BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Gândul
223.- Primul gând e de la înger, când vrei să faci
ceva.
Ascultă de primul gând, pentru că îngerul te apără. Al doilea gând poate fi de la diavol ca să te răzgândeşti şi să nu mai faci fapta cea bună şi să nu-ţi meargă bine la ceea ce vei face.
224.- Părinte, ce să fac ca să nu mă mai chinuie gândul? Câteodată nu pot dormi nici noaptea, deodată mă trezesc şi nu mai pot adormi de câte gânduri mă năpădesc.
-Este un duh neastâmpărat care se joacă cu mintea matale. Ai auzit de paza minţii? Mintea trebuie păzită, că altfel se încuibăresc în ea tot felul de orătănii. Ai auzit de rugăciunea minţii: „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul”? Ia zi matale în minte această rugăciune şi ai să vezi ce bine adormi şi ai să te odihneşti. În timpul zilei când simţi că vine duhul, sufletul matale îl simte când se apropie, zici rugăciunea ca să găsească mintea matale ocupată. Nu laşi mintea să alunece în gânduri necurate, o opreşti, te gândeşti la altceva sau zici rugăciunea minţii şi scapi de chin.
225.- Părinte, ce să fac ca să nu-mi mai zboare gândul în timpul rugăciunii?
-Este ispita din timpul rugăciunii, adică un vrăjmaş care caută să-ţi ia mintea de la rugăciune şi s-o ducă unde vrea el. Face aceasta pentru a-ţi fura rugăciunea şi a întrerupe convorbirea ta cu Dumnezeu prin rugăciune. Atunci degeaba te-ai rugat. Rugăciunea ta n-a ajuns la Dumnezeu. Gura a vorbit dar tu ai fost dus departe. Pentru a alunga pe ispititorul în timpul rugăciunii, trebuie să te opreşti din rugăciune dacă vezi că mintea ta a fost furată şi să faci 3 metanii zicând: ”Doamne alungă de la mine pe ispititorul!”şi să începi din nou rugăciunea, de la început nu de unde ai rămas. Dacă şi a doua oară ţi se întâmplă aceeaşi ispită, faci la fel, însă de data aceasta faci 7 metanii zicând la fiecare aceeaşi rugăciune de alungarea ispitei şi începi din nou rugăciunea. Dacă ţi se mai întâmplă, faci acelaşi lucru dar mărind numărul metaniilor: 9, 12…până când ai reuşit să zici rugăciunea întreagă şi cu luare aminte. De abia atunci ai învins ispita. Dumnezeu vede această luptă pe care o duci îL chemi în ajutor şi va porunci ispititorului să plece şi nu te va mai chinui lăsându-te să te rogi cu toată puterea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu