A cere iertare

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Iartă-mă, Doamne  că mi-ai scris
și nu Ți-am răspuns, mi-ai bătut la ușă
și nu Ți-am deschis!

Te-am pus să aștepți cu gândul lipsit de rușine
că poate va veni vremea să Te întreb
ce vreau de la Tine.

Iartă-mă că atunci când ai vorbit
Auzeau surzii , dar eu n-am auzit!
când m-ai chemat  ,n-am ascultat,

când m-ai trimis , nu-nțelegeam
deși mi-ai dat ,
porunci-n scris.

Iartă-mi  purtările rele , de fiu rătăcitor
și pentru că nu am știut, că Tu plăteai
în locul meu  , să nu fiu eu dator!

 Iartă-mă  , că am trecut pe lângă Tine
și nu Te-am văzut  ,deși  mi-ai dat ochi,
și apoi m-ai ridicat ,când am căzut!

Te rog să mă ietți
că nu am știut  ,că nu știu
și am ajuns a rătăci , desculț prin pustiu!

Iartă-mi Doamne credința ,în care am crezut
și care nu m-a învățat ,cum să Te caut
atunci când sunt pierdut!

Iartă-mi lacrimile
pe care le-am risipit în deșert
și care nu m-au învățat , și pe mine să iert!

Dar, Doamne!  Tu îmi spui ,că sunt deja iertat,
ne-ai smuls din teamă și noroi,
din moarte ne-ai răscumpărat  .

Ne-ai îmbrăcat că eram goi, ne-ai curățat;
ne-ai dezbrăcat , de omul cel rău...
atunci când ne-ai spălat , cu sângele  Fiului Tău.

Teofil Mandrutiu

Oile şi caprele

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

În poiana de sub munte, în concert de păsărele,
Paşte-o turmă iarba grasă cu miros de floricele.
Oi şi capre, laolaltă, se înfruptă din frunzişuri;
Oile din iarba verde, caprele din lăstărişuri.

Nu departe, stând păstorul, rezemat într-un toiag,
Le admiră şi le cântă din caval ades cu drag.
Lângă oi, un câine negru, stând pe labe, urmăreşte
Ca să vadă când vreuna dintre ele rătăceşte.

Şi când vede că vreo oaie se abate de la şatră,
De-i îngăduie stăpânul, o-ncolţeşte şi o latră
Pe aceea rătăcită, ce-a rămas de cârd în urmă,
Până când se cuminţeşte şi revine iar în turmă.

Le-ar mai trage el de blană, şi aşa nevinovate,
Dar i-e frică de stăpânul, că i-ar trage-o rău pe spate…
După ce-au păscut în pace, fiind bine săturate,
La amiază, oi şi capre, stând la umbră adunate,

Se porniră să discute ce mai este nou prin lume,
Despre vreme, despre soartă, despre mode şi costume.
Mai întâi o capră zveltă, galeşă, dar cam râioasă,
Ia cuvântul şi vorbeşte despre vremea călduroasă:

„Vai ce cald e azi afară! Mă întreb nedumerită,
Cum puteţi voi, oi neroade, în asemenea ţinută,
Să petreceţi zi şi noapte, tot în lână-nvăluite,
Tot smerite şi plecate, liniştite şi tăcute?

Când vă văd îmbrobodite ca pe nişte maici sau ţaţe,
Mă gândesc: cum pot berbecii să vă sufere ca soaţe?
Voi nu ştiţi că astăzi lumea s-a emancipat în toate
Şi de nu ţii pasul lumii eşti în ex-societate?

Nu vedeţi ce rău arată lâna voastră - ca un ciuf -
Că sunteţi, cum zice lumea, „ca o oaie pe zăduf”?
De ce nu priviţi în lături la familia căprească,
Care e nu doar modernă, dar şi demnă să uimească?

Nu vedeţi ce siluete şi ce bine arătăm,
Când, cu coada ridicată, tot mai sus ne căţărăm?
Nu vedeţi ce mândre coarne şi ce ugere avem,
Cât suntem de elegante şi ce sprintene suntem?

Nu vedeţi ce admirate suntem noi de ţăpişori
Care, dându-ne târcoale, ne seduc adeseori
Cu purtarea lor atentă, cu parfumul lor specific?
Cât de eleganţi sunt dânşii şi ce mers vioi, mirific,

Ce superbă ţăcălie şi ce coarne ondulate!
Aşadar, a noastre gesturi sunt cu totul inspirate.
Chiar şi unii dintre oameni ne adoptă moda noastră.
De aici puteţi pricepe că-i distinsă şi măiastră.

Căţărându-se pe tocuri, imitând a noastră artă,
Şi femeile din lume ca şi caprele se poartă.
Şi bărbaţii îi imită pe ai noştri ţăpişori
Nu atât prin ţăcălie, cât prin gesturi şi purtări.

Însă voi tot ameţite, cu concepţii retrograde,
Cu smerenie şi teamă, staţi închise-n calapoade!
Nu consideraţi că-i vremea să trăiţi a voastră viaţă,
Să gustaţi din vraja vieţii, să gustaţi a ei dulceaţă”?

Şi, aşa, râioasa capră, pe oi le-a povăţuit
Cu  parşivele ei sfaturi, până când a obosit.
Încântată de îndemnuri şi de cele auzite,
Behăind, o oaie neagră se ridică să cuvinte:

„Cred că voi aveţi dreptate, trebuie pogorăminte!
Suntem prea arhaizate, prea avem purtări de sfinte!
Astăzi când dobitocimea vrea să fie toat-o turmă,
Nu putem noi, oi profane, să rămânem tot în urmă!

De aceea, se impune ca şi noi să aderăm
La perceptele globale şi să le asimilăm.
Se impune o schimbare în trăire, cu mult fler,
Chiar de forurile-nalte deocamdată nu ne cer.

De aceea mult distinsă şi prea nobilă căprime,
Vei avea de azi în toate, primul aliat, pe mine”.
Mult a fost aplaudată oaia neagră democrată
Şi a fost felicitată de căprimea adunată.

De atunci, oiţa neagră, ca s-arate ca o capră,
A-nceput o viaţă nouă, neputând în ea să-ncapă.
Şi-a vopsit în grabă lâna, după ce s-a tuns căpreşte,
Şi pe cap, din ziua-ceea, două coarne-ncep a-i creşte.

Coada proaspăt ajustată şi-o ţinea pe spinăruşe
Şi mergea păşind agale, doar în două picioruşe.
Zilele trecură-n grabă peste lume, peste turmă.
Toate anunţau, convinse, vremea zilelor din urmă.

Ale  iernii semne sumbre se-arătau cu-nverşunare,
De aceea, păstoraşul le-a adus spre numărare,
Jos, în valea cunoscută, aducându-le aproape.
Şi le-a despărţit pe ele, într-o zi, în oi şi capre.

A pus caprele la stânga, iar oiţele de-a dreapta,
Fiecare dintre ele singure găsindu-şi ceata.
Numai oaia, travestită în familia căprească,
Nu ştia, şezând în poartă, în ce parte să păşească.

Întrebându-şi conştiinţa şi privindu-l pe păstor,
Şi-a dat seama că e capră, şi-a trecut în ţarcul lor.
Tot aşa va fi odată, la temuta Judecată:
Fiecare, cum se poartă, fiecare-n a sa ceată.

 

Epistola a doua catre Efeseni a Sfantului Apostol Pavel

                    EPISTOLA CĂTRE EFESENI A SF. APOSTOL PAVEL CU FLORIN BARAN

    MANGAIE-NE, DOAMNE!

Mangaie-ne, Doamne, tu, cununa vietii,
Sfinte, miluieste-ne pe noi,
Vino si ne unge zorii diminetii
Cu Lumina vietii de apoi –
…
Iarta-ne tot raul, da-ne bunatate,
Bunule de suflete Pastor,
Tu esti Viata care viata ne imparte,
Vindeca-ne ranile ce dor –
….
Bunule Parinte, Fiu al celor Sfinte,
Reazama-ne crucea capatai,
Mila da-ne noua, suflet de Parinte,
Si credinta-n Tine, mai intai –
…
Uite, Doamne, cina ce-a jertfit Lumina
Pentru lacomia de arginti,
Mielule pe cruce, n-ai stiut ce-i vina,
Iarta-ne parintii de parinti –
…
Leaga-ne, Prea Sfinte, lacrima de minte,
Inima trezeste-ne-o din somn,
Sa iti fim copiii, tu ne fi Parinte,
Si iubirii, Blandul Nostru Domn –
…
Doamne, o minune, da-ne, rugaciunea
Si rabdarea-n numele Tau Sfant,
Inima cea franta sa iti bea minunea
Fapta sa-ti aduca la Cuvant –
…
Doamne Prea Puternic, suflete cucernic,
Tine-ne ispitele in frau,
Pasii de Lumina sa-ti urmam, si Sfetnic
Vesnic fi in fiii tai de grau –
…
Doamne, ne invata, sa-ti urmam povata,
Scalda-ne in sfantul tau Botez,
Dragostea si mila, Calea Ta si Viata
Sa ne fie dragoste si crez
…
Iti cantam Lumina ce ne spala vina,
Bunule si Sfant Mantuitor,
Mangaie-ne, Doamne, cand ne doare tina,
Si ne e de Tine-atat de dor
…
Suflete, slaveste, Domnul se gateste
Sa iti vina-acum in ajutor,
Suflete mareste si pe romaneste,
Sfintii care vin din viitor
…
Suflete, primeste Domnul Tau, cereste,
Bea din cupa lacrimilor lui,
Rugaciunea-ti fie paine, vin si creste
Slava Tatalui si Fiului
…
Fratilor, din Tata, noi venim in tata,
Si plecam la Domnul intr-un gand,
Sa –si infese turma, pe Lumina, roata
Sa-i mangaie sufletul plapand
…
Fratilor, sa plangem, lacrima cantare
Fie Dumnezeului de Sus,
Slabi de suntem, Doamne, lacrima-nchinare
Fie-Ti, Dumnezeule Iisus

(Liviu-Florian JIANU)

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă,

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă,
Cu inima tot frântă ca şi ieri.
M-am adunat şi astăzi din cenuşă,
Ca să fiu martor altei Învieri.

Iar am ucis, iar Te-am văzut pe pâine!
Ia-mi bolovanul ăsta, tare-i greu!
Şi mai îngăduie-mă până mâine,
Că nu mai sunt stăpân pe mine, eu!

Să nu mă spui la oameni că-Ţi fac rugă
Şi nici că stau cu Tine noaptea-n prag.
Mi-a încăput măgarul ăsta slugă,
Tocmit la carul morţii, pe ciomag.

Şi n-aş mai vrea ca oamenii să ştie
Că înnoptez cu Tine pe furiş.
Ar fi să-njunghi o nouă liturghie
În rostogolul meu pe povârniş.

Le-am spus că nu mai ştiu nimic de Tine,
Că m-ai trăzni-ntr-o clipă dac-ai fi;
Şi-n ochii lor, neputincios, vezi bine,
Te răstignesc în fiecare zi.

Însângerând în ghimpii remuşcării,
Mă înhăitez de mână cu cei răi
Şi stau de frică-n praştia vânzării,
Bolovăniş pentru trimişii tăi.

De groază-mi creşte-o gheară nevăzută
Şi râcâiesc icoane pe obraz,
Să fie-n cale toată munca slută.
Cum mă mai milui, Doamne, cu răgaz.

Să fi avut o cruce mai uşoară,
Eram şi eu cu ceilalţi la ospăţ
N-aş mai avea azi rană să mă doară,
Nici n-aş fi stat la Nichipercea-n hăţ.

Aş vrea să-ţi spun o vorbă la ureche:
„Am smuls o pană de heruv cândva
Şi-o am aici, într-o cămară veche,
Ţi-aş da-o Ţie, dacă m-ai ierta!?”

N-am altceva, primeşte-mă de milă,
Că tare mai sunt singur şi sărac,
Aprinde-mi iar în suflet o feştilă,
Să mă ridic din zgura-n care zac.

Şi cată de-mi trimite mai degrabă
Un oaspe megieş cu cerul Tău,
Să-mi târnosească calea pe tarabă
Peceţile părerilor de rău.

Poate că mâine-am să-ţi străpung iar coasta
Şi-am să-ţi mai bat în palmă încă-un cui,
Dar Te-oi căta din nou ca-n seara asta:
„Auzi. Nu mă mai spune nimănui!”

de Măgirescu Eugeniu

Eu nu ştiu Doamne

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Eu nu ştiu Doamne unde încă

îmi vei mai duce paşii mei,

dar ştiu că Tu-mi vei fi oriunde

lumină sfântă pentru ei.

Eu nu ştiu Doamne ce ispite

vor mai veni în calea mea,

dar ştiu că-n Tine biruinţă

şi ocrotire voi avea.

Eu nu ştiu Doamne de câţi prieteni

mai pot fi încă părăsit,

dar ştiu că Tu vei fi cu mine

Însoţitor nedespărţit.

Eu nu ştiu Doamne câte lacrimi

au să-mi mai plângă ochii mei,

dar ştiu că Tu vei fi-alinare

şi mângăiere pentru ei.

Eu nu ştiu Doamne câte jertfe

mai trebuie s-aduc din greu,

dar ştiu că Tu-mi vei da putere

să-mi sui deplin Calvarul meu.

Eu nu ştiu Doamne câte rane

voi mai primi de la ai mei,

dar ştiu că Tu-mi vei da răbdare

şi rugăciune pentru ei.

Eu nu-mi ştiu Doamne viitorul

dar ştiu că e-n Mâna Ta

— ajută-mi să nu uit aceasta

ca liniştit să-Ţi pot urma

Ai milă, Doamne, de săraci

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...ELEGIE PENTRU CEI SĂRACI

Ai milă, Doamne, de săraci
Ard în colibe, mor de foame
Adu-le vin şi cozonaci
Ţine copiii lîngă mame.

Măcar acum, de Sărbători
Fă-i să se bucure de viaţă
Se împrumută, sînt datori
Degeaba se mai duc la piaţă.

Şi eu am fost ca ei, mîncam
Pîine prăjită, cu untură
De portocale nu ştiam
Şi nici de unt, sau prăjitură.

Erau, şi-atunci, copii bogaţi
Nababi ai lumii paralele
Noi, însă, eram condamnaţi
La cruciada vieţii grele.

Nu s-a schimbat, de fapt, nimic
Mereu vor fi săraci în ţară
Ne-o spune Biblia, ne-o zic
Noi biruri, care ne omoară.

Întoarce, Doamne, faţa Ta
Către acei ce se întreabă
Copiilor ce să le dea
Cînd vaca ţării-i tot mai slabă.

N-au haine, ghetele s-au rupt
Mai merită să-i dai la şcoală?
Eu pentru toţi săracii lupt
Să-i scap de lipsuri şi de boală.

De ce e trist poporul meu?
De ce atîta nedreptate?
Ridică-ne blestemul greu
Fiindcă aşa nu se mai poate.

Atît de bun şi de frumos
Este acest popor, Părinte
Românu-i cel mai generos
Nu-i altă rasă mai cuminte.

Nu mai suport jignit să-l văd
De nişte şmecheri răi de gură
În ţară au făcut prăpăd
Ne pun la zid şi ne înjură.

Ei ar munci, românii mei
Dar unde? N-au locuri de muncă!
Legaţi căţeaua, farisei
Ia nu mai daţi pe-aici poruncă!

Există Dumnezeu, eu ştiu
Iar El le judecă pe toate.
Acest popor e încă viu
Şi e avid de libertate.

Ajută-i, Doamne, pe sărmani
S-aleagă grîul de neghină.
Acum, la cumpănă de ani
Fii bun, căci oastea e creştină...

CORNELIU VADIM TUDOR
Noaptea de 27 spre 28 decembrie 2013

Cuvânt către creştinii ortodocşi – „Despre pronia divină“

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                    Pronie (purtarea de grijă a lui Dumnezeu)

Într-o zi, un om a murmurat: „Doamne, vorbeşte-mi!“ şi un copac şi-a fremătat frunzele, dar el nu a auzit. Apoi a întrebat mai tare:

„Doamne, de ce nu-mi vorbeşti?“ şi un tunet a zguduit cerul, dar el, din nou, nu a auzit. Omul a privit in jurul său şi a spus: „Doamne, lasă-mă să Te văd!“ şi o stea a luminat cerul, dar el nu a observat. Atunci a început să strige: „Doamne, fă o minune!“ Şi în clipa aceea s-a născut un copil, dar el nu a ştiut. Disperat, omul striga mai tare:
„Atinge-mă, Doamne, şi arată-mi ca eşti lângă mine!“ Acestea fiind spuse, Dumnezeu a coborât şi l-a atins, dar omul a alungat fluturele care zbura langa el si si-a continuat drumul.
.
Ai grijă să nu pierzi o binecuvântare doar pentru că nu îţi apare in felul in care tu te astepti sa se manifeste .

      Fericirea este  înţelepciunea de a te bucura de tot ceea ce-ţi dăruieşte Dumnezeu!


                                                    La icoana Ta

                                                                    (Zorica Laţcu - Maica Teodosia Laţcu)

La icoana Ta Prea Sfântă,

 Îţi sărut piciorul Sfânt, 

Sufletu-mi cu dor împlântă 

 Ce-a sfinţit acest pământ, 

Un mănunchi de sărutări 

 Ca într-a vieţii cale,

Pentr-a Tale îndurări.

 Să merg pe urmele Tale.

Tivul hainei Ţi-l sărut,

 Şi la urmă îndrăznind,
Eu, făptura cea de lut,

 Către mâna Ta mă-ntind


Ca slăvitul Tău veşmânt 

 Ca Tu să mă duci de mână
Să-mi fie acoperământ.

 Către Fiul Tău Stăpână!

Iar apoi, ca o pecete,

 Buza mea pe îndelete
Se apleacă în tăcere
Pe faţa Ta cu durere
Ca să-nveţe de la Tine,
Taina tăcerii depline.

Canonisirea împiedicată de cei adormiţi

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

La un Preasfinţit Episcop au venit din eparhie Plângeri contra unui preot cu năravul la beţie.

*

Şi precum aceste plângeri stăruiau necontenit,

S-a găsit de cuviinţă

să-l oprească de slujit.

*

S-a alcătuit scrisoare spre a lui canonisire,

Ca prin asta parohia

şi cei mari să aibă ştire.

*

Dar când dă să iscălească

Preasfinţitul la sfârşit, S-a făcut un vuiet mare,

mii de glasuri s-au pornit:

*

„Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!”

auzit-a din văzduh,

Şi scăpând din mână pana tulburatu-s-a în duh.

*

Cugetând puţin bătrânul s-a gândit că-i o părere, Căci îi ţiuie urechea uneori de priveghere.

Deci, apucă iar condeiul ca să facă iscălire,

Dar în clipa-aceea iarăşi se aude glăsuire!

*

„Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!”

se aude lămurit,

Şi de frică Arhiereul a lăsat de iscălit.

*

Dar venindu-şi iar în fire, vrea să termine de scris, Socotind acele glasuri nălucire ca de vis.

*

Dar a treia oară, mâna a-nceput a-i tremura,

Căci potopul cel de glasuri mai năvalnic răsuna.

*

Aruncând din mână pana a lăsat neiscălit

Şi chemând pe cel cu vina, cu blândeţe i-a grăit:

*

„Preacucernice Părinte!

iată, am aceste ştiri, Adevăr ne scrie lumea,

Ori sunt goale uneltiri?”

*

„Toate sunt adevărate, Preasfinţitul meu stăpân, Mă înşel cu băutura

şi de rău cu drept mă ţin!

*

De la alte patimi rele Dumnezeu m-a izbăvit, Dar năravul băuturii deseori m-a biruit.”

*

„Dar, (îi zice lui Vlădica) slujba cum ţi-o împlineşti? Căci de-acuma ai pedeapsă şapte ani să nu slujeşti!”

*

„Preasfinţite, eu din ziua întru care m-ai sfinţit,

N-a rămas în parohie nici un om nepomenit.

*

Mai cu seamă eu, smeritul foarte mult mă sârguiesc Ca pe cei trecuţi din viaţă pururea să-i pomenesc.”

*

Auzind Vlădica asta a-nţeles cine striga,

şi rupând scrisoarea, zice:

„Mergi la parohia ta!

*

Eu asemenea persoane nu le pot canonisi,

căci atunci pe mii de duhuri aş putea nedreptăţi!

*

Cei din viaţă cer pedeapsă

după faptul arătat, iară cei din altă lume

solitor te-au câştigat!

*

Am aicea zeci de plângeri scrise doar ca să te cert,

dar din ceruri, mii de glasuri

strigă astăzi să te iert!

*

Mergi la slujba ta în pace, dar să nu mai faci sminteli. Şi să nu mă uiţi pe mine

la a slujbei rânduieli!”

*

(Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul,

Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină,

Bucureşti 2000, p. 140-142)