.Cand se ingenuncheaza in biserica?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA-NE AJUTE..

Nu de putine ori ne-a fost dat sa vedem ca in cadrul slujbelor din biserica sunt momente cand persoanele ingenuncheaza si altele in care stau in pozitie verticala, in picioare. Alteori, in anumite perioade din cursul unui an bisericesc, observam ca nu se mai ingenuncheaza nici in momentele pe care le cunosteam a fi insotite de acest gest.

Pentru a intelege cand trebuie sa ingenunchem, se cuvine sa facem cateva precizari. Ingenuncherea este o pozitie de rugaciune. Credinciosul prin plecarea trupului infatiseaza starea cazuta a omului care a pierdut din cauza pacatului functia de mijlocitor intre cer si pamant (simbolizata de starea dreapta, in picioare). Ingenuncherea este semn al pocaintei si al supunerii depline. Omul ingenuncheat isi asuma starea nefireasca in care a ajuns din cauza pacatului, isi plange aceasta stare, ca sa redobandeasca starea de dinainte de pacat. In vechime, ingenuncherea in pridvorul bisericii era una din cele patru trepte de canonisire pentru pacatele grave.

Starea dreapta, verticala este si chipul bucuriei. In textul de la Faptele Apostolilor VII, 56 se spune ca Sfantul Arhidiacon Stefan inainte de a fi omorat cu pietre a zis: "Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu". (Fapte, VII, 56) Facem mentiunea ca "a sedea” nu este acelasi lucru cu "a sta”. "A sedea” inseamna a te afla asezat pe ceva, in vreme ce "a sta”, se traduce prin a se tine in picioare, vertical. Din nefericire, sunt persoane care folosesc gresit cele doua verbe, si ajung sa spuna pleonastic sezi jos sau stai in picioare.

Textul de la Fapte, 55-56, ne descopera cum il primeste Hristos pe Stefan: stand de-a dreapta Tatalui, semn al bucuriei. Dar aceasta pozitie a lui Hristos exprima si faptul ca firea omeneasca pe care El a asumat-o a fost restaurata, este o pozitie a chipului veacului ce va sa vina.

Aceasta pozitie este adoptata si de noi in perioada dintre praznuirea Sfintelor Pasti si Cincizecime ca perioada pascala. Este perioada cand, datorita bucuriei ca Hristos a inviat, nu se mai ingenuncheaza.

Avand in vedere ca Duminica este ziua Invierii, noi nu trebuie sa ingenunchem in aceasta zi.

Canonul al 5-lea de la Sinodul local de la Neocezareea (319) exclude ingenuncherea in momentele legate de Invierea Domnului, iar Canonul 90 al Sinodului Trulan precizeaza: "Am primit in mod canonic, de la de Dumnezeu purtatorii Parintii nostri, sa nu plecam genunchii in dumineci, cinstind Invierea lui Hristos..."

Sfantul Vasile cel Mare ne spune: "Este necesar ca Biserica sa predea tuturor celor care se gasesc in sanul ei sa-si faca rugaciunile stand in picioare, pentru ca prin amintirea neincetata a vietii vesnice sa nu nesocotim mijloacele prin care putem atinge acest tel” (Canonul 91).

Desi avem aceste canoane, Duminica, dupa invocarea Sfantului Duh, preotul si diaconul ingenuncheaza in timpul Liturghiei. Potrivit randuielilor din Liturghier, exista o singura data cand preotul si diaconul ingenuncheaza in timpul Liturghiei. Liturghierul precizeaza ca dupa invocarea Duhului Sfant si inceperea rugaciunii de mijlocire si inainte de pomenirea Maicii Domnului: "Preotul si diaconul cad in genunchi, cautand spre dumnezeiescul Trup si Sange al Domnului“ (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom) si: "Pana la terminarea imnului Pe Tine Te Laudam... preotul si diaconul se aseaza in genunchi in fata Sfintei Mese“ (Liturghia Sfantului Vasile cel Mare) (Liturghier, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2000, p. 165 si 234).

Arhimandritul Grigorios D. Papathomas, profesor de Drept Canonic la Institutul de Teologie Saint Serge din Paris, a afirmat ca:

Perioadele de "ne-ingenunchere canonica" in biserica sunt:

- Toate duminicile (52) anului liturgic (de la vecernia de sambata dupa-amiaza la vecernia de duminica dupa-amiaza);
- De la Paste la Cincizecime (de la Dumnezeiasca Liturghie pascala pana la Vecernia din Duminica Cincizecimii);
- In cele 12 zile de la Craciun la Boboteaza;
- In timpul unei hirotonii de diacon, preot sau episcop (in afara de candidatul la hirotonie, si aceasta numai incepand cu secolul al XVII-lea);
- In timpul tuturor Sfintelor Liturghii zilnice, fie ca se savarseste Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare, a Sfantului Ioan Gura de Aur, sau a Sfintilor Iacob si Marcu.

Iar perioadele de "ingenunchere canonica" in biserica sunt:

- Ingenuncherea este poruncita de Biserica atunci cand episcopul, preotul sau diaconul ne invita sa ingenunchem: "Plecand genunchii nostri, Domnului sa ne rugam!”.
- In timpul Dumnezeiestii Liturghii a Darurilor mai-inainte-sfintite;
- In timpul slujbelor din Postul Mare (in afara de sambata si duminica);
- In timpul slujbei Paraclisului Nascatoarei de Dumnezeu din luna august (in afara de sambata si duminica);
- In timpul tainei sfintei spovedanii (in afara de sambata si duminica);
- Incepand cu Vecernia Cincizecimii (duminica dupa-amiaza);
- Acasa, se ingenuncheaza in acelasi fel ca si in biserica (in afara de sambata si duminica).

Asadar, tinuta noastra in biserica exprima cat de bine cunoastem viata din ea.

Adrian Cocosila

Terapia miraculoasă a unchiului Mihai

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

de Gavriil Stiharul

Părintele Neamţu! Unchiul Mihai, aşa cum îi spunea toată lumea! Minunat om, Dumnezeu să-l odihnească! Un călugăr evlavios greco-catolic din satul Prilog din Ardeal, hărazit de bunul Dumnezeu să aibă puteri tămăduitoare şi să aline suferinţele oamenilor. Şi nu numai atât. Unii l-au numit: "Sfântul de la Prilog". Era şi înainte văzător cu duhul. Nu a prevazut sfinţia sa căderea năpraznica a lui Ceauşescu? "Ăsta nu va muri bine", a spus odată, la cineva. Şi câte alte lucruri minunate nu se povesteşte despre el. Dar ceaiurile lui de viaţă lungă? Pentru ele, omul venea de la capătul pământului. Şi cu folos. Niciodată nu a primit bani de la bolnavi. Aşa se face că la trecerea lui la cele veşnice, pe data de 23 iunie 2000, mii de pelerini au venit din toată lumea să-l conducă pe ultimul drum. Oamenii pe care i-a vindecat cu ceaiuri, meditaţie si rugăciuni. Încă din timpul vieţii, oamenii au pus mână de la mână şi-au ridicat în gradina casei sale din Prilog o bisericuţă. A fost târnosită în anul 1997. Loc de pelerinaj şi de reculegere. Mai ales pentru bolnavi.
I s-a dedicat şi o pagina pe internet. Dar nicio pagină nu poate să cuprindă toate minunile pe care le-a făcut unchiul Mihai de-a lungul vieţii. Numai conştiinta oamenilor pe care i-a vindecat.

Rugăciunile unchiului Mihai

Pentru unchiul Mihai, rugăciunea era esenţială. Terapia fără rugăciune este nedesăvârşită. Rugăciunea este un dar divin, este cel mai bun tratament. Unchiul Mihai a fost greco-catolic. Aşadar, rugăciunile lui sunt cele obişnuite ale acestei Bisericii: Tatăl nostru, Slavă, Bucura-te, Marie etc. Iubea în mod deosebit rugăciunea sfintei Caterina Labouré, gravata pe Medalia Miraculoasa: "O Marie, concepută fără de păcatul strămoşesc, roagă-te pentru noi care alergăm la tine" (concepţia Feciorei Maria fără de păcatul strămoşesc sau "Neprihănita Zămislire a Fecioarei Maria" este o dogma catolica, care nu este recunoscută de Ortodoxie, n.n). După cum se vede, aceste mici diferenţe interconfesionale nu au împiedicat harul tămăduitor a lui Dumnezeu sa lucreze spre folosul oamenilor prin neobositul călugăr.
El însuşi a compus numeroase şi frumoase rugăciuni. Unele in versuri. A compus şi rugăciuni pentru Rozariu. În lumea apuseană exista forme diferite de rozarii si de rugăciuni. Bunăoară, pe lângă Rozariul obişnuit, cu cele patru mistere ale lui, de bucurie, lumina, durere si slava, mai exista si "Rozariul Sfântului Anton", folosit mai ales în Irlanda, unde se meditează asupra virtuţilor Sfântului Anton, "Rozariul Divinei Îndurări", conceput de Sfânta Faustina. Mai putem aminti şi "Rozariul miraculos" sau "Şiragul de perle al Arhanghelui Mihail", care este un rozariu special realizat după viziunile particulare ale călugariţei Antónia d'Astónaco. Vedem, aşadar o mare libertate de creaţie personală, unde fiecare poate să-şi personalizeze Rozariul cu rugăciuni proprii. Nici numărul si configuraţia boabelor Rozariului su sunt fixe. Dacă boabele Rozariului obişnuit sunt grupate în câte cinci decade, bunăoară, în cazul "Rozariului Sfântului Anton", sunt treisprezece grupe, fiecare grupă conţinând trei boabe, iar "Şiragul de perle al Arhanghelui Mihail" conţine nouă grupe.

Celebra listă a celor douăzeci şi patru de cuvinte oprite

Cei care l-au cunoscut îşi amintesc cum unchiul Mihai avea o listă celebra de cuvinte care nu trebuie pronunţate niciodată. Acestea cuvinte erau următoarele:
1) Sudalma 2) Blestemul 3) Dracul 4) Răul 5) De ce ai făcut? 6) Nu a trebuit să faci! 7) Nu ai făcut bine! 8) Nu ştiu 9) Nu pot 10) Nu reuşesc 11) Baiul 12) Greul 13) Necazul 14) Nu merg 15) Nu fac 16) Nu vreau 17) Nu vad 18) Nu aud 19) Nu găsesc 20) Nu înţeleg 21) Am uitat 22) Am pierdut 23) Am spart 24) Am stricat.
Monahul de la Prilog avea răbdare sa le explice fiecăruia. Sudalma era oprită în toate împrejurările. Era de fapt porunca dumnezeiască: "Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în desert". Blestemul poate face mult rau. Sa-l inlocuim cu binecuvântrea. Îngerul Gavriil s-a adresat Fecioarei cu cuvintele: "Binecuvântata esti tu intre femei şi binecuvântat este rodul trupului tău". Cuvântul "drac" cu toate sinonimele lui "demon", "satana" nu trebuie pronunţat, căci pronunţarea lui este de fapt o invocare, iar cine il invoca va avea parte de el. În rugăciunea "Tatăl nostru" este înlocuit cu eufemismele "cel rău" sau "cel viclean".În rugăciuni , prin faptul ca ne adresam lui Dumnezeu "şi ne izbăveşte de cel viclean" îi stăvilim influenţa malefica ce o are asupra noastră, ceea ce arata ca este cu totul altceva decât atunci când îi pronunţăm numele în afara rugăciunii. Aceeaşi remarca si pentru cuvântul "rău". Mustrarea prin expresia "de ce ai făcut?" este de rău augur. Judecarea aproapelui pentru greşala făcuta nu este numai inutilă, dar sporeşte răul făcut prin greşala însăşi. De multe ori are urmări mai devastatoare decât greşala săvârşită. "De ce ai facut" este o expresie neproductivă, care nu a îndreptat niciodată pe nimeni. Sa o înlocuim cu binefăcătoarele cuvinte: "ce se poate face acum?" La fel, expresiile "nu a trebuit să faci" si "nu ai facut bine" să le înlocuim cu "de acum încolo nu trebuie sa mai faci" si " poti sa faci mult mai bine". Nu numai învinuirea altora, dar şi autoînvinuirea este neproductivă. Dacă ai recunoscut ca ai greşit, te-ai pocăit, ai cerut iertare lui Dumnezeu şi acesta te-a iertat nu faci un păcat mai mare prin faptul ca nu ai încredere in mila şi Cuvântul Sau?
Cel care la spovedanie şi-a mărturisit sincer un păcat, o greşala, o vina, şi-a îndeplinit canonul de pocăinţa prescris de duhovnic şi i s-a dat dezlegare nu păcătuieşte prin păcatul neîncrederii atunci când continuă să tot repete obsesiv vina la următoarele spovedanii? De aceea duhovnicul opreşte pe credincios să repete marturisirea aceloraşi greşeli la următoarele ispovezi.
"Nu pot", "Nu ştiu", "Nu reuşesc" sunt cuvinte care nu au nicio justificare pentru cel ce cunoaste Evanghelia. "Nu pot" să fie înlocuit cu: “Pot totul în Hristos Care mă întăreşte “, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel la Filipeni 4, 13.
"Baiul", "Greul", "Necazul" trebuie sa fie scoase din vocabullar, caci zice psalmistul: "Când strigã cei fãrã prihanã, Domnul aude, si-i scapã din toate necazurile lor" (Psalmi 34,17) sau in Cartea lui Iov : "De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul" (Iov 5,19)...Aşa îşi amintesc oamenii că le spunea adesea.

Ingredientul miraculos

Cercetând cu de-amănuntul "ceaiurile de viaţă lungă" ale unchiului Mihai, vedem că sunt reteţe de ceaiuri obişnuite, la îndemâna oricui. În limba română, găsim sute de cărti de fitoterapie. Nu există ziar sau revistă care să nu tipărească formule. Unchiul Mihai a prescris si reţete de ceaiuri personale, dar nu a folosit plante medicinale noi. Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Rugăciunile sale? Se pot găsi cu uşurinţă în cărţi de rugăciuni cumpărate de la biserică sau de la librării cu specific bisericesc. Unchiul Mihai a oferit si o serie de rugăciuni personale, diferite in forma, dar nu in fond. Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Sfaturiel sale? În orice revistă de terapie alternativă. Oare nu ştim şi de la medicii alopaţi că trebuie sa fim calmi, optimişti, pozitivi? A dat şi sfaturi care au avut ca sursă experienţa sa, dar care urmează aceeaşi linie cu cele existente.
Atunci, de unde vine succesul smeritului călugăr?
Există un ingredient miraculos ce are proprietatea sa unifice şi să catalizeze totul: ceaiuri, rugăciuni, meditaţii, gânduri înalte. Acest ingredient unic este iubirea unchiului Mihai pentru semeni, o inima arzând şi consumându-se asemenea unei candele aprinse pentru fiecare destin. Este iubirea Sfântului Apostol Pavel pe care unchiul Mihai a trait-o în fiecare clipa la cea mai înaltă intensitate:
Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţă, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.

Unchiul Mihai vindecă şi astăzi

Că smeritul călugăr de la Prilog vindecă şi astăzi, ne-o mărturisesc oamenii. Vindecările sale nu s-au oprit odată cu încetarea vieţii lui pământeşti. Reţetele sale de ceaiuri, rugăciunile şi meditaţiile continuă să-şi facă efectul la toţi aceia care au credinţă. Acest lucru dovedeşte încă o dată că, mai presus decât toate formulele sale de ceaiuri, există o formula unică, care este dragostea sa faţă de oameni, tot atât de arzătoare acolo, în cer, cum a fost şi pe pământ.

Bibliografie
1. Anton Horia Chetianu, Învăţături ale călugarului Mihai Neamţu, Editura Dacia, Cluj, 2001;
2. Sfânta Liturghie, Arhiepiscopia Romano-Catolică, Bucureşti 1981;
Legături externe
1. Învăţături ale călugarului Mihai Neamţu
2. Arhangheluil Mihail

*Aviz amatorilor de plagiat copy-paste-işti! În textul de faţă a fost inserat un minitext încifrat, prin care se poare identifica autorul real a lui, precum şi un scurt blestem împotriva profanatorilor de texte, aşa cum se obişnuia în Evul Mediu. Orice eventuală preluare trebuie să-l indice neapărat pe autorul real, Gavriil Stiharul, precum şi sursa, în acest caz: blog-ul "Leac din Rai".

Publicat de Gavriil STIHARUL

http://leacdinraigavriilstiharul.blogspot.ro/2010/02/parintele-neamtu-unchiul-mihai-asa-cum.html

SFATURI DUHOVNICESTI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

- In ce perioada nu se fac metanii ?

- Cand ai intrat in biserica, intai faci trei inchinaciuni in mijlocul bisericii; la iconostas faci doua metanii, saruti icoana de pe iconostas si mai faci o metanie. Tot asa faci si la Maica Domnului din mijlocul bisericii. Acestea nu-s oprite niciodata. Nici in ziua de Pasti.

Dupa tipic, nu se fac metanii de vineri seara de la Vecernie, pana Duminica seara la Vecernie, in cinstea Invierii Domnului. Nu se fac metanii in cele 12 praznice imparatesti si de la Pasti, pana la Duminica Mare. Insa in locul lor se fac inchinaciuni. Inchinaciunile nu-s oprite tot anul. Se fac doua inchinaciuni pentru o metanie.

Cine are canon de la duhovnic, sa-si faca metaniile acasa, oricand, ca-i sub canon.

avva Cleopa


"Dacă te molipseşti de vreo boală, nu te deznădăjdui şi nu te împuţina cu duhul; ci mulţumeşte-I lui Dumnezeu, că El Se îngrijeşte ca prin această boală să-ţi facă un bine."

(Avva Isaia Pustnicul)

O ISTORIOARA ADEVARATA

Un preot, mergând pe strada, întâlneste un copilas, ca de cinci-sase ani, cu picioarele crapate de glod, parul încâlcit în cap, zoios, nespalat, cu mâinile crapate, si-l întreaba:
- Mai copile, de unde vii tu?
- Din iad vin!
Preotul s-a minunat de copilul acesta.
- Cum îl cheama pe tatal tau?
- Satana!
- Dar pe mama ta?
- Aripa satanei!
- Dar frati si surori ai?
- Da.
- Cum îi cheama?
- Diavoli.
Si atunci preotul a spus:
- Unde stai, copile?
- Hai, ca eu stiu unde!

Si a mers cu preotul. Si în marginea satului îi arata o casuta stricata, veche si o ograda cu gardurile rupte. Preotul ia copilasul de mâna si intra acolo. Aude sfadindu-se în casa tatal cu mama sa.
Barbatul o înjura pe femeie groaznic, iar femeia îi spunea: "Du-te de-aici, satano!" Barbatul zicea: "Tu esti aripa satanei!" Au trecut niste copii pe acolo: "Treci, drace, de-aici!" Dar femeia striga pe urma: "Vai de mine, casa asta este iad!"

Preotul a auzit de afara. Si atunci si-a dat seama de ce spune copilul ca vine din iad. El nu stia cum sa spuna. A auzit pe mama-sa ca este iad în casa ei; ca pe tatal sau îl cheama satana si pe mama-sa, aripa satanei, si pe fratii lui îi cheama diavoli. Asa auzea graind în casa.

Dar stiti voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugaciune de dimineata si de seara, unde nu-i viata curata, unde nu merg oamenii la biserica, unde se apuca si beau de dimineata, fumeaza si înjura, casa aceea se face cu adevarat iad. Si diavolul vine acolo si apoi, vai de zilele care le mai traieste omul pe pamânt!

Toata ziua înjuraturi, toata ziua batai, toata ziua suferinta. A intrat diavolul! Diavolul aduce ura, sfada, mânie, iutime, ocara, blestem, înjuraturi, batai, morti, betii, desfrâuri. Asa! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad!

Iar unde oamenii se scoala dimineata si se închina lui Dumnezeu si merg la lucru cu rugaciunea în minte si postesc sfintele posturi de peste an, si fac milostenie si citesc sfintele carti, si rabda scârbele si necazurile cu bucurie, acolo este si binecuvântarea lui Dumnezeu si toate se rânduiesc dupa iconomia Lui pentru folosul sufletului si pentru mântuirea noastra.

avva Cleopa

Cum se poate scăpa de farmece şi deochi?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

De obicei, în cazurile în care s-au făcut vrăji, se speculează de către cei în măsură să rezolve corect aceste
 probleme şi se atinge cu succes o dublă coardă sensibilă a maselor de oameni, după observaţia psihologică
 a Parintelui Nicolae Steinhardt: nevoia de senzaţional ("Sperie-mă!") şi rigurozitatea numerică (tip reţetă)
 ca un răspuns la problemele fiecăruia.
Nevoia de senzaţional (" Sperie-mă! "), ceea ce îl determină pe "taumaturg" (care insinuează că ar avea darul
 profeţiei) să dea următoarele răspunsuri ce pregătesc într-un fel "anestezia"credulilor  ai avea cununiile legate...
, "Cineva ţi-a făcut farmece", "Ai argintul viu", "Aici e un blestem de până la al nouălea neam" etc.
Rigurozitatea numerica (care este in contradictie cu duhul Patericului: "Cel care se roaga numai atunci cand
 se roaga nu se roaga deloc"), care implica recomandarea tehnicilor sau a retetelor: "participi la 12 masluri",
, "participi la citirea molitfelor Sfantului Vasile cel Mare de 40 de ori consecutiv",
 "dai 7 acatiste la 7 manastiri", "aprinzi atatea (numar fix) lumanari", "rostesti de "n"ori Tatal nostru" si lista
 ar putea continua si chiar tu, cel care o citesti, ai putea sa o completezi, caci este posibil sa fi primit aceste
 "blagoslovenii" de la astfel de "oameni competenti"!
Asa cum s-a mai spus, pentru rezolvarea acestui gen de probleme se va avea mai intai in atentie cauza pentru
care  a ingaduit Dumnezeu ispita. Este necesar ca omul respectiv sa se spovedeasca si, daca duhovnicul
 ii da dezlegare pentru Sfanta Impartasanie, sa se cuminece cu pregatirea cuvenita.

. Iata ce ne marturiseste Sfantul Ioan de Kronstadt:

"Ma minunez de maretia si insusirile datatoare de viata ale Sfintelor Taine. O femeie batrana care scuipa
sange, care nu mai avea putere, incapabila sa se hraneasca, atunci cand i-am dat sfanta impartasanie a
 inceput, din aceiasi zi chiar, sa se insanatoseasca....
O tanara fata pe moarte, dupa ce a fost impartasita cu Sfintele Taine, in aceeasi zi a inceput sa se simta mai
 bine; a inceput sa manance, sa bea, ea, care era pana atunci aproape inconstienta , foarte agitata si nu
 putea nici sa bea, nici sa manance...Slava Tainelor Tale datatoare de viata si infricosatoare, Doamne!"

In cazul in care impartasania este primita fara spovedanie si pregatirea necesara, ea duce la. neputinta ,la
 boala si la moarte. O spune Sfantul Apostol Pavel: "Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din
 Paine si sa bea din Potir; caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, isi mananca si bea osanda,
 nesocotind Trupul Domnului. Pentru aceea sunt intre voi multi neputinciosi si bolnavi si multi au murit."

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul precizeaza: 

"Boala si neputinta precum si moartea celor ce se fac vinovati de  trupul si sangele Domnului nu sant obijnuite
 ca la toti oamenii. De obicei la acestia bolile si neputintele sunt mai mult sufletesti, dar se rasfrang si asupra
  trupului. La ei vine boala pe neasteptate si fara sa aiba vreo pricina fireasca. ii ajunge de multe ori paralizia
   sau  boala grea la creier...
 Mai toti au mereu fiori de frica, neastampar si sunt cu ideea ca-i urmareste cineva si-i persecuta. intocmai
 cum spune in Sfanta Scriptura despre Cain".
Pentru cei interesati de randuiala rugaciunilor din Biserica Ortodoxa, reamintim aici de Taina Sfantului Maslu
care cuprinde rugaciuni speciale pentru sanatate sufleteasca si trupeasca...
Parintele Dumitru Staniloae analizeaza rugaciunile din Taina Maslului, aratand ca in ele se cer deodata
 tamaduirea trupului, iertarea de pacate si tamaduirea de patimi, eliberarea simturilor de influentale rele si
 alungarea vrajmasului toate acestea se cer pentru ca bolnavul, devenit sanatos trupeste si sufleteste , sa
 poata trai o viata curata, inchinata slujirii lui Dumnezeu.
Aceasta arata ca Taina Maslului nu e pentru moarte ca in Catolicism, ci pentru o viata intru sanatae si curatie
 De asemenea, accentueaza Parintele Staniloae, savarsirea acestei Taine de catre mai multi preoti* de sapte
  sau macar de doi) manifesta vointa Bisericii de a pune mai multe forte ale ei in miscare, prin  comuniunea in
 rugaciune si in dragoste, pornirea mai multora  de a scapa un membru al ei de situatia de neputinta si de
  durere in care se afla. Uneori harul lui Dumnezeu lucreaza mai mult sau mai putin direct asupra trupului ,
vindecandu-l, desi, chiar si in acest caz, se produce si intarirea sufleteasca si iertarea pacatelor celui bolnav .
 Alteori ,vindecarea se produce mai mult prin intarirea puterilor sufletesti; iar alteori, prin iertarea pacatelor
 nemarturisite, intrucat aceasta intareste sufletul si, prin suflet, si trupul.

Dar prin harul acestei Taine a Maslului se da in mod principal vindecarea trupului. Numai cand este randuit
 ca bolnavul sa moara, nu se produce acest efect principal, ci numai celelalte.
Taina aceasta poate fi socotita, prin excelenta, Taina a trupului, sau Taina randuita pentru insanatosirea
 trupului. Prin ea se pune in relief valoarea pozitiva acordata de Dumnezeu trupului omenesc , ca unul care
 insusi a luat trup si il tine in veci, ne mantuieste prin el, impartasindu-ne viata dumnezeiasca.
De asemenea este de mare folos ca persoana in cauza sa fie pomenita la proscomidie prin intermediul pomel-
inicului nominal care se da la biserica pentru Sfanta Liturghie.

Particelele care sunt luate de pe sfantul disc si se dau credinciosilor n-au nici o valoare. Anafora este  mai
importanta decat aceste particele (miride). Daca sunt lasate pe sfantul disc, se pot apoi varsa in sfantul potir
 la momentul potrivit dupa epicleza. Numai astfel sufletele pomenite intra in comuniune cu Mantuitorul
. Preotul care le "deturneaza" ii lipseste de sfintire pe acei credinciosi carora li se procura eronat aceste particele.
Apoi se pot face slujbe de sfintire a caselor de catre preot cu prilejul carora se pot citi mai multe rugaciuni
 molitfe (ale Sfantului Vasile cel Mare sau ale Sfantului Ioan Gura de Aur) daca e cazul .
Rezolvarea problemelor nu consta in aplicarea cu exactitate a numarului fix de rugaciuni, ci in sinceritatea
 crestinului care va tine cont de sfaturile esentiale din aceasta carte si le va traduce in viata lui . Duhul face viu.
 Duhul da sensul. Litera singura, reteta sau numarul fix sunt fara  sens. Degenereaza in magie, iar magia duce
 la dezagregare morala si la oprirea in loc a inteligentei .Robia aceasta litera e simtom caracteristic magiei.
Rostesti formula absolut , si declansezi fenomenul pe care il doresti, de pilda, vindecarea de boala.
daca ai gresit exact  o iota din formula, cheia nu se mai potriveste si vindecarea bolii sau iertarea lui
Dumnezeu nu se mai produce.

 Cat e de straina duhului ortodox aceasta inchinare la litera (la forma) sau la reteta astfel motivata, nici nu mai
e nevoie s-o spunem, accentueaza Mitropolitul Antonie Plamadeala.
Cu nimic nu e lupta mai grea decat cu "traditiile" intrate in constiinta poporului, chiar si cand acestea  ajung sa
 fie absurde si sa-si piarda sensurile originare. Numai prin jertfe, vechiul poate fi biruit din nou , irationalul de
 rational.Vom reda in continuare parerea Parintelui Arsenie Papacioc: "Daca esti stapanit de un pacat si iti
pare rau si te asezi pe pozitia buna impotriva pacatului, atunci iti ajuta harul. Daca nu te asezi pe pozitia de
 lupta si te simti bine in cloaca aceea, atunci harul nu te ajuta. Si farmecele se prind la anumite persoane, se
constata. Uite, eu sunt de cincizeci de ani in manastire si n-am prea vazut in manastire farmece reusite.
 Dar, in schimb, vine lumea fermecata! Sunt aici in  Dobrogea de treizeci de ani, si spunem si altora n-am
  vazut ca aici atata lucrare de duhuri rele de farmece .Vin stapaniti de farmece care impiedica casatoria lor
sau ii leaga ca potenta barbateasca, insa se si vindeca pe rupte cu ajutorul rugaciunilor. Vin si se plang:
"Doamne, iarta-ma! Scapa-ma!". Scapa pe o bucata de vreme. Dar, daca nu se astampara...Ca spune
Mantuitorul in Evanghelie: "Iesi din el si sa nu mai intri!". Sa nu mai intri in el. Pentru ca duhurile rele se
 tanguiesc si unde se duc, sunt intristate si se gandesc ca: "Ce bine era!". Daca gaseste casa maturata , cum 

 zice Mantuitorul, adica, daca i-a scos pe astia de acolo, este limpezit, si atunci intra , si va fi caderea cea de
 pe urma mai mare ca cea dintai. Pentru ca iar incepi sa cedezi, nu te-ai complacut pe pozitie de dezinfectare
 cu ingerii lui Dumnezeu, ci te-ai lasat la voia intamplarii. Satana nu este o putere,ci un tolerat de Dumnezeu.
 Puterea e la noi, crestinii, ca suntem botezati, avem inger pazitor, ne rugam la Dumnezeu. Dracul se atinge
de tine daca te are la mana cu ceva (greseli, pacate). Sa nu te aiba cu nimic la mana. Domnul Iisus Hristos
ne vrea intregi, numai Satana ne vrea vicleneste, numai varf de deget, ca stie el, vicleanul, ca asa ne poate
 stapani toata fiinta"
Aflam din viata si invataturile Sfantului Ierarh Nifon de ce nu mai are putere asupra crestinilor diavolul, care
 se angajase intr-un dialog cu acest mare sfant: "De cand am facut prostia si am inpins pe evrei sa rastig-
neasca pe Nazarinean, mi-au zdrobit ciolanele. Nu mai am puterea de mai inainte . Daca as avea-o , in clipa
de fata te-as trage jos si te-as face bucati."
Se vede limpede raportul de forte ce exista intre noi crestinii si vrajmasul, insa trebuie indeplinite conditiile
indeplinite conditiile care au fost enumerate mai sus de Parintii duhovnicesti Sofronie, Paisie,Efrem si
Arsenie P. pentru a putea beneficia deplin de harurile lui Dumnezeu. Tot aici este necesar a aminti despre
 deochi, care este definit de Cuviosul Paisie in felul urmator: "Invidia, atunci cand are si rautate , poate
 pricinui rele. Acesta este deochiul. E o lucrare diavoleasca".
Pentru aceasta problema, care se intalneste mai des la prunci (au neliniste, somn agitat, plang  fara intreru-pe
pere) se va solicita preotului sa citeasca din Molitfelnic rugaciunea pentru dureri de cap(deochi), iar parintii
copilului vor citi cu atentie aceasta carte spre luare aminte si spre eliminarea cauzelor care au facut loc acestui
 duh necurat sa se atinga de copil.
L-am intrebat odata pe Parintele Arsenie Papacioc cum se explica anumite pasaje din "rugaciunea pentru cei
 ce sunt bolnavi de najit" ("...din ochi, din inima, din ficat...") si mi-a raspuns: "Dumnezeu ingaduie uneori
  satanei sa se foloseasca (sa se ataseze) de firea  omeneasca, doar, doar s-ar smeri respectivul!"

Postul nu este lasat sa omoare omul

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Unii nu postesc deloc, altii postesc o saptamana sau cateva zile, iar altii, o saptamana la inceput si o saptamana la sfarsit. Fiecare isi va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai si incurca in intelegerea postului. Unii postesc ajunand mai ales vinerea - si e foarte bine. Pentru ca postul si ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlauntru sa se repare - aceasta "uzina" care suntem noi insine si care merge asa, ca un automat: de pilda, nu ne dam seama cand se transforma painea in energie. Si cand postim, se bucura tot launtrul nostru, ne spune "mersi", pentru ca se reface aievea. Asadar, cine tine post cu regularitate isi face el insusi foarte mult bine.
Este la cate unii aceasta panica: "Daca nu mananc, mor, ametesc!" Nu-i adevarat. Postul armonizeaza si invioreaza tot launtrul nostru. Postul crestin, supravegheat si tinut cu intelepciune, este recomandat de sfintii Parinti, iar unii din ei aveau studii de medicina inalta si ei urmareau sa ne faca noua bine, nu sa ne chinuiasca. Asa ca toate au fost randuite cu foarte multa luciditate si pricepere.
Postul trebuie sa fie luminat, consimtit de buna voie, nu cu ciuda, ci sa fie ca o bucurie. Nu un post cu ciuda sau tinut de frica, pentru ca atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinta, iar mintea culege numai matraguna si numai rautati. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevarat, atunci cand posteste aceasta aparatura fizica, iar sufletul se revolta. Nu asa! Dumnezeu vrea ca totul sa fie global, armonios; sa posteasca si trupul, dar sa posteasca si sufletul, si atunci e postul cu adevarat binefacator. Sa se bucure si cele dinlauntru si sa nu se revolte gura si limba ca le-am pus la post.
Sfantul Timotei, ucenicul sfantului apostol Pavel, nu stia cum sa se chinuiasca mai mult, ca sa-si stapaneasca patimile. Manca numai paine, apa si fructe - nu numai in post, ci tot timpul - si slabise foarte rau. Sfantul Pavel, care stia suferinta lui, ii scrie sa bea si putin vin, nu numai apa, din pricina deselor sale slabiri. Desigur, sfantul Pavel ii scria putine cuvinte, insa Timotei intelegea foarte mult din ele, din aceste cuvinte putine. Sunt in biblioteci carti mari, volume groase, cu foarte multe pagini si pe masura ce le parcurgi, te atrag intorsaturile de fraze, cuvintele frumoase, dar cand strangi in mana, vezi cum curge tot, nu ramai cu nimic -adica ai foarte putin folos din aceasta literatura profana. Sfanta Scriptura insa este intelepciunea cea mai inalta si deseori, un singur loc, un singur cuvant din Biblie ne poate lumina pe deplin. Sunt mari sfinti care au urmat un singur cuvant din Biblie: "Vinde tot ce ai si urmeaza-mi Mie" - sfantul Antonie cel Mare, de pilda, sau sfanta Paraschiva. Le-a ramas in minte si in inima un text sau o frantura de text din sfanta Scriptura si acest text a "ars" in inima lor, ca unjaratec, toata viata - si pe acesta l-au urmat si s-au mantuit.
In epistola sa catre Timotei, sfantul Pavel scrie cuvinte de o gingasie rara. Ce poate fi mai dragastos decat faptul ca sfantul Pavel, care era asa de prins cu atatea treburi, se ingrijeste de sanatatea ucenicului sau? Si ii scrie cu multa delicatete si curatie launtrica. Timotei era bolnavicios din firea sa si isi stricase stomacul si sfantul Pavel ii scrie: "Nu bea numai apa" - asta inseamna ca pana atunci bause cu adevarat numai apa. Altadata spune: "Eu am trimis la voi pe Timotei, iubitul si credinciosul meu fiu" - aceste cuvinte arata vredniciile lui Timotei. Si Timotei n-ar fi fost asa vrednic, daca ar fi fost robit de trup; dar el, tanar cum era, in chilia lui, intiparea in sine toate faptele bune pe care le facea sfantul Pavel. Desi era foarte tanar, purta acelasi jug cu sfantul Pavel. "Nimeni sa nu-l dispretuiasca pe Timotei, caci el urmeaza Legea Domnului, ca si mine; si ca un tata cu fiul sau, asa impreuna cu mine a slujit el" - spune sfantul Pavel. Timotei insa continua sa posteasca inainte, cu toata asprimea. Si nu facea ca aceia care, dupa ce postesc, incep sa zica: "Ce sa mai postesc de-acum? Mi-am omorat trupul si l-am biruit pe diavolul. De-acum de ce sa mai postesc?" Timotei nu zicea asa, ci cu cat erau mai mari meritele sale, cu atat mai mult se nevoia; si aceasta, desigur, a invatat tot de la sfantul Pavel.
Va atrag atentia asupra unui cuvant. Sfantul Pavel nu-i scrie: "bea vin", ci "putin vin", adica numai cat e de trebuinta pentru a alunga boala trupului, si nu pentru a ingadui boala sufletului, nici pentru a intarata patimile. Caci vinul, frati crestini, sfarseste energia organismului. Vinul e lasat de Dumnezeu sa-l intrebuintam cu masura, nu oricum. Betivul e un mort viu, are cerul cu desavarsire inchis. Betivii nu pot mosteni imparatia cerurilor, sfantul Pavel ne spune asta.
Frati crestini, din cele spuse in seara aceasta, as vrea sa ramaneti macar cu doua ganduri si anume: un post cumpatat; si dupa un post aspru, sa mancati putin. Unii postesc toata ziua, ajuneaza, si seara mananca cat ar fi mancat toata ziua si apoi toata noaptea le e rau. Este si un cuvant in popor: "Craciunul satulului, Pastele fudulului" - adica acum se taie bietii porci si mancam si ne imbuibam cu toate dupa post, mancam pentru tot postul cu un fel de razbunare si ne vatamam trupul (...). E nevoie de post cu adevarat, frati crestini.
Dar un post aspru se impleteste cu rugaciunea si cu meditatia, si mai ales sa-ti posteasca si gura in timpul postului. Sunt oameni care fac din aceasta ravna a postului un ideal. Si ferice, cu adevarat, de cei ce merg pe aceasta cale frumoasa si cu adevarat vrednica, calea postului! Numai sa fie dusa cu statornicie si rabdare, pentru ca este o cale spinoasa, frati crestini, si totdeauna veti avea de suferit pe aceasta cale. Si sfintii au suferit foarte mult, toti, fara nici o exceptie. Iar daca cineva ajunge la varful faptelor bune si apoi se ademeneste si cade, caderea lui e mare, pentru ca ii tulbura pe toti. Sfantul Timotei stia ca are nevoie de un frau pentru tineretea lui - caci tineretea aceasta de multe ori se preface intr-un fel de flacara si cuprinde totul in jur. De aceea, sfantul Timotei se ingradea din toate partile, ca sa stinga aceasta flacara a pacatului. Si el nu parasea nicicum lucrul lui Dumnezeu, ci cu tot postul lui aspru, acum era la Efes, acum la Corint, sau pe mare, sau in alta parte, oriunde era invatatorul sau, sfantul apostol Pavel. Toti matii sfinti au fost bolnavi, frati crestini. Incepand de la sfantul Pavel, care avea mereu nevoie de sfantul Luca, sau sfantul Ioan Gura de Aur care vomita mereu si nu putea manca niciodata cu altcineva la masa, din pricina acestei slabiciuni... sfantul Nicolae care avea picioarele ranite si umflate, de la minele de plumb din Asia Mica, unde a fost deportat...
Toti sfintii, fara exceptie, au primit suferinta in trupul lor, ca pe un ghimpe care ii ajuta sa fie mereu cu mintea la Bunul Dumnezeu; de aceea ei primeau cu foarte mare bucurie aceste suferinte. Iisus insusi a suit acest drum al suferintei, a calatorit pe drumul Crucii si picioarele Lui au netezit asprimea caii, au facut-o mai lesnicioasa celor ce vor merge dupa El.
Tineti seama de toate acestea, frati crestini. Luati-va in serios propria viata, pentru ca o data ii este dat omului sa traiasca si dupa moarte vine judecata - spune sfantul Pavel. Daca noi vorbim numai despre aceste lucruri si le laudam cu gura, dar nu le facem, e ca si cum am vedea in vitrina unui magazin o mancare foarte buna, dar nu o putem lua, pentru ca este un geam intre noi. Asa este si cu aceasta ne-aplecare spre poruncile lui Dumnezeu, spre lucrarea lor. Sa facem, frati crestini. Dumnezeu sa ne ajute sa facem, si negresit, ne vom bucura de roadele si sporul cel duhovnicesc. Amin.
Postul e inainte de toate, infranare, frati crestini. Pentru ca daca nu mananci de dulce, dar mananci de post mai mult decat trebuie si mananci si o mancare foarte bine gatita, acela nu mai este post.
Noi astazi nici nu mai bagam in seama poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispret grozav fata de poruncile Lui, fara indoiala ca vom fi aspru judecati. Noi, cei de azi, ne-am obraznicit, suntem "evoluati"...
In post conteaza foarte mult sa va iertati unul pe altul. Postul n-are nici o valoare cand ai necaz pe cineva si nu te poti impaca cu el. Poti sa mori de foame, nu are nici un rost postul tau, pana cand nu te impaci cu celalalt. Dar nu asa, o impacare de politete, ci iertare din inima. Nu asa, ca "da, eu n-am nimic cu nimeni". Asta nu e iertare. Sa va iertati unul pe altul din toata inima, numai atunci postul va fi cu adevarat de folos. Unii nu-si vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post. Vai de postul lor... Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului, duc cu ei un fel de zbucium cumplit si dincolo ii asteapta acest foc cumplit al constiintei vinovate.
Nu va temeti de post. Postul nu e lasat sa omoare omul, ci sa potoleasca patimile din noi. Daca esti bolnav si postesti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Si dimpotriva, daca mananci prea bine, poti fi oricat de sanatos, indata te distrugi. Si apoi sa nu uitati ca postul nu inseamna numai post de mancare, ci sa te abtii de la tot ceea ce simti ca nu-ti este de folos: de la o placere vinovata, de la un roman nepotrivit.
In comunitatile in care traim, cand pleaca unul afara, toti ceilalti tabara pe el si ii spun toate greselile si uita ca, oricat de rau ar fi cineva, are si niste lucruri bune. Dar se uita acest amanunt si se spun numai cele rele. Si gresim osandind pe altul, si spurcam postul nostru cu acest pacat, si ne adunam pacate grele in fata lui Dumnezeu. Pentru ca atunci cand judeci pe altul, intri cu obraznicie in drepturile lui Dumnezeu, El e judecatorul. "Cine esti tu, sa judeci sluga straina?" Ce folos ca nu mananci carne, dar mananci cinstea fratelui tau? Sau dai averea la saraci, dar tu esti plin de ura?
Sa avem grija, asa cum v-am spus, sa postim si cu limba, frati crestini. Noi avem gura, cu care facem foarte multe greseli de neiertat. Sfantul Iacov spune asa: "Cine-si pazeste limba si nu spune lucruri gresite, acela e barbat desavarsit". Mare e razboiul purtat de limba - limba aceasta cu care vorbesc si eu acum. Si apoi nu uitati ca vom da seama de orice cuvant desert - asa ne avertizeaza Mantuitorul. E cumplit: vom fi pusi in fata cu toate cuvintele noastre. De aceea spun sfintii Parinti ca limba are doua garduri in fata, ca s-o poti stapani: dintii si buzele. Cand spune prostii, musc-o in asa fel incat sa curga sange. Pedepseste-ti limba, ca sa scapi tu de pedeapsa cea vesnica. Ar trebui sa ne controlam fiecare cuvant pe care-l spunem, pentru ca fiecare are rostul lui in viata noastra sau in viata altora. Nu-ti invinui numai limba, ca si cum ea ar merge fara cap si fara minte... S-o strunim noi, sa-i poruncim noi ce sa spuna, nu sa ne scuzam ca "am scapat din vedere ceea ce am spus", nu dati vina numai pe limba. Inca o data, nu uitati ca postul este si al gurii. Sunt vorbe de aur, vorbe de argint, dar cele mai multe sunt vorbe goale. Nu uitati indemnul:. "Cuvantul vostru sa fie dres, cu sare.. .". Asa ca aveti grija la capitolul "barfa". La noi, asa se procedeaza. Cand lipseste cineva din birou, chiar pentru o clipa, in urma e anulat cu totul de ceilalti, nu mai e bun decat de scuipat cand se intoarce... Sa nu fie, frati crestini.
Marile calatorii sunt intotdeauna cele interioare. Pentru ca in calatoriile exterioare, in timpul nostru, sunt foarte multe inlesniri - de pilda putem merge foarte comod si putem parcurge drumuri mari intr-un interval de timp foarte scurt. Sunt insa calatorii interioare in care avem de luptat cu noi insine, asa cum, de pilda, in Athos, ca sa mergi de la o manastire la alta, te strecori pe niste cararui si cararuile astea [au] de o parte si de alta niste arbusti mici, cu foarte multi spini - si daca mai si ploua, pe de o parte te uda ploaia sau roua, iar pe de alta parte te zgarie spinii care te intampina pe toate cararuile acestea inguste. La Athos nu prea calatorim, insa calatorim cu totii pe o cale foarte ingusta, plina de spini, cu piedici de tot felul. Sa ne gandim cate piedici avem cand vrem sa facem o fapta buna, cate targuieli nu facem noi cu noi insine, cand vrem sa facem o milostenie: cat ii dam? Mai putin, ca avem si noi nevoie... Sau cat trebuie sa ne luptam ca sa ne stapanim de la niste patimi! Cat de greu ne vine sa ne hotaram la aceasta calatorie, fara sa stam pe loc, ci sa mergem numai inainte! De aceea spun ca marile calatorii sunt cele interioare - mai ales aceste targuieli cu noi insine, pentru fapta cea buna.
Aceasta randuiala a postului este tot o calatorie pentru fiecare din noi, un timp de lupta cu noi insine. Pentru ca cea mai cumplita lupta este cu noi insine, nu cu altii, frati crestini. Noi pe altul il biruim repede sau il inlaturam, mai ales daca suntem mai voinici - il desfiintam repede pe dusmanul nostru, insa cu noi insine suntem tare delicati, ne este tare mila de noi si gasim toate argumentele ca sa ne crutam pe noi insine. Postul este lasat ca o arena in care trebuie sa ne luptam cu fiarele din noi, cu spinii din noi, cu rautatea din noi - si e foarte greu sa te biruiesti pe tine insuti.
Si intr-o asemenea calatorie launtrica, ne este absolut de trebuinta o fapta buna care, daca o implinim, este egala cu eliberarea noastra launtrica: adica sa ne iertam unii pe altii. Pentru ca in aceasta calatorie spre inviere, avem noi insine nevoie de multa iertare de la Dumnezeu. Si daca nu iertam, nici noua nu ni se iarta si vai de sufletul nostru! Ne merg toate impotriva, chiar daca ni se pare ca mergem pe drumulcel bun; vai de sufletul nostru, daca nu ne iarta si pe noi Dumnezeu! Cand stii ca seful tau e suparat pe tine si urmeaza sa te sanctioneze, te temi si cauti sa faci tot ce poti, ca sa te ierte si sa te pui bine cu el. Dar marele Stapan al universului, cand il stim suparat pe noi, la cine putem mijloci sa ne ierte? Iar conditia iertarii Lui, e sa iertam si noi. Este conditia pe care acest mare Stapan o pune pentru fiecare dintre noi: "iertati si vi se iarta"; "nu iertati, nu vi se iarta". Aceasta este problema iertarii - foarte grea de multe ori, dar si foarte luminoasa, pentru ca ea ne ajuta la sporul cel duhovnicesc si "ne pune bine" cu acest mare si bun Stapan al universului intreg. Ierti - ti se iarta.
Orice truda pentru luminare si mantuire presupune aceasta conditie a pacii interioare. Caci asta inseamna iertarea: pacea ta. Si nici nu se poate face rugaciune cu ciuda. Cand te chinuie gandul ca celalalt ti-a facut rau, n-ai liniste in suflet si nu te poti ruga. Praful acesta care ustura si doare, stergeti-l de pe suflet si aruncati-l la caini... iertati, fratilor, ca sa puteti veni aici la rugaciune cu inima deschisa si sa va intoarceti acasa cu pace in suflet. Si nu asteptati sa va ceara celalalt iertare. Nu, incepeti prin a cere dumneavoastra iertare, pentru ca este imposibil ca, oricat ar fi si celalalt de vinovat, sa nu aveti si dumneavoastra o vina cat de mica... e imposibil...
Arhim. Sofian Boghiu

NEASCULTAREA DE PĂRINTI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Să vă spun un caz ce s-a întâmplat acum de curând. Au venit doi soti, o doamnă si un domn, si s-au asezat lângă mine. Erau cu prestantă, îmbrăcati bine. "Domnul părinte, au zis ei, am vrea să vorbim ceva". I-am luat în casă, că ei aveau un necaz pe care nu-l puteau spune de fată cu toată lumea.

Când i-am întrebat de unde sunt, mi-au spus: "De la Reghin, domnul părinte", si au început a plânge amândoi. Păi când vezi tu că plâng doi oameni asa de mari - erau directori de întreprindere amândoi -, nu plâng de flori de măr. Ce-i în inima lor, numai Dumnezeu stie!

- Ce-ati pătit, fratilor?

- Domnul părinte, am avut un singur fecior. L-am învătat scoală, a terminat facultatea si a iesit inginer la retele electrice. I-am cumpărat si masină. Într-o seară când ne-am întors acasă de la niste rudenii, am găsit toate usile deschise, banii luati din casă si masina furată. După ce-am anuntat politia, la trei săptămâni, am aflat că fiul nostru a luat banii din casă si masina si a plecat la Sighisoara, unde s-a însurat fără voia noastră.

Când au auzit părintii, au crezut că el a luat o fată la nivelul lui. Dacă el era inginer, putea lua o profesoară, o doctorită, o farmacistă, o ingineră. Părintii au luat niste cadouri si s-au dus la fiul lor la Sighisoara ca să-l îmbuneze. Dar el se însurase cu o vrăjitoare. Dacă n-a crezut în nimic, dracii si-au bătut joc de el.

Când a văzut-o pe mama lui, s-a înnegrit la fată si a zis: "Ce cauti aici, scorpie?" Dar tată-su de colo: "Măi băiete, dragul tatii, dar mama ta este scorpie?" "Taci, nebunule, că-ti crăp capul!"

Ia gânditi-vă ce-a fost acolo! Cu câtă dragoste au venit părintii si cu câtă jertfă, si cum au trecut ei cu vederea toate relele pe care le-a făcut, iar el tot neascultător a rămas!

Atunci am zis părintilor:

- Cum ati crescut copilul acesta? Cum l-ati crescut de când era mic si a început să zică tată? L-ati învătat că Unul este Tatăl din ceruri si să zică Tatăl nostru?

- Nu, părinte!

- Când era la scoala elementară, l-ati învătat Tatăl nostru?

- N-a vrut!

- L-ati învătat Crezul?

- Nu.

- L-ati dus la biserică?

- N-a vrut.

- Când era la liceu, i-ati dat vreo carte sfântă în mână, Biblia sau Noul Testament?

- N-a vrut. Se ducea si bătea mingea sau pierdea vremea cu alte desertăciuni.

- L-ati bătut vreodată?

- Niciodată.

- Dar se ruga vreodată?

- Nu, părinte!

- Si cum ai putut dumneata să stai cu copilul în casă fără să-l pui la rugăciune? Nici voi n-ati avut credintă. Vedeti acum? Dumneavoastră beti acum paharul mâniei lui Dumnezeu pe care-l meritati.

- Părinte, nici noi n-am prea stiut!

Atunci le-am spus:

- Iată ce-ati crutat! Ati crutat un om demonizat. Zice Scriptura: Calul neînvătat, se face năsălnic, iar copilul lăsat de capul lui, mare scârbă si rusine va aduce părintilor săi. Si cela ce crută varga urăste pe fiul său. Nu-l iubeste! Îl urăste.

L-ati crutat, iar acum dumneata, care l-ai purtat în pântece si l-ai crescut, esti scorpie, iar tatăl lui este nebun.

Auzi ce lume creste azi? Si aceasta este vina părintilor, că n-au pus mâna pe vargă când a trebuit si nu i-au spus: "Hai la rugăciune! Hai la biserică! Hai la spovedit! Azi este vineri, este post, nu mânca de frupt! Astăzi este sărbătoare, nu lucra!" Să stiti voi că cea mai înaltă scoală de rugăciune si de credintă în Hristos nu-i în scoala primară, nici la liceu, nici la facultate, îi în sânul familiei. Cei mai mari profesori de religie ati rămas tot voi, tata si mama.

Copilul crescut fără frică de Dumnezeu, nu mai stie ce-i mamă, ce-i tată, ce-i păcat, ce-i moarte, ce-i judecată. S-a trezit ca o fiară. Si atunci cine o să răspundă în ziua judecătii, mai tare ca tata si mama? L-au avut în bratele lor si l-au crescut sălbatic si s-a făcut ca si o fiară.

Au venit apoi să-l pun la slujbe. Dar n-am putut să-l pun pentru că trăia în preacurvie cu vrăjitoarea aceea. I-am pus la slujbe numai pe părintii lui. După vreo două luni mă trezesc cu o telegramă: "Domnul părinte, băiatul nostru a fost electrocutat si a paralizat si i s-a legat si limba. Nu poate vorbi si este pe moarte la spital. Nu se stie câte zile mai are".

Ati văzut mânia lui Dumnezeu cea dreaptă? L-a ajuns blestemul si suspinul părintilor pe acest tânăr rău si necredincios, căci zice la Psaltire: Dreptatea lui Dumnezeu rămâne în veacul veacului.

V-am spus această istorioară că sunteti părinti de copii. Cea mai imperioasă datorie si cea mai mare, pe care o aveti voi ăstia căsătoriti, este să cresteti copiii în frica si certarea Domnului.

Ati auzit ce s-a întâmplat în Vechiul Testament cu preotul Eli , pentru feciorii lui, că s-au dus în iad împreună cu el.

avva Cleopa

INGER SAU DEMON?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Ce frumos mi te-ai arătat tu mie, în câtă splendoare, ce armonie de imne nemaiauzite, câtă lumină și câte culori, ce poezie îngrească, o clipă veșnică-n într-un spațiu nesfârșit. Și ce bine mă cunoști, prietene de-o viață, nici nu știu... mi-ai câștigat încrederea sau era deja a ta. Privirea ta mă-nfiorează totuși, vezi ca prin mine dar parcă nu în mine, ai o putere, o recunosc, mă învăluie și totuși... ce-mi dorești și cine ești ? Tu știi atâtea, minte milenară, geniu al văzduhului și de-aș vorbi cu tine, câte aș mai afla... și totuși, cine ești și ce-mi dorești ? Atâtea neliniști mă cuprind în prezența ta, emoții fără număr, întâmplări și chipuri, un labirint de sensuri și idei, o operă a vieții sau poate că-i a morții, în care tu pari cheia... și totuși, cine ești și ce-mi dorești ?

Se păstrează încă din secolul al doilea (traduse în limba română) scrierile Sfântului Iustin Martirul și Filozoful, în care acesta descrie multele vicleșuguri ale diavolului: vorbeau din statui și alte obiecte, ajutau pe oamenii care se închinau lor sau le purtau însemnele, spuneau ce se petrece la distanţă, auzeau de izbucnirea unor războaie planificate în secret și le zvoneau, tălmăceau cum va fi vremea, deduceau cu aproximaţie viitorul, sporeau avuţiile celor ce li se închinau, provocau boli, necazuri și dureri pe care tot ei le tămăduiau, ofereau succese în diverse activităţi ale oamenilor, inventau religii și sisteme de gândire pentru cei ce-i ascultau și nenumărate alte viclenii ușor de imaginat. Fiind o lume vădit păgână, vremea Sfinţilor Apostoli - vremea de început și dinaintea creștinismului, îngerii căzuți sau diavolii făceau multe fapte care-i amăgeau pe oameni pentru că nu era cine să le poată sta împotrivă. Scopul minunilor lor era ca să li se ofere închinare, cinstire, venerare: „Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti.»” (Matei 4, 9-10)
Odată ce Dumnezeu S-a descoperit pe Sine, atât cât se poate omului în trup să înțeleagă, în creștinism, Sfântul Apostol Ioan ne avertizează: “Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci ispitiţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu” (I Ioan 4,1-3). Sfântul Apostol Pavel de asemenea: „Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii.” (II Cor 11, 14-15)Acum satana și slujitorii lui, lucrează mult mai rafinat și nu se dau pe faţă prea ușor dintr-un motiv foarte simplu, au un dușman zdrobitor de eficient: Iisus Hristos și toţi cei care apelează la El. Practic, nu este drac să stea lângă noi ori de câte ori strigăm:„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul !” sau „Maica Domnului, ajută-mă !” sau însemnarea corectă cu Sfânta Cruce de Viață-dătătoare, alături orice alte rugăciuni izvorâte dintr-o inimă iubitoare de adevăr.
Învăţătura mistică despre discernerea și vederea duhurilor este păstrată nealterată numai în ortodoxie cum de altfel este și firesc, fiind creștinismul primar. Creștinismul ortodox este singurul care ia aminte, învaţă pe credincioși și pune în lucrare modul corect prin care să interacţionăm cu lumea duhovnicească nevăzută, într-o primă fază, de ochii trupului. Aceste învățături sunt detaliat prezentate în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii. Una din strategiile dracilor și slujitorilor lui este să ne tragă nepregătiţi în planul duhovnicesc, spiritual, nevăzut, pentru ca astfel să se joace cu noi și să ne manipuleze după bunul plac. Aceasta se petrece de obicei prin tot felul de teorii prin care lumea nevăzută este prezentată alterat, cum este, spre exemplu, acum la modă, bioenergia și credința în extra-tereștrii.
Sunt nenumărate exemple în Sfânta Tradiţie de„deconspirare” a îngerilor căzuţi, iată unul din ele: „Un frate de mănăstire zicea că i s-a arătat într-o noapte diavolul, în chip de înger luminat şi i-a zis: «Eu sunt Arhanghelul Gavriil si sunt trimis la tine să-ti aduc veste bună !». Iar fratele i-a răspuns: «Vezi, poate eşti trimis la altul, pentru că eu sunt om păcătos şi nu sunt vrednic să văd înger al luminii». Zicând acestea, a pierit îndată vicleanul şi s-a făcut nevăzut.” (Patericul Egiptean)
Din cauza lipsei învăţăturii despre discernerea duhurilor, sunt vehiculate în prezent un număr crescând învăţături care mai de care mai fantasmagorice, mai inedite sau mai banale, prin care nu se face altceva decât deschiderea voluntară a omului către lucrarea duhurilor căzute. Din crezarea acestora au apărut de ceva vreme tot soiul de secte „creștine” sau păgâne în urma unor „viziuni”, „voci”, „posesii”, „discuţii cu spiritele morţilor” și așa mai departe.
Pentru a nu cădea în capcană și a fi plăcuți Lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, este necesar, mai ales în vremurile noastre, să cunoaștem învățătura despre discernerea duhurilor iar pentru aceasta trebuie să aflăm mai întâi câte ceva despre Îngerul Păzitor.
Sfinţii Îngeri sunt ai Lui Hristos (Mt. 16, 27), ei au văzut marea taină a ortodoxiei: „Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.” (I Tim. 3, 16) Prin urmare un înger adevărat ţine o credinţă adevărată: creștinismul; nu orice „creștinism”, ci creștinismul primar. De altfel, cu tentă ironică faţă de oamenii slabi la minte, dar ca să sublinieze credinţa îngerilor adevăraţi ca fiind credinţa Bisericii primare, Sfântul Apostol Pavel spune: „dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema !”(Gal. 1, 8) Deci este foarte simplu: un înger adevărat nu poate propovădui altceva decât învăţătura creștină, în forma primară, el nu o va modifica niciodată, nu va învăţa niciodată ceva contrar ei și niciodată nu o va relativiza sau a accepta alta în paralel cu ea. Cu toate acestea, Dumnezeu trimite și lucrează prin îngeri păzitori și între oameni și popoare necreștine, nedesăvârșiți în cunoașterea Sa.
Îngerul decide când, cum, în ce vreme, în ce măsură ne ajută și ne apără și toate cele pe care le face pentru mântuirea noastră. Nu decidem noi prin „relaxare”, „meditaţie”, „puterea minţii”, „rezonanţă”, „mantre” sau tot soiul de metode inventate de mintea omenească, ce să facă el și eventual dacă să ni se arate. Cei care iau aminte la asemenea învăţături și învăţători, să ia aminte la dumnezeieasca scriptură care zice: „Nimeni să nu vă smulgă biruinţa printr-o prefăcută smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut, şi îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească.” (Col. 2, 18)
Vederea nestingherită și permanentă a îngerilor și duhurilor în general este un dar al unei înalte stări duhovnicești de curăţie interioară după îndelungată asceză creștină. Sfântul Ignatie Briancianinov în Experienţe Ascetice ne explică cum această stare apare după etapa de profundă pocăinţă, cu toate că și mai inainte de această etapă este posibil, în situaţii exceptionale, să ni se arate într-un chip mai trupesc, astfel ca să nu fim omorâți de o așa mare slavă pe care ei o poartă și care nu poate fi văzută deplin de omul în necurăție. Sfântul Isaac Sirul ne arată calea cea mai sigură pentru a ne feri de înșelare, subliniind că este un semn de smerenie plăcut Domnului și sfinţilor săi îngeri să nu primim gânduri, arătări, vise, și vedenii ci să le ignorăm chiar de am crede că sunt de la El. Tot el ne spune că: „mai de folos ne este să plângem un ceas pentru păcatele noastre decât să vedem îngeri, să înviem morţi cu rugăciunea sau să facem minuni” (Filocalia X).
Cea mai bună pildă de smerenie și discernere este Maica Domnului: când i s-a arătat Arhanghelul Gavriil la Bunavestire, nu s-a grăbit să creadă îngerului sau celor spuse ci s-a întrebat în sine: „Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta ?” (Lc. 1, 29) A fost acolo un întreg proces de rugăciune, smerenie, cercetare și încredinţare dumnezeiască. Abia într-un târziu a dat răspunsul: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău !” (Lc. 1, 38)Samuel abia a treia oară i-a răspuns Domnului la chemarea Sa, și asta după sfatul preotului Eli.
Să urmăm dar căile bătătorite ale Sfintei Tradiţii și înţelepciunea milenară a văzătorilor de Dumnezeu Sfinţi ai Bisericii !

SURSA



parinteleiacob.info@gmail.com
www.facebook.com/parintele.iacob.ionescu
www.scribd.com/iacobionescu
www.hristosainviat.ro

Ratacirea de a crede in reincarnare

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Părintele Cleopa Ilie mărturisea că "cea mai mare nebunie, păgânătate si rătăcire de la adevăr este de a crede cineva că după moarte sufletul omului intră în alte trupuri de oameni, dobitoace..." [40;325]. Această afirmatie poate părea cam aspră, dar este cât se poate de adevărată, este exprimarea concisă a modului în care Biserica lui Hristos priveste teoria reîncarnării.

Stim că unul dintre elementele cele mai importante ale credintei crestine este lămurirea învătăturii despre viata de după moarte, despre Judecata sufletelor si despre Învierea mortilor. Strâns legată de această învătătură este combaterea rătăcirilor teoriei reîncarnării, una dintre cele mai periculoase conceptii păgâne care încearcă si reuseste să se strecoare astăzi în mintile credinciosilor.

Cu greu găsim rătăciri care să fie primite de către credinciosi atât de usor cum este primită credinta în reîncarnare. Dintr-un anumit punct de vedere, acest lucru este usor de înteles. Că Maica Domnului a rămas fecioară si după nastere cred toti crestinii ortodocsi care vin duminica la slujba Sfintei Liturghii; de ce cred astfel? Pentru că asa învată Biserica. Putini dintre ei se întreabă ce implicatii directe are asupra vietii lor acceptarea acestui adevăr.

Atunci când este vorba de ceea ce se întâmplă cu sufletul după moarte, siguranta cu care oamenii îsi recunosc conceptiile în punctul de vedere bisericesc este mult diminuată. Starea de fapt este următoarea: desi o persoană care crede în reîncarnare se consideră crestină (si procentul unor astfel de persoane este foarte mare), după învătătura Bisericii ea este ruptă de trupul lui Hristos si stă sub condamnarea anatemei.

Continuarea in sfaturiortodoxe

SFATURI PENTRU PERSOANELE CARE AU FĂCUT AVORTURI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Persoanele care au făcut avorturi, fie că au făcut mai multe, fie că au făcut mai puţine, să ştie că au făcut crime îndoite (duble), fiindcă au despărţit pruncii nevinovaţi de amândouă vieţile: şi de viaţa aceasta trecătoare, şi de viaţa veşnică, deoarece au murit nebotezaţi. De aceea păcatul acesta este nemaipomenit de mare şi este strigător la cer. Sufletele pruncilor strigă la Dumnezeu din locul acela întunecos şi părăsit unde se află, cerând răzbunare. Cer pedeapsă urgentă pentru părinţii lor şi pentru cei ce au contribuit la chinuirea şi la moartea lor. De aceea, în casele unde s-au făcut aceste păcate, soţii nu mai pot locui la un loc şi din cine ştie ce lucru minor ajung la certuri, bătăi şi despărţiri. În alte case intră boala şi paguba. În multe locuri moartea le scurtează viaţa prin accidente şi aşa o mulţime de urgii se abat pe capul celor ce au făcut avorturi.
Citiţi cu luare-aminte acest îndrumar şi căutaţi să faceţi cu credinţă cele ce citiţi ca să vă salvaţi sufletul. Şi să nu vi se pară că faceţi prea mult pentru pruncii avortaţi, pentru că, dacă aceştia ar fi trăit, ar fi trebuit să faceţi pentru ei o mai mare cheltuială şi osteneală, deoarece trebuia să-i îmbrăcaţi, să-i încălţaţi, să le daţi de mâncare, să-i îngrijiţi, să-i faceţi mari şi să-i daţi să înveţe carte. Dacă aţi fi omorât vreunul din ei şi v-ar fi aflat autorităţile, nu aţi fi scăpat fără ani mulţi de închisoare (puşcărie).
Deci cele care aţi făcut 10-15 avorturi sau mai multe, după legea pământească ar fi însemnat să staţi la închisoare toată viaţa şi să ispăşiţi aceste crime.
De aceea foarte multe femei, atât timp cât stau nespovedite, umblând fără frică şi poate chiar îngrămădind păcate, sunt condamnate pentru crimele acestea de Legea divină. Şi chiar dacă se spovedesc şi preoţii duhovnici nu le dau nici un canon, şi nici ele nu fac nimic, tot condamnate rămân. Astfel de persoane rămân neiertate şi le aşteaptă închisorile iadului cu chinurile veşnice de acolo.
De aceea vă spunem ce să faceţi ca să îmblânziţi mânia dumnezeiască şi să nu vă ajungă pedepsele iadului chiar din lumea aceasta:
1. Căutaţi preot duhovnic iscusit ca să-i spuneţi toate păcatele, şi câte avorturi aţi făcut, şi dacă aţi trăit mai întâi fără cununie religioasă, şi cam cât aţi trăit - o săptămână, o lună, un an. Spuneţi şi dacă aţi avut mai mulţi bărbaţi.
2. Să vă hotărâţi temeinic de a nu mai face.
3. Să vă căiţi şi să vărsaţi multe lacrimi, jelindu-vă şi căindu-vă pentru pruncii avortaţi, fiindcă aceste lacrimi se fac pentru ei apa Botezului şi astfel vor fi şi ei curăţiţi şi botezaţi prin lacrimile mamei lor, dacă mama va şti să se căiască, să plângă şi să trăiască o viaţă cât mai curată: cu rugăciune, cu post, cu metanii, cu mergere la biserică şi cu ajunare după putere (vinerile sau miercurile).
4. Milostenii la copii săraci, cât de multe şi chiar la bătrâni şi bătrâne fără pensii, nevoiaşi.
5. Femeile mai tinere şi cele care pot, care au putere, să facă pentru fiecare avort câte 40 de metanii.
6. Să nu vă lipsească sărindarele de la mânăstiri şi biserici pentru vii şi morţi.
7. Unde auziţi că sunt copii nebotezaţi, căutaţi să-i botezaţi.
8. Care puteţi, împărţiţi la copii săraci pentru fiecare prunc avortat un metru de pânză, o lumânare aprinsă, un litru de lapte, puţin zahăr sau miere, o iconiţă sau o cruciuliţă, şi o candelă pentru toţi în comun.
9. Tot în amintirea pruncilor avortaţi, femeile care au făcut acest păcat să planteze pomişori fructiferi, fie în grădinile lor, fie la altcineva, ca să se îndulcească din fructele lor copiii şi săracii.
10. O altă faptă frumoasă şi plăcută Domnului este mergerea la cimitirele părăsite şi, cu învoirea preotului, femeile care au făcut avorturi să sădească flori pentru fiecare prunc, mai ales flori care ţin mai mult: crini, trandafiri, crizanteme etc.
Toate acestea se fac în amintirea pruncilor avortaţi, dar cele mai importante fapte dintre cele arătate mai sus sunt acestea: spovedania cu hotărârea de a nu mai face avorturi şi lacrimile vărsate pentru fiecare prunc în parte în câte o vineri cu ajunare. De asemenea, important este să căutaţi să botezaţi copii săraci şi să vă luptaţi ca să luminaţi sufletele copiilor celor care nu cunosc credinţa, să-i aduceţi la biserică, să-i învăţaţi rugăciuni, să le spuneţi de Dumnezeu şi tot ce vă stă în putinţă ca să-i aduceţi pe calea mântuirii, ferindu-i de păcate şi arătându-le cât de periculos este păcatul. Şi să ştiţi: câţi copii aţi întors pe calea credinţei şi i-aţi scos din rătăcire, atâţia prunci avortaţi aţi salvat.
O altă faptă, care se aseamănă cu acestea, este să le sfătuiţi (şi să vă luptaţi ca să le convingeţi cu orice preţ) pe femeile tinere care intenţionează să facă avorturi, să dea naştere pruncilor, spunându-le că îi veţi lua dumneavoastră să-i creşteţi. Şi dacă reuşiţi să le convingeţi, copiii aceia salvaţi vor fi pentru iertarea păcatelor pe care le-aţi făcut.
Dacă le veţi pune în practică, Dumnezeu va ţine seama de aceste fapte, de aceste îndatoriri pe care vi le-am spus, şi mai ales de pocăinţa mamei, de adevărata pocăinţă, care trebuie să ţină până la sfârşitul vieţii.
Persoanele care au făcut astfel de păcate mari n-au voie să se împărtăşească cu Sfintele Taine curând după avorturi, ci numai să ia agheasmă mare după spovedanie. Să ţină mereu legătura cu Sfânta Biserică, să nu se mai întoarcă la păcate şi aşa vor primi iertare de la Dumnezeu.
Faceţi cu încredere în Dumnezeu ceea ce v-am spus şi plângeţi mereu pentru păcate înaintea Domnului, iar dacă preotul vă va opri un timp de la Sfânta Împărtăşanie, nu vă descurajaţi căci, dacă respectaţi acest îndrumar şi faceţi pocăinţă sinceră, vă mântuiţi sufletul. E mai bine să nu vă împărtăşiţi decât să vă împărtăşiţi cu nevrednicie.
Mare păcat fac şi preoţii care le dezleagă, şi femeile care se împărtăşesc mai curând de un an de zile după avort. Faceţi ce aţi citit în acest îndrumar pentru a vă ajuta Dumnezeu şi grăbiţi-vă ca să nu vină moartea, căci atunci nu veţi mai putea face nimic.

Dumnezeu să vă ajute !

RUGĂCIUNE

Către Tine Stăpâne, Iubitorule de oameni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule şi Mântuitorul meu, alerg acum eu, nevrednica roaba Ta (numele), şi Te rog să-mi ajuţi cu milostivirea Ta ca să nu mai fac nici un păcat în toată viaţa mea.
Iartă-mi, Doamne, crimele mele, iartă-mi toate desfrânările mele, toate smintelile pe care le-am făcut şi mă iartă de tot sângele pe care l-am vărsat. Salvează sufletele pruncilor mei pe care i-am omorât, primeşte lacrimile mele şi spală sufletele lor, trecându-le în locurile cele fericite.
Scapă-mă, Doamne, de toate relele cele lumeşti şi să nu mă mai bântuiască diavolul ca să mai fac voia lui.
Mântuieşte-mă, Făcătorul meu şi Purtătorule de grijă, Dumnezeule, căci şi eu am hotărât cu toată inima mea să mă întorc la Tine şi să ascult Cuvântul Tău.
Iartă-mă de tot ce am făcut până în clipa de faţă şi fii cu mine în tot momentul ca să mă ajuţi să fac voia Ta, că la Tine este toată nădejdea mea şi Ţie mă închin şi Te slăvesc în vecii vecilor. Amin !

Despre împlinirea dorinţelor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...





"Nu te întrista dacă ceva din ceea ce se săvârşeşte în lume nu se face după dorinţa ta.

E cu neputinţă ca toate să se săvârşească după gândul tău şi după cum tu voieşti, căcinu toate dorinţele tale sunt bune şi nu toată implinirea lor este cu folos.

S-a împlinit ceva după dorirea şi voia ta - bine; nu s-a împlinit - lasă-l voii lui Dumnezeu. De s-a împlinit vreun lucru aşa după cum tu însuţi l-ai dorit, fii mulţumitor; dacă nu s-a făcut aşa, nu te mâhni, căci nimic nu este veşnic aici, şi orişice lucru este pentru scurtă vreme în această lume.

Tu însă o singură grijă să ai, să nu fii străin de Dumnezeu şi de harul Său preasfânt. Nu râvni foarte ca toate dorinţele tale întotdeauna să se împlinească şi pururea să fie după voia ta - acest lucru nu este în puterea omului, ci întru aceea a lui Dumnezeu.

Una este voia lui Dumnezeu şi alta este voia ta, iar gândurile Sale sunt altele decât ale tale, nefiindu-ţi ţie în putere să cunoşti şi să înţelegi dumnezeieştile gânduri. Iată de ce nu se cade să te mâhneşti pentru dorinţele neîmplinite şi se cuvine ca toate să le laşi în seama Domnului. "Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului" (Psalm 54, 25).

Nu fii împuţinat cu sufletul şi nerăbdător, dorind ca toate să se împlinească îndată după voia ta. Cu mult mai bine este ca întru linişte şi răbdare să te rogi lui Dumnezeu, lăsându-le pe toate în voia Lui. Nu cere împlinirea grabnică a dorinţelor tale - nu oricare dorinţă este bună şi nici toată împlinirea lor nu este folositoare. Poţi afla care din dorinţele tale sunt după voinţa Domnului prin aşteptare îndelungată şi prin rugăciune sârguincioasă.

Dacă este după voia Domnului, El iţi va da degrabă, însă de nu va fi voirea ta după sfânta Sa voie, Dumnezeu va împiedica şi va ţine dorinţa ta neîmplinită tocmai pentrufolosul tău, făcând aceasta cu iconomia întru care El binevoieşte. Iar tu, fie că Domnul îţi dă, fie că nu îţi dă, pe toate primeşte-le cu mulţumire întru smerenia inimii.

Nu tânji către ceva cu nesimţire şi fără răbdare, ci toate le săvârşeşte bine cumpănit. Toate sunt mai folositoare şi mai cu temei când se dobândesc întruînţelepciune şi răbdare. Dacă toate s-ar împlini de îndată după dorinţa ta, niciodată nu ai putea ajunge la cunoştinţa neputinţei tale, niciodată nu ai câştiga nimic pentru folosul sufletului tău, ci pe toate le-ai săvârşi împotriva acestui folos. Iată de ce, Atotvăzătorul Dumnezeu, miluind şi cruţând făptura Sa şi îngrijindu-se de folosul fiecăruia, nu îţi dă totdeauna după voia ta, ci cel mai adesea împotrivă, spre călăuzirea ta, ca tu, înnoindu-ţi cunoştinţa slăbiciunii tale, să nu fii împuţinat cu sufletul, ci smerit, plin de răbdare şi umilinţă.

Domnul, ca un adevărat Tămăduitor, spre a vindeca sufletul nostru, adeseori rânduieşte şi plineşte împotriva dorinţelor noastre, cufundându-ne astfel în mâhnire pentru ca noi să căutăm mângâierea cea nemuritoare şi veşnică întru El - Dumnezeu Domnul.

Această întristare şi mâhnire este pentru scurtă vreme, iar acea mângâiere este întru vecii cei nesfârşiţi. Dar ce câştig ai avea de ţi s-ar înfăptui toate dorinţele, iar tu ai mânia pe Dumnezeu în toată vremea? Ce dobândeşti de ţi s-ar împlini toate dorinţele tale, iar tu însuţi ai rămâne cu totul înstrăinat de harul lui Dumnezeu? Cu adevărat nimic!

Cu câtă mulţumire vei răbda amărăciunile trimise asupra ta de Domnul prin neîmplinirea dorinţelor tale, cu atât mai multă mângâiere vei primi de la El mai apoi, căci este scris: "Doamne, când s-au înmulţit durerile mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu" (Psalm 93, 19).

Aşadar, nu te umple de amărăciune pentru vreo durere de felul acesta îngăduită de Dumnezeu, ci primeşte cu mulţumire acest leac rânduit sufletului tău.

Mai bine înduri aici o durere mică decât mai apoi să te mâhneşti veşnic, căci mai bine este să pătimeşti aici decât dincolo. Cu totul de plâns şi de jelit este cel care întru multe greşind, pururea tânjeşte ca toate să fie după a lui dorire. Cunoaşte că împotriva voii lui va suferi în viaţa viitoare.

Dumnezeu miluind şi cruţând făptura Sa şi dorindu-ne nouă tot ce-i mai bun, adeseori ne trimite aici durere şi strâmtorare. "În lume necazuri veţi avea" (Ioan 16, 33) spune Domnul. El voieşte ca noi să nu ne înecăm în desfătările pământeşti, ci să răbdăm necazuri, pentru ca, cu mai multă osârdie şi izbândă, să ne înălţăm către El şi la El acolo să ne învrednicim de bucuria şi veselia veşnică. "


Sfântul Dimitrie al Rostovului

Sursa

Sursa foto

VIATA CRESTINA ORTODOXA: Cum pot fi mântuit!

Prietene, îti pun cea mai importantă întrebare a vieţii. Bucuria sau suferinţa ta pentru toată veşnicia depinde de răspunsul tău. Întrebarea este: "Esti mântuit?" Nu este o întrebare despre cât de bun eşti, nici dacă eşti membru al unei biserici ci "eşti tu mântuit?" "Eşti sigur că vei merge în cer când vei muri?"

Dumnezeu spune că pentru a merge în cer, "trebuie să te naşti din nou". În Ioan 3:7, Iisus îi spune lui Nicodim: "Trebuie să vă naşteţi din nou." În Biblie, Dumnezeu ne arată planul naşterii din nou, al mântuirii. Planul Său este simplu! Poţi fi mântuit, azi. Cum?

Mai întâi trebuie să realizezi că eşti păcătos. "Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Pentru că eşti păcătos, eşti condamnat la moarte. "Plata păcatului este moartea." (Romani 6:23). Aceasta include separare veşnică de Dumnezeu în iad. "Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata."(Evrei 9:27).

Dar Dumnezeu te-a iubit atât de mult că a dat pe singurul Său Fiu, Iisus, să poarte păcatul tău şi să moară în locul tău. Sângele lui Iisus a curs pentru tine, pentru că, "fără vărsare de sânge nu este iertare"(Evrei 9:22). Deşi nu înţelegem deplin cum, Dumnezeu a spus că păcatele mele şi ale tale au fost puse asupra lui Iisus şi El a murit în locul nostru. El a devenit înlocuitorul nostru.

"Dumnezeu ... porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască"(Fapte 17:30). Această pocăinţă este o schimbare a minţii, o minte care acum recunoaşte că omul este păcătos şi că Iisus a murit pentru noi pe cruce. În Fapte 16:30-31, temnicerul din Filipi l-a întrebat pe Pavel şi pe Sila: "Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?" Ei "i-au raspuns: crede în Domnul Iisus şi vei fi mântuit...". Pur şi simplu crede în El, ca fiind Cel ce a purtat păcatul tău, a murit în locul tău, a fost îngropat şi a înviat. Amin.

urmeaza lincul...

http://frategheorghecazacu.blogspot.ro/2010/11/cum-pot-fi-mantuit.html?spref=bl

Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

1.Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică?

Noi, toţi creştinii, suntem datori a merge la Sfânta Biserică în toate Duminicile şi sărbătorile de peste an când auzim glasul clopotelor, prin care sfinţiţii liturghisitori cheamă pe toţi creştinii a lua parte cu folos la dumnezeieştile slujbe.

Privitor la această datorie a noastră, Sfânta Scriptură grăieşte: „Sărbătorile Domnului, numite sfinte le veţi vesti la vremea lor... Atunci să nu faceţi nicio lucrare, ci să aduceţi Domnului laudă” (Levitic 23, 37). De nu putem să ne îndeplinim această datorie creştinească, din diferite cauze binecuvântate, apoi măcar să serbăm creştineşte Duminicile şi sărbătorile de peste an, nu în destrăbălari ori nebunie, ci având în suflete necontenitul dor după cele duhovniceşti.

2.Ce rugăciune trebuie să rostim atunci când intrăm în biserică?

Orice rugăciune s-ar spune şi oricât de scurtă ar fi, este bineprimită înaintea lui Dumnezeu. Să se spună numai. Să nu intrăm în Biserică, cum intrăm într-o sală de teatru. Biserica este casă sfântă de rugăciuni şi bunul creştin de la prima cruce pe care şi-o face intrând pe uşă, trebuie să se roage.

3.Când trebuie să vină şi să plece creştinii de la Sfânta Biserică?

Bine ar fi dacă omul credincios, cu sufletul, trupul şi cu inima curată (nu înbuibat de mâncare sau mahmuri de ospeţe şi beţii), fiind în bună pace cu toţi, ar pleca la biserică mai de dimineaţă, ca aşteptându-l pe preot în Biserică, să poată primi binecuvântarea sa. Însă bun şi folositor lucru este să fim de faţă măcar la întreaga Sfântă Liturghie. Odată ajunşi în Sfânta Biserică, noi nu trebuie să mai părăsim, fără vreun motiv binecuvântat, locaşul sfânt, ci trebuie să stăm aici cu frică şi cu cutremur până la sfârşitul slujbei, lăsând toată grija cea lumească şi să ne îndreptăm minţile, prin rugăciune către Dumnezeu, dând slavă şi mulţumire pentru binefacerile dar şi pentru încercările ce ni le-a îngăduit asupra noastră , din marea Sa iubire de oameni. Aşa cum la un ospăţ mergem mai dinainte cu ceva vreme şi nu plecăm decât la timpul cuvenit, aşa trebuie să procedăm şi când venim la Ospăţul cel dumnezeiesc care se face în casa lui Dumnezeu, în Sfânta Sa Biserică. Nerăbdarea şi graba unor creştini de a ieşi din Sfânta Biserică înaintea terminării slujbelor vine de la diavol care se teme ca nu cumva, odată ascultat, Cuvântul lui Dumnezeu să se sădească în inima credinciosului şi astfel să facă rod.

Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă: „ N-ai venit până acum la biserică? Vino de astăzi! Ai venit şi te-ai învrednicit sa-L întâlneşti pe Hristos? Nu pleca până nu se termină slujba! Dacă pleci înainte de ase termina, eşti vinovat la fel ca un fugar. Atâtea zile, atâta timp cheltuieşti pentru satisfacerea dorinţelor tale pământeşti şi nu poţi dedica un ceas două nevoilor tale duhovniceşti şi lui Dumnezeu?”.
4.Cum se cuvine să stăm şi ce trebuie să facem în Biserică?

Cînd intrăm în Sfânta Biserică să nu uităm niciodată că intrăm în casa lui Dumnezeu, într-un locaş sfinţit. În Biserică se intră „cu credinţă, cu frica lui Dumnezeu şi cu bună evlavie”. Păşind în Sfântul locaş să părăsim povara grijilor de toate zilele şi sus să avem inimile. Apoi, să ne închinăm cu cuviinţă şi cu evlavie în faţa sfintelor icoane, fără a zăbovi prea mult, pentru a îngădui şi altora să-şi facă rugăciunile lor. Să luăm aminte să nu împiedicăm pe slujitorii sfântului locaş în împlinirea slujbei. Totodată, dacă Sfânta Liturghie a început deja, nu mai venim în faţă să sărutăm Sfintele Icoane, ci cu smerenie aşteptăm sfârşitul slujbei pentru a face asta.

Bărbatul este dator să se roage fără a avea capul acoperit iar femeia să îşi acopere capul încă de la intrarea în sfântul locaş, cu un acoperământ decent. Sfântul Apostol Pavel spune: „Tot bărbatul, rugându-se (...) cu capul acoperit ruşinează capul lui, şi toată femeia, rugându-se (...) cu capul dezvelit, ruşinează capul ei, căci totuna este ca şi cum ar fi rasă. Că de nu se înveleşte femeia, să se şi radă. Iar de este lucru de ruşine femeii a se rade, învelească-se!” (I Cor. 11, 4-6). Sfântul Ioan Gură de Aur vine şi ne lămureşte aceste cuvinte ale Apostolului neamurilor, precizand mai întâi că "a se împotrivi cineva acestora, adică a grăi împotrivă, este a fi iubitor de ceartă şi nicidecum om cu cugetare sănătoasă”. „Aşadar, a se acoperi (femeia) este semn al supunerii. Apostolul prin aceste cuvinte pregăteşte şi îndeamnă femeia de a căuta în jos, de a se sfii şi de a-şi ţine însuşirea sa femeiască”.

Nu umbla şi nu te mişca fără rost în sfânta Biserică, ci rămâi în linişte la locul pe care ţi l-ai ales dintru început, pentru a păstra liniştea şi buna rânduială ce trebuie să domnească în Casa Domnului. Nu sta tolănit în strană, ci drept, în picioare căci aşa ne îndeamnă şi cuvintele „Să stăm bine, să stăm cu frică şi să luăm aminte Sfânta Jertfă cu pace să o aducem!”. Nu vorbi şi nu râde, ci să te gândeşti că şi îngerii se roagă alături de noi, însă cu frică şi cu cutremur! Dar mai ales nu-ţi roti ochii împrejur, ca să vezi cine a mai intrat sau cine iese, ori ce mai face vecinul tău, ci urmăreşte cu băgare de seamă rânduiala slujbei, luând parte cu trupul şi cu sufletul la cântările Sfintei Liturghii.

5.Se cuvine să cânte în biserică credincioşii?

Desigur, însă să nu cântăm doar cu glasul ci şi cu inima însă fără să producem tulburare cântând mai tare decăt ceilalţi, pentru ca să ni se audă glasul, luând-o înainte sau rămânând în urmă şi încurcând astfel pe cântăreţi, căci lucrul acesta este neplăcut şi urechilor noastre şi Domnului şi este spre paguba noastră sufletească. Iar dacă nu ştim a cânta ori nu avem voce sau simţ muzical, ori auzul ne-a slăbit şi nu putem cânta în bună rânduială, să ne rugăm în linişte, să ne rugăm fierbinte, cu credinţă şi din tot sufletul.

6.Ce metanii facem în biserică şi când îngenunchem?

S-a obişnuit ca în biserică să se facă două feluri de metanii: Metania mare, atingându-se pământul cu genunchii, mâinile şi fruntea şi Metania mică, cu plecarea capului şi mâinile pe lângă corp. Înaintea fiecărei metanii se face semnul Sfintei Cruci. Metaniile, mai ales cele cu genunchii, sunt semne ale întristării şi pocăinţei, de aceea se fac în timpul postului, acasă şi la biserică, înainte de începerea slujbei sau după ce s-a terminat, nefiind obligatorii decât pentru cei care au canon de la duhovnic. Dar luaţi aminte, în toate duminicile de peste an sunt oprite metaniile mari la biserică, pentru că duminica este zi de bucurie, în cinstea Învierii Mântuitorului.

7.Până când putem aduce daruri şi pomelnice la Sfântul Altar?

Părinţii Bisericii ne învaţă că putem aduce daruri şi pomelnice la sfântul Altar în timpul Utreniei şi la începutul Sfintei Liturghii, până la ieşirea preotului cu Cinstitele daruri. Iar acest lucru deoarece până atunci se pomenesc pomelnicele la Sfânta Proscomidie. Preotul nu trebuie întrerupt de la rugăciunile pe care le citeşte în taină, în faţa sfintei Mese, în timpul Liturghiei.

8.Când ne închinăm în Biserică?

În biserică, după ce am ocupat locul cuvenit, nu ne închinăm fiecare când vrem sau când ne- am trezit din alergarea gândurilor nestăpânite. Să-l urmărim pe preot şi să ne închinăm când se închină şi el. Dacă nu-l putem vedea, fiind perdeaua Sfintelor Uşi lăsată, să fim atenţi când zice „Al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Tot la fel să ne închinăm când aceste cuvinte le auzim rostindu-se la strană, de către cântăreţ.

În biserică, de fiecare dată când credincioşii sunt blagosloviţi cu Crucea sau cu Evanghelia, cu o icoană sau cu potirul, îşi fac semnul Crucii şi îşi pleacă capetele. Când sunt blagosloviţi cu lumânări, cu mâna sau sunt tămâiaţi cu cădelniţa, creştinii ortodocşi nu se cuvine sa facă semnul Crucii, ci doar să îşi plece capetele. Totuşi, în vremea săptămânii Sfintelor Paşti, atunci când preotul cdelniţează având Crucea, toţi ne facem semnul Crucii şi răspundem „Adevărat a înviat!" Astfel se cuvine să deosebim între închinăciunile datorate lucrurilor sfinte şi cele datorate persoanelor, chiar de sunt din rândul preoţilor.

9.Se vorbeşte şi se salută în Biserică?

Este scris în cărţile de rânduială pentru preot ca, după ce s-a închinat în mijlocul bisericii, să se încline în dreapta şi în stânga spre credincioşi. Acesta trebuie să fie salutul lui în biserică. Acelaşi lucru îl putem face şi noi credincioşii, dar mai înainte de începerea slujbei. Cunoştinţele pot fi salutate cu un gest scurt şi discuţiile vor fi amânate până după slujbă. În timpul slujbei sfinte să fii sfânt. Suntem înaintea lui Dumnezeu, vorbim cu el în rugăciuni şi în cântări. Dacă am întârziat, ne luăam locul, fără a ne închina pe la icoane, fără vorbe de salut ori strângeri de mâini a prietenilor şi cunoscuţilor. Nu este rău ca şi bunii creştini să aducă la ordine pe cei care vorbesc în timpul slujbei, în biserică, dar cu blândeţe şi fără zgomot.

„Pe vremea apostolilor, casele erau biserici; acum biserica a ajuns casă; pe atunci nimic lumesc nu se grăia în casă; acum, nimic duhovnicesc nu se grăieşte în biserică; chiar aici, în biserică, aţi adus piaţa. Dumnezeu vă grăieşte, dar voi, în loc să ascultaţi în tăcere cele spuse, aşi schimbat lucrurile şi vorbiţi de cu totul altceva. Şi de-aţi vorbi de treburile voastre! Dar nu, vorbiţi şi auziţi cuvinte ce nu se cuvin! De asta plâng şi nu voi înceta a plânge!” (Sf. Ioan Gură de Aur)

„N-am batjocori atât de mult biserica dacă am aduce în ea băligar, cât o batjocorim, cu vorbele noastre, grăind unii cu alţii cât suntem aici de câştiguri, de afaceri, de neguţătorii, de cele ce n-au nicio legătură cu mântuirea noastră. Ar trebui să fie aici coruri de îngeri, să facem din biserică cer, să nu se ştie de nimic altceva decât de rugăciuni necontenite, de tăcere desăvârşită pentru ascultarea slujbei şi a predicii”. (Sf. Ioan Gură de Aur).

10.Se iau flori din biserică?

Este, fraţi creştini, obiceiul, după cum ştiţi, un frumos obicei, ca să se aducă flori la biserică şi să se aşeze la icoane şi la crucea Mântuitorului. Florile aduse la biserică sunt un dar al dragostei creştineşti, sunt un dar curat de mulţumire adus lui Dumnezeu, un semn de cinstire pentru sfinţii reprezentaţi pe icoane. Florile acestea trebuie să rămână acolo până se vor ofili. Ele au fost închinate lui Dumnezeu şi Sfinţilor. Cine ne dă nouă dreptul să luăm din darul adus Sfinţilor? Aşadar, acestea odată aduse vor rămâne în biserică până la veştejire, în afară de cazul când preotul le împarte, cum ştim că se face în Vinerea Mare, înainte de a se înconjura biserica cu sfântul Epitaf, pentru ca toţi cei din procesiune să cânte cu flori în mână.

Prot Victor Mihalachii
 sursa:ortodoxia.md

http://ortodoxnews.ro/ce-trebuie-sa-stim-cand-venim-la-biserica/