BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
CINSTIREA SFINŢILOR
Dar argumente scripturistice pentru cinstirea sfintelor moaște găsim în Biblie?
Răspuns:
CINSTIREA SFINŢILOR
1. Şi în Vechiul Testament trupurilor celor drepţi şi sfinţi li se dădea deosebită cinste (Vezi: Fac. 50, 1-14; leş. 13, 19, IV Regi 23, 18; Sir. 49, 11 s.a.).
2. Trupurile sfinţilor sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17).
3. Dumnezeu se proslăveşte şi în trupul şi în sufletul celor sfinţi, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20).
4. Trupurile celor sfinţi sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfinţite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21).
5. Trupurile unor sfinţi, după moarte, sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri minunate, precum: fac minuni, vindecă boli, nu putrezesc, răspândesc bună mireasmă ş.a. (Matei 27, 52-53)
6. Trupurile sfinţilor, uneori, încă fiind ei în viaţă, făceau minuni (Fapte 19, 11-12; 5, 15).
7. Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile după moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15).
8. În Testamentul Nou, trupurile creştinilor morti nu mai sunt spurcate, căci ele sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului (I Cor. 6, 19-20; 3, 16-17 ş.a.).
9. În multe biserici creştine şi azi se găsesc sfinte moaşte ale sfinţilor, care se păstrează neputrezite de sute sau chiar mii de ani şi prin care Dumnezeu lucrează nenumărate minuni cu cei credincioşi.
10. Practica Bisericii – de la început şi până azi – a păstrat această tradiţie sfântă de a ne închina la sfintele moaşte ale sfinţilor.
11. Şi îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinţi (Iuda 1, 5-9).
12. Chiar şi hainele oamenilor sfinţi – care au acoperit trupurile lor – au făcut minuni, cum au fost, de pildă, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13).
de Părintele Ilie Cleopa, Călăuză în credinţa ortodoxă, editura Arhiepiscopiei Romanului, 2002