4, 17).
Iisus spune: “Cine va sminti pe vreunul dintre acestia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui sa-si lege de gât o piatra de moara si sa fie aruncat în adâncul marii. Vai lumii din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 6-7).
PREOTUL DUHOVNIC este preotul care primeste un har special printr-o rugaciune a episcopului, pentru a spovedi pe credinciosi.
Oamenii cauta duhovnici buni. Ei sunt din ce în ce mai rari. Dar trebuie sa spunem ca nici un duhovnic, oricât ar fi de mare, nu este desavârsit. Spunem aceasta pornind de la urmatoarele considerente:
           sufletul omului e creat dupa chipul lui Dumnezeu;
           orice om este univers greu de cunoscut, greu de sondat;
           omul nu se cunoaste bine nici pe el însusi, cu atât mai mult pe altul;
          oricât l-ar întreba duhovnicul pe crestin în ce privinta a pacatuit, nu nimereste totdeauna locul ranit de diavol ;
Omul citind Sfânta Scriptura, scrierile Sfintilor Parinti si diverse carti îsi poate da seama de anumite aspecte si atitudini în viata în care a gresit. De aceea spune Apostolul Pavel: “Sa se cerceteze omul pe sine însusi...” (I Cor. 11, 28).  Cu alte cuvinte, te ajuta preotul prin întrebari si cu rabdare sa faci o marturisire, o spovedanie buna, dar efortul cel mai mare trebuie sa-l faci tu prin rugaciunea si cercetarea faptelor sufletului tau, raportat la poruncile Domnului.
E bine sa ai preotul tau din parohie, duhovnic si pe care sa-l asculti. Dar si aici poate fi un neajuns. Adica poate si el e unilateral, are niste preferinte, poate are si el niste pacate si e mai îngaduitor cu ele la fiii sai duhovnicesti. De aceea multi crestini, cel putin o data în viata cauta sa se spovedeasca si la manastiri, la mari duhovnici, la mari îndrumatori în cele sufletesti.
CANONUL
Preotul da canon când te spovedesti. De exemplu: sa nu te împartasesti 5-10-20 de ani; sa postesti, sa faci matanii; sa dai ceva de pomana; sa citesti Sfânta Scriptura; sa citesti anumite rugaciuni etc.
Canonul te ajuta sa te îndrepti si sa-ti dai seama de gravitatea pacatului ce l-ai facut.
Preotul stie si crestinul trebuie sa stie ca trebuie sa practice virtutea opusa pacatului sau viciului pe care-l are: lenea sa fie biruita prin munca, desfrânarea prin înfrânare, mânia prin blândete, ura prin iubire, zgârcenia prin darnicie, trufia prin smerenie etc.
Dupa Spovedanie, preotul îti spune ce canon sa faci. Apoi rosteste rugaciunea de dezlegare a pacatelor. Oricine a mers la Iisus a primit dezlegarea pacatelor. De aceea oricine vine cu inima înfrânta la biserica si se marturiseste, i se da dezlegarea de pacate prin preot.
Se întâmpla în vremea noastra ca multi preoti si credinciosi nu mai respecta canoanele. Nu e bine. Daca nu respectam canoanele nu ne mântuim. Suntem sacrilegii, batjocoritori de cele sfinte, nu primim harul iertarii. În cartea MOLITVELNIC la Slujba Spovedaniei preotii sunt îndrumati astfel: “Afara din canoanele Sfintilor Parinti sa nu îngreunezi, nici sa usurezi pe cineva, ca sa nu te faci pe tine partas la pacate straine (...) Nimeni sa nu se însele pe sine si sa creada ca ar putea fi mai iertator decât Sfintii Parinti (...)  Si de unde poate avea aceasta putere? De vreme ce pe acestia îi defaima si lucreaza afara din canoanele si hotarârile lor LUCRUL SAU NU POATE FI DE NICI UN FOLOS SI ESTE FARA TEMEI” (Molitvelnic, Bucuresti 1992, pg.53).
Daca, de exemplu, daca un preot neglijent nu da canon unui credincios care a facut un pacat mare, pentru care Sfintii Parinti au dat canon sa fie oprit de la Sfânta Împartasanie 20 de ani, credinciosul acela nu-si va da seama de gravitatea pacatului si va face altele. De asemenea se pot îmbolnavi cei ce se împartasesc fara pregatire, dupa cum e scris: “Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat fata de Trupul si Sângele Domnului. Sa se cerceteze însa omul pe sine si asa sa manânce din pâine si sa bea din pahar. Caci cel ce manânca si bea cu nevrednicie, osânda îsi manânca si bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit” (I Cor. 11, 27-30).
Se poate observa ca sufletul omului nu se linisteste decât dupa acei ani prevazuti de Sfintii Parinti.
Noi nu trebuie sa uitam ca un crestin botezat, îmbracat în Hristos nu mai poate trai ca un  pagân decât cu mari riscuri. Parintii, Biserica, societatea trebuie sa aiba grija ca tânarul sa creasca în credinta si credinciosul sa traiasca dupa învatatura Domnului.
Repetam un citat de mai înainte: “daca pacatuim de voia noastra, dupa ce am luat cunostinta de adevar, nu mai ramâne pentru pacate nici o jertfa, ci o înfricosatoare asteptare a judecatii si iutimea focului care va mistui pe cei potrivnici. Cine a calcat legea lui Moise este ucis fara de mila, pe cuvântul a doi sau trei martori; gânditi-va, cu cât mai aspra va fi pedeapsa cuvenita celui care a calcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu si i-a necinstit sângele Testamentului cu care s-a sfintit si a facut de ocara Duhul harului” (Evrei 10, 24-29).
“Cei care sunt ai lui Hristos si-au rastignit trupul împreuna cu patimile si cu poftele. Daca traim în Duhul, în Duhul sa si umblam” (Gal. 5, 24-25).
Prin rugaciuni si profunda pocainta e posibila iertarea, îndreptarea, dar foarte greu si cu multa nevointa. De aceea canoanele date de Sfintii Parinti sa le consideram minime. Noi gresim nu ca pagâni, cum au fost multi din cei veniti la Iisus, ci ca crestini botezati care am primit Duhul Sfânt. De aceea pentru noi, pacatele, caderile sunt foarte grave si foarte periculoase.
MIC ÎNDREPTAR PENTRU MARTURISIREA PACATELOR
Preotul poate întreba si credinciosul se poate marturisi dupa acest îndreptar, dupa Porunca Iubirii, dupa cele 10 Porunci. E adevarat ca unii Sfinti Parinti micsoreaza anii de canon cu anumite conditii. De exemplu Sf. Ioan postitorul arata ca daca omul e tânar, daca a parasit pacatul de mult, daca e hotarât sa posteasca mai mult, sa faca matanii mai multe, sa faca milostenii mai multe etc. i se mai scad din anii de pocainta.
PORUNCA IUBIRII:
“Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este cea dintâi si cea mai mare porunca. Iar a doua, asemenea acesteiea: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti” (Matei 22, 37-38).
SA IUBESTI PE DUMNEZEU. În aceasta porunca se cuprind primele patru Porunci din Decalog.
PORUNCA I
1. EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TAU, SA NU AI ALTI DUMNEZEI AFARA DE MINE!
LEGAT DE ACESTE PORUNCI marturiseste daca AI FACUT URMATOARELE PACATE :
           n-am iubit pe Dumnezeu din tot sufletul meu si din toata puterea mea, ca fiind Creatorul si Ocrotitorul meu ;
           n-am crezut în Dumnezeu. Am fost ateu;
           am scris, am vorbit si am sustinut ca nu este Dumnezeu. M-am unit si am sustinut pe atei. Nu i-am mustrat;
          am avut îndoieli de credinta
           am crezut în idoli;
           nu mi-am pus toata încrederea în Dumnezeu;
           n-am cinstit pe Dumnezeu, Biserica Sa, Sfintii Sai dupa cuviinta;
           n-am consacrat lui Dumnezeu cele mai alese simtaminte, gânduri si fapte, cum i s-ar cuveni;
           am crezut în soarta, în noroc si nu în Pronie, în purtarea de grija a lui Dumnezeu;
           m-am încrezut în mine si în fortele mele si nu în Dumnezeu, dupa cum e scris ca, spre sfârsitul lumii oamenii se vor face pe sine dumnezei ;
           mi-a placut sa fiu laudat, sa fiu dictator, sa mi se plece lumea, desi tot ce am e de la Dumnezeu ;
           n-am marturisit si nu stiu CREZUL ;
           n-am citit Sfintele Scripturi si nu cunosc Poruncile Domnului, n-am învatat religie desi stiu sa citesc si am citit multe carti;
           n-am crezut în Sfânta Treime, în Rai si iad, în judecata obsteasca, în învierea mortilor, în Sfintele Taine;
           am ispitit pe Dumnezeu, cerând minuni si semne fara sa fie de trebuinta;
           am citit carti eretice sau pornografice ;
           am vândut sau cumparat harul lui Dumnezeu cu bani;
           am tagaduit ca sunt crestin si cred în Dumnezeu ;
           n-am ajutat Biserica si n-am adus daruri din cele ce mi-a dat Dumnezeu;
           n-am multumit lui Dumnezeu pentru darurile Sale;
           am judecat, am urât, m-am ridicat împotriva lui Dumnezeu ;
           m-am împartasit fara sa cunosc bine învataturile lui Iisus si fara pocainta;
           mi-am pierdut nadejdea în Dumnezeu;
           am crezut gresit ca oricât as pacatui, Dumnezeu ma iarta si fara sa ma îndrept;
           am hotarât sa pacatuiesc pâna voi putea apoi sa ma pocaiesc;
           m-am lepadat de Dumnezeu când a trebuit sa sufar pentru credinta;
           n-am respectat Canoanele si rânduielile Bisericii;
           am sustinut si crezut ca toate religiile sunt bune;
           am mers la adunarile ereticilor si sectantilor;
am dat pilda si sfaturi si am ajutat sa faca si altii aceste pacate si putând sa le opresc nu le-am oprit.
PORUNCA A II-A
2. SA NU-TI FACI TIE CHIP CIOPLIT, NICI VREO ASEMANARE A VREUNUI LUCRU DIN CER SAU DE PE PAMÂNT SI SA NU TE ÎNCHINI LUI!
           mi-am pus nadejdea în bani si în oameni ;
           am iubit, am cinstit si-mi petrec vremea cu placeri trupesti, fotbal, masini si diferite ocupatii sau lucruri, ceea ce este tot o închinare la idoli;
           am confundat idolii cu icoanele, dupa învataturile ereticilor si n-am cinstit dupa cuviinta icoanele facute în Biserica dupa porunca lui Dumnezeu (Iesire 25, 30);
           am apelat la vrajitori, ghicitori, magi, spiritisti si multi altii care lucreaza cu puterea diavolului si n-am respectat porunca Domnului: “Barbatul sau femeia de vor chema morti sau de vor vraji sa moara neaparat; cu pietre sa fie ucisi, ca sângele lor este asupra lor” (Levitic 20,27);
           am facut vraji sau am chemat duhurile mortilor;
           am cinstit creatia în locul Creatorului;
           am purtat grija pentru materie si lucrurile lumesti, mai mult decât pentru credinta, pentru Dumnezeu;
           am fost lacom. “Lacomia este închinare la idoli” (Col. 3, 5);
           m-am îmbuibat dupa cum e scris: “Pântecele este Dumnezeul lor” (Filip. 3, 19);
           am o evlavie fatarnica si nu adevarata;
           ma ocup de lucruri superficiale si uit “de cele mai cu greutate ale legii: judecata, mila si credinta” (Matei 23, 23) ;
           cred în nalucirile viselor;
           sunt patimas si iubitor de placeri si am întiparite în minte si inima chipul idolilor si patimilor mele;
           am devenit robul hainelor, al luxului, al aprecierii oamenilor;
           am dat pilda, sfat si ajutor sa faca altii aceste pacate, am putut sa le opresc si nu le-am oprit;
PORUNCA A III-A
3. SA NU IEI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TAU ÎN DESERT!
           am hulit pe Dumnezeu ;
           la boala, suferinta si încercari am cârtit împotriva lui Dumnezeu ca fiind nedrept ;
           am hulit Sfintii si Biserica ;
           am hulit pe slujitorii Bisericii;
           am înjurat;
           am blestemat;
           am facut juramânt si l-am calcat;
           am facut juramânt strâmb la judecata;
           am dat fagaduinte lui Dumnezeu si nu le-am tinut;
           am jurat cu usurinta sau am zis “Zau” mereu;
           am folosit la petreceri glume si cuvinte din Scriptura;
           am spus ca în Scriptura sunt basme sau lucruri care se împotrivesc unele altora;
           am dat pilda, îndemn si ajutor sa faca si altii aceste pacate;
           am putut sa le opresc si nu le-am oprit;
PORUNCA A IV-A
4. ADU-TI AMINTE DE ZIUA DOMNULUI SI O SFINTESTE PE EA!
           am lucrat în zi de Duminica si în sarbatori;
           am lipsit de la Sfânta Liturghie în zi de Duminica si sarbatori;
           am fost la Biserica dar nu am fost atent la rugaciuni;
           am mers la Biserica cu haine deosebite, ca sa atrag atentia;
           am facut deranj în timpul slujbei;
           am fost la concursuri sportive, la film, la teatru, la pescuit, la distractie etc. si am lipsit de la Biserica în vremea Sfintei Liturghii ;
           nu ma îngrijesc de suflet;
           nu ma rog si n-am citit sfânta Scriptura, desi stiu sa citesc;
           m-am unit cu ereticii, cu sâmbatarii si am tinut sâmbata în loc de Duminica, desi Scriptura spune ca Sabatul a fost pentru evrei, pentru ca sâmbata i-a eliberat Dumnezeu din Egipt, iar pentru crestini Ziua Domnului e Duminica pentru ca Duminica a înviat Iisus si ne-a eliberat de moarte si de diavolul;
n-am tinut nici o sarbatoare, întelegând gresit Scriptura;
am dat pilda, îndemn si ajutor sa faca si altii aceste pacate;
am putut sa le opresc si nu le-am oprit;
URMATOARELE 6 PORUNCI CUPRIND:
IUBIREA APROAPELUI
“Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti” (Matei 22, 38)
Iubirea se manifesta prin fapte: faptele milei trupesti si sufletesti.
FAPTELE MILEI TRUPESTI:
    n-am saturat pe cel flamând si însetat, dupa posibilitatile mele;
    n-am îmbracat pe cel gol;
    n-am primit pe cel strain;
    n-am cercetat si îngrijit pe cel bolnav;
n-am cercetat pe cel în temnita etc.
FAPTELE MILEI SUFLETESTI :
           n-am îndreptat pe cel ce greseste ;
           n-am învatat pe cel ce nu stie si n-am spus adevarul ;
           n-am sfatuit pe cel ce sta la îndoiala;
           nu m-am rugat pentru aproapele;
           n-am mângâiat pe cel întristat;
Iisus ne învata ca daca slujim un semen al nostru Lui îi slujim: “Flamând am fost si Mi-ati dat sa manânc; însetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si m-ati primit; gol am fost si m-ati îmbracat; bolnav am fost si m-ati cercetat; în temnita am fost si ati venit la Mine” (Mt.  25, 35-36).
PORUNCA A V-A
5. CINSTESTE PE TATAL SI PE MAMA TA, CA SA-TI FIE TIE BINE SI MULTI ANI SA TRAIESTI PE PAMÂNT!
           n-am cinstit parintii , nu-i ascult si nu ma rog pentru ei;
           n-am recunostinta pentru ei;
           nu am crescut copiii în frica de Dumnezeu;
           nu i-am certat pe copii;
           i-am lasat de capul lor;
           n-am ascultat de preot, de nasi, de învatatori, de cârmuitori si de toti câti au rol asemanator cu parintii;
           n-am cinstit cum se cuvine pe binefacatorii mei ;
           am casatorit copiii fara voia lor ;
           n-am avut grija de copii sa învete o meserie;
           ca sot ma port aspru cu sotia si o chinuiesc;
           ca sotie nu-mi cinstesc barbatul si-l îndemn la rele;
           ca dregator, director, patron, sef, functionar m-am purtat aspru cu subalternii. Nu am fost atent la necazurile lor si nu i-am ajutat si nu i-am învatat dupa posibilitatile pe care le-am avut, nu i-am îndemnat spre credinta si Biserica.  M-am purtat ca un stapân, nu ca un frate al lor;
           am dat pilda, am sfatuit si ajutat si pe altii  sa faca aceste pacate;
am putut sa le opresc si nu le-am oprit;
PORUNCA A VI-A
6. SA NU UCIZI!
           am ucis alt om cu mâna, cu otrava, cu îndemnul sau cu alte mijloace (CANON: OPRIREA DE LA ÎMPARTASANIE 25 DE ANI);
           am avortat (CANON: 25 DE ANI, PESTE 10 AVORTURI CANON TOATA VIATA);
           am ucis fara voie (canon 10 ani);
           am ucis sufleteste, îndemnând pe altul la pacat, dupa cum e scris: “cea care traieste în desfatari, desi vie, este moarta” (I Tim. 5, 6);
           am ucis sufleteste pe altul raspândind învataturi ateiste sau eretice;
           am ucis sufleteste pe altul dând exemplu de nepasare în cele sufletesti si îndemnându-i la distractii, neglijând Biserica si meditatia la viata vesnica;
           am fost sminteala pentru altii cu viata mea ticaloasa;
           la vreme de boala, de epidemie stiind ca sunt contaminat m-am alaturat altora si i-am molipsit;
           am avut gânduri de sinucidere;
           m-am aruncat în primejdie fara sa fie necesar;
          m-am mâniat;
           m-am batut;
           am pizmuit pe altul;
           am urât pe fratele meu uitând ca “cine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni” (I Ioan 3, 15);
           nu mi-am cerut iertare de la cel pe care l-am vatamat;
           am dorit raul altuia si m-am bucurat de raul altuia;
           am instigat si creat psihoza de razboi, de ura interetnica si interconfesionala, am provocat cearta între oameni;
           m-am razbunat singur;
           am alungat pe sarmani cu vorbe urâte;
           am luat apararea celor rai;
           am iscat cearta si sminteala;
           am mustrat pe altul pe nedrept, din mânie;
           am ajuns preot, dascal, doctor, inginer, avocat, dregator etc. fara sa fiu vrednic;
           am suferit de pe urma îmbuibarii, a fumatului, a betiei, a placerii trupesti, a neodihnei, a istovirii si a altor abuzuri;
           am istovit pe altul prin munca exagerata si i-am grabit sfârsitul;
           am suparat pe altul mereu si i-am scurtat viata;
           am lasat pe altul sa moara de foame si nu i-am dat de lucru desi am putut;
           am ponegrit, am clevetit pe altul si l-am înjosit ca persoana în fata altora;
           m-am trufit si am facut viata insuportabila pentru mine si pentru cei din jur;
           am dat pilda, am sfatuit si ajutat si pe altii  sa faca aceste pacate;
am putut sa le opresc si nu le-am oprit;
PORUNCA A VII-A
7. SA NU FI DESFRÂNAT!
           mi-am stricat fecioria înainte de cununie (canon 7 ani) ;
           fiind casatorit m-am culcat cu alta femeie (canon 14 ani);
           am facut sodomie (barbat cu barbat, femeie cu femeie  canon 20 de ani);
           n-am postit ;
           m-am îmbatat, fumez ;
           m-am culcat cu sotul, sotia în post si în sarbatori;
           am stat necununat mai multi ani;
           am desfrânat cu dobitoace;
           am facut onanie, mi-am facut poftele singur sau cu altii, aruncând samânta la diavol;
           am avut gânduri spurcate fata de alte persoane;
           am facut glume si am cântat cântece de desfrânare;
           m-am îmbracat, m-am împodobit si m-am vopsit ca sa atrag la pacat pe altii;
           am citit carti pornografice. Am vazut filme si poze pornografice;
           am dansat necuviincios;
           am fost la vrajitor, m-am rugat la diavol sa-mi scoata femeie înainte sa pacatuiesc;
           am dat pilda, am sfatuit si ajutat si pe altii  sa faca aceste pacate;
am putut sa le opresc si nu le-am oprit;
PORUNCA A VIII-A
8. SA NU FURI!
           n-am muncit cinstit pentru pâinea pe care o manânc;
           am dorit câstig fara munca;
           am furat prin acte, prin diferite tertipuri;
           am furat de mai multe ori valori mari;
           am fost lenes ;
           am înselat la cântar;
           am luat camata mare;
           am cumparat lucru furat;
           am oprit plata lucratorilor. Nu i-am platit dupa merit;
           am iubit banii si averea, vrând sa fiu bogat;
           am luat bani, mita pentru lucruri pe care eram dator sa le fac în cadrul serviciului;
           n-am întors lucrul împrumutat;
           am primit plata pentru serviciu si nu mi-am facut datoria;
           am cersit desi am putut sa lucrez;
           am gasit lucruri pierdute si nu le-am dat înapoi;
           m-am lenevit si nu m-am îngrijit de Biserica, familie, scoala, societate, întreprindere, oameni, peste care am fost pus responsabil, sef;
           am luat sau am dat daruri pentru judecata strâmba;
           am vândut marfa proasta în loc de buna;
           am cumparat marfa mai ieftina decât valoarea ei;
           am vândut marfa mai scump decât pretuia;
           m-am înteles cu altii ca sa vând cu pret nedrept;
           n-am vândut cum mi-a poruncit stapânul;
           n-am dat socoteala cinstita tovarasilor mei;
           am mintit ca sunt sarac si dau faliment ca sa obtin câstig;
           am jucat carti;
           am pricinuit paguba în averea altuia;
           am mutat hotarul tarinei;
           am luat din averea bisericii, a statului, a scolii etc,;
           am dat pilda, am sfatuit si ajutat si pe altii  sa faca aceste pacate;
am putut sa le opresc si nu le-am oprit;
PORUNCA A XI-A
9. SA NU MINTI!
           am mintit ;
           folosesc viclenia;
           am adaugat sau am scos din cuvintele altuia si le-am schimbat întelesul;
           am depus marturie mincinoasa;
           am pârât pe nedrept;
           am vorbit cu doua întelesuri ca sa însel;
           am ascuns minciuna sub chipul prieteniei, ca sa însel;
           am lingusit pe altul si l-am laudat pentru însusiri pe care nu le are, ca sa obtin foloase;
           am fost fatarnic, ipocrit. Una am gândit si alta am spus;
           am calomniat, am pus pe seama altora greseli pe care nu le au;
           mi-am batut joc si am criticat pe cei cu defecte din nastere;
           am judecat nedrept pentru daruri si am sprijinit sa ocupe o functie cel ce nu merita, iar pe altul care merita l-am împiedicat;
           am osândit, am purtat vesti si vorbe necontrolate, despre altii, am bârfit si am clevetit, am încurajat pe bârfitori;
           am sustinut minciuni, erori în locul adevarului din dorinta de a parea învatat, pentru trufie sau pentru foloase materiale;
           am dat pilda, am îndemnat si ajutat si pe altii  sa faca aceste pacate;
am putut sa le opresc si nu le-am oprit;
PORUNCA A X-A
10. SA NU POFTESTI CE ESTE AL ALTUIA!
           am dorit si am poftit în inima mea femeia altuia ;
           am dorit masina, averea, situatia altuia;
           am dorit inteligenta, priceperea, functia altuia, uitând ca fiecare om are un dar si un amar si cui i s-a dat mult i se si cere mult de catre Bunul Dumnezeu.
Toate acestea le-am facut si mai mari decât acestea am facut, deci, te rog Parinte, roaga-te pentru mine sa ma îndrept si sa scap de chinurile iadului. Da-mi canon si dezlegare. AMIN!

INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE

Vă rog să vă faceţi timp şi să ciţiţi cele de mai jos cu atenţie. Aici sunt trecute toate posibilităţile de a păcătui, iar DÎumneavoastră, veţi reţine numai ce aţi făcut rău, apoi veţi reflecta asupra lor şi veţi merge la părintele duhovnic să le mărturisiţi. Veţi fi după aceea uşuraţi sufleteşte şi vă veţi simţi alt om.

Mai întâi de toate marturisesc înaintea lui Dumnezeu, Celui închinat în Sfânta Treime, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, înaintea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria, înaintea tuturor îngerilor, a tuturor sfintilor lui Dumnezeu si înaintea sfintiei voastre, parinte, ca eu, pacatosul, în toata clipa si în tot ceasul am suparat pe Preabunul Dumnezeu cu
pacatele si rautatile mele cele fara de numar:

1. Am pacatuit cu încrederea prea mare si nesocotita împotriva lui Dumnezeu, zicând ca El
este milostiv si ma va ierta si pentru aceea pot sa pacatuiesc mereu.
2. Mi-am pus în minte ca sa pacatuiesc cât voi putea, zicând ca ma voi pocai la anul, la batrânete, pe patul mortii. Am zis ca daca va voi Dumnez eu ma voi mântui, iar daca nu, ma va pierde.
3. M-am deznadajduit de mila lui Dumnezeu,ca tot nu ma va ierta, de aceea am pacatuit mereu.
4. Mi-am pus în minte sa ma sinucid si chiar am încercat sa fac aceasta. Am fost autor moral la sinuciderea cuiva.
5. Am stat împotriva adevarului aratat si dovedit al Bisericii cuprins în Sfânta Scriptura, Sfânta Traditie si istorie, motiv pentru care am întristat si alungat Duhul Sfânt de la mine (Caz concret).
6. Mi-am împietrit inima, neprimind si nepazind cuvântul lui Dumnezeu, socotind Dumnezeiestile Scripturi mincinoase. Am avut gânduri de hula împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfintilor sau a altor lucruri sfinte (Trebuiesc spuse gândurile de hula).
7. Am hulit faptele bune ale aproapelui; am invidiat pe aproapele pentru darul ce i l-a dat Dumnezeu.
8. Din rautate nu am dat învatatura despre credinta (daca am stiut) celor nestiutori.
9. N-am vrut sa aud vorbindu-se despre Dumnezeu, credinta, religie.
10. Am zis ca Dumnezeu e o nascocire a preotilor, ca El nu exista în realitate; ca nu exista suflet, nici îngeri, nici draci, nici judecata, nici înviere, nici rai si iad, nici viata viitoare; m-am lepadat de Dumnezeu cu cuvântul, cu gândul, chiar si în scris.
11. Am zis ca Dumnezeu ne-a dat uitarii, ca nu se mai ocupa de noi.
12. Am crezut mai mult în calendar decât în învatatura Bisericii, tinând sarbatorile si posturile dupa calendarul vechi.
13. Am tinut calendarul pe vechi, nesocotind hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii. Am fost nas la Botez sau la Cununie la cei care au fost botezati sau cununati de catre preotii stilisti.
14. M-am lepadat de unica si dreapta credinta în Dumnezeu, cea ortodoxa, trecând la alte credinte eretice, sectare, schismatice sau filosofii (evrei, musulmani, budhisti, baptisti, penticostali, adventisti,
iehovisti, stilisti, catolici, atei etc). Am practicat yoga, arte martiale, dianetica, bioenergie, parapsihologie, radiestezie, telepatie, hipnotism, spiritism, meditatia transcendentala, zen-budismul si alte asemenea acestora. Am îndemnat si pe altii la asa ceva.
15. Am luptat împreuna cu potrivnicii Ortodoxiei la discreditarea preotilor si a învataturilor Bisericii; am facut glume pe seama lor. Am participat la slujbe cu cei de alte credinte si m-am rugat împreuna cu ei, cazând sub afurisenia Bisericii.
16. Am ucis cu voia sau fara de voia mea.
17. Am asuprit pe cei saraci, pe vaduve si pe orfani; pe cei neputinciosi sau lipsiti. Am oprit plata celor ce mi-au lucrat.
18. Am defaimat, batjocorit, batut pe parintii mei trupesti sau duhovnicesti.
19. Am silit pe altii sa pacatuiasca sau i-am ajutat lapacat (la care anume); am luat apararea celui ce pacatuia.
20. Nu am mustrat pacatul altora, când a fost vremea a face acest lucru.
21. Am avut îndoiala, si mai am, de credinta întru Unul Dumnezeu Cel în Treimea cea de o fiinta si nedespartita - Tatal, Fiul si Duhul Sfânt.
22. Am avut îndoieli asupra credintei Ortodoxe si a celor 7 Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Pocainta sau
Spovedania, Împartasania, Preotia, Nunta si Sfântul Maslu).
23. N-am iubit pe Dumnezeu mai presus de orice. Am cautat sa plac mai întâi oamenilor si apoi lui Dumnezeu.
24. M-am rusinat a face fapte urâte înaintea oamenilor, dar am facut în ascuns fara a ma rusina de Dumnezeu.
25. Am purtat numele de crestin, dar cu viata am fost mai rau decât un pagân.
26. M-am unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii, primindu-i în casa mea, mâncând, rugându-ma împreuna cu ei. Am fost în casa lor sau la adunarile lor încurajându-i în credinta lor, zicând ca si ei vorbesc tot din Scriptura si cred tot în acelasi Dumnezeu.
27. Am primit binecuvântare, daruri si ajutor de la eretici sau sectari. M-am casatorit cu eretic sau sectar. M-am casatorit prin cununie mixta (de exemplu: am primit Taina Cununiei si la ortodocsi si la catolici); am îngaduit copiilor mei sa faca o astfel de casatorie. Am avut nasi la Botez sau Cununie persoane de alta credinta.
28. Am avut si mai am îndoieli asupra Sfintei Biserici, a cinstirii Maicii Domnului, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Icoane, a Sfintelor Moaste sau a altor învataturi ortodoxe.
29. Am citit carti eretice sau sectare, care sunt pagubitoare pentru suflet si potrivnice Bisericii. Am vândut publicatii sectare, eretice, pornografice.
30. Am facut glume, ironii; am facut pe altii sa râda pe seama cuvintelor din Sfânta Scriptura, a Sfintilor, precum si a preotilor si a celorlalti slujitori ai Bisericii. Am profanat biserici, troite sau morminte.
31. Am trait anti-crestineste si prin mine s-a hulit numele lui Dumnezeu între oameni. M-am rugat lui Dumnezeu sa-mi ajute la pacat.
32. Am tinut ziua sâmbetei, la fel ca adventistii, în loc de Duminica.
33. Am crezut în spiritism; m-am dus la cei care vorbesc cu mortii, la cei care deschid cartile sfinte (chiar si la preoti); am crezut în vise si vedenii.
34. Am defaimat schiopii, ologii, ciungii, cocosatii, urâtii etc, nesocotind ca si ei sunt oameni si zidiri ale lui Dumnezeu. M-am automutilat. Am fost sau sunt de acord cu: schimbarea sexului, eutanasia, clonarea etc.
35. M-am rusinat a face semnul Sfintei Cruci la aratare, când am trecut pe lânga biserici sau troite. Am batjocorit semnul Crucii, facându-l strâmb pe fata mea. Am facut semnul Crucii pe cusaturi, covoare, paturi pe care le-am asezat pe jos sau pe pat, calcând sau
asezându-ma pe ele.
36. Am slujit fapturii mai mult decât lui Dumnezeu, iubind copiii, parintii, fratii, sotia (sotul), rudeniile, prietenii, sau: averea, luxul, desertaciunile lumesti, jocurile, cântecele, glumele etc. mai mult decât pe Dumnezeu.
37. M-am lasat amagit de pacat, de frica si rusinea oamenilor, pentru bunuri trecatoare, pacatoase si pentru placeri trupesti.
38. Am slujit idolilor, adica: pântecelui, iubirii de arginti, precum si altor pacate idolesti, jertfindu-le din agoniseala mea.
39. Am ocarât pe altii ca sunt blânzi, rabdatori, ca merg la biserica, ca postesc si se roaga. Am râs de cei ce se înfrânau de la jocuri, petreceri, glume si cântece desfrânate, fumat si bauturi ametitoare; precum
si de cei ce se spovedesc si împartasesc, pazind poruncile lui Dumnezeu.
40. Am oprit pe altii de la faptele cele bune.
41. Am fumat, bucurând pe diavol si mâniind pe Dumnezeu, cheltuind banii în loc sa ajut pe cei lipsiti.
42. Am ajutat pe cei ce fumeaza oferindu-le tigari si chibrite. Am oferit tigari în schimbul unor servicii, facându-ma astfel partas la pacatul lor.
43. Am folosit droguri, stupefiante sau multa cafea, distrugându-mi sanatatea sau viata.
44. Mi-am ras barba si mustatile, m-am tuns dupa moda veacului de acum sau mi-am lasat plete.
45. M-am mascat dându-mi alta înfatisare, schimbându-ma din barbat în femeie sau invers, sau în capra, urs, strigoi, paiata sau alte chipuri
urâcioase.
46. M-am rosit, vopsit, parfumat; mi-am taiat parul, am umblat cu capul descoperit, chiar si în biserica (ca femeie). Am purtat cercei (chiar si în semnul Sfintei Cruci), margele, inele; m-am ras pe partile ascunse ale trupului. Ca femeie am purtat pantaloni, devenind urâciune înaintea lui Dumnezeu (vezi: Deuteronomul 22,5; canoanele Sinodului din Gangra).
47. Am fost la stranduri, plaja; am facut nudism.
48. Ca femeie, am intrat în biserica fiind în rânduiala firii (perioada lunara). Am sarutat Sfintele Icoane, am luat anafora sau m-am împartasit; mi s-a pus Sfântul Potir pe cap, am sarutat mâna preotului slujitor, fiind în aceasta stare.
49. Am luat anafora dupa ce am mâncat sau baut, ori când am trait trupeste cu sotia sau barbatul, sau când am avut scurgeri în vis.
50. Am hipnotizat, am adus oameni în transa, am prezis lucrurile viitoare.
51. M-am ocupat cu telepatia; am crezut ca este un lucru bun, folositor.
52. M-am dus la descântatori, ghicitori, la cei care deschid cartile sfinte (preoti, calugari sau la alt cineva) si mi s-a ghicit în ghioc, cafea, în palma etc.
53. Am facut si eu însumi farmece, vrajitorii, am ghicit, am descântat, am explicat visele, vedeniile, zodiacul; am dat copilul pe geam, am facut si alte lucruri vrajitoresti (se va spune ce anume).
54. Am crezut în noroc, destin (predestinatie), horoscop, astrologie etc.
55. Am crezut în superstitii sau ca este semn rau când îti tiuie urechea, se zbate ochiul; când îti iese cu galeata goala în fata; când îti trece pisica neagra prin fata sau preotul etc. Am folosit culoarea rosie împotriva deochiului; am purtat baiere, amulete, talismane crezând ca-mi pot fi de folos.56. Am folosit numele lui Dumnezeu, al Maicii Domnului si al Sfintilor, precum si semnul Sfintei Cruci, pentru vrajitorie, descântece...
57. Am crezut ca exista strigoi, vârcolaci, zmei si alte chipuri ale satanei si din aceste pricini am tinut unele datini sau zile ca sa nu mi se întâmple ceva rau.
58. Am legat barbat si femeie sa nu se împreune, sa nu se poata casatori; am luat mana de la animale, am turnat carbuni si am descântat la cei bolnavi.
59. În noaptea de Anul Nou m-am uitat în oglinda, verigheta, am pus busuioc sub cap si alte multe obiceiuri dracesti ca sa-mi visez soarta. Pentru a fi iubita de un anumit barbat, i-am pus spurcaciuni în mâncare sau bautura.
60. Am sfatuit pe altii sa mearga la vrajitori sau sa faca lucruri vrajitoresti. Am avut credinta mincinoasa ca sufletul dupa iesirea din trup se reîncarneaza în alt trup sau intra în animale, plante etc.
61. Am jurat strâmb la judecata sau în alte împrejurari (urmarile juramântului).
62. Am raul obicei de a folosi numele lui Dumnezeu si al sfintilor fara de rost, la toate nimicurile.
63. Nu am multumit lui Dumnezeu pentru binefaceri, pentru boli, necazuri, ispite, ci am cârtit, m-am blestemat pe mine, dorindu-mi chiar si moartea; am blestemat pe altii.
64. M-am jurat ca voi rasplati cu rau celor ce mi-au facut rau.
65. Am socotit ca trebuie sa împlinesc juramântul nelegiuit facut la mânie sau la betie si l-am împlinit.
66. În loc de a ma împaca, am dat în judecata pe aproapele meu.
67. M-am jurat sa mor, sa orbesc, sa ma arda focul, sa moara mama, tata, copilul meu etc.
68. Am silit pe altii cu bani, prin îngrozire sau viclesug ca sa jure pentru mine.
69. Am dracuit pe cei din casa, pe straini, dobitoace, lucruri, chiar si pe mine însumi.
70. Am jurat pe cele sfinte, fiind singur sau în fata copiilor, a oamenilor mari, îndemnând si pe altii la asa ceva.
71. Nu m-am luptat pentru a pazi poruncile lui Dumnezeu, ci pentru a le dispretui, a le huli.
72. M-am împartasit cu nevrednicie cu Sfintele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos.
73. Dupa spovedanie si împartasanie m-am întors din nou la pacate, facându-ma fur de cele sfinte.
74. Am scuipat dupa ce m-am împartasit.
75. Am luat particele.
76. Am luat Aghiasma Mare fara a fi spovedit.
77. Am trecut la pomelnicul mortilor pe cei vii care miau facut rau; i-am scris pe toaca sau clopot pentru a fi pedepsiti de catre Dumnezeu.
78. Am crezut si am spus si altora ca nu trebuiesc botezati copiii când sunt mici, zicând ca ei nu au pacate.
79. Am facut fagaduinte bune lui Dumnezeu la vreme de strâmtoare, la grea cumpana, iar când mi-a fost bine le-am calcat.
80. Am fagaduit a da daruri la Biserica, la cei necajiti, saraci si nu am dat, calcându-mi fagaduinta.
81. Am lucrat Duminica si în sarbatorile bisericesti, la mine sau la altii. Am facut lucruri care as fi putut sa le fac si în alte zile: cumparaturi, mâncare,spalat etc.
82. Am cumparat si vândut în acele zile în loc sa merg la biserica.
83. Am facut claci cu povestiri necuviincioase,cu vorbe si glume murdare, cu lautari, cu betii si jocuri, ajungându-se la certuri si scandaluri.
84. Mergând la biserica mi-am ales un loc de cinste si nu am stat cu buna rânduiala, vorbind si tulburând pe cei din jur.
85. Nu am ascultat cu toata evlavia si credinta slujbele din biserica. În timpul slujbelor am dormit sau m-am gândit la lucruri desarte.
86. Nu m-am dus Duminica si în sarbatori la biserica, ci am stat acasa uitându-ma la slujba de la televizor sau ascultând la radio, fara a avea un motiv binecuvântat.
87. Am venit la biserica dupa ce a început slujba si am plecat înainte de a se termina, asemanându-ma cu Iuda, vânzatorul.
88. Duminica si în sarbatori nu am facut fapte bune potrivite vredniciei zilei.
89. Am lepadat Sfânta Traditie a Bisericii, sus tinând ca numai Sfânta Scriptura este izvorul de credinta si mântuire.
90. M-am dus la biserica numai de ochii lumii, sau cu gânduri desarte, sau spre a ma ruga pentru osânda celor ce mi-au gresit.
91. Am îndemnat pe alti crestini sa nu mearga la biserica.
92. Nu mi-am facut pravila de rugaciune si canonul rânduit de catre duhovnic, ocupându-ma cu cele lumesti.
93. Am postit post negru sâmbata si Duminica. Am facut metanii în aceste zile, fara a avea canon de la duhovnic.
94. Am stat la masa fara a face rugaciune si m-am ridicat fara a multumi lui Dumnezeu pentru toate câte mi-a dat.
95. Am mâncat si baut cu lacomie, peste masura, fiindu-mi rau; am vomitat dupa ce am stat la masa, din cauza multei mâncari sau bauturi.
96. Nu am postit cele patru posturi, nici lunea, miercurea si vinerea de peste an. Am postit numai o saptamâna la început si alta la sfârsit.
97. Ca parinte, nu am avut grija în egala masura de fiecare din copiii mei.
98. Am împiedicat pe copiii mei de a merge pe calea credintei sau sa se calugareasca, sa mearga la biserica, ba i-am si pedepsit pentru asta.
99. Nu m-am îngrijit de mântuirea copiilor mei; nu i-am dus la spovedanie si împartasanie si nu le-am dat pilda prin viata si comportarea mea.
100. Când copiii mei au avut apucaturi rele nu i-am mustrat, nu i-am pedepsit si nu i-am oprit de la acestea.
101. Ca parinte m-am purtat prea aspru si am pedepsit pe nedrept pe copiii mei.
102. Am povatuit pe copiii mei sau pe cei din familie sa calce peste semanaturile oamenilor, sau sa strice munca si avutul altora, sa fure, sa minta sau sa faca alt rau.
103. Am purtat ura împotriva parintilor mei pentru ca nu am fost lasat în voia mea sa fac ceea ce îmi placea mie.
104. Nu am ascultat parintii când mi-au dat sfaturi folositoare de suflet, când mi-au cerut sa nu umblu prin localuri de petreceri si sa nu ma întovarasesc cu cei care au apucaturi rele si desfrânate.
105. Nu mi-am îndeplinit datoria fata de parintii mei; nu i-am cinstit cu lucrul si cu cuvântul, am fost neascultator si m-am purtat urât cu ei.
106. Mi-am blestemat parintii, i-am batjocorit, i-am batut, le-am spus cuvinte jignitoare; le-am dorit boala, necaz si chiar moartea. I-am parasit la nevoie, la boala si în neputinte, neajutându-i.
107. Ca parinte nu m-am rusinat de copiii mei, dezbracându-ma în fata lor.
108. Am vazut goliciunea parintilor mei.
109. Nu am ascultat de cei mai mari ai mei (profesori, conducatori, sefi) atunci când m-au înva tat de bine.
110. Nu am ascultat de parintii mei duhovnicesti (duhovnic si nasi), nu m-am rugat pentru ei; i-am batjocorit, i -am vorbit de rau, i-am urât.
111. Ca parinte duhovnicesc (nas) nu am purtat grija de fiii mei sufletesti, atât cât mi-a stat în putinta.
112. Nu mi-am ales sotie/sot tinând seama de învataturile Bisericii si binecuvântarea parintilor, ci dupa voia si placerea mea.
113. Ca barbat nu mi-am iubit sotia ca pe mine însumi; am batjocorit-o, am certat-o, am batut -o, am socotit -o ca pe o roaba, nu am ajutat -o si nu m-am straduit sa caut si sa gasesc armonia si pacea în viata
de familie.
114. Ca sotie nu am ascultat de sotul meu, ci l-am certat, l -am ocarât, încât am ajuns la cearta si scandal.
115. Am silit pe sotul meu, din pricina mândriei si a slavei desarte, sa cheltuiasca bani prea multi pe îmbracaminte luxoasa si la moda, pe placeri si desertaciuni lumesti.
116. Nu m-am supus sotului/sotiei la îndatoririle conjugale, motiv pentru care a pacatuit.
117. M-am despartit de sotie/sot fara motiv bine cuvântat si m-am recasatorit, despartind familie.
118. Am avut gând de razbunare si chiar m-am razbunat asupra vrajmasilor mei, dorindu-le necazuri, chiar si moartea; i-am pizmuit, i-am batut, i-am mutilat sau le-am facut alt rau.
119. Am facut rau aproapelui meu, l-am ocarât, defaimat, facându-i viata grea prin tot felul de insulte si ponegriri, spunând despre el multe neadevaruri, ucigându-l sufleteste. Am îndemnat si pe altii la batai si
ucideri.
120. Am ucis pe aproapele cu arma, prin junghiere, sufocare, otravire..., cu voie sau fara de voie.
121. Am ucis pe aproapele meu pentru a-i rapi averea sau sotia (sotul).
122. Am luat diferite doctorii pentru a nu ramâne însarcinata sau pentru a ucide copiii în pântece; am îndemnat si pe alte femei sa faca la fel sau le-am ajutat într-un anumit fel.
123. Am îndemnat, obligat sau am fost de acord ca sotia sa faca avort. Am ajutat pe alta femeie (sau pe medic) sa faca avort, sau am dat bani pentru a face avort.
124. Am folosit diferite metode pentru a nu ramâne însarcinata si înca nu am renuntat la ele.
125. Am facut avort (cu voie sau fara voie).
126. Am nascut copil mort.
127. Am omorât copilul dupa nastere, nebotezat sau botezat.
128. Am avut copil care a murit nebotezat din vina mea sau a altcuiva.
129. Am botezat copiii nascuti morti sau avortati, la sarbatoarea Sfântului Ioan Botezatorul (7 ianuarie) sau cu alta ocazie.
130. Am fost neatent si am lasat copilul sa cada în apa, în foc, de la înaltime sau sa umble cu obiecte taioase ca astfel sa se schilodeasca, sa se raneasca sau chiar sa moara.
131. Am parasit de buna voie copiii, lasându-i în voiasoartei.
132. Am pacatuit în întelegere cu sotia/sotul sau cu cine am avut relatie sexuala ca sa nu avem copii prin diferite metode: pazire, anticonceptionale, leacuri, bai, calendar, sterilet, prezervativ etc.
133. Am pacatuit cu sotia/sotul sau cu altcineva prin împreunare împotriva firii (perversiuni sexuale: gomorie - relatii orale; sodomie - relatii între persoane de acelasi sex, între oameni si animale; pedofilie).
134. Mi-am distrus singur sanatatea, scurtându-mi viata, prin mâncare peste masura, bautura, fumat, petreceri nesabuite si altele asemanatoare.
135. Am facut pariuri dracesti, întrecându-ma cu altii la fumat, baut, la joc sau alte chipuri nastrus nice, stricându-mi sanatatea mea sau pe a altora, pricinuind chiar si moarte.
136. Am câstigat bani si averi cu viclesug, cu vraji si alte mijloace dracesti, ucigând sufletul meu si pe al altora.
137. M-am purtat crud cu animalele, pasarile si alte vietuitoare, ucigându-le. Am pus greutati mari pe animale si le-am batut fara de mila.
138. Am mâncat sânge de animale; am mâncat animale sugrumate, omorâte de fiare salbatice, împuscate fara a curge sângele din ele.
139. Am avut cugete si pofte trupesti necuviincioase (uneori si când am privit la icoane); am pastrat în suflet acele cugete si nu le-am alungat, îndulcindu-ma de ele.
140. Nu am savârsit pacatul cu lucrul dar cu gândul am pacatuit iar prin imaginatie îmi închipuiam si cum am sa-l savârsesc atunci când voi avea ocazia.
141. Am cautat prilej de a pacatui dar nu am avut ocazia.
142. În loc de a-mi stapâni poftele, am cautat sa le aprind mai tare.
143. Am cârtit împotriva lui Dumnezeu, cerând sa ma scuteasca de razboiul desfrânarii, dar eu nu m-am straduit sa ma înfrânez.
144. Am rostit cuvinte si am facut fapte necuviincioase în fata copiilor si a celor mai în vârsta. Am râs fara de socoteala, cu nerusinare; am facut cu ochiul, am jucat si atâtat poftele altora, am jucat, am batut din
palme, am chiuit si am râs cu pofta la petreceri si nunti.
145. Am platit cu bani sau am dat daruri cântaretilor sau celor care cântau cântece si spuneau glume necuviincioase, sau am scris eu însumi cântece; le-am cântat sau am facut alte mascariciuni si obscenitati.
146. Am pastrat în casa, am primit diferite tablouri sau poze cu desfrânari; le-am pus pe pereti.
147. Am cumparat, am citit, am dat si altora carti, reviste sau poze pornografice.
148. Am avut vise desfrânate în timpul somnului, patimind si scurgere; m-am întinat, fiind treaz, din dezmierdare sau prea multa îmbuibare.
149. Nu mi-am facut canonul dupa ce am patimit scurgere în timpul somnului sau chiar treaz fiind.
150. Mi-am stricat fecioria sau curatenia prin pacatul malahiei (masturbare).
151. Am facut pacatul malahiei cu altcineva.
152. Am privit fete straine cu gând de pofta trupeasca; m-am unit si învoit cu mintea si cu inima spre a sta de vorba cu gândurile desfrânarii celei trupesti. Am pacatuit, curvind cu mintea si cu inima, îndulcindu-ma prin închipuirea pacatelor trupesti. Am curvit prin
imaginatie, mai bine zis cu dracul curviei, ca si cu niste femei (barbati), înfierbântându-ma cu trupul. Am privit cu pofta la trupul si la fetele femeiesti si am preacurvit cu ele în inima. Chiar în vremea sfintei rugaciuni, uneori, m-am aflat curvind si preacurvind cu
mintea si inima. Am rapit sau violat cu forta.
153. Am desfrânat cu fecioara, vaduva, fete bisericesti, cu rudenii sau cu cei de alta credinta.
154. Am trait cu sotia înainte de cununia reli gioasa.
155. Am pacatuit cu dobitoace, pasari. De multe ori voind sa-mi rascolesc dezmierdarile cele trupesti si sa ma îndulcesc cu ele, mi-am închipuit cu mintea împreunari de oameni, de dobitoace, de pasari si alte feluri de închipuiri dracesti prin care mi -am spurcat mintea si inima, aprinzând în mine focul desfrânarii, cel ce m-a facut vinovat de focul cel vesnic.
156. Fiind casatorit, am preacurvit cu altcineva, chiar si cu femeie maritata, despartind familii.
157. Am trait trupeste cu sotia în zile de post, Duminica si sarbatori, în timpul perioadei lunare a sotiei sau în cele patruzeci de zile dupa nastere.
158. Nu m-am înfrânat de la împreunare nicicând sotia a ramas însarcinata.
159. Am mers la biserica (ca femeie) înainte de cele patruzeci de zile dupa nastere si fara a-mi face molifta de dezlegare.
160. Ca parinte am culcat în pat cu mine fete sau baieti mai marisori, sau i-am pus sa doarma împreuna.
161. Am pacatuit înainte de casatorie si am mintit pe sot sau sotie, nespunând adevarul.
162. Fiind copil am jucat diferite jocuri patimase, desfrânate, necuviincioase, cu alte fete sau baieti.
163. Am fost la nunti cu lautari, baluri, hore, discoteci si alte petreceri pagâne, necrestine. M-am uitat la televizor, video etc. la filme pornografice, întinându-mi mintea si sufletul; nu am purtat grija de copiii mei si le-am îngaduit sa priveasca la filme imorale, chiar si în prezenta mea.
164. Am jucat table, biliard, carti sau alte jocuri de noroc, pagubindu-ma baneste pe mine sau pe altii.
165. Am fost la stadioane, sali de sport, teatre, pentru a urmari meciuri, spectacole, circuri, conferinte sau alte manifestatii pagâne ori sectare.
166. Am frecventat case si locuri unde se spuneau cuvinte si fapte de sminteala, necuviincioase si nemernice: bar, bordel, sex -shop, strip-tease etc.
167. Am fost si am mâncat în casa la cei care traiau necununati la Biserica; nu i-am sfatuit sa se cunune; am primit daruri de la ei si i-am pomenit la slujbele Bisericii.
168. M-am casatoit cu rude de sânge, din cuscrie, din înfiere sau din botez.
169. Am avut de gând sau am furat averea aproapelui, a bisericii sau a manastirii. Nu mi-am platit datoriile cuvenite.
170. Am vândut marfa falsificata, stricata; am luat un pret mai mare decât cel cuvenit.
171. Am înselat la cântar; am folosit vorbe mestesugite la vânzare sau cumparare spre a însela pe aproapele, nu am spus adevarul.
172. Am silit pe altii sa cumpere scump de la mine marfa proasta, sa-mi lucreze sau sa-mi vânda ieftin. Am facut afaceri necurate din care au ramas oameni înselati, pe drumuri sau chiar în temnita. Am facut trafic cu droguri, femei, arme etc. Am rapit/sechestrat alte persoane.
173. Prin viclenia sau falsitatea mea am înselat statul, pe aproapele sau Biserica.amanet), mita sau alte daruri.
175. Am nedreptatit pe aproapele, tinând seama de îmbracaminte, avere sau pozitia sa sociala, nesocotind dreptatea legala, cautând si folosul meu.
176. M-am mâhnit pentru saracia mea materiala, tulburându-ma foarte tare si am dorit sa ma îmbogatesc.
177. Am furat de la cei din familie, de la stat, de unde am lucrat si nu am întors cele furate.
178. M-am pornit cu ura împotriva celor ce m-au furat sau pagubit, dându-i în judecata, batându-i sau facândule alt rau.
179. Am pagubit pe aproapele de cinste, de merite, de functie si de locul sau mai bun.
180. Am gasit lucruri furate si stiind ale cui sunt nu le-am înapoiat, pastrându-le pentru mine.
181. Am tainuit lucruri împrumutate sau date spre pastrare, neîndurându-ma a le înapoia; am pas trat în casa lucruri furate, am cumparat lucruri care am stiut ca sunt furate.
182. Am jefuit averile mortilor, mormintele.
183. Nu am respectat fagaduinta data de a face parastase, liturghii sau praznice dupa moartea parintilor sau a celor care m-au rugat si le-am promis.
184. Am luat de la Biserica lucruri, bani, lumânari, untdelemn, icoane etc. si nu le-am înapoiat. Am fost cu rautate asupra Bisericii sau manastirii, zicând ca au prea mult.
185. Am rapit cu sila, cu minciuni, juraminte false sau prin judecata pamântul aproapelui meu.
186. Am sfatuit pe altii sa fure, sa faca rau, ajutându-i si eu la acestea; i-am ascuns în casa mea.
187. Nu mi-am respectat nici contractul, nici fagaduinta facuta aproapelui.
188. Nu am lucrat dupa puterea mea la locul de munca, nefacându-mi datoria.
189. Nu mi-am platit datoriile fata de stat; am facut declaratii false, înselând statul.
190. Având posibilitatea sa înlatur pagubele aproapelui, nu l-am ajutat.
191. Am furat în grupuri, îngrozind lumea.
192. Am banuit, am napastuit, am pedepsit pe altii, pentru pierderea avutului meu.
193. Am facut vrajba între mireni sau (si) clerici, provocând tulburare.
194. Am marturisit strâmb asupra aproapelui în fata oamenilor, aducându-i astfel necinste, înjosindu-l, pricinuindu-i pagubire sufleteasca sau materiala, necazuri si suferinte.
195. Nu am tinut seama de datoria de a fi sincer, ci am grait minciuni de tot felul.
196. Am mintit de frica sa nu patimesc ceva rau, fiind amenintat.
197. La judecata am dat bani sau alte bunuri ca sa-mi micsoreze pedeapsa.
198. Am stat la îndoiala sa spun adevarul.
199. Am fost nestatornic în cuvântul dat, în credinta si fagaduinta, mintind pe altii si pagubindu-mi sufletul.
200. Am vorbit cu doua întelesuri; am vorbit altfel de cum am gândit, cazând în fatarnicie.
201. Am fost lingusitor cu fatarnicii, cu sarlatanii, cu oamenii mari si cu mincinosii.
202. Am mintit în fata judecatorilor ca pârât, ca inculpat sau ca martor.
203. Am mintit la marturisire, de rusine, din teama de a dezvalui unele însusiri rele ale mele sau unele pacate rusinoase.
204. M-am laudat, m-am înaltat cu gândul.
205. Am voie sloboda si din mândrie mi-o împlinesc.
206. Am obiceiuri rele si din mândrie nu le parasesc.
207. Sunt încapatânat, nesupus, ambitios si mândru în comportare.
208. Sunt orgolios, nu suport sa mi se porunceasca, sa mi se arate adevarul sau sa fiu criticat, desi recunosc ca sunt vinovat.
209. Sunt încrezut, ma încred în bunurile lumesti, în oamenii mari si ma laud cu toate.
210. Sunt îndraznet, doritor de a face numai ce doresc eu, sunt batjocoritor, obraznic, fals si fara de sfiala; ma supar repede.
211. Sunt potrivnic, neascultator, împietrit, as pru si plin de mine însumi.
212. Ma mândresc cu podoabele hainelor si cu frumusetea lor.
213. Ma mândresc cu podoabele casei mele, pe care am dat sume mari de bani, si cu alte desertaciuni.
214. Ma mândresc cu avere straina, cu rude bogate, cu ranguri înalte în societate sau cu starea mea sociala.
215. Ma mândresc cu podoaba parului, cu chipul meu frumos, cu sanatatea, cu tineretea sau cu vârsta înaintata pe care am apucat -o, cu tot ce am frumos si bun, uitând ca toate sunt de la Dumnezeu.
216. Din mândrie si ca sa arat bine, îmi îngrijesc cu multa atentie parul, tenul, unghiile pe care le las sa creasca, le vopsesc, îmi rad parul de pe picioare, ma coafez, îmi vopsesc parul, buzele si ochii cu diferite
vopsele, aratând prin aceasta lui Dumnezeu ca nu m-a facut asa cum trebuia.
217. Am purtat haine fine, scumpe, la moda si extravagante, facând sminteala celor ce ma priveau si cu dorinta de a place celor din jurul meu; m-am îmbracat necuviincios aratându-mi în felurite feluri
goliciunea trupeasca prin fuste scurte, rochii decoltate...
218. Am intrat în Sfânta Biserica împodobita ca la parada, facând sminteala celor ce ma priveau.
219. Am stat în fata ca sa fiu vazuta si admirata.
220. M-am împartasit îmbracata necuviincios, cu chipul si buzele vopsite, cu capul descoperit, cu pantaloni, atingând înfricosatele Taine ale lui Hristos, aratând lipsa de evlavie.
221. Am postit cu gândul sa slabesc, sa fac silueta, nu din evlavie.
222. Mi-am cheltuit averea si chiar ultimul ban din casa pentru lux si desertaciuni lumesti.
223. Am purtat la gât margele, medalioane, cercei, inele si alte bijuterii ca sa atrag atentia si sa ma mândresc cu ele, fara a ma gândi ca sunt lucruri idolesti si mare urâciune înaintea lui Dumnezeu.
224. Din mândrie am defaimat portul calugaresc si preotesc, precum si saracia sau nevointele lor.
225. Din mândrie am râs de pacatele altuia, dispretuindu-l si vorbindu-l de rau, iar pe ale mele nu le-am socotit.
226. Din mândrie am defaimat pe cei saraci, lipsiti, nestiutori, pe cei ce au gresit cu ceva, pe cei neputinciosi si pe cei ce au saracit din anumite motive sau necazuri, în loc sa ma rog lui Dumnezeu
pentru ei.
227. Din mândrie m-am socotit destept, întelept, talentat si cu multe calitati.
228. M-am mândrit si m-am socotit mai presus decât ceilalti cu frumusetea, cu stiinta, cu felul de a vorbi, cu glasul meu, nesocotind ca aceste daruri nu sunt alemele, ci ale lui Dumnezeu, Care mi le-a dat, si pentru care trebuie sa-I multumesc.
229. M-am mândrit cu saracia, cu hainele modeste, cu postul, cu slabiciunea trupului, cu visele si vedeniile pe care pretind ca le-am avut.
230. M-am rugat cu glas tare sau am cântat mai tare decât altii ca sa fiu auzit si laudat.
231. Am dat milostenii la saraci, în vazul lumii, ca sa fiu laudat, mândrindu-ma prin aceasta.
232. Din mândrie si slava desarta am intrat în Sfântul Altar. Fiind paracliser, m-am atins de Sfânta Masa si de alte obiecte sfintite (de ce anume). Ca femeie, la îndemnul preotului, am intrat în Sfântul Altar
si am facut curatenie; m-am atins de Sfânta Masa sau de alte obiecte sfintite.
233. Din mândrie am iscodit despre casa si bogatia altora; am ascultat pe la ferestre si am vrut sa stiu cum vietuiesc, pândind tot ce fac. Am vrut sa stiu starea duhovniceasca a fratelui meu, ispitindu-l prin tot
felul de întrebari.
234. Am cautat sa ma tin dupa moda lumeasca, fara a tine seama de ce-mi este folositor si îngaduit.
235. M-am trufit si semetit; am fost mincinos si laudaros.
236. Am fost fatarnic si mi-a placut mult sa fiu cinstit si laudat de oameni.
237. Am pacatuit cu iubirea de sine, cu parerea de sine, cu simtirea de sine, cu bizuirea pe sine si cu trufasa încredere în sine.
238. Am pacatuit foarte mult cu rânduiala de sine, adica mi-a placut sa umblu dupa voia mea si am urât supunerea si taierea voii.
239. Am fost stapânit în toata vremea de duhul multumirii de sine, adica am fost multumit cu starea si asezarea mea sufleteasca, socotind ca nu sunt ca ceilalti oameni.
240. N-am avut adevarata cunostinta de sine, adevarata mustrare de sine, fiind stapânit în toata vremea de îngâmfarea de sine si pretuirea de sine.
241. Am fost stapânit în minte si cuvânt de duhul îndreptatirii de sine. Am vrut si mi-a placut sa am întotdeauna dreptate, sa nu fiu contrazis, sa vorbesc mult si sa fiu ascultat de ceilalti.
242. Am fost stapânit de trâmbitarea de sine, adica am spus altora ispravile mele cele parute bune.
243. Am hranit în toata vremea pe fariseul meu cel dinlauntru cu închipuirea de sine si cu aratarea.
244. Fiind stapânit de mândrie si încapatânare, am vorbit împotriva fata de cei mai mari.
245. Fiind mândru si semet, am urât pe cei ce m-au mustrat si am iubit pe cei ce m-au laudat.
246. M-am mândrit si m-am laudat cu cele patru feluri de bunatati: cu cele firesti, cu cele câstigate, cu cele din întâmplare si cu cele câstigate prin nevointe (duhovnicesti).
247. Având unele bunatati duhovnicesti, n-am recunoscut ca le am de la Dumnezeu.
248. Am recunoscut ca am unele bunatati de la Dumnezeu, însa nu am recunoscut ca le am în dar, ci fiindca mi s-ar cuveni, socotindu-ma vrednic de ele.
249. Am socotit ca am unele bunatati duhovnicesti pe care niciodata nu le-am avut.
250. Am defaimat legile canonice si liturgice pe care le-au rânduit Sfintii Parinti în Biserica si nu am voit sa ma supun întru toate predaniilor Bisericii.
251. Am fost robit si stapânit de defaimarea ascultarii, de iscodire, de înselarea cu mintea, de trufie, de slava desarta, de lauda, de înaltarea cu mintea, de pregetarea cea fatarnica, de voia libera, de deprinderea
pacatului.
252. Am pacatuit înaintea lui Dumnezeu cu gândul de hula, de necredinta, de încapatânare, de îngâmfare, de neînfrânare, de iubirea de stapânire si de altele asemenea acestora.
253. M-am mândrit ca eu as fi feciorelnic cu trupul, defaimând în mintea mea pe cei ce au pacatuit.
254. N-am iubit niciodata în viata mea de a fi ocarât, defaimat, necinstit de altii si nebagat în seama.
255. Nu m-am silit a curma din mintea mea viclesugurile cele gândite ale slavei desarte; nu m-am silit a face ceva înaintea oamenilor ca sa fiu defaimat de catre ei.
256. Am avut întotdeauna viata mea fatarnica, plina de prefacatorie, si fiind eu înlauntru plin de ranile constiintei si urâciunea pacatelor mele, pe dinafara m-am aratat mormânt varuit prin cuviosia si fatarnicia mea, prin care am vânat slava si lauda de la oamenii cei neiscusiti care nu au cunoscut vicleniile mele.
257. M-am lacomit la avutii.
258. Am fost zgârcit si împietrit cu inima.
259. Nu m-a interesat saracia si lipsurile altora.
260. Sunt nesatios, viclean si nedrept, însusindu-mi bunuri straine pentru a ma îmbogati.
261. Am strâns bani sau avere prin viclesug sau prin cersetorie, spre a ma îmbogati.
262. Am fost grabnic a lua si zabavnic a da.
263. Am dat milostenii cu îndoiala si cu zgârcenie, ocarând pe cei carora le-am dat.
264. Nu m-am gândit la viata vesnica, dându-mi milostenie pentru sufletul meu, ci am socotit ca o sa-mi dea altii, dupa plecarea mea din aceasta lume.
265. Pentru zgârcenia mea nu am dat slujbe la Biserica pentruraposatii mei si pentru usurarea pacatelor mele.
266. Am clevetit, am soptit la ureche cuvinte despre altii, sau am facut semn cu mâna, aratând pe altii si vorbindu-i de rau.
267. Am zavistuit (invidiat) pe altul pentru bunastarea lui si m-am bucurat pentru necazurile lui.
268. Nu mi-am reparat greseala, când am nedreptatit pe aproapele, nici nu am cerut iertare.
269. Din pricina invidiei nu am raspuns la salut, nici nu am salutat pe cei ce erau mai capabili sau mai înzestrati cu darurile decât mine.
270. Din pricina zavistiei mi-am umplut sufletul de patimi si ciuda, întunecându-l cu multe pacate grele.
271. Sunt foarte dusmanos si rau; nu am recunostinta fata de cei ce-mi fac bine; tin minte raul, batjocoresc pe aproapele si ma bucur când altii sunt batjocoriti.
272. Am povestit altora greseala aproapelui si am încarcat si mai mult pacatele lui.
273. M-am iutit si m-am mâniat de foarte multe ori în viata mea, cu motiv si fara motiv.
274. Din cauza mâniei care m-a stapânit mi-am pierdut rabdarea si pacea mintii si a inimii.
275. Nu am avut râvna sfânta si nu m-am împotrivit celor ce au calcat si batjocorit legile canonice ale Bisericii lui Hristos.
276. Din cauza mândriei si a lenevirii mele am devenit nesimtitor si îm pietrit la inima si n-am avut umilinta si lacrimi spre a stinge la vreme de nevoie focul mâniei si al iutimii.
277. De multe ori, în timpul rugaciunii, mi-am amintitcu ura si cu mânie fata celui care m-a suparat si am urzit în minte gândul de razbunare.
278. Fiind stapânit de mânie am tinut minte raul asupra altora.
279. Am dusmanie asupra aproapelui meu si nu vreau sa-l iert.
280. În toata vremea vietii mele am fost lacom la mâncare si bautura.
281. M-am sârguit în toata vremea de a-mi procura mâncaruri gustoase, scumpe si de multe feluri.
282. Mi-am facut pântecele dumnezeu, slujindu-i lui si facându-i totdeauna voia.
283. Mi-am îngrasat trupul cu mâncaruri si bauturi peste masura, din care cauza mi-am îndobitocit mintea si am devenit lenes, trândav si greoi la lucrarea tuturor faptelor bune.
284. Am fost stapânit de nesaturare, de cârtire si nemultumire în timpul mesei.
285. Am fost iubitor de dulceata si mi-a placut sa beau bauturi dulci si aromate
286. Fiind rob al pântecelui, am asteptat cu mare nerabdare sa vina Pastile, Craciunul sau alte praznice mari spre a face dezlegare la toate mâncarurile si bauturile.
287. Am mâncat carne în saptamâna brânzei.
288. Desi am postit posturile, totusi, am dat la altii mâncare de frupt.
289. Din cauza saturarii pântecelui, mi-am facut mintea groasa si molatica, scazându-mi trezvia, atentia si memoria.
290. Fiind satul de tot felul de bucate, am avut nebunia de a ma face dascal si a tâlcui altora din Sfânta Scriptura, uitând ca: în pântecele plin, cunos tinta lui Dumnezeu nu locuieste.
291. Am postit cu scopul de a face rau vrajmasilor mei.
292. Am postit dupa a mea rânduiala si parere, încalcând postul rânduit de Biserica.
293. Am postit numai de mâncare dar nu si de pacate, fiind dusmanos si rau.
294. În post am mers la petreceri, ospete, zile onomastice.
295. M-am lenevit de a lucra toata fapta buna prin gând, cuvânt si lucru, dupa a mea putere.
296. M-am lenevit de a ma ruga lui Dumnezeu în toata vremea.
297. Am dormit prea mult si nu m-am sârguit de a priveghea dupa a mea putere.
298. M-am lenevit de a citi Sfânta Scriptura si învataturile Sfintilor Parinti.
299. M-am lenevit de a fi veghetor si treaz cu mintea în fiecare clipa, spre a nu fi luat prin surprindere de momelile cele subtiri ale dracilor.
300. M-am lenevit de lucrarea cea tainica a mintii, adica de a cugeta cât mai des la moarte, la Judecata de apoi, la Rai si iad, precum si la alte cugetari duhovnicesti si ziditoare de suflet.
301. Am fost stapânit de moleseala trupului, paruta neputinta a trupului si trândavie.
302. Din lenevie nu m-am ostenit a face metaniile si închinaciunile cum trebuie.
303. De multe ori lenea mea de a ma ruga lui Dumnezeu am acoperit-o cu unele pricini parute a fi folositoare.
304. M-am lenevit de a ajuta pe fratele meu cazut în îndoiala, deznadejde.
305. Seara, din pricina oboselii, m-am culcat fara rugaciune, iar dimineata, din pricina grabei, am plecat la activitatile mele fara a-mi face rugaciunea, socotind ca am aceasta îngaduinta din pricina împrejurarilor. M-am lenevit sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru toate, asteptând sa-mi vina cele de trebuinta fara osteneala mea
de a ma ruga si a multumi.
306. Din lene am lasat sa se strice icoanele si alte podoabe sfinte.
307. Mi-a fost lene sa-mi cercetez cu de-amanuntul pacatele mele, când a trebuit sa ma marturisesc, si din aceasta pricina m-am împartasit cu nevrednicie.
308. M-am lenevit sa-mi aprind candela sau lumânarea, sa îngenunchez cu amândoi genunchii în vremea rugaciunii.
309. Mi-am încurajat lenea zicând, ca m-as ruga mai mult daca as fi calugar, dar asa, fiind în lume, nu este cu putinta.
310. M-am lenevit a chema preotul sa faca aghiasma, Sfântul Maslu, sau alte slujbe, la vreme potrivita.
311. Nu am facut sfestanie în casa noua; n-am sfintit fântâna si vasele cele spurcate.
312. Din lene si nepasare m-am lenevit de a ma spovedi la vreme de ispita si când am facut pacate grele; am umblat din duhovnic în duhovnic, cautând pe cel mai îngaduitor, pentru a nu mi se da canon
potrivit cu pacatele mele cele grele.
313. Din cauza lenevirii si a trândaviei nu am voit sa lucrez dupa a mea putere faptele cele bune pe care as fi putut sa le fac cu lucrul.
314. Am fost lenes, molatec si nepasator de a ajuta în orice chip pe altii care se aflau în primejdie trupeasca sau duhovniceasca.
315. Am putut dar nu am vrut sa împiedic pe aproapele de a pacatui (Caz concret).
316. Nu m-am rugat pentru aproapele si pentru toata lumea.
317. Nu am mângâiat pe cei întristati.
318. M-am împartasit fiind suparat si învrajbit.
319. Nu am pus cuvânt bun si de garantie pentru cei care îi stiam vrednici.
320. Nu am saturat pe cei flamânzi.
321. Nu am dat sa bea celui însetat.
322. Nu am îmbracat pe cel gol.
323. Nu am cercetat pe cel bolnav, pe cel din închisoare.
324. Nu am primit pe cel strain.
325. Nu am îngropat pe cel mort.
326. Nu m-am ostenit sa cunosc dogmele, învataturile si rânduielile credintei.
327. Nu am avut dragoste sa-L cunosc pe Dumnezeu din frumusetile naturii si din tot ce ne înconjoara.
328. Nu m-am ostenit sa patrund mai adânc Crezul si credinta Ortodoxa.
329. În necaz, ispite, pagube, suferinte, mi-am pierdut nadejdea în Dumnezeu ca ma poate ajuta.
330. Când am pacatuit greu, mi-am pierdut nadejdea în Dumnezeu, zicând ca nu ma va ierta niciodat a si ca nu ma pot mântui niciodata, cazând în deznadejde si facând voia satanei.
331. Nu m-am ostenit sa aprind în sufletul meu focul sfintei dragoste.
332. Nu m-am silit sa câstig virtutile dragostei crestine în legatura cu Dumnezeu si cu aproapele.
333. Nu am tinut seama de smerenie si rabdare, prin care se învinge raul si se câstiga virtutea.
334. În toata vremea vietii mele am fost stapânit denestiinta, de nesimtire si împietrirea inimii.
335. Din cauza nesimtirii mele, în toata vremea m-a stapânit uitarea, lenea, nepasarea, deznadejdea, neevlavia si nefrica de Dumnezeu.
336. Din cauza nesimtirii inimii mele am trait ca si cum nu as mai muri vreodata, ca si cum nu as avea de dat seama înaintea lui Dumnezeu pentru toate faptele mele.
337. Am fost stapânit de raceala si uscaciunea sufletului fata de toate lucrurile cele bune si am stat încremenit si lâncezit cu trupul si cu sufletul fata de tot lucrul duhovnicesc.
338. Fiind cuprins de nesimtire, de împietrirea inimii, am pierdut râvna, zdrobirea inimii si umilinta, precum si orice simtire a lui Dumnezeu din sufletul meu si astfel, viu fiind cu trupul, cu sufletul din mine sunt mort.
339. Fiind cuprins de nesimtire pentru pacatele mele, m-am apucat ca sa învat pe altii.
340. Fiind stapânit de nesimtire, am mâncat si baut prea mult, am dormit prea mult, am vorbit prea mult si fara de folos.
341. De multe ori, fiind în biserica, atâta nesimtire am avut fata de acest loc sfânt, încât am stat cu vorbe desarte, cu dormitare si chiar cu glume si râs, ca în mijlocul unui spectacol.
342. Din cauza nesimtirii si a împietririi inimii mele, niciodata nu am putut sa am adevarata deslusire a gândurilor mele, având mintea oarba la deslusirea celor bune si n-am priceput ca nesimtirea este moartea mintii si omorârea sufletului mai înainte de moartea trupului.
343. În toate lucrurile, cuvintele si gândurile mele nu m-am sârguit sa am rabdare si blândete.
344. Neavând rabdare si blândete, m-a stapânit în toata vremea iutimea, nerabdarea, amaraciunea, necazul, tulburarea, nelinistea, nealinarea, neîngaduinta, rautatea si viclenia.
345. Fiind fara rabdare si blândete, am fost strain în toata vremea de nerautate, de simplitate si de nevinovatia cea cuvenita unui suflet curat.
346. Neavând rabdare si blândete, am fost nemultumitor si cârtitor la obligatiile pe care le aveam.
347. Nu am avut adevarata cunostinta de sine, adica nu am avut vedere clara si deslusita cu mintea despre toate slabiciunile si neputintele mele.
348. Având mintea întunecata de patimile mele si neavând dreapta socoteala, nu am putut întelege când a fost cu mine ajutorul lui Dumnezeu, ramânând pururea nesimtitor si nerecunoscator fata de El.
349. Neavând dreapta socoteala, am început de multe ori a face lucruri mai presus de puterea si de priceperea mea si în loc de folos, m-am ales cu paguba si primejdii.
350. Neavând smerenie si dreapta socoteala, m-am apucat uneori a face pe dascalul, tâlcuind altora, dupa capul meu, unele locuri grele din Sfânta Scriptura, înselându-ma si pe mine si pe altii.
351. M-am lenevit de a ma ruga lui Dumnezeu neîncetat, ziua si noaptea.
352. M-am lenevit de multe ori a merge la biserica, lipsind mai mult de trei Duminici consecutiv, cazând sub mare afurisenie.
353. M-am lenevit de a ma ruga mai mult, uitând ca rugaciunea multa duce la rugaciunea curata.
354. În timpul rugaciunii m-am silit a bolborosi multe cuvinte dar nu m-am silit sa-mi concentrez atentia mintii spre a întelege cele citite, spre simtirea lor cu inima, hranind pe fariseul cel din mine.
355. Uneori stând la rugaciune am avut gânduri spurcate; alteori am pierdut rugaciunea prin raspândirea la lucrurile cele desarte si nefolositoare.
356. În vremea rugaciunii am avut uneori cereri nechibzuite catre Dumnezeu si, daca dupa o vreme nu le-am dobândit, m-am întristat si descurajat de a ma mai ruga, neîntelegând ca Dumnezeu are mare grija de mine, de cele ce sunt spre folosul meu.
357. Am fost batjocorit de draci în chip jalnic, caci, sosind vremea de rugaciune, m-am apucat de alte treburi, neîntelegând ca nici o treaba nu este mai de folos decât rugaciunea.
358. Stiind ca Dumnezeu cere de la om rugaciunea curata, fara imaginatie, în vremea rugaciunii am lasat mintea sa-si închipuiasca fel de fel de forme si închipuiri.
359. Când mila Domnului m-a cercetat în vremea rugaciunii si când sufletul a început a se ruga din inima cu cuvinte proprii, eu, pacatosul, am început a cauta cuvinte subtiri si cu mestesug spre a vorbi în acele momente sfinte cu Dumnezeu si prin aceasta mândrie si prostie am alungat darul si umilinta de la ticalosul meu suflet si am mâhnit pe Preabunul Dumnezeu, Care cere de la om cuvinte smerite, simplitate si nevinovatie.
360. În vremea rugaciunii am tinut cu toata taria de anumite forme, ca pozitia trupului, plecarea capului, tinerea respiratiei, iar de cele de mare nevoie, adica de atentia mintii si de simtirea inimii, prea putin m-am apropiat.
361. Am avut si aceasta mare nechibzuinta ca uneori, când m-a cercetat mila lui Dumnezeu în timpul rugaciunii, nu am încetat cititul pravilei, ci fiind înclinat spre rugaciunea cea citita, am citit mai departe psalmi si rugaciuni.
362. Uneori am stat la rugaciune având rautate sau tinere de minte de rau asupra celor ce m-au suparat sau nedreptatit.
363. Fiind lenes si stapânit de toata moleseala si nesimtirea, nu am putut ajunge la treapta cea mai de sus a rugaciunii, dar cu toate acestea, uneori, am început sa visez cu gândul ca parca tot am sporit oarecum si nu as fi cel mai de jos în asemenea privinta.
364. În vremea rugaciunii, de multe ori, m-am aflat dormitând cu mintea si chiar cu trupul, uneori stând de vorba cu gândurile si imaginile care veneau de la draci si luând aminte la ele, am râs si m-am tulburat de alte patimi; si asa, stând cu trupul la rugaciune înaintea Domnului, cu mintea si cu sufletul m-am aflat slujind dracilor si
patimilor mele.
365. N-am avut chibzuinta si dreapta socoteala ca în vremea când am fost singur sa ma rog cu rugaciunea cea dinlauntru, ci m-am rugat cu glas tare.
366. Când cineva m-a rugat sa ma rog pentru el, eu fiind lenes, am pus motivul ca sunt nevrednic si nu am voit, ascunzându-mi lenevirea în spatele unei smerenii fatarnice.
367. Alteori m-am rugat pentru altii, si daca Dumnezeu le-a împlinit cererea lor, pentru a lor credinta, eu m-am mândrit ca si cum pentru a mea rugaciune s-a facut aceasta, laudându-ma cu lucru strain.
368. Auzind Dumnezeiasca Scriptura spunând ca Împaratia lui Dumnezeu este înlauntrul nostru, nu m-am silit a cauta pe Dumnezeu înlauntrul inimii mele prin chemarea cât mai deasa a Preasfântului Sau Nume: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiestema pe mine, pacatosul”.369. Am pacatuit foarte mult cu limba înaintea lui
Dumnezeu, în tot felul, în tot locul si în toata vremea.
370. Am osândit pe altii si i-am judecat din ura si rautate.
371. Am clevetit si am pârât pe altii, din care cauza ei au suferit diferite necazuri (Ce necazuri).
372. Am omorât cinstea altora prin vorbirea de rau si prin defaimarea lor.
373. Am ocarât, am defaimat, am certat, am mustrat, am blestemat si am batjocorit pe altii.
374. De multe ori nu mi-am oprit limba de la multe vorbe desarte.
375. Prea de multe ori am avut obiceiul de a ma lauda si a spune minciuni.
376. De multe ori am vorbit cu viclenie si fatarnicie spre a fi laudat de oameni.
377. De multe ori am laudat pe cei rai si lucrurile lor cele rele si am vorbit de rau pe cei buni si lucrurile lor cele bune.
378. De multe ori am avut obiceiul de a spune povesti, de a vorbi despre ispravile cele rele ale oamenilor care au fost tâlhari, desfrânati, betivi.
379. Am vorbit (facut) de multe ori glume, chiar si cu cuvinte sfinte.
380. Am râs de multe ori în hohot si cu glas tare, pâna la lacrimi, prin care am dovedit ca sunt om nebun si fara de minte.
381. De multe ori m-am laudat cu lucrurile mele, cu rudeniile si prietenii.
382. Am avut raul obicei de a lauda pe altii în fata si am vorbit de multe ori cu viclenie si lingusire.
383. Nu m-am silit sa opresc pe altii de la vorbirea de rau, de la clevetire, de la nedreptate si de la orice fel de pacat.
384. M-am rusinat si m-am temut de a spune adevarul si de a mustra pe fata nedreptatea si hula împotriva lui Dumnezeu, pe care cei necredinciosi si hulitori le-au vorbit la aratare.
385. N-am avut taria cea buna si cu dreapta socoteala, din care cauza am tacut acolo unde era nevoie de a vorbi si am vorbit acolo unde era nevoie sa tac.
386. Stiind ca multa vorbire este scaun al slavei desarte, totusi nu am încetat de la multa vorbire cea cu lauda de sine si de la vorbirea cea desarta.
387. Neavând dragoste fata de aproapele, nu m-am silit cu toata puterea de a mângâia pe cei întristati, de a învata pe cei nestiutori si de a apara pe cei nedreptatiti.
388. Din cauza nepasarii si a cutezantei de sine, nu m-am silit cu toata puterea de a fugi si de a ma feri de locurile acelea unde se râdea, se glumea si se spuneau desertaciuni.
389. Am fost stapânit si de aceste patimi: uitarea, neevlavia, iutimea, amaraciunea, înfurierea, ura de oameni, pomenirea de rau, osândirea, întristarea de suflet, îndoiala, lasitatea, rivalitatea, împatimirea,
afectiunea pentru cele pamântesti, nebarbatia, nemultumirea fata de Dumnezeu si de oameni, cârtirea, clevetirea, înfumurarea, parerea de sine, mila de sine, crutarea de sine, îndreptatirea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stapânire, iubirea de a porunci, iubirea de aratare, dorinta de a placea oamenilor, nerusinarea, înselaciunea, ironia, duplicitatea, îndoiala, ratacirea gândurilor, iubirea de slava, iubirea de argint, iubirea de placeri trupesti, iubirea de sine, care este
maica si radacina tuturor rautatilor.
390. De asemenea, am fost stapânit si de aceste patimi: hula, blasfemie, semetie, împietrirea inimii, nesupunere, bârfa, defaimare, amagire, nebunie, neînfrânare, nepricepere, nestiinta, iesire din minti,
aiureala, salbaticie, toropeala, negrija de cele bune, gresala de fiecare clipa, risipa, zgârcenie, cunostinta mincinoasa, odihna trupeasca fara de trebuinta, moleseala, rautate, nepasare, putina credinta, slujirea la
multe patimi, înaltare, amagire, cutezanta, întristare, grairea împotriva, fatarnicie, prefacatorie, curiozitate, învoirea cu pacatele cele patimase ale sufletului si deasa cugetare la ele. Pe lânga acestea mai am si alte pacate de care nu îmi aduc aminte sau nu îmi dau seama de ele ca sunt
pacate. De toate acestea numai eu sunt vinovat, pentru care îmi pare rau si din toata inima ma caiesc si ma voi cai. Deci, iarta-ma, parinte, si canon sa-mi rânduiesti, ca de aici înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugaciunile Maicii Domnului, cu ale tuturor Sfintilor si cu rugaciunile sfintiei voastre, vreau sa pun început bun.