BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Lumanarea trebuie sa arda si sa lumineze. Sufletul omului este asemanator unei lumanari. Lumina sufletului este rugaciunea. Sufletul care se roaga este ca o lumanare aprinsa, iar daca nu se roaga este ca o lumanare stinsa: "Stiu faptele tale, ca ai nume, ca traiesti, DAR ESTI MORT" (Apocalipsa 3:1). O lumanare aprinsa nu arde pentru sine, ci intotdeauna pentru ceilalti (un suflet altruist). Din flacara ei se pot aprinde si alte lumanari, fara ca lumina ei sa se imputineze. Sfintii Parinti se rugau pentru toti oamenii, pentru mantuirea intregii lumi. Intotdeauna o lumanare moare arzand, dupa ce si-a topit tot trupul si si-a inaltat flacara la Cer. Asemenea si pe oameni, sfarsitul vietii ar trebui sa-i gaseasca in rugaciune. CEA MAI FRUMOASĂ MOARTE, ESTE MOARTEA UNEI LUMANĂRI. Ea moare dupa ce topit in sine tot ce a fost pamantesc si a devenit in intregime lumina. CE MINUNAT AR FI SĂ INVATĂM SĂ MURIM CA O LUMANARE! Lumanarea este nelipsita de la Botez pana si la inmormantare, parca ar vrea sa ne spuna: "NU UITATI DE RUGĂCIUNE!"
In zona Olteniei "doamnele in varsta" sustin ca daca a cineva a murit cu lumanarea aprinsa, gata, s-a mantuit. Nu este deloc adevarat. Pentru a ne mantui trebuie sa fim spovediti si impartasiti cel putin in cele 4 posturi mari ale anului. Sa ne fie clar: Lumanarea n-a botezat pe nimeni, n-a cununat pe nimeni, nu iarta pacate si nu este Sfanta Impartasanie. Exemplu: Sfanta Filofteea de la Curtea de Arges a fost omorata cu fierul de la plug, de tatal ei, care nu i-a aprins lumanare si ea are Moaste Sfinte care miroase a flori de margaritar. Deci, nu lumanarea conteaza ci starea in care merge sufletul la Dumnezeu (spovedit sau nespovedit, impartasit sau neimpartasit).
Preot Ioan.
DE CE APRINDEM LUMÂNĂRI?
O aprinzi. Dar unde o trimiţi? N-o trimiţi undeva? Prin lumânare cerem ceva de la Dumnezeu. Când o aprinzi şi spui: ,,Pentru cei ce suferă trupeşte şi sufleteşte şi pentru cei ce au mai mare nevoi,”, în aceştia sunt cuprinşi şi vii şi morţii. Ştiţi câtă odihnă simt cei adormiţi când aprindem o lumânare pentru ei? Astfel dobândeşte cineva comuniune duhovnicească şi cu cei vii şi cu cei adormiţi. Lumânarea, în puţine cuvinte, este o antenă ce ne pune în legătură cu Dumnezeu, cu cei bolnavi, cu cei adormiţi.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, 2003, p. 162)
Lumanarea trebuie sa arda si sa lumineze. Sufletul omului este asemanator unei lumanari. Lumina sufletului este rugaciunea. Sufletul care se roaga este ca o lumanare aprinsa, iar daca nu se roaga este ca o lumanare stinsa: "Stiu faptele tale, ca ai nume, ca traiesti, DAR ESTI MORT" (Apocalipsa 3:1). O lumanare aprinsa nu arde pentru sine, ci intotdeauna pentru ceilalti (un suflet altruist). Din flacara ei se pot aprinde si alte lumanari, fara ca lumina ei sa se imputineze. Sfintii Parinti se rugau pentru toti oamenii, pentru mantuirea intregii lumi. Intotdeauna o lumanare moare arzand, dupa ce si-a topit tot trupul si si-a inaltat flacara la Cer. Asemenea si pe oameni, sfarsitul vietii ar trebui sa-i gaseasca in rugaciune. CEA MAI FRUMOASĂ MOARTE, ESTE MOARTEA UNEI LUMANĂRI. Ea moare dupa ce topit in sine tot ce a fost pamantesc si a devenit in intregime lumina. CE MINUNAT AR FI SĂ INVATĂM SĂ MURIM CA O LUMANARE! Lumanarea este nelipsita de la Botez pana si la inmormantare, parca ar vrea sa ne spuna: "NU UITATI DE RUGĂCIUNE!"
In zona Olteniei "doamnele in varsta" sustin ca daca a cineva a murit cu lumanarea aprinsa, gata, s-a mantuit. Nu este deloc adevarat. Pentru a ne mantui trebuie sa fim spovediti si impartasiti cel putin in cele 4 posturi mari ale anului. Sa ne fie clar: Lumanarea n-a botezat pe nimeni, n-a cununat pe nimeni, nu iarta pacate si nu este Sfanta Impartasanie. Exemplu: Sfanta Filofteea de la Curtea de Arges a fost omorata cu fierul de la plug, de tatal ei, care nu i-a aprins lumanare si ea are Moaste Sfinte care miroase a flori de margaritar. Deci, nu lumanarea conteaza ci starea in care merge sufletul la Dumnezeu (spovedit sau nespovedit, impartasit sau neimpartasit).
Preot Ioan.
DE CE APRINDEM LUMÂNĂRI?
O aprinzi. Dar unde o trimiţi? N-o trimiţi undeva? Prin lumânare cerem ceva de la Dumnezeu. Când o aprinzi şi spui: ,,Pentru cei ce suferă trupeşte şi sufleteşte şi pentru cei ce au mai mare nevoi,”, în aceştia sunt cuprinşi şi vii şi morţii. Ştiţi câtă odihnă simt cei adormiţi când aprindem o lumânare pentru ei? Astfel dobândeşte cineva comuniune duhovnicească şi cu cei vii şi cu cei adormiţi. Lumânarea, în puţine cuvinte, este o antenă ce ne pune în legătură cu Dumnezeu, cu cei bolnavi, cu cei adormiţi.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, 2003, p. 162)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu