LITURGHIA CATEHUMENILOR

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
                                                                                                                                PREOT IOAN

(PARTEA ÎNTÂI)

1.   Prin deschiderea Sfintelor Uşi la începutul Sfintei Liturghii,

se arată că, cerul ni s-a deschis prin jertfa Domnului nostru Iisus Hristos, iar cei care se ostenesc, după puterea lor, a plăcea lui Dumnezeu, vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

  2.  Ca orice slujbă sfântă, Liturghia începe şi ea, cu o formulă de binecuvântare:

„BinecuvÂntatĂ este ÎmpĂrĂŢia TatĂlui Şi a Fiului Şi a SfÂntului Duh, acum Şi pururea Şi ÎN vecii vecilor. Amin“. Aceste cuvinte ne reamintesc că, suntem datori să lăudăm şi să binecuvântăm Sfânta Treime. În timpul acestei binecuvântări, preotul face semnul Sfintei Cruci cu Sfânta Evanghelie, în mâini deasupra Sfintei Mese, care însemnează că, această Sfântă Slujbă se săvârşeşte după porunca Mântuitorului, spre pomenirea jertfei de pe Cruce a Mântuitorului. De asemenea, suntem învăţaţi că, întotdeauna trebuie să începem orice lucru important din viaţa noastră prin semnul Sfintei Cruci. În timpul rostirii acestei binecuvântări, toţi credincioşii din Sfânta Biserică trebuie să stea cu capul plecat.

3. Acum se închid Uşile Împărăteşti

şi prin acesta ni se arată că, Împărăţia lui Dumnezeu se dobândeşte numai de cei silitori.

  4. Urmează Ectenia mare (Ectenie înseamnă cerere sau rugăminte).

Cu pace Domnului să ne rugăm - zicem aşa, pentru că, fără pace, rugăciunea noastră nu este primită de Dumnezeu.

Pacea de sus - înseamnă pacea pe care a lăsat-o Mântuitorul Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli.

Pacea a toată lumea – se cere de la Dumnezeu pace în toată lumea.

După fiecare cerere, se răspunde cu Doamne miluieşte, pe care unii îl zic în gând, iar cântăreţii cu voce tare, ştiind că, cel miluit de Dumnezeu, devine fericit. Această scurtă rugăciune, cuprinsă în numai două cuvinte, are o mare putere când este spusă în Duh şi în adevăr.

5. Urmează cele trei antifoane în cinstea Sfintei Treimi.

Antifoanele reprezintă vremea de dinainte de Sfântul Ioan Botezătorul, de dinainte de a se aprinde „Lumina“. Cântăreţii care le cântă, închipuie acum, pe proorocii şi psalţii legii vechi. În Duminici şi la sărbătorile sfinţilor, fericirile care alcătuiesc ultimul antifon, fac parte din predica de pe Munte a Mântuitorului ( Matei 5).

6. La deschiderea Uşilor Împărăteşti,

către sfârşitul antifonului trei, preotul se arată înveşmântat în Uşile Împărăteşti, şi aceasta simbolizează arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu trup omenesc, iar prin plecarea capului, preotul ne îndeamnă să ne plecăm totdeauna voinţei lui Dumnezeu.

7. Vohodul, adică ieşirea cu Sfânta Evanghelie.

Vohod, în limba slavonă înseamnă ieşire. Sfânta Evanghelie simbolizează pe Hristos însuşi. Ridicarea ei de pe Sfânta Masă, ne reaminteşte de naşterea Mântuitorului. Ieşirea cu Sfânta Evanghelie, ne reaminteşte de arătarea Mântuitorului în lume, cutreierarea oraşelor, activitatea mesianică. Oprirea cu Sfânta Evanghelie, ne reaminteşte de Cina cea de Taină, patima de bunăvoie, pogorârea la iad, dezrobirea şi scoaterea drepţilor din iad. Dacă este şi diacon la slujbă, el arată cu orarul spre răsărit, prin aceasta atrăgând atenţia că raiul este deschis. Acum, preotul privind spre răsărit, binecuvântează în semnul Sfintei Cruci, sfânta intrare, aceasta  însemnând pe Mântuitorul, care, prin Jertfa Sa ne-a deschis nouă raiul. Prin cuvântul înţelepciune – se propovăduieşte credincioşilor pe scurt că, înţelepciunea cea adevărată, adică cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos este depozitat în Sfânta Evanghelie. Prin al doilea cuvânt drepţi - ni se propovăduieşte ca, atât cu sufletul, cât şi cu trupul să stăm drepţi, adică în poziţie cuviincioasă în faţa Sfintei Evanghelii.

După cum ştim, rânduiala Liturghiei noastre îşi are originea şi
s-a format în părţile Orientului, unde, creştinii ascultau Sfânta Slujbă, stând chiar pe duşumeaua (podeaua) Bisericii. Lumânarea care merge la vohod, înaintea Sfintei Evanghelii, reprezintă tainic pe Sfântul Ioan Botezătorul, care a pregătit calea Domnului, şi pe care Însuşi Mântuitorul l-a numit „Făclie” (Ioan 5:35). Aşezarea pe Sfânta Masă a Sfintei Evanghelii, înseamnă că Mântuitorul după ce S-a suit la ceruri a şezut de-a dreapta Tatălui.

8. Veniţi să ne închinăm …

- În timpul cântării, credincioşii se închină până la pământ.

9. Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Acest imn Trisaghion, este cea mai veche cântare şi, se cântă de trei ori la Liturghia obişnuită, de şase ori la slujba în sobor, şi de nouă ori, după numărul celor nouă cete îngereşti, la slujba Arhierească.

Când zicem SFINTE DUMNEZEULE - ne este înfăţişat Dumnezeu-Tatăl, când zicem SFINTE TARE ne este înfăţişat Fiul, iar când zicem SFINTE FĂRĂ DE MOARTE ne este înfăţişat Sfântul Duh - căci El este izvorul vieţii. În timpul citirii Apostolului, Arhiereul şi preoţii stau pe scaune pentru că au darul apostolic - simbolizând şederea pe cele douăsprezece scaune, iar diaconii care încă nu au acest dar, cădesc. Prin această cădire, înţelegem că, aşa cum Sfânta Biserică se umple de mireasma tămâiei, tot astfel prin vestirea Sfintei Evanghelii, Darul Duhului Sfânt se revarsă cu îmbelşugare în poporul lui Dumnezeu.

10. Citirea Apostolului

În mijlocul Sfintei Biserici, ne înfăţişează înaintea ochilor sufleteşti pe Apostolul despre care se citeşte. Odinioară, lecturile din Cărţile Sfinte erau încadrate sau alternau cu cântări de psalmi. Din    aceşti Psalmi - ale căror versete cântate s-au împuţinat treptat, şi a mai rămas azi, câte un stih sau două, care preced pericopa din Apostol - şi de aceea se numeşte PROCHIMEN - adică aşezat înainte de Apostol.

11. Citirea Sfintei Evanghelii

- Înseamnă propovăduirea Evangheliei ce s-a făcut după Înălţarea Domnului. Iar lumânarea ce stă aprinsă în acest timp, înseamnă Dumnezeiasca Lumină a adevărurilor evanghelice.

12. Urmează Ectenia Întreită.

„Să zicem toţi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru,să zicem“

LITURGHIA CELOR CHEMAŢI

(PARTEA A DOUA)

13. Prin aceste cuvinte: „Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi, cei chemaţi ieşiţi, câţi sunteţi chemaţi ieşiţi, ca nimenea din cei chemaţi să nu rămână“,

– se porunceşte de trei ori celor chemaţi să iasă din Sfânta Biserică, pentru că ei, fiind încă nebotezaţi şi având asupra lor păcatul strămoşesc, nu sunt nevrednici de a privi la momentele cele înălţătoare ale Dumnezeieştii Liturghii. Azi, nu se mai face această despărţire a botezaţilor.

În acest timp, pe Sfânta Masă, Sfântul Antimis este desfăcut, ceea ce închipuie săparea sau pregătirea mormântului de piatră pe care Iosif Arimateianul îl făcuse pentru sine, dar pe care l-a dăruit pentru îngroparea Domnului. Apoi, imediat se strâng cu buretele miridele de pe Sfântul Antimis care simbolizează pecetluirea mormântului.

