DUMNEZEU ŞI OMUL

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Motto: «Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său

Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să

aibă viaţă veşnică» (Ioan 3:16).

                                                                                            Preot Ioan

            (Sinteză din învăţăturile Sfinţilor Părinţi)

                                 Iubiţi credincioşi,

DUMNEZEU poate fi iubit, dar nu gândit. Poate fi prins şi

apropiat prin iubire, dar niciodată prin gândire. Dumnezeu este

începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui bine. În sine, Dumnezeu este

gândire necunoscută, Cuvânt negrăit şi viaţă necuprinsă.

DUMNEZEU este asemenea unui cerc ale cărui margini nu

sunt nicăieri, iar al cărui centru este pretutindeni. Pentru aceea a

venit Hristos în lume să cunoască şi să înţeleagă tot omul cât de mult

îl iubeşte Dumnezeu. Iisus se face ascultător Tatălui, vindecând

propria noastră neascultare şi devine pentru noi modelul unei ascultări

fără de care nu există mântuire.

DUMNEZEU, nu doar că nu lasă să fim ispitiţi peste puterile

noastre, dar ne şi ajută chiar în ispită, ne sprijină şi ne întăreşte,

dacă noi facem ce se cuvine din partea noastră şi nu ne lipsesc

bunăvoinţa, nădejdea în El şi răbdarea.

DUMNEZEU ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare

decât cea cu care le primim noi. Am văzut case şi m-am gândit la

arhitect. Am văzut lumea şi am înţeles Pronia. Am văzut corabia fără

cârmaci scufundându-se. Am văzut oameni neisprăvind nimic fără

Dumnezeu. Am înţeles că toate există prin rânduiala Domnului. Chiar

dacă noi ne depărtăm uneori de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne mereu

aproape de noi.

DUMNEZEU va avea întotdeauna ceva ce să-l înveţe pe om,

iar omul va avea întotdeauna ceva de învăţat de la Dumnezeu.

Unde este înţelepciunea lui Dumnezeu, nu mai este nevoie de

înţelepciunea oamenilor. Este cu neputinţă să dobândim înţelepciunea

fără să trăim într-un mod înţelept. Înalţă-te mai mult prin viaţă, decât

prin gândire. A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare, dar este un

lucru şi mai mare a te curăţi pentru Dumnezeu.

IISUS ne-a împăcat prin Sine atât cu Tatăl cât şi între noi. La

Iisus poţi privi fără să încetezi să-i priveşti şi pe ceilalţi. Dumnezeu

s-a făcut purtător de trup pentru ca omul să poată deveni purtător de

duh.Totul este săvârşit de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt:

„Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul

meu este Sfântul Duh, Treime Sfântă, slavă Ţie!“

MÂNTUITORUL a ales Crucea fiindcă astfel se moare cu

mâinile întinse. El s-a sfârşit îmbrăţişându-ne. Crucea este poarta

tainelor. Prin linia verticală, crucea îl arată pe Dumnezeu, iar prin linia

orizontală se arată toată zidirea în atârnare desăvârşită de Domnul,

neavând alt suport al existenţei, altă nădejde afară de Dumnezeu.

CRUCEA este izvor de tămăduire, uşa tainelor, arma păcii,

veselia sufletelor noastre. Orice faptă bună este o cruce. Calea lui

Hristos este crucea de fiecare zi. Să nu-ţi duci

crucea târâş, adică văitându-te, oftând şi cârtind, ci

mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru toate: bune şi

rele, ştiute şi neştiute. Nimeni nu s-a urcat

vreodată la cer prin comoditate. Urmează-L pe

Hristos nu numai la înviere ci şi la cruce. Fii

totdeauna cu Dumnezeu dacă vrei ca Dumnezeu

să fie totdeauna cu tine, sau altfel spus, caută-l pe

Dumnezeu în vreme de pace, dacă vrei să-l găseşti

în vreme de război.

După fire, Dumnezeu este în afara tuturor lucrurilor. Dar prin

lucrările Sale este în toate. Nici un folos nu vine din lucrarea omului

fără înrâurirea de sus. Fiecare din noi este ajutat de celălalt în mod

providenţial.

OMUL dinafară nu este decât o oglindă a celui dinăuntru.

Omul, corabie mică, dar acolo se află lei şi balauri, creaturi otrăvitoare

şi răutate, cărări bolnave şi prăpăstii fără fund. Dar sunt de asemenea

şi Dumnezeu şi îngerii, viaţa şi împărăţia, lumina şi apostolii, cetăţile

cereşti şi comorile de har. Acolo sunt toate, este un altar.

