BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Superstiţii
450.- Părinte, am înţeles că americanii se tem de numărul 13,le poartă ghinion .
-Acest număr „13” este al Maicii Domnului, avem 12 Apostoli şi a 13-a pe Maica Domnului. Priviţi la icoana Pogorârii Sfântului Duh şi veţi vedea pe cei 12 apostoli şi pe Maica Domnului în mijlocul lor. N-am auzit până acum vreun om care să cinstească pe Maica Domnului şi să-i meargă rău. Am citit într-o revistă despre o întâmplare petrecută în America. Americanii, pentru că socotesc numărul 13 aducător de necaz, sar peste acest număr de la 12 la 14. În revista aceea, scria: „Întâmplări bizare”, ziaristul scria aşa: Există o casă cu 13 camere şi mulţi vizitatori trec pe acolo. Un reporter a fost curios şi a mers personal să vadă ce este. A constatat că erau 12 camere goale, totul alb, iar, a 13-a era neagră toată, cu un jilţ strălucitor în mijlocul camerei, pe care stă o fiinţă bizară. Reporterul descria acea fiinţă: nu semăna a om, are un nas coroiat mare, urechi clăpăuge foarte mari, nişte buze roşii şi răsfrânte, te cam speria dacă-l vedeai. Aşa era descris. Ştiţi cine era acela? Era chiar scaraoschi. Casa aceea arată locul pe care sta scaraoschi, trebuia să stea Maica Domnului dar, pentru că nu vor numărul 13, au alt patron.
451.- Părinte, este bine să crezi în: strigoi, că-ţi merge rău, că ţi-a ieşit preotul în drum, că ţi-a ieşit cineva cu găleata goală, că ţi-a tăiat calea o pisică?
-Nu-i bine să crezi în aşa ceva. Acestea sunt credinţe false. Datorită acestor credinţe diavolul stăpâneşte pe om, iar omul îşi poate pierde mântuirea. La Sfânta Scriptură spune: ”în ce crezi în aceea te vei mântui”. Credinţele deşarte nu aduc mântuire, ci dimpotrivă aduc necazuri şi pierzanie. Aceste credinţe se întâlnesc cel mai frecvent în părţile Ardealului şi a Banatului şi mai puţin în Moldova. Eu am fost pe la Vaşcău, acolo aveam un frate preot. La Vaşcău se extrage marmură şi eu cum căutam să fac catapeteasma Bisericii din Boroaia din marmură, am fost pe la fratele, care, avea parohia lângă Vaşcău, nu mai ştiu cum se numea satul (Leheceni). De unde a oprit autobuzul şi până la casa lui, mi s-au întâmplat mai multe, ceea ce m-a mirat şi mă întrebam, în ce cred oamenii ăştia!? M-am întâlnit cu foarte mulţi creştini, care, în loc să mă salute şi să-mi zică”sărut mâna părinte!” aşa cum ştiam eu că respectă creştinul pe preot, unii treceau pe lângă mine cu ochii închişi şi se ţineau de nasturi. Alţii, cum mă observau, se opreau în drum închideau ochii, mergeau înapoi cu spatele şi îşi răsuceau nasturii. Am trecut pe lângă o poartă prin care tocmai ieşea o femeie cu două găleţi de apă în mână şi când m-a văzut a scăpat găleţile din mână şi a luat-o la fugă înapoi în curte. Nu aveam pe cine întreba unde stă părintele şi care-i casa parohială. Când am ajuns la fratele mi-a explicat ce se întâmplă şi în ce cred oamenii. Credeau că dacă le iese preotul în cale, le merge rău toată ziua. În loc să se bucure că au întâlnit un preot de la care să ceară binecuvântare ca să le meargă bine toată ziua, ei credeau invers. De aceea preoţii pe acolo nu poartă barbă şi nici haină preoţească. Eu, pentru că nu cred în aşa ceva, am observat că mai bine îmi merge atunci când o pisică îmi taie calea, când îmi iese cineva cu găleata goală. Nu credeţi în aşa ceva pentru că se strică credinţa în Dumnezeu şi în Atotputernicia Sa.
Tatuaj
452.- Părinte, e păcat să te tatuezi ?
-Da, e de la diavol.
-Ce poţi să faci ca să nu ţi se socotească greşeala dacă ai făcut asta?
-Te spovedeşti, îţi dă preotul canon şi se şterge greşeala.
-Da, dar tatuajul rămâne …
-Chiar dacă rămâne, la judecată nu apare. Când te-ai tatuat, diavolul te-a scris în caietul lui, dar când te-ai spovedit, îngerul matale ţi-a şters din caiet numele şi chiar dacă vine să te pârască pentru că ai model pe matale, nu te găseşte scris, şi nu te mai are la el .
-Am auzit că poţi cu laserul să faci să dispară semnul.
-Degeaba dispare semnul că păcatul rămâne, numai spovedania rezolvă această greşeală.
Tineretul
453.- Părinte, noi suntem prieteni şi stăm în aceeaşi cameră (suntem studenţi) dar suntem cuminţi.
-Nu, nu e voie ca tinerii care se iubesc să stea sub acelaşi acoperiş, chiar dacă nu păcătuiesc cu fapta, pentru că fiecare îşi imaginează pe celălalt şi gândul e tot la păcat.
„CINE SE IUBEŞTE MERGE LA SFAT (PRIMĂRIE), LA BISERICĂ ŞI APOI ACASĂ„

sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu