Preot . Ilie Lăcătușu

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...
Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare înaintea lui Dumnezeu
Mărturisitori - Pr. Ilie Lăcătușu
Autor: Pr. Ioan de la Rarău

- Părinte Ioan, spuneţi-ne câteva cuvinte despre părintele Ilie Lăcătuşu, ale cărui moaşte întregi şi binemirositoare au fost găsite acum câţiva ani în Bucureşti…

- Aflând de la cineva de la Bucureşti de părintele Ilie Lăcătuşu, care zicea că părintele vorbeşte şi face minuni, de curiozitate am mers şi eu la un prieten care avea maşină şi m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucureştiul şi nu ştiam unde să merg. Şi a vrut Dumnezeu ca să vină fata părintelui Ilie Lăcătuşu la cimitir acolo, deşi nu fusese de vreo două-trei zile.

Am socotit că Dumnezeu a vrut aşa ca să-mi facă un favor, pentru că eram străin de Bucureşti, la distanţă foarte mare şi poate pentru dorinţa asta de a-l vedea şi de a se confirma ceea ce am auzit, să văd personal cu ochii mei, Dumnezeu a vrut ca fata să vină.

Şi intrând înăuntru, am văzut un mort adevărat, cu ochii închişi, complet, nemişcat. M-am mirat când l-am văzut fără capac deasupra, fără mirosuri. Omul, când moare, în două-trei zile trebuie să-l trateze cu fel de fel de chimicale ca să nu răspândească mirosuri, ca să nu putrezească imediat; sunt mulţi care au început să putrezească din cauza păcatelor. Iar el - nimic, de atâţia ani, trăind în aer ca toţi oamenii, şi descoperit, şi fără niciun fel de miros. M-am pus în genunchi şi capul l-am aplecat pe sicriu şi am făcut o rugăciune. Şi, bineînţeles, în rugăciune am pomenit pe Mântuitorul, Maica Domnului şi după aceea pe el, personal, ca să se roage pentru iertarea păcatelor mele. Şi când am ridicat capul şi m-am uitat la el, era cu ochii deschişi mari. Atunci, neaşteptat - pentru că sfântul face minuni, deschide ochii, se mişcă, vorbeşte la cei care sunt vrednici - eu, socotindu-mă cu totul nevrednic de aşa ceva, am rămas impresionat când am văzut că a deschis ochii mari. Am plecat din nou capul şi am făcut o rugăciune şi când am ridicat din nou capul, ochii i-a mişcat în direcţia mea, se uita cum se uită oamenii fără să învârtă capul - dar ochii i-a învârtit exact spre mine. Şi fata Părintelui Lăcătuşu zice: „Părinte, tata vrea să-ţi vorbească, întreabă ceva”. Şi, în clipa aceea, neaşteptând altă invitaţie, m-am uitat în spate, ştiam când eram eu în cimitir mai erau vreo trei oameni - acum erau vreo patruzeci-cincizeci de oameni în spatele meu. Şi atunci m-am ridicat şi am plecat.

Şi am rămas cu convingerea că Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare, mare înaintea lui Dumnezeu. Nu-i cunosc activitatea, nu-i cunosc viaţa, ştiu că a fost un preot care a făcut puşcărie pe timpul comuniştilor şi din cauza asta nu vor să-l canonizeze conducătorii.

Am mai mers altă dată, ca la doi ani, şi am intrat iar la părintele Ilie Lăcătuşu. Am pus iarăşi capul pe sicriu şi m-am rugat; înainte însă iarăşi am pus mâinile mele pe mâinile lui - ţepene complet, reci ca gheaţa, cum sunt morţii şi, după ce m-am rugat puţin, am pus mâinile mele pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui se mişcă în sus şi în jos, se mişcau cu mâinile mele.

- Dumneavoastră îi mişcaţi mâinile sau nu?

- Eu le-am mişcat. Am pus mâinile mele pe mâinile lui.

- A, deci erau mişcate de mâinile dumneavoastră?

- Mâinile mele erau pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui nu mai erau reci ca gheaţa, erau calde. Şi am mişcat să văd dacă se mişcă. Se mişcau mâinile şi am rămas uimit. Am văzut un mort, da’ nu-i mort, un mort viu.

- Nu mai erau rigide?

- Nu, absolut deloc. Erau flexibile.

- Nu se vedeau semne de putrefacţie…

- Absolut nimic, ca viu, şi cu mustaţă şi cu tot absolut.

- Cu părintele Ilie aţi auzit şi alte minuni?

- Spunea cineva că a vorbit cu el şi am rămas atunci foarte gânditor: cum poate un mort după atâţia ani să vorbească? Cum poate de atâţia ani să fie şi să nu putrezească. Şi am auzit că ar fi spus, înainte de a muri: „Pe mine mă îngropaţi jos dar după nu ştiu câţi ani, o să puneţi preoteasa în locul meu şi pe mine o să mă lăsaţi deasupra” - exact cum s-a întâmplat acum. Era deci şi înainte văzător cu duhul, prin darul proorociei. Dacă n-ar fi fost sfinţii aceştia care străjuiesc ţara noastră din toate părţile şi se roagă pentru noi, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.

- Vă rugaţi lui ca unui sfânt? Faceţi rugăciuni către părintele Ilie?

- Nu ştiu cât de mult mă rog eu, dar ştiu că este un sfânt, un mare sfânt, aşa cum este şi Sfântul Calinic de la Cernica, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Filofteia, sfinţi mari, mari de tot.

(Pr. Ioan de la Rarău - Interviu realizat de Danion Vasile, publicat în Revista Atitudini nr. 3/2008, pag. 28-29)

VINDECAREA DEMONIZATULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...

Sfânta Evanghelie , ne prezintă o scenă cutremurătoare în care vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a vindecat un om îndrăcit în care se încuibaseră o legiune de demoni. Şi spune Sfânta Evanghelie, că acest om îşi avea locuinţa prin morminte.

Nimeni nu-l putea ţine legat, nici chiar în lanţuri şi de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mâini, dar sfărâmase totul. El stătea mai mult printre morminte, alerga gol, striga şi se lovea cu pietre, aşa că nimeni nu se încumeta să mai treacă pe drumul acela. Dar deodată demonii simt că se apropie Fiul lui Dumnezeu şi-l scot afară pe om din groapă, care răcnind îl întâmpină pe Iisus cu glas puternic zicând: "Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!

Ce descoperim în aceste cuvinte ale demonilor care vorbeau prin gura îndrăcitului?

În primul rând, vedem că ei L-au cunoscut că este Fiul lui Dumnezeu. În al doilea rând, observăm că demonii fac şi ei o rugăciune către Fiul lui Dumnezeu, căci vedem cum se roagă ca să nu-i chinuiască.

În al treilea rând, descoperim că şi dracii care sunt duhuri necurate, se tem de chinuri şi de suferinţe, ceea ce ne face să înţelegem că există iad şi chinuri veşnice şi că sufletele oamenilor păcătoşi se vor chinui acolo împreună cu demonii în veci şi nu cum spun unii că nu există iad, că nu există suflet şi că după moarte nu mai simţi nimic deoarece totul se pierde.

Iată deci că duhurile necurate asupresc în lumea aceasta pe oameni, îi învaţă la rele, îi chinuie în diferite feluri şi le face plăcere să-i vadă căzuţi în cele mai mari necazuri şi să se târască ca şarpele pe pământ lipsiţi de sprijinul dumnezeiesc, iar apoi să meargă cu ei în chinurile iadului pentru păcatele lor.

Iisus l-a întrebat pe demonizatul de astăzi: "Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demonii intraseră în el. Sărmanul om, era încătuşat de vreo 6000 de draci, căci atâta înseamnă o legiune. Deşi erau atât de mulţi, la puterea dumnezeiască a lui Iisus, s-au cutremurat şi L-au rugat să nu le poruncească să meargă în adânc, adică să nu-i trimită în întuneric, în tartar, în iad, căci locul acesta este păstrat pentru demoni ca să fie judecaţi în ziua judecăţii. Ei se rugau ca să nu fie trimişi în acel loc unde sunt mulţi demoni legaţi, pentru că se temeau mult de chinuri şi nădăjduiau să mai facă şi alte rele între oameni.

Toate popoarele pământului au credinţă despre chinurile veşnice ale iadului şi învaţă că după moarte pe cei răi îi aşteaptă aceste chinuri înfricoşătoare. Dar dintre toate religiile, credinţa ortodoxă ne descoperă clar din Sfânta Scriptură, existenţa chinurilor veşnice ale iadului de care pomeneşte însuşi Mântuitorul în Sfânta Evanghelie zicând: "Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel de veci care este gătit diavolului şi îngerilor lui.

Existenţa diavolului se poate vedea din pilda bogatului nemilostiv, care cere săracului Lazăr o picătură de apă să-i răcorească limba, ca şi din parabola datornicului nemilostiv care a fost aruncat în întunericul cel mai din afară. Existenţa iadului se poate deduce şi din rugăciunea demonilor din Evanghelia de astăzi care îl rugau pe Domnul Hristos ca să nu le poruncească să meargă în adânc, precum şi din alte locuri din Sfânta Scriptură.

Iadul, n-a fost niciodată tăgăduit, nici de eretici, nici de evrei, nici de mahomedani şi însuşi păgânii au avut o credinţă despre iad. Sunt însă oameni în zilele noastre care râd când aud despre iad, îl pun la îndoială, iar alţii zic cu toată convingerea că nu există. Sărmanii oameni se lipsesc de suflet pentru comoditatea trupului. Unii tăgăduiesc doctrina despre iad pentru că sunt nedestoinici în materie de religie, sunt străini de această parte a ştiinţei, şi nu cunosc nici cele mai elementare chestiuni ale catehismului.

Mulţi caută să combată cu încăpăţânare existenţa iadului pentru ca să convingă cât mai multă lume, ca să aibă cu cine să se încurajeze şi să facă păcate fără frică. De aceea ar dori să nu mai existe iad şi o ţin aşa cu tărie. Dacă un hoţ ar fi nebun şi nu ar crede că există închisori, oare închisoarea ar înceta să mai existe, şi cei condamnaţi nu s-ar mai face părtaşi acelor locuri de amar? Dar oare trebuie să vină cei din închisori să ne spună că într-adevăr există închisori? Căci aşa pretind mulţi necredincioşi, că n-a venit nimeni de dincolo de mormânt care să vorbească despre iad! Dar e nevoie ca osândiţii din iad să vină şi să ne vorbească?

Cu toate acestea Dumnezeu a îngăduit ca să vină de dincolo şi să ne vorbească despre cele văzute pe acolo cu sufletul. Domnul Hristos ne vorbeşte despre bogatul pe care-l vedea în focul iadului şi care cerea o picătură de apă ca să se răcorească. Sunt apoi cele trei suflete pe care le-a întors Mântuitorul înapoi în viaţa aceasta: fiul văduvei din Nain, fiica lui Iair şi Lazăr. Despre ei spun sfintele cărţi că sufletele le-au fost aduse pe pământ din iad şi au mai trăit mult timp învăţând şi spunând în lume cele ce-au văzut pe acolo. Dar diavolul care vrea să înşele pe toată lumea cu vicleşugurile lui, se ascunde şi nu vrea să se dea pe faţă nelăsându-i pe oameni să creadă că există el şi înşelăciunea lui.

Aşa se povesteşte că de multă vreme trăia un hoţ foarte periculos şi viclean. El folosea vicleşugul ca şi diavolul, ca să-i poată trăda pe oameni. Lumea era speriată şi căuta fiecare să se apere, închizând ferestrele şi uşile, ca să nu poată pătrunde acest hoţ fioros în casele lor. Dar ce făcea hoţul? O vreme, el nu mai făcea nici o spargere şi plătea oameni pe care-i trimetea prin sate să spună, că a murit.

Auzind vestea, oamenii se bucurau, răsuflau uşuraţi, stăteau liniştiţi, nu se mai păzeau şi astfel uitau uşile descuiate. Atunci hoţul nostru ieşea din ascunzătoare şi făcea cele mai grele prădăciuni. Jefuia şi omora, lăsând în urmă numai chin şi jale.

În felul acestui hoţ acţionează şi diavolul, fraţi creştini. Astfel el pune pe anumiţi necredincioşi să spună în lume că nu există diavol şi nici iad. Cei cu credinţă puţină, cred această minciună. Astfel slăbesc în rugăciune, nu mai vin la biserică, nu le mai este frică de păcate, amână spovedania şi împărtăşania, se aşează pe petreceri şi trăiesc fără grijă de moarte. Aşa pe negândite îi prinde moartea nepregătiţi şi diavolul înfige ghearele în sufletele lor şi astfel ajung în muncile veşnice ale iadului.

