BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
De când o mare parte a populației s-a mutat în zonele industrializate, la oraș, comunitățile nu mai sunt așa cum erau odată la sat, unde toți se cunoșteau unii cu alții. Atunci preotul era om respectat, bine văzut, și oamenii treceau cu sfială pe lângă el. Biserica satului era unul din principalele locuri de întâlnire ale sătenilor, iar preotul îi cunoștea pe toți cu deamănântul.
Astăzi preotul paroh dintr-un cartier este cunoscut doar de cei care calcă pragul bisericii parohiale, și conjunctural de alte câteva persoane, în rest el este un străin pentru ceilalți locatari. Iată de ce atunci când preotul vine cu icoana Nașterii Domnului, sau la Botezul Domnului cu aghiazmă mare, există o reticență din partea unor persoane de a-i permite să intre, din mai multe motive.
De când presa aruncă în ochii noștri tot felul de greșeli ale preoților, greșeli care existau și cu ani în urmă, doar că astăzi se fac publice, oamenii care nu merg la biserică au început să fie foarte circumspecți în privința slujitorilor Bisericii, bănuindu-i că-și doresc doar să facă bani.
Venirea preotului din apartament în apartament poate fi înțeleasă de unii ca o modalitate prin care preotul face un ban, neglijând complet aspectul duhovnicesc al acestei vizite. Vreau ca în rândurile următoare să discutăm puțin despre motivația pentru care preotul vine din casă-n casă cu icoana Nașterii Domnului.
Trebuie să știți că acest obicei nu este o invenție bisericească de a mai strânge niște bani, ci are motivații profund dumnezeiești, și este de datoria preotului, dar și a creștinului, de a se bucura cât mai mult de această întâlnire.
Dacă la Bobotează preotul și dascălul vin cântând troparul Botezului Domnului în Iordan și oferă aghiazmă mare creștinilor din casă-n casă, la Crăciun preotul nu oferă nimic fizic, și poate de aceea uneori oamenii nu înțeleg care-i scopul acestei vizite.
În Evanghelia după Matei în capitolul 2 se amintește cum magii, probabil înștiințați în prealabil de îngeri, au venit în Ierusalim să-l caute pe regele iudeilor:
„Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2,2).
După ce au început a întreba încoace și încolo pe cetățenii Ierusalimului, despre regele ce S-a născut, Irod – actualul rege al Iudeilor la acel moment, află de acest zvon și se tulbură, simțindu-și scaunul amenințat. De fapt Evanghelia precizează că toată populația Ierusalimului S-a tulburat împreună cu Irod:
„Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el” (Matei 2,3).
Astfel magii sunt primii vestitori ai Nașterii Domnului Iisus Hristos în lumea întreagă.
Venirea preotului cu icoana Nașterii Domnului împreună cu dascălul său are același scop: de a vesti tuturor oamenilor că S-a născut Hristos, că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om și vine să ne mântuiască.
Bun, dar noi creștinii știm deja acest lucru, de ce totuși preotul ne anunță acest lucru în fiecare an?
Pentru că sărbătorile Bisericii noastre Ortodoxe nu sunt ocazii de rememorare a unor anumite evenimente istorice ci sunt reactualizări, ca și cum noi am trăi în Ierusalimul anului 1 d.Hr., și abia acum aflăm vestea cea mare a nașterii unui rege al Iudeii.
În Evanghelia după Luca, imediat după Nașterea Domnului, evanghelistul amintește de câțiva păstori care stănd pe câmp și păzindu-și turma lor, au primit vestea Nașterii lui Iisus chiar de la îngeri:
"Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!"
Vă imaginați ce bucurie a fost în sufletele păstorilor! Ce minunăție! Să vină îngerii și să-ți spună că Dumnezeu S-a făcut om, și apoi ei să cânte de bucurie în fața ta... Ce bucurie!
Păstorii au plecat îndată la Betleem să vadă ceea ce li s-a vestit. Ajungând acolo, au vestit Mariei și lui Iosif ce li s-a întâmplat, bucurându-se împreună de prezența lui Dumnezeu printre ei, ca prunc.
Bucuria păstorilor la aflarea veștii Nașterii Domnului de la îngeri, ar trebui să fie și în sufletul creștinilor atunci când preotul le calcă pragul ușii și începe a cânta și a vesti nașterea Domnului!
Preotul în parohie este simbol al prezenței reale a lui Dumnezeu printre oameni. Când preotul îți calcă-n casă atunci Hristos pășește în casa ta! Când preotul binecuvintează pe toți cei ai casei, atunci să știi că Dumnezeu este Cel ce te binecuvintează și dă pace casei tale.
Dar și noi, ca și păstorii pe câmp, primind vestea Nașterii Domnului, mergem la Biserică să ne convingem de ceea ce ni s-a vestit, și acolo ne întâlnim cu Maica Domnului, cu Domnul Însuși, cu îngerii, cu toți sfinții prezenți în Împărăția Cerurilor... și atunci simțim acea bucurie mare, toți împreună, avându-l pe Dumnezeu în mijlocul nostru.
Venirea preotului în comunitate era înainte motiv de mare bucurie și emoție, oamenii gătindu-și casa cât mai frumos, pentru a-L întâmpina chiar pe Dumnezeu. Iată de unde și obiceiul ca de Crăciun să-ți primenești și casa nu numai sufletul.
Venirea preotului este o ocazie de a-i mai spune ce ai pe suflet, de a-i arăta viața ta așa cum este ea... chiar în intimitatea casei tale.
Preotul nu ne vestește doar Nașterea Domnului ci venirea lui Dumnezeu pe pământ, chemându-ne pe toți la mântuire: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Matei 11, 28)
Venirea preotului e un semn al iubirii lui Dumnezeu, Care iese în întâmpinarea fiilor Săi risipitori, oferindu-Le chiar viața Sa, doar doar să se mântuiască.
„
În comunitatea rurala tradițională, după momentul cântării troparului Nașterii, preotul binecuvânta alimentele pregătite cu grijă și așezate pe masă, lângă icoane. După ce alimentele au fost binecuvântate pot fi oferite de pomană pentru sufletele celor adormiți, astfel încât și aceștia să se bucure de vestea cea minunată a Nașterii Domnului. Pentru sufletele celor adormiți se pregătesc colăcei, bob fiert, grâu fiert, prune uscate, sărmăluțe de post, precum și fructe, printre care mere și nuci.” (Teodor Dănălache)
Aceste merinde erau date în dar celor săraci. Iată ce frumos se împletesc în viața creștinului român vestirea nașterii Domnului (colindele), rugăciunea, Crăciunul, învierea morților, icoana, milostenia, comunitatea parohială, iubirea, respectul față de preot și toate cele dumnezeiești.
A colinda înseamnă a vesti Nașterea lui Hristos, dar primul care vestește Nașterea Mântuitorului într-o comunitate ar trebui să fie preotul, ca mesager al lui Dumnezeu.
Preotul venea pe vremuri cu icoana Nașterii în ajunul Crăciunului, dar astăzi pentru că parohiile au foarte mulți enoriași la oraș (de ordinul miilor), preotul începe colindatul din casă-n casă cu câteva zile înainte, pentru a putea trece pe la fiecare.
Dacă am sta și ne-am gândi mai mult am afla multe înțelesuri dumnezeiești ale venirii preotului în casa creștinului, așa cum Hristos a intrat în casa lui Zaheu, iar acesta simțind dumnezeirea Lui, s-a pocăit și a zis că va da milostenia jumătate din averea sa și va întoarce împătrit celor pe care i-a nedreptățit.
Nu vă uitați la vrednicia preotului care vă calcă pragul casei, ci bucurați-vă că Hristos este Cel care vă binecuvintează și vă dă din pacea Sa, tuturor!
(Claudiu Balan)
