BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Taina Sfintei Cruci e poate cea mai cutremurătoare, cea mai înfricoşătoare dintre toate tainele pe care le păstrează Biserica: Taina revelaţiei şi a binecuvântării. E taina naşterii noastre a doua. Putere care sfinţeşte creaţia şi descoperă "zidirea cea nouă" în Hristos, Crucea, departe de a însemna negarea trupului şi a lumii, rămâne semnul biruinţei asupra răului, al dăruirii şi ascultării până la capăt faţă de Dumnezeu.
Crucea are în creştinism mai multe înţelesuri. Primul este cel al instrumentului de tortură pe care îl vedem pe Hristos răstignit, apoi acela al obiectului de cult prezent în biserici. Într-alt sens, crucea ar fi legată de puterea de mortificare a păcatului din noi, de înfrânare de la rele şi de răbdare a greutăţilor şi a întristărilor suferite din pricina aceasta. Crucea este semnul darului pocăinţei, al pocăinţei sub har.
Instrumentul Răscumpărării
Hristos a ales moartea pe cruce pentru că Crucea este simbolul cel mai elocvent pentru sacrificiul Mântuitorului. Ridicat pe cruce, Domnul poate fi văzut de departe şi, de la înălţime, El îmbrăţişează întreaga omenire. Braţele întinse exprimă cuvintele: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi" (Mt. 11, 28).