Aşa că, fraţi creştini, cum credem că există Dumnezeu, rai, îngeri şi suflet, să credem că există şi iad şi demoni care vor chinui sufletele, căci nu în zadar spune Mântuitorul că tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. În altă parte tot Mântuitorul spune că va trimite Fiul Omului pe îngerii Săi şi-i vor aduna din împărăţia Sa, pe toţi cei care fac sminteli şi fărădelegi, care vor fi aruncaţi în cuptorul cel de foc, unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Tot în Evanghelia Sa, Domnul Hristos mai zice: "Că mulţi vor veni de la Apus şi de la Răsărit şi se vor odihni cu Avraam şi cu Isaac în Împărăţia cerurilor, iar fiii Împărăţiei se vor arunca în întunericul cel mai din afară acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. În altă parte ne spune că intrând împăratul, a văzut între cei ce şedeau la masă pe un om ce nu era îmbrăcat în haină de nuntă şi i-a zis: "Prietene, cum ai întrat aici fără haină de nuntă? Atunci a zis împăratul slugilor: Legaţi-i mâinile şi picioarele şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Nu în zadar Mântuitorul mai spune: "De te sminteşte mâna ta, tai-o; căci mai bine este să intri în viaţa veşnică fără o mână, decât cu amândouă mâinile în gheenă, în focul cel nestins, unde viermele nu doarme şi focul nu se stinge. De te sminteşte piciorul tău, taie-l, căci mai bine este să intri în viaţa veşnică fără un picior decât să te duci cu amândouă picioarele în focul cel nestins. Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, căci mai bine este să intri cu un ochi în Împărăţia lui Dumnezeu, decât să fii aruncat cu doi ochi în gheena focului, unde viermele nu doarme şi focul nu se stinge.

În Apocalipsă, se spune că a fost prinsă fiara şi cu ea proorocul mincinos care a făcut semne înaintea ei cu care a amăgit pe cei care au luat semnul fiarei şi care s-au închinat chipului ei. Aceştia au fost trimişi într-o mare de foc, care arde cu piatră şi pucioasă. Iată deci că mintea omenească poate fi convinsă de existenţa iadului şi de învăţătura sfintei noastre Biserici, despre suferinţele care aşteaptă pe păcătoşi acolo.

Pentru a ne imagina cât de puţin, iadul şi chinurile lui, să privim cu atenţie cu ochii sufletului la bietul om din Evanghelia de astăzi, încătuşat de 6000 de demoni, care-l duceau prin morminte şi pustietăţi chinuindu-i şi sfărâmându-i în diferite chipuri trupul gol. Domnul Iisus, care-l cunoştea, a voit să facă milă cu el şi să alunge duhurile necurate căci de aceea a venit în ţinutul acela.

Demonii când L-au văzut, s-au înspăimântat iar cel mai mare dintre ei, vorbind în numele tuturor demonilor încuibaţi în bietul om, ruga pe Iisus ca să nu le poruncească, să meargă înadânc. Iată deci, câtă frică au demonii de acest iad înfricoşat, căci vedem cum se tem de mânia şi blestemul dumnezeiesc, iar noi nu purtăm nici o grijă de salvarea sufletului nostru. Este adevărat că fiecare om în viaţa aceasta gândeşte mai mult la fericire, mâncăruri şi băuturi alese, distracţii şi tot felul de plăceri dulci, frumoase, aromate şi gustoase.

Dar să ne oprim o clipă şi să cugetăm mai adânc la viaţa noastră care se sfârşeşte cu fiecare zi ce trece şi să vedem cum ne apropiem de înfricoşata zi a morţii, de judecata lui Dumnezeu ca să dăm seama pentru faptele noastre; să vedem cum ne apropiem de iadul cu demoni care aşteaptă sufletele neîndreptate în viaţa aceasta. E cel mai folositor lucru pe care trebuie să-l facem fiecare, căci nimeni nu ca scăpa de moarte şi de judecată.

Odată cu ieşirea sufletului vom vedea lucruri îngrozitoare, căci sufletul îşi va păstra toate darurile supranaturale, precum şi cele cinci simţiri ale trupului: auzul, văzul, gustul, mirosul şi pipăitul. Tot aşa se vor păstra cele trei puteri sufleteşti: judecata, voinţa şi aducerea aminte.

Acolo în iad ne vom aminti toată viaţa noastră, toate faptele pe care le-am făcut, toate locurile unde am petrecut. Ne vom aminti de părinţi şi rudenii, de fraţi, surori şi de toate dezmierdările lumii în acel loc depărtat de Dumnezeu. Grozav va fi chinul când îţi vei aminti toate acestea. Un dor nebun va chinui sufletul copiilor pentru părinţi, al părinţilor pentru copii, al fraţilor de surori şi al soţilor între ei. Plângere nemângâiată va cuprinde sufletul, iar chinul va fi fără de sfârşit. Cu auzul vor auzi hulele, înjurăturile şi toate batjocurile demonilor, precum şi răcnetul celorlalte suflete chinuite. Vor auzi trosnetul focului veşnic şi şuierăturile balaurilor care se apropie de ei.

Cu văzul vor vedea toate acestea şi vor vedea cum clocotesc sufletele întocmai ca bucăţelele în oala ce fierbe la foc. Acolo vor fierbe sufletele în smoală şi apă fierbinte. Vor vedea diavolii în toată urâţenia lor; vor vedea focul şi viermii cei neadormiţi; vor vedea şi vor cunoaşte pe mulţi cu care s-au distrat pe pământ, vor gusta spurcăciunile demonilor şi carnea pruncilor avortaţi. Vor gusta din plin amărăciunea şi putregaiul iadului.

Vor mirosi cele mai scârnave mirosuri ale duhurilor necurate. Vor mirosi toată putoarea iadului şi tot puroiul sufletelor stricate de mulţimea păcatelor. Vor pipăi capetele balaurilor încolăciţi şi viermii cei neadormiţi pe care îi vor avea de aşternut.

Vai de sufletul păcătos, căci de mii de ori ar fi fost mai bine să nu se nască decât să ajungă în aceste locuri. O, ce bine ar fi ca odată cu ieşirea sufletului să dispară şi aceste simţuri! Dar durerea mare este că sufletul va avea dezvoltate toate simţurile acestea care vor lucra cu putere şi mai multă.

Toate acestea fraţi creştini, trebuie să ne sfâşie sufletul când le auzim, căci sunt mai grele decât puterile trupeşti. Atunci copiii vor blestema pe părinţi căci nu i-au învăţat calea cea bună, vor blestema pântecele care i-au purtat şi laptele pe care l-au supt. Atunci mulţi vor blestema pe prietenii care i-au îndemnat la păcate şi plăceri vinovate. Vor blestema băuturile, mâncărurile, muzica şi dansurile, desfrâurile şi toate plăcerile pe care le-au gustat în viaţă şi care acum s-au sfârşit şi le pricinuiesc atâta amar.

Gândiţi-vă la îndrăcitul din Evanghelia de astăzi care fierbea de mânie întocmai ca o fiară sălbatică şi care dacă ar fi putut şi-ar fi scos şi ficaţii din el ca să-i mănânce. Gândiţi-vă la răutatea şi spurcăciunea dracilor, că nici porcii nu i-au putut suferi şi au preferat să se înece, decât să-i primească. Gândiţi-vă la chinurile unui bolnav de cancer pe patul morţii, care-şi varsă plămânii şi fierea pe gură şi care-şi rupe carnea de durere, strigând şi blestemând.

Gândiţi-vă la usturimile celui care a fost ars de foc sau opărit, cum curge carnea de pe el în dureri sfâşietoare. Gândiţi-vă la durerea unei măsele şi la toate durerile trupeşti care te chinuie zile şi nopţi întregi. Cât este de greu! Dar acestea sunt trecătoare. Însă chinul iadului pentru suflet nu se mai sfârşeşte niciodată. Când vor trece mii şi milioane de ani, chinul iadului este tot la început. Râuri de lacrimi dacă se varsă, acolo nu mai este pocăinţă, nu mai este iertare.

Se spune că regele Lisimah după ce a fost învins de sciţi, aceia au astupat toate fântânile, iar el era chinuit groaznic de sete. Nu mai putea suferi arsura setei şi simţea cum i se aprind plămânii. Bietul rege se predă duşmanilor, iar aceştia îi dădură o cupă mare de apă ca să-şi potolească setea. După ce bău regele zise: "Vai, ce repede trece plăcerea pentru care mi-am pierdut tronul şi libertatea! A fost luat apoi legat şi dus în temniţele închisorii pentru executare. Aşa vor spune şi osândiţii iadului cu mare amărăciune, când vor vedea cum au trecut plăcerile vinovate pentru care au pierdut fericirea veşnică şi sufletul.

Un sfânt părinte spune că cel mai greu va fi pentru nefericiţii din iad, când vor vedea că sunt osândiţi acolo pentru nişte păcate pe care puteau uşor să le ocolească şi să-şi salveze sufletul, câştigând fericirea cerească.

Sfântul Ioan Damaschin, povestind viaţa prinţului Ioasaf care a fost încreştinat de pustnicul Varlaam, spune că acest prinţ, pe când se afla expus la ispite violente, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca să-l scape. Rugăciunea fiindu-i ascultată, a fost răpit cu sufletul şi condus într-un loc întunecos, plin de groază cu vedere înfiorătoare.

Era în faţa unui lac de pucioasă şi smoală cu foc, în care se găseau nenumărate suflete cufundate acolo pradă flăcărilor şi usturimilor mistuitoare. În mijlocul urletelor şi strigătelor de deznădejde auzi o voce cerească care-i zise: "Aici păcatul îşi primeşte pedeapsa, aici plăcerea unui moment e pedepsită cu o veşnicie de suferinţă. Această vedenie îi dete puteri noi, iar sfântul Ioasaf învinse toate ispitele demonului.

Noi auzim însă şi ştim că există iad, dar cu toate acestea mergem pe calea care ne duce la chinurile lui. Cine se pocăieşte cu adevărat? Cine se îndreaptă? Cine se întoarce din calea pierzării? Cei mai mulţi se lasă în nădejdea că Dumnezeu este bun şi ne iartă, dar uită că Dumnezeu e drept şi pedepseşte după dreptate. Ca să înţelegeţi cât de puţin suferinţa iadului, ascultaţi încă o întâmplare adevărată.

Împăratul Zenon al Ţarigradului, a împărăţit ca un nevrednic şi păcătos peste supuşii lui. Din cauza vieţii lui scandaloase, a petrecerilor şi beţiilor a fost urât de popor, de boieri, de armată şi chiar de soţia lui Adriana. Ascultaţi ce i-a făcut într-o zi împărăteasa: după una din petreceri împăratul s-a îmbătat aşa de rău încât a căzut jos ca un mort. Împărăteasa a poruncit ca să fie băgat într-o groapă adâncă, să fie astupat şi nimeni să nu îndrăznească să-l scoată, pentru că un astfel de împărat nevrednic de viaţă şi de împărăţia lui trebuia îngropat de viu.

După puţin timp, Zenon împăratul se trezeşte din beţia lui, în acel cavou întunecos. Vede întunericul, simte unde se află şi spaima îl îngrozeşte. Începe să bată, să strige, să plângă şi să se înfurie, dar nimeni nu îndrăzneşte şi nu i se face milă de el ca să-i deschidă. Piatra de pe uşa gropii era grea, iar ticălosul împărat îngrozit de fiorul morţii a început să răcnească ca fiarele sălbatice, să strige şi să se bată cu capul de pereţi, încât s-a zdrobit şi aşa în chinuri groaznice şi-a lepădat sufletul, căci după dezgropare a fost găsit sfărâmat cu totul.

De la acest mormânt să ne ducem cu gândul la sufletul păcătos, osândit în întunericul dinafară. Câtă jale şi frică se simte în întunericul acela! Icoana aceasta a veşnicilor chinuri din iad s-o avem totdeauna în faţa ochilor noştri fraţi creştini şi să ne gândim şi cu mult mai mult interes sufletesc, cu mai multă atenţie, la mântuirea sufletului nostru. Să facem tot ceea ce ne stă în putere numai să nu ajungem în acel loc înfricoşat, căci pentru păstrarea vieţii trupeşti facem orice.

Ne ferim de orice primejdie, folosim orice leac, renunţăm la orice plăcere şi ţinem chiar un regim riguros numai să ne facem sănătoşi. Cheltuim pe la doctori, căutăm medicamente cât mai bune, numai să ne păstrăm viaţa aceasta trecătoare. Dar moartea tot nu putem să o ocolim şi de ea să fim siguri că nu vom scăpa.

Judecaţi acum singuri dacă nu-i mai importantă ca orice asigurarea vieţii de dincolo de moarte, dar o cumplită urgie apasă pe capul multora, că trăiesc pe pământ ca în iad. Zadarnic au case mari şi maşini mici, dar n-au pace, n-au linişte, n-au mulţumire sufletească, fiindcă n-au pe Dumnezeu, sunt căzuţi în ghearele satanei. Mulţi sunt îndrăciţi, împătimiţi şi frământaţi de tot felul de pofte viclene şi scârboase şi nu pot jertfi nici cel mai puţin timp pentru suflet.

Auzim multe persoane tânguindu-se şi spunând că se simt aşa de singure şi deznădăjduite, încât unele ajung până acolo să spună că sunt gata să-şi ia viaţa. Într-adevăr aceste persoane sunt singure, căci dacă ar avea pe Dumnezeu, ar avea totul, dar aşa zadarnic au celelalte lucruri trecătoare. Iată deci ce trebuie să facă: să-L caute pe Dumnezeu în casa Lui, în Sfânta Biserică, să asculte cuvântul şi să împlinească poruncile şi voia Lui. Să iubească pe Dumnezeu mai mult ca orice pe lumea aceasta şi atunci vor găsi liniştea sufletească şi nu se vor mai simţi singuri.

Când auziţi pe cineva că nu poate suferi biserica, preotul, rugăciunea, icoana, să ştiţi că acela e necurat, e legat în lanţuri de demoni, e stăpânit de vrăjmaşul. Pentru asemenea suflet se cer rugăciuni puternice, cu jertfă, post şi milostenii, cu metanii şi ajunări. Din păcate s-au înmulţit astfel de cazuri că aproape nu există casă în care să nu fie cel puţin unul pe care satana îl ţine şi nu poate veni la biserică, întocmai ca îndrăcitul din Evanghelia de astăzi.

Multe lacrimi varsă unele mame pentru copiii lor care suferă de necredinţă. Multe soţii sunt chinuite de soţii lor care le opresc să nu mai vină la biserică, pentru patima păcatului, căci nu se pot înfrâna niciodată, ca să se păstreze curaţi cu trupul şi să poată primi sfinţeniile din biserică. Nu se mai ţine seama de sărbători şi de sfânta duminică.

Dar să înălţăm o clipă gândul nostru la cei nefericiţi care se află acum în osânda cea cumplită a iadului. Ce n-ar face ei dacă s-ar mai putea întoarce iarăşi pe pământ?! Ce n-ar da ei să se poată răscumpăra?! Câte n-ar îndura ei, aici în lumea aceasta numai ca să scape?! Ar renunţa la orice, n-ar mai spune că e greu să se lase de drăcuit, de înjurat şi blestemat, de desfrânări şi de fumat. Nu le-ar mai fi greu să trăiască fără distracţii, chefuri şi atâtea plăceri păcătoase, dar pentru dânşii e prea târziu; soarta lor e pecetluită în iad.

Zadarnic se roagă, rugăciunile lor nu mai sunt ascultate, pentru că o prăpastie mare este între cer şi iad. Numai noi, aceştia de pe pământ, cât suntem în viaţă mai putem face şi repara din trecutul acestor nefericiţi. Noi putem stinge şi flăcările care ne aşteaptă pe noi înşine dincolo în iad, prin lacrimile pocăinţei, prin spovedanie sinceră, prin fapte bune şi viaţă curată. Dar vai, stăm nepăsători, pasivi la cuvintele dumnezeieşti care ni se par glume.

Această împietrire a inimii, vine de la demonul care nu ne lasă să auzim, să înţelegem şi să facem voia lui Dumnezeu. Zadarnic strigă la noi semnele cereşti, urgiile dumnezeieşti, căci nu auzim, nu vedem şi nu ne mişcă nimic, ci ne făurim mii de planuri pentru viitor. Iadul nu ne înspăimântă, soarta noastră în veşnicie nu ne preocupă, iar viaţa se scurge, moartea se apropie pe nesimţite şi noi stăm nepăsători mergând spre prăpastie cu ochii legaţi.

Fraţi creştini, treziţi-vă din somnul păcatelor, unde vă duceţi? Sunteţi creştini! Unde vă e credinţa? Unde vă e mintea oameni buni? Când veţi cugeta la veşnicie? Dacă nu auziţi acum cât mai aveţi vreme, în viaţa cealaltă va fi prea târziu. Ascultaţi cuvintele înţeleptului Sirah, care spune, să aveţi milă de sufletele voastre, căci dacă voi nu aveţi milă cine să aibă şi să vă scape? Nu vă pregătiţi pieirea printr-o nepăsare de neiertat.

Căiţi-vă de păcatele pe care le-aţi săvârşit, cât mai este vreme. Fugiţi de păcat şi trăiţi în sfinţenie, păstraţi-vă curaţi făcând fapte bune, iar când vă spovediţi cereţi canon pentru păcate fiindcă ele trebuie ispăşite, ori aici, ori în iad. De aceea vin suferinţe grele peste unii chiar spovediţi, pentru că nu fac canon pentru păcate şi trimite Dumnezeu înaintea sfârşitului vieţii noastre suferinţe grele, anii durerilor, ca să ne ispăşim de păcate şi să ne întoarcem la El.

Să nu cârtim, ci mai bine să ne recunoaştem vina, şi să plângem cu lacrimi amare, să plângem că de multe ori am râs de câte ceva chiar cu lacrimi. Să vărsăm deci lacrimi cu părere de rău, ca să stingem focul iadului care ne aşteaptă, dacă nu ne îndreptăm. De câte ori vin ispitele, opriţi-vă şi ziceţi:

- Înapoia mea satano, există iad şi chinuri veşnice, mă tem şi vreau să nu mai păcătuiesc, vreau să ascult de Dumnezeu şi să mă las de toate păcatele. Vreau să slujesc Domnului meu, Stăpânului meu ceresc.

Rugăciune
Dumnezeule Prea Drepte, ca să pedepseşti păcatele noastre pe care le-am făcut, trimite-ne aici în lumea aceasta, boli, necazuri şi suferinţe pe care le merităm, după voia Ta cea sfântă. Ştim că după puţină vreme ele se vor sfârşi. Dar să nu ne pedepseşti Doamne în iad cu chinuri veşnice, fără de sfârşit.
Fie-Ţi milă de noi păcătoşii şi dă-ne minte ca să înţelegem voia Ta cea sfântă, să Te iubim pe Tine, mai mult ca orice în lumea aceasta şi să-Ţi slujim Ţie acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Despre ingeri, moarte, viata viitoare si judecata de apoi

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...

223. Cand i se da omului inger pazitor ? La zamislire, la nastere sau la Sfantul Botez ?

Dupa Sfanta Traditie a Bisericii lui Hristos ingerul pazitor se da omului la Sfantul Botez. Acest lucru se poate intelege din rugaciunea a cincea de la facerea catehumenului, unde, printre altele, se zice asa : " Insoteste-i viata lui cu inger de lumina, ca sa-l izbaveasca pe el de toata bantuiala potrivnicului, de intampinarea celui viclean, de demonul cel de amiaza si de naluciri rele " . Pe langa ingerul pazitor, Dumnezeu trimite omului si alti ingeri in viata spre a-l ajuta, a-l indrepta si a-l mangaia in ispitete si incercarile luptelor duhovnicesti prin care trece omul in acest veac. Despre aceasta vorbeste dumnezeiescul Apostol Pavel, zicand : " Ausunt duhuri slujitoare care se trimit spre slujba pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea ? " ( Evrei 1, 14 ) . Cu aceste cuvinte, Apostolul inalta cugetele ascultatorilor si mangaie foarte mult pe crestini, fiindca arata ca Dumnezeu are multa purtare de grija pentru dansii, de vreme ce " pe ingeri, care covarsesc pe oameni, i-a randuit sa slujeasca pentru mantuirea oamenilor " .

Dar vedem ca atat in Legea Veche, cat si in Legea Darului, ingerii au fost trimisi de Dumnezeu sa ajute si sa slujeasca oamenilor celor alesi, precum Lot, Avraam, Iacob, Moise, Valaam, Iosua Navi, Ghedeon, Manase, proorocul David, Ilie Tesviteannul, Sedrah, Mesah si Abdenago, Daniil proorocul, Iosif, Fecioara Maria, pastorii de la Bethleem, Maria Magdalena, Cornelie Sutasul, Apostolul Pavel si altii. Prin aceste cateva marturii am aratat ca Preabunul Dumnezeu ne randuieste noua ingeri pazitori, nu numai la Sfantul Botez, ci si in toata viata, ajutand pe cei dreepti pe calea mantuirii, care Il iubesc si cred intru El.

224. Necredinciosii, paganii si ereticii primesc si ei de la Dumnezeu ingeri pazitori ?

Unii ca acestia, intrucat nu sunt botezati intru numele lui Hristos, nu primesc ingeri pazitori. Ei nici nu cred in ingeri. Iar cei ce zic totusi ca cred in Dumnezeu, dar sunt eretici, acestia intristeaza si departeaza de la ei pe ingerii Domnului care iubesc adevarul dreptei credinte, cel asezat de Hristos si de Apostoli in Biserica Sa. ( A se vedea Talcuirea Epistolei catn Evrei, de Teofilact al Bulgariei, 1904 ) . Cat priveste popoarele pagane, acestea de abia au cate un inger pazitor pentru hotarele fiecarei tari, dupa marturia Sfiintei Scripturi care zice : " Atunci a pus hotarele neamurilor dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu " ( Deuteronom 32, 9 ) . Acesti ingeri fac parte din ceata Domniilor, ca cei ce domnesc peste neamuri. Dupa traditie, sunt ingeri pazitori peste cetati, orase, sate, manastiri si oriunde se preamareste numele lui Dumnezeu.

225. Care este menirea ingerului pazitor in viata credinciosului si cum il ajuta la mantuire ?

Menirea ingerului pazitor este de a-l pazi pe credincios in chip nevazut de ispitele diavolului, de caderi in tot felul de pacate, de a-l calauzi pe calea Bisericii, a pocaintei si a rugaciunii; de a-l mangaia in necazurile viietii si de a-l indemna prin gand la toata fapta buna. Ingerul pazitor este dat de Dumnezeu omului spre pazirea trupului si a sufletului sau. El niciodata nu doarme, dupa cuvantul psalmistului : " Nici sa dormiteze cel ce te pazeste " ( Psalm 120, 3 ) . Ingerul pazitor apara sufletul cel incredintat lui in vreme de ispita, daca are credinta si frica de Dumnezeu, dupa spusa aceluiasi imparat si prooroc : " Tabari-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de dansul " ( Psalm 33, 9 ) . Ingerul pazitor slujeste la mantuirea omului ( Evrei 1, 14 ) . Ingerul pazitor scapa pe om in vreme de primejdie ( Fapte 5, 19;12, 7-8; 12, 15; 9, 11 ) . Ingerul pazitor este duh slujitor al lui Dumnezeu spre pazirea oamenilor ( Psalm 102, 21; 103, 5; Luca 16, 22; Evrei 1, 7 ) . Mantuitorul ne porunceste sa nu dispretuim pe copii, " ca ingerii lor, in ceruri, pururea vad fata Tatalui Meu " ( Matei 18, 10 ) .

226. Crestinul are si un inger rau care ii urmeaza toata viata ? Care este scopul ingerului rau ?

Da, orice crestin are de la Botez un inger bun, care sta de-a dreapta lui si il povatuieste spre tot lucrul placut lui Dumnezeu. El scrie cu de-amanuntul, una cate una, toate faptele bune, pe care le face in viata si pe care i le va prezenta in ceasul judecatii cand " cartile se vor deschide " . De asemenea, crestinului ii urmeaza din pruncie si un inger rau ( diavol ) care scrie si el, amanuntit, tot pacatul pe care il face omul in viata, pana in clipa mortii.

Scopul ingerului rau este de a-l ispiti intotdeauna si a-l indemna la pacat, cu gandul, cu imaginatia, cu simturile, cu cuvantul, cu fapta, cu trupul si cu sufletul. Daca omul il asculta, se invoieste la pacat si chiar il savarseste; diavolul scrie orice gand, orice cuvant sau fapta rea facuta in viata, de care ii va cere raspuns la judecata particulara, adica dupa moarte, daca nu a fost dezlegat de pacate in viata, prin spovedanie si pocainta.

227. Curm poate crestinul scapa de ispitele ingerului rau, adica ale diavolului, care il urmareste toata viata ?

De nevoie este pentru mantuirea omului sa fie ispitit de diavolul, ca daca nu se va ispiti, nu se va mantui, nu se poate cali in lupta cea duhovniceasca si nu poate avea nici o plata pentru faptele sale cele bune, fiind facute din obicei, fara nici o impotrivire de la diavolul. De aceea zice si Sfantul Petru, ca " diavolul, potrivnicul vostru, ca un leu racnind umbla, cautand pe cine sa inghita, caruia stati-i impotriva, fiind intariti in credinta..., ( I Petru 5, 8-9 ) . Deci, viata noastra este o lupta cu diavolul, care ne ispiteste, fie prin propriul nostru trup, fie prin cei din jurul nostru, fie direct, prin slugile intunericului. Ispitele sunt necesare pentru ca ne calesc in lupta cu pacatul, pentru mantuirea noastra, dar numai sa nu ne biruiasca. Un mare parinte din Pateric zice : " Inlatura ispitele si nu se va mantui tot omul " .

Crestinul poate scapa nebiruit de ispitele diavolului prin lucrarea tuturor faptelor bune si mai ales prin rugaciune, post smerenie, dragoste, spovedanie deasa, pocainta, milostenie si multa rabdare.

228. Cand crestinul pacatuieste cu voia sa, se indeparteaza ingerul bun de la dansul ? Dar cand face o fapta buna, fuge ingerul rau de la dansul ?

Daca pacatul este uraciune inaintea lui Dumnezeu ( Deuteronom 25, 16; Pilde 5, 5; 10, 5; 3, 32 ) , apoi cum va iubi ingerul Domnului pe cei pacatosi si nu se va departa de la ei ? Si daca " cel ce face pacatul este de la diavolul " , ( 1 Ioan 3, 8-10; Ioan 8, 44 ) , apoi cum va sta ingerul Domnului langa cel ce face lucrurile diavolului, adica, langa cel betiv, desfranat, preadesfranat, necredincios, mincinos zgarcit, urator de oameni si eretic ? Si daca pacatul alunga de la om binecuvantarea lui Dumnezeu ( Numeri 14, 34; Iosua Navi 5, 6; Psalm 80, 13-14; Isaia 48, 18-19 ) , apoi cum va sta ingerul Domnului langa cel ce lucreaza pacatul ? Si daca Duhul Sfant se intristeaza de pacat ( Galateni 4, 30; I Tesaloniceni 5,19 ) , cum nu se va intrista ingerul Domnului si nu se va departa de la cel ce face pacatul si nu voieste sa se intoarca la pocainta ? Si daca Sfantul Duh este maniat si suparat pe cei neascultatori si rai ( Isaia 6, 3, 10 ) cum nu se va supara si ingerul Domnului cel curat si sfant, pe cel ce face pacate si nu voieste sa se intoarca la pocainta ?

Asadar, ingerul pazitor, randuit de Dumnezeu fiecarui crestin, uraste pacatul caci pacatul ucide sufletul si se departeaza de la cel ce lucreaza faradelege. Dar, iarasi se intoarce si ajuta pe omul pacatos, cand acesta vine la pocainta cu lacrimi si cu durere in inima pentru cele facute ( II Corinteni 7, 9 ) . Caci " bucurie se face in cer pentru un pacatos care vine la pocainta " ( Luca 15, 7-10 ) , deoarece Dumnezeu voieste " ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului " ( Iezechiel 18, 23-32; 33, 11; II Petru 3, 9 ) . Deci, cand omul face cele rele intristeaza si departeaza de la sine pe Duhul Sfant si pe ingerul pazitor, iar in locul lui se apropie de om diavolul si duhul cel rau. Iar cand crestinul se intoarce din toata inima lui la pocainta, veseleste pe Dumnezeu si pe toti ingerii din cer, apropie de sine pe ingerul sau si alunga de la dansul pe ingerul satanei. Si aceasta lupta se da in inima si mintea omului in orice clipa, pana la sfarsitul vietii lui.

229. Cum trrebuic sa colaboreze crestinul cu ingerul sau pazitor, pentrn a ajunge intru imparatia lui Dumnezeu ?

Crestinul trebuie sa imite pe sfinti si pe ingeri, ca sa fie numarat in cer impreuna cu sfintii si cu ingerii. Adica, sa-L slaveasca neincetat pe Dumnezeu; sa-L laude si sa-I multumeasca todeauna lui Dumnezeu pentru toate; sa-L asculte, sa pazeasca poruncile Lui, sa-L iubeasca pe Dumnezeu, sa iubeasca toti oamenii, sa duca intru toate viata crestineasca. Precum ingerul este slujitor al lui Dumnezeu si il pazeste pe om intru toate caile sale ( Psalm 90, 11 ) si precum ingerul se supune voii lui Dumnezeu ( Psalm 102, 20-21 ) , la fel trebuie sa faca si omul credincios. Sa se supuna lui Dumnezeu si sa faca voia Lui. Si daca ingerul se bucura de intoarcerea pacatosului la pocainta ( Luca 15, 7-10 ) , asa se cuvine sa faca si omul credincios. Sa se bucure de intoarcerea celor rai la pocainta. Daca ingerii se ingrijesc de mantuirea oamenilor si le ajuta ( Facere 24, 7; Psalm 90, 11-12; Psalm 33, 7; Matei 4, 6 ) , asa sa faca si crestinii, mai ales pastorii de suflete, sa se ingrijeasca in tot chipul de mantuirea si intoarcerea la pocainta a sufletelor omenesti. Ingerii slavesc neincetat pe Dumnezeu ( Psalm 102, 20; Isaia 6, 3; Luca 2, 13-14; Apocalipsa 5,11 ) . La fel si credinciosii sunt datori sa slaveasca pe Dumnezeu, dupa cuvantul psalmistului : " Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea; pururea lauda Lui in gura Mea " ( Psalm 33, 1 ) . Si daca ingerul este pururea veghetor spre tot lucrul bun, apoi si omul credincios este dator neincetat sa vegheze cu mintea sa si sa ia aminte ca potrivnicul nostru, diavolul, umbla ca un leu, cautand pe cine sa inghita " ( I Petru 5, 8 ) .

Asa de va face tot crestinul, se va afla impreuna lucrand cu ingerul sau pazitor la savarsirea tuturor faptelor bune.

230 In ce chip ajuta ingerul pazitor pe suflet in ceasul mortii si pana cand ramane langa el dupa moarte ?

Mai intai ingerul pazitor se roaga lui Dumnezeu pentru sufletul incredintat lui ca sa aiba sfarsit crestinesc si sa i se ierte toate pacatele. Apoi ii da in cuget credinciosului sa se impace cu toti, sa se spovedeasca din copilarie la preot, sa se impartaseasca cu Trupul Domnului si sa-si puna toate in buna randuiala. Iar in ceasul mortii lui, nu numai un inger il ajuta pe el, daca a facut fapte bune, ci mai multi. Acest lucru il spune Sfantul Efrem Sirul, zicand : " Au nu stiti, fratii mei, ce fel de frica si de nevoie avem sa patimim in ceasul iesirii noastre din viata aceasta, cand se va desparti sufletul de trup ? Mare frica, mare taina se savarseste acolo. Ca vin la dansul ingerii buni si multime de oaste cereasca si toate puterile cele potrivnice si stapanitorii intunericului, amandoua partile voind sa ia sufletul si sa-l aseze si sa-i intocmeasca locurile lui. Deci, daca sufletul si-a castigat de aici fapte bune, in ziua iesirii lui, faptele bune pe care le-a castigat de aici se fac ingeri buni si il inconjoara pe dansul si nu lasa nici una din puterile potrivnice sa se atinga de el, ci il iau pe dansul cu bucurie si veselie impreuna cu ingerii, cantand cantari de biruinta lui Dumnezeu si il duc pe dansul la Stapanul Hristos, Imparatul slavei, si il inchina Lui impreuna cu toata puterea cereasca, si il duc de aici la loc de odihna, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, nici lacrimi, nici grija, ci viata nemuritoare si veselie vesnica, impreuna cu toti care au bineplacut lui Dumnezeu... " ( Sfantul Efrem Sirul, Cuvant pentru ca de-a pururea sa avem in minte ziua iesirii noastre din viata, tomul III ) . La cei pacatosi, spune Sfantul Efrem Sirul, faptele lor cele rele se prefac in ceasul mortii in ingeri rai si il insotesc pana e aruncat in focul gheenei, acuzandu-l pe el de acelea ce le-a facut si nu s-a pocait. Dupa moarte ingerul insoteste sufletul 40 de zile, impreuna cu alti ingeri, aratandu-i intai fericirea raiului si apoi muncile iadului. Apoi il duc pentru a treia oara in fata Prea Sfintei Treimi si i se hotaraste, pana la judecata de apoi, fie loc de odihna in rai, fie loc de osanda, dupa faptele sale. Din clipa aceea ingerul pazitor il paraseste pana la judecata viitoare.

Iar cum sufletul trece prin vamile vazduhului dupa moarte, acelasi sfant parinte Efrem ne arata, zicand : Atunci, luand ingerii sufletul se duc prin vazduh, intru care stau incepatoriile, stapaniile si tiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, luatorii de seama si zapcii care, intampinand pe suflet in vazduh, il iscodesc si aduc inaintea omului pacatele si zapisele cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele facute cu lucrul, cu gandul si cu aducerile aminte. Multa este frica; mult cutremur ticalosului suflet; nepovestita este nevoia care o patimeste atunci de la multimea milioanelor de vrajmasi, tinandu-se de dansii, frangandu-se, clevetindu-se, impingandu-se, oprind pe suflet ca sa nu se salasluiasca in lumina si sa intre in latura celor vii. Insa, sfintii ingeri luand pe suflet, il duc... " ( Ibidem, Cuvant pentru a doua venire si pentru judecata, tomul III ) .

Astfel, sfantul inger pazitor, dupa cum mai inainte am aratat, intotdeauna sta langa omul credincios, spre a-l pazi si a-l ajuta in viata. Inca si dupa moarte il insoteste pe suflet pana la 40 de zile.

231. La invierea cea de apoi va veni si ingerul pazitor al fiecarui om ?

In ziua infricosatei judecati, ingerul pazitor ajuta sufletul pe care l-a pazit in aceasta lume si calatoreste cu el inaintea infricosatului Judecator. Despre acest adevar se scrie in mai multe locuri, si mai ales la Canonul catre ingerul pazitor, unde se scrie asa : " Cand se va pune scaunul si cartile se vor deschide si Cel vechi de zile va sedea, si oamenii se vor judeca, si ingerii vor stainainte, si pamantul se va clatina, si toate se vor infricosa si se vor cutremura, atunci arata spre mine iubirea Ta de oameni si ma izbaveste de gheena, pe Hristos imblanzindu-L " ( Cantarea a VIII-a ) . Ingerul pazitor va conduce sufletul la invierea cea de apoi spre a-si cunoaste trupul sau din pamant, cum spune in viata Sfantului Vasile cel Nou din 26 martie.

232. Cum se bucura ingerii din ceruri pentru un pacatos care se pocaieste si in ce chip se intristeaza cand pacatuieste ?

Ingerii din ceruri se bucura cand se pocaieste un pacatos, asemenea Pastorului celui mare, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care a aflat oaia cea pierduta, adica neamul omenesc, zicand : " Bucurati-va impreuna cu Mine ca am aflat oaia cea pierduta " ( Luca 15, 6 ) . Acest lucru il descopera Mantuitorul si in pilda cu drahma cea pierduta. El arata bucuria ingerilor pentru cel ce se intoarce la pocainta prin cuvintele : " Va zic voua, asa se face bucurie inaintea ingerilor lui Dumnezeu pentru un pacatos care se pocaieste " ( Luca 15,10 ) . Iar cand omul pacattuieste, ingerul pazitor se intristeaza si plange pentru el, departandu-se de acel suflet pana cand iarasi se intoarce la Dumnezeu prin pocainta.

233. Care este cea mai inalta intelepciune a crestinului ?

Dupa Sfantul Vasile cel Mare, cea mai inalta intelepciune a crestinului este sa cugete de-a pururea la ceasul mortii. Iar dupa Sfanta Scriptura, cea mai inalta filosofie a crestinului este frica de Dumnezeu ( Psalm 1, 1-4; 110, 10; Iov 18, 28; Pilde 15, 33 ) . Frica de Dumnemu este neaparat trebuincioasa pentru cinstirea lui Dumnezeu ( Psalm 5, 7 ) si pentru slujirea lui Dumnezeu ( Deuteronom 6, 13; 10, 20; Psalm 2, 11; Evrei 12, 20 ) . Frica de Dumnezeu este necesara pentru dobandirea mantuirii noastre ( Filipeni 2, 12; Pilde 28, 14 ) ; pentru pazirea poruncilor lui Dumnezeu ( Deuteronom 6, 24; 8, 6; 10, 12-13 ) ; pentru ferirea de pacate ( Exod 20, 20; Psalm 4, 4; Pilde 14,16;16, 6; Iov 1, 8; 2, 3 ) ; pentru dobandirea sfinteniei ( II Corinteni 7, 1 ) ; pentru a carmui sufletele cu dreptate ( Exod 18, 21; II Regi 23, 3 ) ; pentru a judeca drept ( II Paralipomena 19, 6-9 ) . De aceea Sfanta Scriptura ne invata sa umblam intru toate cu frica lui Dumnezeu, sa facem toate cu credinta si cu frica de Dumnezeu ( II Paralipomena 19, 9; Efeseni 5, 21; Coloseni 3, 22 ) .

234. Ce trebuie sa intelegem prin cuvintele : " Adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi " ? ( Isus Sirah 7, 38 ) .

Aceste cuvinte ne invata ca de-a pururea sa avem in minte pe langa frica de Dumnezeu si cugetarea mortii. Insa aceasta la noi, cei incepatori in fapta buna, caci cei ce sunt sporiti prin darul lui Dumnezeu dobandesc in locul fricii de moarte dragostea de Dumnezeu. Acestia nu mai au frica de moarte deoarece dragostea scoate afara frica ( I Ioan 4, 18 ) . Iar cele mai de pe urma ale omului, dupa Sfintii Parinti, de care trebuie sa ne aducem aminte in toata viata, sunt : ceasul mortii, adica despaitirea sufletului de trup, trecerea sufletului pe la vamile vazduhului, starea sufletului inaintea Prea Sfintei Treimi si hotararea care i se va da, adica raiul sau iadul.

235. Ce intelegem prin moarte ?

Prin moarte intelegem doua lucruri : moarte fizica, adica despartirea sufletului de trup, si moartea duhovniceasca, adica calcarea poruncilor lui Dumnezeu, care ucide si sufletul si trupul omului pacatos. Omul insa nu moare niciodata cu sufletul, ci numai cu trupul. Caci sufletul este creat de Dumnezeu nemuritor, fie ca ajunge in rai sau in iad, dupa faptele lui. Moarte sufletului este pacatul, dupa cuvantul : " Plata pacatului este moartea " ( I Corinteni 15, 56; Iezechiel 18, 4, 20; Romani 1, 32; 6,16 etc. ) .

236. Ce intelegem prin judecata particulara si unde se aseaza sufletele oamenilor dupa moarte ?

Sunt doua feluri de judecati ale oamenilor. Cea dintai este judecata numita particulara, adica personala, ce se va face indata dupa moarte, cand fiecare suflet trece prin infricosatele vami ale vazduhului si sta inaintea Dreptului Judecator, spre a i se hotari loc de odihna sau de osanda provizorie, dupa faptele lui, pana la a doua venire a lui Hristos. A doua este judecata de apoi sau generala, a tuturor oamenilor, care va avea loc la sfarsitul veacurilor, cand se vor alege cei buni de cei rai si vor merge cei buni intru imparatia lui Dumnezeu, " si asa pururea cu Domnul vor fi " , iar cei rai vor fi aruncati in focul cel vesnic ( Matei 25, 31-46 ) .

Cat despre locul unde se aseaza sufletele oamenilor dupa moarte, potrivit cu pilda bogatului nemilostiv si saracului Lazar ( Luca 16,19-31 ) , Sfanta Biserica ne invata asa : timp de doua zile dupa moarte sufletul este purtat de ingerul pazitor peste tot in lume, pe unde a trait si a facut fapte bune sau rele si isi aminteste de toate cele din pruncie pana in ceasul mortii. In a treia ei este dus la Dumnezeu, iar la 40 de zile i se randuieste loc de odihna sau osanda. In Pravila Mare de la Targoviste, capitolul 162, spune ca " sufletul, de multa dragoste a trupului ( sau ) , caci s-a despartit de dansul, uneori merge la casa aceea unde a fost in viata, iar alteori la mormantul unde este trupul ingropat. Iar imbunatatitul si dreptul suflet merge pe la locurile unde avea obiceiul sa se roage pentru mantuirea lui si face doua zile pe pamant. Iar a treia zi merge sufletul impreuna cu ingerul sau la cer si sta inaintea groaznicutui scaun si se inchina inaintea lui Dumnezeu. Pentru aceea se face a treia zi Sfanta Liturghie si pomana pentru cel mort. Iar daca se inchina lui Dumnezeu merge cu ingerul de ii arata bogatele si frumoasele lacasuri ale sufletelor dreptilor si ale sfintilor care au facut voia lui Dumnezeu in lume. Toate acestea le vede sufletul atunci ( de la a patra pana la a noua zi ) . Iar a noua zi merge iar de se inchina lui Dumnezeu. Pentru aceasta se face Litughie si pomenire la a noua zi. Apoi il duce ingerul si ii arata toate muncile cele de dedesubt ( din iad ) pana la 40 de zile, ( cand se inchina a treia oara Prea Sfintei Treimi ) . Pentru aceasta se fac liturghii si pomeniri ( pentru cei morti ) la 40 de zile. Iar de acum incolo, dupa lucrurile care le-a facut ii da lui de se odihneste, pana va veni Hristos sa judece lumea si sa-i dea sau sa-i plateasca fiecaruia dupa lucrurile lui " .

Aceasta este Traditia Bisericii si acesta este rolul slujbelor ce se fac pentru cei raposati.

237. Ce deosebire este intre rai si imparatia lui Dumnezeu ?

Sfantul Ioan Damaschin, in Dogmatica sa, spune ca " raiul este material si spiritual si in el stau sfintii pana la sfarsitul lumii " . Dupa judecata de apoi dreptii vor intra impreuna cu Hristos intru imparatia cerurilor. In rai sfintii si dreptii nu se impartasesc direct de slava Prea Sfintei Treimi, ci numai in parte. Iar cand vor " intra intru slava Sa " , atunci " vor fi pururea cu Domnul " . In rai stau dreptii numai provizoriu, temporar, pana la infricosata judecata generala; iar in imparatia lui Dumnezeu petrec vesnic impreuna cu ingerii, in lumina cea neinserata a Prea Sfintei Treimi. In rai sufletele pot fi mutate dintr-o stare de fericire in alta, potrivit cu faptele facute pe pamant, care ajuta la mantuirea altora in vreme indelungata si potrivit cu rugaciunile si milosteniile ce se fac pentru ele; iar in imparatia lui Dumnezeu toate sunt desavarsite si vesnice. Raiul este o gradina dumnezeiasca, cu pomi, cu flori, cu pasari ceresti, cu fericire nedeplina, situata " in cer " . Iar imparatia lui Dumnezeu este insusi locul slavei, unde se afla scaunul Prea Sfintei Treimi, situata deasupra cerurilor, in " cerurile cerurilor, despre a carei slava nimeni nu poate vorbi; nici om, nici inger, nici insusi Sfantul Pavel, care a fost rapit pana la al treilea cer ( II Corinteni 12, 3-4 ) . Asadar, primul om a pierdut prin pacat raiul, o gradina cereasca, iar prin credinta in Iisus Hristos si prin sfintenie va dobandi, nu o gradina, nu raiul cel dintai, ci insasi imparatia slavei lui Dumnezeu.

Cuviosul Nicodim Aghioritul, in talcuirea Epistolei a doua catre Corinteni, spune ca " dupa slava, altul este cerul si altul este raiul. Iar dupa alegorie si analogie, poate este acelasi sau poate nu este acelasi... " . Sfantul Maxim Marturisitorul explica mistic cele trei ceruri la care poate ajunge omul indumnezeit. Intaiul cer este sfarsitul a toata fapta buna. Al doilea cer este inaltarea mintii si cunostintei la cele dumnezeiesti, atat simtite cat si gandite. Al treilea cer este teologia, prin care ajunge cel desavarsit, cu ajutorul darului Sfantului Duh, la starea de contemplatie, adica la rapirea mintii si la intelegerea tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de cunostinta. Unii din Sfintii Parinti zic ca Apostolul Pavel a fost rapit in rai, adica la al treilea cer al cunoasterii dumnezeiesti, fiindca i s-au vestit cuvintele tainice si negraite despre rai, care si pana astazi sunt ascunse pentru noi. Adica, ce este pomul viietii cel din mijlocul raiului; ce este pomul cunostintei binelui si raului; ce au fost heruvimii si sabia de vapaie care pazea usa Edenului; ce au fost pomii din care a randuit Dumnezeu sa manance Adam, si altele pe care le-au talcuit Sfintii Parinti, insa nu asa cu amanuntul.

Raiul este loc foarte laudat pentru frumusetea lui. Acolo a fost rapit Sfantul Pavel si a auzit cantari " pe care nu este cu putinta omului a le vorbi " ( II Corinteni 12, 4 ) . Acolo sunt Enoh si Ilie; acolo este talharul de pe cruce; acolo este " sanul lui Avraam " in care a intrat Lazar si unde sunt asezate de catre ingeri toate sufletele dreptilor si sfintilor, in loc de odihna, pana la judecata cea viitoare, cand li se va da imparatia cerurilor ( Kiriacodromion, Talcuirea evangheliei cu bogatul si saracul Lazar ) .

238. Care sunt insusirile sufletului dupa moarte ?

Sufletul, dupa despartirea de trup, isi pastreaza insusirile sale date de Dumnezeu, ca : memoria, cugetarea, gandirea, intelegerea, vointa libera etc. In schimb unele facultati ca : placerea, mahnirea, frica, mania, imaginatia, activitatea si cele de acest fel, dincolo nu lucreaza ca aici, unde sufletul este in legatura cu trupul acesta patimas. Toate aceste facultati dupa moarte se induhovnicesc, asemenea trupurilor celor duhovnicesti, dupa cuvantul Sfantului Pavel care zice : " Seamana-se trup sufletesc, scula-se-va trup duhovnicesc " ( I Corinteni 15, 44 ) . Patru sunt insusirile trupului inviat din morti, dupa Sfantul Apostol Pavel : nestricaciunea, cinstea, puterea si duhovnicia ( I Corinteni 15, 42-44 ) . Iar insusirile sufletului sunt cele aratate mai sus, care raman vesnic cu el, fie ca sufletul este in rai sau in iad. In schimb, insusirile firesti ale trupului omenesc, precum puterea seminala, cea hranitoare si simtitoare, dupa moarte nu le mai are sufletul, deoarece trupurile duhovnicesti in rai nu mai au nevoie de mancare si bautura, cum spune Sfantul Pavel : " Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant " ( Romani 14, 17 ) .

239. Sufletele dreptilor se cunosc intre ele in rai ? Dar ale pacatosilor din iad ? Ce legatura este intre cei din rai cu cei din iad si cu cei de pe pamant ?

Ca dreptii se cunosc in rai, despre aceasta nu poate fi nici o indoiala. Acest lucru il arata insusi Mantuitorul in pilda cu bogatul nemilostiv si saracul Lazar, unde spune : " Si in iad, ridicandu-si bogatul ochii sai, vede pe Avraam de departe si pe Lazar la sanurile lui " ( Luca 16, 23 ) . Dar nu numai ca se vad, ci intelegem din Sfanta Evanghelie ca se aud unii pe altii. Ca iata ce zice bogatul din iad catre Avraam : " Parinte Avraam, miluieste-ma si trimite pe Lazar... " . In Kiriacodromion scrie urmatoarele, la talcuirea acestei evanghelii : " Cei pacatosi vad pe cei drepti, nu numai pe cei cunoscuti ci si pe cei necunoscuti. Vad cei pacatosi si pe cei nedreptatiti de dansii, insa " de departe " . Ca foarte departe sunt ei de imparatia lui Dumnezeu si de fericirea cea vesnica. Vede bogatul cel nemilostiv, pe Avraam cel milostiv si iubitor de straini si pe Lazar cel nemiluit de dansul. Egipteanca cea inversunata ( femeia lui Putifar ) vede pe Suzana cea curata si pe Iosif pe care l-a suparat si napastuit. Izabela cea nedreapta vede pe Ilie cel drept si pe Navute pe care l-a nedreptatit. Iar Neron tiranul vede pe Constantin imparatul, cel intocmai cu Apostolii, pe Petru, pe Pavel si pe ceilalti sfinti pe care i-a omorat. Aceasta o adevereaza si cuvantul Domnului, care zice : " Vedea-vor pe Acela care L-au impuns " ( Ioan 19, 37 ) " . Iar aceasta mai pe larg o zice inteleptul Solomon, graind : " Atunci va sta dreptul cu indrazneala multa inaintea fetei celor ce l-au necajit pe el si a celor ce au lepadat ostenelile lui si vazand se vor tulbura cu frica groaznica si se vor minuna de vederea cea preaslavita " ( Intelepciunea lui Solomon 5, 1-2 ) .

Deci, legatura dintre cei din rai cu cei din iad aceasta este, ca se vad si se aud unii pe altii " de departe " , ca cei din iad se roaga si cer ajutor celor din rai ca sa fie scapati de osanda. Iar cei de pe pamant sunt in legatura duhovniceasca de dragoste cu toti cei raposati, indiferent unde ar fi si fac rugaciuni si milostenii pentru izbavirea lor din munci. Datorita acestora si mai ales Sfintei Liturghii si dezlegarilor ce se fac in Biserica pentru cei raposati, este posibila iesirea unor suflete din iad, spre a intra in rai, prin mila prea bunului nostru Dumnezeu. Dar numai pana la judecata cea de apoi, dupa care nimic nu se mai poate face pentru cei aruncati in muncile iadului. Cei din iad vad si pe cei de pe pamant si se cunosc intre ei, dar nu se pot ajuta cu nimic ( Luca 16, 28-31 ) .