La sfârşitul acestei Ectenii pentru catehumeni, se trage Dvera.

14. Cântarea Heruvimică.

Ne arată că, aşa cum Heruvimii înconjoară şi slăvesc în cer pe Mântuitorul nostru, tot astfel şi preoţii, Îl înconjoară şi-L slăvesc pe  El în Sfintele Daruri - pe care le poartă în procesiune, mai înainte de a se sfinţi şi de a se transforma desăvârşit.

Preotul se închină de trei ori rugându-se “DUMNEZEULE, CURĂŢEŞTE-MĂ PE MINE, PĂCĂTOSUL, ŞI MĂ MILUIEŞTE”, apoi, sărută Sfântul Antimis, Sfânta Cruce, Sfânta Masă arătând dragoste pentru pătimirea, jertfa şi înmormântarea Domnului.

Se înclină către credincioşi, şi făcând semnul crucii, zice: “Iertaţi-mă, pe mine păcătosul! Credinciosii trebuie să răspundă: Dumnezeu să te ierte şi să te binecuvânteze sfinţite părinte! Iar preotul binecuvântându-i zice către ei: Dumnezeu să vă ierte şi să binecuvânteze şi pe voi!”

15. Ieşirea cu Sfinţitele Daruri

 înseamnă, călătoria Domnului nostru Iisus Hristos prin Betania unde a înviat pe Lazăr, şi intrarea Lui în Ierusalim, unde a intrat cu triumf împărătesc. Acum, credincioşii stau cu capetele plecate, aşa cum stau Serafimii în cer şi aceşti credincioşi reprezintă pruncii şi mulţimea credincioşilor care l-au întâmpinat la intrarea în Ierusalim. Preotul stând în mijlocul Sfintei Biserici cu Sfintele Daruri în mâini, însemnează Patima, Răstignirea şi Moartea Mântuitorului.

► „Pomeneşte, Doamne…”- Aceste cuvinte sunt ale tâlharului de pe cruce, care mărturisindu-şi păcatele, s-a rugat să-l pomenească în Împărăţia Sa.

► Plecarea cu Cinstitelor Daruri, din mijlocul Bisericii, înseamnă Pogorârea Mântuitorului de pe Cruce, şi ducerea la Mormânt.

► Punerea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masă înseamnă punerea trupului Mântuitorului în mormânt.

► Acoperirea Cinstitelor Daruri cu Sfântul Aer înseamnă acum, acoperirea uşii Sfântului Mormânt de către Iosif şi Nicodim cu piatră.

► Tragerea perdelei după întoarcerea cu Cinstitelor Daruri, în Sfântul Altar, înseamnă pecetluirea Mormântului şi întărirea lui cu ostaşi păzitori.

16. Urmează: „Ca pe Împăratul tuturor să-L primim pe Cel nevăzut înconjurat decetele îngereşti, Aliluia, Aliluia, Aliluia“.

17. Urmează Ectenia: “Să plinim rugăciunea noastră Domnului. Pentru cinstitele Daruri ce sunt puse înaintea Domnului să ne rugăm“.

În timpul acestei Ectenii, în vechea Liturghie creştină exista un rit caracteristic acestui moment, numit Sărutarea Sfântă sau Frăţească, Sărutarea păcii sau a iubirii. Bărbaţii se îmbrăţişau cerându-şi iertare unii altora, şi femeile asemenea făceau, în semn de împăcare şi iubire reciprocă. Dar, din pricina tulburării şi a dezordinii la care dădea loc în Biserică, acest rit a fost înlăturat de mult, păstrându-se numai pentru preoţi la Liturghia în sobor.

18. Auzim cuvintele „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim“.

Aici, preotul ne îndeamnă să ne iubim între noi, dar nu cu iubire vicleană, ci cu iubire sinceră, căci, nu se poate aduce jertfă lui Dumnezeu decât în iubire frăţească.

19. Uşile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte.

Prin aceste cuvinte ni se atrage atenţia să fim cu toată luarea aminte, pentru a nu se strecura în mintea şi în fiinţa noastră, gânduri păcătoase ori patimi, care păgubesc sufletul.

20. Crezul

- Înainte de rostirea Crezului se deschide Dvera arătându-ni-se că, ni se lasă slobodă vederea spre Altar, pentru a ne mărturisi credinţa chiar înaintea Tronului lui Dumnezeu. În acest timp preotul sau preoţii, dacă sunt mai mulţi, ridică Sfântul Aer şi-l clatină deasupra Cinstitelor Daruri, ceea ce simbolizează cutremurul care a avut loc înainte de Înviere. Când se zice “Şi a înviat a treia zi…” preotul se opreşte din clătinat şi-l pune deoparte aşa cum Îngerul a dat piatra la o parte de la intrarea Mormântului. Din Sfânta Tradiţie ştim că, Crezul a fost introdus în Liturghie în secolul al
V-lea la Constantinopol, deşi, el era întrebuinţat cu mult înainte în slujba Botezului.

21. Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte Sfânta Jertfă în pace a o aduce.

22. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi.

23. SUS SĂ AVEM INIMILE

- credincioşii să-şi înalţe inimile, sentimentele şi cugetele lor la Cel ce S-a jertfit - rugăciune în “duh şi adevăr” .

24. SĂ MULŢUMIM DOMNULUI

- fiecare credincios să mulţumească Domnului pentru toate binefacerile Lui. Îi mulţumim că nu l-a lepădat pe om în căderea lui, ci iarăşi l-a ridicat la cinstea cea dintâi.

25. Apoi auzim preotul zicând: “CÂNTAREA DE BIRUINŢĂ, CÂNTÂND, STRIGÂND, GLAS ÎNĂLŢÂND ŞI GRĂIND“.

Acum ne ducem cu gândul la cele patru vieţuitoare, care simbolizează pe cei patru Evanghelişti. Astfel:

- cel ce cântă cântând este vulturul;

- cel ce strigă strigând este viţelul;

- cel ce-şi înalţă glasul glas înălţând este leul;

- cel ce grăieşte şi grăind este omul. Aceşti tuspatru vieţuitori, proslăvesc dimpreună cu toate zidirile cereşti, pământeşti pe Prea Sfântul Dumnezeu. Chiar concomitent cu cele spuse mai sus, preotul ridică steluţa de deasupra Sfântul Disc şi o atinge cu fiecare din cele patru colţuri, în cele patru părţi ale Sfântul Disc. Iar această atingere ne arată că, învingerea Domnului Iisus Hristos asupra păcatului, a morţii, a diavolului şi a iadului se vesteşte în cele patru părţi ale lumii.

26. SFÂNT, SFÂNT, SFÂNT DOMNUL SAVAOT.

Cu aceste trei sfinţiri ce se împreună în o Dumnezeire se însemnează Stăpânirea şi Împărăţia şi Puterea văzută de Isaia. Sfânta Biserică a completat această laudă cu cântarea pământească adusă de evrei Mântuitorului, atunci când a intrat cu triumf Împărătesc în Ierusalim: „Osana întru cei de sus, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului. Osana întru cei de sus“. Osana    este un cuvânt evreiesc şi în limba noastră românească el înseamnă „Doamne, mântuieşte-ne“.

27. „Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor“

 Este vorba despre Cina cea de Taină.

28. „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“.

Este vorba tot despre Cina cea de Taină când Mântuitorul a binecuvântat vinul din pahar prefăcându-l în Prea Sfânt Sângele Său.

29. „Ale Tale dintru ale Tale Ţie ţi-aducem de toate şi pentru toate“.

Acum se ridică cu mâinile încrucişate Sfântul Disc şi Sfântul Potir cu care se face semnul crucii, deasupra Sfântului Antimis.

30. „Mai ales pentru Prea Sfânta Curata, Prea binecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu născătoarea şi pururea Fecioara Maria“. 

Acum se trage Dvera, adică perdeaua  de la Uşile Împărăteşti, care înseamnă deschiderea cerului, coborârea Sfântului Arhanghel Gavriil aducând vestea cea bună din cer. Tămâierea în acest timp însemnează, deosebita cinste care, ca o mireasmă duhovnicească o dăm după Dumnezeu, Maicii Domnului.