OMUL este coroana creaţiei. Creştinii nu se nasc creştini, ci

devin creştini. Nimeni nu se naşte creştin, dar oricine poate deveni

creştin. Pentru a fi un bun creştin am pe Hristos întreg pentru

mântuirea mea, Scriptura întreagă pentru studiul meu şi lumea

întreagă drept parohia mea. Creştinii trăiesc în trup, dar nu după trup.

Trăiesc pe pământ, dar vieţuiesc ca în ceruri. Ei nu sunt o societate

nouă după trup, ci după spirit, căci deşi viaţa lor materială este la fel

ca a tuturor oamenilor, ţinuta lor morală şi duhovnicească este

excepţională, ei sunt pentru lume ceea ce este sufletul pentru trup.

Fiecare din noi este pictorul propriei sale vieţi. Sufletul este pânza,

virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L

pictăm. Purtarea creştinilor să fie cea mai bună apologie (apărare) a

credinţei lor. Nu poate exista Biserică în afara iubirii. Biserica este o

corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt

izbăviţi din furtuna păcatelor. Ceea ce are omul dumnezeiesc în el,

este putinţa de a face bine. În lume există un singur bine şi un singur

rău: unicul bine este mântuirea, iar unicul rău este pierderea ei. Când

un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii. Odată iniţiat îl

întâmpină bucuria. Odată primit îl găzduieşte omenia. Pe cel flămând

îl hrăneşte bunătatea, pe cel deznădăjduit îl călăuzeşte credinţa, iar pe

cel tulburat, dragostea. Să ne cinstim unii pe alţii pentru a învăţa să-L

cinstim pe Dumnezeu. O, dacă omul L-ar cinsti pe Dumnezeu aşa cum

Dumnezeu îl cinsteşte pe om !

Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora. Este greu

să-i deosebeşti pe cei cu adevărat săraci de cei prefăcuţi. Gândiţi-vă că

este mai bine să dăm ajutor celor ce nu-l merită, decât să nu-l dăm

celor care-l merită şi care au cu adevărat nevoie de el.

Am căzut prin păcat, dar ne ridicăm prin căinţă. Cel ce-şi vede

păcatele, va vedea pacea. Când noi ne aducem aminte de păcatele

noastre, Dumnezeu le uită. Este multă bucurie în cer pentru un singur

păcătos care se căieşte. Noi nu trebuie doar să iertăm, ci să şi uităm.

Nu ierta doar din ascultare faţă de Dumnezeu ci din plăcere pentru

ceilalţi. Dar acela care se împacă cu ceilalţi spre a fi lăudat, acela-şi

face rău singur. A ţine minte răul, înseamnă a fi biruit de rău. Împacăte

cu Dumnezeu şi mulţi oameni vor veni să se împace cu tine. Iertaţivă

unul pe altul după cum v-a iertat şi Dumnezeu pe toţi în Hristos.

Căinţa ne deschide cerul. Mărturisirea faptelor rele este începutul

faptelor bune. Intră în Sfânta Biserică Ortodoxă şi te căieşte. Aici nu

se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor.

Dumnezeu ne-a dat mila ca o poruncă a dragostei. Cu un bănuţ

dăruit poţi cumpăra cerul. nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă

Dumnezeu este plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acest bănuţ atunci

dă un pahar cu apă rece. Hrăneşte-l pe cel ce moare de foame. Dacă nu

o faci îl ucizi.

SUFLETUL trăieşte veşnic şi nu poate muri căci este suflare

din suflarea lui Dumnezeu şi la judecata de apoi sufletul iarăşi se

va uni cu trupul. Când veţi curăţa sufletele voastre, atunci se vor

curăţi şi se vor împărtăşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de

dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci sufletele vor fi ca nişte

oglinzi curate, receptive la lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi

ele strălucire.

CREDINŢA fără fapte moartă este. Cine nu crede că va învia şi

că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa

sa se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i

va păsa mult de faptele bune. CREDINŢA în

înviere este adevărata mângâiere în suferinţe,

în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii. Cel

ce crede, se teme, cel ce se teme, se smereşte.