240. Ce trebuie sa intelegem prin cuvintele Domnului, Care zice : " Ma sui sa va pregatesc voua loc " si " In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt " ? ( Ioan 14, 2 ) .

Mantuitorul nostru Iisus Hristos S-a suit la ceruri sa gateasca loc celor ce vor crede in El si vor lucra poruncile Lui. Si aceasta gatire este despartita dupa masura faptelor bune ale fiecaruia, zice Sfantul Andrei al Cezareei in talcuirea Apocalipsei, la Cuvantul VI. In ce consta " pregatirea " de loc din ceruri, ramane o taina a lui Dumnezeu. Ea insa arata dragostea desavarsita a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh pentru omul impodobit cu fapte bune, care devine fiu al lui Dumnezeu dupa dar.

Iar cat priveste multele locasuri care sunt in " casa Tatalui " , adica in ceruri, auzi pe Sfantul Efrem Sirul ce zice : " Multele locasuri ale Tatalui numeste Mantuitorul pe masurile mintilor celor ce salasluiesc in latura aceea ( in rai ) , adica pe despartirile si deosebirile intru care cu mintea se vor desfata. Ca nu cu deosebirea locurilor, ci cu randuiala darurilor a zis Domnul multe lacasuri. Caci precum din razele soarelui acestuia simtit, dupa curatirea puterii celei vazatoare ( fiecare ) se desfateaza... asa si in veacul viitor toti dreptii si sfintii se vor salaslui intr-o bucurie cu nedespartire si fiecare, dupa masura sa, dintr-un soare gandit se straluceste si dupa vrednicie trage pe bucurie si veselie " ( Tomul III, Cuvant pentru fericitele lacasuri ) .

241. Dumnezeu, Care stie mai inainte de nastere cine se mantuieste, de ce nu sileste pe om sa mearga pe calea mantuirii ?

Da, Dumnezeu stie toate mai inainte de nasterea noastra. El stie care din oameni se vor mantui si care se vor osandi. Dar nu le hotaraste toate mai dinainte, ci lasa la voia lor libera. Ca daca l-ar sili pe om pe calea mantuirii, i-ar rapi libertatea si vointa si omul nu ar mai avea nici o plata dincolo. Adica, omul si-ar pierde calitatea sa de om, de fiinta libera si, deci, si-ar pierde si rasplata si mantuirea. Ca Dumnezeu nu este spargator de usi, ci numai bate la usa inimii fiecaruia, iar a deschide este in voia libera a omului. Auzi ce zice Domnul : " Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra si voi cina cu el si el cu Mine " ( Apocalipsa 3, 20 ) . Iata, dar, ca Dumnezeu nu forteaza usa, adica voia libera a omului. Dumnezeu stia mai dinainte ca cetatea Ninive se va pierde, pentru rautatile sale, dar nu a hotarat pierderea ei mai dinainte, asteptand intoarcerea oamenilor. Intoarcerea lor la pocainta a intors spre bine si hotararea lui Dumnezeu. ( Dupa Sfantul Ioan Gurd de Aur, Cuvant despre pocainta, din Impartire de grau ) .

Asadar, ramane la voia omului de a se incununa sau a se osandi, caci Dumnezeu " voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina " ( Isaia 45, 22; Matei 18,14; Ioan 3, 16; Timotei 2, 4; 3, 4; II Petru 3, 9 ) . La mantuirea fiecaruia dintre noi se cere o singura conditie : unirea voii noastre cu voia lui Dumnezeu si atunci niciodata nu ne vom osandi.

242. Cum poste ajuta Biserica sufletele credinciosilor dupa moarte ?

Zice Sfantul Simeon al Tesalonicului ca " mai mult decat orice alta slujba, sufletele raposatilor nostri sunt ajutate dupa moarte de Sfintele Liturghii si scoaterea de miride ( particele ) pentru ei " ( Tratat asupra tuturor dogmelor ) . Rugaciunile pentru morti se intemeiaza pe credinta, pe binefacerile aproapelui si pe incredere in pocainta celor raposati, cu care cei vii se prezinta inaintea Domnului ca o implinire a poruncii de a se iubi unii pe altii. De vor fi mici pacatele celui mort, atunci el se foloseste de liturghiile, rugaciunile si milosteniile ce se fac pentru el, adica il iarta Dumnezeu si-l scoate afara din iad. Iar de vor fi pacate mari si grele, pe care nu le-a spovedit in viata, atunci nu se iarta, ci numai se usureaza, caci Dumnezeu a inchis poarta raiului pentru el si nu-i foloseste la nimic, dar foloseste celor vii care le aduc cu vrednicie ( Pravila Mare de la Targoviste, 158 ) .

" Mirida care se scoate la Liturghie si pomenirea care se face pentru cel mort, il uneste pe cel mort cu Dumnezeu si-l impartaseste cu Dansul nevazut " ( Sfantul Simeon al Tesalonicului, cap. 6, p. 375 ) . Foloseste inca pentru sufletele celor raposati si pomenirile care se fac la 3, la 9 si la 40 de zile ( Ibidem 162 ) . Pomenirea mortilor se face pana la un an si pana la sapte ani. Cel ce a murit spovedit, dar nu si-a implinit canonul, este ajutat dupa moarte de slujbele Bisericii, de rugaciuni si de milostenii ce se fac pentru el. Iar dintre rugaciunile ce se fac pentru raposati, cele mai de folos sunt Sfintele Liturghii ( Sfantul Simeon al Tesalonicului, IX, 72; Pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie si Viata repausatilor ) . Daca cineva a murit spovedit, dar nu si-a facut canonul pe pamant, il face dincolo, in iad, si apoi este scos la odihna raiului.

243. Ce sunt si cate sunt la numar vamile vazduhului pe unde trec sufletele dupa moarte ?

Vamile vazduhului sau " tribunalele din vazduh, pe unde trec si sunt cercetate sufletele oamenilor dupa moarte, sunt formate din cete de ingeri rai, diavoli dintre cei mai infricosatori, care stau in calea sufletelor, le opresc, le vadesc pacatele facute, chiar si pe cele spovedite si parasite de multa vreme, pe cele savarsite in copilarie, in tinerete, la batranete, pe cele gandite si savarsite cu voie sau fara voie, pana in clipa mortii. Sfantul Apostol Pavel zice despre aceste cete diavolesti : " Ca nu ne este noua lupta impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva stapaniilor, a incepatorilor si stapanitorilor veacului acestuia " ( Efeseni 6, 12 ) . Asa precum si Sfanitul Pavel adevereste, ca cel ce a fost rapit pana la al treilea cer, precum si Traditia Bisericii, ne invata ca cetele diavolilor din vazduh sunt impartite in numeroase grupuri sau polcuri, dupa numarul patimilor si ale pacatelor de moarte. Fiecare ceata de ingeri rai, una mai infricosatoare decat alta, are in fruntea sa un inger cumplit, avand misiunea sa cerceteze sufletul de un anumit pacat. Adica, de cand l-a facut, cum l-a facut, de cate ori, in ce imprejurare, daca l-a marturisit sau nu la preot, daca a facut sau nu canon pentru el, daca l-a parasit, daca a indemnat si pe altii sa-l faca sau nu. Cele mai grele vami, unde cad cei mai multi crestini sunt vamile desfranarii, betiei, uciderii de copii, mandriei, necredintei, osandirii altora, lenevirii, zgarceniei, urii, lacomiei si eresurilor.

Cat despre numarul exact al acestor vami, sau cum anume sunt asezate in vazduh, ramane o taina a lui Dumnezeu. Unii sfinti, si mai ales Sfantul Vasile cel Nou de la 26 martie, numara 20 de vami ale vazduhului, pentru principalele pacate de moarte. Altii numara 24. Noi nu trebuie sa iscodim tainele lui Dumnezeu. Numai atat trebuie sa stim ca " pentru tot cuvantul desert vom da seama " . De aceea trebuie sa parasim tot pacatul, sa ne marturisim la duhovnici iscusiti, sa facem canonul dat, sa punem inceput bun, sa ne rugam neincetat, sa facem milostenie si sa alergam cat mai des la biserica. Prin acestea ni se iarta toate pacatele si se mantuiesc sufletele noastre de vamesii vazduhului si de muncile iadului.

244. De ce dezgroapa in unele parti mortii la sapte ani ?

Dupa traditia Bisericii mortii nu se dezgroapa niciodata, pana la judecata cea de apoi. Dar in unele locuri este obiceiul de a se dezgropa mortii la sapte ani, cand li se face pomenire la mormant. Se mai dezgroapa prin orase, unde nu este suficient loc prin cimitire si chiar in unele manastiri, iar osemintele calugarilor se depun in asa numitele " gropnite " , " cripte " , adica " osuare " , situate sub bisericile din cimitir, cum sunt la manastirile Neamt, Secu, Agapia, Varatec si altele.

Dezgroparea mortilor este benevola. De obicei se pastreaza traditia locului. Dezgroparea este obligatorie numai in trei cazuri : cand cel raposat a fost blestemat, sau a fost sub vreo legatura arhiereasca, sau a murit in pacate foarte grele. Daca sunt aflati neputrezi, este semn ca nu au fost iertati de Dumnezeu si este nevoie de multe rugaciuni si dezlegari ca sa fie iertati. Iar in alte cazuri nu trebuie sa le mai tulburam linistea celor pecetluiti pana la a doua inviere.

245. Care sunt semnele ce caracterizeaza moastele sfintilor ?

Moastele sfintilor aflate intregi in morminte sunt si raman permanent nestricacioase; sunt bine mirositoare; raspandesc buna mireasma; sunt uscate, usoare si au culoare galben-deschis, asemenea alunelor coapte; sunt placute la vedere; nu provoaca frica, ci bucurie duhovniceasca; sunt asemenea omului care doarme linistit, si izvorasc din ele felurite minuni si vindecari de boli, spre slava lui Dumnezeu ( a se vedea si Pidalion 1, fila 444 ) . Cele mai recente sfinte moaste descoperite in vara anului 1980 in pustiul Hozeva, din valea Iordanului, sunt moastele unui mare sfant si sihastru roman, moldovean, Cuviosul ieroschimonah Ioan Iacob " Hozevitul " . In prezent sfintele lui moaste, intregi si bine mirositoare, sunt asezate intr-un sicriu frumos si depuse in biserica manastirii Sfantului Gheorghe Hozevitul, din apropiere de Ierihon.

246. Parinte Cleopa, de ce trebuie sa fie sfarsitul lumii ?

Spun Sfintii Parinti ca pentru patru pricini trebuie sa fie sfarsitul lumii. Ca sa se arate dreptatea lui Dumnezeu in toata desavarsirea ei; ca sa se arate nedreptatea oamenilor fata de poruncile lui Dumnezeu; sa se pedepseasca pacatele si faradelegile lumii de la intemeierea ei pana la sfarsitul veacurilor si ca sa se rasplateasca faptele bune ale dreptilor pe masura credintei si a rabdarii lor.

247. Cand va fi sfarsitul lumii ?

Nimeni nu stie cand va fi sfarsitul lumii. Aceasta este o mare taina a lui Dumnezeu. Odata ucenicii au intrebat pe Iisus Hristos cand va fi sfarsitul lumii. Iar Domnul le-a raspuns : " De ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal " ( Matei 24, 36; Marcu 13, 32; Luca 17, 20 ) . Mantuitorul ne spune ca sfarsitul va veni fara de veste, precum a venit ; candva si potopul. " Precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului. Caci, precum in zilele acelea dinainte de potop, oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului " ( Matei 24, 37-39 ) . De aceea, intotdeauna trebuie " sa priveghem " , sa fim pregatiti prin pocainta si fapte bune si sa stam in asteptarea Mirelui Hristos, precum stateau fecioarele cele intelepte, ca nu stim in care straja din noaptea vietii noastre va veni, " ca in ceasul in care nu gandim Fiul Omului va veni " ( Matei 24, 42-44 ) . Insa Domnul nu ne-a lasat cu totul in nedumerire. El ne-a spus ca mai inainte de venirea Sa " in slava, sa judece viii si mortii " , cum spune la Crez, vor urma numeroase semne intre oameni, pe pamant si in univers, care vor prevesti apropierea venirii lui Hristos. Dupa aceste semne vom cunoaste cat de aproape este venirea Domnului la judecata.

248. Care sunt cele mai importante semne premergatoare venirii lui Hristos la Judecata de apoi ?

Ni le-au aratat in Vechiul Testament mai ales marii profeti Isaia, Iezechiel si Daniil, iar in Noul Testament, Sfintii Apostoli Petru, Pavel si Ioan, in Apocalipsa. Dar cel mai clar ni le-a prevestit Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, prin Sfintii Evanghelisti ( Matei 24; Marcu 13; Luca 21 ) .