31. „Cuvine-se cu adevărat“,

- în această cântare se scot în relief toate darurile mai presus de fire, cu care Maica Domnului a fost împodobită de către iconomia Dumnezeiască.

32. Tatăl Nostru.

În timpul acesta, diaconul încinge orarul cruciş pe piept şi pe spate, pentru a-şi arăta pietatea sa către Prea Sfântul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, şi pentru a se împărtăşi fără nici o împiedicare. Încingerea cruciş îi închipuieşte pe Serafimi.

33. Urmează Ecfonisul: „Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin “. 

Prin aceasta preotul arată că, toţi oamenii dimpreună cu toate făpturile văzute şi nevăzute, sunt sub stăpânirea şi purtarea de grijă a Prea Sfintei Treimi.

34. „Să luăm aminte“

- îndeamnă pe toţi credincioşii să fie cu luare aminte, fiindcă prin înălţarea Sfântului Agneţ ni se reaminteşte de înălţarea Domnului pe Crucea Golgotei.

35. „Sfintele Sfinţilor“

 - aceasta înseamnă că, cele ce se înalţă sunt “Sfinte” şi se dau numai sfinţilor, adică creştinilor dreptcredincioşi, celor ce şi-au curăţit „petele păcatelor” din conştiinţă, prin spovedanie şi împlinirea canonului. În acest timp se face semnul Sfintei Cruci cu Sfântul Agneţ deasupra Sfântului Disc, ceea ce înseamnă că, Mântuitorul, după Învierea Sa i-a trimis pe Apostolii Săi în cele patru părţi ale pământului, să predice Evanghelia.

36. „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru Slava lui Dumnezeu - Tatăl. Amin“.

        Recunoaştem că, numai Unul este cu adevărat Sfânt, şi mărturisim că, noi toţi ne sfinţim numai prin “Vistieria Sfinţeniei noastre”, care este Hristos.

37. Acum, în Sfântul Altar se face sfărâmarea Sfântului Agneţ.

Prima parte pe care scrie IS se pune în Sfântul Potir, cu cea de-a doua parte HS se împărtăşesc sfinţiţii liturghisitori (episcopi, preoţi şi diaconi), iar din a treia şi a patra, NI şi KA se împărtăşesc credincioşii.

38. Ultima arătare a Sfintelor Taine

 - înseamnă înălţarea Mântuitorului Iisus Hristos de pe pământ la ceruri, dinaintea Apostolilor care au văzut şi au mărturisit acestea.

39. Urmează o mulţumire generală prin ultima Ectenie:

“Cu pace să ieşim .”

40. „Întru numele Domnului“

- Prin acest răspuns credincioşii făgăduiesc, că sfaturile înţelese din slujba auzită în Sfânta Biserică, le vor urma în numele Domnului, după voia Lui.

41. „Domnului să ne rugăm“ 

- prin aceasta preotul slujitor cere tuturor credincioşilor să se roage împreună cu el.

42. Rugăciunea Amvonului

- aceasta fiind sigiliul tuturor cererilor, toţi credincioşii trebuie să se roage împreună cu el.

43. „Domnului să ne rugăm“.

      44. Urmează Otpustul (încheierea, sfârşitul) pe care-l face preotul.

       

 Ce spun Sfinţii Părinţi despre Sfânta Liturghie

► Mă întreb: Dacă nu avem răbdare să zăbovim un ceas-două la rugăciune în Sfânta Biserică, să ne rugăm pentru păcatele noastre şi să slăvim pe Dumnezeu după putere, cum vom avea răbdare să stăm o veşnicie în ceruri? (Părintele Ilie Cleopa).

► Doi desfrânaţi, dintre care unul a fost la Sfânta Liturghie în dimineaţa acelei zile, mergând să se plimbe în pădure, au fost apucaţi fără de veste de o furtună năpraznică. În mijlocul tunetelor şi al fulgerelor, tinerii aud o voce care strigă: Loveşte! Loveşte! Cel care nu fusese în dimineaţa acelei zile la Sfânta Liturghie a fost lovit de trăznet şi îndată a murit, iar celălalt a fugit înspăimântat tot mai departe căutând un adăpost, când din nou auzi un glas poruncitor: Loveşte! Loveşte! Cum îşi aştepta moartea, auzi o altă voce strigând: Nu pot! Nu pot! Pentru că astăzi a luat parte la Sfânta Liturghie. Liturghia la care a fost mă opreşte să-l lovesc.

► Să ştiţi că lumânarea nu se roagă. Este numai un simbol. Desigur, nu trebuie să renunţăm la nişte practici ale Sfintei nostre Biserici. Noi nu stricăm Sfânta Tradiţie. Dar a intrat în obişnuinţa unora să vină la Biserică, să cumpere un mănunchi de lumânări, să-l aprindă şi să plece şi să-şi vadă de treburile lor, cu conştiinţa împăcată că şi-au făcut datoria de creştini. Aceasta este o concepţie şi o practică greşită. Aşadar lumânare este un simbol şi o jertfă (Părintele Constantin Sârbu).

► Când scriem pomelnic pentru Sfântul Altar, pe cine să trecem în primul rând? – Cel mai mare neam pe care îl avem pe faţa pământului nu-i tata şi mama, nu-i soţia, nu-i soţul, ci este preotul care ne-a botezat şi ne-a spovedit şi al doilea este naşul de botez şi de cununie.

► Există unii creştini cărora le este frică să se împărtăşească pentru ca nu cumva să ia microbi. Dacă ar fi fost aşa, nu ar mai fi trăit nici-un preot, deoarece ei, la sfârşit consumă conţinutul Sfântului Potir din care se împărtăşesc mereu sute de credincioşi. Cu toate acestea, nici-un preot nu a păţit niciodată nimic. Trupul şi Sângele Domnului sunt „foc“. Sfânta Euharistie este foc care arde totul.

Cum trebuie sa ne închinăm în biserică

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Creştin ortodocşii au primit de la Sfinţii Părinţi şi urmează în întreaga lume, obiceiurile de mai jos:

