BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Un examen de credinta
Biblia este plina de examene de credinta, prin care Domnul Dumnezeu a pus la încercare credinta robilor Sai.
Printr-un un astfel de examen de credinta a trecut si dreptul Iov. Cine era Iov? Era, asa cum spune cartea care-i poarta numele, un om „fara prihana si curat la suflet. El se temea de Dumnezeu si se abatea de la rau”. Se laudau si îngerii
din cer cu viata lui Iov.
Într-o zi, împreuna cu „fiii lui Dumnezeu” s-a înfatisat si Satana în fata lui Dumnezeu.
„Domnul a zis catre Satana: De unde vii? Si Satana a raspuns: Din cutreierarea pamântului si de la plimbarea pe care am facut-o pe el. (Iata si aici o dovada ca Satana cutreiera mereu pamântul, cautând pe cine sa înghita).
Si Domnul i-a zis: Ai vazut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pamânt. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau.
Si Satana a raspuns Domnului: Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui si tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui si turmele lui acopar tara.
Dar ia întinde-Ti mâna si atinge-Te de tot ce are, si sunt încredintat ca Te va blestema în fata.
Domnul a zis Satanei: Iata, îti dau pe mâna tot ce are, numai asupra lui sa nu întinzi mâna” (Iov 1, 6-12).
Si ca focul unui grozav bombardament au început sa curga nenorocirile asupra lui Iov…
Averea, vitele, casele, copiii, totul a pierdut în chip naprasnic – repede si pe neasteptate. Nenorocirile
se tineau lant, una dupa alta. Iov a pierdut tot, dar n-a pierdut credinta… Si, aruncându-se la pamânt, Iov „s-a închinat si a zis: «Gol am iesit din pântecele mamei mele si gol ma voi întoarce în sânul pamântului. Domnul a dat, Domnul a luat, Numele Domnului fie binecuvântat». În toate acestea, Iov n-a pacatuit deloc, si n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1, 20-22).
Iov a trecut cu bine peste acest examen greu. În curând însa avea sa urmeze o încercare si mai grea. O boala îngrozitoare îi cuprinse trupul întreg; o buba rea, din talpa picioarelor si pâna în crestetul capului, îl facea sa sufere dureri amare si grele. I se topeau oasele si carnea de dureri înfricosate, dar Satana nu l-a putut desparti de
dragostea lui Dumnezeu. Din mijlocul acestui examen de credinta striga Iov: „Chiar daca nu voi mai avea carne pe mine, chiar daca mi-ar lua viata, eu totusi voi vedea pe Dumnezeu si El îmi va fi binevoitor” (Iov 19, 26).
Iov, cu examenul lui, este pus în fata noastra sa ne cercetam si sa grijim, caci si noi, de multe ori, trebuie sa trecem prin câte un examen de credinta. Caci pâna când esti sanatos si toate îti merg bine, nu e lucru mare sa fii credincios.
Examenul credintei începe în clipa când se face noapte în viata ta. Când vin încercarile si loviturile, Domnul îti pune la încercare credinta ta. Plângi si te rogi – si, drept raspuns, loviturile sporesc si mai mult. Cerul parca nu aude si nu vede strigarea ta. Dar credinta cea tare, în clipe ca acestea îsi arata puterea. Respinsa mereu, ea striga mai tare pe Domnul. Alungata mereu, ea se arunca mai cu putere la picioarele Domnului.
Credinta cea tare striga: Fa ce vrei cu mine, Doamne; bate-ma, omoara-ma… eu nu ma las de Tine! Aceasta e credinta biruitoare, adevarata credinta, care nu se lasa de Domnul orice i s-ar întâmpla.
Cel ce a trecut si trece printr-un astfel de examen, acela e crestinul cel viu si biruitor.
( Continuare ) »
Blandul si smeritul duhovnic, Ieroschimonahul Paisie Olaru din ohstea Manastirii Sihastria, care a crescut in viata mii de fii sufletesti, calugari si mireni, intotdeauna ne vorbea despre Rai, despre sfinti si despre bucuria mantuirii, si foarte rar ne amintea de chinurile iadului.
Dupa molitva de spovedanie ne tinea un scurt si patrunzator cuvant de invatatura, iar dupa ce ne spovedea, ne citea rugaciunea de calatorie, la sfarsitul careia adauga si aceasta rugaciune de binecuvantare : " Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, sa va binecuvanteze; Domnul sa va ajute, Domnul sa va miluiasca, Domnul sa va pazeasca de tot raul, Domnul sa va umple de bucurie duhovniceasca; Domnul, ca un bun si iubitor de oameni, sa va ierte de pacate si in Rai, cu dreptii sa va primeasca ! Binecuvanteaza, Doamne, pe robii Tai acestia, si rugaciunea lor, si dragostea lor, si credinta lor, si bucuria lor, si smerenia lor, si rabdarea lor ! Binecuvanteaza, Doamne, osteneala lor, si casuta lor, si panea lor, si copiii lor, si viata lor, si sfarsit bun le daruieste, iar dincolo, un coltisor de rai le randuieste, ca binecuvantat esti in veci. Amin !".
Cand ieseam din chilia lui, Parintele Paisie ne adresa obisnuitul lui salut : " Sa ne intalnim la usa Raiului !". Unii dintre noi il intrebam : " Noi vrem sa ne intalnim cu totii in Rai. De ce doriti sa ne intalnim la usa Raiului ?". Iar batranul raspundea cu nadejde si blandete : " Sa ne vedem noi izbaviti de viclenii diavoli, ca daca ajungem pana aici, nu ne lasa Dumnezeu. De la usa Raiului strigam la Maica Domnului, cerem ajutor Sfintilor, plangem la usa milostivirii Mantuitorului, si nu ne lasa El afara ! Pana aici este greu !".
In zorii zilei de 18 octombrie 1990, marele duhovnic Paisie Olaru, in varsta de aproape 94 de ani, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, insotit de doi din ucenicii sai apropiati. Un sfarsit linistit si binecuvantat, ca un somn dulce, pe care si l-a pregatat din tinerete si il astepta cu atata dor.
Simbata, 20 octombrie, a fost petrecut pe ultimul drum de mii de ucenici, calugari si mireni, cu lumanari aprinse in mani si de un sobor mare de preoti, in frunte cu Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. In sunetul prelung al clopotelor, s-a vorbit emotionant, s-au varsat lacrimi si s-au inaltat rugaciuni fierbinti la Dumnezeu. In acelasi timp, slujba inmormantarii avea si atmosfera sacra a unei zile de praznic si de mare speranta. Un dor tainic de vesnicie ne cuprinsese pe toti, caci Parintele nostru Paisie, care ne vorbise o viata intreaga despre Rai, despre bucuria unirii cu Hristos, mergea acum la cer inaintea noastra, ca prin rugaciunile lui sa ni se deschida si noua, fiilor sai, portile cele incuiate ale mult doritului Rai.
Din sambata aceea binecuvantata de octombrie, candela si lumanarile nu s-au mai stins la mormantul Parintelui Paisie. Cimitirul Manastirii Sihastria este de atunci un loc parca mai sfant, de pelerinaj, de rugaciune si de imbarbatare duhovniceascaaa fiilor sai atat de iubiti, ramasi acum fara pastor.
Duva 40 de zile, savarsindu-i-se toata randuiala cuvenita, unul dintre ucenicii sai apropiati se ruga noaptea singur in chilia Parintelui Paisie. De oboseala, a atipit putin in genunchi, si l-a vazut pe batranul imbracat cu rasa, cu schima si epitrahil, stand la marginea patului sau, cu crucea in mana, unde zacuse in suferinta sase ani de zile, si plangand. Ucenicul intristat, i-a sarutat crucea si mana, si l-a intrebat : " De ce plangi, Parinte Paisie ? Te doare ceva ?". Iar el i-a raspuns : " Nu, dragii mei. Dar daca voi nu plangeti, plang eu pentru voi, ca tare este greu de ajuns la Rai. O, cata nevoie si cata frica are sufletul atunci ! S daca nu plangi tu pentru tine aici, cine sa te planga dupa moarte ? Ca numai pe cel ce il doare inima si are constiinta curata, numai acela plange, Vedeti cum trece timpul ?! Vai, vai, sa nu va treceti timpul fara folos, ca nu-l mai intalniti. Ce puteti face astazi, faceti, si nu amanati pe maine, ca nu stim daca mai ajungem pana atunci. Ca daca poti si nu faci, ai mare pacat, si de ochii Domnului nu poti ascunde nimic.... Orice faci, se cauta scopul cu care faci acel lucru. Doresti sa placi oamenilor sau lui Dumnezeu ? Luati seama ca tare este scump Raiul si tare este greu de ajuns la Rai. Aveti grija de suflet, ca mare raspundere are fiecare pentru el. Ca nu anii ne ajuta ci faptele, dragii mei".
Apoi ucenicul i-a zis : " Parinte Paisie, sa mancati ceva ca este ora 15 ". Iar Parintele i-a raspuns : " Mai lasa pana dupa Vecernie... " si asa s-au despartit. Parintele Paisie a plecat, iar el s-a desteptat si a plans mult pentru plansul Parintelui Paisie. " Parca il vad mereu in fata ochilor mei, spune ucenicul, cum plangea. Si imi zicea aceste cuvinte "
Iata cum ne invata parintii nostri sufletesti si dupa moarte sa ne pocaim !
Rugaciunea Parintelui Paisie
Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvânteze. Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul, ca un bun si iubitor de oameni, să vă ierte de păcate si în ceruri cu dreptii să vă primească. Binecuvântează, Doamne, pe robii tăi acestia, si rugăciunea lor, si dragostea lor, si credinta lor, si bucuria lor, si smerenia lor, si răbdarea lor. Binecuvântează, Doamne, osteneala lor, si căsuta lor, si pâinea lor, si copiii lor, si viata lor, si sfârsit bun le dăruieste, iar dincolo un coltisor de rai le dăruieste, că binecuvântat esti în veci. Amin!
Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule, si duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele! Nu mă lepăda pe mine de la fata Ta si Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine!
Domnului Dumnezeu să ne închinăm si numai Lui să-I slujim.
Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat! Măicuta Domnului, nu mă lăsa, că nu mai am nici o putere! Încotro s-apuc si unde să mă duc? Te astept, Iisuse bun, Te astept aici, plângând în drum!...
Doamne, dă să-mi văd păcatele mele si să nu osândesc pe fratele meu...
"Doamne ajută!", această rugăciune ne ajută la toate faptele cele bune.
Fă, Doamne, cu mine ce vrei, numai în iad să nu mă dai, că sunt tare păcătos si mi-i frică să nu cad cu cei păcătosi în iad!
Izbăveste-mă, Doamne, de muncile de veci si nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc.
Doamne, nu cer să-mi răsplătesti aici, ci dincolo!
"Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”