249. Ce trebuie sa facem noi crestinii ca sa aflam mila in ziua Judecatii lui Hristos ?

Sa facem mila, ca sa aflam mila. Mantuitorul ne va intreba mai intai de faptele milei crestine, precum citim la Sfantul Evanghelist Matei, in capitolul 25, versetele 31-46. Apoi sa pastram cu sfintenie dreapta credinta in Iisus Hristos, asa cum am mostenit-o de la Sfintii Apostoli. Sa ne pazim de " proorocii si hristosii mincinosi " , care sunt crestini razvratiti ce se rup de Trupul Bisericii lui Hristos. Pe langa dreapta credinta sa ascultam de Sfanta Biserica si de pastorii nostri sufletesti; sa ne rugam mai mult; sa ne spovedim des, sa parasim tot pacatul care ne desparte de Dumnezeu, sa traim cu totii in dragoste, " caci dragostea niciodata nu cade " ( I Corinteni 13, 8 ) si sa rabdam toate necazurile si incercarile vietii, caci ne spune Hristos : " cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui " ( Matei 24, 13 ) .

250. Cum trebuie sa intelegem semnul apocaliptic 666, de care se vorbeste in Apocalipsa, capitolul 13, versetul 18 ?

Numarul 666 este un numar alegoric, simbolic. Unele grupari sectare cred, in mod literal, ca va fi o " pecete " pusa pe fruntea sau pe mana dreapta a anumitor crestini vrednici de pedeapsa. In Biserica Ortodoxa, cel mai bine explica sensul acestui numar Sfantul Andrei, episcopul Cezareei. Astfel, primul 6 - spune acest sfant - simbolizeaza mania fara judecata; al doilea 6 simbolizeaza mintea plina de tulburare; iar al treilea 6 simbolizeaza pofta fara ratiune. Toate aceste trei patimi vor stapani pe multi crestini in veacul de pe urma, adica razbunarea, necredinta si desfranarea.

251. Prin sfarsitul lumii intelegem distrugerea generala a universului sau numai o reinnoire a lui ?

Nu va fi distrusa lumea materiala, pamantul si intreg universul, ci numai se va reinnoi, se va curati, dupa care " va fi cer nou si pamant nou " ( Apocalipsa 21, 1 ) . La fel spune si psalmistul David : " Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului " ( Psalm 103, 31; II Petru 3, 13 ) . Este pacat sa credem ca Dumnezeu va distruge definitiv zidirea Lui pe care a facut-o cu mainile Sale si a zis " ca este buna foarte " . Sfintii Parinti au hotarat si ei ca " cine va zice ca la sfarsitul lumii va fi distrus desavarsit pamantul si universul - care este zidirea lui Dumnezeu - sa fie anatema " .

252. De ce trebuie sa invie trupurile tuturor oamenilor la Judecata de apoi ?

Trupurile tuturor oamenilor, de la primul Adam pana la ultimul nascut din femeie trebuie sa invie la Judecata de apoi ca sa stea inaintea tronului lui Iisus Hristos ( Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10 ) si ca sa ia fiecare suflet si trup plata sau osanda, dupa faptele care le-a lucrat cu trupul si sufletul in viata aceasta de acum ( Iov 31, 11; Pilde 24, 12; Ieremia 17, 10; 32, 19; Iezechiel 18, 20; Matei 25, 35-45; Romani 2, 6; Iacob 2,13; I Petru 1, 17 ) . Invierea dreptilor se va face pentru a invia cu trupuri duhovnicesti si nestricacioase, asemenea trupului lui Hristos ( Romani 6, 5; I Ioan 3, 2; Filipeni 3, 21 ) . Nu vor fi doua randuri de invieri, a celor drepti mai intai, pentru a imparati cu Hristos o mie de ani si apoi a celor pacatosi, cum invata ereticii hiliasti ( milenaristi ) . Ci toti vor invia odata " la trambita arhanghelului " . Trupurile oamenilor trebuie sa invie, sau spre osanda, sau spre slava vesnica. ( Daniel 12, 2-3 ) .

Trupurile dreptilor vor invia spre a fi proslavite cu cele patru insusiri ale trupurilor ceresti, de care spune Sfantul Apostol Pavel, adica cu nestricaciunea, cu puterea, cu slava si cu duhovnicia ( I Corinteni 15, 42-49 ) . Trupurile dreptilor vor invia ca sa poarte chipul trupului celui ceresc al lui Hristos, precum in lumea aceasta au purtat chipul trupului cel pamantesc ( I Corinteni 15, 48 ) . Iar trupurile celor pacatosi vor invia spre munca vesnica ( Matei 25, 46 ) si " spre a se cunoaste din asezarea fetei lor vina lor si pacatele care le-au facut " ( Usa pocaintei ) . Trupurile dreptilor vor invia ca sa fie proslavite de Hristos, pe Care L-au purtat in inima lor pe pamant, ostenindu-se la toata fapta cea buna, dupa invatatura Evanghelii. Iar trupurile pacatosilor vor invia ca sa se arate intunecate si grozave la vedere, ca cele ce au facut lucrurile intunericului si au purtat in ele pe diavolul, care este intuneric si inselaciune ( Usa pocaintei, cap. 3 ) .

253. Cand si unde va fi judecata viitoare ?

Intrebi cand va fi Judecata de apoi ? Ne este de ajuns sa stim ca Dumnezeu a hotarat o zi pentru judecata cea viitoare ( Isaia 2, 12; 34, 8; Fapte 17, 31; Romani 2, 16; Matei 11, 22-24 ) , care va fi sfarsitul lumii acesteia ( Matei 24, 1-26 ) . Iar cand va veni ziua Judecatii de apoi, sa auzim pe Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care zice : " Iar de ziua si ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal " ( Matei 24, 36 ) . Iar de locul unde va fi judecata, stim din gura Sfantului Apostol Pavel, ca va fi in vazduh si in nori ( I Tesaloniceni 4, 17; Ioan 3, 17, 24; I Corinteni 15, 51 ) . Dupa marturia sfantului prooroc Ioil, locul judecatii va fi in Valea Plangerii, adica in Valea lui Iosafat de langa Ierusalim : " Si voi aduna toate neamurile, zice proorocul, si le voi pogori pe ele in Valea lui Iosafat si ma voi judeca cu ele acolo " ( Ioil 4, 12 ) . Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca locul judecatii de apoi va fi " afara oareunde de toata lumea aceasta, precum socotesc eu. Ca precum temnitele imparatilor si ocnele departe sunt puse, asa si gheena va fi afara de lumea aceasta, " ( Impartire de grau, Cuvant despre judecata ce va sa fie ) . Asadar, din marturiile sfintilor prooroci si Apostoli si din invatatura Evangheliei lui Hristos, se arata atat de luminat ca este judecata si osanda vesnica pentru cei pacatosi. Iar de locul unde va fi judecata si gheena focului vesnic ne spune cel mai clar Sfantul Apostol Pavel, ca va fi in vazduh ( I Tesaloniceni 4, 17 ) .

254. Dupa care legi se vor judeca toate semintiile pamantului ?

Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca dupa patru legi vor fi judecati oamenii la infricosatoarea Judecata de apoi :

a. Cei care au trait de la Adam pana la darea legii pe Muntele Sinai, vor fi judecati de Hristos dupa legea constiintei data omului din nastere, numita si legea morala sau legea firii. Prin constiinta, care este glasul lui Dumnezeu in om, fiecare stie ce este bine si ce este rau. Dupa aceasta lege s-a condus lumea pana la Moise ( Romani 2,14-15 ) .
b. A doua lege dupa care se vor judeca oamenii dinainte de Hristos si toti cei ce nu cred in Hristos, este legea zidirilor, a intregii creatii care ne sta pururea in fata si ne spune ca este facuta atat de minunat de un Creator nevazut, de Dumnezeu. " Lumea vazuta, spune Sfantul Vasile cel Mare, este scoala a sufletelor celor cuvantatoare " , este Biblia nescrisa a tuturor oamenilor ( Romani 1, 20; Filocalia, vol. X, Cuvantul 5, pag. 43; Exaimeron, Cuvantul 1, Bucuresti, 1826 ) .
c. A treia lege, dupa care se vor judeca numai evreii, este legea scrisa a lui Moise, care s-a dat pe muntele Sinai ( Romani 2, 12 ) .
d. A patra lege este Legea darului sau Evanghelia, data noua de Hristos, dupa care se vor judeca toate popoarele crestine ( Ioan 12, 48; Romani 2, 1-6; Iacob 2, 12 ) .
Daca cineva se leapada de botezul crestin este un apostat, adica lepadat de Dumnezeu si nu are iertare in veci, iar la judecata va fi mai greu pedepsit decat un pagan care nu a stiut pe Hristos. Sfintii parinti spun ca paganii nu se pot intoarce usor la credinta in Hristos pentru ca n-au cunoscut pe Dumnezeu. Tot ei spun ca cei ce au gresit in Legea darului, ca crestini, mai greu si mai tare se vor pedepsi decat paganii care au gresit dupa legea firii.

255. Intrucat dreptii din rai sunt mantuiti, pentru ce trebuie sa innvie si ei din morti si sa fie judecati a doua oara in ziua de apoi ?

Pentru ca in ceasul mortii au fost judecati provizoriu si fara trup, iar la judecata de apoi vor fi judecati cu tot cu trup. Adica, va fi judecat si trupul pentru faptele lui, ca sa nu ramana nici el nejudecat si nerasplatit sau neosandit. Apoi, pentru ca de la judecata particulara pana la cea de pe urma, faptele bune facute de cei drepti pe pamant le agonisesc mai multa rasplata si odihna intru imparatia lui Dumnezeu, care li se va da in ziua cea mare a judecatii. La fel si cu cei pacatosi, faptele lor rele de pe pamant le agonisesc dupa moarte, prin sminteala, mai multa osanda care li se va da la judecata de apoi.

Deci, la judecata viitoare se vor judeca si dreptii si pacatosii ( Ecclesiast 3, 17; II Petru 2, 9 ) " si toti vom sta inaintea divanului lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce-a lucrat prin trup " ( Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10 ) . Asadar, dreptii se vor judeca spre a avea " marturia lui Hristos inaintea Tatalui " ( Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12, 8; Apocalipsa 3, 5 ) si spre a primi rasplata cea vesnica; iar pacatosii vor invia spre a primi osanda cea vesnica, dupa faptele lor ( Matei 13, 43; 25; 46; Ioan 5, 29; Romani 2, 7-10; II Timotei 4, 8; I Petru 5, 4; Apocalipsa 11, 18 ) . Dreptii, dupa judecata de apoi, nu mai primesc raiul in care au fost pana atunci, ci primesc imparatia lui Dumnezeu unde " vor straluci ca soarele " intru lumina Prea Sfintei Treimi ( Matei 25, 4, 34; 43 ) .

256. De ce se cerceteaza la judecata de apoi numai faptele milosteniei iar celelalte fapte nu, dupa cum spune Evanghelia dupa Matei, capitolele 25, 34-45 ?

Sa nu zicem ca la judecata de apoi nu se intreaba si celelalte fapte bune. Sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului, Care zice : " De nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor ( Matei 5, 20 ) . Sa ne aducem aminte ca imparatia cerurilor este a celor saraci cu duhul ( Matei 5, 3 ) si a celor ce sunt prigoniti pentru dreptate ( Matei 5, 10 ) . Sa ne aducem aminte ca numai cei ce vor ajunge la nevinovatia si curatia pruncilor " vor intra intru imparatia cerurilor " ( Matei 18, 3; 19, 14; Marcu 10, 14; Luca 18, 16 ) . Sa ne aducem aminte " ca prin multe scarbe si necazuri ni se cade noua a intra intru imparatia lui Dumnezeu " ( Fapte 14, 22 ) . Iar Sfantul Apostol Pavel zice : " Nu va amagiti : nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahienii, nici sodomitii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici ocaratorii, nici rapitorii, nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu " ( I Corinteni 6, 9-10 ) . La Efeseni, intareste din nou acest lucru zicand : " Aceasta sa stiti ca tot desfranatul, sau necuratul, sau lacomul, care este slujitor idolilor, nu are mostenire intru imparatia lui Hristos si Dumnezeu " ( Efeseni 5, 5 ) . Iar la Apocalipsa zice : " partea celor fricosi si necredinciosi, si pacatosi, si spurcati, si ucigasi, si desfranati, si fermecatori, si inchinatori la idoli, si a tuturor celor mincinosi este iezerul care arde cu foc si pucioasa, care este moartea a doua " ( Apocalipsa 21, 8 ) . Si Pavel adauga in alt loc : " Nu stiti oare ca nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu ? " ( I Corinteni 6, 9 ) . Iar Domnul zice : " pentru tot cuvantul desert pe care il vor grai oamenii vor da seama in ziua judecatii " ( Matei 5, 22;12, 36-37; Iuda 15 ) .