• Intrând în biserică, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori, însoţind fiecare închinare cu o metanie şi zice: „Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieşte-mă” „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” „Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă”
• Apoi, după ce s-a înclinat către cei de-a dreapta şi de-a stânga sa, se aşează la locul său şi ascultă psalmii şi rugăciunile citite în biserică. Creştinul nu spune rugăciuni după alegerea sa, nici nu le citeşte din cărţile de rugăciuni, decât dacă vrea să fie judecat de sfântul Apostol Pavel pentru că a părăsit adunarea Bisericii (cf. Evr. 10, 25).
• Închinăciunile şi metaniile nu trebuie săvârşite potrivit dorinţei creştinului, ci potrivit rânduielilor Sfinţilor Apostoli şi Părinţi, şi anume:
  • la Trisagion („Sfinte Dumnezeule...”), "Veniţi să ne închinăm", şi la întreitul „Aliluia”, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori si trei metanii. Aceasta se săvârşeşte şi atunci când se citeşte „Învredniceşte-ne, Doamne”, iarăşi la începutul Doxologiei Mari („Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu...”) şi după ce preotul spune: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră.” La fiecare strigare a preotului şi atunci când se cântă „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...”, se cade să îşi facă semnul Crucii şi o metanie.
  • În zile obişnuite, metanii mari (închinăciuni) se săvârşesc în timpul Liturghiei:
    • când începe „Cu vrednicie si cu dreptate este...”
    • când se sfârşeşte „Pe Tine te lăudam...”
    • la sfârşitul axionului Sfintei Fecioare, „Cuvine-se cu adevărat să te fericim...” sau al înlocuitorului său;
    • la începutul Rugăciunii Domneşti;
    • când Sfintele Daruri sunt înfătişate pentru Împărtaşanie;
    • la cuvintele „Şi acum şi pururea şi in vecii vecilor...”;
    • la utrenia de priveghere, se face o închinăciune, la „Pe Născătoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, întru cântări...”.
  • Duminicile, de la Sfintele Paşti până la Ziua Treimii, de la Naşterea Domnului şi până la Botez, şi la praznicele Schimbării la Faţă şi al Înălţării Sfintei Cruci - se fac doar trei metanii mari, către Cruce. Sfinţii Apostoli opresc cu străşnicie îngenuncherea şi metaniile mari, lucru despre care Sf. Vasile cel Mare a scris fericitului Amfilohie. Întâiul si cel de-al Şaselea Sobor Ecumenic au hotărât, de asemenea aceasta, întrucât Duminicile şi celelalte praznice ale Domnului slujesc ca aducere-aminte a înfierii noastre de către Domnul, potrivit Apostolului: „Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu” (Gal. 4, 7)
• Creştinii ortodocşi nu îngenunchează după voia lor, ci mai degrabă la cuvintele preotului (sau diaconului): „Iara si iara cu pace...”. Obiceiurile îngenuncherii după voie şi al lovirii pieptului cu mâna vin de la ereticii apuseni şi nu sunt îngăduite în Biserica Ortodoxă. Creştinii ortodocşi, potrivit rânduielii Bisericii, fac închinăciuni la vremea potrivită, plecându-se cu fruntea până la pământ şi sculându-se de îndată.
• În biserică, de fiecare dată când credinciosii sunt binecuvântaţi cu Crucea sau Evanghelia, cu o icoană sau potirul, îşi fac semnul Crucii şi îşi pleacă capetele. Când sunt binecuvântaţi cu lumânări, cu mâna sau sunt tămaiaţi cu cădelniţa, creştinii ortodocşi nu se cuvine să facă semnul Crucii, ci doar să îşi plece capetele. Totuşi, în vremea săptămânii Sfintelor Paşti, atunci când preotul cădelniţează având Crucea, toţi ne facem semnul Crucii şi răspundem "Adevarat A Înviat!" Astfel se cuvine să deosebim între închinăciunile datorate lucrurilor sfinte si cele datorate persoanelor, chiar dacă sunt din rândul preoţilor.
• Când primeşte binecuvântare de la un preot sau de la un episcop, creştinul sărută mâna dreaptă a celui ce dă binecuvântarea şi nu îşi face semnul Crucii. Nu este potrivit să se sărute mâna stângă a clericilor, căci acesta este un obicei al iudeilor, ci mâna dreaptă, de la care am primit binecuvântarea.
• Potrivit învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, semnul Crucii se face după cum urmează: degetul mare si primele două degete ale mâinii drepte sunt unite la vârfuri, iar celelalte degete strânse în palmă. Apoi ne atingem fruntea, pieptul, umărul drept şi cel stâng şi ne plecăm uşor. De cei ce se însemnează cu toate cele cinci degete, sau de cei ce se apleacă înainte să săvârşească Crucea, sau doar îşi vântura mâna prin aer sau în faţa pieptului, Sf. Ioan Gură de Aur grăieşte: „Diavolii se bucură de aceste gesturi nebuneşti”. Pe de altă parte, semnul Crucii, făcut cum se cuvine, cu credinţă si evlavie, îi îngrozeşte pe diavoli, micşorează suferinţele pricinuite de păcate şi pogoară harul dumnezeiesc.

Rânduieli pentru metanii şi închinăciuni

Metania - se face însemnându-ne cu semnul Sfintei cruci si apoi îngenunchind şi atingând fruntea de pământ;
Închinăciunea - se face plecându-ne din mijloc până ce degetele mâinii drepte întinse ating pământul.

SEMNUL CRUCII FĂRĂ ÎNCHINĂCIUNI:

• La mijlocul celor Şase Psalmi, la întreitul Aliluia, de trei ori…
• La începutul Crezului...
• La otpust - "Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru..."
• La începutul citirii din Sfânta Scriptură: Evanghelia, Apostolul sau Vechiul Testament.

SEMNUL CRUCII CU O ÎNCHINĂCIUNE:

• La intrarea sau ieşirea din biserică – de trei ori.
• fiecare cerere a ecteniilor.
• La strigarea preotului ce dă slavă Sfintei Treimi.
• La cuvintele, „Luaţi, mâncaţi...”, „Beţi dintru acesta toţi...”, „Ale Tale dintru ale Tale...” şi „Sfintele, Sfinţilor!”
• La cuvintele „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...”
• La cuvintele „Să ne închinăm...”, „Slăvim...”, „Preamărim...” şi „cădem înaintea...”
• În vremea „Aliluia”, „Sfinte Dumnezeule”, „Veniţi să ne închinăm” şi „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule”, ca şi înainte de otpust, se face semnul Crucii cu o metanie, de trei ori.
• În vremea celei dintâi şi a celei de a noua cântări a canonului, la întăiul stih către Domnul, către Maica Domnului sau către Sfântul respectiv.
• După fiecare stihiră – în vreme ce strana, încheind cântarea, îşi face semnul Crucii.
• În vremea Litiei, la fiecare dintre primele trei cereri, facem semnul Crucii cu o metanie, de trei ori; după cele două cereri rămase, facem semnul Crucii cu o metanie, o singură dată.

SEMNUL CRUCII CU O METANIE MARE:

• În vremea posturilor, la intrarea şi ieşirea din biserică – de trei ori.
• În vremea posturilor, la fiecare „...te mărim” din stihurile Imnului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
• La începutul lui „Cu vrednicie si cu dreptate este a ne închina Tatălui...”
• După „Pe Tine te lăudăm...”
• După axionul Maicii Domnului sau înlocuitorul acestuia.
• La strigarea „ Şi ne învredniceşte pre noi, Stăpâne...”, ce pregăteşte Rugăciunea Domnească.
• Atunci când Sfintele Daruri sunt înfăţisate pentru Împărtăşanie, şi iarăşi, după Împărtăşanie.
• În vremea Postului Mare, la Pavecerniţa Mare, când se cântă „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu...” şi la fiecare din cererile ce însoţesc aceasta; la Vecernie, după „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură -te” şi la cele două cântări ce urmează.
• În vremea posturilor, la sfârşitul fiecărei părţi a rugăciunii „Doamne şi Stăpânul vieţii mele...”
• În vremea posturilor, la cele trei cereri de încheiere – „Pomeneşte-mă, Doamne, când...”

PLECAREA CAPULUI FĂRĂ SEMNUL CRUCII: La cuvintele:

• „Pace tuturor”
• „Binecuvântarea Domnului cu voi...”
• „Harul Domnului nostru Iisus Hristos...”
• „Şi să fie milele marelui Dumnezeu...”
• La strigarea diaconului: „ Şi în vecii vecilor” (după: „Că sfânt eşti Dumnezeul nostru...”)

NU SE FACE SEMNUL CRUCII:

• În timpul psalmilor.
• În general, când se cântă.
• În vremea ecteniilor, de către strană, care dă răspunsurile. Săvârşirea semnului Crucii şi a metaniilor este îngăduită doar după încheierea cântării, şi nu în timpul cuvintelor de încheiere ale acesteia.
• Metaniile mari nu sunt îngăduite Duminicile; de la Crăciun până la Bobotează; de la Paşti până la Duminica Rusaliilor; la praznicul Schimbării la Faţă; şi la praznicul Înălţării Crucii ( în afară de cele trei închinăciuni ale Crucii).
• Închinăciunile încetează cu intrarea din vremea Vecerniei praznicului şi nu se fac iarăşi până după " Învredniceşte-ne, Doamne..." în vremea Vecerniei din ziua praznicului.

Căinţa păcătosului

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                 La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele său, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a promis să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.

“Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat” (Sfântul Atanasie cel Mare)

Despre rugăciune

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                    Rugăciunea dăruieste oxigen duhovnicesc. 