Cel ce se smereşte, se îmblânzeşte. Cel blând

păzeşte poruncile, cel ce păzeşte poruncile se

luminează, Cel luminat se împărtăşeşte de

tainele cuvântului dumnezeiesc. CREDINŢA

face ceea ce omul şi legea nu pot face. Un

lucru mic, este un lucru mic, dar credinţa din

lucrurile mici este un lucru mare. Cine e

credincios în lucrurile mici, e credincios şi în cele mari. Trebuie să

cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ni

se pare că este de folos nouă.

POSTUL adevărat este abţinerea de la orice lucru rău. Eşti

stăpân pe pântece, fii atunci dar stăpân şi pe limbă. POSTUL acela

este adevărat care este prezent în toate. Pe toate le curăţeşte şi pe toate

le vindecă. Câţi săraci nu puteau fi hrăniţi datorită unei zile de post?

Cel ce nu cunoaşte postul nu cunoaşte crucea. Nu-l invidiaţi pe cel

bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa, iar pe cel

înţelept pentru ştiinţa sa. Căci toate acestea sunt mijloace ale virtuţii

doar pentru cei ce le întrebuinţează bine. Fericirea în sine nu stă în ele

însele.

RUGĂCIUNEA este singura ce ne poate înălţa la cunoştinţa

lui Dumnezeu. Teologia fără trăire este teologia diavolilor.

RUGĂCIUNEA este alungarea întristării şi a

descurajării, rodul bucuriei şi al mulţumirii. Nu

se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile

omului. RUGĂCIUNEA ta rămâne neauzită

când o acoperă strigătul celui năpăstuit de

tine. Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi

cuvintele tale sunt cercetate în cer, de aceea şi

răspunsurile îţi vor veni de acolo. Dacă te vei

ruga pentru toţi, toţi se vor ruga pentru tine. Inima cea mai milostivă

este aceea care arde pentru toată făptura: pentru oameni, pentru păsări,

pentru demoni şi pentru toată zidirea. Nici fecioare, nici femei

măritate, nici monahi, nici mireni, ci o hotărâre dreaptă caută Domnul

şi primind-o ca pe însăşi fapta, trimite aceluia Sfântul Duh pentru a

lucra împreună cu el, pentru a îndrepta viaţa tuturor celor ce vor să se

mântuiască. RUGĂCIUNEA este lucrul cel mai simplu şi în acelaşi

timp cel mai dificil. Ce să facă Dumnezeu cu mulţumirile noastre,

când cu faptele îi arătăm doar nemulţumire. A-i mulţumi lui

Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit. A-i

mulţumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoştinţă.

RUGĂCIUNEA înseamnă starea de permanentă recunoştinţă. Să

mulţumim în toate pentru toate. Omul care mulţumeşte lui

Dumnezeu pentru relele ce trec peste el nu simte acele rele.

RUGĂCIUNEA este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate.

Unde se termină rugăciunea începe păcatul. Cerul este adesea mai

aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne

îndreptăm în sus. Doamne, Tu erai înlăuntrul meu, dar vai, eu însumi

eram în afara mea. Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei.

Omule, ai fost creat liber şi chemat spre libertate. Aşa că nu te

face robul păcatelor. Acela este cu adevărat liber, care trăieşte

întru Hristos. El se află deasupra tuturor nenorocirilor. Dacă el

însuşi nu-şi va face rău, atunci niciodată altul nu-i va face rău cu

adevărat.„Doamne, fă-mă robul Tău, ca să fiu cu adevărat liber“.

MILOSTENIA înseamnă a da cu bunăvoinţă şi cu bucurie.

Rugăciunea şi postul sunt lipsite de

putere, neînsoţite de milă. Fără

milostenie rugăciunile tale nu se ridică

la cer şi nu uita că mila biruieşte

judecata. Dacă nu dai cu tot sufletul,

mai bine nu mai da, fiindcă aceasta nu

este milostenie, ci pagubă. Mai mare

fericire este a da decât a lua. Nu dăm celorlalţi după cum merită, ci

după cum au nevoie. Cu adevărat milostiv este acela care-i

îmbrăţişează pe toţi şi nu lasă pe nimeni în afara inimii sale. Dăruind

vei dobândi.

De eşti drept teme-te de mânia lui Dumnezeu ca să nu cazi. Cine

crede că stă (în credinţă), să ia aminte să nu cadă. De eşti păcătos

încrede-te în mila Domnului ca să te poţi ridica. Trebuie să ţii capul

plecat pentru că în felul acesta în suflet coboară smerenia şi evlavia.