Asadar, de toate faptele cele bune si cele rele vom fi intrebati in ziua judecatii de apoi. Iar daca spune evanghelistul ca la judecata de apoi vom fi intrebati numai de cele sapte fapte ale milosteniei ( Matei 25, 34-45 ) , aceasta sa intelegem ca milostenia este una din fiicele dragostei, dupa cum zice si Sfantul Pavel ca " dragostea se milostiveste... " ( I Corinteni 13, 4 ) . Deci, intrucat dragostea este " legatura desavarsirii " ( Coloseni 3, 14 ) , sa intelegem ca din dragostea de Dumnezeu si cea de aproapele izvorasc toate faptele cele bune si ca cine are dragoste desavarsita acela a ajuns la " plinirea Legii " ( Romani 13, 8-10 ) , avand in sufletul sau cea mai mare fapta buna care " nu piere niciodata " ( I Corinteni 13, 8 ) . Caci in dragoste se cuprind toate faptele cele bune.

Pentru aceasta va intreba Domnul la judecata numai de milostenie, pentru ca cel ce este cu adevarat milostiv este si un izvor al dragostei de Dumnezeu si de oameni si lucrator a toata fapta buna.

257. De cate feluri este milostenia crestina ?

Milostenia crestina este de doua feluri : trupeasca, adica materiala si sufleteasca, adica duhovniceasca. Ambele milostenii izvorasc din dragostea de Dumnezeu si de aproapele.

258. Care sunt faptele milosteniei trupesti cele mai mari ?

Sunt cele aratate de Mantuitorul la Evanghelia judecatii de apoi ( Matei 25, 4-45 ) si anume : sa hranim pe cel flamand, sa adapam pe cel insetat, sa imbracam pe cel gol, sa cercetam pe cel bolnav si intemnitat, sa odihnim pe cel strain si care este in necaz.

259. Care sunt faptele milosteniei sufletesti ?

Sa intoarcem la dreapta credinta pe cei necredinciosi si eretici; sa intoarcem la pocainta pe cei pacatosi si instrainati de Dumnezeu; sa invatam cele bune pe cei nestiutori; sa mangaiem si sa sfatuim pe cei deznadajduiti, pe cei intristati si bolnavi; sa ne rugam pentru aproapele nostru, adica pentru tot omul care este in nevoi ( Filipeni 1, 19; Coloseni 4, 3; Iacob 5, 16 ) ; sa iertam din inima pe cei ce ne gresesc si sa nu ne razbunam pe ei ( Matei 5, 44-48; 18, 22 ) .

260. Care este cea mai mare fapta buna a iubirii de Dumnezeu ? Dar a iubirii fata de aproapele ?

Cea mai mare fapta buna a iubirii de Dumnezeu este " de a lua cineva crucea sa si a urma lui Hristos pana la moarte " ( Matei 10, 38; Luca 14, 27 ) , asa cum au facut sfintii mucenici, cuviosii, calugarii cei alesi si toti crestinii drepti. Iar fapta buna cea mai mare izvorata din iubirea de aproapele este " de a-si pune cineva sufletul ( viata ) pentru aproapele sau " ( I Tesaloniceni 2, 8; II Corinteni 12, 15; II Timotei 2, 10; I Ioan 3, 16 ) .

261. Rugaciunea pentru aproapele este o datorie sau o fapta de milostenie ?

Este si una si alta, caci toate faptele bune sunt o datorie a crestinilor fata de Dumnezeu si de oameni. Rugaciunea pentru aproapele este o dovada a dragostei crestine ( II Corinteni 9, 14 ) si o datorie duhovniceasca a fiecarui membru al Bisericii lui Hristos ( Efeseni 6, 18; I Timotei 2, 1; Iacob 5, 16 ) . Oricum am socoti, suntem datori sa ajutam pe aproapele nostru cu rugaciunea, cu cuvantul, cu sfatul, cu hrana, cu bani, cu tot ce putem si este.

262. Cum poate face milostenie saracul care nu are ce sa dea milostenie ?

Daca cineva este asa de sarac ca nu are nimic sa dea milostenie celui lipsit, unul ca acela este scutit de milostenia cea trupeasca, " ca daca nu avem, nu ni se cere " zice Sfantul Isaac Sirul. Insa milostenie duhovniceasca oricine poate si este dator sa faca cu aproapele. Adica sa se roage pentru cei in suferinta, sa-i indemne la biserica, sa le dea un pahar cu apa, sa le spuna un cuvant de mangaiere.

263. Calugarii sunt datori sa faca milostenie materiala ?

Cat priveste pe calugari " este mai mare lucru pentru ei sa fie saraci, decat sa miluiasca pe saraci " ( Filocalia, vol. IX, Cuvintele 16 si 17 din Scara Sfantului Ioan Scararul ) . Iar daca monahii vor uita fagaduinta lor de a fi saraci si vor aduna bani si alte averi, atunci prea obligati sunt sa faca milostenie la saraci, caci ei au dat juramant inaintea lui Hristos sa traiasca toata viata in saracie de buna voie. Pe calugarii care aduna bani si averi numai milostenia ii poate izbavi de osanda lui Dumnezeu. In legatura cu aceasta sa va spun o istorioara adevarata, scrisa in Prolog, volumul I, in 11 octombrie.

Era un egumen vestit la o manastire cu multi calugari. Acesta la inceput era foarte milostiv si iubitor de saraci. Pe toti care bateau la poarta manastirii ii primea, ii ospata, vorbea cu ei si le dadea cele de nevoie. Mai tarziu, a devenit iubitor de cinste omeneasca si a parasit milostenia si pe saraci. Se imprietenise cu oameni bogati, cu dregatori si boieri, carora zilnic le dadea ospete si se indeletnicea numai cu ei. Iata ca odata a venit la poarta manastirii un batran sarac si i-a spus portarului : " Parinte, spune-i egumenului ca a venit un frate al lui de departe cu multa osteneala si doreste sa vorbeasca cu dansul " . S-a dus portarul manastirii, dar egumenul ospata si vorbea cu bogatii. Cand i-a spus, a raspuns cu asprime portarului : " Nu ma supara acum. Nu ma vezi vorbind cu oamenii ? Pentru ce ai slobozit pe acest sarac in manastire ? " . Auzind acel sarac nu s-a tulburat, ci a stat in asteptare la poarta pana seara. Dupa cinci ceasuri a venit la egumen un oarecare om bogat si l-a intampinat egumenul in poarta. Atunci i-a spus saracul acela; " Am a-ti spune un cuvant, parinte " . Dar egumenul nu l-a bagat in seama, ci l-a lasat la poarta si s-a dus la cina cu bogatul. Apoi iar l-a petrecut pana la poarta si nu a luat in seama rugamintea saracului aceluia. Deci, inserandu-se si vazand el ca nu-l primeste egumenul, s-a apropiat de portar si i-a zis : Asa sa-i spui egumenului : A venit Hristos la tine si nu l-ai primit ! Deci, intrucat cauti cinste omeneasca, iata, de acum voi trimite la tine pe cei bogati si putemici din toata tara aceasta, ca lucruri pamantesti doresti, dar bunatatile Mele nu le vei vedea ! " In clipa aceea s-a facut nevazut. Era Iisus Hristos in chip de sarac ! Sa invatam de aici, parinte, ce mare putere are milostenia la saraci pentru mantuirea noastra. Ca odata cu saracul vine si Hristos la usa noastra. Deci, cei care avem cate ceva, sa le dam, ca sa nu plece de la noi intristati. Iar cei care nu au, sa-i mangaie macar cu un cuvant si sa se roage pentru ei. Sa ne amintim de parintele Vichentie Malau, mare duhovnic la Secu si Agapia. Cand venea cate un sarac la chilia lui si nu mai avea ce sa-i dea, se ducea pe la parinti sau maici si le zicea : " Va rog, imprumutati-ma cu o suta de lei, ca a venit Hristos la mine si nu am ce sa-I dau ! " Asa faceau parintii nostri. Asa sa facem si noi ! Saracii sunt mantuirea noastra.

264. Care este importanta milosteniei pentru mantuirea sufletului ? Milostenia singura mai poate inlocui pe celelalte fapte bune ?

Am aratat mai inainte ca adevarata milostenie trupeasca si sufleteasca izvoraste din dragostea de Dumnezeu, si de aproapele. Daca cineva este milostiv, fara vreun scop rau, unul ca acela are dragoste de Dumnezeu si de aproapele si prin aceasta el implineste toata Legea, deoarece " dragostea este implinirea legii si legatura desavarsirii " ( Romani 13, 8-10; Coloseni 3, 14 ) .

" Mila este mai placuta lui Dumnezeu decat jertfele " ( Osea 6, 6; Matei 9, 13; 12, 7 ) . " Cine face milostenie isi face bine sufletului sau " , zice Solomon ( Pilde 11, 17 ) , dobandeste viata, dreptate si slava " ( Pilde 21, 21 ) si este fericit ( Pilde 14, 21 ) . Iar Mantuitorul fericeste pe cei milostivi si le asigura mila Sa, atat in veacul de acum cat si in cel viitor, caci zice : " Fericiti cei milostivi ca aceia se vor milui " ( Matei 5, 7 ) .

Dar nu este de ajuns pentru mantuire numai milostenia. Ca nu numai porunca milosteniei trebuie implinita, ci si toate celelalte fapte bune si porunci ale lui Dumnezeu : Sfantul Apostol Iacob zice : " Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat de toate poruncile. Caci Cel ce a zis sa nu desfranezi, a zis si sa nu ucizi. Si daca nu desfranezi dar ucizi, te-ai facut calcator al legii " ( Iacob 2, 11 ) . Cel ce a zis " fiti milostivi " ( Luca 6, 36 ) , tot Acela a zis : " Nu judecati si nu veti fi judecati; nu osanditi si nu veti fi osanditi; iertati si se va ierta voua " ( Luca 6, 37 ) . Si cel ce a fericit pe cei milostivi, Acela a fericit si pe cei saraci cu duhul si pe cei blanzi si pe cei ce flamanzesc si pe cei prigoniti pentru dreptate ( Matei 5, 3-12 ) .

Deci, trebuie sa intelegem clar ca omul credincios, care voieste sa se mantuiasca, este dator sa implineasca nu numai porunca milosteniei, ci sa se osteneasca dupa a sa putere a implini toate faptele bune si toate poruncile Domnului.

265. De ce se numeste iubirea de argint, adica iubirea de bani, de placeri si de averi, inchinare la idoli ?

Se numeste inchinare la idoli pentru ca cei ce iubesc banii, placerile trupului si averile, se inchina acestor patimi ca unor dumnezei si pun pe acestea mai presus decat pe Ziditorul. Adica, cel ce se iubeste pe sine mai mult decat pe Dumnezeu, este un inchinator la idoli. La fel este si cel ce se ingrijeste de mancare, de bani, de haine, de avere, mai mult decat de suflet, de biserica, de rugaciune, de spovedanie, de milostenie. Iubirea de sine are masura iubirea de aproapele ( Matei 19, 19 ) . Iubirea de Dumnezeu nu are limita, adica este nelimitata, dupa porunca : " Sa iubesti pe Dumnezeu din toata inima ta; din tot cugetul tau si din toata puterea ta " ( Deuteronom 6, 4-5 ) . Cel iubitor de bani se inchina banilor in locul lui Dumnezeu. Cel lacom la mancare isi face pantecele sau un dumnezeu, adica idol, dupa marturia Sfantului Apostol Pavel ( Coloseni 3, 5 ) . Iar " cel ce face pacatul este rob al pacatului " ( Ioan 8, 34; Romani 3, 9; 6, 16; Efeseni 2, 3; I Tesaloniceni 4, 5; Tit 3, 3; II Petru 2, 19 ) . Deci, cine este rob al pacatului, nu mai poate fi rob al lui Dumnezeu. Tocmai de aceea Mantuitorul a pus prima conditie, celui ce vrea sa-I urmeze Lui, sa se lepede de sine si sa-si ia crucea sa, spre a-I urma Lui ( Matei 16, 24 ) . Si aceasta, pentru ca cel ce are patima iubirii de sine are impreuna cu ea si toate patimile si pacatele, deoarece " iubirea de sine este maica, radacina si izvor a tot pacatul " ( Sfantul Efrem Sirul, Tomul III, Cuvant pentru faptele cele bune si pentru patimi; Fi!ocalia, vol. IV, Cuvant minunat si folositor, de Sfantul Ioan Damaschin etc. ) .

266. Ce este egoismul si cum poate crestinul sa se izbaveasca de el ?

Egoismul este iubirea de sine, adica iubire nerationala, exagerata fata de trup ( Filocalia, vol. II, cap. 59 ) . Crestinul se poate curati de aceasta cumplita patima prin lepadarea de sine ( Matei 16, 24 ) ; prin biruirea de sine, nepretuirea de sine, defaimarea de sine, cunostinta de sine si tagaduirea de sine; prin rugaciune, post si deasa spovedanie.
Pr Cleopa.