          Crestinul nu poate să trăiască crestineste, cu nădejdea vietii vesnice, dacă nu inspiră oxigenul rugăciunii. Trebuie să ne rugăm, să cugetăm la numele lui Dumnezeu si al Maicii Domnului. Nu este greu. Cum ne putem gândi la orice lucru si nu ne putem gândi la numele lui Hristos si al Maicii Domnului? 
Putem, e de-ajuns să vrem. Desigur, avem piedicile diavolului, căci diavolul nu vrea rugăciune, ci vorbă lungă si desartă. Vrea să rătăcim cu mintea noastră, să colindăm cu gândul prin toată lumea, ne permite intrarea oriunde, dar ne împiedică intrarea către Hristos si Maica Domnului. Însă noi să ne străduim cu orice pret să comunicăm într-una cu Dumnezeu, să luăm oxigen. În orice necaz, supărare, ispită si problemă grea ne-am afla, să nu uităm rugăciunea. Să ne rugăm cu râvnă si durere în suflet, si Dumnezeu ne va da de veste, si cererea noastră va fi împlinită... 
Cu numele lui Hristos, ascetii au războit toate patimile; prin rugăciune au fost învredniciti de eliberarea de patimi, au primit mari harisme. Când suntem săraci la suflet înseamnă că nu avem rugăciune. Harul lui Dumnezeu vine prin rugăciune. 
* Când mintea omului se întinează de aducerea aminte de Dumnezeu, când îl uită pe Dumnezeu, când crestinul nu se roagă si nu împlineste voia lui Dumnezeu, când nu tine poruncile lui Hristos, atunci se află în neascultare, cade în păcate. 
* Mintea omului se molipseste lesne si se curăteste lesne. Inima se molipseste greu si se curăteste greu. Inima este împovărată de rădăcinile împătimirii. Toate patimile sunt înrădăcinate în această inimă. De aceea pe toti ne doare când Dumnezeu, Care voieste mântuirea noastră, încearcă din când în când să ne scoată cu clestele duhovnicesc rădăcinile patimilor si să ne dăruiască sănătatea sufletească si eliberarea duhovnicească. 
* Toate ne sunt trimise si ni se dau prin pronia Preabunului nostru Dumnezeu, ca să dobândim sănătatea sufletească pe care am pierdut-o. Sănătatea sufletului, a inimii, este eliberarea de patimi, este sfintenia, adică adevărata sănătate. 
* Când vedem în noi revolta egoismului si cugetele necuviincioase, atunci să întrebuintăm osândirea de sine. Să ne osândim pe noi însine. Pentru că tulburarea si cugetele arată că fiara scârboasă a egoismului locuieste înlăuntrul nostru. 
* Cu toate că vedem fiara înlăuntrul nostru, de multe ori orbim de bunăvoie si ne prefacem că nu o vedem; si într-un fel rămânem orbi sufleteste, si inima noastră, ca si când ar fi moartă duhovniceste nu simte. 
* Când avem scandaluri, necazuri, ispite, primejdii, să îngenunchem si să ridicăm mâinile, rugândune cu căldură si smerenie la Hristos si la Maica Domnului, si să lăsăm cererile noastre să fie rezolvate. sa nu lăsăm mintea si gura noastră fără rugăciune. Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne pe noi. Fără rugăciune, diavolul ne fugăreste, prin cugete murdare, gânduri, cuvinte, trândăvie si atâtea altele. Si mai târziu ne înseală cu totul. De aceea rugăciunea noastră trebuie să fie cât se poate de fierbinte si neîntreruptă.
 * Cu cât se roagă cineva mai mult, rugăciunea devine mai adâncă, înmiresmată si plină de har, schimbă inima omului si acesta îi iubeste pe semeni cum se cuvine si fără patimă. 
* Fără trezvie si rugăciune, inima nu se curăteste. Inima curată Îl vede pe Dumnezeu, Îl vede prin simturile ei. Această parte sensibilă a inimii, când este curătită prin nevointă si rugăciune, îl simte pe Dumnezeu. 
* În rugăciunea noastră să cerem de la Dumnezeu să ne dăruiască iluminarea bună pentru a ne cunoaste pe noi însine, pentru a cunoaste măretia noastră duhovnicească. Să ne străduim să împodobim sufletul nostru binecuvântat si dăruit de Dumnezeu cu cât mai multe virtuti. Să îl hrănim, să îl adăpăm, să îl învesmântăm, să îl gătim, încât în ochii lui Dumnezeu sufletul nostru să fie frumos. 
* Când ne apropiem de Dumnezeu cum se cuvine, luăm, simtim, gustăm însusirile lui Dumnezeu. De pildă: când ne rugăm, simtim iubirea lui Dumnezeu, bucuria Lui, milostivirea Lui, devenim si noi milostivi. Devenim si noi luminati, plini de dragoste, curati, pentru că luăm de la Dumnezeu puterea de a ne curăti... Când omul se tăvăleste prin păcat, sufletul se slujeste. 
* Omul împătimit are nevoie de vindecare ca să scape de patimi, căci acestea sunt adevărati tirani. 
* Mare valoare duhovnicească are rugăciunea făcută cu credintă si lacrimi. 
* Când inima omului se roagă si se uneste cu Dumnezeu, se simte bine. Trebuie neapărat ca inima să se facă precum un tron al lui Dumnezeu, ca un jertfelnic pe care să se aducă jertfă si să se pomenească numele lui Hristos. Si la fel cum jertfa lui Hristos pe sfânta masă aduce binecuvântări multimii din biserică, asa si numele lui Hristos, pomenit în inimă, aduce binecuvântări dumnezeiesti în ea si, în felul acesta, inima se simte unită cu Dumnezeu. 
* După cum spune Sfântul Apostol Pavel, suntem templu al lui Dumnezeu. Pentru a păstra templul lui Dumnezeu curat, asa cum se cuvine fată de Dumnezeu, trebuie să ne rugăm în continuu. Să-l tinem pe diavol departe. Nici un hot nu poate fura o sobă aprinsă si încinsă, pentru că se va arde pe de-a-ntregul; însă când o vede fără foc în ea, o fură usor. Asa si diavolul, cel ce vrea să ne fure sufletul. Când îl vede pe acesta mort, rece, înghetat, ne fură lesne curătia si neprihănirea, ne fură orice lucru bun avem în noi. Ne fură sufletul cu totul. Dar când îl vede aprins cu flacăra rugăciunii, îi este greu să îl fure si chiar să se si apropie de el. Trebuie să reaprindem mereu în noi dorinta si râvna pentru rugăciunea mintii. Rugăciunea mintii si, în general, trezvia aduc rezultate bune si cu un efort ascetic mai mic; dar efortul ascetic mare, fără rugăciunea mintii, are folos foarte mic. Trezvia si rugăciunea aduc mari bunuri în suflet, rodnicie duhovnicească, mângâiere în vreme de necaz si alinare pe calea mântuirii. 

Pedeapsa

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                 Trăia odată un grădinar foarte bun la inimă, care lucra toată ziua în grădina sa, iar banii pe care îi câştiga pe acestea îi dădea săracilor. Multă vreme a petrecut grădinarul aşa, şi Dumnezeu îl ajuta în toate pentru bunătatea sa.
Dar iată că într-o zi venind la el diavolul a început a-l ispiti zicându-i:
- De ce îţi dai toţi banii tăi săracilor şi nu-ţi pui şi tu măcar câţiva deoparte? Iată vei ajunge şi tu în curând bătrân şi ce vei face dacă vine peste tine vreo boală?
La început, grădinarul nu a luat în seamă acele vorbe, deoarece ştia că Dumnezeu îl ajută în toate, dar trecând zilele şi tot cugetând el la acestea, a hotărât să pună deoparte un galben şi pentru el.
Dar, nu a trecut multă vreme, şi grădinarul a dorit a-şi mai pune încă un galben deoparte, şi tot aşa până a umplut cu galbeni un borcan întreg, pe care mai apoi l-a îngropat în grădină.
Nimeni nu pricepea ce se întâmplă cu grădinarul, însă cu toţii vedeau că de la o vreme el se schimbase foarte mult. Săracii, care până nu demult veneau la el şi primeau din legumele din grădină, erau acum alungaţi cu mânie. Grădinarul vindea totul la piaţă, iar banii îi ascundea cu teamă în borcan.
Văzând zgârcenia la care ajunsese grădinarul, şi Dumnezeu Şi-a întors faţa de la el şi nu îl mai ajuta. Dar iată că într-o zi, lucrând el în grădină şi gândindu-se la borcanul său cu bani, grădinarul a călcat într-o greblă şi şi-a rănit piciorul până la os. Mulţi doctori a chemat grădinarul la sine, însă fără de niciun folos, căci piciorul i se umfla tot mai mult, şi deja începuse să îi şi putrezească.
Aşa şi-a cheltuit grădinarul tot borcanul cu galbeni pe doctori. Rămas acum şi bolnav şi fără bani, a hotărât să mai cheme un doctor şi de ultimul galben şi să-l roage să-i taie piciorul.
Noaptea grădinarul a adormit mâhnit şi iată că în vis i s-a arătat îngerul Domnului care l-a întrebat:
- Unde îţi sunt banii grădinarule? De ce nu te faci sănătos cu ei, aşa cum nădăjduiai? Să ştii de acum banii nu sunt de mare folos, iar omul cel milostiv îl are ca ajutor pe Dumnezeu. Iată şi eu am fost trimis la tine să te ajut, căci Dumnezeu Şi-a adus aminte de vremea în care împărţeai averea ta săracilor şi erai bun cu toată lumea.
Şi atingându-se piciorul grădinarului, acesta s-a făcut complet sănătos, iar dimineaţa, când a venit la el doctorul, l-a aflat lucrând în grădină.
Toată lumea s-a minunat de cele întâmplate, dar mai cu seamă oamenii săraci s-au bucurat de însănătoşirea grădinarului căci din acea zi a redevenit milostiv ca mai înainte şi tot ceea ce câştiga împărţea săracilor.

Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

 

Duhule Sfânt, Dumnezeule Viu, Veşnic, Atotfăcător şi Iubitor de oameni, vino şi nu ne lăsa pe noi păcătoşii să cădem în prăpastia păcatelor, ci scapă-ne de tot ce ne îndepărtează de Tine! Vino, Duhule Sfânt, şi întăreşte-ne credinţa, smereşte-ne şi cu răbdare îndreaptă-ne pe calea cea bună a învăţăturii Sfintei Evanghelii, propăvăduită de Domnul Iisus Hristos! Te rugăm vino, fă-ţi lăcaş sfânt în inimile noastre şi înmulţeşte în ele iubirea sfântă pentru Tine! Vino, Doamne, binecuvintează puterea cea bună din noi şi acoperă-ne cu Harul Tău, ca înţelepţindu-ne să lucrăm cele bune în tot restul vieţii! Vino, Duhule Sfânt şi Te sălăşluieşte întru noi, ca înarmaţi cu Puterea Ta Sfântă şi cu minunata Învăţătură Cerească să mergem pe calea mântuirii, înfăptuind în toate Voia Ta! Vino Doamne, în inimile noastre, că Te iubim, Te slăvim, Te preacinstim şi Îţi mulţumim pentru toate! Amin!

Minunea Taborică

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


(fragment din cartea “Metanii de dor” de Monica Fermo)

      La fiecare sărbătoare praznicală avem bucurii foarte mari, oriunde le-am sărbători. Dar în Ţara Sfântă ele se
 
înmiesc, aşa încât pluteşti ca purtat de un nor. Uneori nici nu ştii ce este cu tine, dacă eşti sau nu mai eşti pe pământ! Şi aceasta nu e valabil numai la mine, ci la toţi care au trecut prin Ţara Sfântă şi au avut bucuria să participe la sărbătorile acestea. Pe lângă Sfânta Lumină, una dintre marile revelaţii şi bucurii duhovniceşti ale sărbătorilor praznicale este Schimbarea la Faţă, care se petrece pe Muntele Taborului, în data de 6 august, după cum bine ştim, şi care descoperă o faţetă nevăzută a acestei sărbători pe care, desigur, într-un cerc de credincioşi, într- o Biserică oarecare din lume, poate nu ai ocazia să o vezi, decât în cazul în care Dumnezeu ar vrea să ţi-o descopere în mod particular. Dar acolo, în văzul tuturor, al miilor de credincioşi sau necredincioşi care participă pe Muntele Sfânt al Taborului, în noaptea din 5 spre 6 august, în timpul Sfintei Liturghii, coboară asupra Sfântului Munte un nor. Cei necredincioşi - cum i-am şi auzit pe mulţi din ei -, ar spune că este o manifestare meteorologică. Norul acesta este însă cu totul altceva decât norii aceia obişnuiţi, lăptoşi, pe care îi vedem coborând uneori dimineaţa peste munţii noştri. În primul rând, pentru că el are o formă de manifestare cu totul aparte. Începând de la ora la care se petrece în Biserică privegherea, vezi, din vârful muntelui, dinspre Nazaret, pe cerul întunecat de noapte, la distanţă foarte mare, dintr-o dată, o bucată portocalie! Şi aceasta se tot mută şi vine exact perpendicular pe biserică şi stă până pe la douăsprezece-unu noaptea sub forma unei limbi portocalii, întunecate, la o distanţă destul de mare, de câţiva kilometri buni de Muntele Taborului. Şi cam pe când începe Liturghia, dar în mod special spre momentul Heruvicului, din orizont începe să se deplaseze acest nor, vine spre munte şi, când se apropie de noi, comportă diverse forme, diverse consistenţe, şi începe să se rupă din el câte o bucată, câte o fâşie, sau mai multe fâşii, mai multe mingi rotunde, lunguieţe, sub formă de îngeri, sub formă de păsări, şi să vină, pe deasupra turlei Bisericii - Biserica are în vârf, 1 unde este turla, şi o terasă, fiind construită ca mai toate casele în zona orientală, cu terase în capătul clădirii -, unde lumea se urcă şi invocă Duhul lui Dumnezeu! Cuvintele sunt extraordinar de mici să exprimi ce simţi când bucăţile acelea ca de vată vin şi le atingi cu mâinile, le simţi pe chip… Ai vrea să te urci pe acea bucată şi să pleci, să nu te mai intereseze nimic! Concomitent cu minunea aceasta, se răspândeşte în aer un miros extraordinar parcă de tămâie, dar nu este tămâie; parcă de răşinoase, dar nu este de răşinoase; e o combinaţie de conifere orientale, cu tămâie naturală, din răşina pomului. Bineînţeles, se găsesc şi aici cei care să pună la îndoială minunea, spunând că au făcut grecii vreo nouă şmecherie sau că e doar un proces meteorologic. Aici este însă o manifestare generală a bucuriei! Totul tresare de bucurie acolo, ceea ce nu se întâmplă nicicum în alte locuri, în alţi munţi, în cazul fenomenelor meteorologice. Bineînţeles că după ce vii de pe Tabor, cu priveghere de toată noaptea, cu Liturghie, cu cântări făcute de greci, de arabi, de bulgari, de ruşi şi de români, care toţi cântă: Scimbatu-Te-ai la Faţă, Hristoase, în munte, arătându-Le ucenicilor Tăi Faţa Ta, pe cât li se putea!…, nu mai poţi pune preţ de nimic lumesc, ci ai dori să trăieşti aşa veşnic! Şi în cazul acesta, ca şi în cazul Sfintei Lumini, arătările acestea, formele acestea de mângâiere sunt tot pentru cei care cred, pentru că aşa cum spune în Scripturi, „am venit să dau celor ce au şi am venit să iau celor ce nu au”! Cum asta, că nu am înţeles niciodată acest cuvânt când eram în afara Bisericii! Păi bineînţeles că Domnul ia de la cei cărora li se pare că au puţină credinţă şi încep să comenteze şi să pună sub lupă existenţa lui Dumnezeu, prezenţa Sa şi manifestările Lui. Iar cei ce cu adevărat cred şi mărturisesc cu sinceritate Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!, acelora li Se relevă bucuria cea mai mare! Într-adevăr, acolo, pe Tabor, îl înţelegi pe Sfântul Apostol Petru când Îi spune Mântuitorului că nu-i mai trebuie să plece de acolo! Într-adevăr, nu mai vrei să pleci de acolo, de pe Tabor! Toate manifestările lumeşti, cât ar fi ele de mari, de intense, pălesc în faţa acestei manifestări, infim de mici în raport cu harul lui Dumnezeu! Vă daţi seama cum va fi atunci, în faţa Tronului Ceresc, când vom ajunge acolo…

Duhul Sfânt lucrează în Biserica Ortodoxă

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Părintele Serafim Rose: În vest harul s-a retras!

’’Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune’’ Pr. Dumitru Stăniloaie

Întrebare: Aţi putea să ne vorbiţi despre concepţia ortodoxă asupra Duhului Sfânt şi, în legătură cu aceasta, despre viziunea asupra Tainelor neortodoxe-dacă Duhul Sfânt este prezent sau nu în ele?

Răspuns: Duhul Sfânt a fost trimis de Domnul nostru Iisus Hristos de ziua Cincizecimii, a 50-a zi după Învierea Sa şi a zecea zi după Înălţarea Sa la ceruri, pentru a rămâne cu Biserica până la sfârşitul timpurilor. Din punct de vedere istoric, atunci a întemeiat Biserica.

Există cazuri în timpurile moderne în care oamenii au căutat să găsească această Biserică pe cale istorică. (…)

Astfel (aceştia, n. red.) au cercetat lucrurile din punct de vedere istoric şi au descoperit că există o Biserică care se trage direct de la Hristos şi învaţă ceea ce se învăţa în vremurile vechi: Biserica Ortodoxă. Tot din perspectivă istorică, puteţi vedea cum au deviat celelalte biserici: mai întâi romano-catolicii în sec. XI, când problema referitoare la poziţia papei în Biserică a atins punctul ei culminant , iar papa a respins răspunsul ortodox, trăgând după sine întregul Occident.

Până în ziua de astăzi, Duhul Sfânt lucrează în Biserica Ortodoxă. În cea mai mare parte a grupurilor occidentale protestante, rareori se vorbeşte despre Taine, aşa încât nu puteţi căuta cu adevărat harul Duhului Sfânt în ceea ce nici ei înşişi nu socotesc Taine. Desigur, romano-catolicii şi alte câteva grupuri consideră că au Taine. Eu unul vă spun că adevăratele Taine, în sensul în care le-a instituit Hristos, se găsesc numai în Biserica Ortodoxă.

Î : Ceva despre care nu ştiu prea mult şi probabil că o mulţime de oameni nu ştiu ce este: care sunt diferenţele şi asemănările concrete dintre, să zicem, Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Romano-Catolică cu privire la diverse dogme şi idei, cum ar fi Sfânta Treime, sau dacă preoţii să se căsătorească sau nu – toate acele 1001 de mici diferenţe.

R: Există o mulţime de mci diferenţe, dar o singură diferenţă principală legată tocmai de Duhul Sfânt, pe care o voi explica. Biserica lui Hristos este cea care dăruieşte oamenilor harul; iar în Vest, când Roma s-a rupt de această Biserică, acest har s-a pierdut efectiv (poate că oamenii îl găsesc întâmplător pe ici, pe colo, însă din Biserica lor harul s-a retras).

 Eu consider romano-catolicismul modern o încercare de a substitui harul pierdut – cu ingeniozitatea umană. De aceea, pentru a răspunde la întrebarea ’’unde este adevărul?’’, Biserica Romano-Catolică îl face pe papă ’’infailibil’’.

Sunt unii care cercetează Biserica noastră Ortodoxă şi spun: ’’Este imposibil ca oamenii să găsească acolo adevărul. Voi spuneţi că nu credeţi în nici un papă sau episcop, dar în felul acesta nu există nici o garanţie. Nici nu credeţi în Scripturi aşa cum o fac protestanţii care le consideră absolut ’’infailibile’’. Dacă apare o dispută, cine are ultimul cuvânt?’’ Iar noi spunem că Duhul Sfânt Se revelează pe Sine. Acest lucru se petrece mai ales când episcopii se adună într-un sinod, dar chiar şi atunci poate fi un sinod fals. S-ar putea spune atunci: ’’Nu există nădejde!’’ Dar noi spunem că Duhul Sfânt conduce Biserica şi de aceea nu o va părăsi. Dacă nu ai convingerea că lucrurile stau aşa, atunci ajungi să inventezi lucruri de genul: Biblie infailibilă, papă infailibil. De asemenea, poţi să împlineşti rânduielile ortodoxe-aşa cum o fac romano-catolicii-ca pe un fel de ’’lege’’, astfel încât totul să fie perfect definit: dacă încalci această lege, mergi la duhovnic, primeşti canonul cutare şi vei fi iarăşi perfect ’’reabilitat ’’. Ortodoxia nu crede în felul acesta. Această nevoie de a controla lucrurile a condus la întreaga concepţie despre indulgenţe, care este o pervertire perfect legalistă a ideii de pocăinţă. Dacă te căieşti, ca tâlharul pe cruce, poţi să te mântuieşti chiar în acel moment . Ortodoxia a evidenţiat totdeauna acest aspect al relaţiei dintre un suflet şi Dumnezeu: şi toate Tainele şi rânduiala Bisericii nu sunt decât căile de împăcare a sufletului cu Dumnezeu: şi aceasta este toată credinţa noastră. În Biserica Romano-Catolică, până de curând, când lucrurile au început să se mai clarifice, accentul era pus mai degrabă pe respectarea unui întreg set de legi prin care omul se punea ’’de acord’’ cu Dumnezeu într-un sens ’’legalist’’, care este un substitut al Duhului Sfânt.

Extras din cartea Mai aproape de Dumnezeu.

Dumnezeu e o minune

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Ioan Danci

Dumnezeu e o minune
Pentru om,pentru pământ
El aşteaptă de la lume
Preamarire în Cuvânt.

Câtă lume îl cinsteste
Şi cu drag se roagă Lui
El pe toţii îi iubeşte
Ca pe propii Lui copii.

Haideţi s-alergăm la Dânsul
Şi cu drag să ne rugăm
Poate se milostiveste
Să ne apere de rău.

Vreau sa-I arătăm în toate
Că-L iubim şi îl cinstim
Că la El avem nădejdea
Pururi pe acest pământ.

El ne ştie şi ascultă
Şi aşteaptă răbdător
Pe tot omul care cere
De la Dânsul ajutor.

Bucurie,bucurie,bucurie în Hristos!

La ce foloseşte rugăciunea neîncetată?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

            Rugăciunea,  în întreaga tradiţie ortodoxă, este cea dintâi între faptele bune săvârşite de om spre mântuire. Prin rugăciunea neîncetată gândul omului rămâne statornic în prezenţa şi comuniunea  lui Dumnezeu. Rugăciunea este măsura vieţii duhovniceşti; ea este începutul vieţuirii virtuoase şi izvorul tuturor faptelor bune; ea este calea vieţii veşnice, a cunoaşterii lui Dumnezeu, căci prin ea vine harul Sfântului Duh care curăţă şi sfinţeşte toate cugetările şi simţurile spre împlinirea poruncilor lui Hristos.

            Rugăciunea totuşi este un dar pe care Dumnezeu îl dă celui ce se roagă; Duhul Sfânt se face simţit în inima celui ce se roagă cu smerenie şi trezvie, în deplină ascultare faţă de un povăţuitor duhovnicesc, şi Duhul însuşi îl învaţă pe om rugăciunea neîncetată.

1.         Rugăciunea este născută din iubirea lui Dumnezeu şi duce la o mai mare sporire şi spiritualizare a iubirii. Despătimirea, iluminarea şi îndumnezeirea sunt treptele desăvârşirii vieţii duhovniceşti în care rugăciunea neîncetată este polul principal. Ea susţine întreg efortul ascetic în vederea pocăinţei curate şi a stăpânirii simţurilor de către raţiune. Ea curăţă şi mintea de nălucirile pătimaşe şi o face receptivă iluminării dumnezeieşti.

"Cel ce îşi curăţă trupul său prin înfrânare, îşi face din mânie şi poftă izvor de virtuţi prin iubire dumnezeiască şi îşi prezintă mintea lui Dumnezeu, purificată prin rugăciune, acela dobândeşte şi vede în sine harul promis celor curaţi cu inima." (Sf. Grigorie Palama)

2.         Sfinţirea trupului este aşadar efectul rugăciunii neîncetate care atrage pe Duhul Sfânt să Se sălăşluiască în întreaga fiinţă a omului.

"La cei ce şi-au înălţat mintea la Dumnezeu şi sufletul la poftirea Lui, se transferă şi trupul, se înalţă şi se bucură şi el de comuniunea cu Dumnezeu; devine şi el posesiune şi locaş al lui Dumnezeu."(Sf. Grigorie Palama)

3.         Dar rugăciunea sporeşte frica de Dumnezeu, păzindu-l pe om de păcat, şi progresiv se intensifică şi rugăciunea continuă şi îndurerată; din aceasta vine împăcarea cu Dumnezeu, iar frica se preface în iubire şi durerea rugăciunii în bucurie, răsărind în noi floarea iluminării din care răzbate ca un miros contemplarea tainelor lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

4.         Însă pe măsura iluminării minţii în har şi a cunoaşterii prin vedere directă a slavei lui Hristos, dragostea şi căldura inimii cresc odată cu bucuria unirii cu Hristos în lumină. Rugăciunea devine curată şi simplă, plină de iubire şi de smerenie, şi urcă până la tronul lui Dumnezeu, păstrându-se în cupe de aur ca să fie tămâiat cu ea Domnul. Ea este retezată brusc sub lumina harului dumnezeiesc ce inundă mintea şi-o uneşte cu Dumnezeu în iubire deplină.

5.         Foloasele rugăciunii nu sunt însă numai acestea: nepătimirea, vederea slavei dumnezeieşti şi îndumnezeirea omului, ci şi celelalte daruri şi harisme ale Duhului Sfânt prin care Dumnezeu lucrează în Biserică pentru întărirea comuniunii de iubire între credincioşi. 

              Rugăciunea intimă personală este creatoare de comuniune în Hristos între cei ce se roagă şi se bucură împreună cu El. În rugăciunea minţii se trăieşte comuniunea şi cu ceilalţi semeni; rugăciunea însăşi ne face transparenţi lui Dumnezeu şi semenilor prin fericitele ei roade: "dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia" . Acestea sunt mărturiile rugăciunii neîncetate, ale liniştii şi ale odihnei în Hristos. Acestea sunt roadele Duhului Sfânt şi arvuna vieţii celei veşnice.

 sursa
 PREOT IULIAN NAROS
http://priulianaros.blogspot.ro/2013/12/la-ce-foloseste-rugaciunea-neincetata.html

APRECIEM...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Apreciem soarele doar atunci cand el nu mai e pe cer;
Apreciem caldura doar atunci cand ne este frig;
Apreciem ploaia doar atunci cand e seceta;
Apreciem iubirea cuiva doar atunci cand cel ce ne iubeste a plecat din viata noastra;
Apreciem sanatatea doar atunci cand ne imbolnavim;
Apreciem mancarea doar cand ne este foame sau nu avem ce manca;
Apreciem locul pe care il numim “acasa” doar atunci cand nu suntem acasa sau nu avem unde sa locuim;
Apreciem lumina doar atunci cand este intuneric;
Apreciem calitatea prieteniei doar atunci cand suntem singuri;
Apreciem familia doar atunci cand ea nu este alaturi de noi;
Apreciem banii doar cand nu ii avem – in rest ii irosim;
Apreciem tineretea doar atunci cand imbatranim;
Apreciem zambetul doar atunci cand suntem tristi;
Apreciem si il chemam pe Dumnezeu doar atunci cand tipa sufletul in noi;
Apreciem bunicii doar atunci cand nu ii mai avem langa noi;
Apreciem fericirea doar atunci cand suntem suparati;
Apreciem zambetul doar atunci cand nu avem putere sa zambim;
Apreciem mereu totul dupa ce am avut si am pierdut. Niciodata inainte sau atunci cand ar trebui sa apreciem ceea ce avem deja.
Dacă Domnul ne porunceşte să chemăm la cină sau la ospăţ pe cei care nu pot să ne răsplătească spre a avea şi mai mare răsplată de la Dumnezeu, cu cât mai mult trebuie să facem aceasta când este vorba de dragoste. Dacă iubeşti pe cel care te iubeşte, ti-ai primit răsplata; dar dacă iubeşti pe cel care nu te iubeşte, îţi este dator Dumnezeu în locul aceluia. Dar în afară de aceasta: Când te iubeşte cineva nu trebue să-ţi dai multă silinţă să-l iubeşti şi tu; când însă nu te iubeşte, ai nevoie de ajutor. Să nu faci, deci, pricină de trândăvie pricina dragostei ! Nici nu spune: „Nu-mi pasă de el dacă e bolnav !” Căci este o boală răcirea dragostei. Ci tu încălzeşte ceea ce s-a răcit. Daca vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult ! Când nu iubim puternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar dacă ar fi mare, chiar dacă ar fi celebru, să ne iubească puternic ; dar când iubim pe cineva cu căldura şi sinceritate, chiar dacă cel iubit este mic si neînsemnat, atunci dragostea aceluia faţă de noi ne inconjoară cu cea mai mare slavă.
SURSA
https://www.facebook.com/OVIDIU.FLO

Răspuns înţelept

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE..

Un vânzător ambulant, care vindea portocale, privea într-o duminică un grup de tineri care treceau pe lângă tejheaua lui. I-a întrebat: „De unde veniţi?“ „Venim de la Sfânta Liturghie,“ au răspuns ei. „Aşa deci? Atunci aş dori să vă pun  o întrebare“. A luat o portocală şi a zis: „Această portocală este a ta dacă îmi spui unde este Dumnezeu“. Fără să se simtă stânjenit de întrebarea vânzătorului, credinciosul i-a spus: „Eu vă dau două portocale, dacă îmi spuneţi unde nu este Dumnezeu“. Surprins vânzătorul a lăsat în jos mâna în care avea portocala şi a pus-o pe tejghea. „Unde nu este Dumnezeu?“  a repetat el făcând ochii mari. Băiatul i-a dat însă imediat răspunsul pe care tocmai îl auzise în Sfânta Biserică: „Dumnezeu nu este în inima necredinciosului“!!! Vânzătorul a luat două portocale şi i le-a dat băiatului.

RUGA DE SEARĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Mă-nchid în ruga cea de seară,
Să vină îngerii cu alăute,
În inimă să se pogoare,
Să alunge grijile de multe.

Chimval răsunător cuvântul,
Fă să aducă alinare,
Să mângâie durerea lumii
Corvoada ei de întâmplare.

Şi serafimi îngenuchiaţi
Îţi cer milostivire Doamne
Se ceartă fraţii, între fraţi,
Tu pune flori de împăcare.

Mironosiţele femei,
Aprind iar candela iubirii,
Din rătăcirea de idei
Să înfloresca iarăşi crinii.

Toţi sfinţii străjuiesc altare,
Iar flacăra se înteţeşte,
Să ardă reaua întâmplare
Şi gândul care pribegeşte.

Într-un buchet de rugi aprinse
Coboară cerul pe pământ,
Furtuna iar se potoleşte,
Iar ploile... tăcute plâng.

foto internet

Camelia Cristea

Statornicia în credinţă

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                 În regatul Bungo (ce aparţine Japoniei), o nobilă familie creştină a fost greu maltratată ca să-şi părăsească credinţa. Văzând că nu izbuteşte, regele a dat ordin ca fiul cel mare din familie să fie adus înaintea sa, spre a fi sugrumat. După două zile, a fost adusă ştirea, tatălui, că copilul a fost sugrumat şi acum regele cere pe fiica lui s-o pedepsească la fel. „Du-te - zise tatăl fiicei sale - şi arată păgânului rege că virtutea la noi creştinii nu se măsoară după ani, ci după puterea credinţei“. După aceasta regele a cerut pe fiul cel mic. Şi pe acesta l-a trimis tatăl spre mărturisire. După două zile a venit părinţilor ştirea, că şi copilul acesta a fost sugrumat şi acum regele cere să i se prezinte tatăl şi mama copiilor. S-ai prezentat, însă nu a fost posibil a-i abate de la credinţa lor. Văzând aceasta regele, a poruncit să se ridice perdeaua din faţa părinţilor şi iată copiii lor, crezuţi morţi, erau acolo sănătoşi. Regele le-a lăudat tăria credinţei şi i-a eliberat. Ce bucurie pe bieţii părinţi. 

Tot asemenea şi Dumnezeu în ceruri, pentru toată jertfa adusă pentru Numele lui, va da răsplata cuvenită. Nici cea mai neînsemnată binefacere, nu va rămâne nerăsplătită.

SFIINTII PRIETENII MEI...: IN CLIPA MORTII...

SFIINTII PRIETENII MEI...: IN CLIPA MORTII...

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...