Astfel învăţăm să-i respectăm pe ceilalţi, să-i cinstim, să-i iubim ca

mai buni decât noi, ca pe prietenii noştri, ca pe icoanele lui

Dumnezeu. Dumnezeu nu ne-a spus: „Învăţaţi de la mine cum au

fost făcute cerul şi pământul, cum au fost create toate cele văzute

şi nevăzute, cum se fac minuni şi se înviază morţii“, dar ne-a spus:

„Învăţaţi-vă de la mine că sunt blând şi smerit cu inima“.

FAMILIA este o mică biserică.

Toţi suntem fiii unei mari familii. Noi îl

numim pe Dumnezeu Tată, dar El ne-ar

putea răspunde: „Dacă tu ai fi fiul

meu, ar trebui ca viaţa ta să fie după

însuşirile mele, altfel, Eu nu recunosc

în tine icoana Fiinţei Mele“.

LUMINA este Dumnezeu. Fiţi

mica reflexie a unei mari lumini. Sufletul şi Hristos, doar acestea două

să te intereseze. Lumea toată de ar cădea, pe acestea două nimeni nu ţi

le poate lua, afară numai dacă nu le dai tu, cu voia ta. Fii împăcat cu

sufletul tău şi atunci cerul şi pământul se vor împăca cu tine. Dacă

ajungem lângă Dumnezeu suntem în cer. Să ne facem sufletul cer.

Caută-l pretutindeni pe cel ce este pretutindeni.

BINELE nu-l găsim în cele trecătoare ci suntem chemaţi să ne

împărtăşim din bunurile cele veşnice şi adevărate. Ce sunt toate

lucrurile vieţii în comparaţie cu liniştea inimii?Orice om de rând care

L-a aflat pe Dumnezeu îl poate arăta prin felul lui de viaţă,

mărturisindu-L în toate. Totul este făcut spre binele nostru, pentru

mântuirea noastră. Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor

oamenilor mai mult decât pe a noastră. Suferi de pe urma unui om

rău? Iartă-l ca să nu fie doi oameni răi.

VIAŢA ŞI MOARTEA mea depind de ceilalţi căci, dacă l-am

câştigat pe aproapele meu, L-am câştigat pe Dumnezeu. Mântuirea

este în acelaşi timp şi lucrarea lui Dumnezeu şi a noastră. Dumnezeu

este ascuns în poruncile sale, iar cei ce-L caută îl găsesc doar în

măsura împlinirii lor.

DRAGOSTEA este începutul şi sfârşitul mântuirii noastre. Eşti

desăvârşit atunci când în locul tău îl preferi pe aproapele. A fi aproape

sau departe de Dumnezeu depinde de om, deoarece Dumnezeu este

oriunde.A iubi cineva pe cel drag este un lucru al firii. A iubi cineva şi

pe vrăjmaş este un lucru al harului. Dragostea este bucuria de a face

altora bucurie. Sărăcia şi bogăţia nu pot învinge dragostea, dar

dragostea poate învinge şi sărăcia şi bogăţia. Dragostea îl preface pe

cel ce iubeşte în chipul celui iubit. Dacă-L iubeşti pe Dumnezeu,

Dumnezeu vei fi, dacă-l iubeşti pe diavol, diavol vei fi. Dacă-ţi iubeşti

trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii: de a uni pe

cel ce iubeşte cu cel iubit. Dragostea este rădăcina şi izvorul binelui.

Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu. Dragostea este

adevărata slujbă pentru Domnul. Dragostea este raiul. Întrucât este

iubire, Dumnezeu se mişcă, iar întrucât este iubit, Dumnezeu mişcă

spre sine toate lucrurile care sunt capabile de dragoste. Dumnezeu nu

se uită la fapte ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult

când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu e nimic puţin când oamenii

iubesc mult. Numai cine-şi iubeşte aproapele îl iubeşte pe Dumnezeu.

Dumnezeu nu ne porunceşte şi nu doreşte să fim trişti în inima

noastră. Mai degrabă doreşte ca din iubire pentru El să avem mereu

bucurie în suflet. Omul dacă are virtuţi, dacă face fapte bune, dacă s-a

unit cu Dumnezeu, sufletul său se va veseli cu bucuria cea adevărată.

Pe cel ce se bucură în Domnul nici un necaz nu-l va scoate din bucuria

lui. «Frica Numelui Tău, Doamne, varsă bucurie în sufletul meu!».

Dacă vrei să fii fericit nu căuta fericirea. Fericit este acela care nu

gândeşte rău. Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de

Dumnezeu.

PREOŢIA se săvârşeşte aici pe

pământ, dar ea are rang între dregătoriile

cereşti. Însuşi Hristos a întemeiat această

slujire. El a stabilit ca în timp ce suntem

încă în trup, să facem serviciu îngeresc.

Dacă cineva îl dispreţuieşte pe preot,

imediat şi Dumnezeu îl va dispreţui pe

el. Cel care-l vorbeşte de rău pe preot, îl

loveşte pe Hristos în lumina ochilor.

CĂLUGĂRUL este cel care, despărţindu-se de toţi, s-a unit cu

toţi. Admirăm pe sfinţi nu atât pentru înţelepciunea şi iubirea lor în

necazuri, ci mai mult, pentru că ei rămân la fel de râvnitori şi după ce

furtuna a trecut, lăsând loc liniştit.

Nu e nici o minune căinţa omului la necaz, ţinută în frâu prin

frică, ci după ce a trecut încercarea, aceasta să continue în a-şi arăta

înţelepciunea sufletului.

SFINŢENIA vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu

adevărat sunt sfinţi. Desăvârşirea omului este de a se socoti pe sine

nedesăvârşit. Îi cinstim pe sfinţi imitându-i. Cât poate Dumnezeu cu

puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea. Preasfânta Fecioară

Maria, ea singură şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu La

făcut Fiul Omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu.

DEZNĂDEJDEA este mai cumplită decât păcatul. Cel care îşi

pierde nădejdea în Dumnezeu, acela face cel mai mare păcat,

tăgăduind astfel că Domnul este iubire, milă şi putere.Cel care şi-a

pierdut nădejdea a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit. Cel dintâi

a căzut în deznădejde curmându-şi viaţa. Cel de-al doilea a căzut în

deznădejde, dar s-a ridicat prin căinţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui

Dumnezeu.

PĂCATUL este nedreptate. Degeaba tăiem crengile păcatului în

afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou.

Cine păcătuieşte, fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul.

Iubeşte-i pe păcătoşi, dar urăşte faptele lor. A greşi este omeneşte. A

deznădăjdui este diavolesc. Nu atacul gândului este păcat, ci

convorbirea prietenească a minţii cu păcatul.

Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu. Egoismul este

rădăcina tuturor patimilor. Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în

ceilalţi. Indiferenţa şi lenea sunt mai vătămătoare decât toată lucrarea

diavolească.

Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri : conform firii, mai

prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea. Împotriva firii

este duşmănia şi mai presus de fire sunt iertarea şi binele dezinteresat.

Dumnezeu te-a făcut pe tine judecător, dar numai pentru păcatele tale,

nu şi pentru ale altora. Dacă ierţi puţin, puţin ţi se va ierta. Dacă ierţi

mult, multe ţi se vor ierta. Dacă ierţi din inimă, la fel îţi va ierta şi

Dumnezeu ţie. ORI VEI FACE CE VREA DUMNEZEU, ORI VEI

PRIMI CE NU VREI TU.

BOGĂŢIA nu este în sine ceva rău sau bun, ci o unealtă de care

te poţi folosi rău sau bine. Eşti

bogat? Foarte bine. Eşti zgârcit?

Foarte rău. Nu bogaţii vor fi

osândiţi, ci cei ce slujesc

bogăţiei. În cele trecătoare nu

poţi deveni bogat decât sărăcind

pe altul. În cele duhovniceşti nu

poţi deveni bogat decât

îmbogăţind pe altul. Săracilor, ce vă lipseşte dacă-L aveţi pe

Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă vă lipseşte Dumnezeu?

Nimic nu este mai mare decât omul cu Dumnezeu şi nimic mai

mic decât omul fără Dumnezeu. Fără Tine Doamne, nu sunt nimic în

această lume. Prin urmare, fără Tine, ce-aş putea fi în veşnicie? Orice

vei face, să faci după propriile tale puteri, cu ajutorul lui Dumnezeu,

pentru mântuirea oamenilor.

ORICE VEI VREA SĂ FACI ÎN VIAŢĂ, TOTDEAUNA SĂ-ŢI PUI

NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU ZICÂND: VREAU SĂ FAC...

CU AJUTORUL LUI DUNEZEU! ŞI ATUNCI VEI REUŞI!

AMIN !