BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Un şarpe mare şi rău s-a dus într-o zi la înţeleptul pădurii să-i ceară sfatul. „Nu ştiu ce-i cu mine, sunt atât de rău, încât îi omor pe toţi cei care mă enervează”, s-a plâns şarpele. „Spune-mi ce să fac, fiindcă m-am hotărât să mă schimb”, l-a rugat el pe înţelept. „Ei, dacă te-ai hotărât, este îndeajuns. Fii bun cu toţi, orice ţi-ar spune sau ţi-ar face, acceptă”, l-a sfătuit înţeleptul. şarpele a plecat fericit în pădure şi dornic să devină bun.
De îndată ce şarpele nu s-a mai repezit spre animalele pădurii să le sugrume, acestea au început să-l ia peste picior şi să-şi bată joc de el. Într-o zi, înţeleptul a ieşit la plimbare şi iată că a văzut cum iepuraşul tocmai îi agăţa puternicului şarpe o tinichea de coadă, iar el accepta liniştit. Vulpea îl ridiculiza, agăţându-i hârtii mototolite în jurul gâtului, iar şarpele accepta şi asta liniştit şi tăcut. Veveriţa sărea pe el şi-l împodobea cu crenguţe. Leul, ursul, fiecare alt animal al pădurii îşi băteau joc de bunul şarpe când treceau pe lângă el. Bietul şarpe ajunsese ca un pom de Crăciun din dorinţa de a fi bun. Când înţeleptul a văzut una ca asta, s-a apropiat de el şi i-a şoptit: „Dragă şarpe, eu ţi-am zis să accepţi ce-ţi fac ei şi să fii bun, adică să nu-i mai omori, dar n-am zis să nu-i mai sperii!”.
În viaţa de zi cu zi ni se poate întâmpla şi nouă precum i s-a întâmplat şarpelui; de îndată ce decidem să fim buni, alţii să ne cam ia de... proşti. Soluţia înţeleptului: „Nu-i distruge, dar un pic de sperietură potoleşte excesul de răutate şi confuzia pe care o fac oamenii între bunătate şi prostie”. Cu alte cuvinte, poartă-te cu oamenii ca şi cum ei ar fi nişte copii. Rămâi în decizia ta de a fi bun, căci asta-i ceea ce te duce pe calea dreaptă pe tine însuţi, dar prefă-te că nu eşti atât de bun încât să fii luat drept prost. Frica are şi ea rolul ei de „îndreptar” al conştiinţei primitive şi al comportamentului ce decurge din ea.
Dacă iubeşti pe cineva, îi accepţi şi-i tolerezi inocenţa şi, adesea, chiar micile răutăţi sau devieri de comportament, se poate ca acest cineva să vrea tot mai mult, să ţi se urce în cap şi apoi să-ţi lege tinichele de coadă. Bunătatea nu-i prostie, cum iertarea nu presupune tolerarea şi acceptarea aberaţiilor de atitudine şi comportament ale altora. Bunătatea şi iertarea, toleranţa şi frumuseţea sufletului se petrec în interior, devin componente ale conştiinţei şi ale sufletului tău.
Prezenţa lor reală în tine te ghidează către atitudini educative în relaţiile cu cei din jur; dacă în conştiinţa lor bunătatea este egală cu prostia, ei se vor comporta precum animalele pădurii. În acest caz, un strop de frică educă pulsiunea şi tendinţele conştiinţei animale de a batjocori şi a lua peste picior bunătatea.
Să apreciezi bunătatea altuia înseamnă să depăşeşti nivelul de conştiinţă al iepuraşului sau al vulpii din pădure. Să apreciezi bunătatea înseamnă să ai puterea interioară de a n-o confunda cu prostia. şi dacă alţii fac această confuzie, atunci frica devine un factor educativ. Este de dorit să ne ridicăm pe noi înşine din conştiinţa animală şi, în faţa bunătăţii, să-i mulţumim cerului pentru că există. şerpi capabili să te „distrugă” găsim la tot pasul, chiar dacă nu-i vorba aici doar de distrugere fizică. De şerpi răi ne putem lovi zi de zi, dar uneori ne putem întâlni şi cu şarpele Bun; să fim atenţi, să nu-i punem tinichele în coadă, căci acest comportament nu dovedeşte prostia şarpelui, cât limitarea existentă în propria noastră conştiinţă. Iisus ne spune într-o pildă aceeaşi poveste în forma aceasta: „Să nu dai mărgăritarele la porci, ca să nu se întoarcă spre tine şi să te rupă”.
Deci ascunde frumuseţea, ascunde puţin bunătatea, dar rămâi frumos şi bun în tine. Arată-ţi bunătatea în faţa celor ce o pot percepe şi dă-le mărgăritare celor ce le pot aprecia; iată o altă faţetă a aceleiaşi poveşti. Căci aceia ce nu văd bunătatea sau frumuseţea, îşi bat joc de tine sau se întorc împotriva ta, fără măcar să devină conştienţi de păcatele lor, adică de nivelul limitat al conştiinţei lor. La acel nivel, fii bun şi sperie-i puţin. Rămâi bun şi educă-i prin acel instrument accesibil conştiinţei lor. O femeie bătută constant de un bărbat violent nu trebuie să accepte violenţa bărbatului în numele bunătăţii ei. A accepta nu înseamnă a tolera aberaţiile de comportament ale altora; acceptarea are loc în interior şi presupune iertare şi înţelegere a faptului că celălalt confundă bunătatea cu prostia ca o consecinţă a limitării existente în propria conştiinţă. Iar remediul pentru aceasta ne-a dat-o înţeleptul din poveste: „Prefă-te că eşti rău”.
De îndată ce şarpele nu s-a mai repezit spre animalele pădurii să le sugrume, acestea au început să-l ia peste picior şi să-şi bată joc de el. Într-o zi, înţeleptul a ieşit la plimbare şi iată că a văzut cum iepuraşul tocmai îi agăţa puternicului şarpe o tinichea de coadă, iar el accepta liniştit. Vulpea îl ridiculiza, agăţându-i hârtii mototolite în jurul gâtului, iar şarpele accepta şi asta liniştit şi tăcut. Veveriţa sărea pe el şi-l împodobea cu crenguţe. Leul, ursul, fiecare alt animal al pădurii îşi băteau joc de bunul şarpe când treceau pe lângă el. Bietul şarpe ajunsese ca un pom de Crăciun din dorinţa de a fi bun. Când înţeleptul a văzut una ca asta, s-a apropiat de el şi i-a şoptit: „Dragă şarpe, eu ţi-am zis să accepţi ce-ţi fac ei şi să fii bun, adică să nu-i mai omori, dar n-am zis să nu-i mai sperii!”.
În viaţa de zi cu zi ni se poate întâmpla şi nouă precum i s-a întâmplat şarpelui; de îndată ce decidem să fim buni, alţii să ne cam ia de... proşti. Soluţia înţeleptului: „Nu-i distruge, dar un pic de sperietură potoleşte excesul de răutate şi confuzia pe care o fac oamenii între bunătate şi prostie”. Cu alte cuvinte, poartă-te cu oamenii ca şi cum ei ar fi nişte copii. Rămâi în decizia ta de a fi bun, căci asta-i ceea ce te duce pe calea dreaptă pe tine însuţi, dar prefă-te că nu eşti atât de bun încât să fii luat drept prost. Frica are şi ea rolul ei de „îndreptar” al conştiinţei primitive şi al comportamentului ce decurge din ea.
Dacă iubeşti pe cineva, îi accepţi şi-i tolerezi inocenţa şi, adesea, chiar micile răutăţi sau devieri de comportament, se poate ca acest cineva să vrea tot mai mult, să ţi se urce în cap şi apoi să-ţi lege tinichele de coadă. Bunătatea nu-i prostie, cum iertarea nu presupune tolerarea şi acceptarea aberaţiilor de atitudine şi comportament ale altora. Bunătatea şi iertarea, toleranţa şi frumuseţea sufletului se petrec în interior, devin componente ale conştiinţei şi ale sufletului tău.
Prezenţa lor reală în tine te ghidează către atitudini educative în relaţiile cu cei din jur; dacă în conştiinţa lor bunătatea este egală cu prostia, ei se vor comporta precum animalele pădurii. În acest caz, un strop de frică educă pulsiunea şi tendinţele conştiinţei animale de a batjocori şi a lua peste picior bunătatea.
Să apreciezi bunătatea altuia înseamnă să depăşeşti nivelul de conştiinţă al iepuraşului sau al vulpii din pădure. Să apreciezi bunătatea înseamnă să ai puterea interioară de a n-o confunda cu prostia. şi dacă alţii fac această confuzie, atunci frica devine un factor educativ. Este de dorit să ne ridicăm pe noi înşine din conştiinţa animală şi, în faţa bunătăţii, să-i mulţumim cerului pentru că există. şerpi capabili să te „distrugă” găsim la tot pasul, chiar dacă nu-i vorba aici doar de distrugere fizică. De şerpi răi ne putem lovi zi de zi, dar uneori ne putem întâlni şi cu şarpele Bun; să fim atenţi, să nu-i punem tinichele în coadă, căci acest comportament nu dovedeşte prostia şarpelui, cât limitarea existentă în propria noastră conştiinţă. Iisus ne spune într-o pildă aceeaşi poveste în forma aceasta: „Să nu dai mărgăritarele la porci, ca să nu se întoarcă spre tine şi să te rupă”.
Deci ascunde frumuseţea, ascunde puţin bunătatea, dar rămâi frumos şi bun în tine. Arată-ţi bunătatea în faţa celor ce o pot percepe şi dă-le mărgăritare celor ce le pot aprecia; iată o altă faţetă a aceleiaşi poveşti. Căci aceia ce nu văd bunătatea sau frumuseţea, îşi bat joc de tine sau se întorc împotriva ta, fără măcar să devină conştienţi de păcatele lor, adică de nivelul limitat al conştiinţei lor. La acel nivel, fii bun şi sperie-i puţin. Rămâi bun şi educă-i prin acel instrument accesibil conştiinţei lor. O femeie bătută constant de un bărbat violent nu trebuie să accepte violenţa bărbatului în numele bunătăţii ei. A accepta nu înseamnă a tolera aberaţiile de comportament ale altora; acceptarea are loc în interior şi presupune iertare şi înţelegere a faptului că celălalt confundă bunătatea cu prostia ca o consecinţă a limitării existente în propria conştiinţă. Iar remediul pentru aceasta ne-a dat-o înţeleptul din poveste: „Prefă-te că eşti rău”.
